: pretenţii, daune morale solicitate de descendenţii majori pentru decesul autorului lor comun, într-un accident auto

Situaţia de fapt:

Deliberând asupra prezentei cereri de chemare în judecată, reţine următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la data de 5.12.2014, pe rolul Tribunalului Iaşi, reclamanţii ME, fostă M, MEc, fostă M, MC, MC, în contradictoriu cu pârâta S.C. A S.A., precum şi cu participarea intervenientului forţat MS, au solicitat obligarea asiguratorului la plata daunelor materiale şi morale rezultate în urma decesului tatălui lor , în cuantum de 40000 lei daune materiale ( cate 10000 lei pentru fiecare reclamant) şi 600000 lei daune morale ( câte 150000 lei pentru fiecare reclamant în parte), suma actualizate la data plăţii efective, precum şi acordarea dobânzii legale de la data producerii evenimentului ( 15 octombrie 2013) şi până la data efectuării plăţii şi a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

În motivarea cererii, s-a arătat că la data de 15.10.2013, pe raza satului O, comuna C, pe DN 28 , judeţ Iaşi, a avut loc un accident rutier, soldat cu victime umane, respectiv tatăl reclamanţilor , MG, în vârstă de 94 ani. Acesta a fost accidentat de autoturismul marca M, cu  numărul de înmatriculare….., condus de intervenientul forţat MS, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, deşi circula regulamentar pe partea stângă a carosabilului, din direcţia de deplasare a autoturismului.

Împotriva intervenientului s-au efectuat cercetări penale, finalizate cu trimiterea în judecată a acestuia, în cadrul dosarului penal….., aflat pe rolul Judecătoriei R , instanţă ce a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei înaintat de parchet şi a lăsat nesoluţionată latura civilă. În aceste condiţii persoana vătămată are posibilitatea de a introduce acţiune civilă separat, la instanţa civilă, hotărârea judecătorească pronunţată în penal având autoritate de lucru judecat în civil, în privinţa existenţei faptei şi a persoanei care a săvârşit-o. la data producerii accidentului autoturismul intervenientului forţat era asigurat la societatea pârâtă, astfel încât devin incidente dispoziţiile legii 136/1995 şi ordinul CSA 14/2011. Asiguratorul are obligaţia de a acorda despăgubiri persoanei prejudiciate , pentru daunele fără caracter patrimonial, cât şi cele materiale.

Daunele materiale solicitate prin prezenta acţiune rezultă din necesitatea acoperirii cheltuielilor efectuate cu ritualurile de înmormântare şi pomenire, cu precizarea că nu toate costurile suportate au putut avea la bază documente justificative. În acest sens, se solicită încuviinţarea probei cu un martor, pentru dovedirea tuturor cheltuielilor materiale ocazionate.

Daunele morale reprezintă o compensaţie a dispariţiei intempestive a tatălui reclamanţilor, care nu avea probleme de sănătate, se deplasa zilnic la cumpărături şi lucra în gradină, se îngrijea singur; dispariţia sa a fost determinată de un accident  rutier, fapt ce amplifică suferinţa reclamanţilor. În ceea ce priveşte sumele pretinse cu titlul de daune morale şi materiale se solicită actualizarea lor cu indicele de inflaţie, de la momentul producerii accidentului, la momentul plăţii efective.

În drept, au fost invocate prevederile art. 25-28 Ncpp, 1381 şi urm. Cod civil, art. 3,9.49,50 din legea 136/1995, art. 24, 26, 49 din Ordinul CSA 2011, decizia pronunţată în recursul în interesul legii 1/2005.

Sub aspect probatoriu, s-a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, precum şi proba cu martori, fiind solicitată judecarea cauzei în lipsă şi subliniat faptul că acţiunea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

La data de 9 ianuarie 2015, pârâta a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, având în vedere diferenţa de nume ce figurează pe de o parte în actele lor de stare civilă şi cel ce figurează în sentinţa penală şi certificatul de deces MG. Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea ca neîntemeiată a capătului de cerere referitor la acordarea daunelor materiale, având în vedere că nu există nici un fel de înscrisuri care să probeze realizarea unor atare cheltuieli , precum şi admiterea în parte a cererii de acordare daune morale, motivat de următoarele argumente: la stabilirea preţului durerii încercate prin moartea victimei, instanţa trebuie să se orienteze spre respectarea unor principii fundamentale şi a proporţionalităţii, evitând încercarea de îmbogăţire fără justă cauză. Pârâta invocă un studiu întocmit de CSA, UNSAR şi FPVS ( ‚ Ghid pentru soluţionarea daunelor morale”), arătând că pentru descendenţii de gradul I, valoarea medie a despăgubirilor este de 9750 euro , fără a fi realizată o statistică şi după vârsta descendenţilor. În considerarea acestui din urmă aspect, a fost adusă în discuţie practica instanţelor naţionale, fiind oferite cu titlul de exemplu sentinţa 475/2013 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, prin care au fost acordate despăgubiri de 7000 lei, vârsta victimei fiind de 81 ani, sentinţa nr. 36/2014 a Judecătoriei Craiova, în care valoarea despăgubirilor a fost de 2222 euro, vârsta victimei fiind de 85 ani, decizia 941/2014 a Curţii de Apel Craiova, în care valoarea daunelor morale acordate a fost de 6666 euro, vârsta victimei fiind de 74 ani.  Astfel, pârâta apreciază că suma de 2000 euro ar reprezenta o sumă rezonabilă şi proporţională, pentru acordarea daunelor morale.

Referitor la capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale , pârâta solicită respingerea acestei cereri, în considerarea dispoziţiilor art. 36 alin. 5 din ordinul CSA 14/2011, conform cărora, despăgubirea se plăteşte în maxim 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar sau de la data la care asigurătorul primeşte hotărârea judecătorească definitivă. De asemenea, asigurătorul , susţine că indexarea sumei cu rata inflaţiei este  o cerere lipsită de orice fundament legal.

În concluziile întâmpinării, asigurătorul subliniază că instanţa trebuie să aibă în vedere faptul că toate sumele plătite de societatea, urmează a fi recuperate de la intervenient.

Sub aspect probatoriu, s-a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

În drept, au mai fost indicate şi prevederile art. 255, 309 NCPC, 1489 C.civ, întâmpinarea fiind însoţită de copii ale sentinţelor citate cu titlul de practică judiciară.

La data de 9 ianuarie 2015, reclamanţii au depus numele şi datele de identificare ale martorului propus în vederea audierii.

La data de 13 ianuarie 2015, intervenientul a depus, la rândul său întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiate. A subliniat că în cursul procesului penal a solicitat administrarea mai multor probe şi că, în urma intervenirii acordului de vinovăţie cauza civilă a fost lăsată nesoluţionată. De asemenea, poziţia procesuală a pârâţilor MC şi MăE s-a modificat, aceştia declarând în cursul acţiunii penale că nu mai au nici un fel de pretenţie de la intervenient ( la data de 29.10.2013). Mai subliniază intervenientul că accidentul este în mare parte vina victimei, care se deplasa pe partea carosabilă, fără a fi deloc atent la trafic, iar suma solicitată cu titlul de despăgubiri este vădit excesivă. Astfel, cheltuielile materiale nu pot depăşi în nici un caz suma de 4000 lei, parte din acestea fiind suportate direct de el, iar sumele pretinse cu titlul de daune morale sunt nejustificate în raport de circumstanţele concrete ( făcându-se referire la vârsta persoanei accidentate ). Intervenientul a solicitat la rândul său audierea unui martor.

Au fost anexate întâmpinării cheltuielile onorariu avocat efectuate de intervenient, împuternicire avocaţială, certificat de căsătorie , declaraţii pârâţi din cursul urmăririi penale.

La data de 27 ianuarie 2015, reclamanţii au depus răspuns la întâmpinarea anexată de pârâtă , subliniind că identitatea de persoane între MG1 şi MG2 ( numele corect al autorului lor) poate fi stabilită chiar şi pe baza codului numeric personal, care este unic. Pe fond, au fost reiterate criticile din cererea iniţială, iar răspunsul la întâmpinare a fost însoţit de chitanţe doveditoare ale cheltuielilor materiale pretinse.

La data de 4 februarie 2015, reclamanţii au depus răspuns la întâmpinarea intervenientului , subliniind că deşi se încearcă o culpabilizare a victimei, în realitate, astfel cum rezultă şi din sentinţa penală, vinovăţia aparţine în totalitate intervenientului. Mai mult, poziţia procesuală a celor doi reclamanţi care ar fi susţinut că nu mai doresc să solicite daune nu poate fi opusă societăţii de asigurare.

Prin sentinţa civilă nr. 111/4 martie 2015, Tribunalul Iaşi a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Iaşi, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei din urmă instanţe la data de 9 aprilie 2015 şi primind direct prim termen de judecată, la data de 20 mai 2015.

În cadrul şedinţei publice din data de 20 mai 2015, instanţa a pus în discuţie şi a procedat la respingerea ca neîntemeiată a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, a încuviinţat proba cu înscrisuri şi martori, a procedat la audierea separată a celor doi martori prezenţi, depoziţiile lor fiind consemnate şi anexate dosarului cauzei, a constatat administrat întreg materialul probatoriu şi a reţinut cererea spre competentă soluţionare.

Analizând cu prioritate excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, prin prisma criticilor enunţate de societatea de asigurare pârâtă, potrivit cărora nu există coincidenţă de nume între persoana care figurează în cadrul procesului penal şi a certificatului de naştere ( MG) şi persoana ce figurează ca fiind tatăl reclamanţilor, în certificatele de naştere ale acestora, anexate la dosarul cauzei, instanţa reţine caracterul neîntemeiat al acestora. Se poate observa că este vorba de o vădită eroare materială în consemnarea corectă a numelui tatălui reclamanţilor, fiind însă în afara oricărui dubiu faptul că aceştia sunt cunoscuţi chiar de intervenient ca fiind rudele de gradul I ale persoanei decedate în urma accidentului, în acest sens fiind şi menţiunile din anexa 24, eliberată de Primăria C, coroborată cu certificatul de deces ( filele 19 şi 35 dosar declinat). Pe cale de consecinţă, instanţa urmează a respinge ca neîntemeiată excepţia astfel invocată şi va proceda la analiza fondului cauzei.

Se poate observa că mecanismul de angajare răspundere , invocat de reclamanţi, în calitate de descendenţi supravieţuitori ai autorului lor, victimă a unui accident de circulaţie, se întemeiază pe existenţa unui contract de asigurare răspundere, în vigoare la data producerii accidentului ( 15.10.2013), contract semnat între societatea de asigurare pârâtă, în calitate de asigurator şi intervenientul MS, în calitate de asigurat, beneficiar al acestei poliţe. Mai mult, existenţa unui atare contract şi necesitatea angajării răspunderii civile a asiguratorului, direct faţă de persoana prejudiciată, în temeiul art. 49 din legea 136/1995, nu au fost contestate sub nici un aspect nici de asigurator şi nici de asigurat.

Asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de autovehicule, precum şi tramvaie şi pentru cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil, în conformitate cu: legislaţia în vigoare din statul pe teritoriul căruia s-a produs accidentul de autovehicul şi cu cel mai mare nivel de despăgubire dintre cel prevăzut în legislaţia respectivă şi cel prevăzut în contractul de asigurare; legislaţia românească în vigoare, în cazul în care persoanele păgubite sunt cetăţeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, în timpul unei călătorii ce leagă direct două teritorii în care este valabil tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene, dacă nu există birou naţional pe teritoriul traversat în care s-a produs accidentul.

Rezultă aşadar că izvorul de drept pe care se întemeiază răspunderea asiguratorului este contractul de asigurare, cu amendamentul că toate clauzele acestuia sunt activate doar dacă se poate vorbi de existenţa unui caz de răspundere civilă delictuală, fapta ilicită fiind săvârşită de propriul asigurat. Dacă părţile nu ajung la o înţelegere cu privire la stabilirea şi acordarea despăgubirilor pe cale amiabilă, terţul păgubit are la îndemână acţiunea în justiţie, fie împotriva autorului faptei, pe temeiul dreptului comun, fie împotriva societăţii de asigurare de răspundere civilă în temeiul poliţei de asigurare a asiguratului ce a produs accidentul. Nimic nu se opune ca prin aceeaşi acţiune, dar pe temeiuri diferite, să fie acţionaţi atât asiguratul producător al pagubei cât şi asigurătorul de răspundere civilă. Se poate observa că reclamanţii au optat pentru chemare în judecată a societăţii de asigurare, solicitând doar participarea persoanei pe care o apreciază responsabilă de producerea accidentului , în calitate de intervenient forţat.

În situaţia în care fapta asiguratului îndeplineşte condiţiile de antrenare a răspunderii penale ( cum este cazul în prezenta acţiune), reclamanţii au avut posibilitatea de a valorifica cererea de acordare despăgubiri doar în cadrul unei acţiuni civile separate, datorită particularităţilor pe care le presupune acordul de recunoaştere a vinovăţiei.

Analizând susţinerile intervenientului referitoare la renunţarea relaizată de doi dintre cei patru pârâţi, se poate observa că declaraţiile olografe, date în cadrul dosarului de urmărire penală nu pot avea semnificaţia unei renunţări irevocabile sau împăcări cu persoana responsabilă, care ar exclude posibilitatea promovării ulterioare  a unei acţiuni civile. Astfel, cererea de renunţare nu este relaizată în formă autentică şi nici nu este validată de o autoritate jurisdicţională, neputând fi opusă în prezenta cauză.

Acordul de recunoastere a vinovatiei are ca obiect recunoasterea comiterii faptei si acceptarea incadrarii juridice pentru care a fost pusa in miscare actiunea penala si priveste felul si cuantumul pedepsei, precum si forma de executare a acesteia ( art. 479 NCPP).  Mai mult conform art. 480 NCPP, acordul de recunoastere a vinovatiei se incheie atunci cand, din probele administrate, rezulta suficiente date cu privire la existenta faptei pentru care s-a pus in miscare actiunea penala si cu privire la vinovatia inculpatului. Rezultă aşadar că solicitarea intervenientului de răsturnare a vinovăţiei stabilite în cadrul procedurii penale nu mai poate fi analizată în cadrul prezentei acţiuni civile ca o condiţie de inexistenţă a faptei ilicite.  Instanţa va da efect plenar autorităţii hotărârii instanţei penale , reglementate de art. 28 NCPP , în privinţa existenţei faptei şi a identităţii făptuitorului. Se poate observa că prin sentinţa penală nr. 11/2014, intervenientul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, precum şi conducere pe drumurile publice de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.  De asemenea, în dispozitivul sentinţei penale s-a statuat expres că, în temeiul art. 486 alin. 2, instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă exercitată de aceeaşi reclamanţi ca cei ce au promovat prezenta acţiune. Împotriva acestei sentinţe penale nu a fost exercitată cale de atac.

Hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o. Instanţa civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei ilicite.

Instanţa va reţine aşadar existenţa faptei ilicite ce stă la baza antrenării răspunderii civile a asiguratorului, în temeiul contractului de asigurare, urmând a analiza existenţa unor cauze de exonerare de răspundere , precum şi întinderea prejudiciilor pretins a fi fost ocazionate.

Ab intio, se va nota faptul că reclamanţii pretind atât acordarea daunelor materiale, cât şi a daunelor morale, probele administrate în acest sens fiind chitanţele depuse odată cu răspunsul la întâmpinare din 9 ianuarie 2015 şi depoziţia martorului propus AS.

Mai mult, societatea pârâtă achiesează în parte la pretenţiile deduse judecaţii, în privinţa daunelor morale , susţinând doar că este necesară analiza şi cenzurarea acestora, pentru a nu constitui o îmbogăţire fără justă cauză.

 Studiind chitanţele depuse la dosarul cauzei ( atât prin răspunsul la întâmpinare, cât şi la termenul din data de 20 mai 2015), precum şi analizând depoziţia martorului audiat sub aspectul stabilirii cheltuielilor materiale efectuate de reclamanţi, instanţa reţine că achiziţionarea de produse alimentare, de piese vestimentare, precum şi obiecte specifice îndeplinirii ritualurilor de înmormântare şi pomenire s-a realizat în perioada 16.10.2013 , imediat după decesul autorului reclamanţilor şi 2.05.2014. din adunarea sumelor inserate pe facturile fiscale şi bonurile prezentate se poate observa că suma rezultată este de 4841,49 lei, la care se adaugă suma de 2565 lei decont serviciu funerar complet ( fila 106 dosar).

Bonurile şi chitanţele depuse atestă achiziţionarea de produse alimentare specifice pomenirilor şi ritualurilor de înmormântare, piese vestimentare utilizate în îndeplinirea acestor ritualuri, fără a evidenţia produse distincte, pentru uzul personal sau profesional al reclamanţilor, apte a fi excluse din lista cheltuielilor materiale solicitate. Mai mult, data ce figurează pe bonurile şi chitanţele depuse la dosar este apropiată înmormântării şi slujbelor de pomenire organizate, actele nefiind contestate sub nici un aspect de către pârâtă.

Contabilizând sumele înscrise în toate documentele de plată exhibate instanţei, se poate observa că totalizând contravaloarea produselor achiziţionate se obţine o sumă de 7406,49 lei pentru care reclamanţii au prezentat dovada achitării, în contul îndeplinirii corespunzătoare a ritualului de înmormântare şi ulterior pomenire efectuat pentru tatăl lor. Martorul audiat a declarat în faţa instanţei faptul că a participat atât la slujba oficiată la data înmormântării, cât şi la pomenirile ulterioare, observând eforturile financiare ale reclamanţilor, pachetele pregătite, mesele oferite în amintirea tatălui lor.

Referitor la aprecierile realizate de martorul AS cu privire la cheltuielile materiale ocazionate de organizarea slujbelor în amintirea autorului reclamanţilor, instanţa nu va avea în vedere acestea aspecte în aprecierea cuantumului real al cheltuielilor materiale. Simplele supoziţii ale martorului nu pot fi apreciate ca reprezentând o probă a sumelor de bani utilizate de reclamanţi pentru ritualurile creştine organizate. De asemenea, instanţa nu va reţine susţinerea reclamanţilor referitoare la imposibilitatea de preconstituire a tuturor înscrisurilor referitoare la cheltuieli, cu atât mai mult cu cât se poate observa că facturile şi bonurile sunt păstrate încă din zilele imediat următoare decesului, fiind contemporane cu înmormântarea şi celelalte slujbe de pomenire.

Referitor la susţinerile martorului AA, cu privire la suportarea unor sume de bani ( din totalul celor solicitate de reclamanţi) de către intervenient, instanţa va reţine că aceste susţineri nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă. Astfel, toate documentele de plată sunt în posesia reclamanţilor, fiind prezentate de către aceştia. Deşi martorul susţine că i-a împrumutat bani intervenientului pentru acoperirea unor cheltuieli imediate realizate cu înmormântarea tatălui reclamanţilor ( sicriu, examen IML , transport cimitir, gropari), aceste aspecte nu au fost susţinute de nici un fel de alte indicii sau probe, apte a confirma varianta expusă.

Instanţa va admite doar în parte cererea reclamanţilor de acordare a cheltuielilor materiale efectuate, reţinând că acestea au fost determinate direct de decesul ( provocat în cadrul unui accident de autoturism) tatălui reclamanţilor, existând astfel o legătură de cauzalitate probată între fapta ilicită şi infracţională a intervenientului şi sumele achitate de reclamanţi. În baza asigurării valabile la momentul producerii accidentului, societatea de asigurare urmează a răspunde contractual pentru aceste „pagube indirecte”, rezultate din fapta ilicită a asiguratului. Admiterea în parte se raportează la suma solicitată prin cererea introductivă şi cea care reiese din adunarea tuturor sumelor înscrise pe documentele justificative, depuse de reclamanţi. Societatea de asigurare va fi obligată la plata sumei de 7406,49 lei cu titlul de daune materiale, în contul reclamanţilor, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, având în vedere necesitatea acoperirii integrale a prejudiciului şi deprecierii sumei de bani. Plata sumei către reclamanţi se va realiza în cote egale, de câte 1851,62 lei.

Analizând capătul de cerere privitor la daune morale, instanţa va reţine că daunele morale sunt prejudiciile nepatrimoniale, denumite si daune morale, constituie acele consecinte daunatoare care nu pot fi evaluate în bani , deci cu continut neeconomic si care rezulta din atingerile si încalcarile drepturilor personale nepatrimoniale. Asemenea consecinte pot fi durerile fizice si psihice, atingerile aduse onoarei, cinstei, demnitatii, prestigiului sau reputatiei unei persoane etc.

Desi cuantificarea prejudiciului moral nu este supusa unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicarii criteriilor referitoare la consecintele negative suferite de cei în cauza, în plan fizic, psihic si afectiv, importanta valorilor lezate, masura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecintele vatamarii, etc. Toate aceste criterii se subordoneaza conotatiei aprecierii rezonabile, pe o baza echitabila, corespunzatoare prejudiciului real si efectiv produs. Repararea  Integrală a prejudiciului presupune înlăturarea tuturor consecinţelor dăunătoare ale unui fapt ilicit şi culpabil (patrimonial sau nepatrimonial), în scopul repunerii victimei, pe cât posibil, în situaţia anterioară (restitutio in integrum). Instanţa Supremă a decis că „despăgubirile acordate victimei trebuie să constituie o justă şi integrală reparare a pagubei cauzate prin fapta ilicită a autorului”; şi, de asemenea, că „este de principiu că victima unui fapt ilicit are dreptul la repararea integrală a prejudiciului suferit” iar întinderea despăgubirilor este determinată de principiile reparaţiei integrale a prejudiciului”. Sumele acordate cu titlu de daune morale nu trebuie sa reprezinte o îmbogatire fara justa cauza, ci ele trebuie sa aiba caracter compensatoriu pentru o suferinta certa, rezultata din producerea unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii. Un criteriu fundamental consacrat de doctrina si jurisprudenta in cuantificarea despagubirilor acordate pentru prejudiciul moral este echitatea. Din acest punct de vedere, stabilirea unor asemenea despagubiri implica fara indoiala si o doza de aproximare, insa instanta trebuie sa stabileasca un anumit echilibru intre prejudiciul moral suferit, care nu va putea fi inlaturat in totalitate, si despagubirile acordate, in masura sa permita celui prejudiciat anumite avantaje care sa atenueze suferintele morale, fara a se ajunge insa in situatia imbogatirii fara just temei. ( decizia 6330/2011 secţia civilă a ICCJ).

Pentru acordarea daunelor morale este de asemenea necesară dovedirea îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale, ca bază pentru antrenarea răspunderii civile a asiguratorului, în temeiul contractului de asigurare.

Daunele morale sunt apreciate ca reprezentând atingerea adusă existenţei fizice a persoanei, integrităţii corporale şi sănătăţii, cinstei, demnităţii şi onoarei, prestigiului profesional, iar pentru acordarea de despăgubiri nu este suficientă stabilirea culpei autorităţii, ci trebuie dovedite daunele morale suferite. Sub acest aspect, partea care solicită acordarea daunelor morale este obligată să dovedească producerea prejudiciului şi legătura de cauzalitate dintre prejudiciu şi fapta pârâtului. 

Prejudiciul moral invocat de reclamanţi este pierderea suferită de pierderea tatălui, într-un accident de maşină, printr-un deces violent.

Este incontestabil faptul că pierderea unui părinte, indiferent de vârstă constituie un prejudiciu moral semnificativ, modificând trăirile şi concepţiile descendenţilor, mai ales în cazul probării unor relaţii apropiate ( astfel cum este cazul în prezenta acţiune, raporturi de rezultă din depoziţia martorului audiat). Suferinţa cauzată prin decesul părintelui este cu atât mai puternică în contextul în care ea vine în mod neaşteptat, printr-o moarte violentă, care nu a fost precedată de o problemă de sănătate sau de o suferinţă. Este foarte adevărat că vârsta autorului reclamanţilor era una înaintată, iar speranţele de viaţă obiective, medii, în rândul persoanelor din acelaşi areal geografic fuseseră depăşite, însă acest lucru nu poate fi avut singur, în vedere, la stabilirea durerii ocazionate de moartea numitului MG. Nu este mai puţin adevărat faptul că tatăl reclamanţilor nu era cunoscut în comunitate ca având probleme de sănătate, făcea zilnic deplasări într-un perimetru de aproximativ 2 km, locuia singur, fiind deseori vizitat de copii săi ( fapt atestat de depoziţia martorului A), toate aceste elemente susţinând caracterul neaşteptat al intervenirii decesului.

În mod incontestabil decesul unei persoane apropiate ( în cazul de faţă al unui părinte), constituie o emoție violentă, care modifică personalitatea individului, sensibilizându-l la alte emoții de același fel şi generându-i o tulburare sufletească. Acest eveniment trebuie însă corelat cu gradul de previzibilitate al decesului, posibilitatea descendenţilor de a se descurca în continuare singuri, dependenţa de autorul lor, materială şi emoţională, tipul şi cauza decesului, gardul de apropiere al persoanelor, structura personalităţii subiecţilor în cauză, toate acestea putând influenţa readaptarea moştenitorilor persoanei , prin depăşirea şocului emoţional traversat.  Se poate observa că prezenta cauză prezintă o serie de particularităţi, în sensul că victima accidentului rutier era o persoană în vârstă, care nu mai reprezenta sursa principală de venit ( negenerând o relaţie de interdependenţă a descendenţilor săi), apropiată de copii săi, care nu prezenta probleme de sănătate, şi a cărui existenţă s-a încheiat în urma unui accident de maşină violent, în care moartea a survenit în aceeaşi zi.

Instanţa nu va avea în vedere ghidul despre care a făcut menţiune societatea pârâtă în apărările evidenţiate în cuprinsul întâmpinării , el neconstituind decât un reper informativ şi într-o oarecare măsură statistic al daunelor deja acordate , fără a avea o putere legislativă şi fără a putea oferi soluţii în cazul acţiunilor având ca obiect daune morale.

Astfel, având în vedere împrejurările decesului, relaţia interpersonală dintre  victimă şi reclamanţi, vârsta victimei în strânsă corelaţie cu gradul de previzibilitate al decesului, reacţiile emoţionale similare ale oricărei alte persoane care şi-a pierdut unul dintre părinţi, instanţa apreciază că acordarea sumei de 60000 lei ( câte 15.000 lei pentru fiecare reclamant, adică a unei sume de aproximativ 3000 euro), este proporţională cu gradul de suferinţă trăit de fiecare dintre descendenţi, fără a constitui, în acelaşi timp o îmbogăţire fără justă cauză a acestora.

Instanţa va admite în parte şi această cerere şi va obliga societatea pârâtă la achitarea sumei de 60000 lei ( câte 15.000 lei pentru fiecare reclamant), cu titlul de daune morale, sumă de asemenea actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii, ca formă de acoperire integrală a prejudiciului.

Referitor la solicitarea de acordare a dobânzii legale aferente sumelor pretinse, de la momentul producerii accidentului la data plăţii efective, instanţa va reţine prevederile art. 36 alin. 5 din Ordinul CSA 14/2011, potrivit cărora despăgubirea se plăteşte de către asiguratorul RCA în maxim 10 zile de la data depunerii ultimului document sau de la data la care asiguratorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma stabilită cu titlul de despăgubiri, pe care urmează să o plătească. Rezultă aşadar că dobânzile nu pot fi acordate, astfel cum se întâmplă în cazul unui caz clasic de răspundere civilă delictuală, de la data producerii faptei ilicite, ci de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care au fost stabilite, motiv pentru care instanţa urmează a admite doar în parte această solicitare şi a obliga societatea pârâtă exclusiv la plata dobânzii legale aferente sumei totale de 67406,49 lei, după expirarea termenului de 11 zile de la comunicarea prezentei hotărâri definitive, până la data plăţii efective a sumei.

Referitor la solicitarea intervenientului de acordare a cheltuielilor de judecată, se poate observa că reclamanţii nu sunt în culpă procesuală, citarea intervenientului fiind impusă chiar de lege, fără ca acesta să poată fi obligat direct în cadrul acţiunii promovate de persoana pretins a fi prejudiciată împotriva asiguratorului persoanei responsabile. Astfel poziţia procesuală a acestuia, în absenţa unor cereri de regres realizate de asigurator este una de participant, fără ca reclamanţii să poată fi consideraţi responsabili de promovarea culpabilă a acţiunii în analiză. Mai mult, chitanţa anexată întâmpinării intervenientului nu individualizează dosarul în care au fost efectuate cheltuielile, iar seria menţionată în chitanţă nu corespunde celei menţionate în împuternicirea avocaţială ataşată. Instanţa urmează a respinge ca neîntemeiată solicitarea intervenientului de acordare a cheltuielilor de judecată.

De asemenea, instanţa va lua act că societatea de asigurare nu a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.

Cu privire la solicitarea reclamanţilor de acordare a cheltuielilor, instanţa va reţine prevederile art. 451-453 NCPC, culpa procesuală a societăţii pârâte în promovarea acţiunii şi va admite solicitarea de obligare a acesteia la plata sumei de 4000 lei, cu titlul de onorariu avocat, apreciind că în raport de valoarea litigiului, noutatea problemelor de drept, apărările efectuate, prezenţa la termene, concluziile depuse, suma solicitată este proporţională cu activitatea efectiv prestată.

Domenii speta

Spete similare