Plangere contravenţională, scandal public

Sentinţă civilă 3665 din 09.10.2015


Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi la data de 8.08.2014, petentul SD, a solicitat instanţei, în contradictoriu cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie I, anularea procesului verbal seria PA, numărul 2477371, încheiat la data de 11 iulie 2014.

În motivarea în fapt a cererii, s-a arătat că procesul verbal este nelegal şi netemeinic. Astfel, petentul arată că la data de 11 iulie 2014, a fost sancţionat cu amendă, în cuantum de 500 lei. In acea zi, în jurul orelor16-17, la domiciliul său din sat S s-a prezentat numitul VM, însoţit de un echipaj de poliţie, format din agenţi şi jandarmi, în vederea luării de către numitul V a fiicei sale minore ( VI) din locuinţa petentului. Se realizează menţiunea că minora a fost încredinţată, în urma procesului de divorţ mamei sale ( SE), care este sora petentului.

Cei patru membrii ai echipajului s-au apropiat de locuinţa petentului, intrând în vorbă cu soţia acestuia, iar ulterior cu sora minorei - VDE. Aceasta din urmă a început o discuţie în contradictoriu cu tatăl său, reproşându-i lipsa de interes faţă de ea şi de sora ei.

Întorcându-se spre casă, petentul a observat discuţia dintre VM şi VDE şi a perceput că primul s-a apropiat ameninţător de fiica sa , grăbindu-se să intervină. Astfel, odată ajuns în faţa locuinţei s-a postat între cei doi şi l-a împins pe VM la o distanţă rezonabilă. Ca urmare a acestui gest, petentul a fost înconjurat de membrii echipajului de poliţie, „ târât” în mijlocul drumului şi „pus la pământ”.

Susţine petentul că agentul principal îl ţinea lipit cu faţa de pământ cu ajutorul genunchiului, lovindu-l cu pumnii şi picioarele în cap şi în spate, în timp ce un jandarm a început să pulverizeze spray lacrimogen, iar agentul secund îi ţine mâinile la spate, pentru a îi încătuşa. Mai subliniază petentul că jandarmul din echipaj a golit conţinutul tubului de spray, iar în momentul în care nu îl îndrepta în zona feţei petentului, îl utiliza pentru a pulveriza în direcţia persoanelor adunate la faţa locului, printre care se numărau în principal rudele petentului. Samson Dorin subliniază faptul că a fost ameninţat de membrii echipajului.

În continuare, se arată că din cauza loviturilor şi a spray-ului, petentului i s-a făcut rău şi a adresat rugămintea agenţilor de a fi deplasat la secţia de poliţie. a fost urcat în maşina poliţiei şi lovit în continuare de jandarmul care stătea lângă el, fiind totodată ameninţat cu moartea de agentul principal. La momentul la care a ajuns la postul de poliţie P a fost dat jos din maşină, iar şoferul i-a aplicat la rândul său o lovitură cu cotul în regiunea stomacului. Cu toate acestea, petentul a susţinut că nu cunoaşte identitatea şoferului. Petentul arată că a fost lovit în continuare chiar şi până la intrarea în secţie, din spate, fără a putea percepe direct cine a fost autorul acestor lovituri, că în urma lor a căzut şi a fost luat de mâini şi dus în holul secţiei. După intrarea în secţie agentul principal i-ar fi aplicat un pumn în faţă, în urma loviturii pierzându-şi cunoştinţa şi ulterior sângerând abundent. Lucrătorii de poliţie i-au aruncat o găleată de apă pe el pentru a îl curăţa, folosind totodată, pentru a şterge urmele de sânge un mop utilizat la curăţarea holului. În tot acest timp, i-au mai fost aplicate lovituri de baston peste piciorul drept. A fost lăsat pe jos, având aplicate cătuşe, pentru un interval de aproximativ 40-50 minute, timp în care VM a stat de vorbă cu agenţii de poliţie şi a dat declaraţii. Apreciază petentul că numita SV ( cumnata sa) a fost adusă cu forţa la secţie şi obligată să dea o declaraţie scrisă.

În tot timpul în care petentul a fost ţinut în interiorul secţiei uşa principală de acces a fost încuiată. La un moment dat, în secţie a intrat un alt echipaj de poliţie, care, observând starea în care se afla petentul l-au ridicat pe un scaun şi i-au scos cătuşele. Petentul subliniază că a sângerat în continuare abundent şi că a refuzat semnarea procesului verbal deoarece nu era în stare să se ţină pe picioare. Mai arată că imediat după ce a fost dat afară din secţia de poliţie a căzut, fiind preluat de serviciul de urgenţe. La Neurochirurgie, fişa pacientului a fost pierdută, el fiind trimis acasă şi revenind a doua zi din cauza stărilor puternice de ameţeală şi rău, fiind internat la momentul depunerii plângerii în spital.

Petentul menţionează în plângere faptul că din punctul său de vedere prezenţa echipajului de poliţie la locuinţa sa nu se justifica, deoarece punerea în executare a sentinţelor se realizează pe baza unei proceduri distincte. Presupune de asemenea petentul că sancţionarea sa nu a fost întâmplătoare, fiind datorată unui presupus conflict între membrii familiei sale şi poliţia P. Astfel, a fost formulată o plângere penală împotriva agenţilor de poliţie, la data de 11 iulie 2014, iar procesul verbal i-a parvenit ulterior promovării acestei sesizări, existând din punctul său de vedere o legătură de cauzalitate clară.

Cu privire la modul de întocmire a actului contestat, petentul subliniază că nu a avut posibilitatea de a formula obiecţiuni, iar procesul verbal trebuia înmânat cel puţin avocatului său, care s-a deplasat la momentul incidentului la sediul organelor de poliţie. mai mult martorul semnatar este chiar VM.

În drept, au fost indicate prevederile OG 2/2001 şi Legea 61/1991.

Sub aspect probatoriu, s-a solicitat încuviinţarea probei cu 2 martori - LI şi VDE.

Au fost anexate cererii următoarele înscrisuri: copie proces verbal, copie carte de identitate, certificat medico-legal din 17.07.2014, dovada comunicări procesului verbal la data de 22.07.2014, împuternicire avocaţială, dovada de achitare a taxei de timbru în copie.

La data de 20 august 2014, petentul a depus dovada de achitare a taxei de timbru în original, precum şi înscrisuri probatorii.

La data de 19 septembrie 2014, MAI- IPJ I, Postul de Poliţie P a anexat documentaţia care a stat la baza întocmirii procesului verbal: raport agent constatator, proces verbal de folosire a mijloacelor din dotare şi a forţei, copii declaraţii SV, VM, copii proces verbal.

La data de 29.09.2014, IPJ a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a plângerii, motivat de următoarele aspecte: petentul a fost sancţionat pentru reţinerea în sarcina sa a următoarei pretinse fapte contravenţionale - la data de 11.07.2014, aflându-se în faţa locuinţei sale din sat S, a adresat injurii şi cuvinte jignitoare numitului VM şi a refuzat să dea relaţii privind identitatea sa . Faptele au fost încadrate în prevederile art. 2 pct. 1 şi 31 din Legea 61/1991. intimatul a declarat că se opune audierii persoanelor care intră sub imperiul prevederilor din art. 315 NCPC. S-a solicitat proba cu înscrisuri , precum şi audierea martorului VM. Întâmpinare a fost însoţită de aceleaşi înscrisuri anexate şi la un termen anterior.

La data de 23.10.2014, petentul a depus răspuns la întâmpinare, prin care a subliniat că intimata nu a realizat nici un fel de referire cu privire la bătaia la care ar fi fost suspus în data de 11.07.2014. cu privire la raportul agentului constatator, subliniază că deşi intimatul a anexat un raport identic, el este semnat de doi agenţi diferiţi. Mai subliniază petentul că în raportul agentului este denigrat şi apărătorul său, care a fost împiedicat să exercite drepturile sale procedurale la data la care a fost închis în sediul poliţiei Podu Iloaiei.

Primul termen de judecată fixat de instanţă a fost la data de 14 ianuarie 2015. în cadrul şedinţei publice instanţa a audiat petentul prezent, cu respectarea garanţiilor aferente statutului acestuia şi a încuviinţat proba cu înscrisuri şi patru martori, citaţi c mandate de aducere pentru termenul următor.

La data de 25.02.2015, instanţa a procedat la audierea separată şi sub prestare de jurământ a martorilor VM, VDE, SV şi LI, a acordat cuvântul în susţinerea pe fond a cauzei şi a reţinut-o spre competentă soluţionare, amânând pronunţarea pentru un termen de 14 zile ( în mod succesiv pentru data de 4 martie şi respectiv 11 martie 2015).

Analizând materialul probatoriu administrat în prezenta cauză, instanţa reţine următoarele:

Prin procesul verbal seria PA, numărul 2477371, încheiat la data de 11 iulie 2014 şi comunicat petentului la data de 22 iulie 2014 ( în interiorul termenului legal de prescripţie a dreptului de aplicare sancţiune), , numitul SD a fost sancţionat contravenţional prin aplicarea unei amenzi globale de 500 lei, pentru reţinerea în sarcina sa a următoarelor pretinse fapte contravenţionale: la data de 11.07.2014, aflându-se în faţa locuinţei sale din sat S, a adresat ameninţări cu acte de violenţă la adresa  numitului VM şi a refuzat să dea relaţii privind identitatea sa . Faptele au fost încadrate în prevederile art. 2 pct. 1 şi 31 din Legea 61/1991. în cuprinsul procesului verbal s-a consemnat refuzul petentului de a semna , precum şi refuzul acestuia de a recunoaşte faptele săvârşite, martorul asistent care a procedat la semnarea actului fiind numitul VM ( audiat nemijlocit în faţa instanţei).

Plângerea a fost formulată în interiorul termenului legal de 15 zile de la comunicare, fiind depus prin serviciile poştale la data de 5.08.2014.

Potrivit jurisprudenţei mai recente a Curţii Europene de Justiţie, în ceea ce priveşte contravenţiile ce au ca domeniu de aplicare legea 61/1991, Curtea a subliniat faptul că un obiectiv relativ mai mic nu poate elibera o infracţiune de caracterul ei penal intrinsec (a se vedea, printre altele, Öztürk, citată anterior, pct. 53; Kadubec împotriva Slovaciei, 2 septembrie 1998, pct. 52, Culegere de hotărâri şi decizii 1998 VI; Ziliberberg, citată anterior, pct. 34 in fine; Lauko împotriva Slovaciei, 2 septembrie 1998, pct. 58, Culegere de hotărâri şi decizii 1998 VI). Ca şi instanţele interne, ale căror decizii relevante au fost aduse în atenţia Curţii de către Guvern (supra, pct. 18), Curtea consideră că natura generală a dispoziţiei legale încălcate în speţă, precum şi obiectivul disuasiv şi punitiv al sancţiunii aplicate sunt suficiente pentru a demonstra că infracţiunea în litigiu avea caracter penal în sensul art. 6 din convenţie, care este prin urmare aplicabil ( cauza Nicoleta Gheorghe contra României).

Rezultă aşadar că faptele apreciate drept contravenţii în lumina legii 61/1991 nu pot fi excluse ab initio din sfera acuzaţiei în materie penală, noţiune de natură a impune o anumită rigoare şi particularitate în privinţa probatoriului administrat şi a modului de funcţionare a prezumţiilor de nevinovăţie şi legalitate.

Plângerea contravenţională atrage incidenţa art.6 CEDO, în latura sa penală, constituind o “acuzaţie in materie penală”, cu respectarea tuturor garanţiilor oferite de CEDO în materie penală. Aşa cum a arătat Curtea “distincţia între contravenţii şi infracţiuni existentă în legislaţia internă a unora dintre statele semnatare ale Convenţiei, nu poate avea ca efect scoaterea unei categorii de fapte din sfera de aplicare a garanţiilor oferite de art. 6 din Convenţie acuzaţiilor în materie penală” (Hotărârea pronunţată în cauza Ozturk contra Germaniei, 21 februarie 1984, paragr. 50-56).

În scopul determinării faptului dacă o contravenţie poate fi calificată ca având un caracter "penal" în sensul prevederilor Convenţiei, prima chestiune care trebuie determinată este dacă textul normei de drept care defineşte fapta aparţine, în sistemul legal al statului reclamat, legii penale; apoi trebuie determinată natura faptei şi, în sfârşit, natura şi gradul de severitate al pedepsei care poate fi aplicată persoanei care se face vinovată de comiterea contravenţiei (Hotărârea pronunţată în cauza Ziliberberg împotriva Moldovei din 1 februarie 2005, par. 29);

Criteriile enunţate, de regulă, nu sunt analizate cumulativ, dar dacă analiza separată nu permite a se ajunge la o concluzie clară, atunci se impune abordarea cumulativă (Hotărârea pronunţată în cauza Garyfallou AEBE contra Greciei din 22 septembrie 1998, paragr. 56)

În ipoteza în care norma legală pretins a fi fost încălcată se adresează tuturor cetăţenilor şi nu vizează doar o categorie de persoane cu statut special, iar scopul aplicării sancţiunii este de prevenire şi pedepsire, suntem în prezenţa unei acuzaţii în materie penală (Hotărârea pronunţată în cauza Ziliberberg împotriva Moldovei din 1 februarie 2005, paragr. 32);

Natura şi gravitatea sancţiunii aplicate precum şi sancţiunea ce ar fi putut fi aplicată trebuie analizate prin raportare la obiectul şi scopul art. 6 din Convenţie (Decizia pronunţată în cauza Dorota Szott-Medinska şi alţii împotriva Poloniei din 09.10.2003);

România a fost condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Anghel împotriva României, pe motiv că s-a încălcat prezumţia de nevinovăţie într-o procedură contravenţională (paragr. 66-69 din Hotărârea Anghel împotriva României).

Instanţa constată că, în cauza de faţă, norma în baza căreia s-a constatat fapta  are caracter general, iar amenda aplicată (în cuantum de500 de lei), nu are scop reparator, ci scop de prevenire şi pedepsire.

Pe cale de consecinţă, acuzaţia adusă petentului, constituie o acuzaţie penală în sensul Convenţiei, iar acesta beneficiază şi în procedura contravenţională de prezumţia de nevinovăţie, precum şi de toate garanţiile oferite de latura penală a art. 6 CEDO, care au fost instituite cu scopul de a proteja indivizii faţa de posibilele abuzuri din partea autorităţilor. Sarcina probei în procedura contravenţională desfăşurată în faţa instanţei de judecată revine în primul rând organului constatator şi nu petentului.

Instanţa notează că în cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, precum şi proba cu martori, fiind audiaţi: persoana în raport de care s-a menţionat în procesul verbal că au fost efectuate actele de agresiune verbală, fiica acestuia, cumnata petentului ( martor din lucrări şi semnatar al unei declaraţii în faţa organelor de poliţie), fiind vorba de o acuzaţie în materie penală şi un alt martor ocular, propus de petent.

Obiectul oricărei plângeri în materie contravenţionale este reprezentat de verificarea efectivă de către instanţă, pe baza tuturor probelor încuviinţate şi administrate dacă fapta contravenţională există şi a fost săvârşită cu vinovăţie de către contestator.

Analizând cu prioritate aspectele de legalitate şi temeinicie ale procesului verbal contestat, instanţa constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 16 din OG2/2001, procesul-verbal de constatare a contravenţiei va cuprinde în mod obligatoriu: data şi locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupaţia şi locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost săvârşită, precum şi arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravităţii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia; indicarea societăţii de asigurări, în situaţia în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulaţie; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac şi organul la care se depune plângerea.

Din studierea procesului verbal depus în copie la dosarul cauzei se poate observa că acesta este de natură a răspunde cerinţelor legale imperative astfel descrise.

Referitor la criticile de legalitate ale procesului verbal, susţinute de petent, instanţa va reţine caracterul nelegal al acestora: astfel, lipsa unor obiecţiuni complexe formulată la momentul încheierii procesului verbal, nu poate atrage nulitatea necondiţionată a actului, putând însă constitui un caz de nulitate relativă condiţionată pe de o parte de dovedirea vătămării suferite precum şi a faptului că unica modalitate de înlăturare a unei asemenea vătămări ar echivala chiar cu anularea procesului verbal. Or, petentul a avut posibilitatea de a-şi expune in extenso toate criticile privitoare la procesul verbal, în cuprinsul actului menţionându-se expres că petentul nu recunoaşte fapta, aspect ce întăreşte nerenunţarea petentului la prezumţia de nevinovăţie ce îi este garantată.

Pe de altă parte, nu se poate vorbi de o comunicare necorespunzătoare a procesului verbal. Reprezentantul legal al petentului nu poate fi considerat ca fiind avocatul acestuia, procesul trebuind să fie înmânat personal, iar în caz de refuz comunicat prin scrisoare recomandată chiar petentului. Intimatul a procedat în mod corect la consemnarea refuzului de a semna procesul verbal şi la identificarea unui martor asistent, urmând în mod logic procedura de comunicare a actului prin poştă, cu respectarea termenului legal.

Nu există incompatibilitate între persoana care a semnat procesul verbal în calitate de martor asistent şi persoana care fie a realizat sesizare, fie este implicată în derularea evenimentelor, modul de implicare şi relaţia dintre părţi urmând a fi apreciată de instanţă în valorificarea depoziţiei de martor.

În ceea ce priveşte modalitatea de aplicare a sancţiunilor, instanţa notează că deşi nu au fost efectuate critici exprese cu privire la acest aspect, principiul legalităţii impune analiza completă a modului în care agentul constatator a înţeles să procedeze la încadrarea în drept a faptelor şi la individualizarea sancţiunii pentru fiecare dintre cele două fapte reţinute. Chiar în situaţia în care temeiul şi limitele de sancţionare sunt identice, nu se poate proceda la aplicarea unei sancţiuni globale, fără a fi specificată sancţiunea aferentă fiecărei fapte reţinute, per a contrario încălcându-se principiul enunţat, prin generarea unei imposibilităţi a instanţei de a proceda la analiza mecanismului de aplicare a sancţiunii. Or, nici o sancţiune nu poate fi aplicată în afara cadrului legal şi a textului de lege care o statuează. Desigur acest aspect conduce la vicierea legalităţii procesului verbal, însă instanţa nu se va rezuma la analiza acestei laturi, procedând şi la o verificare a temeiniciei actului contestat.

Instanţa va realiza punerea în balanţă a prezumţiei de nevinovăţie, garantate oricărei persoane cu prezumţia de legalitate a procesului verbal şi va proceda la analizarea fiecăreia dintre cele două fapte reţinute.

Jurisprudenţa CEDO nu interzice recunoaşterea de către legislaţiile naţionale a prezumţiilor legale, acestea putând avea valoare probatorie în cadrul procedurii interne, fără însă a avea o valoare absolută. Mai mult, această prezumţie nu poate interfera cu prezumţia de nevinovăţie care trebuie respectată în cadrul procedurii contravenţionale.

Astfel, instanţa trebuie să asigure justul echilibru între aplicarea principiului legalităţii procesului verbal şi cel al nevinovăţiei până la proba contrarie a petentului. Justul echilibru nu poate fi atins decât în măsura în care prezumţia de legalitate este dublată de un probatoriu care să o susţină, sarcina probei revenind intimatei.

Pentru a forma opinia instanţei, dincolo de orice îndoială rezonabilă, constatările din procesul verbal trebuie să se bazeze pe o serie de probe apte de a demonstra situaţia de fapt reţinută.

Analizând materialul probatoriu administrat în prezenta cauză instanţa constată faptele reţinute în sarcina petentului vizează două aspecte: refuzul de declinare a identităţii şi adresarea de ameninţări cu acte de violenţă la adresa numitului Vatamanu Marian. Aceasta este descrierea realizată în cuprinsul procesului verbal, fără nici un alt element apt să stabilească împrejurările complete de reţinere a faptelor descrise.

Cercetând dispoziţiile art. 2 din legea 61/1991, instanţa reţine că reprezintă contravenţie savarsirea in public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenintari cu acte de violenta impotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natura sa tulbure ordinea si linistea publica sau sa provoace indignarea cetatenilor ori sa lezeze demnitatea si onoarea acestora sau a institutiilor publice ( punctul 1), precum şi refuzul unei persoane de a da relatii pentru stabilirea identitatii sale, de a se legitima cu actul de identitate sau de a se prezenta la sediul politiei, la cererea ori la invitatia justificata a organelor de urmarire penala sau de mentinere a ordinii publice, aflate in exercitarea atributiilor de serviciu ( punctul 31).

În ceea ce priveşte prima faptă notată, se observă că descrierea din cuprinsul procesului verbal nu se regăseşte în nici unul dintre cele două rapoarte ale agenţilor constatatori, aceştia vorbind despre aplicarea „spontană” a unor lovituri de către petent numitului VM. În cuprinsul depoziţiei date de VM, la data produceri pretinselor evenimente ( fila 40 verso ultimele paragrafe), nu figurează detaliate nici un fel de ameninţări adresate acestuia cu acte de violenţă, ci din nou aplicarea spontană a unei singure lovituri în zona feţei ( spre deosebire de varianta expusă de agenţii constatatori a unui număr de două lovituri). Aceeaşi versiune a atacului brusc, la adresa sa, a fost susţinută de VM în cadrul declaraţiei de martor, dată în faţa instanţei, la termenul din data de 25 februarie 2015.

Desigur ameninţarea cu acte de violenţă poate fi urmată de realizarea actului în sine, în această ipoteză ( cel puţin în materie penală) fapta fiind absorbită în cadrul actului de violenţă exercitat la o distanţă scurtă în timp. Există o serie de necorelări între fapetele descrise de procesul verbal şi cele prezentate de materialul probatoriu întocmit chiar de intimat, la data producerii evenimentelor, în cuprinsul actului nerealizând-se nici o menţiune referitoare la aplicarea efectivă a loviturilor sau loviturii numitului VM. Nu este mai puţin adevărat că legea 61/1991 sancţionează simplul fapt al ameninţării cu acte de violenţă, iar o eventuală „completare” a acestor acte de ameninţare cu aplicarea unor lovituri intrând într-o sferă diferită. Este însă importantă disocierea acţiunilor şi semnificaţia acestora în sfera ilicitului contravenţional şi penal.

Instanţa va reţine ca necontestată existenţa unui contact fizic spontan între numitul VM şi petentul SD, acesta din urmă intervenind direct în discuţiile purtate de V cu fiica sa VD. Dintre cei patru martori audiaţi, doar doi au perceput direct contactul dintre petent şi VM, unul fiind chiar persoana pretins vătămată. Astfel, din depoziţia martorului SV a rezultat că aceasta a perceput faptele doar după ce SD se afla deja jos, având aplicate cătuşe şi fiind înconjurat de un echipaj de poliţie, iar martorul LI a perceput faptele de la acelaşi moment ( al aplicării spray-ului lacrimogen de echipajul de poliţie, în timp ce petentul era înconjurat de membrii acestuia).

Din modul de redare al declaraţiilor, din reacţiile martorilor în instanţă, din explicaţiile oferite, instanţa reţine că există o corelare mai mare a depoziţiei persoanei vătămate cu suma împrejurărilor descrise, decât descrierea realizată de martorul VD. Astfel, instanţa apreciază că depoziţia acesteia pare a fi învăţată şi repetată, cu o abundenţă de detalii explicative nesolicitate, cu o justificare amplă a fiecărei reacţii a petentului, existând indicii de subiectivism. Instanţa va avea în vedere deopotrivă reacţia echipajului de poliţie, utilizarea mijloacelor din dotare, care impun o serie de condiţii suplimentare de urgenţă sau gravitate a situaţiei, starea de tensiune necontestată descrisă de toţi martorii, numărul mare de persoane deplasate la faţa locului, precum şi riscul unui conflict local spontan pe fondul acestor reacţii.

Cu toate acestea, instanţa va reţine un dubiu rezonabil în ceea ce priveşte numărul şi intensitatea loviturii aplicate, apreciind că depoziţia persoanei vătămate este cea care reflectă într-un grad mai ridicat adevărul reacţiei petentului SD. Din modul de redare al depoziţiei, din succesiunea logică a prezentării evenimentelor, explicaţiile oferite şi modul efectiv de redare, instanţa apreciază că acest martor a dat dovadă de sinceritate în prezentarea altercaţiei existente la data de 11 iulie 2014.

Deşi s-a susţinut în cuvântul pe fond faptul că martora VD nu ar avea nici un interes în susţinerea unei variante subiective a derulării evenimentelor, instanţa reţine că aceasta prezintă o vădită stare de nemulţumire faţă de relaţia sa şi a surorii sale cu tatăl lor VM, aspect necontestat de martoră şi chiar detaliat în faţa instanţei.

Cu privire la legalitatea deplasării echipajului de poliţie la domiciliul petentului, precum şi pretinsele fapte de natură penală din segmentul temporal imediat subsecvent celui avut în vedere în cuprinsul procesului verbal, instanţa reţine că acestea nu pot forma obiectul analizei prezentei plângeri, cu atât mai mult cu cât ele sunt pendinte, în cadrul unor proceduri judiciare specifice, de natură civilă şi respectiv penală.

Referitor la încheierea abuzivă a procesului verbal, ca reacţie la plângerea penală promovată împotriva agenţilor de poliţie din cadrul postului P, instanţa reţine că aceste aspecte nu se susţin pe bază de probe, fiind simple supoziţii.

Instanţa va reţine că intimatul nu a reuşit să probeze existenţa reală a unor ameninţări prealabile cu acte de violenţă şi nici refuzul petentului de a-şi declina identitatea, pe baza depoziţiilor de martori neputând fi stabilită  o solicitare expresă a organelor de poliţie de prezentare a actelor de identitate şi un refuz corelativ al presoanei sancţionate.

În baza argumentelor anterior prezentate, ţinând cont de aspectele menţionate în procesul verbal, de diferenţele acţiunilor reţinute faţă de menţiunile din rapoartele agenţilor constatatori, de aspectele relevate de depoziţiile de martori, precum şi de viciul procesului verbal rezultat din nerespectarea principiului legalităţii şi aplicarea directă a unei amenzi globale pentru ambele fapte reţinute, instanţa urmează a admite plângerea şi a dispune în consecinţă anularea procesului verbal contestat, urmând ca sancţiunile aplicate să devină lipsite de suport legal.

Referitor la solicitarea petentului de acordare a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat, instanţa reţine că în conformitate cu prevederile art. 394 alin. 3 NCPC : „După închiderea dezbaterilor, părţile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei, sub sancţiunea de a nu fi luat în seamă”. Deşi reprezentantul convenţional al petentului a depus copia chitanţei onorariului în cadrul şedinţei publice din data de 25 februarie 2015, anexarea acesteia s-a realizat după închiderea dezbaterilor şi rămânerea în pronunţare. Pe cale de consecinţă, instanţa nu va ţine cont de înscrisurile depuse după rămânerea în pronunţare şi va respinge ca neîntemeiată solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată reprezentând contravaloare onorariu.

Se va lua act că intimatul nu a solicitat acordarea de cheltuieli de judecată.