Contestaţie la executare

Sentinţă civilă 11155/2014 din 12.11.2014


SENTINŢA CIVILĂ  Nr. 11155/2014

Şedinţa publică de la 12 Noiembrie 2014

Completul compus din:

PREŞEDINTE ……..

Grefier ………..

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator ……….. şi pe intimat ………, având ca obiect contestaţie la executare.

La apelul nominal facut in cauza, nu se prezinta nimeni.

Procedura este completa.

S-a facut referatul cauzei, după care :

Dezbaterile în fond au avut loc în şedinţa publică  din data de 05.11.2014, fiind consemnate în acea încheiere, care face parte integrantă din prezenta, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera şi pentru a da posibilitate părţilor să depună concluzii scrise, a amânat pronunţarea pentru data de 12.11.2014, când în aceeaşi compunere şi pentru aceleaşi motive a hotărât următoarele:

INSTANŢA

Constată că prin contestatia la executare înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. de dosar 6210/271/2014, contestatoarele M……..  in contradictoriu cu intimatii intimatii ……… au solicitat instanţei sa se dispuna anularea tuturor formelor de executare pornite in dosarul executional nr……..E/2014 inclusiv inlaturarea cheltuielilor de executare; sa se dispuna suspendarea executarii silite pornite impotriva contestatoarelor in dosarul executional nr. ……….E/2014 pana la solutionarea contestatiei la executare, cu cheltuieli de judecata.

In motivarea contestatiei la executare se arata ca in mod eronat s-a dispus incuviintarea cererii de executare slita formulate de catre executorul judecatoresc la cererea creditorului Primaria Mun. Oradea prin Incheierea nr. 1500/2014.

Astfel, arata ca persoana care a edificat constructia este ……., fiica doamnei …….., deci pesoana care trebuia sa intre in legalitate este ….re dealtfel a si facut demersuri pentru obtinerea autorizatiei de construire.

In plus, mai arata ca s-a apreciat ca debitoare este ……, dar starea de fapt arata ca in mod eronat a fost sanctionata contraventional aceasta in loc de ……, astfel ca executarea silita nu s-a indreptat impotriva doamnei ………….

Mai sustin ca executarea silita a fost pornita prematur in data de 31.01.2014 in conditiile in care dosarul civil nr. 3431/271/2010, care are ca si obiect clarificarea situatiei juridice asupra terenului de sub construcţie, solutia definitiva s-a dat doar in data de 03.03.2014, in prezent nefiind inca in posesia deciziei pronuntate in dosarul mentionat.

Mai apreciaza ca executarea silita este nelegala in conditiile in care nu au fost puse in interziere si nici nu s-a dovedit reaua lor credinta.

Invedereaza ca au facut demersurile necesare obtinerii autorizatiei de construire pe care a solicitat-o in mai multe randuri, insa intimata a refuzat a-i elibera acest act.

In drept au fost invocate prevederile art. 711 cod procedura civila.

In sustinerea contestatiei la executare au fost depuse la dosarul cauzei in copie inscrisuri.

Intimata a depus la dosarul cauzei intampinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare in judecata.

In sustinerea pozitiei sale procesuale intimata arata in esenta ca apararile contestatoarelor sunt neintemeiate in conditiile in care prin sentinta civila nr. 4590/22.03.2012, pronuntata de Judecatoria Oradea in contradictoriu cu parata ………, aceasta din urma a fost obligata la a obtine autorizatia de construire pentru lucrarile efectuate in Oradea pe str. ……. pana la data de 22.09.2012, in caz contrar sa le desfiinteze.

In cauza a fost incuviintata si administrata proba cu inscrisurile de la dosar, fiind atasat in copie si dosarul executional nr. ……2014 al BEJ …………

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

In fapt, instanta va retine ca impotriva contestatoarei a fost demarata executarea silita in dosarul executional nr. ……..E/2014 al BEJ ….la cererea creditorului urmaritor PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ………. in baza titlului executoriu reprezentat de sentinta civila nr. 4590/22.03.2012, pronuntata de Judecatoria Oradea in dosar nr. 23964/271/2010 ( f. 111 – 112 ).

Prin sentinta civila nr. 4590/22.03.2012, pronuntata de Judecatoria Oradea in dosar nr. 23964/271/2010, completata prin hotararea de completare dispozitiv nr. 2139/14.02.2013, a fost admisa cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta – intimata din prezentul dosar Primaria Municipiului Oradea in contradictoriu cu parata – contestatoarea din prezenta cauza …………. care a fost obligata sa obtina autorizatia de construire pentru lucrarile efectuate in Oradea, str. ………….., constand in construire mansarda, pana la data de 22.09.2012, in caz contrar sa le desfiinteze.

Fata de dispozitivul hotararii judecatoresti ce constituie titlul executoriu, instanta nu poate retine apararea contestatoarelor in sensul ca executarea silita a fost gresit pornita fata de …… in loc de ……… care ar fi realizat lucrarile de constructie.

Astfel, atat incheierea de incuviintare a executarii silite, cat si actele de executare silita din dosarul executional nr. nr. ……/2014 al BEJ ……..au fost indeplinite fata de debitorul obligat prin sentinta civila nr. 4590/22.03.2012, anume contestatoarea ………..

Apararile contestatoarelor in sensul ca in mod gresit ar fi fost obligata parata ……. la obtinerea autorizatiei de constuire, in conditiile in care lucrarile de masardare au fost efectuate de contestatoarea ………. nu pot fi primite de instanta prin raportare la prevederile art. 712 cod procedura civila, potrivit carora in situatia in care executarea silita se face in temeiul unei hotarari judecatoresti debitorul nu va putea invoca pe calea contestatiei la executare motive de fapt sau de drept pe care le-ar fi putut opune in cursul judecatii in prima instanta sau intr-o cale de atac ce i-a fost deschisa.

Asadar, toate criticile vizand insusi titlul executoriu reprezentant de sentinta civila 4590/22.03.2012 puteau si trebuiau invocate in caile legale de atac avute impotriva acestei hotarari si nicidecum pe calea contestatiei la executare.

Nu poate fi retinuta nici apararea in sensul ca executarea silita ar fi nelegala avand in vedere ca intimata nu le-ar fi pus in intarziere anterior demararii executarii silite.

Astfel, potrivit art. 622 cod procedura civila obligatia stabilita prin hotararea unei instante sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la indeplinire de bunavoie, neexistand nici o prevedere legala care sa oblige creditorul sa puna in intarziere debitorul anterior demararii executarii silite.

Asadar, desi contestatoarele aveau obligatia legala de a executa de buna voie sentinta civila 4590/22.03.2012 in sensul de a obtine autorizatia de construire pentru lucrarile de mansardare efectuate ilegal pana la data de 22.09.2012, acestea nu s-au conformat acestei obligatii.

Nu pot fi retinute nici sustinerile contestatoarelor in sensul ca intimata a refuzat cu rea credinta sa le elibereze autorizatia de construire, in conditiile in care acestea aveau obligatia legala de a obtine aceasta autorizatie anterior inceperii lucrarilor de masardare.

In ceea ce priveste certificatul de urbanism invocat de contestatoare si depus in probatiune ( f. 11 – 12 dosar), instanta constata ca acesta a fost eliberat contestatoarei ….. si nu pe seama debitorului obligat prin sentinta civila nr. 4590/22.03.2012, anume contestatoarea …………., care astfel nu a efectuat nici un demers ( nici macar obtinerea certificatului de urbanism in vederea eliberarii autorizatiei de construire ) in vederea intrarii in legalitate dupa aproximativ 5 ani de la sanctionarea sa contraventionala pentru realizarea lucrarilor de construire fara autorizatie, prin procesul verbal de contraventie nr. 165/26.10.2009 ( f. 122).

Faţă de considerentele ce preced, avand in vedere ca nu a fost indicat nici un motiv de nelegalitate a actelor de executare silita intreprinse impotriva contestatoarelor, instanţa urmeaza a respinge ca neintemeiata contestaţia la executare.

Fata de solutionarea contestatiei la executare, instanta va respinge ca ramas fara obiect capatul de cerere prin care se solcita suspendarea executarii silite.

Avand in vedere solutia de respingere a contestatiei la executare, instanta nu va acorda nici cheltuielile de judecata solicitate de contestatoare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E :

Respinge contestatia la executare formulata de contestatoarele ..in contradictoriu cu intimatii …….., cu sediul in …………….

Respinge ca ramas fara obiect capatul de cerere privind suspendarea executarii silite.

Fara cheltuieli de judecata.

Cu apel, care se va depune la Judecatoria Oradea, in termen de 10 zile de la comunicarea prezentei hotarari.

Pronunţată în şedinţa publică din 12.11.2014.

PREŞEDINTE GREFIER  ………….