Ordonanţă preşedinţială

Dosar nr. 727/202/2015

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CĂLĂRAŞI

SECŢIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 408

Şedinţa publică de la 31 Martie 2015

Completul compus din:

PREŞEDINTE ……………

Judecător …………….

Grefier ………….

Pe rol judecarea apelului minori şi familie formulat de apelantul - pârât B. G. împotriva sentinţei civile nr. 667/26.02.2015 pronunţată de Judecătoria Călăraşi în dosarul nr. 727/202/2015, în contradictoriu cu intimata - reclamantă B. N., având ca obiect ordonanţă preşedinţială.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică s-au prezentat apelantul – pârât B. G., personal şi asistat de av. ………., conform împuternicirii av. ……… aflată la dosar şi intimata - reclamantă B. N., personal şi asistată de av………… conform împuternicirii av. …………., depusă la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează că prin intermediul serviciului registratură apelantul – pârât B. G. a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei stabilită în sarcina acestuia iar apărătorul ales al intimatei – pârâte împuternicire av. ……….., după care:

Instanţa, ia act de satisfacerea timbrajului stabilit în cauză în sarcina apelantului în cuantum de 20 de lei şi acordă cuvântul pe probe.

Apărătorul apelantului – pârât B. G., având cuvântul, solicită încuviinţarea probei cu înscrisurile aflate la dosarul de fond şi, în baza art. 920 alin. 3 Cod procedură civilă care prevede că în toate cazurile instanţa este obligată să-l asculte pe minor potrivit prevederilor Codului civil, audierea minorului pentru ca instanţa să-şi formeze o părere în situaţia dedusă judecăţii. Arată, în susţinerea acestei solicitări, faptul că şi instanţa de fond în ceea ce priveşte divorţul a dispus audierea minorului şi lucru care s-a întâmplat în data de 26 martie 2015, minorul precizând că vrea să stea cu tatăl. Arată totodată că instanţa de fond le-a pus iniţial în vedere, din oficiu, să prezinte minorul, după care a revenit asupra aceste poziţii motivat de faptul că minorul nu poate fi audiat decât în prezenta unui psiholog. Apreciază total greşită poziţia instanţei întrucât la judecătorie întotdeauna minorul este audiat de către preşedintele completului de judecată şi niciodată n-a fost prezent vreun psiholog în acest sens.

Apărătorul intimatei – reclamante B. N., având cuvântul, faţă de probele solicitate de apelant prin apărătorul ales, arată că nu se opune probei cu înscrisuri, respectiv cele aflate la dosarul cauzei.

Faţă de solicitarea privind audierea minorului, arată că se opune administrării unui astfel de probatoriu apreciind că vârsta de 10 ani stabilită ca şi obligativitate în vederea audierii minorului a avut în spate o experienţă îndelungată şi în plus explicaţii psiho-medicale iar la vârsta de 7 ani de jumătate pe care o are minorul aflat sub imperiul voinţei tatălui său de la data despărţirii în fapt a părţilor nu poate dezvălui aspecte relevante.

Arată totodată că nu înţelege să solicite alte probatorii.

Apărătorul apelantului – pârât B. G., având cuvântul în replică, raportat la vârstă, arată că dispoziţiile legale prevăd că şi minorul sub 10 ani, dacă instanţa apreciază, poate fi audiat sub rezerva instanţei de a corobora toate probele.

Instanţa, încuviinţează proba cu înscrisurile aflate la dosar şi respinge cererea de audiere a minorului având în vedere vârsta pe care aceasta o are, considerând că nu se impune administrarea unui astfel de probatoriu.

Apărătorii apelantului – pârât B. G. şi al intimatei – reclamante B. N., având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat sau excepţii de invocat, apreciază cauza în stare de judecată şi solicită acordarea cuvântului pentru susţineri pe cererea de apel.

Instanţa, ia act de faptul că nu mai sunt cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de soluţionare şi acordă cuvântul pentru susţineri.

 Apărătorul apelantului – pârât B. G., având cuvântul, solicită admiterea apelului formulat urmând ca instanţa, pe cale de consecinţă, să dispună modificarea sentinţei atacate prin respingerea cererii reclamantei - pârâte şi admiterea cererii reconvenţionale formulate de pârât – reclamant în sensul stabilirii domiciliul minorului, până la soluţionarea cererii de divorţ, la acesta din urmă.

Arată că a criticat pe larg în motivele de apel considerentele pentru care a apreciat că instanţa de fond, în mod neîntemeiat, a dispus admiterea cererii  reclamantei având în vedere faptul că niciuna dintre condiţiile de admisibilitate ale ordonanţei preşedinţiale prevăzute de art. 996 Cod procedură civilă nu a fost dovedită în cauză în sensul că nu există niciun caz grabnic, respectiv urgenţa, păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere sau prevenirea unei pagube iminente, care nu s-ar putea repara.

În ceea ce priveşte urgenţa care a fost reţinută de instanţa de fond în admiterea cererii reclamantei apreciază că în cauză nu este dovedită această urgenţă în sensul de a lua copilul minor de 7 ani din domiciliul în care a crescut si să fie dus în cadrul unui alt domiciliu în cursul unui an şcolar, acesta fiind de fapt aspectul cel mai important necontând care părinte a rămas în domiciliu. Apreciază că la această vârstă a minorului, respectiv de 7 ani care nu este dependent de mama sa prin faptul că nu necesită alăptare sau nu prezintă motive medicale care să necesite îngrijire specială din partea acesteia şi consideră că în această situaţie, nu a fost dovedită urgenţa în schimbarea condiţiilor de trai ale minorului şi nu se poate merge pe premisa că orice copil trebuie crescut de mama lui, acest raţionament fiind greşit pentru că ambii părinţi au aceste drepturi iar mama, prin voinţa sa, a înţeles ca într-o seară când a fost surprinsă de soţul său în maşină cu un alt bărbat a înţeles să părăsească domiciliul. Faţă de această situaţie, dacă reclamanta ar fi considerat că nu mai poate să trăiască în acest domiciliul ca şi soţia apelantului ar fi trebuit să părăsească domiciliul împreună cu copilul pentru motive bine întemeiate, respectiv violenţe din partea soţului, traume psihice sau fizice dacă acesta ar fi consumat alcool şi toată această stare şi comportament al tatălui s-ar fi răsfrânt şi asupra minorului şi chiar dacă reclamanta în cererea de chemare în judecată a susţinut aceste motive, nu s-a făcut dovada cu proba testimonială că apelantul ar fi o persoană violentă astfel încât să se susţină că prezenta copilului în preajma tatălui ar suferi vreo vătămare.

Faţă de aceste aspecte, a apreciat că măsura dispusă de instanţa de fond pe considerentul că tatăl este „un tată de sărbători” pentru motivul că acesta a lucrat în străinătate nu ar fi justificat vreo urgenţă. Nu se justifică care este urgenţa acestei situaţii de a lua copilul din domiciliul în care a crescut atât timp cât tatăl nu manifestă agresiuni fizice sau morale asupra minorului astfel încât acesta să aibă vreo vătămare şi apreciază că instanţa de fond s-a pronunţat asupra cererii reclamantei analizând de fapt o situaţie care trebuie analizată în fondul cauzei, respectiv în divorţ şi stabilirea domiciliului pe fondul cauzei iar aspectul că tatăl a fost plecate în străinătate nu are relevanţă.

Apreciază că instanţa de fond a mers pe o idee preconcepută, respectiv aceea că minorul trebuie să crească numai lângă mamă şi în ciuda probelor administrate şi spre dezinteresul minorului a dispus ca acesta să fie luat din locuinţa unde a crescut în condiţii decente şi foarte sigure alături de tatăl său, în cursul anului şcolar şi dus în altă localitate.

Apreciază totodată că în cauză nu au fost dovedite nici celelalte două condiţii ale cererii de ordonanţă preşedinţială urmând ca instanţa să le analizeze aşa cum le-a dezvoltat pe larg în cererea de apel şi să dispună ca minorul să rămână în prezenţa tatălui său deoarece de 2 luni de zile de când a fost formulată prezenta cerere de ordonanţă preşedinţială minorul se află în prezenţa tatălui şi în îngrijirea acestuia nefăcându-se dovada că ar fi suferit vreo vătămare în creşterea şi dezvoltarea sa astfel că nu se justifică în niciun sens schimbarea domiciliului acestuia.

În ceea ce priveşte dispoziţia instanţei de fond ca sentinţa să fie executorie fără somaţie apreciază că au fost încălcate dispoziţiile art. 996 alin. 3 care prevăd că instanţa va putea hotărî ca executarea să se facă fără somaţie sau fără trecerea unui termen doar la cererea reclamantei, ori reclamanta nu a solicitat acest aspect. Pe de altă parte, până în prezent reclamanta doar l-a vizitat pe minor nu a solicitat executarea sentinţei.

Solicită ca în subsidiar să se stabilească, în cazul în care instanţa va respinge apelul, domiciliul unde minorul va locui pentru a se putea duce la îndeplinire programul de vizită.

Fără cheltuieli de judecată.

 Apărătorul intimatei – reclamante B.N., având cuvântul, pune concluzii de respingere a apelului ca nefondat.

Solicită a se constata că după administrarea probatoriilor în faţa instanţei de fond aceasta a luat o decizie corectă şi temeinică, o decizie care este în interesul superior al copilului evitând prin soluţia pe care a pronunţat-o vătămări posibile ulterioare şi traume care ar putea avea efecte greu de imaginat la momentul de faţă.

Din probele administrate în cauză rezultă, fapt necontestat de către niciuna dintre părţi, că pe perioada relaţiei de căsătorie, mai bine de jumătate de durata acestei relaţii, deci peste patru ani de zile, pârâtul – reclamant apelant a fost plecat la lucru în străinătate iar relaţia dintre părţi  a avut o evoluţie în degradare în condiţiile în care  iniţial a fost o relaţie normală ulterior însă din motive care urmează a fi analizate în hotărârea de divorţ, aceasta s-a degradat treptat. Cert este însă că probele administrate atât în faza de fond cât şi în dosarul de divorţ atestă faptul că mama a fost o mamă foarte bună pentru copil, l-a îngrijit în mod corespunzător şi din acest punct de vedere, al relaţiei cu copilul dar şi din punctul de vedere al relaţiei dintre soţi, aceasta nu a greşit sub aspecte care să constituie motive de divorţ.

Mai arată că mama a reuşit o singură dată de la data declanşării procesului să stea cu copilul chiar şi acum existând bariere din partea apelantului care urmează să plece de asemenea în străinătate pentru că din păcate aici nu reuşeşte să realizeze venituri. Faţă de această situaţie consideră că interesul evident al copilului este acela de a creşte în prezenţa şi sub atenta îndrumare a mamei existând motive de ordin biologic, de ordin psiho-social, de practică judecătorească, toate aceste aspecte în favoarea reclamantei – intimatei şi nimic nu justifică ca şi copilul să mai stea o perioadă cu tatăl său, până la soluţionarea cererii de divorţ, atât timp cât reclamanta a dovedit că există condiţii bune pentru creşterea şi educarea copilului acolo unde locuieşte în prezent, că tot acolo stă împreună cu verii copilului cu care acesta are o relaţie foarte bună şi că, aşa cum a arătat, a avut grijă în mod corespunzător de copil.

Apreciază că aspectele invocate mai mult de ordin de drept decât cu suport probator în cauză, nu sunt corespunzătoare realităţii întrucât despărţirea în fapt nu a avut loc în contextul arătat de apelant – pârât ci pe fondul unui comportament caracterizat prin violenţă verbală şi fizică pe fondul căruia reclamanta nu a putut să-şi  exercite acest drept şi să-şi ia copilul, diferenţa fizică între părţi, disproporţia fiind evidentă, în acest context producându-se despărţirea în fapt, intimata neputând să ia copilul şi ulterior cu mare greutate a reuşind să-l vadă. Mai mult decât atât, nici la telefon nu poate vorbi cu copilul.

Argumentul forţei sau al puterii superioare pe care o are bărbatul nu crede că poate fi folosit însă urgenţa rezidă tocmai în ceea ce a analizat şi instanţa de fond adică poziţia psihică a copilului care la această vârstă este foarte sensibil şi care până în prezent a avut o creştere şi îngrijire corespunzătoare din partea mamei iar în ceea ce priveşte domiciliul este cert că acesta a trăit în acest domiciliu însă analizând posibilităţile pe care le oferă reclamanta în momentul de faţă consideră că sunt întrunite condiţiile existenţei unui domiciliu corect, onest unde îşi poate continua o relaţie cu verii săi.

În acest context, apreciază soluţia instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală, menţionând totodată că aceasta nu a fost încă pusă în executare întrucât intimata a încercat de bunăvoie să meargă de câteva ori să ia copilul.

Faţă de aceste considerente, apreciază hotărârea instanţei de fond ca fiind  legală şi temeinică şi se referă la o situaţie tranzitorie până la momentul pronunţării divorţului.

Fără cheltuieli de judecată.

Apărătorul apelantului – pârât B.G., având cuvântul în replică, faţă de susţinerile părţii adverse, apreciază că se fac speculaţii în vederea obţinerii acestui drept al mamei care este egal cu al tatălui.

Astfel, s-a susţinut în faţa instanţei de fond cât şi în faţa instanţei de apel că pârâtul – reclamant a exercitat violenţe verbale şi fizice asupra părţii şi acesta a fost motivul pentru care reclamanta nu a luat copilul. Dacă acesta a fost motivul real şi se susţine în faţa instanţei diferenţa fizică dintre părţi, apreciază aceasta total speculativ şi lejer de constatat acest lucru deoarece partea şi-a administrat proba cu martorii, respectiv sora şi cumnatul reclamantei care ar fi putut arăta, dacă această situaţie ar fi reală şi anume că a fost izgonită de acasă şi ar fi vrut să ia copilul şi nu a putut.

Apreciază că dacă o mamă care nu este supusă traumelor fizice are puterea să plece şi să-şi lase copilul în domiciliu şi nu se poate susţine contrariul acestei situaţii, nu poate lăsa un copil într-un moment de supărare sau într-o ceartă între soţi pentru a pleca pentru ca ulterior să-şi justifice gestul prin faptul că soţul este violent şi că este mai puternic din punct de vedere fizic, acestea fiind pure speculaţii.

În ceea ce priveşte traumele de nereparat pe care le suferă copilul din cauza despărţirii de mamă, arată că nu există niciun motiv pentru care să se susţină acest lucru copilul, aşa cum reiese din declaraţiile tuturor martorilor, este foarte ataşat şi de tată iar acesta din urmă se ocupă de îngrijirea şi este afectuos cu copilul. Nu se poate susţine astfel că dacă copilul se află în prezenţa tatălui suferă nişte traume care-l vor afecta pe viitor. Este adevărat că orice copil este bine şi indicat pentru interesul său superior să crească cu ambii părinţi în condiţiile în care nu s-au exercitat presiuni psihice sau vreunul dintre părinţi poate crea traume copilului dar în speţa de faţă copilul va trebui să locuiască cu unul dintre părinţi. Nu se poate susţine că copilul are traume din  cauză că a fost despărţit de mamă sau în prezenţa tatălui având în vedere că nu s-a dovedit din proba testimonială că pârâtul – reclamant manifestă o atitudine care aduce vătămări fizicului sau psihicului copilului.

S-a susţinut de asemenea că apelantul nu realizează venituri şi trebuie să plece în străinătate însă nu se poate cunoaşte ce viitor va avea partea, apelantul fiind sancţionat că a fost un tată responsabil şi a manifestat interes, s-a sacrificat şi a plecat în străinătate şi a trimis bani, respectiv o parte din veniturile obţinute în străinătate în timp ce mama a stat acasă şi s-a îngrijit de copil cum este şi firesc, este menirea soţiei care putea să aibă şi serviciu dacă dorea pentru că putea să beneficieze de ajutor din partea mamei pârâtului – reclamant. Astfel, nu se poate sancţiona un bărbat, un soţ pentru că şi-a exercitat scopul său în realizarea veniturilor în familie şi nu-l putem sancţiona pentru faptul că a fost plecat pentru că la fel de bine putea să fie plecată reclamanta însă asta nu înseamnă că minorul s-a desprins total din punct de vedere emoţional sau afectiv de acel părinte care a fost plecat având în vedere că nu este vorba de o plecare îndelungată şi continuă, copilul păstrând întotdeauna legătura cu părintele plecat. Apreciază că această plecare trebuie într-adevăr analizată şi sancţionată în vreun fel numai dacă se apreciază şi se dovedeşte că a fost vorba despre un abandon iar în condiţiile în care reclamata şi reiese clar din situaţie a părăsit copilul nu se poate susţine că urgenţa în această situaţie este de a lua copilul de lângă un părinte care nu s-a dovedit că-l traumatizează şi de a-l duce lângă un alt părinte unde nu se dovedeşte că are nevoie specială de acesta din urmă.

S-a mai susţinut totodată că s-au pus bariere pentru nevizitarea acestui minor însă reclamanta a venit în fiecare săptămână să vadă minorul cu acceptul tatălui, care nu interzice legătura minorului cu mama şi inclusiv cu nepoţii acesteia.

Precizează totodată că apelantul are o locuinţă proprie, stabilă proprietate personală, reclamanta nu are o locuinţă stabilă, a locuit iniţial în …………. după care s-a mutat în …………. în apartamentul unui surori al cărei copii aceasta îi îngrijeşte, este un domiciliu incert.

Solicită a se analiza urgenţa şi nu legătura definită între copil şi părinte, ci urgenţa de a lua copilul din acest mediu în condiţiile în care nu s-a demonstrat că vreunul dintre părinţi exercită traume asupra copilului iar copilul este dependent de celălalt părinte lângă care nu stă şi astfel s-ar produce pagube asupra lui.

Instanţa, declară dezbaterile închise reţine cauza în pronunţare.

INSTANŢA

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Călăraşi la data de 28.01.2015 sub nr. 272/202, reclamanta B.N., domiciliată în ……………..,  cu domiciliu ales  la Cabinet avocat Stan Cătălin cu sediul în ……………, a chemat în judecată pe pârâtul B.G., domiciliat în ………….., solicitând  pe cale de ordonanţă preşedinţială pronunţarea unei hotărâri prin care în principal să se  stabilească domiciliul minorului B. R. V., născut la data de …………  în vârstă de 7 ani  la aceasta; iar în subsidiar stabilirea unui program de legături  personale cu copilul după cum urmează: prin luarea acestuia în fiecare primul şi al treilea week-end din lună, de vineri, orele 16,00 până duminica orele 20,00; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii reclamanta arată că în urmă cu o săptămână s-a despărţit în fapt de pârât după o căsătorie de aproximativ şapte ani când în urma unei discuţii contradictorii cu pârâtul a fost alungată din domiciliu comun; că datorită neînţelegerilor dintre  aceştia a încercat să mai plece însă pârâtul îi ameninţa cu moartea în situaţia  în care va lua şi copilul; că în acest context la despărţirea definitivă în fapt, când  a fost alungată, copilul a rămas la pârât; că în urma sa pârâtul i-a incendiat bunurile de îmbrăcăminte aceasta reuşind să plece doar cu ce era îmbrăcată.

Cu privire la minor, reclamanta arată că acesta este profund afectat de situaţie întrucât de la naştere nu a fost despărţit de mamă cu atât mai mult cu cât este obstrucţionată orice legătură  cu aceasta; că în aceste condiţii psihicul minorului este în pericol.

Se mai arată că  are condiţii foarte bune pentru a se ocupa de creşterea copilului.

Mai precizează reclamanta, că de la naştere şi până la momentul despărţirii în fapt copilul a fost bine îngrijit de aceasta şi într-o stare de sănătate foarte bună, aceasta ocupându-se în mod special şi ca o mamă devotată de creşterea şi îngrijirea acestuia.

Reclamanta explică urgenţa măsurii prin aceea că legăturile minorului cu aceasta este foarte strânsă minorul nu a fost niciodată despărţit de mamă; iar momentul izgonirii sale, la care a asistat şi copilul, l-a afectat.

 De asemenea reclamanta precizează că prin cererea sa nu este prejudiciat fondul, măsura solicitată fiind una provizorie, până la data când  procesul de divorţ va fi soluţionat definitiv.

În drept s-au invocat dispoz. art. 996 C. pr. civilă şi art. 453 Cod pr. civilă.

În dovedirea acţiunii s-au solicitat  proba cu acte şi martori.

S-au depus copia CI, copia certificatului de naştere al minorului B.R.V. din care rezultă că s-a născut la data de ……….. şi are ca părinţi părţile.

Pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat  respingerea acţiunii reclamantei şi admiterea cererii reconvenţionale în sensul stabilirii locuinţei minorului B. R. V., născut la data de ……….., la acesta iar în subsidiar instanţa să-i încuviinţeze păstrarea legăturilor personale cu minorul după următorul program; săptămânal de vineri ora 14,00 până duminica ora 18,00.

În  motivarea acţiunii pârâtul arată că a fost căsătorit cu reclamanta, căsătorie din care s-a născut minorul B.R.V., născut la data de …………., care din luna ianuarie 2015 se află în grija sa, reclamanta plecând din domiciliu.

Pe acţiunea principală pârâtul arată că aspectele invocate de reclamantă sunt nereale; aceasta încercând să inducă în eroare instanţa de fond.

În realitate reclamanta nu este o mamă bună, că aceasta nu s-a ocupat de minor pe care uneori îl lăsa singur în locuinţă sau cu un nepot, chiar şi noaptea până la ora 5 dimineaţa, petrecându-şi timpul prin  baruri, discoteci cu diverşi bărbaţi, comportamentul acesteia fiind de notorietate.

S-a mai arătat de către pârât că personal a surprins-o pe reclamantă în compania unui alt bărbat în luna ianuarie, astfel că reclamanta a ales să plece din domiciliu lăsând copilul în grija acestuia.

A mai precizat pârâtul că în discuţiile purtate cu copilul acesta i-a relatat „comportamentul mamei sale” acesta nedorind de altfel să locuiască cu aceasta şi nici să comunice cu aceasta telefonic.

Concluzionând pârâtul a învederat că minorul este foarte ataşat de acesta şi de familia extinsă, bunica paternă, verişori, că reclamanta este o femeie imorală, nu are un spaţiu de locuit şi în plus a plecat din domiciliu fără să-i pese de copil.

În dovedirea acţiunii pârâtul a înţeles să se folosească de proba cu acte şi martori.

În drept art. 996, art. 453 Cod pr civ.

În cauză au fost audiaţi martorii propuşi de reclamantă din declaraţiile cărora rezultând că:  în cursul lunii ianuarie 2015 părţile s-au despărţit în fapt, reclamanta după o ceartă cu pârâtul abia reuşind să fugă; că aceasta nu a putut lua copilul, deşi s-a „luptat” cu pârâtul în acest scop; că de minor s-a ocupat reclamanta pârâtul fiind mai mult plecat din ţară, ţinând legătura cu minorul telefonic, că minorul este foarte ataşat de mamă; că relaţia dintre mamă şi fiu era una foarte bună, copilul era îngrijit de mamă, curat, educat, că minorul nu a fost niciodată despărţit de mamă, fiind foarte ataşat de aceasta; că reclamanta de circa doi ani se ocupă şi de creşterea şi educarea celor doi nepoţi, în vârsta de 10 şi respectiv 13 ani, mama acestora fiind plecată în străinătate, reclamanta primind bani pentru acest serviciu.

Au mai precizat martorii că pârâtul venea în ţară de sărbători stătea câte două luni; că şi acesta are o relaţie bună cu copilul; se ocupă în prezent în mod corespunzător de creşterea şi educarea acestuia, că după despărţirea de mamă martorii au observat că minorul a devenit distant şi rece faţă de mamă şi că în momentul în care mama a mers să vadă  copilul  pârâtul s-a aflat permanent în preajma copilului.

La cererea pârâtului au fost audiaţi doi martori, unul dintre martori respectiv mama pârâtului, care a precizat că de vreo doi ani nu vorbeşte  cu fosta noră, iar cel de-al doilea care a  precizat că este vecin şi că de vreo cinci luni s-a mutat, dar ca vecin până la momentul mutării nu a vizitat niciodată părţile.

Pe acest fond cei doi martori au arătat în esenţă că până la plecarea pârâtului din ţară să muncească şi aceasta s-a întâmplat în urmă cu vreo patru ani, reclamanta a fost o mamă  foarte bună pentru copil; că în lipsa pârâtului reclamanta pleca din domiciliu luând copilul sau lăsându-l în grija altor nepoţi de care se ocupa aceasta, obişnuind să plece în baruri şi discoteci noaptea; că aceasta era violentă cu minorul, îl certa şi îl bătea de 2-3 ori pe zi;  şi că reclamanta era luată cu maşina de alţi bărbaţi, aceasta pleca uneori însoţită şi de copil.

Au mai precizat martorii că după introducerea acesteia acţiuni, reclamanta a mers să vadă copilul; că minorul era îngrijit de tată care nu munceşte dar este ajutat financiar de mamă, că pârâtul nu mai poate pleca  să muncească întrucât îngrijeşte de copil; că pârâtul a venit în ţară în data de 5 decembrie 2014 după ce în cursul anului a mai venit odată pentru două luni.

În cauză a fost efectuat  referat de anchetă psihosocială la domiciliul reclamantei care concluzionează că  aceasta locuieşte într-un apartament proprietatea sorei sale compus din 3 camere şi dependinţe, complet mobilat şi utilat, bine întreţinute, igienă corespunzătoare; că aceasta îngrijeşte de doi copii, nepoţii săi şi are un venit lunar de 200 euro.

Soluţionând cauza, prin sentinţa civilă nr. 667 pronunţată în data de 26.02.2015, Judecătoria Călăraşi a admis acţiunea reclamantei B.N., domiciliată în ………………, formulată împotriva  pârâtului B.G. domiciliat în ………...

A respins cererea reconvenţională formulată de pârâtul B.G. privind stabilirea locuinţei minorului la acesta, şi a admis capătul de cerere privind stabilirea legăturilor personale cu minorul.

A stabilit provizoriu până la rămânerea definitivă a sentinţei de divorţ care face obiectul dosarului civil nr. 726/202/2015, locuinţa minorului B.R.V., născut la data de ………… la reclamantă.

A încuviinţat pârâtului să menţină legăturile personale cu minorul  B.R. V., născut la data de ……….. în sensul de a-l lua săptămânal din locuinţa reclamantei de vineri ora 14,00 şi de a-l readuce înapoi în domiciliul reclamantei duminica  ora.18,00 ,pe cheltuiala acestuia.

A compensat cheltuielile de judecată.

Executori şi fără somaţie.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Instanţa de fond nu a dat eficienţă juridică martorilor audiaţi la cererea pârâtului care ce-i drept nu au perceput personal cele relatate ci din „relatările pârâtului sau discuţiile din comună”.

Astfel că a înlăturat declaraţiile acestora, care de altfel nici nu sunt relevante întrucât prezintă aspecte care încearcă să evidenţieze imoralitatea mamei cum şi comportamentul violent pe care aceasta l-a manifestat faţă de copil.

În raport de cele reţinute instanţa de fond a apreciat că acţiunea promovată de reclamantă este întemeiată apreciindu-se că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii de ordonanţă preşedinţială urmând a o admite ca atare; iar cererea reconvenţională este neîntemeiată cu privire la primul capăt de cerere privind stabilirea locuinţei minorului la pârât şi întemeiată privind capătul subsidiar privind menţinerea legăturilor  personale cu minorul după programul solicitat.

Astfel prima condiţie care justifică folosirea ordonanţei preşedinţiale este urgenţa.

În speţă este dovedită urgenţa în promovarea acţiunii în condiţiile în care minorul în ultimii patru ani a fost crescut, educat, îngrijit de mamă în mod corespunzător, mama fiind figura cea mai prezentă în viaţa copilului în timp ce tatăl care venea odată de două ori pe an  de sărbători în ţară, s-a implicat prea puţin în viaţa copilului, indiscutabil că în acest context minorul este puternic ataşat  de mamă, iar din luna decembrie  2014 când tatăl a revenit în ţară se vede brusc despărţit de figura principală din viaţa acestuia, pârâtul în mod obiectiv neavând nici experienţa şi priceperea creşterii şi educării copilului cu care a avut o legătură sporadică pe parcursul ultimilor patru ani, afectiv mama a investit în copil, pârâtul a fost doar un tată „doar de sărbători” când venea în ţară pentru câteva zile.

În opinia instanţei de fond singura persoană care a oferit copilului siguranţă, sprijin şi afecţiune permanentă a fost reclamanta în calitate de mamă.

A doua condiţie de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale o reprezintă cerinţa ca măsură luată de instanţă să aibă caracter vremelnic. Astfel pe această cale nu se pot lua măsuri definitive care să rezolve în fond litigiul dintre părţi, deoarece ordonanţa preşedinţială nu are ca scop stabilirea definitivă a drepturilor părţilor. În condiţiile în care s-a promovat acţiunea de divorţ în cadrul căreia reclamanta solicită şi stabilirea locuinţei minorului, instanţa de fond a apreciat că şi această condiţie este dovedită.

În ceea ce priveşte condiţia de admisibilitate  a ordonanţei preşedinţiale şi anume neprejudicierea fondului, aceasta decurge din condiţia vremelniciei măsurii dispuse.

Datorită faptului că ordonanţa presupune urgenţa şi luarea unor măsuri vremelnice instanţa nu poate prejudicia fondul dreptului dar pentru ca hotărârea pe care o dă să nu fie una arbitrară este datoare să cerceteze aparenţa dreptului.

Aşa fiind în cauză fiind îndeplinite dispoziţiile, condiţiile prev. de art. 996 Cod pr. civ, dispoziţiile Legii nr. 272/2004 republicată instanţa de fond a apreciat că este în interesul superior al minorului B.R.V., născut la data de ……….. să locuiască cu reclamanta stabilind provizoriu, până la soluţionarea definitivă a divorţului, locuinţa acestuia la mamă.

În cazul în care locuinţa minorului este stabilită la un părinte celălalt părinte păstrează dreptul de a avea legături personale cu copilul.

În speţă, pârâtul a solicitat ca în subsidiar instanţa să stabilească legături personale cu minorul în sensul luării săptămânal de vineri ora 14,00 până duminica ora 18,00.

Având în vedere susmenţionatul act normativ cum şi faptul că reclamanta nu s-a opus programului solicitat instanţa de fond a dispus ca pârâtul să ia minorul din locuinţa reclamantei săptămânal de vineri ora 14,00 şi să-l readucă în locuinţa reclamantei duminica ora 18,00 pe cheltuiala acestuia.

A compensat cheltuielile de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul-reclamant B.G., solicitând anularea sentinţei de fond şi urmare a rejudecării, respingerea cererii principale şi admiterea cererii reconvenţionale.

În motivare a arătat că sentinţa apelată este neîntemeiată în ceea ce priveşte stabilirea locuinţei minorului la reclamanta-pârâtă. De asemenea, precizează că instanţa de fond a acordat mai mult decât s-a cerut, în sensul că deşi reclamanta nu a solicitat prin cererea principală, s-a dispus ca sentinţa de fond să fie executorie fără somaţie. În sfârşit, mai arată că instanţa nu a stabilit adresa locuinţei în care minorul trebuie să locuiască împreună cu mama sa.

Susţine apelantul că cererea reclamantei nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art.996 C.pr.civ. Astfel, din probele administrate nu reiese că stabilirea locuinţei minorului la mamă reclamă vreo urgenţă, întrucât minorul are vârsta de 7 ani, aşa încât nu depinde fizic de mama sa pentru asigurarea condiţiilor strict necesare pentru dezvoltarea sa fizică sau morală, iar prezenţa numai a tatălui în supravegherea şi creşterea sa nu primejduiesc situaţia minorului.

Mai arată că deşi prin cererea introductivă s-a afirmat că ar fi o persoană violentă, că ar consuma alcool şi că ar fi ameninţat-o pe mamă să părăsească domiciliul, aceste aspecte nu au fost demonstrate în cauză. Din contră, reiese din probele administrate că tatăl minorului este o persoană responsabilă, preocupată de bunăstarea familiei.

Împrejurarea că tatăl a lucrat în străinătate o perioadă de timp nu îl transformă într-un „tată de sărbători”, deoarece acesta pleca la muncă numai câteva luni pe an, apoi revenea alte câteva luni acasă.

În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie, respectiv păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, apelantul susţine că ea nici nu a fost analizată de instanţa de fond, nefiind justificată prin soluţia pronunţată încălcarea unui drept al minorului sau al mamei în relaţia cu acesta care ar fi păgubit prin întârzierea restabilirii legăturii permanente dintre mamă şi copil. De asemenea, nu rezultă că rămânerea minorului în îngrijirea exclusivă a tatălui  ar fi avut repercusiuni asupra dezvoltării fizice, psihice sau evoluţiei şcolare a minorului.

În ceea ce priveşte condiţia prevenirii unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, neanalizată de instanţa de fond, apelantul susţine că nu este îndeplinită în cauză deoarece nu s-a demonstrat că ar exista o pagubă iminentă care s-ar produce aspra minorului dacă acesta va creşte în continuare în mediul în care s-a dezvoltat, mergând la aceeaşi şcoală, păstrând relaţiile cu colegii, învăţătoarea şi celelalte rude. 

În condiţiile în care tatăl este preocupat de îngrijirea şi întreţinerea minorului, iar acesta este foarte ataşat de el, nu se poate susţine că rămânerea minorului în grija tatălui ar fi în paguba acestuia. Astfel, nu există motive pentru care minorul să fie luat din locuinţa stabilă, transferat nu numai la altă şcoală, dar şi în altă localitate, având în vedere şi caracterul incert al condiţiilor pe care mama le poate asigura.

În ceea ce priveşte menţiunea instanţei de fond că sentinţa este executorie fără somaţie, precizează că aceasta este dată cu încălcarea art.996 al.3 C.pr.civ., neexistând o cerere a reclamantei în acest sens.

În motivarea criticii referitoare la neindicarea adresei locuinţei în care se stabileşte provizoriu domiciliul minorului, apelantul arată că aceasta este necesară pe de o parte în vederea exercitării dreptului de vizitare acordat prin sentinţa apelată, iar pe de altă parte întrucât instanţa a avut vedere condiţiile efectiv existente la această locuinţă concretă.

În drept invocă art.996-999, 470 al.5 şi 466 C.pr.civ.

În dovedire solicită proba cu înscrisuri, anchetă socială şi audierea minorului.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

Analizând actele dosarului, în raport de motivele de apel invocate şi de probele administrate, tribunalul reţine următoarele:

În ceea ce priveşte cel dintâi motiv de apel, vizând neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale în privinţa cererii principale, urmează a reţine parţial criticile apelantului, după cum urmează: procedura specială instituită de art.996 şi urm. C.pr.civ. presupune întrunirea cumulativă a cerinţelor urgenţei, vremelniciei şi neprejudecării fondului, la care noua reglementare procedurală adaugă existenţa aparenţei de drept în favoarea reclamantului.

Sunt pe deplin valabile considerentele judecătorului fondului în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor vremelniciei şi neprejudecării fondului, în condiţiile în care măsurile dispuse urmează a produce efecte cel mai târziu până la soluţionarea definitivă a procesului de divorţ ce formează obiectul dosarului nr.726/202/2015, aflat pe rolul Judecătoriei Călăraşi, în acest dosar urmând a avea loc soluţionarea pe fond a cererilor părţilor.

Referitor la cerinţa urgenţei, tribunalul reţine că în virtutea dispoziţiilor art.919 C.pr.civ., aceasta este prezumată, criticile apelantului fiind în realitate subsumate celei de-a patra condiţii instituite de art.996 C.pr.civ. şi anume existenţa aparenţei de drept în favoarea reclamantului.

 În privinţa acestui din urmă aspect, urmează a constata că într-adevăr, după cum a reţinut şi instanţa de fond, în ultimii 4 ani minorul a fost crescut, educat şi îngrijit în principal de către mamă, aceasta fiind figura cea mai prezentă în viaţa copilului. Este de observat însă că martorii audiaţi confirmă ataşamentul minorului faţă de ambii părinţi, arătând totodată şi faptul că, în perioadele când revenea acasă, tatăl se implica în supravegherea, educarea şi îngrijirea fiului său.

La o analiză atentă a declaraţiilor martorilor, în special a celor propuşi de reclamantă, concluzia instanţei de fond în sensul că apelantul ar fi fost tată „doar de sărbători” nu este justificată. Astfel, martorul T.C., concubinul surorii reclamantei declară că el cunoaşte părţile de un an şi în acest timp pârâtul a fost plecat din ţară lipsind 5-6 luni. Menţionează că relaţia minorului cu tatăl este foarte bună, acesta ocupându-se în mod corespunzător de copil ulterior separării în fapt a soţilor. La rândul său, martora C.R.P., sora reclamantei, declară că de copil se ocupa reclamanta şi pârâtul când venea în ţară. Aceeaşi martoră arată într-o primă parte a declaraţiei că pârâtul venea doar de sărbători acasă. Acum este în ţară dinainte de Crăciun, iar în anul precedent a venit doar de Paști. Către finalul declaraţiei menţionează însă că pârâtul ţinea legătura cu minorul telefonic, iar când venea de sărbători stătea maxim 2 luni în ţară, precizând apoi că a fost în ţară şi în vara anului 2014, contrazicându-şi astfel cele susţinute în precedent în referire la intervalul prezenţei tatălui alături de familie.

Împrejurarea că prezenţa tatălui în familie nu se rezuma la câteva zile în preajma sărbătorilor rezultă nu numai din declaraţiile martorilor propuşi de reclamantă, ci şi din cele prezentate de martorii pârâtului. Astfel, mama apelantului, B.F., menţionează că în ultimii 4 ani, fiul său a fost plecat la muncă în străinătate şi venea de 2-3 ori pe an, când stătea câte o lună – două. Confirmă faptul că în anul 2014 pârâtul a fost prezent în luna iunie şi iulie, revenind apoi pe 5 decembrie. În sfârşit, martora D.M. arată că pârâtul lipsea câte 5-6 luni din domiciliu, dar când era acasă se ocupa de copil.

Sintetizând astfel declaraţiile martorilor, tribunalul constată că acestea se coroborează, concluziile putând fi rezumate în aceea că minorul este ataşat de ambii părinţi care s-au implicat în activităţile impuse de îngrijirea, educarea şi supravegherea minorului, mama în mod preponderent, iar tatăl în intervalele în care revenea în ţară, fără a putea fi însă minimalizat aportul acestuia. Cu alte cuvinte, din ansamblul declaraţiilor martorilor se conturează ideea că tatăl a fost prezent în familie câteva luni în fiecare an, totodată plecarea acestuia la muncă în străinătate fiind de natură să asigure familiei resurse financiare adecvate în tot acest timp. Din această perspectivă, înlăturarea declaraţiilor martorilor propuşi de pârât apare ca nefiind justificată în raport de aspectele relatate de martori.

În sfârşit, proba testimonială nu a fost aptă să dovedească afirmaţiile intimatei reclamante în sensul că tatăl ar avea un comportament violent şi că ar consuma alcool, după cum nu s-a dovedit nici faptul că minorul ar fi fost afectat în mod semnificativ prin separarea de mamă. De altfel, chiar şi în măsura în care aspectele invocate de reclamantă ar fi fost reale, ele nu sunt neapărat determinante în soluţionarea prezentei cauze, deoarece împrejurarea că o persoană este un soţ rău nu atrage automat o calificare similară în privinţa calităţii sale de părinte. Sub acest aspect, din perspectiva aparenţei de drept nu pot fi întrevăzute motivele temeinic justificate pentru care intimata reclamantă a părăsit domiciliul conjugal, lăsând minorul cu tatăl.

Instanţa de apel mai are în vedere şi un alt element relevant la momentul pronunţării prezentei decizii: deşi prin sentinţa atacată locuinţa minorului a fost stabilită la mamă şi s-a dispus ca aceasta să fie executorie fără somaţie, până la momentul soluţionării apelului, deci într-un interval de peste o lună de la comunicarea sentinţei, intimata reclamantă nu a întreprins demersuri pentru punerea în executare a sentinţei. Or, această împrejurare poate fi considerată de natură să ridice semne de întrebare în ceea ce priveşte posibilităţile locative şi materiale în ansamblu ale intimatei, cu atât mai mult cu cât şi dovezile invocate de aceasta privind veniturile obţinute datează din vara şi toamna anului 2014, aşadar anterior apariţiei crizei conjugale.

Fiind chemată să stabilească provizoriu locuinţa minorului, instanţa este obligată să ţină seama de o serie de criterii în raport de care se apreciază interesul superior al minorului: condiţiile locative oferite de părinţi, vârsta copilului, conduita părinţilor, legăturile de afecţiune, sexul copilului, starea sănătăţii membrilor familiei, posibilitatea părinţilor de a aloca timpul necesar pentru îngrijirea şi educarea copilului, disponibilitatea de a permite celuilalt părinte să menţină legături personale cu minorul.

În raport de aspectele de fapt anterior menţionate, tribunalul apreciază că aparenţa de drept este la acest moment în favoarea tatălui, iar nu a mamei. Aşa cum s-a reţinut şi în cele ce preced, nu s-a invocat şi nu s-a dovedit un comportament necorespunzător al tatălui faţă de fiul său, după cum nu a rezultat nici lipsa experienţei şi priceperii în activităţile cotidiene ce decurg din stabilirea locuinţei minorului la el, ci din contră, martorii au confirmat că acesta se implica în aceste activităţi. De asemenea, rezultă la acest moment disponibilitatea totală a tatălui de a se ocupa de fiul său în condiţiile în care la actualmente nu are un loc de muncă, asigurându-şi existenţa din sumele economisite şi beneficiind de sprijinul rudelor.

Este adevărat că separarea minorului de mamă este o măsură de natură să afecteze minorul pe plan emoţional, însă nu trebuie neglijat nici imperativul asigurării stabilităţii în mediul de viaţă al copilului. Sub acest aspect, urmează a observa că minorul a locuit împreună cu ambii părinţi la domiciliul tatălui, iar în raport de vârsta de 7 ani, fiind la debutul învăţământului primar, mutarea sa într-o altă localitate, unde la acest moment domiciliază mama, situată la o distanţă considerabilă, urmată de consecinţa transferului şcolar, ar fi de natură să-l destabilizeze pe minor şi să accentueze impactul divorţului. Cu alte cuvinte, nu pare oportun ca pe lângă separarea de unul din părinţi, minorul să fie nevoit să schimbe mediul locativ, şcolar şi să întrerupă contactul cu persoanele cu care a relaţionat (colegi, prieteni de joacă, personal didactic). Separarea de mamă urmează a fi compensată pe cât posibil prin stabilirea unui program de legături personale, conform solicitării subsidiare din cererea introductivă, însă cu adecvarea formei acestuia de o manieră care să permită încheierea programului şcolar, de hrană şi odihnă a copilului în ziua de vineri, precum şi deplasarea din com. ……… în mun. ………... Aceleaşi aspecte vor fi avute în vedere şi în ceea ce priveşte momentul încheierii programului de legături personale, urmărind ca minorul să revină în domiciliu la o oră care să permită efectuarea tuturor activităţilor prealabile începerii unei noi săptămâni de cursuri şcolare.

În ceea ce priveşte cea de-a doua critică a apelantului, tribunalul constată că aceasta este pe deplin întemeiată, întrucât instanţa de fond a încălcat principiul disponibilităţii şi a acordat mai mult decât s-a cerut, în sensul că a dispus ca sentinţa să fie executorie şi fără somaţie, deşi nu a existat o astfel de cerere din partea reclamantei, cerinţă impusă prin dispoziţiile art.996 al.3 C.pr.civ.

În sfârşit cea de-a treia critică vizând neindicarea adresei la care s-a stabilit locuinţa minorului devine rămasă fără obiect în raport de modalitatea de soluţionare a prezentului apel, cu precizarea că ea era oricum nefondată în condiţiile în care legea nu impune o astfel de cerinţă, iar în literatura de specialitate şi în practica judiciară s-a stabilit unanim faptul că nu se impune menţionarea adresei, aceasta figurând de altfel în dispozitivul sentinţei (domiciliul părţii). 

Faţă de aceste considerente, în baza art.999 raportat la art.480 C.pr.civ., tribunalul va admite apelul declarat de apelantul B.G. împotriva sentinţei civile nr. 667/26.02.2015 pronunţată de Judecătoria Călăraşi în dosarul nr. 727/202/2015, pe care o va schimba în parte, atât în ceea ce priveşte modalitatea de soluţionare a cererii principale, cât şi a cererii reconvenţionale şi rejudecând va admite în parte cererea principală formulată de reclamanta B.N. şi în totalitate cererea reconvenţională formulată de pârâtul B.G.. Se va stabili provizoriu, până la rămânerea definitivă a sentinţei de divorţ, care face obiectul dosarului nr. 726/202/2015 al Judecătoriei Călăraşi, locuinţa minorului B.R.V., născut la ………….., la domiciliul tatălui, urmând ca  mama să menţină legături personale cu minorul prin luarea acestuia la domiciliul său în primul şi al treilea week-end din lună, de sâmbătă ora 10,00 până duminică ora 16,00.

Va fi înlăturată dispoziţia din sentinţă cu privire la caracterul executoriu şi fără somaţie şi se vor menţine dispoziţiile privind compensarea cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de apelantul B.G. împotriva sentinţei civile nr. 667/26.02.2015 pronunţată de Judecătoria Călăraşi în dosarul nr. 727/202/2015, pe care o schimbă în parte, atât în ceea ce priveşte modalitatea de soluţionare a cererii principale, cât şi a cererii reconvenţionale şi, rejudecând:

Admite în parte cererea principală formulată de reclamanta B.N..

Admite cererea reconvenţională formulată de pârâtul B.G..

Stabileşte provizoriu, până la rămânerea definitivă a sentinţei de divorţ, care face obiectul dosarului nr. 726/202/2015 al Judecătoriei Călăraşi, locuinţa minorului B.R.V., născut la ……….., la domiciliul tatălui.

Încuviinţează mamei să menţină legături personale cu minorul prin luarea acestuia la domiciliul său în primul şi al treilea week-end din lună, de sâmbătă ora 10,00 până duminică ora 16,00.

Înlătură dispoziţia din sentinţă cu privire la caracterul executoriu şi fără somaţie.

Menţine dispoziţiile privind compensarea cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 31.03.2015.

Domenii speta

Spete similare