Acţiune în constatare clauze abuzive. Declinare.

Analizând actele dosarului, prin prisma excepţiei necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, instanţa constată următoarele:

Potrivit art.248 alin.1 C.proc.civ., instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Totodată, art. 22 alin. 1 teza I C.proc.civ. impune în sarcina judecătorului obligaţia de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.

În aceste condiţii, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiei necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, excepţie de procedură, absolută şi dilatorie, pe care o va admite, cu următoarea motivare:

Competenţa materială presupune o delimitare între instanţele de grad diferit, iar normele de competenţă materială sunt stabilite sub aspect funcţional (după felul atribuţiilor jurisdicţionale) şi sub aspect procesual (după obiectul, valoarea sau natura cererii) în Codul de procedură civilă şi în alte acte normative speciale.

Competenţa materială funcţională este aceea care determină şi precizează funcţia şi rolul atribuite fiecăreia dintre categoriile instanţelor judecătoreşti, în timp ce competenţa materială procesuală este aceea care determină categoria de pricini ce pot fi rezolvate, în concret, de o categorie de instanţe judecătoreşti.

Normele care reglementează competenţa materială sunt norme de ordine publică, acestea având caracter absolut, astfel încât părţile nu pot conveni să deroge de la aceste norme, nici chiar cu autorizarea instanţei. În acest sens sunt şi dispoziţiile art.129 alin. 2 pct. 2 C.proc.civ, care statuează că necompetenţa este de ordine publică în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad.

De asemenea, instanţa reţine că necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică poate fi invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, conform art.130 alin. 2 C.proc.civ.,  la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul fiind obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate, potrivit art. 131 alin. 1 C.proc.civ.

Astfel, potrivit art. 95 pct. 1 C.proc.civ., tribunalele judecă în primă instanţă toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe. Textul legal antemenţionat consacră noua optică pe care legiuitorul a adoptat-o cu privire la judecata în primă instanţă, stabilind că tribunalul are plenitudine de jurisdicţie pentru judecata în primă instanţă. Deci, ori de câte ori legea nu prevede competenţa altei instanţe, tribunalului îi revine competenţa de a soluţiona pricina în primă instanţă.

În speţă, reclamantul a sesizat instanţa de judecată cu mai multe capete de cerere, motiv pentru care se constată incidenţa art.99 C.proc.civ., potrivit căruia: (1) Când reclamantul a sesizat instanţa cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competenţa se stabileşte în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenţii în parte. Dacă unul dintre capetele de cerere este de competenţa altei instanţe, instanţa sesizată va dispune disjungerea şi îşi va declina în mod corespunzător competenţa.  (2) În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeaşi cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecăţii printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanţa competentă să le soluţioneze se determină ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt.”

În acest sens, instanța reține că, principalul capăt al cererii de chemare în judecată este reprezentat de constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale prevăzute la art.3 punctele 3, 4, art.4, art.5, art. 8 punctele 1, 6, art.9 punctul 2, art.12 punctele 1, 2, art.13 punctul 18 teza finală. din  contractul de credit nr.421502G0160510332/21.04.2008, care permit bancii: modificarea unilaterală a ratei dobânzii fără a fi indicate criteriile avute în vederea și fără a acorda posibilitatea negocierii acestei noi dobânzi, stabilirea unui comision de acordare,  stabilirea comisionului de rambursare în avans, stabilirea valutei în care urmează a fi restituit împrumutul fără a fi precizat cursul valutar care urmează a fi avut în vedere, stabilirea unei dobânzi penalizatoare, stabilirea dreptului necondiționat al băncii de a încasa toate veniturile împrumutatului, fără posibilitatea formulării obiecțiunilor și fără îndeplinirea niciunei formalități, stabilirea posibilității unilaterale a băncii de a dispune rezilierea contractului fără îndeplinirea altor formalități atât în privința creditului care face obiectul contractului cât și în privința celorlalte împrumuturi contractate cu banca, stabilirea în sarcina împrumutatului  a obligației de a-și asuma riscul politic, de forță majoră, posibilitatea  băncii de a modifica unilateral data scadenței și posibilitatea băncii de a refuza nemotivat cererea împrumutatului privind modificarea scadenței lunare etc.

Vazând motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată și analizând prevederile clauzelor contractuale stabilite la art.3 punctele 3, 4, art.4, art.5, art. 8 punctele 1, 6, art.9 punctul 2, art.12 punctele 1, 2, art.13 punctul 18 teza finală. din  contractul de credit nr.421502G0160510332/21.04.2008, instanta constata ca, cel puțin dispozițiile clauzelor prevăzute la articolele art.3 punctele 3, 4, art. 8 punctele 1, art.9 punctul 2, art.12 punctele 1, 2, art.13 punctul 18 teza finală nu sunt evaluabile în sine. De asemenea, fara a mai reda in continuare continutul lor, instanta retine ca aceste clauze care permit modificarea unilaterală a ratei dobânzii fără a fi indicate criteriile avute în vederea și fără a acorda posibilitatea negocierii acestei noi dobânzi, stabilirea valutei în care urmează a fi restituit împrumutul fără a fi precizat cursul valutar care urmează a fi avut în vedere, stabilirea dreptului necondiționat al băncii de a încasa toate veniturile împrumutatului, fără posibilitatea formulării obiecțiunilor și fără îndeplinirea niciunei formalități, stabilirea posibilității unilaterale a băncii de a dispune rezilierea contractului fără îndeplinirea altor formalități atât în privința creditului care face obiectul contractului cât și în privința celorlalte împrumuturi contractate cu banca, stabilirea în sarcina împrumutatului  a obligației de a-și asuma riscul politic, de forță majoră, posibilitatea  băncii de a modifica unilateral data scadenței și posibilitatea băncii de a refuza nemotivat cererea împrumutatului privind modificarea scadenței lunare, nu au nicio componentă pecuniară, neputându-se considera că dobândesc un conţinut economic pentru simplul motiv că au fost inserate într-un contract de împrumut pentru refinanțarea unui credit, care în sine are, desigur, natură patrimonială.

Totodată, aceste clauze contractuale nu sunt evaluabile prin ele însele, ci tot prin raportare la valoarea totală a contractului, având în vedere că acestea nu cuprind o valoare pecuniară în sine, ci doar permit pârâtei să acţioneze în anumite moduri, fără însă a putea fi evaluate în bani, cel puţin anterior aplicării lor.

În continuare, instanța reține că, în urma constatării caracterului abuziv al prevederilor contractului de împrumut pentru refinanțarea unui credit, reclamantul solicită prin capetele accesorii: anularea clauzelor și repunerea părților în situația anterioară, prin înlăturarea prevederilor despre care se susține că sunt abuzive, precum și restituirea sumelor achitate în baza presupuselor clauze abuzive.

Pe cale de consecință, analiza competentei materiale trebuie efectuată prin raportare la capătul principal al cererii de chemare în judecată, prin care se solicită constatarea caracterului abuziv al prevederilor contractuale care permit băncii modificarea unilaterală a ratei dobânzii fără a fi indicate criteriile avute în vederea și fără a acorda posibilitatea negocierii acestei noi dobânzi, stabilirea valutei în care urmează a fi restituit împrumutul fără a fi precizat cursul valutar care urmează a fi avut în vedere, stabilirea dreptului necondiționat al băncii de a încasa toate veniturile împrumutatului, fără posibilitatea formulării obiecțiunilor și fără îndeplinirea niciunei formalități, stabilirea posibilității unilaterale a băncii de a dispune rezilierea contractului fără îndeplinirea altor formalități atât în privința creditului care face obiectul contractului cât și în privința celorlalte împrumuturi contractate cu banca, stabilirea în sarcina împrumutatului  a obligației de a-și asuma riscul politic, de forță majoră, posibilitatea  băncii de a modifica unilateral data scadenței și posibilitatea băncii de a refuza nemotivat cererea împrumutatului privind modificarea scadenței lunare, clauze care în esență nu sunt evaluabile din punct de vedere pecuniar.

În ceea ce privește capetele de cerere prin care se solicită anularea clauzelor și repunerea părților în situația anterioară, prin înlăturarea prevederilor despre care se susține că sunt abuzive, precum și restituirea sumelor achitate în baza presupuselor clauze abuzive, instanța reține că, acestea sunt capete accesorii constatării caracterului abuziv, astfel încât vor urma soarta capetelor principale de cerere.

 Conform art.99 alin. 2 C.p.c.,  când reclamanții au sesizat instanţa cu mai multe capete de cerere principale, întemeiate pe cauze comune, instanţa competentă să le soluţioneze se determină ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt.

Conform art.95 Cod procedură civilă, tribunalul este instanţă de drept comun pentru soluţionarea cererilor în primă instanţă, judecătoria având o competenţă limitată, conform prevederilor art.94 pct.1 lit.a-j.  Cererea având ca obiect constatarea caracterului abuziv al unor clauze neevaluabile în bani nu se încadrează în prevederile art.94 pct.1 lit. a-j şi, prin urmare, nu este de competenţa judecătoriei, ci a tribunalului.

Obiectele cererilor principale formulate în cauză atrag competenţa materială a unor instanţe diferite, asa cum s-a retinut mai sus.

Prin urmare, instanţa constată că cererea formulată de reclamant se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 99 alin. 2 Cod procedură civilă, întrucât cererea cuprinde mai multe capete, dintre care unele sunt de competenţa tribunalului, instanţă mai mare în grad decât judecătoria.

Concluzionând, o parte dintre capetele cererii de chemare în judecată sunt neevaluabile în bani, însă acestea sunt întemeiate pe titluri și cauze comune. Prin art. 94 C.proc.civ. nu se prevede competenţa judecătoriei pentru soluţionarea tuturor capetelor de cerere, sens în care competenţa revine tribunalului, conform art. 95 pct. 1 C.proc.civ., ca instanţă de grad mai înalt.

Având în vedere toate aspectele de fapt şi de drept reţinute, în temeiul art. 95 pct. 1 C.proc.civ., cu referire la art.99 alin.2, art.129 alin.2 pct. 2 şi art.130 alin.2, instanţa va admite excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Totodată, făcând aplicarea dispoziţiilor art.132 alin.1 şi 3 C.proc.civ., instanţa va declina competenţa soluţionării prezentei cauze în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Domenii speta

Spete similare