Drept penal. Parte generală. Aplicarea legii penale mai favorabile după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Dezincriminarea unei modalităţi a infracţiunii de fals privind identitatea. Contopirea pedepselor şi măsurilor educative aplicate minor

În noul Cod penal, spre deosebire de cel anterior, infracţiunea de fals privind identitatea (prevăzută la art. 327 Cod penal) incriminează ,,prezentarea sub o identitate falsă...prin folosirea frauduloasă a unui act ce serveşte la identificare, legitimare sau la dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat ...”. Astfel, rămâne dezincriminată fapta de prezentare verbală sub o identitate falsă, aşa cum se reţine că a săvârşit-o condamnatul F. C..

Numai după stabilirea unei pedepse unice (rezultante) pentru fapte concurente săvârşite în perioada majoratului, se pot aplica dispoziţiile art. 129 Cod penal şi ale art. 22 alin 4 lit b) din Legea nr 187/2012 privind modul de contopire a unei pedepse cu o măsură educativă.

Conform art. 129 alin 2 lit b) Cod penal ,,În cazul săvârşirii a două infracţiuni, dintre care una în timpul minorităţii şi una după majorat, pentru infracţiunea comisă în timpul minorităţii se ia o măsură educativă, iar pentru infracţiunea săvârşită după majorat se stabileşte o pedeapsă, după care : b) dacă măsura educativă este privativă de libertate iar pedeapsa este închisoarea, se aplică pedeapsa închisorii, care se majorează cu o durată egală cu cel puţin o pătrime din durata măsurii educative sau din restul rămas neexecutat din aceasta la data săvârşirii infracţiunii comise după majorat”.

Din interpretarea acestui text rezultă că limita maximă a sporului ce poate fi aplicat este de o treime din durata măsurii educative sau din restul rămas neexecutat din aceasta la data săvârşirii noii infracţiuni.

Prin  sentinţa  penală  nr.324 din 01.02.2014 pronunţată de Judecătoria Medgidia în dosar penal nr.652/256/2014, s-a stabilit:

„ În baza art.23 din Legea 255/2013 raportat la art. 595 C. proc. pen., admite sesizarea din oficiu privind aplicarea legii mai favorabile privind condamnatul F. C.,  în prezent deţinut în Penitenciarul Poarta Albă.

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni aplicată prin sent. penală nr. 690/10.06.2010 a Judecătoriei Constanţa şi repune în individualitatea lor pedepsele componente, după cum urmează:

-1 an închisoare aplic. în baza art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002

- 6 luni închisoare aplicat în baza art. 293 din Codul penal

- rezultanta de 1 an şi 6 luni închisoare , pe care o descontopeşte la rândul său în pedepsele componente :

-  1 an şi 6 luni închisoare aplic în baza art. 208 -209 alin. 1 lit.e, g, i Cp cu aplic. art. 41 alin.2 , art. 99 şi art. 109 Cp prin sent. 174/01.02.2007 a Judecătoriei Constanţa, a cărei suspendare a fost revocată prin prezenta

 - 5 luni închisoare aplic. în baza art. 78 alin.1 din OUG 195/2002, cu aplic. art. 74 lit.a şi art. 76 lit.d Cp, aplicată prin sent. 231/2007 a Judecătoriei Constanţa, a cărei suspendare a fost revocată

În baza art. 4 Cp constată dezincriminată fapta privind falsul privind identitatea prev de art. 293 Cod penal de la 1969 în modalitatea săvârşită de condamnat.

Înlocuieşte pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplic prin sent. 174/01.02.2007 a Judecătoriei Constanţa cu internarea într-un centru de detenţie.

Recontopeşte pedepsele de 1 an şi 6 luni şi 5 luni închisoare aplic prin sent. 231/2007 a Judecătoriei Constanţa, şi rezultanta de 1 an şi 6 luni închisoare o adaugă la pedeapsa de 1 an închisoare aplicat prin 1 an închisoare aplic prin sent. pen. 690 /10.06.2010 a Judecătoriei Constanţa , rezultând în final o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 40 alin 3 Cod penal deduce din pedeapsă durata executată de la data de 19.11.2012 la zi.

Anulează mandatul de executare şi dispune emiterea unui nou mandat.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Instanţa a fost sesizată de Comisia formată conform HG 836/2013 la nivelului Penitenciarului Poarta Albă în vederea stabilirii legii mai favorabile pentru condamnatul F. C., menţionându-se că prin intrarea în vigoare a Noului Cod penal au fost abrogate dispoziţiile art. 293 Cod Penal din 1969 în modalitatea comiterii infracţiunii reţinută în sarcina acestuia, precum şi faptul că o sentinţă priveşte fapte din minorat.

Analizând actele dosarului, instanţa a reţinut  următoarele :

Prin sent. penală nr. 690/10.06.2010 a Judecătoriei Constanţa, definitivă  la 08.02.2011 prin Dec. pen. 85/P/08.02.2011 a Curţii de Apel Constanţa s-a dispus condamnarea inculpatului F. C. la pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare.

Prin această sentinţă s-a dispus condamnarea inculpatului F. C. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie prev de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002, şi la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru infracţiunea de fals privind identitatea în baza art. 293 Cod penal din 1969.

S-au contopit aceste 2 pedepse rezultând pedeapsa de 1 an închisoare.

S-a constatat că infracţiunile sunt săvârşite în termenul de încercare a altor 2 pedepse pentru care s-a aplicat suspendarea sub supraveghere sau suspendarea condiţionată.

Astfel, s-a revocat suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 1an şi 6 luni închisoare aplicat în baza art. 208 -209 alin. 1 lit.e, g, i Cp cu aplic. art. 41 alin.2 , art. 99 şi art. 109 Cp prin sent. 174/01.02.2007 a Judecătoriei Constanţa.

S-a revocat suspendarea condiţionată a pedepsei de 5 luni închisoare aplicată  prin sent. 231/2007 a Judecătoriei Constanţa pentru conducere conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie prev de art. 78 alin 1 din OUG 195/2002,  corespondentul art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002.

Cele 2 pedepse revocate s-au contopit, rezultanta de 1 an şi 6 luni fiind adăugată la pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare , în final rezultând pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare.

Executarea pedepsei a început la data 19.11.2012.

Împotriva acestei hotărâri a declarat calea de atac a contestaţiei condamnatul F. C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie .

Examinând sentinţa penală contestată prin prisma criticilor formulate, precum şi din oficiu, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 425 ind 1 Cod procedură penală introdus prin OUG nr 3/2014, tribunalul constată contestaţia condamnatului F. C. ca fiind întemeiată, urmând a o admite pentru considerentele care urmează:

La data de 01 februarie 2014 a intrat în vigoare noul Cod penal (Legea nr 286/2009) şi Legea de punere în aplicare a acestuia –Legea nr 187/2012.

În vederea evidenţierii şi stabilirii pedepselor aplicate condamnatului pentru fiecare infracţiune, pentru care se impune aplicarea legii penale mai favorabile, tribunalul va repune în individualitate aceste pedepse, această chestiune fiind doar o operaţiune de tehnică a redactării hotărârii, şi nu o operaţiune juridică impusă de lege.

Astfel, se constată că numitul F. C. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni pentru o infracţiune săvârşită în stare de minoritate, a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 293 Cod penal, a fost condamnat la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 78 din OUG nr 195/2002,  şi în sfârşit a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 86 din OUG nr 195/2002.

Potrivit art. 4 din Codul penal, ,,Legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor ..... pronunţate în baza legii vechi, ....privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi”.

Tribunalul reţine, ca şi prima instanţă, că în noul Cod penal, spre deosebire de cel anterior, infracţiunea de fals privind identitatea (prevăzută la art. 327 Cod penal) incriminează ,,prezentarea sub o identitate falsă...prin folosirea frauduloasă a unui act ce serveşte la identificare, legitimare sau la dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat ...”. Astfel, rămâne dezincriminată fapta de prezentare verbală sub o identitate falsă, aşa cum se reţine că a săvârşit-o condamnatul F. C .

Faţă de aceste considerente, va constata ca fiind dezincriminată infracţiunea de fals privind identitatea în modalitatea prezentării verbale în faţa unei autorităţi, iar pentru a da eficienţă aplicativă acestei dispoziţii constatative din hotărâre, va dispune înlăturarea condamnării de 6 luni închisoare aplicată condamnatului F. C. pentru infracţiunea prevăzută de art. 293 Cod penal 1969.

Tribunalul reţine, în legătură cu dispoziţia din prezenta decizie, de constatare a dezincriminării faptei săvârşite de condamnat chiar dacă această chestiune a fost rezolvată corespunzător de instanţa fondului,  prevederile art. 425 ind 1 alin 7 pct 2 lit a) Cod procedură penală, care impun desfiinţarea în întregime a hotărârii atacate (chiar dacă unele din dispoziţiile acesteia ar fi corecte) şi soluţionarea în întregime a cauzei. Este de remarcat, în acelaşi sens, şi faptul că art. 425 ind 1 alin 4 face trimitere numai la prevederile art. 416 şi 418 Cod procedură penală privind efectul suspensiv şi neagravarea situaţiei în propria cale de atac, şi nu face trimitere  la dispoziţiile art. 417 ce reglementează efectul devolutiv (total sau parţial) al apelului, care ar permite, conform art. 423, desfiinţarea numai în parte a hotărârii atacate.

Conform art. 21 alin 1 din Legea nr 187/2012 de punere în aplicare a Codului penal, ,,Pedeapsa închisorii executabilă, aplicată în baza Codului penal din 1969 pentru infracţiuni comise în timpul minoritărţii, se înlocuieşte cu măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă egală cu durata pedepsei închisorii”.

Tribunalul reţine, pe de o parte, că acest text de lege este imperativ şi nu conţine nici o excepţie (prin raportare la cauza de faţă) , iar pe de altă parte, că din întreaga concepţie a noului Cod penal, rezultă inadmisibilitatea aplicării de pedepse pentru infracţiuni săvârşite în stare de minoritate, această inadmisibilitate producând efecte şi pentru pedepsele aplicate definitiv.

Astfel, se impune ca pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată condamnatului F. C. pentru o infracţiune săvârşită în minoritate, să fie înlocuită cu măsura educativă  a internării acestuia într-un centru de detenţie, prevăzută de art. 125 Cod penal,  pe o perioadă de 1 an şi 6 luni.

După efectuarea şi a acestei operaţiuni de aplicare a legii penale mai favorabile, instanţa fondului a apreciat în mod greşit că, urmare a concursului între infracţiunile pedepsite cu 5 luni închisoare, respectiv 1 an şi 6 luni închisoare (înlocuită cu 1 an şi 6 luni măsura educativă), s-ar impune recontopirea acestora conform Deciziei nr XXX/2007 a ICCJ , în sancţiunea cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare.

Aprecierea este greşită din următoarele considerente:

-în primul rând, decizia nr XXX/2007 a ICCJ a devenit caducă la data intrării în vigoare a noului Cod penal, deoarece noile acte normative, prin dispoziţiile art. 129 alin 2 lit b) Cod penal şi – ca dispoziţii tranzitorii –ale art. 22 alin 4 lit b) din Legea nr 187/2012, au reglementat în mod explicit şi diferit de decizia ICCJ, modalitatea ,,contopirii” unei pedepse cu o măsură educativă. Decizia nr XXX/2007 a ICCJ a fost adoptată într-o perioadă în care legea era considerată neclară în materia unei astfel de situaţii juridice însă, în prezenţa unei dispoziţii legale ulterioare deciziei, şi care are un alt sens decât decizia jurisprudenţială, aceasta din urmă îşi încetează aplicabilitatea şi nu mai poate fi invocată ca temei legal.

-în al doilea rând, chiar în cazul aplicabilităţii deciziei nr XXX/2007, este nelegal procedeul de a transforma sancţiunea cea mai grea a măsurii educative de 1 an şi 6 luni, într-o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare, această transformare neputând fi justificată de faptul că măsura educativă a fost contopită cu o pedeapsă de 5 luni închisoare. Cu alte cuvinte, nu se poate alege de la una din sacţiunile contopite perioada cea mai lungă (1 an şi 6 luni), iar de la cealaltă felul sancţiunii (pedeapsă) , pentru că s-ar ajunge la o sancţiune neaplicată de nici o instanţă, care în acelaşi timp este şi mai grea decât oricare din sancţiunile contopite.

De altfel, dispozitivul deciziei în interesul legii nr XXX/2007 este în sensul ca, după efectuarea concursului, să se aplice sancţiunea (şi nu pedeapsa) rezultantă cea mai grea, care, în cazul concret, ar fi de 1 an şi 6 luni internare într-un centru de reeducare .

Faţă de considerentele de mai sus, tribunalul reţine că următoarea etapă după înlăturarea condamnării de 6 luni şi după înlocuirea pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare cu măsura educativă , este aceea a stabilirii pedepsei rezultante dintre pedepsele rămase în fiinţă, şi anume pedeapsa de 1 an închisoare şi pedeapsa de 5 luni închisoare.

Se impune aceasta deoarece, numai după stabilirea unei pedepse unice pentru fapte săvârşite în perioada majoratului, se pot aplica dispoziţiile art. 129 Cod penal şi ale art. 22 alin 4 lit b) din Legea nr 187/2012 privind modul de contopire a unei pedepse cu o măsură educativă.

Potrivit art. 15 alin 2 din Legea nr 187/2012, ,,Regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei...inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969”. 

Astfel, rezultă că se menţin efectele revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei de 5 luni închisoare aplicată condamnatului, şi, ca atare, recontopirea pedepsei de 1 an închisoare cu cea de 5 luni închisoare trebuie realizată în condiţiile art. 83 Cod penal 1969 (aşa cum de altfel a şi fost efectuată anterior, cu autoritate de lucru judecat).

Prin recontopirea acestor două pedepse, în temeiul art. 83 Cod penal, se obţine pedeapsa rezultantă de 1 an şi 5 luni închisoare .

Conform art. 129 alin 2 lit b) Cod penal ,,În cazul săvârşirii a două infracţiuni, dintre care una în timpul minorităţii şi una după majorat, pentru infracţiunea comisă în timpul minorităţii se ia o măsură educativă, iar pentru infracţiunea săvârşită după majorat se stabileşte o pedeapsă, după care : b) dacă măsura educativă este privativă de libertate iar pedeapsa este închisoarea, se aplică pedeapsa închisorii, care se majorează cu o durată egală cu cel puţin o pătrime din durata măsurii educative sau din restul rămas neexecutat din aceasta la data săvârşirii infracţiunii comise după majorat”.

Acelaşi sens aplicativ este regăsit şi în dispoziţiile tranzitorii ale art. 22 alin 4 lit b) care dispune că ,,Dacă în termenul de încercare al suspendării executării unei pedepse pentru infracţiuni comise în timpul minorităţii condamnatul a săvârşit din nou o infracţiune, instanţa revocă suspendarea şi înlocuieşte pedeapsa potrivit alin 2 sau 3, după care: b) dacă noua infracţiune a fost comisă după majorat, se aplică o sancţiune rezultantă stabilită potrivit art. 129 alin 2 din Codul penal”. 

Mai mult, din interpretarea acestui al doilea text, tribunalul reţine că, în cazul revocării suspendării executării unei pedepse aplicate pentru o infracţiune săvârşită în minorat, nu se mai menţin dispoziţiile prevăzute de art. 83 Cod penal (în sensul cumulării aritmetice a sancţiunilor) ci se aplică dispoziţiile specifice în materia contopirii pedepselor cu măsuri educative, nou introduse. Se observă că, pe această cale, se asigură egalitatea de tratament juridic între persoanele condamnate în minorat potrivit Codului penal 1969 şi persoanele condamnate pentru infracţiuni săvârşite după intrarea în vigoare a noului Cod penal.

Faţă de considerentele de mai sus, tribunalul va dispune contopirea pedepsei rezultante de 1 an şi 5 luni închisoare, cu măsura educativă a internării într-un centru de reeducare pe o perioadă de 1 an şi 6 luni, conform dispoziţiilor art. 129 alin 2 lit b) Cod penal .

O chestiune de interpretare se ridică în legătură cu cuantumul sporului ce poate fi aplicat conform prevederii că ,,se aplică pedeapsa închisorii, care se majorează cu o durată egală cu cel puţin o pătrime din durata măsurii educative sau din restul rămas neexecutat din aceasta la data săvârşirii infracţiunii comise după majorat”.

Astfel, se ridică problema limitei maxime a sporului care poate fi adăugat la pedeapsa închisorii, deoarece textul prevede numai limita sa minimă (cel puţin o pătrime din durata măsurii educative...) dar nu şi pe cea maximă.

 Tribunalul reţine că limita maximă a sporului ce poate fi aplicat este de o treime din durata măsurii educative sau din restul rămas neexecutat din aceasta la data săvârşirii noii infracţiuni, pentru următoarele considerente:

Potrivit regulii prevăzute la art. 39 lit b) Cod penal, când s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite. În mod evident, această regulă se aplică infractorilor majori, pentru că numai acestora li se pot aplica pedepse.

Regimul juridic aplicabil minorilor este derogator şi –tradiţional şi firesc –mai blând decât cel aplicabil majorilor.

Astfel, nu se poate interpreta un text aplicabil minorilor infractori, care să conducă la un regim juridic mai aspru decât cel aplicabil infractorilor majori.

Or, dacă s-ar interpreta textul art. 129 alin 2 lit b) în sensul că, în lipsa unei prevederi exprese a legii privind limita maximă până la care se poate majora pedeapsa închisorii, aceasta ar putea fi majorată eventual cu un spor de până la durata măsurii educative neexecutate, atunci regimul juridic aplicabil minorului ar fi mai greu decât cel aplicabil majorului. Minorul ar suporta o agravare a pedepsei închisorii egală cu cuantumul sancţiunii aplicate pentru cea de-a doua infracţiune (săvârşită în minoritate) în timp ce infractorul major ar suporta o agravare a pedepsei de numai o treime din sancţiunea aplicată pentru cea de-a doua infracţiune.

Mai mult, pedeapsa rezultantă aplicabilă minorului ar fi cu atât mai injustă cu cât considerentele de reeducare avute în vedere la aplicarea unei măsuri educative sunt parţial diferite de cele avute în vedere  la aplicarea unei pedepse, în sensul că, la aplicarea unei măsuri educative sancţiunea se stabileşte pe o perioadă –de regulă –mai îndelungată decât dacă s-ar fi aplicat o pedeapsă, pentru a da posibilitatea infractorului minor să-şi însuşească cunoştiinţe şcolare sau profesionale, etc. Astfel, în această situaţie, dacă pedeapsa aplicată pentru o faptă ca major ar fi sporită cu întregul cuantum al măsurii educative, condamnatul respectiv ar suporta o pedeapsă rezultantă –de principiu –mai grea chiar şi decât pedepsele reunite aritmetic, pentru aceleaşi fapte, aplicate unui infractor major.

Pentru considerentele expuse, în lumina principiului egalităţii de tratament juridic, tribunalul reţine că sporul aplicabil în conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin 2 lit b) Cod penal este situat între o pătrime şi o treime din durata măsurii educative (sau a restului neexecutat al acesteia).

Un alt aspect de analizat este acela dacă prezenta instanţă poate aprecia asupra cuantumului sporului pe care îl poate aplica condamnatului, respectiv dacă acest spor poate fi –sau după caz, este imperativ să fie –de o pătrime, de o treime sau de o valoare intermediară între acestea.

Caracteristica procedurii aplicării legi penale mai favorabile la pedepsele definitiv aplicate este aceea că trebuie respectată autoritatea de lucru judecat, coroborată cu legalitatea pedepselor aplicabile potrivit noii legi mai favorabile, în sensul ca pedeapsa ce se execută să nu fie redusă decât până la limita maximă reglementată de noua lege, ce s-ar putea aplica .

Potrivit art. 6 din Codul penal, ,,Când, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim”

Prin urmare, din această perspectivă, instanţa de punere în executare a legii penale mai favorabile nu are competenţa de a aprecia asupra unei individualizări a pedepsei rezultante, ci doar de a stabili limita maximă a acestei pedepse astfel cum rezultă din prevederile noii legi, şi de a reduce pedeapsa aplicată până la  această limită.

În cazul de faţă, tribunalul reţine, potrivit considerentelor anterioare, că maximul legal ce s-ar putea aplica condamnatului F. C. potrivit noului Cod penal, pentru infracţiunile pedepsite cu 1 an şi 5 luni închisoare, şi respectiv 1 an şi 6 luni măsura educativă a internării într-un centru de reeducare, este de 1 an şi 5 luni la care se adaugă o treime din măsura educativă de 1 an şi 6 luni, rezultând deci o pedeapsă rezultantă finală de 1 an şi 11 luni închisoare .

În consecinţă, tribunalul va aplica condamnatului F. C. pedeapsa rezultantă de 1 an şi 11 luni închisoare.

În baza art. 40 alin 3 Cod penal va deduce din pedeapsă perioada executată, de la 19 noiembrie 2012 la zi .

Va dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr 1164/09 02 2011 emis de Judecătoria Constanţa şi va dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei pentru pedeapsa de 1 an şi 11 luni închisoare, din care se scade perioada executată de la 19 noiembrie 2012 la zi.

În baza art. 275 alin 3 cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia .

Domenii speta

Spete similare