Tâlhărie. Minoritate. Măsuri educative. Pedepse.

Sentinţă penală 516 din 10.04.2015


Obiect – săvârşirea infracţiunii de tâlhărie în stare de minoritate prevăzută de art. 233 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 113 și următoarele Cod penal.

Cuprins pe materii : Drept penal. Tâlhărie. Minoritate. Măsuri educative. Pedepse.

Index alfabetic :

-Tâlhărie

-Minoritate

-Măsuri educative

-Condamnare

Judecătoria Galaţi, secţia penală, sentinţa penală nr. 516/10.04.2015

Rezumat hotărâre :

Instanţa de fond, a reţinut în sarcina  inculpatului minor X. Y. , în vârstă de 16 ani, că la data de 27.08.2014, pe timp de zi, însoţit de inculpatul minor X.X. şi inculpatul major X.O., a deposedat-o prin violenţă (smulgere) pe persoana vătămată A.B. de un fragment din lănţişor, o cruciuliţă şi o inimioară, toate din aur, pe care aceasta le purta la gât, însușindu-și-le, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ”tâlhărie”, prevăzută şi pedepsită de art. 233 Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) Cod penal.

A aplicat inculpatului minor măsura educativă neprivativă de libertate a ”supravegherii”, pe o durată de 6 luni, pentru infracțiunii de ”tâlhărie”, prevăzută și pedepsită de art. 233 Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) Cod penal și art. 113 și următoarele Cod penal (faptă săvârșită în dauna persoanei vătămate A.B. în data de 27.08.2014).

În baza 121 alin. 1 Cod penal, a impus inculpatului X. Y. ca pe durata executării măsurii educative a asistării zilnice să respecte următoarele obligații:

-să urmeze un curs de pregătire școlară;

-să nu depășească, fără acordul Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Galați, limita teritorială a județului Galați;

-să nu se apropie și să nu comunice cu X.O.;

-să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Galați la datele fixate de către acesta.

Conform art. 118 Cod penal, supravegherea se va face sub coordonarea Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Galați, căruia i se comunică o copie după prezenta.

A atras atenția inculpatului X. Y. asupra consecințelor prevăzute de art. 123 Cod penal, privind nerespectarea obligațiilor impuse și cu privire la săvârșirea de noi infracțiuni în cursul executării măsurii educative a asistării zilnice.

În baza art. 404 alin. 4) lit. a) Cod procedură penală, în referire la art. 72 alin. 1 Cod penal, a constatat că inculpatul X. Y. a fost reținut în data de 29.08.2014.

În baza art. 399 alin. 1 Cod de procedură penală, a menținut măsura preventivă a controlului judiciar luată față de inculpatul X. Y., până la soluționarea definitivă a cauzei.

Având în vedere infracţiunea săvârşită, în baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul X. Y., în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

În baza art. 112 alin. 1 lit. e) Cod penal, a confiscat de la inculpat suma de 77,5 lei.

Instanţa de fond, a reţinut în sarcina  inculpatului minor X. X. , în vârstă de 16 ani, că la data de 27.08.2014, pe timp de zi la data de  27.08.2014, pe timp de zi, însoţit de inculpatul major X.O., a înlesnit inculpatului minor X.Y., prin încurajarea morală a acţiunilor sale infracţionale, deposedarea prin violenţă (smulgere) a persoanei vătămate A.B. de fragmentul de lănţişor, cruciuliţă şi inimioară, toate din aur, pe care aceasta le purta asupra sa şi însușirea acestor bunuri, fapte care întrunesc elementele constitutive a infracţiunii de ”complicitate la tâlhărie”, prevăzută şi pedepsită de art. 48 Cod penal, raportat la art. 233 Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) Cod penal.

A aplicat inculpatului minor măsura educativă neprivativă de libertate a ”supravegherii”, pe o durată de 5 luni, pentru infracțiunii de ”complicitate la tâlhărie”, prevăzută și pedepsită de art. 48 raportat la art. 233 Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) Cod penal și art. 113 și următoarele Cod penal (faptă săvârșită în dauna persoanei vătămate A.B. în data de 27.08.2014).

În baza 121 alin. 1 Cod penal, a impus inculpatului X. Y. ca pe durata executării măsurii educative a asistării zilnice să respecte următoarele obligații:

-să urmeze un curs de pregătire școlară;

-să nu depășească, fără acordul Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Galați, limita teritorială a județului Galați;

-să nu se apropie și să nu comunice cu X.O.;

-să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Galați la datele fixate de către acesta.

Conform art. 118 Cod penal, supravegherea se va face sub coordonarea Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Galați, căruia i se comunică o copie după prezenta.

A atras atenția inculpatului X. Y. asupra consecințelor prevăzute de art. 123 Cod penal, privind nerespectarea obligațiilor impuse și cu privire la săvârșirea de noi infracțiuni în cursul executării măsurii educative a asistării zilnice.

În baza art. 404 alin. 4) lit. a) Cod procedură penală, în referire la art. 72 alin. 1 Cod penal, a constatat că inculpatul X. Y. a fost reținut în data de 29.08.2014.

În baza art. 399 alin. 1 Cod de procedură penală, a menținut măsura preventivă a controlului judiciar luată față de inculpatul X. Y., până la soluționarea definitivă a cauzei.

Având în vedere infracţiunea săvârşită, în baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul X. Y., în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

În baza art. 112 alin. 1 lit. e) Cod penal, a confiscat de la inculpat suma de 77,5 lei.

Instanţa de fond, a reţinut în sarcina  inculpatului major X.O. că la data de 27.08.2014, pe timp de zi, însoţit de inculpatul minor X.X., a înlesnit inculpatului minor X.Y., prin încurajarea morală a acţiunilor sale infracţionale, deposedarea prin violenţă (smulgere) a persoanei vătămate A.B. de fragmentul de lănţişor, cruciuliţă şi inimioară, toate din aur, pe care aceasta le purta asupra sa şi însușirea bunurilor, ulterior ajutând la valorificarea acestora, prin amanetarea loc și obținerea sumei de 233 lei, fapte ce întrunesc elementele constitutive a infracţiunii de ”complicitate la tâlhărie”, prevăzută şi pedepsită de art. 48 Cod penal, raportat la art. 233 Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) şi d) Cod penal.

A condamnat pe inculpatul X.O. la o pedeapsă de 2 (doi) ani și 4 (patru) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ”complicitate la tâlhărie”, prevăzută de art. 48 în referire la art. 233 Cod penal, cu aplicarea art. 77 alin. 1 lit. a) și d) Cod penal (faptă săvârșită în dauna persoanei vătămate A.B. în data de 27.08.2014).

În baza art. 66 alin. 1 lit. a) și b) Cod penal, a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice și de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, calculată potrivit art. 68 alin. 1 lit. c) Cod penal.

În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a) și b) Cod penal, a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice și de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe  şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 399 alin. 1 Cod de procedură penală, a menținut măsura preventivă a controlului judiciar luată față de inculpatul X.O., până la soluționarea definitivă a cauzei.

În baza art. 404 alin. 4) lit. b) Cod procedură penală, în referire la art. 72 alin. 1 Cod penal, a dedus din durata pedepsei aplicate reținerea din 29.08.2014 și arestarea preventivă din perioadă 10.09.2014 la 04.11.2014.

Având în vedere infracţiunea săvârşită, în baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul Orbulescu Iulian - Marian, în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

În baza art. 112 alin. 1 lit. e) Cod penal, a confiscat de la inculpat suma de 77,5 lei.

În baza art. 19, art. 25 şi 397 Cod de procedură penală, a constatat că persoana vătămată A.B nu s-a constituit parte civilă.

În baza dispoziţiilor art. 274 alin. 1 raportat la art. 272 Cod de procedură penală şi art. 6 din Protocolul încheiat între Ministerul Justiţiei şi UNBR, onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpați, a dispus că vor fi plătite către Baroul de Avocaţi Galaţi din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei, urmând a rămâne în sarcina statului.

Instanţa de apel, a respins apelul formulat de inculpatul X.O., ca nefondat, cu obligarea la plata cheltuielilor  judiciare, considerând că instanţa de fond a făcut în mod corect aplicarea legii penale, a stabilit în mod corect vinovăţia inculpatului şi a dozat corespunzător pedeapsa stabilită, la fel şi modalitatea de executare.

Problema de drept

Aplicarea legii penale care nu mai prevede posibilitatea aplicării de pedepse minorilor, ci numai aplicarea unor măsuri educative limitativ prevăzute de Codul penal.

Domenii speta