Hotarare care tine loc de act de vanzare cumparare, inscris sub semnatura privata contestat ca fiind fals, chemarea in judecata a mostenitorului autorului vanzator

Prin cererea introdusă de reclamantă la data de 6.01.2010, pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, aceasta a solicitat constatarea valabilităţii convenţiei şi pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare cumpărare, asupra imobilului tip garsonieră situat în Bucureşti, …, sector 3, compus din cameră şi dependinţe comune imobilului, evaluat la suma de 40.000 lei.

În motivarea în fapt s-a arătat că la data de 24.04.2007 a încheiat cu numitul BS , un contract de vânzare cumpărare sub semnătură privată, prin care vânzătorul s-a obligat să îi transmită, liber de orice sarcini şi fără nici un litigiu, dreptul de proprietate asupra imobilului anterior individualizat. Preţul vânzării a fost de 40.000 lei şi a fost achitată vânzătorului la data perfectării actului, vânzătorul rezervându-şi dreptul de uzufruct viager asupra imobilului descris şi obligându-se la efectuarea demersurilor de întabulare.

La data încheierii contractului, vânzătorul a înmânat copii ale actului de proprietate , buletin, cupon de pensie, susţinând că la momentul la care documentaţia va fi gata pentru întabulare o va anunţa pe reclamantă.

s-a subliniat de către reclamantă că acea convenţie a fost scrisă de către martorul asistent GM, fiind dictată de vânzător ( care ar fi avut în schiţă acest contract) şi citită de ambele părţi înainte de semnare. Mai susţine reclamanta că având în vedere multiplele probleme de sănătate ale vânzătorului ( reumatism , gastrită), s-ar fi înţeles cu acesta să îl viziteze o dată la 2 zile, pentru a-i pregăti mâncare şi a-i face menajul, fiind aduse suplimente alimentare. Vânzătorul venea săptămânal la domiciliul cumpărătoarei pentru a se îmbăia, deoarece avea condiţii insalubre, spunându-i reclamantei că avea diverşi prieteni de rea credinţă care l-ar fi vizitat pentru a-i cere bani. Mai susţine reclamanta că ştia dircet de la vânzător că nu are nici un fel de moştenitori.

În cursul anului 2009, reclamanta a avut diverse probleme de rezolvat ( născându-i-se un copil, murindu-i mama), astfel încât vizitele la domiciliul vânzătorului au fost mai rare, fără însă a se întrerupe legătura.. la sfârşitul lunii octombrie 2009, l-ar fi apelat pe telefonul fix pe vânzător, însă acesta nu i-a răspuns şi alarmată de faptul că nu i-a răspuns a rugat o rudă să se deplaseze la domiciliul acestuia pentru a întreba vecinii, pentru a lăsa bilete cu numerele disponibile atât în uşa apartamentului, cât şi în cutia poştală.

Astfel, se apreciază refuzul vânzătorului de încheiere a contractului în formă autentică şi se solicită admiterea acţiunii şi suplinirea consimţământului vânzătorului. Este de precizat că acţiunea iniţială a fost promovată în contradictoriu cu numitul BS

Au fost anexate cererii: copie carte de identitate reclamantă, copie contract semnat de părţi în 2007, copie contract de vânzare cumpărare iniţial 1986, copie buletin pârât, cupon de pensie.

Cererea a fost iniţial timbrată cu suma de 2211 RON de reclamantă ( fila 23 dosar iniţial).

Prin sentinţa 12468/9.11.2010, pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti în dosarul 192/301/2010, prima instanţă a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, în contradictoriu cu pârâta CD. Acest lucru a fost posibil în baza precizărilor depuse la data de 1.06.2010 ( fila 43 dosar iniţial), de care instanţa a luat act în cadrul şedinţei de la acelaşi termen de judecată, precum şi respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de pârâtă, la termenul din data de 2 noiembrie 2010 (fila 82 dosar iniţial).

Prin întâmpinarea depusă în dosarul iniţial, pârâta CD a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi cea a prescripţiei dreptului material la acţiune, iar pe fondul cauzei a susţinut că actul scris de martorul GM nu poate avea ca obiect transferul dreptului de proprietate, nefiind dovedită nici plata preţului. Se mai susţine că pârâtului iniţial, vânzătorul BS i-ar fi lipsit discernământul la data semnării contractului, fiind exercitată constrângerea sau chiar violenţa împotriva sa. Imobilul ar fi mult subevaluat, preţul fiind unul neserios, iar suma de bani pretins a fi fost achitată de reclamantă nu a intrat niciodată în patrimoniul pârâtului, acesta beneficiind de venituri suficiente pentru întreţinere şi nefiind astfel în situaţia de a înstrăina nuda proprietate a apartamentului pe care îl deţinea în proprietate.

Recursul exercitat împotriva acestei prime sentinţe a fost admis prin decizia nr. 2200/19.09.2011, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe, apreciind că în mod greşit a fost admisă excepţia prescripţiei raportat la completarea cadrului procesual, pe care a operat-o instanţa de fond.

Astfel, în rejudecare, instanţa a hotărât, prin sentinţa civilă 3205/21.02.2012, pronunţată în dosarul 44386/301/2011 declinarea competenţei teritoriale în favoarea Judecătoriei Iaşi.  este de reţinut că în cadrul acestei etape, pârâta CD a invocat excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a numitului BS şi excepţia necompetenţei teritoriale, formulând totodată, în mod expres, o cerere reconvenţională (fila 12 dosar). Prin cererea reconvenţională, s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare din 2007 şi repunerea părţilor în situaţia anterioară pentru lipsa totală a consimţământului, eroare obstacol, precum şi cauză ilicită.

Înregistrare dosar pe rolul judecătoriei Iaşi:

Pe rolul Judecătoriei Iaşi, la data de 16 mai 2012, cauza a fost înregistrată ca urmare a declinării de competenţă, părţile fiind reclamanta pârâtă LM, în contradictoriu cu pârâta reclamantă CD.

Printr-o cerere depusă la data de 20 iunie 2015, la dosarul cauzei, reclamanta pârâtă a învederat Judecătoriei Iaşi că a înţeles să exercite calea de atac a recursului împotriva sentinţei de declinare, iar dosarul a fost înaintat Tribunalului Bucureşti.

În cadrul şedinţei publice din data de 5.10.2012, prim termen de judecată în cadrul Judecătoriei Iaşi, instanţa a luat act că dosarul se află înaintat integral Tribunalului Bucureşti, şi a solicitat trimiterea de copii certificate de pe actele din dosar, reţinând totodată lipsa de procedură cu pârâta reclamantă.

În cadrul şedinţei de judecată din 14.12.2012, instanţa a constatat existenţa unei situaţii particulare, în care nici o activitate specifică judecăţii nu poate fi realizată în absenţa dosarului efectiv ( înaintat pentru soluţionarea unei căi de atac împotriva unei sentinţe de declinare) şi interpretând lato sensu dispoziţiile art. 244 pct. 1 CPC a dispus suspendarea cauzei până la soluţionarea recursului.

Abia după un termen de mai bine de 1 an de la data înregistrării iniţiale pe rolul Judecătoriei Iaşi şi 10 luni de la momentul suspendării, Judecătorie Sectorului 3 Bucureşti a înaintat dosarul instanţei considerate competente. Cu toate acestea, repunerea pe rol a fost solicitată abia la data de 9.10.2013, de către pârâta reclamantă.

La data de 18.11.2013, reclamanta pârâtă a depus la rândul său o cerere de repunere pe rol a cauzei şi totodată declinarea competenţei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.

Termenul pentru discutarea cererii de repunere pe rol a fost fixat la data de 13.12.2013, pentru când reclamanta pârâtă a mai depus o serie de precizări, notă de probe.

Prin sentinţa din data de 20 decembrie 2013, instanţa a repus cauza pe rol, a admis excepţia necompetenţei teritoriale relative şi a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Sectorului 3, iar în urma constatării naşterii unui conflict negativ de competenţă a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte s-a pronunţat asupra regulatorului de competenţă prin decizia 348/31 ianuarie 2014, stabilind competenţa materială şi teritorială în favoarea Judecătoriei Iaşi.

Dosarul a fost restituit Judecătoriei Iaşi, la data de 24.02.2014,k având fixat prim termen prin aplicaţia ECRIS, la data de 4.04.2014.

Reclamanta pârâtă a adresat memorii către Consiliul Superior al Magistraturii, precum şi plângeri penale organelor competente, aceste demersuri fiind depuse în copie la dosarul cauzei.

La termenul din data de 4 aprilie 2014, reclamanta pârâtă a certificat copia antecontractului de vânzare cumpărare, s-a respins ca devenită fără obiect excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a numitului Budeanu Ştefan, s-a constatat că nu mai pot fi repuse în discuţie excepţiile prescripţiei şi lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, s-a pus în vedere reclamantei pârâte necesitatea prezentării originalului chitanţei pe care o deţine şi s-a acordat un termen de 2 săptămâni.

La termenul din data de 18 aprilie 2014, instanţa a dispus rectificarea citativului prin introducerea dublei calităţi a părţilor, a încuviinţat proba cu înscrisuri, interogatoriul părţilor şi proba cu martori, precum şi proba cu expertiză grafoscopică.

La data de 23 mai 2015 părţile au depus o serie de acte la dosarul cauzei, cadre foto, copii corespondenţă defunct, fiind audiaţii martorii TF, BV, VT, GM, fiind luate interogatoriile părţilor, fiind stabilite despăgubiri materiale pentru doi dintre martori , precum şi obiectivele raportului de expertiză grafoscopică şi onorariul provizoriu, în sarcina pârâtei reclamante.

La termenul din data de 8.10.2014, instanţa a încuviinţat cererea de amânare formulată de pârâta reclamantă,a  pus acesteia în vedere obligaţia achitării taxei de expertiză şi a emis o nouă adresă către INEC LIEC.

Abia la data de 16 decembrie 2014, pârâta reclamantă a anexat la dosar dovada achitării taxei de expertiză.

La termenul din data de 17 decembrie 2014, instanţa a luat act de imposibilitatea de prezentare a reprezentantului convenţional al reclamantei pârâte din motive medicale, a fixat un nou termen în cauză, la data de 11 martie 2015 şi a revenit cu adresă INEC LIEC.

La data de 12 februarie 2015, reclamanta pârâtă a depus un nou set de concluzii pe fondul cauzei şi raportat la probele administrate.

La data de 9 martie 2015, INEC LIEC a depus la dosarul cauzei raportul de expertiză.  Astfel în cadrul şedinţei din data de 11 martie 2015, instanţa a încuviinţat cererea de acordare a unui nou termen în vederea studierii concluziilor, a dispus emiterea unei adrese OCPI Bucureşti, pentru a verifica dacă apartamentul ce formează obiectul contractului este sau nu întabulat.

La data de 31 martie 2015 OCPI Bucureşti a înaintat răspuns Judecătoriei iaşi, prin care a învederat că pentru apartamentul situat în Bucureşti, sector 3 nu a fost deschisă carte funciară.

În cadrul şedinţei de judecată din data de 8 aprilie 2015, instanţa a acordat cuvântul pe fondul cauzei, pronunţarea fiind amânată pentru data de 15 şi ulterior 22 aprilie.

Analizând materialul probatoriu administrat în prezenta cauză, instanţa reţine următoarele:

Instanţa va reţine cu prioritate faptul că prezentul proces este supus regulilor stabilite de vechiul cod de procedură civilă, fiind promovat sub imperiul aceste reglementări ( în acord cu prevederile exprese ale art. 24 NCPC referitoare la aplicarea legii în timp).

Se va nota de asemenea, cu prioritate, că obiectul cererii de chemare în judecată al reclamantei pârâte este reprezentat de pronunţarea unei hotărâri care ţine loc de act autentic , pentru imobilul situat în Bucureşti, sector 3 (imobil pentru care nu este deschisă carte funciară) , iar obiectul cererii reconvenţionale este reprezentat de constatarea nulităţii absolute a contractului - înscris sub semnătură privată, încheiat la data de 24 aprilie 2007, de reclamantă şi autorul pârâtei reclamante ( BS), pentru constatarea lipsei totale a consimţământului, sub forma erorii obstacol ) aspect lămurit în şedinţa publică din data de 18 aprilie 2014.

Rezultă aşadar că apare necesară analiza prioritară a condiţiilor de validitate ale actului pentru stabilirea posibilităţii acestuia de a fundamenta o hotărâre care ţine loc de act autentic.

Tot cu titlu preliminar, instanţa va nota că problema calităţii procesuale pasive a pârâtei reclamante, care a exhibat cererea de deschidere succesiune , certificatul de verificare a evidenţelor succesorale şi testamentul autentificat sub numărul 446/19.02.2008, în susţinerea legăturii sale cu autorul BS , a fost tranşată irevocabil, opunându-se cu autoritate de lucru judecat, de instanţele de control judiciar. Tot în această manieră se va avea în vedere şi dezlegarea oferită dreptului la acţiune ( având în vedere faptul că instanţa de recurs a apreciat că în mod greşit prima instanţă a admis excepţia prescripţiei extinctive a acţiunii).

În scopul stabilirii autenticităţii şi împrejurărilor încheierii contractului de vânzare cumpărare, sub forma unui înscris sub semnătură privată, din 24.04.20107, instanţa a administrat proba cu înscrisuri, expertiză criminalistică, precum şi proba cu martori.

Conform concluziilor raportului de expertiză întocmit în prezenta cauză, s-a subliniat că inferior textului ce redă conţinutul contractului sunt scrise cu acelaşi material scriptural ( pix cu gel de culoare negru), rubricile care menţionează calitatea părţilor, respectiv Cumpărător şi Vânzător. S-a constatat că poziţia Vânzător care de regulă ( în cazul contractelor de vânzare cumpărare este plasată în partea stângă) se află în acest caz , atipic, în partea dreaptă.

 Semnăturile părţilor PM şi BS au fost executate cu materiale scripturale diferite de conţinutul textului şi între ele.

În ceea ce priveşte aşezarea în pagină, expertul criminalist a identificat următoarele aspecte: titlul actului este completat pe chiar primul rând al actului; textul ce redă conţinutul actului în litigiu, are „ în regiunea de început şi cea finală un aspect înghesuit, în ansamblu rândurile fiind inconstant spaţiate”. Mai mult, „ultimele patru rânduri sunt scrise cu caractere mult mai mici şi foarte strânse unele în celelalte, ca şi când unele completări cu topică ulterioară ( menţiunile referitoare la părţi şi semnăturile acestora) ar fi preexistat celor ce preced din punct de vedere al logicii cronologice a execuţiei”. Susţine expertul că, întrucât verso-ul colii nu este de loc completat, preocuparea celui care a redactat înscrisul atrage suspiciuni cu privire la respectarea cronologiei de execuţie a diferitelor menţiuni. Astfel, în mod firesc ar fi trebuit completat scrisul ( conţinutul textului) şi abia ulterior realizate menţiunile referitoare la părţi, iar la sfârşit actul ar fi putut fi semnat.

Aceste concluzii sunt de natură a contrazice teza avansată de reclamanta pârâtă. Deşi aceasta a recunoscut chiar prin cererea introductivă faptul că textul înscrisului nu a fost redactat de vânzător, ci de martorul GM, motivarea s-a axat pe problemele de sănătate ale numitului BS , precum şi pe insistenţele acestuia de a redacta conţinutul actului pe o singură pagină. Desigur, aceste aspecte, necombătute de alte probe concrete, pot justifica doar o parte din această ipoteză, fără a explica însă, în nici un fel spaţierea vizibil diferită a primelor şi ultimelor rânduri, traseul ocolitor al semnăturilor pentru scrisul textului şi nici semnarea anterioară a colii. De asemenea, nici una dintre ipotezele prezentate nu sunt de natură a justifica poziţionarea inversă a rubricilor uzuale într-un contract de vânzare cumpărare.

Singura care a aflat de decesul numitului BS a fost chiar pârâta reclamantă, de la mătuşa sa, subliniind şi motivul decesului, precum şi faptul că acesta a fost int3ernat în spital ( fila 207 dosar răspuns interogatoriu pct.21). De asemenea, aceasta era împuternicită a retrage bani din conturile autorului său, de a folosi cupoanele de călătorie în scopul rezolvării unor probleme personale, toate aceste aspecte conducând la concluzia apropierii reale între numitul BS şi CD. Din setul actelor de puse de pârâta reclamantă la termenul din data de 23 mai 2014 rezultă că aceasta deţine actele medicale necesare spitalizării şi tratamentului, certificatul de deces, împuternicirile date începând cu 2008 pentru utilizarea cupoanelor de călătorie, ulterior pentru retrageri din cont.

Referitor la actele pe care reclamanta pârâtă la are în posesie ( cupon de pensie , copie carte de identitate), deţinerea acestora poate fi explicată şi prin demersurile pe care recunoaşte că le-a realizat , împreună cu martorul GM, în vederea transferului pensiei numitului Budeanu Ştefan pe card, nefiind susceptibile de a fi obţinute exclusiv pentru încheierea unui contract de vânzare cumpărare, de natura celui exhibat în prezenta acţiune.

În ceea ce priveşte depoziţia martorului TF, care susţine că ar fi asistat personal la încheierea actului şi la numărarea preţului de 40.000 lei, sumă pe care numitul Budeanu Ştefan ar fi primit-o, instanţa reţine că aceste aspecte nu sunt susţinute de nici un alt indiciu. Astfel, martorul nu a reuşit să explice care este raţiunea pentru care, deşi a participat efectiv la semnarea unui act, de o importanţă semnificativă nu a semnat, la rândul său înscrisul respectiv. Mai mult, detaliile oferite cu privire la condiţiile în care ar fi locuit martorul şi relaţiile pe care le-ar fi avut, denotă o contradicţie vizibilă: deşi martora cunoştea foarte bine anumite aspecte personale, aparenţa apartamentului nu a putut oferi detalii legate de persoanele de care BS s-ar fi plâns că îi sustrag acte, sau alte bunuri. A mai susţinut martora că B a realizat această vânzare pentru că avea nevoie de bani, şi de asemenea că din 2008 relaţiile cu reclamanta au avut de suferit ca urmare a problemelor acesteia. De asemenea, martora a subliniat că ştia, direct de la BS faptul că intenţiona să lase testament unei persoan3e pe care o considera o „ nepoată îndepărtată”. Astfel, din depoziţia martorei, instanţa reţine existenţa unor indicii de subiectivitate, o necorelare a detaliilor cheie ( motivaţia semnării actului, asistarea la încheierea propriu-zisă a actului, povestirea unor detalii din viaţa personală a vânzătorului şi omiterea unor elemente mai puţin personale).

Analizând depoziţia martorului BV ( vărul primar al vânzătorului), instanţa reţine că vânzătorul l-ar fi întrebat în anul 2007 dacă nu doreşte să îi lase apartamentul pentru fata sa, fiind unica rudă a numitului BS, iar martorul a refuzat deoarece fiica sa este plecată în Franţa şi nu crede că va mai reveni în ţară. Acesta a arătat că îl vizita pe BS de aproximativ 2 ori pe an şi că a constatat personal că în anul 2009 starea de sănătate a acestuia se deteriorase. Mai mult, BS i-ar fi povestit expres că intenţionează să lase apartamentul nepoatei unei doamne care a avut grijă de el ( singurul detaliu pe care îl cunoştea fiind că se doamna se numeşte VT). Martorul a beneficiat în anul 2009 şi de o cheie pe care BS i-ar fi permis să o utilizeze dacă ar fi avut nevoie şi a arătat că după moartea vărului său a fost contactat chiar de CD.

Din depoziţia martorei VT instanţa reţine că aceasta a convieţuit cu numitul BS cu începere din anul 2007 şi până la data decesului, fiind persoana care a stat cu el în spital în anul 2009. A arătat martora că relaţia lor de prietenie datează din 1940 şi că BS era o persoană uşor mai dificilă, pe care deşi a invitat-o să locuiască în apartamentul său cu 2 camere nu a reuşit să o convingă în totalitate. Astfel, BS obişnuia să stea aproximativ 2 săptămâni în apartamentul martorei, după care se întorcea în imobilul său, fiind obişnuit să locuiască singur. A mai arătat martora că singura persoană despre care ştia că mai vorbeşte cu BS era un poliţist , pe nume GM. S-a subliniat că numitul BS nu avea probleme cu banii, având o pensie lunară de aproximativ 2200 lei, cuantumul acesteia fiind cunoscut deoarece lunar, cei doi mergeau împreună pentru a scoate banii.

În luna octombrie a anului 2006, prin contract autentic, aceeaşi reclamantă pârâtă a obţinut nuda proprietate asupra unui alt imobil , compus din 2 camere şi dependinţe, în schimbul preţului de 100.000 lei, imobil situat în Bucureşti , sector 3 ( fila 56 dosar). La aproximativ 6 luni diferenţă, în aprilie 2007, reclamanta susţine că a achiziţionat, în schimbul preţului de 40.000 lei un al doilea apartament, preţul fiind achitat într-o singură transă. Din depoziţia martorului G a rezultat că, în anul 2007, reclamanta a realizat cursuri de gastronomie, însă nu cunoaşte dacă profesa, iar în interogatoriul luat reclamantei pârâte, aceasta susţine că obţinea din expertize lunar, în jur de 1000 euro în acea perioadă. Or, achiziţionarea unui al doilea apartament, în alt sector, fără intenţia reală de a se muta, ( chiar reclamanta pârâtă susţinând că este insalubru, o eventuală închiriere sau revânzare implicând  utilizarea unor fonduri de reparaţie), la un interval atât de scurt de timp faţă de prima tranzacţie similară, în contextul resurselor materiale expuse de reclamantă ( nefiind dovedite alte resurse suplimentare, pe bază de înscrisuri), apare ca fiind mai puţin probabilă.

Depoziţia martorului G nu este susţinută, sub aspectul relaţiilor existente între reclamanta pârâtă şi vânzător, încă din 1997, de nici o altă probă din dosar. De asemenea, nu se explică de ce , în contextul unor relaţii de prietenie catalogate ca fiind extrem de apropiate, vânzătorul nu a permis niciodată accesul la locuinţa sa numitei L şi numitului G, pe bază de încredinţare cheie. Se va reţine că şi martorul G ştia de existenţa unei nepoate, împreună cu care s-ar fi deplasat la notariat pentru semnarea unor acte.

Prin coroborarea depoziţiilor de martori se vor reţine următoarele aspecte: cu excepţia susţinerilor numitului G nici o altă probă din dosar nu furnizează indicii privind apropierea dintre reclamanta pârâtă şi vânzătorul BS nici anterior semnării actului de vânzare cumpărare şi nici ulterior şi nu explică motivul alegerii acesteia pentru înstrăinarea imobilului. Pe de altă parte, din înscrisurile anexate dosarului cauzei ( declaraţii cupoane călătorie, corespondenţă, deţinerea înscrisurilor medicale, înscrisurilor necesare realizării serviciilor funerare), cadrele foto anexate ( prezentând-o pe VT alături de BS , într-o relaţie de vizibilă apropiere), depoziţiile martorilor audiaţi ( VT, BV, TF, GM) , care au făcut referire la discuţiile purtate cu BS despre „nepoata îndepărtată” a acestuia, instanţa reţine că pârâta reclamantă a reuşit să probeze existenţa reală a unei relaţii apropiate, de încredere, pe care a dezvoltat-o cel puţin în perioada de început a anului 2008 şi până la moartea numitului BS.

Deşi motivaţia vânzătorului la momentul înstrăinării imobilului poate fi axată pe criterii distincte, reclamanta pârâtă a insistat asupra problemelor financiare şi faptului că vânzătorul nu s-ar fi putut îngriji singur, susţinând că a contribuit constant cu alimente, precum şi prin dezvoltarea unei relaţii apropiate, nici unul dintre aceste aspecte nefiind probate. Mai mult, teza referitoare la existenţa unor probleme financiare este contrazisă de înscrisurile depuse la dosar .

Cu excepţia depoziţiei martorului G şi a martorei TF ( care susţine că a asistat personal la încheierea contractului fără a semna propriu-zis actul şi fără a explica motivele pentru care s-ar fi aflat în imobilul vânzătorului la data încheierii actului), nici o altă probă nu confirmă primirea efectivă a sumei de 40.000 lei de către vânzător, la data de 24.04.2007.

Suma tuturor indiciilor rezultate din studierea concluziilor raportului de expertiză criminalistică, depoziţiile martorilor audiaţi, înscrisurile ataşate dosarului cauze, conduc spre concluzia că actul datat 24.04.2007 , intitulat act de vânzare cumpărare nu a fost încheiat de vânzătorul Budeanu Ştefan , acesta nemanifestându-ţi consimţământul în scopul înstrăinăr8ii imobilului pe care îl avea în proprietate. Pe baza unor explicaţii ştiinţifice, s-a stabilit că există suspiciunea reală a semnării în alb a unei coli de către BS şi LM, la aceeaşi dată sau chiar la date diferite, foaie ce a fost ulterior completată prin conţinutul textului contractului, expertul criminalist indicând în concret elementele care dovedesc o lipsă de continuitate a acestui demers al încheierii actului , citirii, însuşirii conţinutului şi semnării lui în aceeaşi zi. În absenţa unor probe concludente, din care să rezulte că vânzătorul a cunoscut ceea ce semnează în alb, instanţa nu poate aprecia că una dintre condiţiile esenţiale de valabilitate ale înscrisului este îndeplinită, actului lipsindu-i chiar consimţământul înstrăinătorului.

Lipsa totală a consimţământului, aşa cum se invocă prin cererea reconvenţională, nu se confundă cu viciile acestuia, iar această absenţă constituie o cauză de nulitate absolută, care poate fi invocată oricând, de orice persoană interesată.

Potrivit art. 953 Cod civil “consimtamantul nu este valabil cand este dat prin eroare”. Această cauză de nulitate este cunoscută ca fiind eroarea gravă sau eroarea obstacol, ce presupune o absenţă totală a consimţământului, ca manifestare de voinţă din partea titularului dreptului şi nu o simplă afectare a acestuia, prin vicii. Eroarea este falsa reprezentare a realitatii la incheierea unui act juridic. Eroarea obstacol (numita si distructiva de vointa) este cea mai grava forma a erorii, impiedicand formarea actului juridic si imbraca, in functie de natura realitatii asupra careia cade, doua forme: eroarea asupra naturii actului ce se incheie (error in negotio) constand in faptul ca una dintre parti crede ca incheie un anumit act juridic, iar cealalta parte crede, gresit, ca incheie un alt act juridic, si eroarea asupra indentitatii fizice a obiectului actului juridic (error in corpore) constand in faptul ca una dintre parti crede ca obiectul actului juridic il constituie un anumit bun, pe cand cealalta parte are in vedere alt bun.

Semnarea unui act în alb echivalează cu o absenţă totală a consimţământului semnatarului în raport de completarea ulterioară a conţinutului actului, împotriva voinţei sale. Or, reclamanta pârâtă nu a reuşit să probeze sub nici un aspect însuşirea conţinutului actului sau confirmarea sa, excepţională, realizată ulterior de vânzător.

Instanţa va aprecia ca fiind întemeiată solicitarea pârâtei reclamante de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare, ce a îmbrăcat forma unui înscris sub semnătură privată, pentru lipsa totală a consimţământului şi va constata în consecinţă nulitatea contractului încheiat la data de 24.04.2007 de reclamanta pârâtă cu numitul BS, privind apartamentul situat în Bucureşti, sector 3.

Admiterea cererii reconvenţionale sub acest aspect are drept consecinţă firească respingerea ca neîntemeiată a cererii reclamantei de suplinire a consimţământului vânzătorului în instanţă, nefiind îndeplinite condiţiile cumulativ cerute de lege pentru pronunţarea unei hotărâri care ţine loc de act: existenţa unui act valabil încheiat de părţi, lipsa consimţământului pârâtului în încheierea actului în formă autentică şi inexistenţa altor impedimente legale la înstrăinare ( e.g. testament autentic de lăsare a universalităţii bunurilor către o altă persoană).

Referitor la solicitarea reclamantei pârâte de acordare a cheltuielilor de judecată, instanţa reţine că în contextul respingerii ca neîntemeiate a cererii acesteia se impune respingerea corelativă a capătului accesoriu de cerere.

Cu privire la solicitarea pârâtei reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate, instanţa va admite în parte cererea acesteia după cum urmează: va obliga reclamanta pârâtă la plata sumei de 5140,5 lei cu titlul de cheltuieli de judecată efectuate de pârâta reclamantă din care: suma de 2211 contravaloare taxă de timbru , 2000 lei contravaloare onorariu avocat conform chitanţelor 67/2013 şi 77/2011, 900 lei contravaloare taxă expertiză INEC LIEC şi 29,5 lei cu titlul de cheltuieli materiale ( expediere scrisori recomandate din datele de 20.09.2010, 9.09.2011 şi 31.10.2012), urmând a respinge ce neîntemeiată solicitarea de acordare a cheltuielilor materiale solicitate, având în vedere că acestea nu pot fi corelate cu termenele la care a fost prezentă, pe parcursului prezentului proces ( în toate etapele) , pârâta reclamantă.

Domenii speta

Spete similare