Ordonanţa preşedinţială- stabilire locuinţa minor, exercitare autoritate parintească, program de legături personale cu părintele nerezident

Prin sentinţa civilă nr 5874 din 29.04.2015 pronunţată de Judcătoria Iaşi în dosarul 3492/245/2015, instanţa a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul UI în contradictoriu cu pârâta UV , a stabilit temporar, până la soluţionarea definitivă a  dosarului XXXX, ca  locuinţa minorului UDS să fie  împreună cu tatăl său, a dispus  ca până la soluţionarea dosarului de divorţ exercitarea autorităţii părinteşti să se realizeze în mod exclusiv de tată, stabilind pentru mamă, temporar,  următorul program de vizitare al minorului:  o dată la două weekenduri , de sâmbătă orele 08:00 până duminică orele 20:00 şi  două săptămâni  complete în vacanţa de vară, în funcţie de posibilitatea şi disponibilitatea pârâtei, de luni orele 08:00 până duminică orele 20:00.

A reţinut judecătorul că reclamantul şi pârâta sunt căsătoriţi din anul 2006, din relaţia lor rezultând minorul UDS. Neînţelegerile dintre părţi au condus la separarea în fapt a acestora în data de …2014, de când tatăl împreună cu copilul s-au mutat în apartamentul bunicilor paterni.  Pe rolul Judecătoriei Iaşi a fost înregistrat dosarul de divorţ cu nr XXX După despărţirea în fapt, mama copilului a continuat să menţină legătura cu minorul la sfărşitul săptămânii, însă a existat un episod în care aceasta, în data de 29 ianuarie 2015 l-a luat pe copil împotriva voinţei sale de la scoală fără a-l anunţa pe tată, şi, ulterior l-a lăsat în grija surorii sale, ea plecând în străinătate. Aceste aspecte rezultă atât din susţinerile reclamantului, din  vizionarea înregistrării dar şi din cele declarate de minor în Camera de Consiliu.

Faţă de această situaţie, reclamantul pârât a formulat cerere de ordonanţă preşedinţială solicitând, până la soluţionarea divorţului, ca exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorului să o realizeze el, în mod exclusiv, iar locuinţa băiatului să se stabilească provizoriu, împreună cu el. şi totodată să se stabilească un program de legături personale pentru mamă.

Analizând admisibilitatea cererii de ordonanţă preşedinţială, raportat la solicitările părţilor,  instanţa a constatat că trebuie  îndeplinite cumulativ cele patru cerinţe legale, respectiv, caracterul provizoriu al măsurilor, existenţa unui caz grabnic, neprejudecarea fondului şi aparenţa dreptului.

Caracterul provizoriu al masurilor  solicitate a fost evidentiat de reclamant prin cererea ca instanta sa admita solicitările sale până la soluţionarea definitivă a divorţului,  indeplinind de asemenea si condiţia reversibilităţii masurilor luate..

Cazul a fost apreciat ca fiind grabnic, de altfel art 919 Cod proc civ prezumând urgenţa în ceea ce priveşte stabilirea locuinţei minorilor.  Cât despre exercitarea autorităţii părinteşti, în interpretarea art 996 Cod proc civ, a reţinut instnaţa că doctrina  stabileste caracterul urgent al cauzei prin raportare la scopul luarii acestor masuri, si anume, în cazul respectiv,  prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara. În speţa de faţă paguba iminenta  care nu s-ar putea repara o reprezinta in ansamblu interesul superior al minorului şi in concret riscul pe care l-ar putea reprezenta exercitarea în comun a autorităţii părinteşti de către unul din părinţi..

S-a considerat că neprejudecarea asupra fondului a fost dovedita prin introducerea dosarului de divorţ, fiind însa în strânsa legatura si cu caracterul temporar al măsurilor, în acţiunea de fată solicitându-se stabilirea unor măsuri temporare.

Aparenta de drept afirmată de părţi  în urma unei sumare analize a situaţiei de fapt a fost dovedită prin probele administrate în cauză .

Astfel, s-a creat convingerea instantei ca este în interesul minorului, ca până la soluţionarea divorţului exercitarea autorităţii părinteşti să se realizeze exclusiv de către tată, urmând ca locuinţa minorului să rămână alături de mama sa.

Instanţa a mai reţinut că regula impusă de noul cod civil este aceea de a se pleca pe prezumţia de autoritate părintească comună; doar dacă interesul superior al copilului o reclamă, judecătorul poate opta pentru autoritate părintească exercitată de către unul dintre părinţi (adică custodie unică). Este importantă, din acest punct de vedere, jurisprudenţa statelor care au implementat custodia comună cu mai mult timp în urmă, ca de pildă Olanda. Conform jurisprudenţei olandeze se acordă custodie unică atunci când un părinte este alcoolic sau suferă de o boală psihică gravă, spre exemplu, este posibil ca respectivul părinte să nu poată lua decizii referitoare la şcolarizarea minorului sau tratamentul medical pe care acesta ar trebui să îl urmeze (jurisprudenţa Curţii Supreme a Olandei 18 martie 2005, LJN AS 8525).

Principiul interesului superior al copilului prevăzut de art 263 Cod Civil implică faptul ca minorul să se bucure de prezenţa ambilor părinţi care au îndatorirea de a se îngriji de sănătatea şi dezvoltarea sa fizică, psihică, intelectuală, de educaţie, învăţătură şi pregătire profesională în vederea unei dezvoltări armonioase şi numai în cazuri de excepţie autoritatea părintească să revină numai unuia dintre părinţi. Cu titlu exemplificativ, alin 2 indice 5 al art 31 din legea 272/2004 prevede că „Se consideră motive întemeiate pentru ca instanţa să decidă ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte alcoolismul, boala psihică,dependenţa de droguri a celuilalt părinte,violenţa faţă de copil sau faţă de celălalt părinte, condamnările pentru infracţiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracţiuni cu privire la viaţa sexuală, infracţiuni de violenţă precum şi orice alt motiv legat de riscurile pentru copil care ar deriva din exercitarea de acel părinte a autorităţii părinteşti. ”

Ceea ce instanta a avut în vedere în primul rând la soluţionarea acestui capăt de cerere  este ceea ce s-a consemnat in raportul de evaluare psihologică a minorului  si anume :anxietate puternică a minorului, manifestată prin deficienţe de limbaj şi traume psihice, timiditate , nesiguranţă şi fugă de realitate, cu necesitatea de a se simţi protejat. A identificat psihologul un abuz fizic şi verbal repetat şi totodată un abuz emoţional din partea mamei ale cărui consecinţe s-au agravat după incidentul petrecut la scoală şi totodată Toate aceste constatări ale unui psiholog specialist au indicat existenţa unui copil marcat de despărţirea părinţilor, ataşat în special de tată şi speriat de ideea că va sta împreună cu mama lui. Aceeaşi concluzie a rezultat şi din ascultarea minorului în Camera de consiliu, copilul exprimându-şi în mod clar dorinţa de a rămâne alături de tatăl său.

S-a mai notat că, în situaţia dată, ,  comportamentul mamei –de a-l lua pe copil împotriva voinţei sal de la şcoală şi de lângă tatăl său fără a-l înştiinţa pe acesta despre locul unde se află şi de  a–l lăsa ulterior la nişte rude, s-a dovedit a fi unul iresponsabil, care în opinia instanţei a prejudiciat în mod evident copilul.

Totodată, a reţinut instanţa că pârâta nu a formulat întâmpinare şi nu s-a prezentat în faţa instanţei, exprimând o lipsă de interes cel puţin suspectă faţă de cursul acestui proces, ceea ce conduce la concluzia firească a justeţii susţinerilor reclamantului şi anume că tot acest comportament a fost doar o dorinţă de răzbunare şi de orgoliu, ea nemanifestând un interes real faţă de soarta copilului său.

Pentru aceste motive, considerând că, cel puţin temporar, până la soluţionarea divorţului a fost in interesul copilului ca deciziile importante în ceea ce il priveşte să fie luate doar de tatăl său, persoana care se preocupă preponderent de creşterea şi educarea sa,  instanţa a admis cererea reclamantului de exercitare exclusivă a autorităţii părinteşti.

În ceea ce priveşte stabilirea locuinţei minorului, faţă de probele administrate şi potrivit nevoii de stabilitate a copilului,  s-a apreciat că momentan a fost oportun să se menţină situaţia de fapt existentă din luna iunie 2014, la locuinţa reclamantului existând condiţii materiale corespunzătoare, astfel cum rezultă din referatul de anchetă socială .

În final, s-a atras atenţia părţilor că experienţa divorţului este traumatizantă ea însăşi pentru adulţi, dar afectează cu atât mai mult un copil în vărstă de şapte ani, şi care resimte un şoc puternic atunci când este expus direct acestor conflicte, fie ele doar verbale. Le revine părţilor responsabilitatea ca minorul să treacă peste această perioadă dificilă şi să colaboreze astfel încât DS să se bucure de avantajul ca doi părinţi să se preocupe şi să îi ofere pe viitor dragostea, grija şi îndrumarea de care are nevoie, la o vârstă caracterizată de instabilitate afectivă şi emoţională, imaturitate psihică şi lipsa experienţei de viaţă, in scopul unic al protejarii minorului. Din aceste considerente instanţa a recomandat părintelui rezident să permită şi să încurajeze legăturile personal ale minorului cu mama sa, în funcţie de disponibilitatea acesteia, într-un program mai larg decât cel solicitat prin cererea de chemare în judecată, stabilit de instanţă potrivit dispozitivului, astfel încât treptat, relaţia dintre mamă şi copil să revină pe un făgaş firesc.

Domenii speta

Spete similare