Art. 444.Cprciv. Completare hotărâre pronunţată într-o contestaţie în anulare.

Decizie 904/2015 din 02.07.2015


Art. 444.Cprciv. Completare hotărâre pronunţată într-o contestaţie în anulare. Tardivitate.

Dosar nr. …/95/2015

Cod operator 2443

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 904/2015

Şedinţa publică din 02 Iulie 2015

Completul compus din:

Preşedinte …..

Judecător …..

Grefier …..

Pe rol fiind judecarea cererii de completare dispozitiv formulată de petenţii D.P  şi S.C.D. privind decizia nr.661/21.05.2015 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosar nr. …./95/2015.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns intimata contestator P.M., lipsă fiind petenţii D.P. şi S.C.D. şi intimaţii A.D.M.,  B.M.,  B.M., Comisia Locală Băleşti de Fond Funciar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care constatând cererea în stare de judecată s-a acordat cuvântul.

Intimata contestator P.M. a solicitat respingerea cererii, susținând că au fost deja achitate cheltuielile de judecată şi că oricum trebuie obligaţi la cheltuieli de judecată şi ceilalţi intimaţi.

TRIBUNALUL

Asupra cererii de faţă.

Prin cererea formulată de petenţii D.P. şi S.C.D. s-a solicitat completarea deciziei nr.661/21.05.2015 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosar nr…/95/2015, în sensul obligării contestatoarei P.M.  la plata cheltuielilor de judecată în baza art. 453 C.pr.civ. ca urmare a respingerii contestaţiei în anulare.

 Au susţinut petenţii că prin decizia 661/21.05.2015 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosar nr…/95/2015 a fost respinsă contestaţia în anulare ca tardiv formulată de contestatoarea P.M., însă instanţa a omis să se pronunţe asupra cererii lor accesorii formulată prin întâmpinare privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Au arătat petenţii că în cauză culpa procesuală revine contestatoarei şi în baza art. 453 C.pr.civ. ca urmare a respingerii contestaţiei, aceasta trebuia să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocat.

În drept şi-au întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 444 şi 453 C.pr.civ.

Intimata contestatoare P.M. a depus la dosar data de 29.06.2015 note de şedinţă, prin care a susținut că intimaţii reclamanţi nu au făcut dovada  cheltuielilor de judecată efectuate strict în prezentul dosar, a existenței lor prin chitanţe în original, precum şi a întinderii lor printr-un cuantum cert indicat, în condițiile prevăzute de art. 452 C.pr.civ., astfel că se impune respingerea cererii  petenţilor  privind completarea  deciziei nr.661/21.05.2015 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosar nr. ../95/2015, în sensul obligării contestatoarei P.M.  la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul analizând cererea de completare dispozitiv în raport de dispoziţiile art. 444 C.pr.civ. reține următoarele:

Potrivit art. 444  alin. C.pr.civ. , dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu , ori asupra unei cereri conexe sau incidentale se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz , apel sau recurs împotriva acelei hotărâri ,iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de  atac sau în fond după casarea cu reţinere , în termen de 15 zile de la pronunţare.

Prin cererea dedusă prezentei judecății a fost solicitată completarea deciziei nr.661/21.05.2015 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosar  nr. …/95/2015, în sensul obligării contestatoarei P.M. la plata cheltuielilor de judecată , întrucât cererea de acordare a cheltuielilor de judecată a fost omisă a fi soluţionată de către instanţă.

Decizia a cărei completare se solicită este pronunţată în calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare, astfel că termenul pentru formularea cererii de completare este de 15 zile de la pronunţare, respectiv acest termen începe să curgă din data de 21.05.2015

Cum însă cererea de completare a deciziei a fost formulată la data de 15.06.2015 , se constată că nu s-a respectat de către petenţi termenul prevăzut de lege pentru formularea cererii , astfel că aceasta este tardiv formulată

În consecinţă, cererea de completare va fi respinsă ca tardiv formulată, introducerea în termen a cererii fiind un aspect prealabil obligatoriu pentru a putea fi analizată pe fond solicitarea petenţilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea de completare ca tardiv formulată de către petenţii D.P., domiciliat în comuna B.. sat R…, judeţul Gorj şi S.C.D., domiciliaţi în  Tg-Jiu,Aleea… bl. … sc. .. ap… jud. Gorj, privind decizia nr.661/21.05.2015 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosar  nr. …/95/2015.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică din  02 Iulie 2015 la Tribunalul Gorj.

 Preşedinte, Judecător,

Grefier,

Red. MG

Ex. 9

SL  07 Iulie 2015

Domenii speta