Recunoasterea unei hotărâri judecătoresti definitive pron.de o instanta straina

Persoana condamnată are cetăţenie română şi este de acord să execute pedeapsa în România,

în cauză nefiind incident nici unul dintre motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute de

art.151 din lege, statul emitent fiind de acord cu transferarea condamnatului.

În baza art.154 din Legea nr.302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie

penală, se va recunoaşte Hotărârea nr.13 – 067101MED – OTIR/04 pronunţată la data de 30.08.2013

de Tribunalul Municipal din Oslo, Regatul Norvegiei, rămasă definitivă la data de 14.01.2014, privind

pe condamnatul [...].

În baza art.154 alin.6 lit.a din Legea nr.302/2004, va dispune transferarea condamnatului în

vederea executării într-un penitenciar din România a pedepsei de 6 ani şi 6 luni închisoare aplicată de

instanţa statului emitent, pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor şi vătămare corporală

gravă, prevăzute de art.233 combinat cu art.49 şi art.219 alin.1 lit.a din Codul penal norvegian, având

corespondent în dispoziţiile art.32 raportat la art.188 alin.1 şi art.193 alin.2 din Codul penal, cu

aplicarea art.38 alin.1 şi art.5 alin.1 Cod penal.

Art. 151, art. 154 din Legea nr.302/2004

La data de 14.03.2014 a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa sub

nr.181/36/2014 sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, prin care, în

temeiul art.153-158 din Legea nr.302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în

materie penală, modificată şi completată prin Legea nr.300/2013, s-a solicitat transferul

condamnatului [...] în vederea executării într-un penitenciar din România a pedepsei 6

ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin Hotărârea nr.13 - 067101 MED - OTIR/04

pronunţată la data de 30.08.2013 de Tribunalul Municipal din Oslo, Regatul Norvegiei,

rămasă definitivă la 14.01.2014, pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la omor,

prevăzută de art.233 combinat cu art.49 din Codul penal norvegian şi vătămare corporală

gravă, prevăzută de art.219 alin.1 lit.a din Codul penal norvegian.

Sub aspectul situaţiei de fapt, s-a reţinut că în perioada decembrie 2011 - martie

2012, în Oslo, condamnatul [...] a ameninţat-o şi a exercitat violenţe împotriva numitei

[...], maltratând-o, iar la data de 29.07.2012 acesta, în Oslo, a încercat să o ucidă pe

3

numita [...], înjunghiind-o de mai multe ori cu o foarfece, provocându-i mai multe

leziuni, precum fracturi adânci în scheletul facial, afectarea splinei şi a rinichiului care, în

lipsa asistenţei medicale, ar fi putut să conducă la moartea victimei.

În acest context, s-a solicitat a se luat act de faptul că infracţiunile comise de

persoana condamnată sunt prevăzute în art.193 alin.2 din Codul penal român, sub

denumirea de lovire sau alte violenţe, respectiv art.32 alin.1 combinat cu art.188 alin.1

din Codul penal român, sub denumirea de tentativă la infracţiunea de omor, faţă de

acestea fiind aplicabile dispoziţiile art.38 alin.1 şi art.5 alin.1 din Codul penal.

S-a arătat că pedeapsa prevăzută de lege în aceste situaţii este de până la 10 ani

închisoare, maximul pedepsei putând fi sporit cu cel mult 1/3 din totalul pedepselor

aplicate, astfel încât în cauză urmează a se face aplicarea dispoziţiilor legale mai sus

menţionate.

Din verificările efectuate a rezultat că persoana condamnată nu figurează ca fiind

cercetat în vreo cauză penală pe teritoriul României, şi-a dat consimţământul în vederea

transferării într-un penitenciar din România, iar autorităţile judiciare norvegiene şi-au

exprimat acordul cu privire la transferarea acestuia.

În motivarea sesizării, s-a arătat şi faptul că în prezent persoana condamnată se

află în Penitenciarul Ullersmo din Regatul Norvegiei, între cele două ţări fiind aplicabile

dispoziţiile Tratatului privind transferarea persoanelor condamnate, semnat la Oslo la

data de 20.09.2010, ratificat de România prin Legea nr.296/2011.

Sesizării Ministerului Public i-au fost ataşate adresa Ministerului Justiţiei

nr.16423/2014/13/c din 27.02.2014, copia certificată a Hotărârii nr.13-067101MEDOTIR/04

pronunţată la data de 30.08.2013 de Tribunalul Municipal din Oslo, rămasă

definitivă la data de 14.01.2014, certificatul emis la data de 31.01.2014 de către Direcţia

Generală a Penitenciarelor Norvegiene privind stadiul executării pedepsei,

consimţământul persoanei condamnate în vederea transferării, copia cărţii de identitate a

persoanei condamnate, fişa de evidenţă pentru CNP – [...], fişa de paşaport pentru CNP –

[...], copia dispoziţiilor legale străine aplicabile în cauză, certificatul de legislaţie român,

aplicabil în cauză, procesul-verbal privind verificările referitoare la cercetarea persoanei

condamnate pe teritoriul României şi cazierul persoanei condamnate.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea reţine următoarele:

Potrivit art.150 din Legea nr.302/2004, modificată şi completată prin Legea

nr.300/2013, hotărârile judecătoreşti pronunţate de instanţele altor state membre ale

Uniunii Europene se recunosc şi se execută pe teritoriul României în baza principiului

încrederii reciproce şi în conformitate cu dispoziţiile capitolului II din lege, dacă sunt de

natură să producă juridice potrivit legii penale române şi nu contravin ordinii publice a

statului român.

Deşi aceste dispoziţii, alături cele cuprinse în art.151-152 şi art.153-158 din lege

se aplică în relaţia cu statele membre ale Uniunii Europene, în concretizarea Decizieicadru

nr.2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, privind aplicarea

principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală

4

care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea

Europeană, ele se aplică şi în relaţia cu statele cu care România a încheiat un tratat ce

conţine dispoziţii similare deciziei-cadru, Tratatul privind transferarea persoanelor

condamnate, încheiat cu Regatul Norvegiei la data de 20.09.2010 şi ratificat de România

prin Legea nr.296/2011, putând fi considerat astfel, potrivit prevederilor art.141 alin.2

din Legea nr.302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.

Potrivit art.155 alin.1 din Legea nr.302/2004, privind cooperarea judiciară

internaţională în materie penală, „Instanţa română recunoaşte şi pune în executare

hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele

condiţii:

a) hotărârea este definitivă şi executorie;

b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost

săvârşită pe teritoriul României, o infracţiune şi autorul ar fi fost sancţionabil. În cazul în

care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiei se face

pentru fiecare infracţiune în parte;

c) persoana condamnată are cetăţenie română;

d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România.

Consimţământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetăţean român şi

trăieşte pe teritoriul României sau, deşi nu trăieşte pe teritoriul României, va fi expulzată

in România. Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a

persoanei condamnate, consimţământul poate fi dat de reprezentantul acesteia;

e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare

prevăzute la art.151”.

În situaţia analizată, ambele infracţiuni pentru care s-a dispus condamnarea sunt

prevăzute de Codul penal român, prin dispoziţiile art.193 alin.2, sub denumirea de lovire

sau alte violenţe, respectiv art.32 alin.1 combinat cu art.188 alin.1, sub denumirea de

tentativă la infracţiunea de omor, cu aplicarea art.38 alin.1 Cod penal şi art.5 alin.1 Cod

penal.

De asemenea, pedepsele aplicate condamnatului corespund cu natura şi durata

pedepsei prevăzute de legea română, astfel încât ele nu impun o adaptare din partea

instanţei naţionale, potrivit art.154 alin.6 lit.b şi alin.8 din Legea nr.302/2004,

infracţiunea prevăzută de art.193 alin.2 Cod penal fiind pedepsită cu închisoarea de la 6

luni la 5 ani sau cu amendă, iar infracţiunea prevăzută de art.32 raportat la art.188 alin.1

Cod penal cu închisoare de la 5 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.

Drept urmare, pedepsele evaluate în mod separat în cuprinsul hotărârii străine de

condamnare, alături de pedeapsa globală 6 ani şi 6 luni închisoare, stabilită potrivit

legislaţiei norvegiene, corespund limitelor de pedeapsă prevăzute de legea română,

determinate potrivit art.154 alin.8 lit.b din Legea nr.302/2004.

Totodată, instanţa reţine că persoana condamnată are cetăţenie română şi este de

acord să execute pedeapsa în România, în cauză nefiind incident nici unul dintre

5

motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute de art.151 din lege, statul emitent

fiind de acord cu transferarea condamnatului.

În lumina considerentelor mai sus arătate, instanţa va admite sesizarea Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, astfel că, în baza art.154 din Legea nr.302/2004,

privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, urmează a recunoaşte

Hotărârea nr.13 – 067101MED – OTIR/04 pronunţată la data de 30.08.2013 de

Tribunalul Municipal din Oslo, Regatul Norvegiei, rămasă definitivă la data de

14.01.2014, privind pe condamnatul [...].

În baza art.154 alin.6 lit.a din Legea nr.302/2004, va dispune transferarea

condamnatului în vederea executării într-un penitenciar din România a pedepsei de 6 ani

şi 6 luni închisoare aplicată de instanţa statului emitent, pentru săvârşirea infracţiunilor

de tentativă de omor şi vătămare corporală gravă, prevăzute de art.233 combinat cu

art.49 şi art.219 alin.1 lit.a din Codul penal norvegian, având corespondent în dispoziţiile

art.32 raportat la art.188 alin.1 şi art.193 alin.2 din Codul penal, cu aplicarea art.38 alin.1

şi art.5 alin.1 Cod penal.

Având în vedere că procedura de recunoaştere implică luarea în considerare a

numărului de zile considerate ca executate prin reţinere şi arest preventiv care, potrivit

legislaţiei norvegiene, este superior numărului de zile efectiv executate şi care s-ar fi

putut deduce potrivit legii române, Curtea, în baza art.72 din Codul penal, va deduce din

pedeapsa aplicată condamnatului a unui număr de 537 de zile executate prin reţinere şi

arestare preventivă, începând cu data de 29.07.2012 până la data de 14.01.2014, cea a

rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, precum şi a perioadei executate cu

începere de la data de 15.01.2014 la zi.

În baza art.154 alin.12 din Legea nr.302/2004, va dispune emiterea pe numele

condamnatului a mandatului de executare a pedepsei de 6 ani şi 6 luni închisoare, la

rămânerea definitivă a sentinţei penale de recunoaştere.

Va dispune comunicarea hotărârii definitive de recunoaştere şi a unui exemplar al

mandatului de executare a pedepsei închisorii autorităţilor prevăzute art.154 alin.12 din

Legea nr.302/2004.

În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat

vor rămâne în sarcina acestuia.

Domenii speta

Spete similare