Inaplicabilitatea disp. art. 10 din Legea 241/2005. Acoperirea prejudiciului de către partea responsabilă civilmente.

Sentinţă penală 29/P din 31.03.2015


Art. 10 din legea 241/2005 prevede existenţa unei cauze de nepedepsire, care este aplicabilă numai atunci când achitarea integrală a prejudiciului se face de către învinuit sau inculpat în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, iar nu de către o altă persoană, de exemplu de către persoana responsabilă civilmente.

Prin sentinţa penală nr. 29/P/31.03.2015 s-a respins cererea de aplicare a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 241/2005, formulată de inculpatul S.M.

A fost condamnat inculpatul S.M. la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 lit. b din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală şi art. 74 alin. 1 lit. a,b şi alin. 2- art. 76 lit. d Cod penal anterior.

A fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală şi art. 74 alin. 1 lit. a,b şi alin. 2- art. 76 lit. d Cod penal anterior.

În temeiul art. 33 lit. a- 34 lit. b Cod penal anterior s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, urmând ca inculpatul S.M. să execute pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare.

S-a luat act că prejudiciul cauzat de inculpat, în solidar cu partea responsabilă civilmente a fost achitat părţii civile Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin plata sumei de 41.895,56 lei.

 Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut următoarele:

S.C. „E. S." S.R.L. Piatra Neamţ este administrată începând cu data de 19 septembrie 2007 de către asociatul unic S.L., iar inculpatul S. M. este împuternicit de susnumita prin procură specială autentificată să reprezinte societatea la instituţiile bancare.

 Cu ocazia verificărilor efectuate asupra documentelor financiar - contabile aparţinând S.C. „E.S.” S.R.L. Piatra Neamţ, comisarii Gărzii Financiare - Secţia Judeţeană Neamţ au încheiat nota unilaterală din 13 august 2010 şi au obţinut o notă explicativă din partea administratorului de drept S.L., redactată de S.M. La data efectuării acestor verificări s-a stabilit că S.C. „E.S." S.R.L. Piatra Neamţ a emis către clientul S.C. „F.G." S.R.L. Grajduri, jud. Iaşi, facturile în valoare totală de 568.389,20 lei reprezintă preţul transmiterii dreptului de proprietate asupra unor cantităţi de ţeava de diferite dimensiuni, în baza cărora S.C. „E.S.” S.R.L Piatra Neamţ a colectat TVA în sumă de 110.010,80 lei.

Având în vedere împrejurările expuse, organele de control au analizat datele consemnate de contribuabilul SC „E.S." SRL Piatra Neamţ în cuprinsul declaraţiei „300" (decont de TVA) pentru luna iulie 2010 şi au constatat că a evidenţiat TVA colectată din „livrări de bunuri/prestări de servicii în interiorul ţării şi exporturi" în cuantum de 17.253 lei, corespunzător unui venit fără TVA în valoare de 71.888 lei.

Luând în considerare faptul că, prin emiterea facturilor sus menţionate, S.C. „E.S." S.R.L. Piatra Neamţ a colectat TVA în sumă de 110.010,80 lei. Rezultă că a evidenţiat parţial în cuprinsul decontului de TVA pentru luna iulie 2010 veniturile realizate şi TVA colectată, aferentă operaţiunilor din perioada de raportare, cauzând bugetului general consolidat un prejudiciu estimat în valoare de 92.757,80 lei (110.010,80 minus 17.253 lei) reprezentând TVA. Actul de constatare al echipei de control a fost consemnat în procesul verbal. Inspecţia fiscală s-a desfăşurat la sediul organului fiscal în baza documentelor contabile prezentate de reprezentantul contribuabilului şi a informaţiilor din aplicaţiile gestionate de echipa de inspecţie fiscală.

În urma verificării s-a constatat că S.C. „E.S." S.R.L. Piatra Neamţ a înregistrat operaţiuni de comerţ cu diverse mărfuri (ţeava, oţel, beton, tablă) achiziţionate de la diverşi furnizori din ţară, pentru care nu s-a putut dovedi realitatea tranzacţiilor, dacă acestea au avut loc efectiv între societăţile înscrise pe facturi, precum şi legalitatea acestora. În vederea dovedirii realităţii tranzacţiilor s-a procedat la efectuarea unor controale încrucişate la societăţile furnizoare, stabilindu-se că acestea din urmă au ca principali furnizori societăţi cu stare fiscală inactivă ori radiate şi lichidate sau în faliment, care nu-şi declară integral tranzacţiile şi obligaţiile fiscale datorate bugetului de stat pentru perioada 2008 - 2010, perioadă la care se referă activitatea verificată la SC „E.S." SRL Piatra Neamţ.

Echipa de inspecţie fiscală a constatat că SC „E.S." SRL Piatra Neamţ nu a înregistrat în contabilitate toate operaţiunile şi nu a declarat toate tranzacţiile efectuate, pe de o parte, concomitent cu faptul că pentru o serie de furnizori a declarat şi contabilizat achiziţii mai mari care nu pot fi verificate sub aspectul realităţii şi legalităţii la aceşti furnizori.

Urmare acestor constatări, echipa de control a procedat la recalcularea bazelor de impunere în baza documentelor prezentate de administratorul societăţii şi la estimarea bazelor de impunere suplimentare utilizând informaţiile provenite din declaraţiile partenerilor de afaceri şi ţinând cont de documentele justificative prezentate pentru susţinerea cheltuielilor deductibile din punct de vedere fiscal, rezultând un prejudiciu compus din: 460.504 lei - impozit pe profit şi 565.567 lei-TVA.

În urma dispunerii efectuării unei expertize contabile în cauză s-a întocmit raportul de expertiză contabilă conform căruia în perioada 2008 - 2010 administratorul S.C. „E.S." S.R.L. Piatra Neamţ a utilizat un număr de şase carnete cu facturi fiscale, din care au fost emise şi neînregistrate în evidenţa contabilă un număr de 3 facturi fiscale în valoare totală de 73.642,59 lei. Pentru suma de 73.642,59 lei neînregistrată în evidenţa contabilă, S.C. „E.S." S.R.L. Piatra Neamţ a cauzat un prejudiciu bugetului de stat în valoare de 21.659,58 lei (11.758,06 lei reprezintă TVA şi 9.901,52 lei reprezintă impozit pe profit). Prejudiciul cauzat bugetului de stat, prin înregistrarea în evidenţa contabilă a S.C. „E.S." S.R.L. Piatra Neamţ a unor facturi ce conţin cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale în perioada 2008 - 2010, este în valoare de 20.235,66 lei (9.591,56 lei reprezintă TVA şi 10.644,10 lei reprezintă impozit pe profit).

Inculpatul S.M. a fost de acord cu prejudiciul stabilit prin raportul de expertiză contabilă şi 1-a achitat

Prin sentinţa civilă a Tribunalului Neamţ s-a admis cererea lichidatorului judiciar şi, în consecinţă s-a anulat plata sumei de 32303,68 de lei efectuată de administratorul de fapt al debitorului S.C. „E.S." S.R.L., S.M., la data de 12.04.2013, către creditorul Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Piatra Neamţ, prin ordin de plată şi s-a dispus restituirea de către creditor a sumei menţionate mai sus în contul special al debitorului.

Partea vătămată  Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Neamţ s-a constituit parte civilă cu suma de 1.791.681 lei, actualizată la data plăţii efective prin calcularea accesoriilor fiscale prevăzute de Codul de procedură fiscală, din care 1.017.745 lei cu titlu de debit, 620.077 lei cu titlu de dobânzi şi 153.859 lei cu titlu de penalităţi.

Partea civilă a solicitat introducerea în cauză, ca parte responsabilă civilmente a S.C. ,, E.S.” S.R.L. şi înfiinţarea sechestrului asigurator asupra bunurilor inculpatului şi ale părţii responsabile civilmente.

Inculpatul S.M. a solicitat judecarea sa potrivit dispoziţiilor art. 374 alin. 4 cu referire la art. 396 alin. 10 Cod procedură penală. Acesta a recunoscut în totalitate infracţiunea comisă, astfel cum a fost descrisă în actul de sesizare şi a solicitat ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

Instanţa a admis cererea inculpatului, de judecare potrivit procedurii simplificate prevăzute de art. 374 alin. 4 Cod procedură penală, întrucât infracţiunile comise de acesta nu sunt exceptate de la aplicarea dispoziţiilor legale menţionate, iar inculpatul a adoptat o poziţie procesuală sinceră, de recunoaştere şi regret a faptelor săvârşite.

În drept, fapta inculpatului S.M:, constând în omisiunea de a înregistra în actele contabile ale SC „E.S.” SRL Piatra Neamţ a unui număr de trei facturi fiscale în valoare totală de 73.642,59 lei cauzând un prejudiciu bugetului de stat în valoare de 21.659,58 lei (din care 11.758,06 lei reprezintă TVA şi 9.901,52 lei reprezintă impozit pe profit) întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea 241/2005.

Fapta aceluiaşi inculpat, de a înregistra în evidenţa contabilă a S.C. „E.S." S.R.L. Piatra Neamţ facturi ce conţin cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale în perioada 2008 -2010, cauzând un prejudiciu bugetului de stat este în valoare de 20.235,66 lei (din care 9.591,56 lei reprezintă TVA şi 10644,10 lei reprezintă impozit pe profit) întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea 241/2005.

Instanţa a apreciat că cererea formulată de inculpat, de aplicare a prevederilor art. 10 din Legea nr. 241/2005 este nefondată.

Conform art. 10 din legea nr. 241/2005, în varianta în vigoare la data comiterii faptelor de evaziune fiscală de către inculpat, în cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat se aplică o sancţiune administrativă, dacă prejudiciul este de până la 50.000 euro.

Inculpatul a achitat integral prejudiciul în cursul judecăţii abia la cele de-al 3-lea termen acordat în cauză în acest scop, depăşind astfel primul termen de judecată prevăzut de dispoziţiile menţionate, neputând beneficia de această cauză de nepedepsire legală.

Nici nu se poate reţine că faptele inculpatului au adus o atingere minimă valorilor apărate de lege, fiind lipsite în mod vădit de importanţă în condiţiile în care acesta a săvârşit două infracţiuni în concurs real, a produs un prejudiciu care nu este modic, a urmărit scopul producerii unui beneficiu imediat, în dauna bugetului de stat iar evaziunea fiscală este o infracţiune ce a luat o amploare deosebită, în ultimii ani. Prin urmare faptele inculpatului prezintă gradul de pericol social al unor infracţiuni.

Este adevărat că, în cursul urmăririi penale prejudiciul a fost achitat de inculpat, însă, prin sentinţa civilă a Tribunalului Neamţ plata sumei de 32303,68 lei efectuată de inculpat a fost anulată, întrucât plata s-a făcut din contul S.C ,,E.S.” S.R.L., societate aflată în lichidare judiciară, iar nicio plată nu se putea efectua fără ştiinţa lichidatorului judiciar. Deşi a luat cunoştinţă de faptul că prejudiciul trebuia achitat de inculpat personal, din veniturile sale şi nu ale societăţii pe care a administrat-o inculpatul nu a mai făcut nicio plată în cursul urmăririi penale, deşi de la data pronunţării sentinţei civile menţionate şi până la data trimiterii sale în judecată a trecut o perioadă de circa 1 an. Această atitudine este imputabilă inculpatului, cu privire la nelegalitatea plăţii în sumă de 32303,68 lei, astfel cum a fost constatată de instanţa civilă, care a şi dispus anularea ei, motiv pentru care nu se poate considera că inculpatul a achitat paguba în timpul urmăririi penale, cu atât mai mult cu cât suma respectivă de bani nici nu a rămas în contul părţii civile ANAF, ci a fost restituită de către partea civilă către S.C. ,,E. S.” S.R.L.

Inculpatul a fost de acord să plătească părţii civile prejudiciul produs, în cuantumul stabilit prin raportul de expertiză contabilă. Obiecţiunile formulate de partea civilă la acest raport au fost respinse de expertul contabil.

Inculpatul a achitat suma de 41.895,24 lei, din care suma de 9591,56 lei- în cursul urmăririi penale şi suma de 32.304 lei în cursul judecăţii.

Partea civilă Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Neamţ a formulat pretenţii civile în cauză pentru suma de 1.791.681 lei şi, deşi instanţa i-a solicitat precizări cu privire la această sumă partea civilă a comunicat doar că îşi menţine pretenţiile, că inculpatul a plătit suma de 32.304 lei, fără a se prezenta în instanţă şi fără a produce dovezi în sprijinul laturii civile.

Conform art. 99 Cod procedură penală sarcina probei în acţiunea civilă revine părţii civile. Ori, partea civilă nu a propus alte probe, care să combată raportul de expertiză contabilă efectuată în cauză, motiv pentru care instanţa îşi va însuşi concluziile finale ale expertizei şi, în baza art. 23 Cod procedură penală va lua act că prejudiciul a fost achitat.

Pentru aceste motive acţiunea civilă exercitată împotriva inculpatului şi părţii responsabile civilmente, pentru diferenţa de prejudiciu pretinsă de partea civilă a fost respinsă.

Instanţa a dispus ridicarea sechestrului asigurator instituit prin ordonanţa din 25.03.2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ asupra bunului imobil aparţinând inculpatului, situat în mun. Piatra Neamţ,  înscris în cartea funciară, conform încheierii Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Piatra Neamţ.

În baza art. 274 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul  la plata cheltuielilor judiciare avansate în cauză în cursul urmăririi penale şi al judecăţii.