Actiune în răspundere delictuală. Obligarea pârâtilor la încetarea publicării de articole denigratoare care aduc atingere onoarei, reputa?iei ?i drepturilor de autor. Acordarea de daune morale pentru prejudiciul de imagine suferit, proporţional cu ingerin

Pârâtele - persoane fizice au publicat în ziarul „[...] de Constanţa”, în cursul anilor 2006-2007, un număr de 18 articole având ca subiect activitatea profesională a intimatei reclamante, aceasta din urmă invocând producerea unui prejudiciu de imagine ce au îndreptăţit-o să solicite daune morale pentru atingerea adusă onoarei, reputaţiei şi drepturilor  de autor ale acesteia.

În jurisprudenţa constantă a CEDO relativ la respectarea dreptului de liberă exprimare, conferit de art. 10 din Convenţie, se arată că „îndatoririle şi responsabilităţile inerente exerciţiului libertăţii de exprimare impun jurnaliştilor ca în relatările pe care ei le fac privitoare la problemele de interes general, să acţioneze cu bună credinţă, în aşa fel încât să furnizeze informaţii exacte şi demne de a fi considerate credibile, cu respectarea deontologiei profesionale.”

În cauză, se observă, pe de o parte, că nu s-a făcut dovada veridicităţii afirmaţiilor conţinute în articolele jignitoare la adresa reclamantei intimate, cu privire la presupusele fapte pe care demersul jurnalistic le-a reclamat, iar pe de altă parte, stilul editorial a fost caracterizat prin judecăţi de valoare cu privire la calităţi personale ale subiectului în cauză în aceste articole, ce nu se puteau preta la demonstrarea exactităţii lor, folosirea acestor cuvinte jignitoare fiind excesivă, cu depăşirea limitelor conferite de art. 10 din Convenţie.

Prin urmare, fapta ilicită, săvârşită cu vinovăţie de către recurentele pârâte, care au avut reprezentarea acţiunilor lor, a determinat producerea unui prejudiciu de imagine asupra persoanei intimatei reclamante, ce îndreptăţeşte la repararea sa prin acordarea de despăgubiri pentru daunele morale suferite.

Art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului

 Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa sub nr. 982/212/2007 reclamanta [...] a solicitat instanţei ca, în contradictoriu cu pârâţii SC [...] SRL, [...], [...], [...] şi [...] să  dispună: obligarea pârâţilor la încetarea publicării de articole denigratoare care aduc atingere onoarei, reputaţiei şi drepturilor de autor, obligarea pârâţilor la amenzi civile de 1000 lei pe zi în favoarea statului, pe zi de întârziere, de la data pronunţării sentinţei şi până la data încetării publicării de articole, obligarea pârâţilor la plata sumei de 100.000 lei reprezentând daune morale, obligarea la publicarea, pe cheltuiala pârâţilor, a hotărârii ce se va pronunţa, într-un cotidian local şi unul central, precum şi obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în perioada iulie 2006 – ianuarie 2007, prin publicarea unui număr de 18 articole în  cotidianul „[...] de Constanţa”, semnate de pârâţii [...] şi [...], a fost suspusă unei campanii obsesive de denigrare şi calomniere, fiindu-i aduse acuzaţii grave, nefondate, cu multe neadevăruri şi formulate într-un limbaj suburban, plin de expresii jignitoare.

Prin această campanie de presă nu s-a urmărit o corectă informare a opiniei publice ci obţinerea demisiei reclamantei din funcţia de decan al Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „[...]” Constanţa, creşterea tirajului şi a numărului de exemplare vândute ale publicaţiei. Arată reclamanta că, în cuprinsul acestor articole  se fac afirmaţii cu privire la presupuse  fapte de plagiat şi primire de mită pentru vinderea subiectelor de la examenul de admitere la facultate şi pentru susţinerea examenului de licenţă.

A arătat reclamanta că, prin publicarea acestor articole în presă, i-a fost cauzat un important prejudiciu moral, fiind adusă atingere onoarei, cinstei, demnităţii, prestigiului, reputaţiei şi  dreptului la nume şi la imagine, precum şi prestaţiei instituţiei publice a cărei angajată este.

La termenul din 18.12.2007 reclamanta a renunţat la judecarea cererii formulate în contradictoriu cu pârâtul [...].

Prin sentinţa civilă nr.1151/03.03.2008 pronunţată de Judecătoria Constanţa, s-a dispus respingerea  acţiunii civile formulate de reclamanta [...] în contradictoriu cu pârâta [...] ca neîntemeiată, admiterea în parte a acţiunii civile formulate în contradictoriu cu pârâţii  SC [...] SRL, [...] si [...] şi obligarea acestora la plata către reclamantă a sumei  de 50 000  lei reprezentând daune morale. Totodată,  s-a dispus obligarea pârâţilor SC [...] SRL, [...] si [...] la  publicarea  intr-un cotidian local si intr-un cotidian central, pe cheltuiala lor, a sentinţei civile.

 Prin aceeaşi hotărâre s-a dispus şi respingerea cererii reclamantei de obligare a pârâţilor la încetarea publicării de articole denigratoare şi de  obligare a pârâţilor la plata de amenzi civile. S-a mai dispus obligarea pârâţilor SC [...] SRL, [...] ?i [...] la plata către reclamantă a sumei  de 1638,5 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei civile nr. 1151/03.03.2008 pronunţată de Judecătoria Constanţa au formulat recurs pârâţii SC [...] SRL, [...] ?i [...], solicitând modificarea în tot a sentinţei recurate şi respingerii acţiunii formulate de reclamanta [...], arătând că dreptul la libera exprimare este garantat de dispoziţiile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, iar libertatea presei a fost reţinută în numeroase decizii ale Curţii Europene a Drepturilor Omului.

 Totodată, a declarat recurs şi reclamanta [...], apreciind că se impune admiterea integrală a capetelor de cerere şi faţă de toţi pârâţii chemaţi în judecată, iar valoarea daunelor morale acordate este insuficientă în raport cu prejudiciul suferit.

 Prin decizia Tribunalului Constanţa nr. 466/17.09.2008 pronunţată  în dosar nr. 982/212/2007 s-a dispus admiterea recursurilor declarate, casarea în tot a hotărârii atacate şi reţinerea cauzei spre competentă soluţionare în fond la Tribunalul Constanţa – secţia comercială. În motivarea deciziei s-a reţinut că instanţa a fost investită cu soluţionarea unei acţiuni al cărei capăt principal de cerere este obligaţia de a face, neevaluabilă în bani. În plus, faţă de calitatea de comerciant a pârâtei S.C. [...] S.R.L., sunt incidente dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. a C.pr.civ., ce atribuie competenţa de soluţionare a acţiunilor de acest fel în favoarea tribunalului.

Urmare deciziei de casare, pe rolul Tribunalului Constanţa a fost înregistrată prezenta cauză, sub nr. 2515/118/2009.

La termenul de judecată din data de 21.05.2009, instanţa a dispus admiterea excepţiei inadmisibilităţii cererii de obligare a pârâţilor la plata daunelor morale, dedusă din nerespectarea dispoziţiilor art. 7201 C.pr.civ., urmare neefectuării de către reclamantă a procedurii concilierii prealabile.

Ulterior, la data de 27.07.2009, reclamanta [...] a formulat o nouă acţiune înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa sub nr. 21.652/212/2009, prin care a solicitat obligarea pârâtelor SC [...] SRL, [...], [...] si [...]  la încetarea publicării articolelor denigratoare şi la plata sumei de 100.000 lei, reprezentând daune morale.

La termenul de judecată din data de 18.02.2010, instanţa a dispus admiterea excepţiei conexităţii dosarului nr. 21.652/212/2009 cu  prezenta cauză, între cele două cauze existând o strânsă legătură,  faţă de capătul principal de cerere din acţiunea introdusă pe rolul Judecătoriei Constanţa (obligaţie de a face neevaluabilă în bani) competenţa de soluţionare a dosarelor conexate aparţinând Tribunalului Constanţa.

Totodată, prin încheierea din data de 23.02.2010 s-a dispus respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii având ca obiect obligarea pârâţilor de despăgubiri civile reprezentând  daune morale ca nefondată.

Prin sentinţa civilă nr. 4255 din 30.07.2010 Tribunalul Constanţa a respins acţiunea formulată de reclamanta [...] în contradictoriu cu pârâta [...], ca nefondată, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta [...] în contradictoriu cu pârâtele  S.C. [...] S.R.L.,  [...] şi [...], a obligat pârâţii S.C. [...] S.R.L., [...] şi  [...] la plata, în solidar, către reclamanta [...]  a sumei de 60.000 lei, reprezentând despăgubiri civile pentru daune morale.

A obligat pârâţii S.C. [...] S.R.L., [...] şi  [...] la publicarea  în ziarul [...] de Constanţa şi într-un cotidian central a prezentei hotărâri.

 A respins restul capetelor de cerere, privind obligarea pârâţilor la încetarea publicării de articole defăimătoare la adresa reclamantei şi de obligare a pârâţilor la plata unei amenzi civile, ca nefondate.

Totodată a obligat pârâţii S.C. [...] S.R.L., [...] şi  [...] la plata către reclamanta [...] a sumei de 1.666,6 lei fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunţa astfel tribunalul a avut în vedere următoarele:

În perioada 18 iulie 2006 – 18 ianuarie 2007 au fost publicate în cotidianul „[...] de Constanţa” un număr de 18 articole în cuprinsul cărora se aduc următoarele acuzaţii de fapt: plagierea de către reclamantă a lucrării MARKETING, apărută în octombrie 2000 la editura Uranus – Bucureşti, având drept coordonator pe prof. Virgil Balaure, precum şi a lucrării  MARKETING  apărută în anul 1992 la editura Marketer Bucureşti.

S-a afirmat că la conceperea lucrărilor intitulate MARKETING, apărută în octombrie 2000 la editura Expert - Bucureşti, precum şi a lucrării TEORIE ŞI PRACTICĂ ÎN CERCETAREA DE MARKETING, apărută în anul 1998 la editura Expert Bucureşti, reclamanta [...] ar fi plagiat pasaje întregi din lucrările apărute anterior. Se mai reţine în articolele menţionate că la baza promovării reclamantei în funcţia de decan a Universităţii [...] Constanţa ar fi stat cele două lucrări plagiate, precum şi că reclamanta ar fi fost surprinsă în timp ce lua mită pentru vinderea subiectelor pentru examenul de admitere şi de licenţă la aceeaşi universitate.

Totodată, instanţa a constatat că pârâta [...] este semnatara doar a două dintre articolele indicate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, celelalte 16 articole fiind semnate sub numele de [...].  Însă,  din adresa nr. 8242/2007 emisă de ITM Constanţa, din adresa depusă de pârâta SC [...] SRL şi din răspunsurile date de această pârâtă la interogatoriu a rezultat că autorul [...] nu este angajatul societăţii pârâte, acest nume fiind un pseudonim folosit de redacţie pentru semnarea articolelor publicate pe baza sesizărilor provenite de la cetăţeni.

Pe cale de consecinţă, pentru afirmaţiile cuprinse în articolele semnate sub numele de  [...], instanţa a apreciat că răspunderea aparţine redacţiei  cotidianului [...] de Constanţa, şi anume redactorul şef [...] şi prin redactor şef adjunct [...].  În acest sens, instanţa a reţinut că, în calitatea lor de redactor şef şi redactor şef adjunct, cele două pârâte au stabilit şi coordonat politica editorială a cotidianului, au verificat articolele scrise şi au aprobat implicit publicarea lor, având cunoştinţă de publicarea fiecăruia dintre articole, şi asumându-si astfel răspunderea pentru conţinutul acestora.

 În ceea ce priveşte răspunderea civilă a pârâtei S.C. [...] S.R.L., instanţa a avut în vedere dispoziţiile art.1000 alin.3 c.civ., potrivit cărora comitenţii răspund de prejudiciul cauzat de prepuşii lor în funcţiile ce li s-au încredinţat.

 Cu privire la pârâta [...], instanţa a reţinut că aceasta nu a săvârşit nicio faptă ilicită de natură a atrage răspunderea civil delictuală, întrucât, în calitatea de director general, aceasta nu avea atribuţii de a se implica în politica editorială, nu verifica şi nu aproba publicarea articolelor, având doar atribuţii manageriale, motiv pentru care acţiunea formulată în contradictoriu cu aceasta s-a respins ca nefondată. 

 A mai reţinut instanţa că libertatea de exprimare reprezintă un drept esenţial într-o societate democratică şi este garantat prin dispoziţiile art. 30 din Constituţia României. Acest drept esenţial este supus unor limitări, prin chiar dispoziţiile constituţionale şi ale Convenţiei europene a Drepturilor omului, potrivit dispoziţiilor art. art. 30 alin. 6 din Constituţie.

Curtea  Europeană a Drepturilor Omului, prin jurisprudenţa sa, în mod constant a reţinut rolul deosebit de important al presei în asigurarea democraţiei, statuând chiar rolul acesteia indispensabil  de câine de pază al democraţiei, prin dreptul şi îndatorirea presei de a aduce la cunoştinţa publicului chestiuni ce privesc viaţa societăţii, presa furnizând  publicului unul dintre mijloacele de a cunoaşte şi de a-şi forma o părere referitoare la atitudinea unor persoane care ocupă funcţii publice.

A mai reţinut Curtea că, în exercitarea acestui rol, presa poate recurge şi la un ton incisiv, provocator, exagerat, cu respectarea însă a unor limite care ţin de protecţia reputaţiei şi a drepturilor celuilalt.

Totodată, Curtea a mai subliniat că trebuie făcută distincţie cu privire la afirmaţiile reţinute într-un articol de presă, între acuzaţiile de fapt, pentru care este necesară existenţa unor indicii temeinice şi judecăţile de valoare, cele din urmă neputând fi supuse unei probări a exactităţii lor, iar o judecată de valoare se poate dovedi excesivă dacă este lipsită de orice fundament de fapt.

Instanţa a reţinut că prin acuzarea reclamantei de plagierea a două lucrări apărute anterior şi a vânzării subiectelor pentru examenul de admitere şi licenţă al cărei decan era la momentul publicării articolelor, s-au adus acesteia acuze de fapt deosebit de grave, constând în săvârşirea unor infracţiuni prevăzute de legea drepturilor de autor şi codul penal.

 Prin rezoluţia nr. 1604/P/28.11.2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numita [...] pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, trafic de influenţă şi a infracţiunii prevăzute  de art.141 din Legea 8/1996 a drepturilor de autor, reţinându-se că sunt incidente dispoziţiile art. 10 lit. a (fapta nu există), art. 10 lit. d ( fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii) şi respectiv ale art. 10 lit. g ( a  intervenit prescripţia) din Codul de procedură penală.

 Instanţa a reţinut că nu au fost administrate probe care să confirme veridicitatea acuzelor de fapt aduse la adresa reclamantei prin articolele publicate în mod repetat.

Chiar dacă nu se poate impune pârâţilor efectuarea, anterior publicării articolelor, a unor cercetări ample în sensul confirmării veridicităţii celor susţinute (chiar pârâta S.C. [...] S.R.L.  arătând în cuprinsul interogatoriului că s-au avut în vedere sesizări ale cetăţenilor şi anchete desfăşurate de angajaţii societăţii), nu mai puţin adevărat este că deontologia profesiei de jurnalist implică deţinerea, la momentul formulării unor acuze de fapt la adresa unei persoane, a unor minime indicii temeinice care să susţină veridicitatea conţinutului  celor relatate.

Ori, instanţa a reţinut că pârâţii nu a făcut dovada deţinerii unor minime informaţii care să fi justificat formularea unor acuze deosebit de serioase (săvârşirea unor infracţiuni) la adresa reclamantei. De altfel, pârâţii persoane fizice nu s-au prezentat în instanţă în vederea administrării probei cu interogatoriu, instanţa apreciind atitudinea acestora, prin raportare la dispoziţiile art. 225 C.pr.civ., ca un început de dovadă în sensul confirmării susţinerilor reclamantei [...] sub aspectul caracterului fals al conţinutului articolelor.

 Chiar dacă în cuprinsul articolelor se fac aprecieri cu privire la activitatea desfăşurată de reclamantă în calitate de decan, exercitând astfel o funcţie publică şi de interes general, modalitatea în care se aduc la cunoştinţa publicului aceste informaţii delimitează sfera licitului de cea a ilicitului civil. 

Instanţa a constatat că, în chiar titlul articolelor publicate, se folosesc cuvinte ce au un vădit caracter insultător, jignitor la adresa reclamantei şi lipsa bunei credinţe a pârâţilor rezultă şi din refuzul publicării unui drept la replică.

 Pe cale de consecinţă, modalitatea jignitoare în care s-au formulat aceste judecăţi de valoare, culminând cu cererea repetată de demitere a reclamantei [...] din funcţia de decan al universităţii, a fost de natură a aduce atingere dreptului la onoare şi demnitate al reclamantei.

Potrivit art.998 C.civ. „Orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara.”, iar pentru a interveni răspunderea civil delictuală este necesară întrunirea cumulativă a patru condiţii: existenţa faptei ilicite, prejudiciul, vinovăţia autorului faptei şi legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu.

Fapta ilicită este fapta prin care încălcându-se normele dreptului obiectiv sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparţinând unei persoane. Instanţa a apreciat că  modalitatea şi maniera de publicare a articolelor (în mod repetat, pe parcursul unui timp îndelungat, fără a deţine indicii minime care să confirme veridicitatea celor publicate  şi fără a se permite reclamantei dreptul la replică, neindicarea de către pârâta S.C. [...] S.R.L. a identităţii persoanei care a semnat articolele sub numele de [...]),  denotă faptul că pârâţii  nu au urmărit informarea opiniei  publice asupra unor chestiuni de interes public, având intenţia prejudicierii imaginii reclamantei [...].

 Prin urmare, pârâţii [...] şi [...] în calitate de autor şi redactor şef adjunct, respectiv de redactor şef, au săvârşit faţă de reclamantă fapte ilicite, prin încălcarea normelor dreptului obiectiv (art. 30 alin. 6 din Constituţia României art. 10 paragraf 2 şi art. 6 paragraf 2 din CEDO), şi atingerea adusă dreptului subiectiv la onoare, demnitate şi imagine  al reclamantei [...].

Sub aspectul prejudiciului, instanţa a reţinut că, urmare faptelor ilicite ale pârâţilor, reclamantei i-a fost cauzat un important prejudiciu moral, aducându-se atingere onoarei şi reputaţiei reclamantei, fiindu-i afectate  starea psihică şi relaţiile sociale.

Vinovăţia reprezintă atitudinea psihică pe care autorul a avut-o la momentul săvârşirii faptei ilicite faţă de faptă şi urmările acesteia. Astfel cum s-a arătat anterior, instanţa a apreciat că, prin modalitatea concretă de publicare a articolelor, pârâtele [...] şi [...] au săvârşit faptele ilicite cu intenţia de a o denigra pe reclamantă şi a o determina pe aceasta să-şi dea demisia.

Raportul de cauzalitate îl reprezintă legătura dintre faptă şi prejudiciu, în sensul că acea faptă a provocat acel prejudiciu, în mod evident faptele pârâtelor [...] şi [...] de a publica articolele denigratoare la adresa reclamantei producând reclamantei [...] un important  prejudiciu moral.

Faţă de cele expuse, instanţa a apreciat că sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii civil delictuale a pârâtelor  [...] şi [...].

Potrivit art. 1000 alin. 3 C.civ. comitenţii răspuns de prejudiciul cauzat de prepuşii lor în funcţiile ce li s-au încredinţat. Între pârâtele [...] şi [...] şi pârâta SC [...] SRL există raport de prepuşenie, primele fiind angajatele SC [...] SRL în funcţia de redactor şef şi redactor şef adjunct, iar  faptele ilicite cauzatoare de prejudicii reclamantei au fost săvârşite de către pârâte în exercitarea funcţiilor  ce li s-au încredinţat, fiind astfel îndeplinite condiţiile speciale pentru antrenarea răspunderii comitentului SC [...] SRL pentru faptele prepuşilor săi.

  Reţinând existenţa prejudiciului moral cauzat reclamantei, instanţa a dispus obligarea pârâţilor la repararea acestuia prin echivalent bănesc, la stabilirea cuantumului acestora avându-se în vedere calitatea de persoană publică a reclamantei, atingerea gravă a onoarei şi demnităţii acesteia, faptul că, prin publicarea repetată a articolelor în ziar, o parte însemnată a cetăţenilor a luat cunoştinţă de faptele nereale imputate reclamantei, ceea ce a fost de natură a ştirbi dreptul la imagine al acesteia.

 Totodată, s-a avut în vedere şi perturbarea vieţii sociale şi de familie a reclamantei, motiv pentru care apreciază că suma de 60.000 lei este de natură a acoperi prejudiciul moral cauzat acesteia prin faptele ilicite ale reclamanţilor, constituind o reparaţie proporţională cu atingerea adusă intereselor legitime ale reclamantei.

S-au respins restul pretenţiilor reclamantei, instanţa apreciind că este necesară existenţa unei proporţii rezonabile între prejudiciu şi despăgubire, nefiind admisibilă  îmbogăţirea  victimei faptei licite.

Totodată, pentru acoperirea integrală a prejudiciului moral cauzat reclamantei tocmai prin aducerea la cunoştinţa publicului prin intermediul presei a unor acuze neîntemeiate, instanţa a apreciat necesară şi o formă de reparaţie nepatrimonială, motiv pentru care a obligat pârâţii să publice hotărârea, pe cheltuiala lor, în ziarul [...] de Constanţa şi într-un cotidian central.

În ceea ce priveşte cererea reclamantei de obligare a pârâţilor la încetarea publicării de articole denigratoare, instanţa a constatat că nu s-ar putea impune pârâţilor o asemenea obligaţie negativă, neindividualizată, cu caracter general în lipsa constatării caracterului potenţial denigrator de către instanţa de judecată, motiv pentru care a respins această cerere ca neîntemeiată.

Totodată, instanţa a respins ca neîntemeiată şi cererea reclamantei privind obligarea pârâţilor la plata amenzii civile de 1000 lei pe zi în favoarea statului, de la data pronunţării şi până la data încetării publicării de articole, pentru aceleaşi considerente reţinute anterior, privind  caracterului eventual şi incert al obligaţiei.

Prin decizia civilă nr.83 din 10.06.2011 Curtea de Apel Constanţa a admis  calea de atac formulată împotriva acestei hotărârii, după ce la termenul de judecată din 10.01.2011 a constatat că, faţă de obiectul acţiunii, hotărârea tribunalului este susceptibilă de a fi atacată cu apel şi nu cu recurs, sens în care a calificat calea declarată ca fiind apel, a anulat sentinţa şi a trimis cauza spre competentă soluţionare la Judecătoria Constanţa – Secţia civilă. Încheierea din data de 10.01.2011 şi decizia nr.83/2011 au foste casate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia civilă nr.6704 din 1.11.2012 şi trimisă cauza Curţii de Apel Constanţa pentru soluţionarea recursurilor.

Prin recursul lor pârâţii SC [...] SRL, [...] şi [...] au criticat hotărârea tribunalului pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectele:

Dreptului liberaţii de exprimare îi corespunde obligaţia corelativă şi negativă a statului de a face ceva prin care să aducă atingere acestui drept, cât şi obligaţia corelativă şi pozitivă a celorlalţi particulari de a asigura prin activităţile pe care le întreprind, respectarea acestuia.

Domeniul de aplicare a libertăţii de exprimare include o arie larga de forme de manifestare a libertăţii de exprimare, inclusiv mijloacele materiale si tehnice folosite pentru exercitarea acesteia.

Au fost considerate ingerinţe in exercitarea respectivei libertăţi situaţii variate cum ar fi sancţionarea unor ziarişti pentru diferite afirmaţii publicate in presa sau făcute in timpul unor emisiuni televizate, refuzul autorităţilor de a distribui o anumita revista, interzicerea difuzării unui film.

Libertatea de exprimare apară toate categoriile de informaţii obiective, pluraliste si toate creaţiile si ideile originale, orice ar fi forma, suportul si finalitatea acestora, de ea bucurându-se nu numai mijloacele de informare in masa, ci si toţi cetăţenii si creatorii ştiinţifici, literari sau artistici.

Când ne aflăm in fata afirmaţiilor critice pe care presa le face cu privire la oameni publici, fie ca aceştia ocupa deja funcţiile publice, fie ca nu, controlul european este total iar protecţia convenţiei este maxima.

Pentru a justifica poziţia privilegiata pe care acest tip de discurs o ocupa, Curtea Europeana a pus accentul pe dreptul opiniei publice de a fi informata cu privire la chestiunile ce prezintă interes public, acestui drept corespunzându-i o obligaţie a jurnaliştilor de a răspândi informaţii si idei, îndeplinindu-si rolul de ”câine de pază al democraţiei”.

Rezultă că limitele admisibile sunt mai largi in privinţa unui om care deţine o funcţie publică, vizat de această calitate, decât ale unui om obişnuit.

Spre deosebire de acesta din urma omul care deţine o funcţie publica se expune in mod inevitabil si conştient unui control strict al faptelor si afirmaţiilor sale atât din partea ziariştilor cât şi a masei cetăţenilor, el fiind obligat sa dea dovada de o mai mare toleranţă.

Curtea a stabilit o foarte importantă distincţie între afirmarea unor fapte şi cea a unor judecăţi de valoare, potrivit curţii, existenţa faptelor poate fi dovedita, in timp ce adevărul judecaţilor de valoare nu este susceptibil de probaţiune.

Tendinţa Curţii Europene este de a acorda presei garanţii solide împotriva acuzaţiilor de calomnie, indicând principiul conform căruia ziariştii nu trebuie sa fie obligaţi să dovedească adevărul afirmaţiilor publicate atunci când acţionează cu buna credinţa, bazându-se pe informaţii credibile.

Ori in speţa de faţă, rezulta din întreg materialul probator administrat in cauza publicarea articolelor s-a făcut ca urmare a reclamaţiilor repetate a studenţilor, care din motive lesne de înţeles au dorit să îşi păstreze anonimatul cu privire la neregulile pe care le săvârşea reclamanta.

Chiar din declaraţiile martorilor audiaţi la propunerea reclamantei rezulta ca aceasta făcea parte atât din comisia de elaborare a subiectelor de examen cat si din comisia de examinare, astfel încât numeroşi studenţi sau viitori studenţi alegeau varianta de a se medita la reclamanta pentru a-si asigura reuşita la examene ceea ce echivalează cu o mita mascata.

Nu sunt de neglijat nici părerile studenţilor afişate in format electronic pe site-ul Telegraf Constanţa cu privire la conduita profesională şi morală a reclamantei.

Este evident că toate aceste fapte reprobabile ale reclamantei nu erau aduse de studenţi la cunoştinţa rectorului, ci ziariştilor tocmai pentru că li se asigură anonimatul.

Au depus la dosarul cauzei un articol publicat intr-un ziar din tara unde rectorul universităţii respective îşi exprima nemulţumirea ca studenţii reclama conduita necorespunzătoare a dascălilor, presei, si nu conducerii universităţii pentru a lua masuri împotriva dascălilor corupţi.

De altfel, mai multe ziare atât pe plan local dar şi naţional au publicat articole cu privire la calitatea învăţământului românesc şi a dascălilor.

Expresiile mai vehemente sau mai dure folosite de semnatarii articolelor publicate in cotidianul [...] îşi pot cu uşurinţa găsi explicaţia in indignarea justificată a oricărui om atunci când asupra calităţii profesionale sau morale a unui dascăl planează fie si cele mai mici suspiciuni, cu atât mai mult cu cât acest dascăl este conducătorul unei instituţii din învăţământul superior de stat.

Unei astfel de persoane publice i se poate şi trebuie să i se pretindă o reputaţie morală neştirbită, impecabilă, mai presus de orice controverse şi suspiciuni, tocmai pentru că o astfel de persoană publică, dascăl şi conducător al unei instituţii de învăţământ superior contribuie şi poartă răspunderea pregătirii profesionale a generaţii întregi de studenţi, pentru care trebuie sa reprezinte un exemplu vrednic de urmat.

 In contextul actual, de notorietate, al degradării continue a calităţii învăţământului romanesc, când zilnic sunt făcute publice prin ziare, reviste, radio şi la televiziune informaţii cu privire la incompetenţa unor cadre didactice, manifestări violente ale acestora in raport cu elevii pe care ar trebui să ii pregătească, manifestări părtinitoare in evaluarea pregătirii şcolare, condiţionarea din partea profesorilor a acordării de calificative nemeritate elevilor si studenţilor de obţinerea de avantaje materiale, vânzarea subiectelor la examene, toate acestea cu consecinţe deosebit de grave in privinţa nivelului de pregătire şi educare a generaţii întregi de studenţi, demersul jurnaliştilor de la cotidianul [...] apare nu numai pe deplin justificat dar necesar, obligatoriu şi se constituie intr-un semnal de alarmă curajos, demn de interes şi apreciere şi nicidecum susceptibil de sancţionare.

Demersul jurnalistic, de totală bună credinţă, urmărind cu stricteţe informarea corectă a opiniei publice, intr-un context vădit nefavorabil calităţii învăţământului romanesc se încadrează cu rigurozitate in dreptul oricărei persoane la libertatea de exprimare aşa cum este reglementat de art. 10 al Convenţiei, fără a urmări să aducă in vreun fel atingere onoarei şi demnităţii reclamantei.

Libertatea jurnalistică acoperă posibilitatea recurgerii la un anumit grad de exagerare sau provocare şi chiar dacă pârâţii au folosit o critică puternică şi un limbaj polemic, art. 10 din Convenţie protejează şi informaţiile sau ideile care rănesc, şochează sau neliniştesc, in acest sens pronunţându-se Curtea Europeană a Drepturilor Omului in cauza Dichand contra Austriei.

Cu rea-credinţă, reclamanta denaturează adevărul atunci când pretinde că pârâta nu i-a acordat dreptul la replică.

Reclamanta a beneficiat de acest drept in ediţia de marţi 7 noiembrie 2006 in cotidianul Replica, pag. 7, fără a aminti de faptul că a avut ocazia de a-şi exprima punctul de vedere si in articole publicate in cotidianul Cuget Liber-ediţia din 28.12.2006.

Prin articolul publicat de ziarul recurenţilor cu privire la asemănările izbitoare intre lucrările publicate de reclamanta in anul 1998 cu lucrările publicate de alţi autori in anul 1992 au urmărit informarea opiniei publice asupra acestui aspect, ţinând seama şi de faptul că problematica abordată se referea la calitatea învăţământului de stat românesc.

Că demersul jurnalistic nu a avut intenţia denigrării reclamantei o atestă şi adresele emise de cotidianul [...] către Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi către Senatul Universităţii [...] prin care se solicită celor două instituţii analizarea situaţiei de fapt semnalate şi aduse la cunoştinţa opiniei publice prin articole publicate in acest cotidian, ceea ce este de natură a sublinia tocmai buna credinţă a ziariştilor şi nicidecum o încercare josnică de defăimare a unui cadru didactic serios, competent, cu o reputaţie neştirbită.

Pentru aceste considerente, observând că hotărârea adoptată de instanţa de fond este vădit nelegală şi netemeinică, contravine flagrant practicii si jurisprudenţei in materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului, fiind data cu aplicarea greşita a legii, solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacata in sensul respingerii acţiunii reclamantei ca nefondata, cu obligarea acesteia la plata cheltuirilor de judecată.

La data de 27.09.2010 [...] a depus la dosar recurs  prin care a învederat:

Un prim motiv de recurs vizează soluţionarea cauzei in fond după casarea cu reţinere de către Tribunalul Constanţa cu lipsă de procedură in ceea ce o priveşte pe [...], împrejurare ce atrage nulitatea tuturor actelor de procedura realizate in conformitate cu disp. art 304 pct 5.

Astfel, delegaţia de avocat a apărătorului ales pentru soluţionarea acuzei în recurs a încetat la momentul pronunţării soluţiei irevocabile de admitere a recursului si casare a hotărârii recurate. Dosarul s-a reînregistrat, a obţinut un nou număr si a avut loc o nouă judecată pe fond, fără ca recurenta să fi fost citată la domiciliul său.

Întrucât apărătorul care a răspuns in dosar şi pentru recurenta [...], in fapt nu a prezentat o delegaţie de avocat nu se poate susţine că aceasta persoană a fost mandatată de această parte pentru reprezentarea intereselor in noul ciclu procesual.

Din această perspectivă şi aşa-zisul domiciliu ales la care a fost citată recurenta [...] nu poate conduce la acoperirea procedurii de vreme ce manifestarea de voinţa a fost realizata cu prilejul unui alt ciclu procesual si in fata unei instanţe a cărei hotărâre a fost desfiinţată.

Respectarea procedurii de citare ar fi impus in prezenta cauză fie solicitarea unei delegaţii de avocat speciale pentru noul litigiu fie citarea recurentei [...] la adresa unde domiciliază in fapt şi unde ar fi avut posibilitatea reală de a lua la cunoştinţa de termenele de judecata si implicit de actele si lucrările dosarului.

Menţionează că nu mai lucrează şi nu mai are nicio legătură profesională cu SC [...] SRL de o lungă perioadă de timp astfel că citarea realizată la sediul societăţii nu putea să dea, in mod rezonabil, posibilitatea de a lua la cunoştinţă de actele dosarului.

De vreme ce citarea părţii este obligatorie şi prevăzută prin norme imperative, întrucât procedura a fost viciată prin citarea recurentei [...] la o adresă unde nu locuieşte şi întrucât vicierea procedurii a încălcat dreptul la apărare se impune admiterea recursului si casarea hotărârii pentru motivul prevăzut de art 304 pct.5

Un alt motiv de recurs vizează pronunţarea hotărârii de către un judecător necompetent din punct de vedere material si funcţional raportat la caracterul civil al cauzei conform disp. art 304 pct 3 Cod roc civ.

Caracterul civil al cauzei este o chestiune de ordine publică şi ca atare poate fi invocată oricând chiar şi in căile de atac. În mod nejudicios instanţa de recurs anterior casării a reţinut caracterul comercial al cauzei dedus din calitatea de comerciant a SC [...] SRL.

Împrejurarea ca una din părţile dosarului are calitatea de comerciant nu atrage automat caracterul comercial al cauzei in condiţiile in care actul este in mod evident civil. Ori, răspunderea pentru un delict civil este un act eminamente civil astfel încât fie el săvârşit de o societate comerciala nu poate imprima cauzei o natura comerciala.

Atingerea adusă onoarei şi reputaţiei alegată de reclamantă reprezintă un drept esenţialmente nepatrimonial si de natura civila motiv pentru care încălcarea unei asemenea drept chiar daca autorul ar fi un comerciant constituie un delict civil.

Prezumţia de comercialitate dedusă din disp art 4 si 56 Cod Comercial este înfrântă de natura delictului alegat şi de cea a dreptului dedus judecăţii. Eventuala repercusiune pe care obligarea la plata unei daune ar putea-o avea asupra patrimoniului societăţii nu schimba faptul ca ceea ce s-a dedus judecaţii este un delict civil care nu are nicio legătura cu comerţul exercitat de comerciant.

Ori, in condiţiile in care cauza are o natură civilă iar valoarea patrimonială solicitata este sub 5 mld lei vechi iar o parte din capetele de cerere sunt neevaluabile in bani apreciază că fondul cauzei trebuia să fie soluţionat de către Judecătoria Constanta.

Pe cale de consecinţa hotărârea pronunţata in fond de un judecător de la Tribunal, Secţia Comerciala este nelegala, fiind data cu încălcarea competentei altei instanţe. Întrucât Judecătoria Constanta a fost prima instanţa investita cu soluţionarea pricinii si întrucât celelalte hotărâri pronunţate in dosar sunt desfiinţate ca urmare a necompetentei instanţei care le-a pronunţat solicită casarea cu trimitere la Tribunalul Constanta Secţia Civila pentru soluţionarea cauzei in apel.

Apreciază că sentinţa pronunţată de Judecătoria Constanta nr. 1151/03.03.2008 in dosarul nr.982/212/2007 este atacabila cu apel prin raportare la valoarea cumulată a capetelor de cerere privind daune morale solicitate plus amenzi civile, cât mai ales prin raportare la capetele de cerere neevaluabile in bani.

Interpretând disp.art.282 1 Cod proc. Civ. conchide că cererile neevaluabile in bani sunt supuse caii de atac si a apelului si a recursului. Ori, câta vreme unele dintre capete de cerere sunt date cu recurs si altele cu apel, pentru respectarea celor trei grade de jurisdicţie întreaga cauza va fi deferita tuturor cailor de atac.

Soluţia judicioasa in prezenta cauza ar fi casarea cu trimitere către instanţa competenta respectiv Tribunalul Constanţa - Sectia Civila care sa soluţioneze calea de atac corecta formulata împotriva sentinţei civile nr. 1151/2008 a Judecătoriei Constanta respectiv calea devolutiva de atac a apelului.

Pe fondul cauzei, apreciază că instanţa de fond după casare a pronunţat o hotărâre lipsita de temei legal, motiv dedus din disp. art 304 pct 9.

Astfel instanţa de fond nu a stabilit in mod concret situaţia de fapt, atribuţiunile fiecărei persoane implicate in activitatea la ziarul [...] si nici modalitatea de îndeplinire a condiţiilor răspunderii civile delictuale.

Nelămurind in concret cauza pe fond apreciază că se impune oricum casarea cu trimitere in baza disp. art 3041 c.proc.civ. raportat la art.312 alin 5 pentru stabilirea situaţiei de fapt si a acţiunilor sau inacţiunilor fiecărei persoane in parte fiind necesare a se administra un probatoriu mai laborios in acest sens.

In ceea ce o priveşte pe recurenta instanţa retine ca se face vinovata de săvârşirea unui delict civil deşi nu a fost administrata nicio proba din care sa reiasă atribuţiunile sale in cadrul ziarului sau existenta unei decizii editoriale de publicare a articolelor presupus defăimătoare.

Nefiind dovedit in concret delictul civil alegat de reclamanta, instanţa nu putea sa o oblige pe recurenta la acoperirea prejudiciului. Simpla afirmaţie ca recurenta ocupa funcţia de redactor şef fără însă să se facă o cercetare cu privire la modalitatea de distribuie a sarcinilor si responsabilităţilor in cadrul ziarului nu poate reprezenta un temei de angajare a răspunderii civile delictuale.

Instanţa de fond după casare a reţinut in mod nelegal începutul de recunoaştere realizat de recurenta prin neprezentarea la interogatoriul solicitat cu prilejul soluţionării cauzei in primul ciclu procesual la Judecătoria Constanta.

La momentul respectiv recurenta a solicitat amânarea luării interogatoriului motivat de faptul ca in ziua termenului se afla in afara localităţii in exercitarea atribuţiunilor de serviciu.

Ulterior nu s-a mai pus in discuţie luarea interogatoriului dar prin hotărâre instanţa a reţinut incidenţa disp. Art. 225 Cod proc. civ. Posibilitatea instanţei de a retine un început de recunoaştere trebuie sa se fundamenteze pe mai multe argumente respectiv pe întreaga atitudine a unei părţi care sa reflecte o asemenea achiesare la pretenţiile adversarului.

Se arată că recurenta a fost citată numai la sediul ziarului nu la domiciliul personal deşi reclamanta ar fi fost obligata sa facă demersuri pentru aflarea adresei unde in fapt partea chemata in judecata.

Coroborat cu atitudinea superficiala a reclamantei in raport de chestiunile procedurale este şi împrejurarea ca fondul după casare s-a soluţionat cu lipsa de procedura fata de recurenta [...] care nici nu mai lucra de o perioada la ziarul [...]. In aceste condiţii, instanţa nu putea sa retina raportat la recurenta incidenţa disp. art 225 Cod proc. Civ.

Nu in ultimul rând învederează instanţei greşita aplicare a legii de către instanţa referitoare la libertatea de opinie şi exprimare.

Deşi face referire la principiul constituţional, la dispoziţiile şi jurisprudenţa CEDO instanţa ignoră in final imperativul libertăţii presei ca o garanţie a democraţiei şi condamnă ziariştii pentru exprimarea unor opinii.

In lumina practicii CEDO îngrădirile aduse libertăţii de expresie intr-o societate democrată trebuie saăfie minime şi necesare raportate tocmai la valorile democratice vehiculate in spaţiul european.

Limbajul jurnalistic trebuie şi poate să fie mai agresiv sau provocator pentru a-şi îndeplini scopurile de informare intr-o societate democratică, mai ales in condiţiile in care cel vizat este o persoană publică.

Este de datoria unui jurnalist sa aducă la lumina subiecte de interes general cum ar fi presupusa mita pe care decanul unei facultăţi o primeşte pentru admiterea la facultate sau plagiatul la care se pretează un cadru didactic de vaza in cadrul comunităţii.

Campania iniţiată de ziarul [...] nu are caracterul unei vendetta personale împotriva unei persoane ci anchetarea intr-un limbaj provocator a unor posibile fapte grave de care s-ar face vinovată o persoană aflată intr-o funcţie publică şi remunerata din bani publici.

Instanţa face referire la "minimele indicii" pe care un jurnalist trebuie să le deţină când scrie un subiect. Insă, problema minimelor indicii este subiectiva, tine de interpretarea pe care judecătorul o dă şi in acest caz ar trebui să se acorde, in lumina principiilor constituţionale, credit jurnalistului. Prin probele administrate la dosar s-a încercat dovedirea faptului ca articolele nu au constituit pure invenţii ci au avut la baza sesizări din partea unor studenţi si a altor persoane care au avut de suferit in urma atitudinii reclamantei.

Câtă vreme noţiunea de minime indicii este variabila si suporta numeroase interpretări de ce nu s-ar putea considera că existenţa unor plângeri sau sesizări din partea unor persoane ar constitui minime indicii. Jurnalistul nu este organ de politie, nu poate si nici nu trebuie sa se substituie acestuia.

In privinţa acuzelor de plagiat in cuprinsul articolelor s-au produs suficiente dovezi in legătura cu identitatea literala intre pasajele din cărţile reclamantei si cărţile altor profesori universitari din Bucureşti.

Posibilitatea de a percepe identitatea până la semne de punctuaţie intre pasaje din diferite cărţi aparţine oricui şi cu atât mai mult unor persoane cu studii superioare cum sunt ziariştii, astfel încât inexistenţa unor plângeri din partea păgubiţilor sau părerea unor studente ale doamnei profesor audiate ca martori nu sunt aspecte de natură să înfrângă cerinţa unor minime indicii - ca fundament pentru relatarea unui subiect.

Limbajul folosit in evidenţierea subiectului, desigur reprobabil, este esenţialmente o chestiune de gust, care însă nu poate reprezenta o categorie obiectivă pentru naşterea unui delict si angajarea răspunderii delictuale.

Esenţa democraţiei consta, poate, tocmai in a asculta si pe cel care are o părere negativa despre tine enunţată intr-un limbaj suburban. Important este însă in a permite tuturor să aibă o părere indiferent de cat de negativa ar fi aceasta si cu atât mai mult jurnaliştilor fără impunerea unei cenzuri subiective.

De altfel CEDO a arătat ca trebuie făcute distincţii intre acuze de fapt şi judecaţi de valoare, judecăţile de valoare neputând fi probate ţinând de fibra internă a individului. A adresa unei persoane o serie de adjective nu constituie acuze ci păreri, judecaţi de valoare făcute cu privire la persoana respectiv si ca atare necenzurabile din perspective subiective

Intimata reclamantă [...] a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, cu obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În ceea ce priveşte lipsa de procedură invocată de [...], în rejudecarea cauzei de către Tribunalul Constanţa, în dosar nr.2515/212/2009, în condiţiile în care aceasta a fost reprezentată de apărător ales, aceasta a avut termen în cunoştinţă şi faţă de ea procedura a fost legal îndeplinită. Apreciază că procedura de citare a fost corect îndeplinită cu recurenta pârâtă [...] pe tot parcursul litigiului în condiţiile în care  aceasta a fost reprezentată de apărător ales cu delegaţie la dosar.

Cu privire la susţinerea potrivit cu care recurenta [...] a fost citată la o altă adresă unde nu locuieşte, respectiv la sediul societăţii [...], susţine că nu există la dosar o altă adresă prin care să se comunice instanţei rezilierea contractului de asistenţă juridică pentru faza de rejudecare după casare, astfel încât mandatul conferit avocatului său să nu mai producă efecte juridice.

Consideră intimata reclamantă că litigiul a fost soluţionat în mod legal în prima instanţă de către Tribunalul Constanţa – Secţia comercială, prin raportare la dezlegarea dată acestei probleme de drept de către instanţa de recurs din primul ciclu procesual şi având în vedere dispoziţiile art.2 pct.1 lit.a Cod pr.civilă.

Instanţa de fond a făcut în mod corect aplicarea în cauză a dispoziţiilor art.225 Cod pr.civilă.

Mai arată intimata reclamantă că prin sentinţa pronunţată de către instanţa de fond nu s-a adus în nici un fel atingere libertăţii de opinie şi exprimare, ci s-a ocrotit dreptul intimatei la viaţa intimă şi privată. Faţă de netemeinicia acuzaţiilor aduse, de modul jignitor în care i-au fost încălcate drepturile personale nepatrimoniale şi faţă de repetarea obsesivă a unor fapte nereale în toate aceste articole publicate, în mod corect instanţa a constatat încălcarea drepturilor sale,şi pe cale de consecinţă, a admis acţiunea formulată.

În condiţiile în care niciuna din afirmaţiile calomnioase nu a fost dovedită, instanţa de fond a apreciat în mod corect că sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, sub aspectul săvârşirii faptei ilicite continuate de publicare de articole denigratoare la adresa intimatei reclamante.

În mod corect instanţa de fond a făcut distincţie între acuzaţiile de fapt şi judecăţile de valoare şi a apreciat că „o judecată de valoare se poate dovedi excesivă dacă este lipsită de orice fundament de fapt”.

Mai arată intimata reclamantă [...] că instanţa de fond a apreciat în mod corect şi pe baza probelor administrate în cauză că sunt întrunite toate condiţiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art.998-999 Cod civil, cât şi cele ale răspunderii comitentului pentru faptele prepuşilor săi prevăzute de art.1000 alin.3 Cod civil.

Prin probatoriile administrate în cauză a demonstrat acuzaţiile de plagiat ce i-au fost aduse în paginile ziarului [...], fapt reţinut în mod corect de către instanţa de fond care a statuat că „nu au fost administrate probe care să confirme veridicitatea acuzelor de fapt aduse la adresa sa prin articolele publicate în mod repetat”.

Instanţa de fond a apreciat în mod corect faptul că în prezenta cauză nu s-a făcut dovada nici măcar a existenţei unor „minime indicii” în legătură cu acuzaţiile ce i se aduc, indicii care să determine demersul jurnalistic iniţiat de pârâţi.

Mai susţine intimata reclamantă că în primul ciclu procesual instanţa de fond a reţinut de asemenea faptul că cele 18 articole i-au produs un prejudiciu grav, sub aspectul afectării onorarei şi reputaţiei, dar şi al perturbării stării psihice şi a relaţiilor sociale.

În termenul de pronunţare intimata reclamantă [...] a depus la dosar concluzii scrise prin care solicită respingerea recursurilor ca nefondate, cu obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată, concluzii însoţite de înscrisuri: fişa societăţii [...] SRL emisă de ORC Constanţa, practică judiciară, cotidianul  „[...]”datat 3 martie 2014 şi copie site-ului aceluiaşi cotidian, pagina de anunţuri mica publicitate.

Curtea, examinând recursurile declarate în cauză prin prisma motivelor de fapt şi de drept invocate, reţine caracterul lor fondat pentru următoarele considerente:

Asupra motivului de ordine publică invocat din oficiu, referitor la lipsa capacităţii de folosinţă a recurentei pârâte SC [...] SRL:

La momentul promovării  prezentului demers judiciar, respectiv 22.01.2007, pârâta SC [...] SRL Constanţa avea deplină capacitate procesuală de folosinţă şi de exerciţiu.

 Pe parcursul derulării cercetării judecătoreşti în al doilea ciclu procesual, în faza recursului, societatea comercială pârâtă a intrat în procedura insolvenţei, fapt ce a determinat suspendarea cursului prezentei judecăţi până la închiderea procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006.

După repunerea pe rol a cauzei s-a constatat că societatea comercială SC [...] SRL a fost radiată din registrul societăţilor comerciale, ca efect al închiderii procedurii insolvenţei faţă de această debitoare.

 Consecinţa acestei radieri constă în încetarea fiinţei persoanei juridice recurente, fapt pentru care recursul declarat de SC [...] SRL va fi anulat, considerându-se că actele săvârşite de o persoană fără capacitate procesuală de folosinţă sunt nule.

În privinţa recursurilor declarate de persoanele fizice [...] şi [...]:

Sub un prim aspect se reţine caracterul lor fondat prin prisma admiterii excepţiei lipsei de folosinţă a SC [...] SRL, fapt ce conduce la modificarea în parte a sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii formulate de intimata reclamantă [...] împotriva recurentei pârâte SC [...] SRL ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate de folosinţă.

În ceea ce priveşte motivul reglementat de prevederile art. 304, pct. 3 VCPC, invocat de recurenta [...], Curtea reţine că dezlegarea dată asupra naturii juridice a cauzei şi, implicit, asupra instanţei competente să soluţioneze cererea de chemare în judecată, s-a finalizat prin decizia de casare nr. 6704 din 01.11.2012 a ÎCCJ, fiind obligatorie respectarea sa, potrivit dispoziţiilor art. 315 VCPC, astfel că nu se mai impune analizarea acestui motiv.

Referitor la nerespectarea procedurii de citare faţă de recurenta pârâtă în cursul judecăţii la fond, motiv ce intră în sfera de aplicare a prevederilor art. 304, pct. 5 VCPC, Curtea reţine netemeinicia acestor critici.

 Astfel, prezenta cale de atac a fost îndreptată împotriva sentinţei civile nr. 4255/com/2010 a Tribunalului Constanţa, Curtea urmând a verifica procedura de citare cu pârâta [...] pe parcursul acestei judecăţi de fond.

Verificând delegaţia apărătorului ales al pârâtei [...] de la fila 14 din  dosarul înregistrat în recurs sub nr. 982/118/2007 la Tribunalul Constanţa, se reţine că acest drept de reprezentare a fost conferit pentru  „acţiune civilă – recurs civil –pretenţii”, mandatul acoperind astfel toate fazele judecăţii pentru acţiunea în care [...] a fost chemată în judecată în calitate de pârâtă.

Prin urmare, dată fiind soluţia de casare a primei sentinţe pronunţate de Judecătoria Constanţa, nu era necesar să fie încheiat un nou contract de asistenţă juridică, atât timp cât cel anterior nu fusese revocat, acoperind toate etapele judecăţii, până la rămânerea irevocabilă a hotărârii pronunţate în demersul judiciar promovat de reclamanta [...].

De altfel, în exercitarea acestui mandat, apărătorul ales al recurentei pârâte [...] a înţeles să se prezinte în instanţă şi să primească termen în cunoştinţă pentru persoanele pe care le reprezenta, precum şi să îndeplinească toate îndatoririle asumate contractual pentru a realiza apărarea pentru persoanele care i-au conferit acest mandat.

În acest sens Curtea observă că după şedinţa de judecată din 10 septembrie 2009, dată la care apărătorul ales al pârâtelor s-a prezentat în instanţă, pârâta [...] nu a mai fost citată, având termen în cunoştinţă.

 În aceste condiţii, în care mandatul de reprezentare conferit apărătorului ales a fost perfect valabil, iar acesta s-a prezentat la termenele de judecată stabilite, având cunoştinţă de derularea procesului în fond după casare, Curtea reţine că procedura de citare faţă de pârâta [...] a fost legal îndeplinită, criticile sale vizând motivul prevăzut de art. 304, pct. 5 VCPC fiind nefondate.

Referitor la temeiul juridic al recursului declarat de pârâta [...], în care sunt enumerate ca şi motive de nelegalitate dispoziţiile art. 304, pct. 7, 8 şi 9, Curtea constată că, în realitate, aceste motive pot fi încadrate doar în dispoziţiile art. 304, pct. 9 VCPC, iar pentru că susţinerile în fapt pe care se grefează aceste dispoziţii legale sunt similare cu cele ce se regăsesc în recursul declarat de pârâta [...], considerentele vor fi comune, după cum urmează:

Temeiul juridic al cererii de chemare în judecată ce a determinat prezentul demers judiciar îl reprezintă dispoziţiile legale privind răspunderea civilă delictuală, fapt ce a determinat analizarea probelor administrate nemijlocit pentru dovedirea existenţei cumulative a condiţiilor cerute de art. 998 şi urm. VCCiv.

În privinţa probei cu interogatoriul administrat recurentei pârâte [...], pentru care instanţa iniţial învestită a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 225 VCPC, Curtea reţine că aceste prevederi legale au fost corect avute în vedere, începutul de dovadă fiind coroborat şi cu celelalte probe administrate în cauză.

 Astfel, pentru termenul de judecată din 08.01.2008, în cursul cercetării judecătoreşti la Judecătoria Constanţa, pârâta [...] a fost citată prin agent procedural pentru a se prezenta în vederea administrării probei cu interogatoriul, dovada de îndeplinire a procedurii de citare fiind semnată de [...], persoană ce locuieşte cu destinatarul.

Susţinerile recurentei privind un eventual viciu procedural constând în necitarea acesteia la domiciliul său nu poate fi reţinut în cauză, dat fiind faptul că citarea la sediul societăţii comerciale SC [...] SRL a fost legal dispusă şi îndeplinită, recurenta pârâtă având cunoştinţă de chemarea sa în instanţă pentru administrarea probei cu interogatoriul, aspect evident din conţinutul înscrisului de la fila 165 din dosarul înregistrat iniţial sub nr. 982/212/2007.

 Curtea reţine, în esenţă, că pârâtele persoane fizice [...] şi [...] au publicat în ziarul „[...] de Constanţa”, în cursul anilor 2006-2007, un număr de 18 articole având ca subiect activitatea profesională a intimatei reclamante [...], aceasta din urmă invocând producerea unui prejudiciu de imagine ce au îndreptăţit-o să solicite daune morale pentru atingerea adusă onoarei, reputaţiei şi drepturilor  de autor ale acesteia.

 Exercitarea profesiei de ziarist presupune atât manifestarea unui drept privind libertatea de opinie, cât şi o obligaţie de a răspândi informaţii veridice şi de a respecta un limbaj civilizat, ce nu degenerează în insulte personale.

Acest drept  al libertăţii de exprimare este consacrat în cuprinsul art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, regăsindu-se reglementat ca drept fundamental în Constituţia României (art. 30), cu arătarea limitelor de exercitare.

 Probele administrate în cauză au format raţionamentul judecătorului fondului în sensul încălcării acestor limite, fapt pentru care s-a constatat producerea unui fapt ilicit ce a creat un prejudiciu persoanei vătămate.

Argumentele ce au  condus la constatarea îndeplinirii condiţiilor de antrenare a răspunderii materiale, avute în vedere de judecătorul fondului, subzistă şi în calea de atac a recursului, nefiind  răsturnat acest raţionament juridic în controlul judiciar exercitat asupra sentinţei atacate.

Astfel, afirmaţiile defăimătoare la adresa intimatei reclamante, ce nu au fost dovedite ca veridice, reprezintă fapta ilicită a autorilor celor 18 articole de presă apărute în ziarul „[...] de Constanţa”, precum şi a redactorului şef al respectivei publicaţii, ce răspunde de politica editorială a acestui instrument de informare a opiniei publice.

În jurisprudenţa constantă a CEDO relativ la respectarea dreptului de liberă exprimare, conferit de art. 10 din Convenţie, se arată că „ îndatoririle şi responsabilităţile inerente exerciţiului libertăţii de exprimare impun jurnaliştilor ca în relatările pe care ei le fac privitoare la problemele de interes general, să acţioneze cu bună credinţă, în aşa fel încât să furnizeze informaţii exacte şi demne de a fi considerate credibile, cu respectarea deontologiei profesionale.”

În cauza pendinte, Curtea observă, pe de o parte, că nu s-a făcut dovada veridicităţii afirmaţiilor conţinute în articolele jignitoare la adresa reclamantei intimate, cu privire la presupusele fapte pe care demersul jurnalistic le-a reclamat, iar pe de altă parte, stilul editorial a fost caracterizat prin judecăţi de valoare cu privire la calităţi personale ale subiectului în cauză în aceste articole, ce nu se puteau preta la demonstrarea exactităţii lor, folosirea acestor cuvinte jignitoare fiind excesivă, cu depăşirea limitelor conferite de art. 10 din Convenţie.

Prin urmare, fapta ilicită, săvârşită cu vinovăţie de către recurentele pârâte, care au avut reprezentarea acţiunilor lor, a determinat producerea unui prejudiciu de imagine asupra persoanei intimatei reclamante, ce îndreptăţeşte la repararea sa prin acordarea de despăgubiri pentru daunele morale suferite.

În privinţa cuantumului acestor despăgubiri, Curtea a considerat că se impune reducerea sumei stabilite de judecătorul fondului, pentru respectarea principiului proporţionalităţii între prejudiciul creat şi suma solicitată pentru repararea acestuia.

Statul, în calitate de garant al ordinii publice, poate adopta măsuri care să asigure sancţionarea adecvată şi lipsită de excesivitate a imputărilor defăimătoare formulate la adresa unei persoane ce ocupă o funcţie publică, necesar fiind, în astfel de cazuri, să se sancţioneze insulta în forma sa pură, ce intră în conflict cu drepturile şi libertăţile persoanei vizate.

În raport de aceste limite ale dreptului de exprimare, în aplicarea unei sancţiuni proporţionale cu ingerinţa produsă, Curtea apreciază că se impune acordarea către intimata reclamantă a sumei de 20 000 lei cu titlul de daune morale pentru prejudiciul de imagine suferit în urma publicării articolelor defăimătoare în perioada iulie 2006- ianuarie 2007 în ziarul „[...] de Constanţa”,  sumă ce va fi suportată proporţional de către recurentele pârâte [...] şi [...].

Pentru toate aceste considerente, reţinând că se impune diminuarea cuantumului daunelor morale acordate de prima instanţă, Curtea, în aplicarea dispoziţiilor art. 3041VCPC, va admite recursurile declarate în cauză şi va modifica în parte sentinţa civilă nr. 4255/com/2010 a Tribunalului Constanţa, în sensul anterior arătat, menţinând celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.

 În privinţa solicitării recurentelor de obligare a intimatei reclamante la plata cheltuielilor de judecată, Curtea constată că acestea nu au făcut dovada efectuării acestor cheltuieli, fapt pentru care cererea lor va fi respinsă ca nefondată.

Domenii speta

Spete similare