Respingerea cererii de înlocuire a măsurii preventive formulată după pronunţarea sentinţei de condamnare, dar înainte de sesizarea instanţei de apel

Prin încheierea de şedinţă din 28.11.2014 în dosarul nr. 32450/245/2014 s-au dispus următoarele:

„În baza disp. art. 399 alin.10 Cod procedură penală cu referire la art. 242 alin.2 Cod procedură penală respinge ca fiind neîntemeiată cererea formulată de către inculpatul G.  privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu (măsură preventivă dispusă faţă de inculpat prin încheierea pronunţată la data de 17.08.2014  în dosarul penal nr.30008/245/2014 al Judecătoriei Iaşi – mandat de arestare preventivă nr.64/NCPP/UP emis de Judecătoria Iaşi la data de 17.08.2014 – şi menţinută prin sentinţa penală nr. 3116/NCPP/03.11.2014 a Judecătoriei Iaşi ).”

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:

La data de 06.11.2014 inculpatul G., prin apărătorul său ales, a formulat o cerere de înlocuire a măsurii arestării preventive  cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, cerere care a fost respinsă de către instanţa de judecată prin încheierea pronunţată la data de 14.11.2014, definitivă prin necontestarea sa de către inculpat.

Ulterior, la data de 25.11.2014, inculpatul G., prin apărătorul său ales, a formulat o nouă cerere de înlocuire a măsurii arestării preventive  cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, cerere  identică ca şi motivare cu cea anterior formulată, fără indicarea unor împrejurări noi. Interpelat de către instanţă la termenul fixat pentru soluţionarea prezentei cereri, apărătorul ales al inculpatului G. a arătat că perioada de timp care a trecut de la momentul discutării cererii anterior formulate este împrejurarea nouă pe care o are în vedere şi care, prin coroborare cu aspectele deja invocate, justifică înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu.

Pornind de  la analiza temeiurilor arestării, instanţa verifică situaţia de fapt, probele, necesitatea , oportunitatea aplicării măsurii preventive, menţinerea situaţiei care determinat individualizarea unei anumite măsuri şi stabileşte dacă o măsură preventivă restrictivă de libertate este suficientă ori se impune măsura excepţională a arestării preventive.

Nici o dispoziţie legală nu interzice reluarea argumentelor anterioare, dacă acestea sunt actuale, menţinerea temeiurilor arestării preventive echivalând de multe ori şi cu menţinerea argumentelor care au fondat luarea măsurii, cu atât mai mult cu cât prezenta cerere este motivată prin expunerea aceloraşi împrejurări avute în vedere şi la momentul argumentării cererii anterior formulate, la data de 06.11.2014, cu privire la care instanţa s-a pronunţat prin încheierea din data de 14.11.2014.

În mod evident, inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie până la soluţionarea definitivă a prezentei cauze, însă aceasta nu împiedică instanţa ca, în contextul constatării vinovăţiei sale prin sentinţa penală nr. 3116/ NCPP/03.11.2014 pronunţată în dosarul penal nr. 32450/245/2014 al Judecătoriei Iaşi, să aprecieze asupra necesităţii menţinerii sau nu a măsurii arestării preventive.

 Astfel, constată instanţa că infracţiunile pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului G. în prezenta cauză penală sunt infracţiuni de o gravitate ridicată, având în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege, precum şi natura şi importanţa valorilor sociale protejate prin incriminarea unor astfel de fapte, respectiv, relaţiile sociale referitoare la patrimoniul persoanei, precum şi dreptul la integritate corporală sau sănătate, sub acest aspect neprezentând relevanţă atitudinea procesuală de recunoaştere a faptelor, adoptată de către inculpat, acest aspect fiind avut deja în vedere la individualizarea pedepselor stabilite acestuia.

Sub acest aspect, este necesar a se menţiona că manifestarea de voinţă a persoanei vătămate, în sensul retragerii plângerii faţă de inculpatul G. în ceea ce priveşte infracţiunea de „lovire sau alte violenţe” prev. şi ped. de art. 193 alin.2 Cod penal a condus la o soluţie de încetare a procesului penal doar în ceea ce priveşte această infracţiune (infracţiune care, de altfel, nu a fost avută în vedere la momentul la care s-a dispus luarea măsurii preventive faţă de inculpat prin încheierea din data de 17.08.2014 pronunţată în dosarul penal nr. 30008/245/2014 al Judecătoriei Iaşi de către judecătorul de drepturi şi libertăţi) şi nu a influenţat răspunderea penală a inculpatului pentru infracţiunile de „lipsire de libertate în mod ilegal” şi „tâlhărie”, infracţiuni de o gravitate sporită, în considerarea cărora instanţa a şi dispus, de altfel, executarea pedepsei unice aplicate în regim de detenţie, apreciind la momentul pronunţării sentinţei penale mai sus menţionate, lipsa de eficienţă a dispunerii unei modalităţi de executare neprivative de libertate.

Totodată, este necesar a se sublinia că argumentul invocat de către inculpat, în sensul că a recunoscut comiterea faptelor pentru care s-a dispus condamnarea sa în prezenta cauză penală nu reprezintă o împrejurare care să determine modificarea temeiurilor legale avute în vedere la momentul dispunerii măsurii arestării preventive, ci este o împrejurare care a condus la reducerea limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, prin aplicarea disp. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală şi de care instanţa a ţinut cont la momentul stabilirii cuantumului pedepselor ce au fost stabilite acestuia.

Instanţa a preciat că lăsarea în libertate a inculpatului creează o stare de pericol pentru ordinea publica, pericol ce rezultă cu suficienţă din modalitatea  şi împrejurările concrete ale comiterii faptelor  - în timpul nopţii şi de către doi inculpaţi împreună, într-un loc retras, exercitarea unor violenţe fizice deosebite asupra unei persoane în vârstă de 62 ani - aspecte ce denotă un curaj infracţional deosebit din partea inculpaţilor şi o lipsă totală de respect pentru normele sociale.

 În aprecierea stării de pericol pentru ordinea publica pe care ar crea-o lăsarea în libertate a inculpatului G. este necesar a se avea  în vedere şi sentimentul profund de insecuritate socială  pe care îl generează săvârşirea faptelor de acest gen, fapte ce impun o reacţie promptă şi constantă a autorităţilor statului în sensul îndepărtării din rândul comunităţii a persoanelor care săvârşesc asemenea fapte şi a restabilirii unui climat corespunzător desfăşurării relaţiilor sociale normale.

Măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul este proporţională cu gravitatea faptelor comise şi necesară pentru realizarea, în continuare, a scopului urmărit prin dispunerea acesteia, prevăzut de disp. art. 202 Cod procedură penală, dispoziţii legale potrivit cărora măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni.

Domenii speta

Spete similare