Anulare permis de conducere. Neîndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 114 alin. 1 lit. f din oug nr. 195/2002 republicată în cazul unei sentinţe penale prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei

Prin  sentinţa civilă nr. 591/CA  -04.05.2015, pronunţată în Tribunalul Braşov în dosarul 1197/62/2015 a fost admisă cererea formulată de reclamantul SA în contradictoriu cu pârâtul IPJ B şi, în consecinţă anulată Dispoziţia nr. 507641/119/13.02.2015 emisă de pârât.

Pentru a pronunţa această soluţie, prin Dispoziţia Şefului Serviciului Rutier B nr. 507641/119/13.02.2015 (fila 6) s-a dispus anularea permisului de conducere seria nr. B00421904V, emis de SPCRPCIV B la data de 24.03.2015 şi i s-a pus în vedere reclamantului să predea permisul în 5 zile de la comunicarea dispoziţiei.

În motivarea actului administrativ menţionat se face referire la Decizia penală nr. 62/Ap/04.02.2015 a Curţii de Apel B şi la dispoziţiile art. 114 alin. 1 lit. a/b din OUG 195/2002.

Împotriva dispoziţiei deduse judecăţii, reclamantul a formulat contestaţie administrativă, înregistrată sub nr. 340190/19.02.2015 (filele 13-14), soluţionată în sensul respingerii prin adresa nr. A338/17.02.2013 (fila 17). În răspunsul dat de pârât la plângerea prealabilă se rectifică temeiul de drept avut în vedere la luarea măsurii anulării permisului de conducere, în sensul că se face referire la art. 114 alin. 1 lit. f din OUG 195/2002.

Instanţa reţine că, după cum rezultă din Sentinţa penală nr. 213/15.10.2014 (filele 9-10), reclamantul, la data de 29.01.2014, a condus un autoturism fără să posede permis de conducere, motiv pentru care a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin.1 Cod penal.

Cauza penală a făcut obiectul dosarului nr. 644/338/2014 al Judecătoriei Z iar, prin Decizia penală nr. 62/Ap/04.02.2015, fiind admis apelul declarat de Parchetul de lângă Judecătoria Z împotriva Sentinţei  penale nr. 213/15.10.2014 a Judecătoriei Z, a fost stabilită, în baza art. 396 alin. 4 Cod procedură penală, pedeapsa de 1 (un) an închisoare, în sarcina inculpatului  SA, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 375 alin. 1 raportat la art. 396 alin. 10 Cod procedură penală.

În baza art. 83 şi art. 84 Cod penal, Curtea de Apel B a amânat aplicarea pedepsei închisorii, pe un termen de supraveghere de 2 ani, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi, în baza art. 85 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, a stabilit în sarcina inculpatului măsurile de supraveghere de la lit. a-e, respectiv:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul B la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În cursul procesului penal, dar anterior soluţionării definitive, la data de 24.03.2014, reclamantul a obţinut permisul de conducere nr. B00421904V.

Cf. art. 114 alin. 1 din OUG 195/2002, „anularea permisului de conducere se dispune în următoarele cazuri:

a) titularul permisului de conducere a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru o infracţiune care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea corporală a unei persoane, săvârşită ca urmare a nerespectării regulilor de circulaţie;

b) titularul permisului de conducere a fost condamnat, printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru infracţiunile prevăzute la art. 334 alin. (2) şi (4), art. 335 alin. (2), art. 336, 337, art. 338 alin. (1), art. 339 alin. (2), (3) şi (4) din Codul penal;

f) permisul de conducere a fost obţinut în perioada în care titularul era cercetat sau judecat în cadrul unui proces penal pentru săvârşirea unei infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, atunci când acesta a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă”.

Faţă de dispoziţiile legale citate şi de situaţia în care s-a aflat reclamantul, este evident că pârâtul nu putea reţine în dispoziţia contestată, ca temei de drept, art. 114 alin. 1 lit. a/b din OUG 195/2002, întrucât reclamantul nu a săvârşit infracţiunile prevăzute de art. 114 alin. 1 lit. a sau b.

Admiţând că dintr-o eroare materială pârâtul a menţionat temeiul de drept, urmează a se analiza dacă putea fi anulat în temeiul art. 114 alin. 1 lit. f din OUG 195/2002.

Pentru a se putea dispune anularea permisului în temeiul art. 114 alin. 1 lit. f din OUG 195/2002 este necesară întrunirea a două condiţii astfel: 1) permisul să fi fost obţinut în perioada în care titularul era cercetat sau judecat în cadrul unui proces penal pentru săvârşirea unei infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice şi 2) titularul să fi fost condamnat printr-o hotărâre rămasă definitivă.

Deşi prima condiţie este îndeplinită, instanţa reţine că cea de a doua condiţie nu este întrunită, pentru următoarele argumente:

Prin Decizia penală nr. 62/Ap/04.02.2015 Curtea de Apel B nu a pronunţat condamnarea reclamantului, ci doar a stabilit o pedeapsă cu închisoarea şi a amânat aplicarea acestei pedepse pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani. Doar în măsura în care reclamantul nu respectă obligaţiile stabilite în sarcina sa, comite o altă infracţiune pe durata termenului de supraveghere sau se descoperă săvârşirea anterioară a unei alte infracţiuni, cf. art. 88 şi 89 Cod Penal poate interveni revocarea sau anularea amânării aplicării pedepsei.

Cf. art. 90 din NCP, „(1) persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei nu i se mai aplică pedeapsa şi nu este supusă niciunei decăderi, interdicţii sau incapacităţi ce ar putea decurge din infracţiunea săvârşită, dacă nu a săvârşit din nou o infracţiune până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea amânării şi nu s-a descoperit o cauză de anulare.

(2) Amânarea aplicării pedepsei nu produce efecte asupra executării măsurilor de siguranţă şi a obligaţiilor civile prevăzute în hotărâre”.

Din  aceste dispoziţii legale se deprinde ideea că amânarea aplicării pedepsei nu reprezintă o condamnare.

La aceeaşi concluzie, că hotărârea de amânare a aplicării pedepsei nu reprezintă o condamnare se ajunge şi din interpretarea dispoziţiilor art. 17 alin. 2 din NCPC, potrivit cărora „în cursul judecăţii acţiunea penală se stinge prin rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, renunţare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitare sau încetare a procesului penal”.

Rezultă aşadar că, dacă amânarea aplicării pedepsei ar reprezenta o condamnare, legiuitorul nu ar fi făcut referire, în dispoziţiile citate mai sus (art. 17 alin. 2 din NCPC), atât la hotărâri judecătoreşti de condamnare, cât şi la hotărâri judecătoreşti de amânare a aplicării pedepsei. Cele două soluţii, de condamnare sau de amânare a aplicării pedepsei reprezintă cazuri distincte de stingere a acţiunii penale, neputându-se confunda una cu cealaltă întrucât fiecare are consecinţe diferit reglementate de dispoziţiile NCP şi NCPP.

Raportat considerentelor expuse, în temeiul ar. 18 din Legea contenciosului administrativ Nr. 554/2004 urmează a fi admisă cererea de chemare în judecată şi a fi anulată dispoziţia contestată în prezenta cauză.

Domenii speta

Spete similare