Interesul în formularea cererii de sistare a plăţii

Sentinţă civilă 194 din 27.03.2015


Prin prezenta cauză, reclamantul I.M.  a chemat în judecată  pe  pârâta I.M. M, pentru ca, pe baza hotărârii ce urmează a se pronunţa să se dispună sistarea pensiei  de întreţinere la care a fost obligat prin sentinţa civilă nr. xxx a  Judecătoriei Dr. Tr. Severin.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost obligat prin sentinţa sus menţionată la plata unei pensii de întreţinere în cuantum de 400 lei lunar către pârâtă, până la majoratul acesteia, arătând că a continuat să plătească pensia şi după majorat, deşi nu avea această obligaţie, întrucât pârâta îşi continua studiile.

Reclamantul a arătat că nu mai doreşte să plătească, întrucât pârâta a fost exmatriculată de la Ş P Să „G Ţ”.

În drept, a invocat  dispoziţiile art.531 din Noul Cod Civil.

În dovedire, s-a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

Pârâta legal citată, nu a formulat întâmpinare şi nu s-a prezentat la judecarea cauzei.

Instanţa, în baza art. 258 alin.1 raportat la art. 255 Cod procedură civilă a încuviinţat, apreciind-o ca fiind concludentă şi utilă soluţionării cauzei, pentru reclamant, proba cu înscrisuri.

La dosar  au fost depuse, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, respectiv copie legalizată, următoarele  înscrisuri: carte de identitate petent, adeverinţă nr. 803 din 09.01.2015, sentinţa civilă xxx a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.

Instanţa s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei de interes, invocată din oficiu.

Astfel,  a reţinut că prin sentinţa civilă nr. xxxxx, pronunţată  de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul  xxxxxx (fila 6), reclamantul I.M. a fost obligat la plata pensiei de întreţinere, în favoarea fiicei sale minore,  în cuantum de 400 lei lunar, începând cu data de 02.06.2009 şi până la majoratul acesteia.

Aşadar, prin sentinţa civilă anterior menţionată reclamantul a fost obligat la plata în favoarea pârâtei a unei pensii de întreţinere până la majoratul acesteia, iar nu până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 ani (fila 6).

Or, obligaţia stabilită prin această sentinţă a încetat odată cu împlinirea de către pârâtă a vârstei de 18 ani, iar faptul că reclamantul a continuat să plătească benevol pensia de întreţinere în cuantum de 400 lei către aceasta nu poate să ducă la concluzia prelungirii obligaţiei stabilite prin hotărârea judecătorească.

De altfel, în situaţia în care pârâta s-ar afla în continuarea studiilor, iar reclamantul ar refuza să îi acorde întreţinere, obligaţie care potrivit art. 530 Cod civil se execută în natură, prin asigurarea celor necesare traiului şi a cheltuielilor pentru învăţătură, aceasta din urmă are posibilitatea de a introduce o cerere prin care să solicite obligarea la plata pensiei până la terminarea studiilor, potrivit art. 499 Cod civil, dovedind faptul că se află în continuarea studiilor.

În acest sens, trebuie menţionat că potrivit art. 499 alin. 3 Cod civil, părinţii sunt obligaţi să îl întreţină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăşi vârsta de 26 de ani.

Nu în ultimul rând, instanţa a reţinut  că interesul, ca şi condiţie de exercitare o oricărei acţiuni civile, prevăzută ca atare de dispoziţiile art. 32 alin. 1 lit. d Cod procedură civilă, reprezintă folosul practic pe care titularul dreptului la acţiune îl obţine ca urmare a exercitării acestuia.

Or, după cum rezultă din cele anterior menţionate, reclamantul nu ar obţine nici un folos practic din admiterea cererii de sistare a pensiei de întreţinere la care a fost obligat prin sentinţa civilă xxxx, pronunţată  de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul  nr.  xxxxx, întrucât a fost obligat la plata pensiei până la majoratul pârâtei, iar nu până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 ani.

Astfel,  instanţa în baza art. 246 alin. 1 raportat la art. 32 alin. 1 lit. d Cod procedură civilă, a admis  excepţia lipsei de interes invocată din oficiu şi, drept urmare a respins cererea, ca lipsită de interes.