Propunere arestare preventivă

TIP SPEŢĂ: SENTINŢĂ PENALĂ

TITLU: PROPUNERE ARESTARE PREVENTIVĂ

NR. 4 C

DATA: 28 IUNIE 2010

AUTOR: JUDECĂTORIA LUDUŞ

DOMENII ASOCIATE:

J U D E C Ă T O R I A,

 Deliberând asupra solicitării Parchetului de pe lângă  Judecătoria Luduş formulată în dosarul nr. *** având ca obiect „propunerea de arestare preventivă” a inculpatului *** formulată în temeiul art.149 indice 1, alin.1  Cod procedură penală, pentru o perioadă de 29 zile, pentru săvârşirea infracţiunilor de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, refuzul de a se supune testării aerului expirat şi recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei şi distrugere prin incendiere”, prevăzute şi pedepsite de art. 86 alin. 1 şi art. 87 alin. 5 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată şi art. 217 alin. 4 Cod penal cu aplicarea art. 33 lit. „a” şi art. 37 lit. „a” Cod penal, constată că:

 Prin rezoluţia din data de ***, s-a început urmărirea penală împotriva învinuitului ***, iar prin Ordonanţa de Reţinere din *** emisă de Poliţia Oraşului Luduş, dosar nr. ***, s-a dispus reţinerea învinuitului pentru o perioadă de 24 de ore.

 Prin Ordonanţa din data de *** a Parchetului de pe lângă Judecătoria Luduş s-a pus în mişcare acţiunea penală împotriva inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor mai sus menţionate.

Faptele reţinute în acuzarea inculpatului *** constau  în aceea că, în noaptea de *** pe fondul consumului de băuturi alcoolice inculpatul a condus autoturismul proprietate personală pe drumurile publice din ***, în jurul orelor 02:50 fiind semnalizat regulamentar de către organele de poliţie pentru a opri. Întrucât inculpatul nu s-a conformat, a fost urmărit pe mai multe străzi, după vreo 2 km. s-a reuşit oprirea acestuia, iar în momentul legitimării a pornit din nou maşina, după vreo 800 de m. pierzând controlul autoturismului.

În urma impactului a suferit leziuni şi a fost dus la Spitalul din *** în vederea recoltării probelor biologice, însă acesta a refuzat. În jurul orelor 05:30 şi-a incendiat autoturismul care se afla la 4 m. de un transformator electric, sub autoturism aflându-se o conductă de gaz, iar la vreo 4 m. un aerisitor al conductei.

Inculpatul ***, potrivit fişei de cazier, este recidivist postcondamnatoriu 

Inculpatul *** este muncitor, în prezent fiind angajat la ***, iar faptele  pentru care este pus sub acuzare depăşesc limita impusă de legiuitor de peste 4 ani. La audierile din faza de urmărire penală, inculpatul a recunoscut starea de fapt.

Prezent în instanţă, asistat de un apărător desemnat din oficiu, inculpatul a recunoscut comiterea faptelor de care este acuzat, afirmând că le-a comis fiind în stare de ebrietate şi a declarat că regretă comiterea acestora, conştientizând consecinţele atitudinii sale şi a solicitat cercetarea sa în stare de libertate.

 Analizând propunerea formulată în temeiul art. 149 indice 1 Cod procedură penală coroborat cu art. 143, art. 148 alin. 1 lit. « d » şi « f » Cod procedură penală şi cu art. 136 alin. 1 litera « d » Cod procedură penală, instanţa constată că, această propunere este nefondată.

 Starea de fapt expusă se conturează din declaraţiile inculpatului, *** şi ale martorilor, audiaţi în faţa organelor de poliţie, declaraţii ce se coroborează şi cu declaraţia inculpatului din faţa instanţei.

 Instanţa consideră că, cercetarea in stare de arest a inculpatului este o măsură extremă care urmează a fi apreciată şi cenzurată de magistrat cu maximă exigenţă.

 Potrivit  articolului 5 Alineatul 1 din Convenţie: „(1) Orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă. Nimeni nu poate fi lipsit de libertate cu excepţia următoarelor cazuri şi potrivit căilor legale: c)dacă a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia;” precum şi  dreptul legal fundamental prevăzut de articolul 5 alineat 3 din Convenţie, în sensul că „orice persoană arestată sau deţinută, în condiţiile prevăzute la alineatul 1 litera c) din prezentul articol, trebuie să aducă de îndată înaintea unui judecător sau a unui alt magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciarei”.

 Potrivit Hotărârii Calmanovici c. Romaniei obiectul art. 5 paragraf 3 , care formează un tot alături de paragraful 1 c)  consta în oferirea unei garanţii speciale persoanelor private de libertate şi o anume procedură judiciară menită să se asigure  că nicio persoană nu este privată în mod arbitrar de libertatea sa (Schiesser c. Suisse).

 Există o prezumţie în favoarea libertăţii, astfel cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza  Neumeister c. Autriche teza finală a art. 5 paragraf 3 care nu lasa autorităţilor opţiunea între a pronunţa o hotărare într-un termen rezonabil sau a dispune punerea în libertate provizorie a persoanei ;  până la pronunţarea unei soluţii de condamnare, persoana acuzată de comiterea unei infractiuni trebuie considerată nevinovată, iar prin reglementarea dispoziţiei menţionate mai sus s-a urmărit punerea în libertate provizorie a persoanei în momentul în care detenţia preventivă încetează a mai avea un caracter rezonabil.

 Menţinerea stării de arest se justifică doar în masura în care exista indicii concrete care releva necesitatea protejarii ordinii publice, care prevalează  în raport de regula judecării unei persoane în stare de libertate.

 Stabilirea caracterului rezonabil al măsurii arestării preventive se face de la caz la caz, iar nu în mod abstract şi orice menţinere a măsurii arestării preventive, indiferent cât de scurtă, trebuie motivată corespunzător de catre instanţă.

 În aceste condiţii, argumentele pro şi contra care au stat la baza deciziei de menţinere a arestului nu trebuie să aibă un caracter general şi abstract.

 În jurisprudenta sa Curtea a dezvoltat 4 motive fundamentale care pot justifica privarea de libertate a unei persoane acuzate de comiterea unei infractiuni :

 #- pericolul de fuga din partea acuzatului (Stögmuller c. Autriche) ;

 #- riscul ca odata pus in libertate , acuzatul va incerca sa influenteze buna admin a procesului (Wemhoff c. Allemagne) ;

 #- riscul ca acesta va putea comite noi infractiuni (Matzenetter c. Autriche) ;

 #- starea de pericol asupra ordinii publice (Letellier c. France).

 Periclitarea bunei desfăşurări a procesului penal nu poate fi însă invocată în mod abstract de autorităţi, ci trebuie să se bazeze pe elemente de fapt, concrete, cauza Becciev c. Moldova.

 Aceeaşi situaţie se întâlneşte şi când se invocă starea de pericol pentru ordinea publică, în masura în care dreptul intern recunoaşte acest caz : motivul nu pote fi considerat suficient şi pertinent decât dacă are la bază elemente de fapt din care rezultă că prin lăsarea în libertate a acuzatului s-ar periclita în mod real, efectiv ordinea.

 În acest context Curtea subliniaza ca potrivit art 5 par 3 din Conventie, instantele  nationale trebuie să ia în calcul  măsuri alternative la măsura arestării preventive, în măsura în care acuzatul furnizeaza garanţii menite să asigure prezenta sa la proces.

 În consecinta, Curtea consideră că prin neindicarea motivelor concrete, bazate pe elemente de fapt,  care au justificat reţinerea împrejurării că prin lasarea în libertate a inculpatului s-ar crea pericol pentru ordinea publică, prin neluarea în seama a măsurilor alternative la măsura arestării preventive cuprinse în teza finală a art 5 paragraf 3, reţinerea argumentului gravităţii faptelor fără a se examina  şi  situaţia personală a inculpatului, autorităţile naţionale nu au furnizat motive suficiente şi pertinente pentru a justifica menţinerea în starea de arest  a inculpatului constituie o încalcare a art  5 § 3 din Convenţie.

 În situaţia de fapt dedusă judecăţii, în raport de a conduita procesuală a inculpatului şi de probatoriul administrat până la acest moment cu respectarea prezumţiei de nevinovăţie, potrivit căreia ”orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă”, cu evaluarea dispoziţiilor art. 136 Cod procedură penală, în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua faţă de acesta una dintre următoarele măsuri preventive:

a) reţinerea;

b) obligarea de a nu părăsi localitatea;

c) obligarea de a nu părăsi ţara;

d) arestarea preventivă.

Alegerea măsurii ce urmează a fi luată se face ţinându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracţiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele şi alte situaţii privind persoana faţă de care se ia măsura.

Pentru aceste motive, în baza art. 146 alin. 8 şi alin. 11 Cod procedura penală se va respinge propunerea de luare a măsurii de arestare preventivă formulată de către Parchetul de pe langă Judecatoria Luduş în dosarul nr. *** şi se va dispune  punerea, de îndată în libertate a inculpatului ***, cercetat sub aspectul infracţiunilor de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, refuzul de a se supune testării aerului expirat şi recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei şi distrugere prin incendiere”, prevăzute şi pedepsite de art. 86 alin. 1 şi art. 87 alin. 5 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată şi art. 217 alin. 4 Cod penal cu aplicarea art. 33 lit. „a” şi art. 37 lit. „a” Cod penal.

În baza art. 136 lit. « b » şi art. 137 Cod procedură penală în cazul obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara, actul prin care se ia această măsură trebuie să indice temeiurile concrete care au determinat luarea măsurii.

Aceste temeiuri concrete reţinute de instanţă sunt următoarele: este adevărat că subzistă indicii că inculpatul s-ar putea face vinovat de săvârşirea infracţiunilor pentru care este cercetat „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, refuzul de a se supune testării aerului expirat şi recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei şi distrugere prin incendiere”, dar probatoriul administrat până în acest moment în faza de urmărire penală nu relevă acele împrejurări excepţionale, care să justifice privarea sa de libertate.

 Dispoziţiile ce fac obiectul cererii:

 d) inculpatul a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune;

 f) inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică,

 se regăsesc tehnic, dar ele însele nu au aptitudinea concretă de a convinge instanţa că justifică măsura extremă a arestării preventive.

 Este cert de asemenea că atitudinea prezumtiv reală a inculpatului de a incendia autoturismul, aflat lângă o conductă de gaz ( aflată sub pământ) şi lângă un aerisitor, faptele fiind comise la orele 05.30, deci care indică şi suspiciuni sub aspectul laturii subiective, atestă un risc social, care însă este apreciat de instanţă că poate fi controlat de autorităţile îndriduite printr-o măsură alternativă prevăzută de  art. 145 Cod procedură penală  măsura obligării de a nu părăsi localitatea , şi care constă în îndatorirea impusă învinuitului sau inculpatului de procuror sau de judecător, în cursul urmăririi penale, ori de instanţa de judecată, în cursul judecăţii, de a nu părăsi localitatea în care locuieşte, fără încuviinţarea organului care a dispus această măsură. Măsura poate fi luată numai dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 alin. 1 şi este apreciată ca fiind întemeiată de către instanţă tocmai datorită pericolului social  subzistent şi a împrejuării că inculpatul prezintă o perseverenţă într-o anume conduită infracţională, apreciindu-se însă că această măsură preventivă este îndestulătaore pentru asigurarea scopului ei.

 Pentru aceste motive , în baza art. 136 lit. « b » şi art. 145 alin. 1, alin. 1 indice 1, lit. « a, b şi c » Cod procedură penală se dispune obligarea inculpatului ***, de a nu părăsi localitatea de domiciliu ***, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 28 iunie 2010 până la data de 27 iulie 2010.

În baza art. 145 alin. 1, alin. 1 indice 1, lit. « a, b şi c »  Cod procedură penală, se stabilesc  următoarele obligaţii :

- să se prezinte zilnic la organul de poliţie desemnat cu supravegherea – Poliţia *** şi ori de câte ori este chemat , pentru a re realiza în acest fel un control eficient  asupra activităţilor inculpatului şi a se înlătura orice risc d epericol  social.

- să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei ;

- să nu deţină, să nu folosească nicio categorie de armă.

 În baza art. 145 alin. 2 indice 2 Cod procedură penală se va atrage atenţia inculpatului că în cazul încălcării, cu rea  credinţă a acestor obligaţii se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive.

De asemenea, se apreciază că, a fost respectat dreptul la apărare prevăzut de art. 6 Cod procedură penală si articolul  6 alineatul 3 litera „c” din Convenţie în sensul că „orice acuzat are, în special, dreptul la c) să apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el şi, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plăti un apărător, să poată fi asistat de un avocat di oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer”.

 Cu privire la cheltuielile judiciare avansate de către stat, instanţa se va pronunţa în baza art.192 alin. 3 Cod procedură penală, în sensul că, acestea rămân în sarcina statului, din care suma de *** lei, reprezentând onorariul apăratorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul special al Ministerului Justitiei către UAR- Baroul Mureş.

1

Domenii speta

Spete similare