Reproducere asistată medical; tăgada paternitate copil

DECIZIA CIVILĂ NR.2534

data - 23.06.2015

autor-Nineta Călin

domeniu asociat - Paternitate. Stabilire. Tăgadă

titlu – reproducere asistată medical; tăgada paternitate copil

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești, sub nr. .... reclamantul A.N.  a solicitat, în contradictoriu cu pârâta G.A.V.E., ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate că nu este tatăl minorului A.T. şi să se dispună efectuarea cuvenitelor modificări în actul de naştere al minorului.

 În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esenţă, că după mai multe încercări nereuşite de a avea un copil cu pârâta şi din cauza imposibilităţii sale de a procrea, au fost de acord să apeleze la un donator anonim, respectiv donatorul 11062 de la C.C. Bank Inc, sens în care au urmat mai multe proceduri medicale, ultima „părând” că a dat rezultatele dorite, pârâta rămânând însărcinată cu minorul T.

A mai menţionat reclamantul că soţia sa era implicată într-o relaţie extraconjugală cu un cetăţean italian, care a început anterior perioadei de concepţie a minorului, astfel că acesta este fiul acelui bărbat.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 429, 430, 443 şi urm. .C.civ.

În dovedire, s-a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, cu înregistrări audio şi video, cu interogatoriul pârâtei, a probei testimoniale şi a probei cu raport de expertiză medico-legală.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii principale, motivat de faptul că în speţă nu este îndeplinită condiţia lipsei consimţământului reclamantului cu privire la reproducerea asistată medical cu terţ donator, prevăzută de art. 443 C.civ.

Cu privire la fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea cererii introductive, ca neîntemeiată.

În motivare, pârâta a arătat, în esenţă, că a fost şantajată de reclamant pentru a fi de acord cu admiterea acţiunii şi că acesta i-a propus efectuarea unei expertize medico-legale extrajudiciare, la care a renunţat ulterior.

A mai precizat pârâta că paternitatea minorului va putea fi reconfirmată ştiinţific, întrucât în depozitul clinicii C. Medical Center, unde s-a procedat la reproducerea umană asistată medical, există 3 mostre de material biologic crioprezervat de la donatorul 11062, ales de către reclamant, care a consimţit şi recunoscut minorul ca urmare a inseminării artificiale, pe fondul dorinţei pârâtei de a divorţa.

Pârâta a formulat şi cerere reconvenţională, prin care a solicitat obligarea reclamantului la plata sumei de 20.000 euro cu titlu de daune morale cauzate onoarei şi demnităţii pârâtei şi a minorului A.T..

În motivare, pârâta-reclamantă a arătat, în esenţă, că prin cererea principală s-a adus atingere identităţii minorului, prin dezvăluirea paternităţii sale biologice şi abandonul de către tatăl de drept, „care l-a comandat din catalogul Băncii C.C.” şi a consimţit în cunoştinţă de cauză şi neconstrâns la aducerea pe lume a copilului.

În continuare, pârâta-reclamantă a precizat că drepturile minorului au fost încălcate de reclamantul-pârât prin faptul că a trimis la Judecătoria Târgu Bujor, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti şi Judecătoria Ploieşti scrisori electronice cu un conţinut denigrator, vizând dezvăluirea modalităţii de concepere a minorului şi prezentarea de fapte neadevărate din viaţa privată a pârâtei-reclamante şi a copilului.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1357 C.civ. rap. la art. 445 C.civ, art. 71 C.civ. rap. la art. 72 C.civ., art. 74 C.civ., art. 76 C.civ., art. 1353 C.civ., precum şi ale art. 6, 7, 8 şi 27 din Legea nr. 272/2004.

În dovedire, s-a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri şi a probei testimoniale cu doi martori.

Reclamantul-pârât a formulat întâmpinare la cererea reconvenţională, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii acesteia, în raport de obiectul cererii principale, motivat de faptul că răspunderea civilă delictuală invocată de  pârâta-reclamantă nu are nicio legătură cu tăgada paternităţii.

Cu privire la fondul cererii reconvenţionale, reclamantul-pârât a solicitat respingerea acesteia ca nefondată şi obligarea pârâtei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, reiterând în principal motivele de fapt expuse în cererea principală, legate de relaţia extraconjugală a pârâtei-reclamante, care naşte un dubiu în privinţa paternităţii minorului T..

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1349 C.civ. şi ale art. 205 C.p.c.

În dovedire, s-a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, cu interogatoriul pârâtei-reclamantei, cu raport de expertiză medico-legală, precum şi a probei testimoniale.

La termenul de judecată din data de 29.10.2014, instanţa a respins, ca neîntemeiate, excepţia inadmisibilităţii cererii principale şi excepţia inadmisibilităţii cererii reconvenţionale, pentru motivele expuse în încheierea de şedinţă de la acea dată (fila 410).

La solicitarea părţilor, în cauză a fost administrată proba cu înscrisuri şi proba cu raport de expertiză medico-legală - examen ADN.

În urma probelor administrate în cauză, Judecătoria Ploieşti pronunţat sentinţa civilă nr. 17304/17.12.2014 prin care a respins acţiunea cât și cererea reconvențională ca neîntemeiate.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, cu privire la cererea principală, că a avut în vedere dispoziţiile art. 443 C.civ., care prevede: „(1) Nimeni nu poate contesta filiaţia copilului pentru motive ce ţin de reproducerea asistată medical şi nici copilul astfel născut nu poate contesta filiaţia sa.

(2) Cu toate acestea, soţul mamei poate tăgădui paternitatea copilului, în condiţiile legii, dacă nu a consimţit la reproducerea asistată medical realizată cu ajutorul unui terţ donator.

(3) În cazul în care copilul nu a fost conceput în acest mod, dispoziţiile privind tăgăduirea paternităţii rămân aplicabile”.

În continuare, art. 447 C.civ. dispune: „Tatăl are aceleaşi drepturi şi obligaţii faţă de copilul născut prin reproducere asistată medical cu terţ donator ca şi faţă de un copil născut prin concepţiune naturală”.

În cauză, instanţa a reţinut că minorul A.T. s-a născut la data de 18.05.2012, conform certificatului de naştere al acestuia (fila 12), la rubrica „tatăl” fiind trecut numele reclamantului-pârât, iar la rubrica „mama” fiind trecut numele pârâtei-reclamantei.

După cum rezultă din susţinerile concordante ale părţilor şi din  contractele anexate cererii reconvenţionale (filele 117 -142) conceperea minorului s-a realizat ca urmare a parcurgerii unei program de reproducere umană asistată medical, concluzia cuprinsă în raportul de expertiză medico-legal – examen ADN nr. A15/9656/10.11.2012 (cu privire la care părţile nu au formulat obiecţiuni) fiind în sensul că terţul donator 11062 este tatăl biologic al minorului A.T. cu o probabilitate de 99,9999999%.

Aplicând dispoziţiile legale evocate în precedent la datele speţei, având în vedere concluziile raportului de expertiză şi faptul că reclamantul-pârât a consimţit la conceperea minorului pe calea reproducerii asistată medical cu terţul donator 11062 (după cum a recunoscut în cuprinsul cererii principale), instanţa a apreciat că, cererea dedusă judecăţii este neîntemeiată, fiind respinsă ca atare, în temeiul art.443 alin. 3 rap. la art. 430 C.civ.

Raportat la cererea reconvenţională, s-a reținut că, deşi art. 445 C.civ. dispune că „orice informaţii privind reproducerea umană asistată medical sunt confidenţiale”, art. 443 alin. 3 C.civ. permite promovarea unui demers judiciar cu scopul dezavuării paternităţii minorului conceput pe calea reproducerii umane asistată medical cu terţ donator, în cazul în care copilul nu a fost conceput în acest mod.

În speţă, reclamantul-pârât a dedus judecăţii ipoteza prevăzută de art. 443 alin. 3 C.civ. şi, chiar dacă nu s-au dovedit ca fiind întemeiate susţinerile sale, nu se poate considera că prin exercitarea unui drept prevăzut de lege ar fi putut produce un prejudiciu moral fiului său.

Aceasta cu atât mai mult cu cât pârâta-reclamantă avea posibilitatea să solicite desfăşurarea procesului fără prezenţa publicului, conform dispoziţiilor art. 213 C.p.c. – solicitare pe care a formulat-o pe parcursul litigiului, dar la care a renunţat ulterior.

În privinţa prejudiciului moral pe care l-ar fi suferit pârâta-reclamantă prin scrisorile electronice trimise de reclamantul-pârât la diferite instituţii publice, instanţa a constatat că nu poate analiza acest aspect întrucât excede cadrului procesual de faţă, neexistând o legătură suficient de strânsă între această împrejurare şi obiectul cererii principale, (conform art. 209 alin. 1 C.p.c.). Pretinsa conduită reprobabilă a reclamantului-pârât faţă de soţia sa reprezintă o chestiune conexă relaţiei de cuplu, şi nu paternităţii copilului.

Conchizând, faţă de cele expuse în precedent, instanţa a reţinut că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1357 C.civ. pentru angajarea răspunderii civile delictuale a reclamantului-pârât, astfel că a respins cererea reconvenţională, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinţei instanţei de fond a declarat apel, la data de 26.03.2015 reclamantul A.N. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că În mod nelegal a respins excepţia inadmisibilităţii cererii  reconvenţionale prin încheierea din 29.10. chiar dacă cererea reconvenţională a fost respinsă pe fond ca neîntemeiată,

Prin întâmpinarea formulată la cererea reconvenţională a pârâtei-reclamante, a invocat ca principală şi prioritară apărare excepţia inadmisibilităţii cererii reconvenţionale faţa de obiectul acţiunii principale.

Cererea principală are ca obiect tăgada paternităţii minorului născut de pârâta-reclamantă la data de 18 mai 2012.

Prin cererea reconvenţională, pârâta G.A.V.E. a solicitat obligarea pârâtului-reclamant la plata unor pretinse daune morale, aduse onoarei şi demnităţii sale dar şi a minorului T., în baza răspunderii delictuale pentru fapta proprie.

O astfel de solicitare nu poate fi primită, este inadmisibila, întrucât cererea reconvenţională este cererea formulata de pârâtul care, în legătură cu cererea reclamantului, are pretenţii derivând din acelaşi raport juridic sau strâns legat de acesta, conform art. 209 c. civil

Instanţa de fond, în mod neîntemeiat, a apreciat că există o strânsă legătură între obiectul cererii reconvenţionale şi cel al  acţiunii principale.

În opinia sa, atragerea răspunderii delictuale pentru fapta proprie este o instituţie aparte, nu are nicio legătură cu tăgada paternităţii, şi ar putea fi activată pe cale separată, însă numai după stabilirea condiţiilor atragerii răspunderii civile delictuale a reclamantului din cererea principală, conform art. 1349 şi urm. Cod civ.

În concluzie, consideră că excepţia inadmisibilităţii cererii reconvenţionale formulată de pârâta-reclamantă la cererea de tăgadă a paternităţii minorului trebuia admisă.

 Solicită admiterea apelului şi respingerea cererii reconvenţionale ca inadmisibilă.

Instanţa de fond a respins solicitarea ca expertiza ADN să se facă în baza probei originare stocate Ia C.C.Bank, nu pe baza probei stocate în România, ceea ce a condus la vicierea rezultatului testului ADN şi implicit la pronunţarea unei hotărâri netemeinice şi nelegale.

Prin nota de probatoriu depusă la termenul din 29 octombrie 2014 reclamantul-pârât a solicitat la pct. 5 încuviinţarea administrării probei cu:

„Expertiza medico-legală ADN de cercetare a relaţiei de paternitate între tatăl biologic, respectiv donatorul anonim 11062, aflat în baza de date a C.C.BANK INC din S.U.A., şi minorul A.T., care urmează să fie efectuată de Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici" din Bucureşti, Şos, Vitan Bârzeşti nr, 9, sector 4, pe baza probei de material biologic a donatorului anonim 11062 trimisă direct la LN.M.L de C.C.BANK INC "

Instanţa de fond a încuviinţat efectuarea unei expertize ADN însă nu

pe baza probei de la C.C.Bank ci, pe baza probei stocate în România la C. Medical Center.

Conform expertizei ADN efectuate de I.N.M.L. „Mina Minovici" a rezultat că materialul biologic stocat în România Ik C. Medical Center aparţine tatălui biologic al minorului T. în proporție de peste 9-99%.

În cadrul acestui motiv de apel nu critică modalitatea de efectuare a expertizei sau rezultatul ei concret, ci faptul că nu s-a efectuat pe baza singurei probe originare existente în S.U.A, la C.C.Bank.

Doar expertizarea probei cu materialul biologic al donatorului 11062 aflată la C.C.bank poate oferi certitudinea că donatorul 11062 este tatăl biologic al minorului T..

În mod cu totul justificat, astfel cum a afirmat şi în faţa instanţei de

fond, are dubii legitime cu privire la conformitatea şi existenţa identităţii între materialul biologic existent la C.C.bank şi cel stocat în România la C. Medical Center.

Dubiile se întemeiază în principal pe mai multe înscrisuri aflate la dosarul cauzei.

Conform documentului aflat la fila 155, respectiv foaia de expediere datată 28,06.2011 a materialului biologic al donatorului anonim: 11062 de la C.C.Bank la D. Medical Center, pârâta-reclamantă a ordonat trimiterea a 6 (şase) probe în România la D. Medical Center.

La aproape 2 luni distanţă, pârâta-reclamantă a încheiat cu o altă clinică, respectiv C. Medical Center, un Acord de stocare din 20.008.2011 a 6 (şase) probe de material biologic aparţinând donatorului anonim 11062 (fila 156 dosar fond).

La data de 30.08.2011 a fost încheiat Consimţământul pentru autoconservare de spermă nr. 2 între pârâta-reclamantă şi C. Medical  Center (filete 157-158).

Ceea ce este foarte important în speţa de faţă este că reclamantul-pârât nu a semnat nici unul din aceste documente, nu a ordonat expedierea  probelor în România la D. Medical Center, nu a încheiat Acordul de stocare din 20.08.2011 cu C. Medical Center şi nu și-a dat nici consimţământul pentru autoconservare de spermă la C. Medical Center.

 Toate aceste acţiuni şi toate aceste acte au fost întreprinse exclusiv de către pârâta-reclamantă G.A.V.E. fără concursul reclamantului-pârât A.N..

Mai mult, conform documentului aflat la fila 167 din dosarul de fond, C. Medical Center atestă prin adresa nr. 984/15.10.2012 că a eliberat pârâtei 2 paiete de spermă din cele 4 care erau stocate în cadrul clinicii, care nu ştie cum au fost întrebuinţate de aceasta.

Ulterior, prin Referatul din 07.02.2014 C. Medical Center atestă că în cadrul clinicii au fost stocate 6 cryo tuburi de spermă identificate 11062-U-P primite de la D. Medical Center, că la 01.09.2012 s-a decongelat un cryo tub pentru inseminare artificială iar în data de 15.10.2012 i s-au eliberat pârâtei G.V. 2 cryo tuburi la solicitarea expresă a acesteia şi că în cadrul clinicii au mai rămas 3 cryo tuburi.

Bineînţeles, nu cunoaşte cum s-a efectuat şi are dubii legitime legate de transferul probelor de spermă de la D. Medical Center la C. Medical Center, nu cunoaşte condiţiile în care s-a efectuat şi nici dacă există identitate între probele primite de D. Medical Center de la C.C.bank şi cele trimise şi apoi stocate la C. Medical Center.

Reclamantul-pârât nu a fost implicat absolut deloc şi nu a putut controla sau măcar superviza în niciun fel aceste acţiuni, pârâta-reclamantă fiind cea care s-a ocupat exclusiv de toate aceste demersuri de unde şi dubiul justificat că probele depozitate ia C. Medical Center puteau fi alterate sau contrafăcute în mod fraudulos atât anterior stocării cât şi după, pentru a corespunde paternităţii minorului.

Toate aceste dubii sunt cu atât mai justificate cu cât pârâta a afirmat în ampla corespondenţă cu concubinul italian G.C. că el este tatăl minorului T., fiind rodul relaţiei extraconjugale a pârâtei-reclamante cu acesta.

De asemenea, trebuie să fie avută în vedere şi conjunctura în care reclamantul-pârât a consimţit la conceperea unui copil cu pârâta-reclamantă pe cale artificială prin inseminare cu terţ donator.

S-a apelat la această ultimă soluţie întrucât nici procedurile naturale şi nici cele artificiale cu reclamantul-pârât nu au avut rezultatul scontat.

În mod categoric, reclamantul-pârât nu consimţea niciodată la conceperea unui copil cu pârâta-reclamantă, cu atât mai mult printr-un program de reproducere umană asistată medical, dacă avea cunoştinţă de moralitatea îndoielnică şi comportamentul profund neadecvat al soţiei cu privire la instituţia căsătoriei cel puţin prin implicarea într-o relaţie extraconjugală îndelungată.

Reclamantul-pârât a consimţit la reproducerea umană cu terţ donator

întrucât pârâta-reclamantă îşi dorea foarte mult un copil şi aceasta era singura cale legală şi biologică

Reclamantul-pârât a avut un comportament corect, a fost de bună-credinţă la încheierea căsătoriei, a crezut în această instituţie monogamă în pofida religiei musulmane, a fost fidel soţiei şi nu a încălcat contractul de căsătorie.

În schimb, pârâta-reclamantă şi-a urmărit tot timpul propriul interes şi 1-a indus în eroare pe reclamantul-pârât cu privire la sinceritatea sentimentelor sale, convingându-1 împotriva voinţei sale să consimtă la reproducerea umană cu terţ donator, acesta nu dorea încă un copil la vârsta de 60 de ani în condiţiile în care are 6 copii majori şi 10 nepoţi.

Reclamantul-pârât a fost bun de plată pentru procedura de reproducere și atât, pârâta neconsiderându-1 vreodată tatăl minorului dovada în acest sens constituind-o corespondenţa cu amantul italian în care îi afirmă expres că el e tatăl biologic nu altcineva.

În concluzie, solicită admiterea apelului şi schimbarea în parte a hotărârii apelate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

În drept cererea se întemeiază pe disp.art. 466 şi urm. C.pr.civ.

Împotriva sentinţei instanţei de fond a declarat apel, în termen legal și pârâta G.A.V.E., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că este nelegală şi netemeinică sub aspectul respingerii cererii reconvenţionale, din considerentele ce vor fi expuse mai jos.

Cu privire la acţiunea introductivă, acesteia i s-ar respinge apelul ca fiind lipsit de interes, având în vedere că cererea principală a fost respinsă pe fond în baza rezultatului expertizei genetice de stabilire a paternităţii minorului T. A., care a confirmat posesia de stat şi prezumţia de filiaţie a minorului rezultat din reproducere umană asistată medical cu terţ donator, motiv pentru care criticile pe care le va aduce vizează strict modul de administrare a cauzei şi temeiul de drept în baza căruia acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată, şi nu ca inadmisibilă.

Prin încheierea de şedinţă din data de 29.10.2014, instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilităţii cererii reconvenţionale, având ca obiect: daune morale, invocată de reclamant, ca neîntemeiată, apreciind că "obiectul cererii reconvenţionale respectă disp. art. 209 alin.1 C.pr.civ., pârâta solicitând daune morale tocmai pentru promovarea cererii introductive" şi a prorogat încuviinţarea şi administrarea celorlalte probe solicitate de părţi (înscrisuri, interogatoriu, martor neindicat de reclamant prin cererea introductivă, dar indicat ulterior primului termen de judecată, cu încălcarea disp. art. 254 alin.1 C.pr.civ., respectiv la data de 29.10.2014, şi anume pe M.M., care este martorul acesteia indicat în termen procedural legal în acţiunea de divorţ şi în întâmpinarea din prezenta cauză, înscrisuri pe suport electronic, mijloace materiale de probă) după efectuarea expertizei ADN. Tot prin aceeaşi încheiere, instanţa de fond a respins şi excepţia inadmisibilităţii cererii principale, invocată de pârâtă, având în vedere că reclamantul a consimţit la reproducerea umană asistată medical şi nu a revocat consimţământul anterior efectuării respectivei proceduri cu terţ donator, ca neîntemeiată. În baza disp. art. 443 alin.3 C.pr.civ., apreciind că, în cauză, este incidentă ipoteza potrivit cu care: "în cazul în care copilul nu a fost conceput în acest mod [prin reproducere umană asistată medical], dispoziţiile privind tăgăduirea paternităţii rămân aplicabile, faţă de susţinerea reclamantului că minorul nu a fost conceput prin reproducere umană asistată medical.

Prin respingerea acestei excepţii, s-a apreciat ab initio de către instanţa de fond, cu încălcarea principiului contradictorialităţii şi al legalităţii probelor, şi, implicit, fără administrare de probe, contrar disp. art. 248 alin.4 C.pr.civ ("excepţiile vor putea fi unite cu administrarea probelor, respectiv cu fondul cauzei numai dacă pentru judecarea lor este necesar să se administreze aceleaşi dovezi ca şi pentru finalizarea etapei cercetării procesului sau, după caz, pentru soluţionarea fondului'), că situaţia de fapt expusă de reclamant prezintă aparenţă de veridicitate, cu toate că a susţinut şi dovedit prin întâmpinare şi cerere reconvenţională că înscrisurile electronice şi mijloacele materiale de probă în baza cărora reclamantul a susţinut că au fost cauza promovării acţiunii în tăgada paternităţii nu prezintă aparenţă de legalitate şi nici nu beneficiază de prezumţia de validitate a înscrierii, conform disp. art. 283 C.pr.civ înscrierea datelor unui act juridic pe suport informatic este prezumată a prezenta garanţii suficient de serioase pentru a face deplină credinţă în cazul în care ea este făcută în mod sistematic şi fără lacune şi când datele înscrise sunt protejate contra alterărilor şi contrafacerilor, astfel încât integritatea documentului este deplin asigurată").

Înscrisurile pe suport electronic (cu atât mai mult cu cât sunt scanate, nefiind depuse originalele, având în vedere că pe unele pagini sunt făcute menţiuni olografe) trebuie să prezinte garanţiile prev. de art. 283 C.pr.civ., în sensul verificării autenticităţii şi integrităţii autorului de la care emană. Tehnologia actuală permite alterări, contrafaceri sau prezentarea în suită a unor informaţii disparate, fără ca acest lucru să fie evident vizibil. în privinţa mijloacelor materiale de probă, legea impune drept condiţie de admisibilitate obţinerea acestora cu respectarea legii şi a bunelor moravuri, condiţie ce trebuie verificată în faza încuviinţării probelor. Or instanţa de fond, prin încheierea de şedinţă din data de 29.10.2014, în baza art. 255 alin.1 raportat la art. 258 alin.1 C.pr.civ.. a încuviinţat pentru părţi proba cu înscrisuri, implicit înscrisurile reclamantului care, în integralitate, exceptând actele de stare civilă, sunt înscrisuri electronice şi corespondenţă electronică simulată şi alterată care nu provine de la reclamant, căruia i s-a pus în vedere prin apărător la acelaşi termen de judecată să depună traducerea autorizată a înscrisurilor redactate în limba engleză, ceea ce înseamnă că instanţa de fond le-a apreciat ca fiind legale, chiar dacă acestea erau combătute de posesia de stat în privinţa aspectelor ce ţin de filiaţia minorului, dovedită cu înscrisuri medicale ce atestau conceperea minorului prin inseminare artificială cu donator anonim, evoluţia sarcinii şi naşterea minorului, înregistrat în registrele a două clinici ca fiind rezultat în urma procedurii de reproducere umană asistată medical, recunoaşterea minorului de către reclamant, şi prin tăgăduirea lor, în baza dispoziţiilor legale, de către aceasta, în privinţa situaţiei de fapt, acestea fiind obţinute de către reclamant în condiţii evident suspecte, chiar şi în lipsa plângerii penale din dosarul de urmărire penală pe rolul DIICOT Prahova, având în vedere susţinerile nedovedite ale acestuia că "le-a găsit ascunse în cutia cu pantofi din dressing, obţinându-le legal cu martori". Dacă ar fi fost adevărată varianta sa, atunci înseamnă că reclamantul le-a obţinut prin săvârşirea de infracţiuni: furt şi violare a secretului corespondenţei, având în vedere că înscrisurile cuprindeau o corespondenţă între două persoane distincte de reclamant, și ar fi trebuit să prezinte înscrisurile electronice cu consemnări olografe în original, dacă le-a găsit (și nu le-a preconstituit în scopul folosirii lor la "negoțul-șantaj" în schimbul mărturisirii pârâtei că minorul nu este copilul biologic al reclamantului - [fiind imposibilă o astfel de versiune], astfel încât, în cadrul judiciar, prin expertiză ADN între minor si reclamant [în condiţiile în care se ascundea conceperea prin reproducere umană asistată medicali să se asigure succesul radierii numelui reclamantului din certificatul de naştere al minorului.

La termenul de judecată din data de 10.12.2014, pârâta, prin apărător, a solicitat instanţei ca apărătorul reclamantului să confirme dacă a văzut originalele, având în vedere că le-a atestat prin semnătură pentru conformitate cu originalul, cu toate că la termenul de judecată din data de 29.10.2014, a susţinut că originalele sunt la reclamant care se află în S.U.A., deşi, acesta din urmă s-a relocat in Emiratele Arabe Unite, Dubai împreună cu soţia sa (în stare de bigamie şi fostă concubină din perioada anterioară despărţirii în fapt), din luna iunie 2014, de teama comisiei rogatorii în S.U.A., ce urmează a fi efectuate în dosarul de urmărire penală, acesta cunoscând tratamentul legal al autorităţilor judiciare americane în privinţa criminalităţii informatice şi a şantajului, în situaţia transferului de proceduri, având în vedere că locul comiterii unora dintre infracţiuni este S.U.A., iar reclamantul are dublă cetăţenie: saudito-americană.

În dovedirea celor susţinute, depune imagini de pe site-uri publice, unde apare reclamantul în noua locaţie în Dubai din iunie 2014, sub o altă identitate,  precum şi o fotografie în care apare pe peretele din biroul său, diploma de doctor a pârâtei despre care reclamantul a făcut afirmaţii de plagiat către Inspecţia Judiciară, cu scopul unic de a face rău şi a antrena o posibilă anchetă disciplinară.

Reclamantul este o persoană expusă afacerilor judiciare, cunoaşte foarte bine în ce constă campania de defăimare, cum s-o administreze, prin oferirea de informaţii cu potenţial credibil, dar nereale, către un public care, fie nu are interes, fie nu poate verifica informaţia furnizată de reclamant, dar, a cărui convingere este deja manipulată în sens denigrator.

Corespondenţa electronică de care s-a folosit reclamantul abundă în evenimente care nu se pot confirma pentru că nu există: nu a fost în Como sau Roma (dacă prezenta cauză era de natură penală, pentru proba verităţii, ar fi solicitat o adresă către Poliţia de Frontieră pentru a comunica dacă în perioada arătată, a părăsit ţara); pârâta a trimis o scrisoare electronică donatorului anonim 11062 la Banca C. din California, pe care reclamantul, obţinând-o prin acces ilegal la un sistem electronic, a depus-o trunchiat în înscrisurile încuviinţate de instanţa de fond, fără dezbatere contradictorie (la termenul de judecată din 03.12.2014, reclamantul, prin apărător, a depus la solicitarea instanţei de fond traducerea autorizată a unor înscrisuri care nu sunt originale, "pentru ca pârâta să ia cunoştinţă de conţinutul lor", astfel cum se menţionează în încheierea de şedinţă de la acel termen - paragraful al 5-lea din partea introductivă a încheierii); se expune o situaţie de fapt exclusiv intimă dintre un terţ şi prezumtiva pârâtă, fără putere doveditoare, nefiind completate cu alte probe, în situaţia în care s-ar fi apreciat de către instanţa de fond, cu încălcarea principiului contradictorialităţii, că sunt un început de dovadă scrisă.

Având în vedere că apărătorul reclamantului, la termenul de judecată din 10.12.2014, a depus traducerea autorizată a înscrisurilor electronice şi olografe, combătute de reclamantă, anterior, prin întâmpinare şi cerere reconvenţională, şi de rezultatul expertizei ADN, sosit la data de 03.12.2014, care confirma posesia de stat a filiaţiei minorului, este îndreptăţită să aprecieze că au fost încălcate de către instanţa de fond principiul contradictorialităţii și al legalităţii probelor. înscrisuri care au contribuit la formarea convingerii instanţei de fond, ce a amânat pronunţarea pentru data de 17.12.2014, respingând cererea reconvenţională de acordare daune morale, cu încălcarea dispoziţiilor legale, respectiv: disp.art. 1357 C. civ. (Condiţiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie) raportate la disp. art. 445 C. civ. (Confidenţialitatea informaţiilor) al Secţiunii a 2-a (Reproducerea umană asistată medical cu terţ donator) al Cap. II din Codul civil, art. 71 C. civ. (dreptul la viaţă privată) raportat la art. 72 C.civ. (dreptul la demnitate), art. 74 lit. b, c, e, h şi i, art. 6 lit. a, b, d şi g; art. 7, art. 8, art. 27 din Legea nr. 272 din 21 iunie 2004, rep. privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, cu modificările ulterioare: art. 6: Respectarea şi garantarea drepturilor copilului se realizează conform următoarelor principii: a) respectarea şi promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului; g) respectarea demnităţii copilului; art. 7; art. 27: (1) Copilul are dreptul la protejarea imaginii sale publice și a vieţii sale intime, private și familiale. (2) Este interzisă orice acţiune de natură să afecteze imaginea publică a copilului sau dreptul acestuia la viată intimă, privată și familială.

În privinţa modului de soluționare a cererii principale, soluţia corectă ar fi fost ca instanţa de fond, înainte să respingă excepţia inadmisibilităţii cererii principale, apreciind fără o dezbatere contradictorie a probelor că susţinerile reclamantului sunt fondate şi că este incidenţă ipoteza prev. de art. 413 alin.3 C.pr.civ, să dispună efectuarea expertizei ADN necesară soluţionării excepţiei, iar după sosirea rezultatului ADN, care a infirmat susţinerile denigratoare ale reclamantului, bazate exclusiv pe înscrisuri electronice simulate, alterate pentru a avea potenţial credibil, să admită excepţia inadmisibilităţii cererii principale şi să respingă acţiunea principală ca inadmisibilă, şi nu ca neîntemeiată, întrucât în cauză sunt incidente dispoziţiile privind tăgăduirea paternităţii în cazul reproducerii umane asistate medical, nefiind îndeplinite condiţiile promovării unei astfel de acţiuni, al cărei scop este: stabilirea realităţii juridice conform celei biologice, şi nu: denigrarea pârâtei şi a minorului, cum rezultă din ansamblul probator şi atitudinea procesuală a reclamantului.

Cu toate că cererea principală a fost respinsă, instanţa de fond nu i-a acordat, în baza disp. art. 451 C.pr.civ., cheltuielile făcute de aceasta pentru buna desfăşurare a procesului, în cuantum de 670 lei, reprezentând costul prelungirii depozitului materialului biologic al donatorului 11062, perioada de stocare expirând la data de 17.09.2013, motiv pentru care solicită acordarea lor de către instanţa de control judiciar.

Având în vedere şantajul sau negoţul reclamantului de ascundere a conceperii minorului prin reproducere umană asistată medical în schimbul unui divorţ amiabil, fără prejudicii aduse carierei şi ani de stres pentru pârâtă, astfel încât să se asigure ştergerea numelui tatălui din certificatul de naştere al minorului, negoţ propus prin apărător la data de 30.07.2013, probat de aceasta cu probe directe şi indirecte (corespondenţa dintre pârâtă şi apărătorul reclamantului, dintre pârâtă şi reclamant și familia acestuia şi martorul care va fi audiat în cadrul acţiunii de divorţ), pârâta a prelungit depozitul de stocare cu încă un an, începând cu data de 17.09.2013, ştiind că singura probă care va elucida spectacolul mârşav şi denigrator al reclamantului este expertiza ADN. De altfel, după efectuarea expertizei ADN, la data de 18.12.2014, astfel cum se observă din corespondenţa sa cu Clinica C. Medical Center şi reclamant, a solicitat rezilierea contractului de stocare, nemaiavând interes în a prelungi un astfel de contract, cu propunerea sa către reclamant de a nova contractul prin schimbare de creditor, dacă manifestă un astfel de interes.

Privitor fa cererea reconvenţională: instanţa de fond a respins-o, după ce, anterior, prin încheierea de şedinţă din data de 29.10.2014, a respins excepţia inadmisibilităţii cererii reconvenţionale, având ca obiect: daune morale, invocată de reclamantul-pârât, ca neîntemeiată, apreciind că "obiectul cererii reconvenţionale respectă disp. art. 209 alin.1 C.pr.civ, motivând, însă, în considerentele sentinţei civile nr. 17304/17.12.2013 că: pârâta a avut posibilitatea să solicite şedinţă secretă, pe care a formulat-o pe parcursul litigiului, dar la care a renunţat ulterior, iar privitor la prejudicial moral reclamat, având în vedere scrisorile electronice trimise de reclamant la diferite instituţii publice, acest aspect excede cadrului procesual de faţă, neexistând o legătură suficient de strânsă între această împrejurare şi obiectul cererii principale; pretinsa conduită reprobabilă a reclamantului-pârât reprezentând o chestiune conexă relaţiei de cuplu, şi nu paternităţii copilului.

Cu privire Ia încălcarea dispoziţiilor legale şi aprecierea netemeinică a instanţei de fond că nu a insistat în declararea şedinţei secrete, învederează următoarele: la termenul de judecată din data de 29.10.2014, după punerea în discuţie a declarării şedinţei secrete, apărătorul acesteia a precizat că nu insistă pentru acel termen de judecată (paragr. al-7-lea din încheierea de şedinţă din 29.10.2014) pe aplicarea disp. art. 213 C.pr.civ., având în vedere că discuţiile au loc strict în baza temeiului de drept privind excepţiile invocate de părţi, şi nu a situaţiei de fapt, cu atât mai mult cu cât părţile nu erau prezente, fiind asistate de avocaţi, care, în virtutea profesionalismului lor, cu uşurinţă se pot rezuma strict la aspectele de drept ale cauzei, astfel încât să se evite disconfortul necesar evacuării publicului din sala de judecată, în condiţiile în care factorul timp este extrem de important la instanţele cu o încărcătura mare de dosare, precum Judecătoria Ploieşti, atât pentru justiţiari, cât şi pentru justiţiabili.

La termenul de judecată din data de 03.12.2014, instanţa de fond a acordat termen pentru ca reclamantul să ia cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză, iar la termenul de judecată din data de 10.12.2014, instanţa nu a pus în discuţia părţilor declararea şedinţei secrete, având în vedere că în sala de judecată nu se aflau decât apărătorii părţilor din prezenta cauză şi gardianul (lista de şedinţă pentru 10.12.2014 nefiind lungă), aspecte învederate acesteia de apărător, prezent la termenul de judecată. Pentru dovedire, a solicitat, în baza disp. art. 231 alin.5 C.pr.civ, copie electronică a înregistrării şedinţelor de judecată din data de 29.10.2014, 03.12.2014 şi 10.12.2014.

Pe lângă faptul că instanţa de fond a încălcat prevederile art. 14 alin. 5 C.pr.civ, conform cărora instanţa este obligată, în orice proces, să supună discuţiei părţilor toate cererile, excepţiile şi împrejurările de fapt sau de drept invocate, se foloseşte de propria administrare deficitară a cauzei, motivând că pârâta a avut posibilitatea să solicite şedinţă secretă, pe care a formulat-o pe-parcursul litigiului, dar la care a renunţat ulterior, deşi art. 213 alin.2 teza a II-a C.pr.civ. prevede expres că instanţa din oficiu poate dispune ca dezbaterea fondului să se desfăşoare în întregime sau în parte fără prezenta publicului în cazurile în care s-ar aduce atingere moralităţii, ordinii publice, intereselor minorilor, vieţii private a părţilor.

Prin motivarea cuprinsă într-un paragraf a respingerii cererii reconvenţionale, în sensul că "privitor la prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit pârâta-reclamantă prin scrisorile electronice trimise de reclamantul-pârât la diferite instituţii publice, instanţa învederează că nu poate analiza acest aspect întrucât excede cadrului procesual de faţă, neexistând o legătură suficient de strânsă între această împrejurare şi obiectul cererii principale, iar pretinsa conduită reprobabilă a reclamantului-pârât faţă de soţia sa reprezintă o chestiune conexă relaţiei de cuplu, şi nu paternităţii copilului", este îndreptăţită să creadă că instanţa de fond nu a înţeles motivele promovării acţiunii în răspundere civilă delictuală, cu toate că a formulat inclusiv concluzii scrise, pentru a căror depunere s-a amânat pronunţarea hotărârii şi care cuprindeau explicit rezumatul susţinerilor sale scrise, trunchiate, de altfel, şi interpretate "sintetic" în expunerea din hotărârea apelată.

Cererea reconvenţională a fost întemeiată î fapt pe comportamentul reclamantului de a trimite la Judecătoria Târgu Bujor, jud. Galaţi, unde îşi exercită profesia de judecător, la Judecătoria sector 5, la Judecătoria Ploieşti, scrisori electronice (email) citite de grefieri şi colegi, fiind trimise pe adrese electronice publice ale Judecătoriilor, email-uri cu conţinut denigrator vizând dezvăluirea modalităţii de concepere a minorului şi prezentarea de fapte neadevărate de viaţă privată aparţinând pârâtei şi minorului, care încalcă drepturile copilului, astfel cum sunt prevăzute şi garantate de disp. art. 6 lit. a, b, d şi g; art. 7, art. 8, art. 27 Legii nr. 272 din 21 iunie 2004, rep. privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului cu modificările ulterioare; disp. art. 445 Cod civ. privind confidenţialitatea informaţiilor în cazul reproducerii umane asistate medical cu terţ donator, art. 71 C.civ. (dreptul la viaţă privată) raportat la art. 72 C.civ. (dreptul la demnitate), art. 74 lit. b, c, e, h şi i (atingeri aduse vieţii private) în absenţa prezumţiei de consimţământ prevăzută de art. 76 C. civ.

Scopul denigrator, urmărit de reclamant este dezvăluit în mod expres de el însuşi în emailul trimis acesteia pe data de 12.12.2013 şi nuanţat în scrisoarea către Inspecţia judiciară prin afirmaţii total neadevărate şi defăimătoare, unde pârâta nu s-a putut apăra, având în vedere soluţia de clasare pe lipsa legăturii cu profesia: "pentru siguranţa ta şi a copilului tău, sper să semnezi o înţelegere amiabilă privind paternitatea, radierea numelui meu ca tată al copilului..."; "ca judecător ar trebui să ştii că procesul de investigare, scandalul, publicitatea şi campania de pârjolire a pământului provoacă întotdeauna în viaţa oamenilor suferinţe şi daune permanente ireparabile, nu rezultatul".... "sper că nu eşti suficient de proastă să nu semnezi o înţelegere amiabilă privind stabilirea paternităţii...", "deţin, de asemenea, o copie a acţiunii ei de estorcare la Judecătoria Ploieşti [referindu-se la ordonanţa preşedinţială formulată de aceasta] şi Ambasada S.U.A. din România prin care încearcă să fraudeze Guvernul american de bani pentru copilul ei care nu merită, pentru că el este fie italian, fie român, şi nu ar trebui să fie cetăţean american".

Ultima afirmaţie este cuprinsă în scrisoarea trimisă Inspecţiei judiciare, Judecătoriei Târgu Bujor, Judecătoriei sectorului 5, Judecătoriei Ploieşti (13.1.2.2013), în afara cadrului procesual al acţiunii în tăgada paternităţii, dar în timpul soluţionării acţiunii în tăgada paternităţii, promovată la data de 10.10.2013 pârâta a depus, în dovedire, probe directe şi indirecte, precum răspunsul Inspecţiei Judiciare de unde rezultă că reclamantul a trimis astfel de scrisori electronice la respectivele instituţii, unde personalul auxiliar de specialitate şi colegi au intrat în posesia acestor informaţii cu caracter confidenţial.

Astfel, cum însuşi reclamantul a prevăzut şi urmărit defăimarea şi a minorului, ştiind că nu va avea câştig de cauză la finalul acţiunii în tăgada paternităţii, pârâta a fost lipsită de posibilitatea apărării pentru a combate susţinerile neadevărate faţă de persoane terţe care au intrat în posesia unor informaţii, pentru a dovedi contrariul a ceea ce reclamantul a susţinut denigrator: că minorul este conceput cu un gigolo italian, aspect total neadevărat şi combătut irefragabil de rezultatul expertizei ADN; că pârâta este o hoaţă care i-a furat bunurile, susţineri combătute prin corespondenţa adresată reclamantului în luna iulie 2013, de a se întoarce după ce a decolat cu aproximativ 22 valize cu bunuri personale (după ce, anterior, în decembrie 2012 îşi luase alte 10-15 valize pentru a se stabili definitiv în SUA) sau de a-şi trimite un mandatar convenţional pentru a inventaria bunurile, a le împărţi echitabil şi a achita serviciile restante; că pârâta a purtat o corespondenţă imorală cu un gigolo italian, aspect combătut prin rezultatul expertizei ADN, depunerea unei conversaţii simulate între reclamant şi o terţă persoană pentru a dovedi cât de uşor se poate contraface ori altera o conversaţie electronică de tip chat pe whatsapp (care este simulată, cu titlu exemplificativ); că pârâta a avut cel puţin o relaţie extraconjugală începând cu anul 2010, aspect combătut prin depunerea unei înregistrări datate din 2010, cu minorul născut în anul 2012, pentru a dovedi cât de uşor se poate altera electronic data mijloacelor materiale de probă (înregistrări audio-video) cu scopul de a prezenta evenimente într-o cronologie care să susţină versiunea defăimătoare etc.

În drept, art. 252-257 C. civ. reglementează dreptul la ocrotirea valorilor strâns legate de fiinţa umană, cum sunt demnitatea, intimitatea vieţii private ş.a. Despăgubirea acordată în cazul principiului reparaţiei daunelor morale are rolul de a oferi victimei o compensare.

În temeiul disp. art. 1385 alin.2 C.civ., se vor putea acorda despăgubiri şi pentru un prejudiciu viitor dacă producerea lui este neîndoielnică.

Dreptul la demnitate, prevăzut de art. 72 alin.1 şi 2 C.civ., cuprinde onoarea şi reputaţia unei persoane şi interdicţia de a produce o atingere fără consimţământul titularului sau fără autorizarea prevăzută de art.75 C.civ.

În doctrină, se apreciază că, graniţa dintre onoare şi reputaţie este destul de greu de stabilit, ele putând fi considerate mai curând două faţete ale dreptului la demnitate, decât două elemente distincte care compun acest drept. Astfel, orice atingere adusă demnităţii omului şi implicit, reputaţiei sale, îl expune pe acesta excluderii într-o măsură mai mare sau mai mică din sfera relaţiilor sociale.

În viitor, faţă de situaţia de fapt expusă cu rea-credinţă de reclamant şi care a cauzat un prejudiciu cert, minorul va trebui să fie integrat într-o comunitate străină de campania "pământului pârjolit" a reclamantului, astfel încât acesta să nu fie ridiculizat de copii, în sensul că provine din reproducere umană asistată medical, o astfel de situaţie având consecinţe nefaste asupra personalităţii şi creşterii armonioase a minorului, la care se adaugă lipsirea minorului în mod voluntar/intenţionat de tatăl reclamant, de vreme ce tatăl biologic este un donator anonim, iar minorul nu va putea să-şi cunoască vreodată tatăl, respectiv identitatea sa pe linie paternă, furată în mod conştient de reclamant, în absenţa hazardului. Reclamantul refuză asocierea cu minorul, inclusiv după sosirea rezultatului expertizei ADN, reliefând încă o data că scopul acţiunii sale în tăgada paternităţii nu a fost de restabilire a realităţii juridice, ci de denigrare a minorului şi pârâtei.

În temeiul disp. art. 1381 C. civ., prejudiciul moral rezultat din încălcarea demnităţii şi a intimităţii vieţii private, respectiv dezvăluirea cu rea-credinţă a datelor privind modalitatea de concepere a minorului prin reproducere umană asistată medical, dă dreptul la reparaţie, care se naşte din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat.

Raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită a reclamantului-pârât, care cu discernământ a încălcat obligaţia de a respecta dispoziţiile legale privind confidenţialitatea informaţiilor privind reproducerea umană asistată medical şi de a nu aduce atingere prin conduita sa drepturilor şi intereselor legitime ale minorului T. A., şi prejudiciul suferit injust de minorul T. A., este dovedit de ansamblul probator, rezultând şi din materialitatea acţiunilor ilicite ale reclamantului.

Conform disp. art. 1349 alin. 2 C.civ., autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă. Ori culpa reclamantului, îmbracă forma intenţiei, astfel cum este exprimată în emailul trimis pârâtei la data de 12.12.2013 şi depus în traducere autorizată la dosarul cauzei, urmat de scrisorile electronice la CSM, Judecătoria Târgu Bujor la grefierul-şef şi Arhivă, la Judecătoria sectorului 5, la Judecătoria Ploieşti.

Prejudicial moral, nepatrimonial constă în durerea psihică a minorului T. A. pe termen lung, urmare a încălcării drepturilor sale personale nepatrimoniale care definesc personalitatea umană, în dimensiunea sa morală şi socială.

Raportând condiţiile clasice ale răspunderii civile delictuale la prevederile art. 72 alin. 2 C.civ., apreciază că și-a îndeplinit obligaţia de a dovedi că aceasta şi minorul au suferit o atingere a personalităţii, respectiv a dreptului la demnitate, fără ca reclamantul să dovedească un motiv justificativ (consimţământul victimei sau respectarea limitelor prevăzute de art. 75 C.civ.).

Motivarea într-un paragraf a instanţei de fond, care a respins cererea reconvenţională, ca neîntemeiată, o îndreptăţeşte să creadă că numeroasele studii privind prejudiciul moral şi jurisprudenţa C.E.D.O. în materie (e.g. Hotărârea din 22 iunie 2004 în cauza Pini Bertani Manera și Atripaldi 'împotriva României; Hotărârea din 26.02.2014 în cauza OSTACE contra României; Hotărârea din 12.01.2006 în cauza Mizzi împotriva Maltei), aflate pe rafturile bibliotecii sale sunt inutile pentru că sunt inaplicabile, astfel că nu ar trebui studiate de studenţi şi practicieni ai Dreptului.

Prin cererea reconvenţională, s-a lăsat la aprecierea instanţei de fond cuantumul daunelor solicitate, de 20000 euro, respectiv 90 000 lei, raportate nearbitrar la o sumă care să ateste deturnarea scopului prejudiciului moral, care constă în a oferi victimei o compensare.

Atitudinea procesuală duplicitară a reclamatului de a se debarasa de minor rezultă indirect din cronologia acţiunilor sale privind acţiunea în tăgada paternităţii: dacă era sigur că minorul provine dintr-o relaţie extraconjugală, pe care să o dovedească loial şi legal, atunci nu era firesc şi normal să se adreseze direct instanţei de judecată, şi nu să-i propună un negoţ sau să trimită scrisori electronice către public (şi nu se referă la publicul din şedinţa de judecată, conform înţelegerii părtinitoare a instanţei de fond) privind aspectele legate de paternitatea copilului în afara cadrului judiciar, în dovedire, depune corespondenţa pe această temă cu reclamantul şi apărătorul său, anterior promovării acţiunii în tăgada paternităţii de reclamant (10.10.2013) şi a acţiunii de divorţ şi ordonanţei președințiale de către aceasta (04.09.2013).

Expunerea foarte lungă şi stufoasă, raportată la obiectul acţiunii: tăgadă paternitate şi motivele de apel privind cererea reconvenţională cu referire la motivarea practic inexistentă a instanţei de fond, după 2 luni şi jumătate de la pronunţarea hotărârii, a fost determinată de imposibilitatea exprimării în două pagini a suferinţei psihice certe a minorului, în principal, având în vedere producerea neîndoielnică a prejudiciului viitor şi a pârâtei în secundar.

Având în vedere că sistemul judiciar oferă garanţia instanţei de control judiciar care să înlăture erorile instanţei de fond în aplicarea dispoziţiilor legale şi aprecierea netemeinică a probelor din dosar, solicită respectuos instanţei de control judiciar să reanalizeze, prin reţinerea cauzei spre judecare, probele din cererea reconvenţională pe care să o admită, prin obligarea pârâtului la un cuantum apreciat în care maximul să fie de 90 000 lei, reprezentând daune morale pentru minorul T. A., la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru (150 lei: fond şi apel) şi contravaloarea facturii, reprezentând costul continuării stocării celor 3 mostre de material biologic donator 11062 pe o perioada de 1 an: 2013-2014 (670 lei) din data de 07.02.2014, cheltuială efectuată în vederea administrării expertizei genetice necesare soluţionării acţiunii în tăgada paternităţii, promovate de reclamantul-pârât, şi modificarea temeiului de drept privind cererea principală, în sensul respingerii ca inadmisibilă, şi nu ca neîntemeiată, faţă de situaţia de fapt expusă în cererea introductivă, care nu a fost dovedită legal şi loial, astfel încât pentru soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii invocate de pârâtă, era necesară administrarea de probe legale, respectiv: expertiza ADN, iar în situaţia imposibilităţii efectuării unei astfel de expertize, dată fiind situaţia particulară a modalităţii de concepere a minorului, orice altă probă obţinută cu respectarea dispoziţiilor legale.

Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr. .... la data de 27.03.2015.

Examinând sentinţa apelată prin prisma criticilor formulate în cele două apeluri, a actelor şi lucrărilor dosarului, precum şi a dispoziţiilor legale care au incidenţă în soluţionarea prezentei cauze, tribunalul constată următoarele:

Tribunalul, cu privire la cererea reclamantului de completare a probatoriilor, în sensul de a se efectua proba cu o nouă expertiză ADN de stabilire a paternității minorului, tribunalul o va respinge având în vedere că, la instanța de fond a fost efectuată expertiza ADN, expertiză la care  reclamantul nu a formulat niciun moment obiecțiuni, ceea ce înseamnă ca a achiesat la concluziile acesteia.

Conform art. 478 alin. 2 C. pr. civ., instanța de apel poate încuviința administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri.

Dispozițiile art. 479 alin. 2 C. pr. civ., care statuează că instanța de apel va putea dispune refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, în cazul în care consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei și administrarea probelor noi propuse în condițiile art. 478 alin. 2 C. pr. civ., nu sunt aplicabile.

Pe de altă parte din conținutul expertizei ADN efectuată la instanța de fond reiese în mod clar că tatăl biologic al copilului este donatorul 11062, astfel că nu se impune efectuarea unei noi expertize ADN.

În ceea ce privește apelul declarat de reclamant, tribunalul reține în fapt următoarele:

Se apreciază de reclamant că cererea reconvențională a pârâtei prin care aceasta solicita obligarea sa la plata de daune morale trebuia respinsă ca inadmisibilă.

O astfel de susținere este nejustificată, întrucât, prin cererea reconvențională, pârâta a solicitat obligarea reclamantului la  plata de 20.000 de Euro cu titlu de daune morale, aduse onoarei, demnității sale și minorului T., prin invocarea răspunderii civile delictuale, solicitarea sa fiind în strânsă legătură cu obiectul cererii principale, acela de tăgadă paternitate.

Solicitarea pârâtei de acordare a daunelor morale a constat în trimiterea de email-uri pe adrese electronice ale instanței unde aceasta își desfășoară activitatea, Inspecției judiciare, CSM, existând legătură strânsă cum în mod corect a apreciat instanța de fond între cererea principală formulată de reclamant și cererea reconvențională a pârâtei.

Pârâta, în cadrul cererii reconvenționale formulate a arătat că, prin cererea principală s-a adus atingere identităţii minorului, prin dezvăluirea paternităţii sale biologice şi abandonul de către tatăl de drept, „care l-a comandat din catalogul Băncii C.C.” şi a consimţit în cunoştinţă de cauză şi neconstrâns la aducerea pe lume a copilului.

În continuare, pârâta-reclamantă a precizat că drepturile minorului au fost încălcate de reclamantul-pârât prin faptul că a trimis la Judecătoria Târgu Bujor, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti şi Judecătoria Ploieşti scrisori electronice cu un conţinut denigrator, vizând dezvăluirea modalităţii de concepere a minorului şi prezentarea de fapte neadevărate din viaţa privată a pârâtei-reclamante şi a copilului.

În speță, având în vedere temeiul de drept al cererii principale, se constată legătura dintre aceasta și cererea reconvențională formulată, cerere care astfel cum este definită de disp. art. 209 alin. 1 C. pr. civ., dacă pârâtul are, în legătură cu cererea reclamantului, pretenții derivând din același raport juridic sau strâns legate de aceasta, poate să formuleze cerere reconvențională.

Or, prin cererea reconvențională, pârâta solicită obligarea reclamantului la plata de daune morale pentru prejudiciul adus atât acesteia cât și minorului T. prin trimiterea de scrisori electronice, email-uri pe adresele mai multor instituțiilor enunțate anterior.

 A doua critică a reclamantului se referă la faptul că instanța de fond a respins solicitarea sa de efectuare a expertizei ADN în baza probei originare stocate în C.C. BANK, nu pe baza probei stocate în România, ceea ce a condus la vicierea rezultatului testului ADN și implicit la pronunțarea unei hotărâri netemeinice și nelegale.

Susținerea acestuia în sensul că, efectuarea expertizei nu s-a efectuat pe baza singurei probe originare existente în S.U.A. la C.C.Bank, pentru că doar expertizarea probei cu materialul biologic al donatorului 11062 aflată la C.C. Bank poate oferi certitudinea că donatorul 11062 este tatăl biologic al minorului T., nu poate fi avută în vedere cât timp expertiza ADN efectuată la instanța de fond a avut la bază două cryo tuburi cu material biologic, concluzia fiind că tatăl donator 11062 este tatăl biologic al minorului A.T. cu o probabilitate de 99,9999999%.

Posibilitatea de contrafacere a materialului biologic folosit pentru expertiza ADN  nu a existat, întrucât, acesta a fost transportat din California în România în cryo tuburi, pârâta împreună cu reclamantul procedând la achiziționarea acestora de la Clinica din California, două fiind trimise pentru a cincea fertilizare in vitro în S.U.A.

Nu se poate susține că s-a folosit alt material biologic de Clinica din California față de cel folosit în România de Clinica C. Medical Center având în vedere rezultatul expertizei ADN, care a avut la bază același material biologic cu cel transportat de la banca Cryo California.

Susținerea reclamantului în sensul că nu a semnat nici unul din documentele prin care pârâta  a solicitat trimiterea a 6 probe în România la D. Medical Center din București și, ulterior la C. Medical Center, nu a putut controla și superviza aceste acțiuni, pârâta fiind cea care s-a ocupat exclusiv de toate aceste demersuri, este nejustificată.

Astfel, chiar reclamantul în acțiunea formulată a arătat că a consimțit  ca ambii să apeleze la un donator anonim, sens în care au urmat mai multe proceduri medicale, ultima referindu-se la terțul donator 11062 de la C.C. Bank.

 Ulterior la solicitarea pârâtei, Clinica C. Medical Center a fost de acord cu stocarea în cadrul laboratorului de reproducere umană asistată a probelor stocate 11062 –U-P-02, 11062- U-P-03, 11062 U-P-06, 11062- U-P-05 ți 11062-U-P-07 până la data de 21.08.2011 în cadrul D. Medical Center.

 Pe de altă parte din raportul de expertiză ADN efectuat la instanța de fond rezultă în mod cert că a fost folosit material biologic aparținând terțului donator, 11062.

 Nu se confirmă susținerile reclamantului în sensul că pârâta ar fi avut o legătură extraconjugală cu un cetățean italian, numitul G.C., care de altfel este și tatăl copilului după afirmațiile făcute cu ocazia criticilor aduse prin apelul declarat împotriva sentinței instanței de fond,  din întreg materialul probator administrat în cauză rezultă cine este tatăl copilului.

Pentru considerentele arătate,tribunalul va respinge apelul declarat de reclamant ca nefondat,  conform disp. art. 480 alin. 2 C. pr. civ.

Referitor la apelul declarat de pârâtă, tribunalul reține următoarele:

Prin întâmpinarea formulată,  pârâta a invocat excepția inadmisibilității acțiunii de tăgadă paternitate invocând că, în speţă, nu este îndeplinită condiţia lipsei consimţământului reclamantului cu privire la reproducerea asistată medical cu terţ donator, prevăzută de art. 443 C.civ.

Instanța de fond în mod greșit a respins acțiunea ca neîntemeiată și nu ca inadmisibilă, astfel cum a fost invocată excepția de pârâtă prin întâmpinare, prin încheierea de ședință din data de 29 octombrie 2015, reținând că, în cauza de față este incidentă cea de-a doua ipoteză  a art. 443 alin. 3 Cod civil.

În conformitate cu disp. art. 441 alin. 1 Cod civil, reproducerea umană asistată medical cu terț donator nu determină nici o legătură de filiație între copil și donator. În acest caz, nici o acțiune în răspundere nu poate fi pornită împotriva donatorului. Părinții, în sensul dat de prezenta secțiune, nu pot fi decât un bărbat și o femeie sau o singură femeie.

Prevederile art. 442 alin. 1 Cod civil arată că, părinții care, pentru a avea un copil, doresc să recurgă la reproducerea umană asistată medical cu terț donator trebuie să își dea consimțământul în prealabil, în condiții care să asigure deplina confidențialitate în fața unui notar public care să le explice, în mod expres consecințele actului lor cu privire la filiație.

Conform alin.2, consimțământul rămâne fără efect în cazul decesului, al formulării unei cereri de divorț sau al separației în fapt survenite anterior momentului concepției realizate în cadrul reproducerii umane asistate medical. El poate fi revocat oricând, în scris, inclusiv în fața medicului chemat să sigure asistența pentru reproducerea  cu terț donator.

 Dispozițiile art. 443 Cod civil, statuează că nimeni nu poate contesta filiația copilului pentru motive ce țin de reproducerea umană asistată medical și nici copilul astfel născut nu poate contesta filiația sa.

Textul indicat prevede la alin. 2 că, soțul mamei, cu toate acestea, poate tăgădui paternitatea copilului, în condițiile legii, dacă nu a consimțit la reproducerea asistată medical realizată cu ajutorul unui terț donator.

Art. 443 alin. 3 Cod civil prevede că, în cazul în care copilul nu a fost conceput în acest mod, dispozițiile privind tăgăduirea paternității rămân aplicabile.

Dispoziția cuprinsă în art. 443 alin. 1 Code civil, instituie principiul caracterului incontestabil al filiației copilului conceput prin reproducere umană asistată medical cu terț donator.

Sub aspectul obiectului, principiul filiației incontestabile, vizează atât legătura de filiație maternă, astfel cum rezultă din actul de naștere al copilului cât și, legătura de filiație paternă, prezumată față de soțul mamei.

Regula caracterului incontestabil al filiației copilului cunoaște două excepții prevăzute de art. 443 alin. 2 și 3 Cod civil, respectiv, lipsa consimțământului soțului mamei și contestarea faptului concepției prin tehnici de reproducere umană asistată.

În cazul copilului din căsătorie, filiația față de soțul mamei are ca fundament, voința procreativă, exprimată prin consimțământul dat, dacă acest consimțământ nu există, prezumția de paternitate aplicată copilului de plin drept în baza art. 414 alin. 1 Cod civil, poate fi înlăturată, exclusiv la cererea soțului mamei.

În ceea ce privește lipsa consimțământului soțului mamei ca și condiție de admisibilitate a acțiunii în tăgada paternității, cerința este îndeplinită atât în cazul în care soțul mamei având această calitate raportat la momentul concepțiunii copilului- suficient pentru a atrage prezumția de paternitate, nu și-a dat consimțământul prealabil în vederea realizării procedeului medical, cât și în cazul în care, deși inițial a consimțit, fie și-a revocat acordul mai înainte de concepția copilului, fie consimțământul său a rămas fără efect prin introducerea unei cereri de divorț sau prin separația în fapt a părților, de asemenea mai înainte de concepția copilului.

 A doua excepție constă în contestarea faptului concepției prin tehnici de reproducere umană asistată,are în vedere faptul că tatăl și-a dat consimțământul, procedeul medical a fost realizat, dar se contestă faptul că respectivul copil a fost conceput în acest mod ci ar fi rezultatul unei relații extraconjugale.

În cauza de față a existat consimțământul soțului mamei iar în ceea ce privește a doua excepție nu este îndeplinită condiția impusă de aceasta fiind probat contrariul cu proba științifică a expertizei ADN din care rezultă în mod expres cine este tatăl copilului.

Așa fiind, acțiunea trebuia respinsă ca inadmisibilă și nu ca neîntemeiată cum în mod greșit a procedat instanța de fond.

Referitor la cererea reconvențională prin care reclamanta solicită obligarea pârâtului la plata de daune morale în cuantum de 20.000 de Euro, tribunalul constată că în mod greșit și fără o motivare corespunzătoare a fost respinsă cererea ca neîntemeiată reținând că, în privinţa prejudiciului moral pe care l-ar fi suferit pârâta-reclamantă prin scrisorile electronice trimise de reclamantul-pârât la diferite instituţii publice, instanţa nu poate analiza acest aspect întrucât excede cadrului procesual de faţă, neexistând o legătură suficient de strânsă între această împrejurare şi obiectul cererii principale, (conform art. 209 alin. 1 C.p.c.). Pretinsa conduită reprobabilă a reclamantului-pârât faţă de soţia sa reprezintă o chestiune conexă relaţiei de cuplu, şi nu paternităţii copilului.

 Dispozițiile art. 445 Cod civil, statuează confidențialitatea informațiilor și prevăd că, orice informații privind reproducerea umană asistată medical sunt confidențiale.

Principiul confidențialității oricăror informații referitoare la reproducerea umană asistată, înainte de toate a datelor privind identitatea părinților sau părintelui, a copilului născut prin concepția asistată medical, precum și a terțului donator, este menit să protejeze dreptul la viața privată, garantat prin art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 26 din Constituția României. De altfel și consimțământul exprimat al viitorilor părinți în fața notarului public, în vederea concepției asistată medical cu terț donator se bucură de confidențialitate.

Fiind un act medical, reproducerea umană intră sub incidența dreptului pacientului la confidențialitatea informațiilor medicale prevăzut la art. 21 din legea nr. 46/2003 privind protecția la viața privată.

Totodată, prin legea nr. 17 din 22 februarie 2001 care a ratificat Convenția Europeană pentru Protecția Drepturilor Omului și Feminității Ființei Umane față de aplicațiile biologiei și medicinei, Convenția privind drepturile omului și biomedicina, semnată la Oviedo la 4 aprilie 1997, se precizează că, orice formă de discriminare împotriva unei persoane pe motivul patrimoniului său genetic este interzisă.

 Susține pârâta în cererea reconvențională că, reclamantul a făcut anumite afirmații denigratoare la adresa copilului și a mamei acestuia, pârâta din prezenta acțiune, așa cum rezultă din email-urile trimise la diferite instituții, cum ar fi, trimiterea de copii ale acțiunii în tăgada paternității diferitelor instituții, cu încălcarea disp. art. 445 Cod civil, care reglementează confidențialitatea informațiilor privind reproducerea umană asistată medical, afirmații care sunt dovedite cu înscrisurile depuse la dosar.

Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.

Prejudiciul reprezintă condiția esențială pentru angajarea răspunderii civile delictuale, în sensul că autorul răspunde numai în limita prejudiciului cauzat.

Pentru ca victima să obțină repararea prejudiciului din partea persoanei responsabile, deci implicit despăgubirea din partea acesteia, prejudiciul trebuie să fie cert și să nu fie reparat.

 În cauza de fașă, prejudiciul este cert, prin atingerea adusă onoarei și demnității determinate de afirmațiile și acțiunile denigratoare la adresa pârâtei.

Fapta ilicită este o altă condiție esențială pentru răspunderea delictuală și ea antrenează mecanismul angajării răspunderii delictuale.

Fapta ilicită, reprezintă acea acțiune sau inacțiune prin care s-a adus atingere drepturilor subiective ale altor persoane sau drepturilor și intereselor sale legitime de natură a le cauza un prejudiciu.

În speță, fapta ilicită a reclamantului constă în acțiunea reprezentată de afirmațiile la adresa pârâtei, diverse acuzații aduse acesteia prin email-urile transmise mai multor instituții, Judecătoria Târgu Bujor, INM, Inspecția Judiciară din cadrul CSM.

Vinovăția reprezintă o condiție distinctă și esențială a răspunderii delictuale  cu un caracter de sine stătător și precis determinat. Răspunderea poate fi angajată numai față de persoana care se face vinovată de producerea prejudiciului, ori, reclamantul cu intenție a acționat în momentul când a transmis informații confidențiale instituțiilor arătate anterior.

O altă condiție fără de care nu poate fi angajată răspunderea civilă delictuală este existența raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, cerință ce a fost dovedită de pârâtă și constă în încălcarea obligației de confidențialitate a informațiilor privind reproducerea umană asistată.

Totodată, disp. art. 71 Cod civil, statuează că, orice persoană are dreptul la respectarea vieții private.

Nimeni nu poate fi supus vreunor imixtiuni în viața intimă, personală sau de familie, nici în domiciliul, reședința sau corespondența sa, fără consimțământul său ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75.

Este de asemenea, interzisă utilizarea, în orice mod, a corespondenței, manuscriselor sau a altor documente personale, precum și a informațiilor din viața privată a unei persoane, fără acordul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75.

Dreptul la viața privată face parte din categoria drepturilor personalității, care este reglementat atât constituțional cât și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Constituția, prin art. 26 alin. 1 impune obligația autorităților de a respecta și ocroti viața intimă, familială și privată.

La rândul său, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin art. 8 alin. 1, dispune că, orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale.

Orice persoana are dreptul la respectarea demnității sale. Este interzisă orice atingere adusă onoarei și reputației unei persoane, fără consimțământul acesteia ori fără respectarea limitelor prev. la art. 75 Cod civil.

Dreptul la demnitate este reglementat de asemenea de art. 30 alin. 6 din Constituție, care prevede că libertatea exprimare cât și de art. 8 din Convenția Europeană a drepturilor omului.

Conținutul dreptului la demnitate este dat de prevederile art. 72 alin. 2 Cod civil prin referirile făcute la onoarea și reputația unei persoane.

Atingerile aduse onoarei sau reputației unei persoane pot îmbrăca forma insultei, care constă în adresarea unor expresii jignitoare sau calomniei, care constă în afirmații sau imputări referitoare la săvârșirea unei fapte de natură să supună persoana desconsiderării sau oprobriului public. Nu este necesar ca fapta să constituie infracțiune, fiind suficientă săvârșirea unui delict civil care are consecințe ofensatoare.

Ori, reclamantul prin nenumăratele email-uri și scrisori adresate atât instituției unde își desfășoară pârâta activitatea cât și altor instituții de control din cadrul sistemului judiciar a încălcat prevederile textelor de lege mai sus amintite.

Faptele reclamantului nu se încadrează în limitările impuse de disp. art. 75 Cod civil, care stabilesc că, nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în această secțiune atingerile care sunt premise de lege sau de convențiile și pactele internaționale privitoare la drepturile omului la care România este parte. Exercitarea drepturilor și libertăților constituționale cu bună credință și cu respectarea pactelor și convențiilor internaționale la care România este parte nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute de textele de lege menționate.

Pentru considerentele arătate, tribunalul va admite apelul declarat de pârâtă potrivit disp. art. 480 alin. 2 C. pr. civ, va schimba în parte sentinţa apelată, în sensul că, va admite excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâtă prin întâmpinare și va respinge acţiunea ca inadmisibilă.

Tribunalul va admite în parte cererea reconvenţională în baza disp. art. 1357 Cod civil și va obliga reclamantul la 5.000 de Euro către pârâtă cu titlu de daune morale.

În baza disp. art. 451 alin. 1 C. pr. civ. rap. la art. 453 C. pr.civ., instanța va obliga reclamantul la1.520 lei cheltuieli de judecată către intimată în ambele faze procesuale,  reprezentând onorariu de avocat și taxa judiciară de timbru.

Domenii speta

Spete similare