Bunurile dobândite în timpul căsătoriei devin bunuri comune, iar obligaţia de plată a impozitului pe clădire şi a asigurării obligatorie a locuinţei revine ambilor proprietari.

Sentinţă civilă 858 din 31.01.2014


Bunurile dobândite în timpul căsătoriei devin bunuri comune, iar obligaţia de plată a impozitului pe clădire şi a asigurării obligatorie a locuinţei revine ambilor proprietari. Încetarea stării de codevălmăşie a părţilor cu privire la bunurile comune şi ieşirea din indiviziune, cu atribuirea bunului către reclamantă în deplină proprietate şi posesie, are loc în condițiile obligării reclamantei la plata către pârât a unei sume cu titlu de sultă pentru cota parte ce îi revine din imobilul partajabil.

Reclamanta a solicitat instanţei să dispună împărţirea în cote egale a bunurilor comune dobândite de către părţi în timpul căsătoriei.

Având în vedere că părţile au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în timpul căsătoriei, în raport de dispozițiile art.30-31 din Codul Familiei, instanţa a constatat că imobilul respectiv este bun comun al foştilor soţi, fiind dobândit în timpul căsătoriei, în coproprietate, în cote de câte 50%.

Reclamanta a solicitat ieşirea din indiviziune, prin atribuirea imobilului, cu obligarea sa la plata unei sulte către pârât. Pârâtul nu s-a prezentat la judecarea cauzei şi nu a solicitat atribuirea imobilului.

Astfel, în raport de dispozițiile art.728 alin.1 Cod Civil și ale art.673 ind.10 Cod proc.civ., care instituie regula atribuirii la cerere, instanţa a dispus încetarea stării de codevălmăşie a părţilor cu privire la imobilul în litigiu şi ieşirea din indiviziune, cu atribuirea bunului către reclamantă în deplină proprietate şi posesie, obligând reclamanta să plătească pârâtului în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, suma respectivă cu titlu de sultă pentru cota parte ce îi revine din imobilul partajabil.

În ceea ce privește dreptul de creanţă invocat de reclamantă de jumătate din suma reprezentând impozit pe clădiri pe anii 2010-2013 şi suma reprezentând asigurare obligatorie a locuinţei pe anii 2010-2013, pe care le-a achitat exclusiv, instanţa a reţinut că obligaţia de plată a impozitului şi asigurare a locuinţei revine ambilor proprietari şi se înscrie în rândul cheltuielilor utile, legate de buna administrare a dreptului, motiv pentru care se impune a fi suportate împreună de către aceştia, proporţional cotelor de proprietate pe care le deţin. Prin înscrisurile depuse la dosar, reclamanta a făcut dovada achitării sumelor pretinse, în timp ce pârâtul nu a contestat în niciun mod aceste pretenţii.

Prin urmare, întrucât părţilor li s-au recunoscut cote de câte ½ pentru toate bunurile comune, rezultă că pârâtului îi revine obligaţia de a suporta jumătate din impozitul pentru perioada 2010-2013, precum şi jumătate din asigurarea locuinţei pentru aceeaşi perioadă, motiv pentru care va recunoaşte acest drept de creanţă în favoarea reclamantei.

Împotriva hotărârii nu s-a exercitat nicio cale de atac.

Domenii speta