Partaj judiciar

Decizie 2810 din 03.12.2013


Dosar nr. 16347/280/2011

R O M Â N I A

TRIBUNALUL ARGEŞ

SECŢIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 2810/2013

Şedinţa publică de la 03 Decembrie 2013

Obiectul cauzei:partaj judiciar

INSTANŢA

Asupra  recursurilor civile de faţă:

Constată că la data de 25.08.2011 a fost înregistrată sub nr. 16347/280/2011 pe rolul acestei instanţe cererea formulată de reclamanta C.M. în contradictoriu cu pârâţii C.V., C.G., I.I. , solicitând ca în urma probelor ce vor fi administrate să se dispună partajarea averii succesorale rămase de pe urma defunctului C. I. C., decedat la data de ... , cu ultimul domiciliu în … , cu cheltuieli de judecată.

În susţinerea cererii, reclamanta a arătat că este soţia defunctului C. I. C. , iar pârâţii sunt copii defunctului.

S-a arătat că de pe urma defunctului au rămas următoarele bunuri:  …

În drept, au fost invocate disp. art. 728 C.civ.

Anexat cererii s-au depus înscrisuri aflate la filele 8-15.

Pârâta I.I. a depus la data de 23.11.2011, poziţia sa faţă de cererea formulată, arătând că nu are bani de cheltuit cu procesul şi lasă la aprecierea instanţei .

La termenul din 20.01.2012, reclamanta şi-a precizat cererea, arătând că imobilele casă de locuit în suprafaţă de 70 mp situată în … şi anexa din cărămidă în suprafaţă de 30 mp, situată în …, au fost edificate în anii 1972-1973, iar anexele în anul 1940.

Pârâtul C.G. a depus la data de 26.01.2012 o întâmpinare din care rezultă că solicită să-i fie atribuite bunurile ce i se cuvin în urma partajării.

La termenul din data de 07.03.2012, pârâta I.I. a arătat că nu doreşte să facă partajarea bunurilor, iar celor trei fraţi să le revină fiecăruia câte o cameră, aşa cum deţin şi în prezent.

La dosar au fost depuse înscrisuri, s-a administrat proba cu interogatorul părţilor, proba cu expertiză în specialitatea construcţii şi  topografie, lucrările fiind întocmite de experţii P.L. şi I.E. , ataşate la dosar filele 140-143, 146-163.

Prin sentinţa civilă nr.300)/27.03.2013 pronunţată de Judecătoria Piteşti s-a admis cererea principală, formulată de reclamanta C.M. , domiciliată în … , în contradictoriu cu pârâţii C.V. , domiciliată în …, C.G. , domiciliat în …, I.I. , domiciliată în …

S-a dispus ieşirea părţilor din indiviziune, a fost omologat raportul de expertiză întocmit de expert I.E.  în varianta a treia aflată în dosar la filele 146-163 şi atribuite loturile după cum urmează.:

Lotul nr.1-reclamanta C.M.

Lotul nr.2-parat C.V.

Lotul nr.3-parat C.G.

Lotul nr.4-parat I.I.

In aceasta varianta reclamanta C.M. plateste sulta:

-paratei C.V.  sulta ce i se cuvine in valoare de 3018,70 lei, adica:

1132170, lei-8303 lei= 3018,70 lei

- paratului C.G. sulta ce i se cuvine in valoare de 7266,30 lei, adica:

11321,70 lei-4055,40 lei= 7266,30 lei

- paratei I.I. sulta ce i se cuvine in valoare de 4.523,30 lei, adica:

11321,70 lei – 6798,40 lei = 4523,30 lei.

A fost obligat fiecare pârât către reclamantă la plata sumei de 563 lei reprezentând cheltuieli de judecată. 

În considerentele sentinţei se reţin  următoarele:

Prin încheierea interlocutorie pronunţată la 14.03.2012, în baza disp. art. 673 ind.5 Cod proced. civ.a fost admisă în principiu acţiunea, s-a constatat deschisă la ...  succesiunea defunctului C.C. , masa partajabilă rămasă de pe urma acestuia fiind alcătuită din următoarele bunuri: …

De asemenea, s-a reţinut că  moştenitorii care au acceptat succesiunea este reclamanta C.M. în calitate de soţie supravieţuitoare cu o cotă de 1/4 din masa succesorală şi pârâţii C.V. , C.G. şi I.I. în calitate de descendenţi grad I cu o cotă de 3/12 fiecare.

În cauză, în urma întocmirii rapoartelor de expertiză de către experţii P.L. şi I.E. , expertul în specialitatea topografie a întocmit şi variante de lotizare, faţă de care părţile prezente la termenul din 06.02.2013 şi termenul din 20.03.2013, respectiv reclamanta prin apărător şi pârâta I.I. au arătat că sunt de acord să se dispună omologarea acestuia în varianta III.

Potrivit disp.art.728 Cod civil

„Nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune. Un coerede poate oricând cere împărţeala succesiunii, chiar când ar exista convenţii sau prohibiţii contrarii.] iar conform  dispoziţiilor art.  741 din acelaşi act normativ

„La formarea şi compunerea părţilor, trebuie să se dea în fiecare parte, pe cât se poate, aceeaşi cantitate de mobile, de imobile, de drepturi sau de creanţe de aceeaşi natură şi valoare.

Se va evita însă, cât va sta prin putinţă, îmbucătăţirea peste măsură a eritajelor*) şi diviziunea exploataţiunilor.”

 Disp.art. 673 ind.9  Cod procedură civilă stabilesc că:

„La formarea şi atribuirea loturilor, instanţa va ţine seama, după caz, şi de acordul părţilor, mărimea cotei-părţi ce se cuvine fiecăreia ori masa bunurilor de împărţit, natura bunurilor, domiciliul şi ocupaţia părţilor, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărţeala, au făcut construcţii, îmbunătăţiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea”.

Faţă de cele mai sus expuse  a admis  acţiunea, dispunând sistarea stării de indiviziune în baza disp.art. 728 şi 741 Cod civil rap. la disp.art.6739 Cod procedură civilă , omologând  raportul de expertiză întocmit de expert I.E.  în varianta III a raportului de expertiză, aflat în dosar la filele 146-163.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanta C.M. şi pârâţii C.V. , C.G. , criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie invocând următoarele motive:

C.M. a  înţeles să critice atât sentinţa cât şi încheierea de admitere în principiu, arătând că instanţa de fond în mod greşit a introdus în masa succesorală cota de 1/1 din imobilele construcţii întrucât acestea sunt bun comun şi trebuie reţinută doar cota de 1 /2.

Sentinţa este  nelegală şi în ce priveşte omologarea raportului de expertiză ing. I.E.  în varianta a-III-a deşi au fost admise obiecţiunile şi s-a dispus refacerea raportului de expertiză.

Pârâţii C.G. şi V.  invocă următoarea critică prev.de art.304 pct.7, 9 Cod pr.civilă.

Instanţa de fond în mod greşit a dispus  obligarea la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, deşi au recunoscut pretenţiile.

Instanţa de fond în mod greşit a omologat raportul de expertiză în varianta a-III-a  deşi s-au admis obiecţiunile  şi s-a dispus refacerea raportului de expertiză.

Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs funcţie de probele administrate în cauză tribunalul apreciază recursurile ca nefondate.

Astfel, în ce priveşte primul motiv de recurs invocat de reclamantă ce vizează compunerea masei succesorală tribunalul îl constată ca nefondat având în vedere că prin acţiunea formulată chiar de către reclamanta C.M. s-a solicitat introducerea la masă a bunurilor imobile construcţie în cotă de 1/1 chiar şi în precizarea de acţiune de la f.26 se arată că se solicită admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată, mai mult decât atât, în această precizare se indică că an de edificare a construcţiilor casă de locuit şi anexe anul 1940, deci anterior căsătoriei numitei C.M. cu C.C. .

De asemenea, chiar şi în interogatoriul  formulat de reclamanta C.M. şi administrat pârâtei I.I.  se arată că de pe urma defunctului au rămas bunurile imobile construcţii în cota de 1/1 şi nu în cota de ½ (f.76-81).

Astfel, având în vedere  recunoaşterea părţilor, cererea cu care a fost învestită instanţa de fond a pronunţat o încheiere de admitere în principiu legală şi temeinică reţinând corect compunerea  masei succesorale.

În ce priveşte motivul doi de recurs invocat de reclamantă, de altfel motiv comun şi cu cel al pârâţilor C. V. şi G. , motiv ce vizează omologarea variantei a-III-a  din raportul de expertiză efectuat  iniţial , tribunalul de asemenea îl constată ca  nefondat, întrucât instanţa de fond din eroare a dispus refacerea raportului de expertiză iar expertizele să aibă în vedere doar cota de ½ din imobilele  construcţii întrucât prin această expertiză refăcută se încalcă practic dispoziţiile încheierii de admitere în principiu în care s-a reţinut în masă cota de 1/1  construcţii şi nu cota de ½.

Astfel, corect instanţa  nu a omologat variantele din raportul de expertiză refăcut atâta timp cât acesta nu respectă  încheierea de admitere în principiu.

Mai mult decât atât, se constată că odată cu dezbaterea pe fond a cauzei reclamanta şi-a exprimat acordul în ce priveşte omologarea raportului de expertiză iniţial varianta  nr.3.

În ce priveşte  motivul de recurs invocat de pârâţi motiv ce vizează obligarea  la plata cheltuielilor de judecată, tribunalul îl constată ca nefondat, întrucât ne aflăm în prezenţa unei  acţiuni de ieşire din indiviziune, acţiune ce profită tuturor constructorilor, nefiind aplicabile disp.art.275 Cod pr.civilă.

Pentru aceste considerente, tribunalul în baza art.312 Cod pr.civilă urmează a respinge recursurile ca nefondate.

În baza art.274 Cod pr.civilă obligă recurenţii să plătească intimatei suma de 500 lei cheltuieli de judecată.

Având în vedere că recurenta C.V.  a achita o taxă mai mare de timbru decât cea datorată de 10 lei, instanţa în  baza art.23 din Legea 146/1997 dispune restituirea către aceasta a sumei de 380 lei taxă timbru achitată şi nedatorată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondate recursurile formulate de reclamanta C.M. şi de pârâţii  C.V. , C.G. , împotriva sentinţei civile nr.3009/2013 pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr. 16347/280/2011, intimată fiind pârâta I.I. Obligă recurenţii să plătească intimatei suma de 500 lei cheltuieli de judecată. Dispune restituirea către recurenta C.V.  a sumei de 380 lei taxă de timbru achitată şi nedatorată.

Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 03.12.2013, la Tribunalul Argeş, secţia civilă.

Domenii speta