Penal.infracţiuni rutiere

Hotărâre 5 din 19.10.2015


Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul TRS domiciliat în RS str.C  nr.14, jud.B  trimis în judecată prin rechizitoriul nr /P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria RS pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art.335 alin.1 C.P.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a lipsit inculpatul TSR

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura este legal îndeplinită, cauza a fost amânată faţă de lipsa inculpatului şi citarea acestuia cu mandat de aducere, la dosar Poliţia RS a depus proces verbal din cuprinsul căruia rezultă că inculpatul este plecat în Franţa, fără a se cunoaşte când revine în ţară, după care:

Reprezentanta Ministerului Public apreciază cauza în stare de judecată şi solicită cuvântul la dezbateri.

Instanţa reţine că procedura este legal îndeplinită cu inculpatul, in baza art. 387 alin.2 C.pr.cp., constatând că nu s-au formulat cereri, declară terminată cercetarea judecătorească, iar in baza art. 388 alin.1 C.pr.p.  acordă cuvântul la dezbateri pe fond.

Reprezentanta Ministerului Public solicită condamnarea inculpatului TSR pentru săvârşire infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art.335 alin.1 C.P, la pedeapsa închisorii. Solicită aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a,b,d  cod penal. În baza art.65 alin.1 C.P. solicită aplicarea  pedepselor accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a, b şi d  cod penal.  În  baza art.91 Cod penal solicită suspendarea  executării pedepsei sub supraveghere, urmând să se stabilească un termen în acest sens. Solicită aplicarea art. 96 Cod penal, iar in baza art.274 C.p.p., obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

INSTANTA

Asupra cauzei penale de faţă.

Prin rechizitoriul nr.  P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria  RS inculpatul TSR  a fost trimis în judecată, în stare de libertate,pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută  şi pedepsită  de art. 335 alin. 1 C.p.

În actul de sesizare s-a reţinut,  în fapt,  că inculpatul a lucrat în Franţa şi şi-a achiziţionat un autoturism marca Renault cu nr. de înmatriculare  , pe care l-a adus în ţară. În data de 23.04.2014, inculpatul a condus autoturismul în care se afla concubina sa, MC, şi încă doi pasageri, pe raza localităţii RS cu intenţia să ajungă în zona pieţei, însă pe strada MK a  fost oprit pentru control de un echipaj de poliţie, în urma verificărilor constatându-se că acesta nu era posesor de permis de conducere.

Inculpatul  a recunoscut săvârşirea  faptei comise.

În drept, fapta inculpatului  TSR, care în data de 23.04.2014  a condus pe drumurile publice autoturismul cu numărul de înmatriculare  ,  fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere,  prev. şi ped. de art. 335 al. 1 C.p.

Situaţia de fapt expusă a fost stabilită cu procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante încheiat de organele de poliţie (fila 7- dosar u.p.), adresa nr. 10131/14.05.2014 a SPCRPCV  B  (fila 22), declaraţii martori (filele 14-21),  recunoaşterea inculpatului,  care se coroborează cu celelalte probe din dosar.

După începerea judecăţii în cauză, inculpatul a fost citat la două termene consecutive, cu citaţie şi apoi cu mandat de aducere, însă nu s-a prezentat, din procesul verbal întocmit de agentul de poliţie însărcinat cu executarea mandatului reieşind că inculpatul este plecat din ţară. Conform prevederilor art. 108 al. 2 lit. b C.p.c.  s-a apreciat procedura de citare , emisă la adresa cunoscută din ţară menţionată de petent în cursul urmăririi penale -  legal îndeplinită faţă de împrejurarea că  din actele dosarului de urmărire penală a reieşit că acestuia i s-au adus la cunoştinţă drepturile şi obligaţiile, inclusiv aceea de a anunţa orice schimbare de domiciliu sau reşedinţă care ar surveni pe parcursul procesului penal (fila 29).

Din analiza probelor administrate în cauză,  instanţa a reţinut  aceiaşi situaţie de fapt ca cea expusă în actul de sesizare al instanţei şi valorificând probele administrate în cursul urmăririi penale conf. art. 374 al. 7 C.p.p. , s-a reţinut că faptele există, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii ce face obiectul sesizării,  a  fost săvârşită de inculpat cu vinovăţie şi sunt suficiente  probe  pentru a permite stabilirea unei pedepse.

 Faţă de cele ce preced, instanţa va dispune condamnarea inculpatului pentru  infracţiunea pentru care a fost dedus judecăţii,  prev. de art. 335 al. 1 C.p. la pedeapsa de un  an închisoare. La alegerea pedepsei, precum şi la individualizarea cuantumului acesteia instanţa, conf. art. 74 C.p., a avut în vedere pericolul social concret al faptelor săvârşite, împrejurarea că inculpatul  a condus într-o zonă relativ aglomerată un autovehicul, în care se mai aflau şi alte persoane,  fără a deţine permis de conducere, şi chiar dacă fapta nu s-a soldat cu niciun eveniment, aceasta nu este de natură să înlăture starea de pericol care s-a creat pentru siguranţa circulaţiei,  dar deopotrivă va ţine seama şi de datele personale ale acestuia, care  nu este cunoscut cu antecedente penale- aşa cu reiese din fişa de cazier judiciar-, a recunoscut faptele, este tânăr şi în faza de urmărire penală s-a prezentat în faţa autorităţilor judiciare la fiecare solicitare.

Analizând modalităţile de executare ale pedepsei prevăzute de noul cod penal - cu suspendare sub supraveghere ori de amânarea executării pedepsei – deşi din ipoteza cerinţelor impuse de legiuitor în art. 91 al. 1 lit. a, b, d, C.p. respectiv art. 83 al. 1 lit. a, b, d C.p. referitoare  la pedeapsa aplicată, lipsa condamnărilor anterioare, circumstanţele personale ale inculpatului şi cele reale ale comiterii  faptei şi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea pentru care a fost dedus judecăţii confereau acestuia vocaţie pentru a se putea dispune executarea pedepsei şi fără privare de libertate, apreciindu-se, faţă de toate cele expuse mai sus că  scopul pedepsei ar fi putut fi atins şi în acest mod,  în lipsa acceptului inculpatului  la prestarea de ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii, condiţie impusă la lit. c) a textelor menţionate, instanţa apreciază că nu poate acorda acest beneficiu întrucât în noua reglementare a codului, legiuitorul a avut în vedere că acceptul  inculpatului la prestarea de muncă, este o condiţie necesară în vederea evitării supunerii condamnatului la  muncă forţată sau obligatorie , asigurându-se compatibilitatea noii reglementări cu dispoziţiile art. 4 din Convenţia Europeană, respectiv art. 42 din Constituţie. Pe de altă parte, instanţa apreciază că nici condiţia impusă de art. 83 al. 2 teza a II-a , respectiv art. 91 al. 3 lit. c) C.p., privitoare la sustragerea inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată, nu este îndeplinită în cauză în condiţiile în care acesta a părăsit ţara fără să menţioneze adresa la care poate fi găsit – deşi, a şa cum s-a arătat deja mai sus, i se aduseseră la cunoştinţă aceste obligaţii.

Prin urmare, faţă de cele ce preced, nu se poate dispune decât, ca pedeapsa de un an, stabilită în sarcina inculpatului, să se execute în regim de detenţie.

Deşi aplicarea pedepselor accesorii şi complementare nu mai este obligatorie, instanţa apreciază, faţă de conduita inculpatului, că este justificat  a se reţine pe lângă pedeapsa închisorii şi pedepsele accesorii şi complementare.

În baza art. 67 al. 1  C.p. se va aplica  inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a şi b C.p. pe o perioadă de 2 ani, cu începere după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 65 al.1 rap. la art. 65 al. 3 C.p. se va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 66 al. 1 lit. a şi b C.p., pe durata executării pedepsei .

În baza art. 274 al. 1 C.p.p. obligă inculpatul la  500 lei cheltuieli judiciare către

stat.

Văzând şi prevederile art. 407 şi art. 410 C.p.p.

Pentru aceste motive

În numele legii

Hotărăşte :

În baza art.  396 al. 1 C.p.p. condamnă inculpatul  TSR fiul lui , A şi V, născut la data de  în mun. RS,  jud. B CNP :  0, cetăţenie: română, stagiul militar: neinstruit, studii : 4 clase, fără ocupaţie, necăsătorit, concubinaj, un copil minor,  fără antecedente penale, la pedeapsa de 1  an închisoare, pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 335 al. 1 C.p. .

În baza art. 67 al. 1  C.p. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a şi b C.p. pe o perioadă de 2 ani, cu începere după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 65 al.1 rap. la art. 65 al. 3 C.p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 66 al. 1 lit. a şi b C.p., pe durata executării pedepsei .

În temeiul art. 274 al. 1 C.p.p. obligă inculpatul  la plata sumei de 500 lei  reprezentând cheltuieli judiciare către de stat

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei.