Revendicare

Sentinţă civilă 2616 din 12.10.2011


DOSAR NR. 465/254/2010

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA MANGALIA

SENTINŢA CIVILĂ NR. 2616

ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN DATA DE 12.10.2011

PREŞEDINTE  :  NAL

GREFIER : OC

Pe rol se află soluţionarea cauzei civile având ca obiect revendicare imobiliară, formulată de reclamanta SC - SA, în contradictoriu cu pârâta SC B SRL.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în şedinţa publică din data de 05.10.2011 şi au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunţării din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanţa, având nevoie de timp pentru a se pronunţa, a amânat  pronunţarea la data de  05.10.2011, dată la care s-a pronunţat.

I N S T A N Ţ A

Asupra cererii de faţă, constată:

Prin cererea înregistrată sub nr.465/254/15.02.2010,  reclamanta a chemat în judecată pârâta S.C.  - SRL pentru ca instanţa prin hotărârea judecătorească ce o va pronunţa să se oblige pârâta să lase în deplină proprietate şi netulburată posesie suprafaţa de 444,69 mp situată în staţiunea , judeţul , fostul amplasament al terenului minigolf, având calitatea de proprietar din anul 1994, grăniţuirea celor două proprietăţi, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta arată că este proprietarul suprafeţei de teren de 2.517,69 mp situată în staţiunea , judeţul , pe vechiul amplasament al terenului de minigolf. În anul 1994 a fost emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria MO8 nr. 0220 eliberat de Ministerul Turismului din România, înscris ce stabileşte în mod irevocabil, dreptul de proprietate a imobilului în litigiu.

Demarând procedurile de cadastru şi intabulare în anul 2009 s-a constatat că din suprafaţa totală de 2.517,69 mp lipseşte o suprafaţă de 444,69 mp.

În drept: se invocă art. 480 şi următoarele din  Codul  Civil.

În probaţiune a solicitat administrarea probei cu  înscrisuri, martori, interogatoriu şi expertiză topo cadastrală. 

Anexat cererii au fost depuse la dosar adresa din data de 24.09.2009,  plan de situaţie şi anexa la certificatul de atestare a dreptului de proprietate.

Pârâta, legal citată, nu a formulat întâmpinare şi nu a depus la dosar titlul său de proprietate.

Apreciind utile, pertinente şi concludente soluţionării cauzei, instanţa a încuviinţat pentru reclamantă administrarea probelor cu înscrisuri, şi expertiza topografică, ce a fost efectuată de inginer AV.

Din actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Potrivit certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M08 nr. 0220  din data de 28.10.1994 SC  -  SA a devenit proprietară exclusivă asupra terenurilor aferente activelor deţinute, pentru activul „Bar + teren minigolf” fiind menţionată suprafaţa de 2757,94 mp., iar pentru „complex Carmen” 4583,57 mp.

Prin protocolul de predare primire din 30.11.1995 SC -  SA a predat către SC  -  SA patrimoniul complex - – cofetărie  - şi teren minigolf, cu terenul aferent identificat în anexa 2, anexă ce nu a fost depusă la dosar de către reclamantă, deşi s-a solicitat de către instanţă şi au fost efectuate demersuri în acest sens la OCPI.

Din cuprinsul raportului de expertiză topografică întocmit în cauză rezultă că a fost identificată suprafaţa revendicată de reclamantă având 324 mp. însă nu a putut fi identificată suprafaţa deţinută de pârâtă.

Acţiunea în revendicare este acea acţiune reală prin care reclamantul cere instanţei de judecată să i se recunoască dreptul de proprietate asupra unui bun determinat şi, pe cale de consecinţă, să-l oblige pe pârât la restituirea posesiei bunului.

În situaţia admiterii acţiunii bunul se restituie în natură, iar dacă bunul nu poate fi restituit în natură, pârâtul este obligat să îi plătească reclamantului un echivalent bănesc.

Acţiunea in revendicare este o acţiune  reala si petitorie in care proprietarul care a pierdut posesia bunului sau  cere restituirea bunului de la posesorul  neproprietar, fiind cel mai energic mijloc de aparare a dreptului de proprietate si presupunand datorita acestei  caracteristici, prin  raportare la  dispozitiile  art. 1169 cod civil (aplicabil în speţă) si 129 C.pr.civila, dovada dreptului de proprietate a celui ce o formuleaza.

In temeiul art. 480 din Codul civil, dreptul de proprietate este „dreptul ce are cineva de a se bucura si a dispune de un lucru in mod exclusiv si absolut, insa in limitele determinate de lege”.

Acţiunea în revendicare este principalul mijloc de apărare a dreptului de proprietate, prin intermediul căruia reclamantul care este proprietar neposesor solicită şi obţine restituirea bunului de la pârâtul care este posesor neproprietar.

Procedând la soluţionarea cauzei instanţa va avea în vedere probele administrate în cauză din analiza cărora rezultă cu certitudine că reclamanta deţine o suprafaţă de teren mai mică decât cea prevăzută în  certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M08 nr. 0220  din data de 28.10.1994 dar şi că din actele depuse nu a făcut dovada transmiterii dreptului de proprietate asupra întregii suprafeţe prevăzute în acest certificat, nedepunând la dosar anexa 2 a protocolului din 30.11.1995 şi nici proces verbal de punere în posesie sau de delimitare a terenului.

Chiar admiţând că reclamanta este proprietara suprafeţei de teren revendicată, aceasta nu a dovedit că pârâta este cea care i-a uzurpat dreptul de proprietate, astfel încât nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru admiterea acţiunii.

Faţă de temeiul de drept invocat respectiv art. 480 C.C. urmează ca instanţa să constate că reclamanta nu a fost în măsură a dovedi calitatea de proprietară deposedată de bunul lor de către pârâtă, condiţia esenţială a acţiunii în revendicare, aşa încât cererea reclamantei urmează a fi respinsă ca nefondată.

Cat priveste al doilea capat de cerere, referitor la granituirea celor doua proprietati instanta retine că, faţă de soluţia pronunţată cu privire la capătul de cererere privind revendicarea, şi acest petit este nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta SC -  SA. cu sediul în , str. , nr. , judeţul  , în contradictoriu cu pârâta SC B S.R.L. cu sediul la - .

Definitivă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12.10.2011.

PREŞEDINTE, GREFIER,

NAL OC

Tehnored.jud.A.L.N /18.11.2011

Ex. 4