Înşelăciune

Sentinţă penală 250 din 05.12.2013


Dosar nr. /223/2013

Operator de date cu caracter personal nr. 5696

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA  DRĂGĂŞANI - JUDEŢUL VÂLCEA

Sentinţa penală nr. 250

Şedinţa publică din 5 decembrie 2013

Completul compus din:

PREŞEDINTE: CC

GREFIER: CE

MINISTERUL PUBLIC: DIICOT, reprezentat prin Procuror:  DP

Pe rol este pronunţarea asupra procesului penal privind pe inculpatul AG, domiciliat în comuna, judeţul Vâlcea, trimis în judecată prin rechizitoriul DIICOT nr.60/D/P/2013 pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art.49 din Legea nr.161/2003 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal şi art.215 alin.1, 2 şi 3 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, ambele cu aplic. art. 33 lit. b Cod penal.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică nu se prezintă părţile. 

Procedura  de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:

Dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în şedinţa publică din 21 noiembrie 2013, fiind consemnate detaliat în încheierea de şedinţă din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanţa, a dispus amânarea pronunţării pentru termenul din 28 noiembrie 2013 şi apoi, pentru termenul de astăzi, pentru a da posibilitatea inculpatului să depună la dosar dovada unei plăţi parţiale a prejudiciului către partea civilă.

I N S T A N Ţ A:

Deliberând, constată următoarele:

La data de 25 mai 2013 s-a înregistrat sub nr. 1770, rechizitoriul DIICOTnr. 60D/P/2013, prin care s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului AG, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 49 din Legea nr. 161/2003 cu aplic. art. 41 alin. 2 cod penal şi de art. 215 alin. 1, 2 şi 3 cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 cod penal, ambele cu aplic. art. 33 lit. b cod penal.

Din actul de sesizare a instanţei rezultă că începând din luna martie 2012, în contextul unor licitaţii pe internet, introducând sau modificând date informatice, a indus în eroare pe partea vătămată BR, căruia i-a oferit spre vânzare  două tractoare marca Fendt pe care în realitate nu le deţinea, încasând fraudulos în două tranşe şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, suma de 23.000 de euro.

La dosarul cauzei, în faza judecăţii a fost audiat inculpatul(f. 33, 79 dosar) şi administrată, în circumstanţiere,  proba cu acte8f. 53-61, 86-87 dosar).

Procedura judiciară aplicabilă în cauză este aceea a recunoaşterii vinovăţiei (articolul 3201 din Codul de procedură penală).

În şedinţa publică din data de 12 septembrie 2013, inculpatul a declarat personal că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare a instanţei şi a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Apreciind că din probele administrate rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite şi sunt suficiente date cu privire la persoana lui pentru a permite stabilirea unei pedepse, instanţa de judecată a admis cererea, astfel că soluţionarea cauzei s-a făcut potrivit procedurii simplificate reglementate de articolul 3201 din Codul de procedură penală, privind judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei.

În fapt, pe baza recunoaşterii vinovăţiei de către inculpat, din materialul probator administrat pe parcursul urmăririi penale, constând în cererea nr. BMJ-4054023/0001-IV/2012/17.12.2012 formulată de autorităţile judiciare austriece – Procuratura din Innsbruck, raportul final al Inspectoratului de Poliţie Landeck, declaraţia părţii vătămate, răspunsul Agromaskinen Com către partea vătămată, adresa Băncii OTP Slovacia AG către  Procuratura judeţului Bratislava(dovada identităţii titularului contului cu inculpatul), dovada trimiterii banilor de către partea vătămată în contul inculpatului, raportul final al Procuraturii Innsbruck nr. 28 341 050/27.07.2012, corespondenţa electronică dintre partea vătămată şi inculpat, comanda de livrare nr. 1760-47102/28.03. 2012, declaraţii inculpat, alte înscrisuri, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

În luna martie 2012, partea vătămată BR a identificat pe site-ul comercial „DER LANDWIRT-AGRICULTORUL” o ofertă de vânzare a unor tractoare marca Fendt şi fiind interesat de cumpărarea unor astfel de tractoare a purtat o corespondenţă electronică cu ofertantul, care s-a prezentat mag. diplomat Josef Valky şi dorind să cumpere două astfel de utilaje, a convenit cu acesta să vireze c/valoarea lor în contul indicat de vânzător, având codul IBAN SK6152000000000012543192.

Partea vătămată a fost convins de tranzacţia încheiată, de realitatea şi de siguranţa acesteia cu atât mai mult cu cât a constatat că mesajele informatice proveneau de la o adresă de e-mail creată pe numele firmei-vânzătoare(AGRO MASCHINEN) ce avea propria pagină de internet, astfel că la data de 28 martie 2012 a trimis suma de 11.500 de euro, iar la data de 10 aprilie 2012 diferenţa, respectiv 11.500 de euro în contul indicat, deschis  la data de 11 martie 2011 pe numele inculpatului AG, însă, neprimind bunurile contractate a anunţat organele de poliţie care au constatat că pagina respectivă de internet între timp dispăruse, fiind evident că mag. diplomat Josef Valky cu care purtase corespondenţa, era de fapt inculpatul A.

Faptele inculpatului, aşa cum au fost expuse mai sus, respectiv acţiunea de introducere de date informatice în contextul inducerii în eroare prin folosirea de nume mincinoase cu ocazia încheierii unui contract de vânzare-cumpărare, ce a determinat crearea în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale un prejudiciu patrimonial( suma de 23.000 euro), întruneşte elementele constitutive  ale infracţiunilor de fraudă informatică, prev. de art. 49 din Legea nr. 161/2003( Fapta de a cauza un prejudiciu patrimonial unei persoane prin introducerea, modificarea sau ştergerea de date informatice, prin restricţionarea accesului la aceste date ori prin împiedicarea în orice mod a funcţionării unui sistem informatic, în scopul de a obţine un beneficiu material pentru sine sau pentru altul, care se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani) şi de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. 1(Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 12 ani), alin. 2(Înşelăciunea săvârşită prin folosire de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani) şi de alin. 3(Inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincţiile acolo arătate) din Codul penal, texte de lege în baza cărora va fi condamnat.

Inculpatul a săvârşit faptele menţionate în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, iar acţiunile prezintă, fiecare în parte conţinutul aceleiaşi infracţiuni, astfel că în cauză se vor aplica disp. art. 41 alin. 2 cod penal, privind infracţiunea continuată.

De asemenea, datorită împrejurărilor în care a avut loc şi urmărilor pe care le-au produs, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale mai multor infracţiuni, aşa cum mai sus s-a arătat, motiv pentru care în cauză se vor aplica şi disp. art. 33 lit. b cod penal, privind concursul ideal de infracţiuni.

Consecinţă a condamnării la pedeapsa închisorii, inculpatului i se va aplica şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a 2-a Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice) şi lit. b Cod penal (dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat).

La individualizarea pedepselor, instanţa va avea în vedere următoarele aspecte:

Prin prisma incidenţei prevederilor art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală, inculpatul, care şi-au recunoscut vinovăţia, în condiţiile legii, beneficiază de reducere cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege.

La proporţionalizarea pedepselor în interiorul acestor limite reduse se vor avea în vedere disp. art. 72 cod penal, respectiv de împrejurările de comitere a infracţiunilor şi conţinutul concret al acestora, întinderea prejudiciului cauzat şi faptul că a fost recuperat parţial şi că infracţiunile au fost săvârşite în formă continuată.

Pe de altă parte, instanţa va avea în vedere datele privitoare la persoana inculpatului, respectiv vârsta acestuia, nivelul studiilor(gimnaziale), mediul social din care provine, că este angajat în câmpul muncii(f. 53-54 dosar), atitudinea sinceră manifestată pe parcursul procesului penal şi comportamentul pozitiv al acestuia, rezultat din caracterizarea depusă la dosarul cauzei(f. 56 dosar).

În consecinţă, inculpatul va fi condamnat la pedeapsa închisorii, al cărui cuantum să atingă scopul pedepsei, prev. de art. 52 cod penal.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a modalităţii de executare, constatând îndeplinite condiţiile prev. de art. 861 cod penal, instanţa apreciază, ţinând cont de persoana inculpatului şi de comportamentul sincer avut după comiterea infracţiunilor, că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta şi, chiar fără executare pedepsei nu va mai săvârşi infracţiuni, astfel că se va dispune ca executarea pedepsei să se facă sub supraveghere, ce va fi efectuată de Serviciul de Probaţiune Vâlcea.

Urmează a se dispune şi suspendarea condiţionată a executării pedepsei accesorii.

Se va stabili termenul de încercare, pe durata căruia inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune Vâlcea; să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea şi să comunice informaţii de natură a-i putea fi controlate mijloacele de existenţă şi se va atrage atenţia inculpatului asupra revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni precum şi neîndeplinirii cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege ori a obligaţiilor stabilite de instanţă.

În termen legal, partea vătămată BR s-a constituit parte civilă, solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 23.000 de euro reprezentând c/valoarea celor două tractoare plătite dar pe care nu le-a primit de la inculpat.

Inculpatul a achiesat pretenţiilor părţii civile(f. 79 dosar) şi a achitat din prejudiciu suma de 300 de euro(f. 86 dosar), motiv pentru care instanţa va admite în parte acţiunea civilă, inculpatul urmând a achita părţii civile suma de 22.700 euro despăgubiri civile.

Consecinţă a condamnării, inculpatul va fi obligat şi la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

În baza art. 49 din Legea nr. 161/2003 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal şi  art. 3201 alin. 7 cod proc. penală;

Condamnă la 2 ani şi 6 luni închisoare  pe inculpatul AG,; 

În baza art. 215 alin. 1, 2 şi 3 cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 cod penal şi art. 3201 alin. 7 cod proc. penală;

Condamnă pe inculpat la 3 ani închisoare;

În baza art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b cod penal;

Contopeşte pedepsele aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea – 3 ani închisoare – parte vătămată BR– 6521 FLIEß  SCHNATZ 290 Austria;

În baza art. 71 alin. 1 cod penal;

 Interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a 2-a şi lit. b cod penal, de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la executarea sau  considerată ca executată a pedepsei închisorii ;

În baza art. 861 cod penal;

Dispune executarea pedepsei sub supravegherea Serviciului de Probaţiune  Vâlcea;

În baza art. 862 cod penal;

Termenul de încercare pentru  inculpat,  este de 6 ani;

În baza art. 863 cod penal;

Pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune Vâlcea;

-  să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 71 alin. 5 cod penal;

Dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei accesorii;

În baza art. 359 cod proc. pen;

S-a atras atenţia inculpatului asupra disp. art. 864 cod penal;

În baza art. 14, art. 15, art. 346 cod procedură penală şi art.  1.349 cod civil;

Admite în parte acţiunea civilă;

Obligă pe inculpat să plătească părţii civile BR– 6521 FLIEß  SCHNATZ 290 Austria, suma de 22.700 euro despăgubiri civile;

În baza art. 191 alin. 1 cod proc. penală;

Obligă pe inculpat să plătească statului, suma de 1.500 lei cheltuieli judiciare;

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru inculpat şi de la comunicare pentru partea vătămată/parte civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 decembrie 2013 la sediul Judecătoriei Drăgăşani, judeţul Vâlcea.

Preşedinte, Grefier,

Red/tehnored. C.C.

Ex. 2/19 decembrie 2013.

Domenii speta