Infractiune de trafic de influentă în formă continuată. Gresita perceptie a publicului privind influentarea actului de justitie prin oferirea unor sume de bani organelor de cercetare penală sau judecătorilor.

În practica judiciară şi în literatura juridică s-a stabilit că infracţiunea de influenţă se săvârşeşte şi atunci când inculpatul lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar, ceea ce se întâmplă atunci când, fără a avea trecere pe lângă acel funcţionar, creează persoanei falsa credinţă că s-ar bucura de această trecere, nefiind important dacă inculpatul a precizat sau nu numele funcţionarului asupra căruia a lăsat să se creadă că are influenţă, fiind suficient să-l fi determinat numai prin calitatea acestuia deoarece ceea ce este important este ca influenţa presupusă a inculpatului să fi

constituit pentru persoana interesată motivul important al tranzacţiei.

Actul pentru care inculpatul a promis intervenţia intra în atribuţiile de serviciu ale judecătorului investit cu soluţionarea dosarului penal nr. 562/2005 al Judecătoriei Constanţa, practica judiciară şi

literatura juridică stabilind că nu are importanţă dacă intervenţia promisă a avut sau nu loc, dacă prin intervenţie s-a urmărit efectuarea de către funcţionar a unui act legal sau a unui act ilegal şi nici dacă

acel act a fost efectuat sau nu, fiind suficient ca folosul să fi fost pretins sau primit pentru a-l determina

pe funcţionar în sensul celor dorite de persoana interesată.

Sub aspectul laturii subiective, se constată că inculpatul a comis infracţiunea de trafic de influenţă cu intenţie directă, acesta dându-şi seama şi vrând să-şi trafice influenţa presupusă pe lângă judecătorul investit cu soluţionarea dosarului penal nr. 562/2005 al Judecătoriei Constanţa, nefiind necesar ca scopul urmărit (influenţarea judecătorului) să fie efectiv realizat, în practica judiciară şi în

literatura juridică stabilindu-se că este suficient că inculpatul l-a urmărit şi l-a acceptat în momentul pretinderii şi primirii sumei de bani.

Art. 257 al. 1 din Codul penal 1969 cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000

Art.33, art.34 Cod penal 1969

Art.396 alin.(2) Cod procedură penală

Decizia Curţii Constituţionale nr. 265/06.05.2014

1. Date privind sesizarea instanţei:

Constată că prin rechizitoriul întocmit la data de 04.12.2012 de către Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, în dosar

nr.187/P/2011, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului [...]

pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, în formă continuată, prev. de art. 257 al. 1 din Codul penal 1969 cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 41 al. 2 din

Codul penal 1969, ce conţine trei acte materiale de executare (realizate faţă de denunţătorul [...]) şi de trafic de influenţă, prev. de art. 257 alin. 1 din Codul penal 1969

cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 (realizată faţă de denunţătorul [...]), ambele infracţiuni cu aplicarea art. 33 lit.a) din Codul penal 1969.

Prin rechizitoriu s-a reţinut că în perioada februarie 2011-iunie 2012, inculpatul [...]

a pretins şi primit bani, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale ce a vizat obţinerea de avantaje materiale de la [...], în schimbul intervenţiilor sale la poliţişti din cadrul BCCO

CONSTANŢA în legătură cu sesizări pentru infracţiuni de trafic de droguri, pentru ca denunţătorul să beneficieze de înjumătăţirea pedepsei în dosarul penal în care era cercetat

în acea perioadă, fapte care întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, în formă continuată, prev. de art. 257 al. 1 din Codul penal 1969 cu aplicarea

art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 41 alin. 2 din Codul penal 1969, ce conţine trei acte materiale de executare.

În concret, s-au reţinut următoarele acte materiale:

1. în luna februarie 2011, în timp ce [...] era arestat preventiv, inculpatul [...] i-a pretins 3 000 de euro în vederea intervenţiei la poliţiştii din cadrul BCCO Constanţa

pentru instrumentarea dosarului penal în care era cercetat numitul [...], împotriva căruia [...] formulase, anterior, denunţ astfel încât să beneficieze de aplicarea dispoziţiilor legale

ce atrag reducerea la jumătate a pedepsei. La scurt timp, inculpatul [...] a primit de la [...], prin intermediul mamei sale [...] şi a concubinei [...], suma de 2.500 de euro în barul

[...], din mun. Constanţa.

2. în perioada martie-aprilie 2011, inculpatul [...] i-a pretins lui [...] suma de 5 000 de euro în schimbul intervenţiilor sale la ofiţeri de poliţie, pentru obţinerea unui denunţ

care, în urma valorificării în dosarul său penal, să ducă la tragerea la răspundere penală a infractorului şi la aplicarea pentru denunţător a dispoziţiilor legale de înjumătăţire a

pedepsei.

3. la data de 14.06.2012, inculpatul [...] i-a pretins bani lui [...] (nu a precizat suma), în schimbul intervenţiei sale la ofiţeri de poliţie din cadrul BCCO CONSTANŢA, pentru

obţinerea unui denunţ cu privire la traficarea unei cantităţi de droguri mai mare de 100 de g, în scopul facilitării pentru denunţător a unei reduceri cu jumătate a pedepsei în dosarul

penal în care era judecat în acea perioadă.

A doua infracţiune de trafic de influenţă constă în fapta inculpatului [...] care, în perioada ianuarie - martie 2006, a pretins lui [...] suma de 2.000 de euro în schimbul

promisiunii că va interveni la judecătorul de caz pentru a-l determina să dispună o soluţie favorabilă pentru denunţător în dosarul în care acesta era judecat în acea perioadă la

Judecătoria Constanţa şi care, la câteva zile de la momentul pretinderii, a primit de la [...], tatăl denunţătorului [...], suma de 2.000 de euro în vederea influenţării judecătorului, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prev. de

art. 257 alin. 1 din Codul penal 1969 cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000.

S-a mai reţinut că cele două infracţiuni au fost comise de inculpatul [...] prin acte materiale distincte, în diferite perioade de timp, fiind întrunite condiţiile concursului real

de infracţiuni, prev. de art. 33 lit.a) cod penal 1969.

Cauza s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Constanţa la data 06.12.2012,

formându-se dosarul nr.1426/36/2012.

2. Competenţa de soluţionare a cauzei

În ceea ce priveşte competenţa materială după calitatea persoanei (având în vedere

calitatea de avocat a inculpatului [...] în cadrul Baroului Constanţa la data comiterii

presupuselor fapte reţinute prin rechizitoriu), Curtea constată că sunt incidente prev.

art.281

 pct.1 lit.b) cod procedură penală 1969 (în vigoare la data sesizării instanţei) care

prevăd că: „Curtea de Apel: pct.1 judecă în primă instanţă: … b) infracţiunile săvârşite

de judecătorii de la judecătorii şi tribunale şi de procurorii de la parchetele care

funcţionează pe lângă aceste instanţe, precum şi de avocaţi, notari publici, executori

judecătoreşti şi de controlorii financiari ai Curţii de Conturi”.

În ceea ce priveşte competenţa teritorială, Curtea constată că sunt incidente prev.

art.30 alin.1 lit.a) cod procedură penală 1969 (în vigoare la data sesizării instanţei) care

prevăd că: „(1) Competenţa după teritoriu este determinată de: a) locul unde a fost

săvârşită infracţiunea”, cu menţiunea că prin rechizitoriu s-a reţinut că presupusele

infracţiuni au fost săvârşite în Mun. Constanţa.

Coroborând cele două criterii de stabilire a competenţei (competenţa materială după

calitatea persoanei şi competenţa teritorială), Curtea constată că competenţa de

soluţionare în primă instanţă a prezentei cauzei revine Curţii de Apel Constanţa, raportat

45

la calitatea de avocat a inculpatului [...] şi la faptul că presupusele infracţiuni au fost

comise în Mun. Constanţa.

3. Date privind cercetarea judecătorească

La termenele de judecată din datele de 08.01.2013 şi 05.02.2013 cauza s-a amânat

datorită lipsei avocatului ales al inculpatului [...].

Cercetarea judecătorească a început la termenul din data de 26.03.3013, Curtea dând

citire actului de sesizare al instanţei, aducând la cunoştinţă inculpatului faptele care fac

obiectul acuzării, la acelaşi termen inculpatul [...] precizând personal că nu solicită

judecarea cauzei potrivit recunoaşterii vinovăţiei prev. de art.3201

 cod procedură penală

1969 şi că doreşte să-şi dovedească nevinovăţia, menţionând că în acel moment uzează

de dreptul la tăcere.

La finalul cercetării judecătoreşti, respectiv la termenul de judecată din data de

03.04.2014, înainte de se declara încheiată cercetarea judecătorească, inculpatul [...] a

solicitat a da declaraţie în faţa Curţii cu privire la infracţiunile pentru care s-a dispus

trimiterea sa în judecată, Curtea audiindu-l în mod nemijlocit.

Dezbaterile au avut loc la data de 03.04.2014, potrivit art.388 cod procedură penală,

părţile punând concluzii atât asupra fondului cauzei cât şi faţă de cererea formulată de

către procurorul de şedinţă la termenul de judecată din data de 13.02.2014, raportat la

schimbările legislative intervenite de la data de 01.02.2014, de schimbare a încadrării

juridice dată faptelor prin rechizitoriu din infracţiunea continuată de trafic de influenţă

prevăzută de art.6 din Legea nr.78/2000 referitor la art.257 alin.(1) Cod penal cu

aplicarea art.41 alin.(2) Cod penal, infracţiune în conţinutul căreia intrau trei acte

materiale comise în luna februarie 2011, martie-aprilie 2011 şi data de 14 iunie 2012 în

trei infracţiuni de trafic de influenţă prevăzute de art.6 din Legea nr.78/2000 în referire la

art.291 Cod penal şi din infracţiunea de trafic de influenţă comisă în perioada ianuariemartie

2006 prev. de art.6 din Legea nr.78/2000 în referire la art.257 alin.(1) Cod penal

în infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art.6 Legea nr.78/2000 în referire la

art.291 Cod penal, toate cu aplicarea art.33 lit.a) Cod penal (cu menţiunea că la termenul

din data de 13.02.2014 când s-a formulat această solicitare de schimbare a încadrării

juridice, avocatul ales al inculpatului a solicitat acordarea unui termen pentru pregătirea

apărării sub acest aspect, cerere care a fost admisă de către instanţă în baza art.386 alin.1

cod procedură penală).

Înainte de încheierea dezbaterilor care au avut loc la termenul din data de

03.04.2014, Curtea a acordat inculpatului [...] ultimul cuvânt, potrivit art.389 cod

procedură penală, inculpatul susţinând că este nevinovat şi că nu a săvârşit nici o faptă

penală.

4. Examinarea mijloacelor de probă administrate şi stabilirea stării de fapt

4.1. Cu privire la faptele denunţate de către [...]

46

4.1.1. Fapta din februarie 2011

La data de 30 octombrie 2010 numitul [...] (martor denunţător în prezenta cauză) a

fost reţinut şi ulterior arestat preventiv, prin încheierea de şedinţă nr.121/30.10.2010 a

Tribunalului Constanţa, pronunţată în dosar nr. 14647/118/2010, faţă de acesta punânduse

în mişcare acţiunea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, prevăzută

de art.215 alin.l, 2, 3 si 5 C.pen. 1968 cu aplicarea art.37 lit.b C.pen. 1969 constând în

aceea că, la data de 25.10.2010, prezentându-se ca agent de pază al SC [...], l-a indus în

eroare pe [...], angajat al SC [...] SRL, mecanicul deservent al buldoexcavatorului, căruia

i-a comunicat că va asigura paza utilajului arătat anterior după care 1-a încărcat pe un

trailer ?i l-a livrat făptuitorului [...], în baza unei înţelegeri anterioare cu acesta.

În perioada 30.10.2010 - mai 2011 martorul [...] s-a aflat în stare de arest preventiv

în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul I.P.J. Constanţa.

Ca urmare a trimiterii sale în judecată pentru infracţiunile reţinute, martorul [...] a

fost transferat în Penitenciarul Poarta Albă unde s-a aflat în stare de arest preventiv în

perioada mai 2011 - 16.03.2012, dată la care a fost liberat ca urmare a rămânerii

definitive a încheierii de şedinţă din data de 13.03.3012 a Tribunalului Constanţa,

pronunţată în dosar nr. 4128/118/2011, prin care s-a dispus înlocuirea măsurii arestării

preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu prev. de art. 145

cod procedură penală 1969.

Din înscrisul olograf aflat la dosarul de urmărire penală, Curtea reţine că la data de

24.01.2011 martorul [...] (aflat la acea dată în stare de arest preventiv în Centrul de

Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul I.P.J. Constanţa) a formulat un denunţ privind

săvârşirea de către numitul [...] a unei infracţiuni de trafic de droguri privind cocaină

lichidă, infracţiune prevăzută de art.2 pct.3 lit.h) din Legea nr.682/2002 privind protecţia

martorilor.

Scopul pentru care martorul [...] a formulat acest denunţ a fost pentru a putea

beneficia de dispoziţiile art.19 din Legea nr.682/2002: “Persoana care are calitatea de

martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 şi 2, şi care a comis o infracţiune gravă, iar înaintea

sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii denunţă sau facilitează identificarea şi

tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni

beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege”.

Curtea reţine că în cursul lunii ianuarie 2011, s-a întocmit împuternicirea avocaţială

seria AV nr…./13.01.2011 pentru inculpatul [...] de către clientul [...], acesta din urmă

semnând personal delegaţia avocaţială, astfel cum reiese din raportul de constatare

teh[...]-ştiinţifică grafică nr.452.286/14.11.2012 efectuată în cauză prin care s-a

concluzionat că această delegaţie avocaţială a fost semnată de [...] la rubrica client.

Din ansamblul mijloacelor de probă administrate în cauză, Curtea constată că

inculpatul [...] nu l-a asistat sau reprezentat pe martorul [...] la nici o activitate de

urmărire penală desfăşurată în dosar nr. 1392/P/2010 menţionat în împuternicirea

avocaţială, scopul întocmirii acestei delegaţii avocaţiale fiind acela ca inculpatul [...] să

poată să îl viziteze pe martorul [...] în locul de deţinere.

47

În acest sens, Curtea arată că procedura de efectuare a vizitelor în Centrul de

Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul IPJ Constanţa impune parcurgerea unei anumite

proceduri, respectiv consemnarea într-un registru a datei şi numelui persoanei care a

intrat în centrul de reţinere şi arest preventiv, pentru avocaţi fiind necesar şi prezentarea

delegaţiei avocaţiale pentru persoana vizitată.

Deşi data de pe delegaţia avocaţială este 13.01.2011, din evidenţa vizitelor la arestul

IPJ Constanţa unde în acea perioadă era încarcerat [...], Curtea constată că acesta a primit

în total 5 vizite de la avocatul [...]: la data de 19.01.2011, la 11.02.2011, la 01.04.2011, la

18.04.2011 şi la 26.04.2011, existând astfel probe certe că martorul [...] a semnat

împuternicirea avocaţială la prima vizită.

Din ansamblul mijloacelor de probă administrate în cauză, Curtea constată că reiese

în mod cert că inculpatul [...] a pretins în luna februarie 2011 martorului denunţător [...]

suma de 3.000 euro (primind suma de 2.500 euro prin intermediul martorelor [...] şi [...])

pentru a interveni pe lângă anumiţi poliţişti din cadrul B.C.C.O. Constanţa pentru ca

aceştia să dea curs denunţului pe care [...] l-a făcut cu privire la comiterea de către

numitul [...] a unei infracţiuni de droguri şi, în final, martorul [...] să beneficieze de

prevederile art.19 din Legea nr.682/2003 privind înjumătăţirea limitelor de pedeapsă

pentru infracţiunile pentru care era cercetat.

Curtea constată că nu este întemeiată apărarea inculpatului [...], în sensul că l-a

asistat pe [...] de la momentul reţinerii la toate activităţile din dosar ce au necesitat

asistarea acestuia şi că a depus la dosar acte în circumstanţiere pentru acesta, din

înscrisurile înaintate de către Tribunalul Constanţa reieşind că inculpatul [...] nu l-a

asistat sau reprezentat pe [...] la nici un act procesual efectuat în dosar nr. 1392/P/2010 al

Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, [...] fiind asistat de către alţi avocaţi, şi

nici nu a depus înscrisuri în circumstanţiere pentru vreunul din inculpaţii judecaţi în

dosar şi nu a formulat vreo cerere, fiind ataşate şi încheierile de şedinţă pronunţate de

către Tribunalul Constanţa în perioada 30.10.2010- 22.02.2011 referitoare la măsurile

preventive privind pe [...].

Toate aceste înscrisuri infirmă vreo asistare sau participare în proces a inculpatului

[...] în calitate de avocat al martorului denunţător [...]; astfel:

- la data de 30.10.2010 când a fost reţinut, [...] a fost asistat de apărător din oficiu

[...], care a participat şi la declaraţiile date ca învinuit şi inculpat, luate cu această ocazie

de organele de urmărire penală, anterior propunerii de arestare preventivă;

- după prezentarea în faţa instanţei cu propunerea de arestare preventivă, la toate

actele ce au implicat prezenţa unui apărător, [...] a fost asistat de unul dintre apărătorii

aleşi [...] şi [...]; la urmărirea penală aceştia au semnat pe declaraţiile şi procese-verbale

întocmite faţă de denunţător şi au fost menţionaţi în hotărârile judecătoreşti cu privire la

arestarea preventivă;

- în faza de urmărire penală [...], în dosarul în care a fost arestat preventiv, a fost

audiat de 7 ori, prezentarea materialului de urmărire penală având loc la data de

09.03.2011, însă la niciuna din cele 9 situaţii în care a fost necesară asistarea lui [...] în

48

faza de urmărire penală (inclusiv la înştiinţarea de începerea urmăririi penale), aflat în

stare de reţinere sau arestare preventivă, nu a fost prezent avocatul [...] ci apărătorii aleşi

[...] şi [...];

- în faza de judecată, la prima instanţă, [...] a fost asistat de avocat ales [...];

- inculpatul [...] nu a participat nici la vreo procedură în faţa instanţelor în legătură

cu acest dosar penal.

În acelaşi sens a declarat şi martorul [...], acesta precizând că suma de bani (n. 2.500

euro) dată inculpatului [...] a fost pentru a fi oferită lucrătorilor de poliţie, inculpatul

neasigurând apărarea sa şi nici nu l-a reprezentat.

Faptul că martorul [...] nu a reţinut că a semnat o delegaţie avocaţială pentru

inculpatul [...] nu înseamnă că martorul [...] nu a semnat acea delegaţie, având în vedere

că prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 452.286/14.11.2012 întocmit de către

IGPR - Serviciul Criminalistic prin care s-a concluzionat că “semnătura existentă la

rubrica “CLIENT/REPREZENTANT” a documentului intitulat ÎMPUTERNICIRE

AVOCAŢIALĂ seria …, a fost executată de [...]”; în consecinţă, această delegaţie putea

fi semnată în ziua în care [...] a fost vizitat la arest de către inculpatul [...], din evidenţa

vizitelor la arestul IPJ Constanţa, unde în acea perioadă era încarcerat [...], reieşind în

mod cert că acesta a primit în total 5 vizite de la avocatul [...]: la data de 19.01.2011, la

11.02.2011, la 01.04.2011, la 18.04.2011 şi la 26.04.2011.

Astfel cum s-a arătat mai sus, scopul întocmirii acestei delegaţii avocaţiale nu a fost

acela ca inculpatul [...] să-l asiste sau să-l reprezinte pe martorul denunţător [...] la vreo

activitate procesuală din cursul urmăririi penale ci acela ca inculpatul [...] să poată să îl

viziteze pe martorul [...] în locul de deţinere şi să poată vorbi altfel cu privire la

demersurile făcute de către inculpatul [...] pentru valorificarea denunţurilor făcute de [...]

pentru obţinerea beneficiului art.19 din Legea nr.682/2002.

Curtea mai reţine că în perioada în care martorul denunţător [...] s-a aflat în Centrul

de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul PIJ Constanţa, acesta a fost vizitat de către

agent [...] din cadrul BCCO, nefiind vizitat de vreun alt poliţist din cadrul BCCO

Constanţa, astfel cum reiese din evidenţa vizitelor la arestul IPJ Constanţa.

În acest sens, Curtea constată că din declaraţia martorului [...] (audiat de Curte la

termenul din data de 13.02.2014) reiese că acesta l-a audiat pe martorul [...] în Arestul

IPJ Constanţa cu privire la un denunţ penal făcut de acesta referitor la comiterea unei

infracţiuni de trafic de droguri de către un făptuitor care a vândut droguri unei persoane

din Ploieşti, nereuşind însă să contacteze ulterior persoana din Ploieşti deoarece i s-a

spus doar numele şi prenumele, denunţul nefiind astfel valorificat; martorul a mai

precizat că nu a vorbit niciodată cu inculpatul [...].

Curtea constată că nu este întemeiată apărarea inculpatului [...] în sensul că referirile

sale din conţinutul convorbirilor înregistrate cu privire la “băieţii mei” nu privesc poliţişti

din cadrul BCCO Constanţa, ci foşti clienţi ai săi.

În acest sens, Curtea are în vedere declaraţia dată la data de 17.10.2012 de către

inculpatul [...] în dosar nr.7774/2/2012 al Curţii de Apel Constanţa – secţia a II-a penală

49

cu ocazia soluţionării propunerii de arestare preventivă în care acesta a precizat că: “Am

folosit într-adevăr cuvântul băieţii mei pentru a desemna lucrătorii de poliţie atunci

când am spus că “băieţii aceia mai au şi alte treburi, nu se pot ocupa doar de denunţul

tău.”. M-am referit generic la aceştia şi probabil denunţătorul a tras concluzia că îi

cunoaşteam.”; Curtea constată că revenirile inculpatului [...] cu privire la acest aspect în

declaraţiile ulterioare nu sunt justificate în nici un mod şi nu sunt credibile.

Nu este întemeiată nici susţinerea apărătorului inculpatului [...] în sensul că Înalta

Curte de Casaţie şi Justiţie ar fi reţinut prin încheierea prin care s-a dispus respingerea

propunerii de arestare preventivă a inculpatului şi luarea faţă de inculpat a măsurii

preventive a obligării de a nu părăsi ţara prev. de art.1451

 raportat la art.145 cod

procedură penală 1969 că nu există probe privind comiterea de către inculpatul [...] a

vreunei infracţiuni.

În acest sens, Curtea reţine că în motivarea încheierii de şedinţă nr. 3428/23.10.2012

a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în dosar nr. 7774/2/2012, s-a reţinut la

fila 7 par.2 că, analizând actele de urmărire penală, efectuate până la acel moment, “în

speţă există indicii, care conturează, pentru un observator independent, presupunerea

rezonabilă, că inculpatul ar fi comis infracţiunea reţinută în sarcina sa, respectiv trafic de

influenţă, prevăzută de art.257 alin.1 cod penal rap. la art.6 din Legea nr.78/2000”, în

par.3 de la fila 7 a aceleiaşi încheieri fiind indicate mijloacele de probă administrate în

cauză din care rezultă această presupunere rezonabilă a comiterii de către inculpat a

infracţiunii respective.

Prin urmare, Curtea constată că nici un mijloc de probă administrat în cauză nu

relevă faptul că inculpatul [...] ar fi efectuat vreo activitate circumscrisă calităţii de

avocat al martorului denunţător [...] în dosarul penal în care acesta din urmă era cercetat,

aspect care se coroborează cu declaraţiile denunţătorului [...], ale martorelor [...] şi [...] şi

cu interceptarea convorbirii ambientale dintre inculpatul [...] şi martorul denunţător [...]

din data de 29.05.2012 în sensul că inculpatul a primit suma de 2.500 de euro de la

martorul denunţător [...] (prin intermediul martorelor [...] şi [...]), scopul fiind

circumscris unei infracţiuni de trafic de influenţă pe lângă poliţiştii din cadrul BCCO

Constanţa pentru valorificarea unui denunţ penal făcut de către [...] privind comiterea de

către o altă persoană a unei infracţiuni de trafic de droguri, acest fapt având consecinţa

beneficierii de către martorul [...] de cauza prev. de art.19 din Legea nr.682/2002 de

înjumătăţire a limitelor speciale de pedeapsă pentru infracţiunile pentru care era cercetat.

4.1.2. Fapta din martie-aprilie 2011

Prin rechizitoriu s-a reţinut că în perioada martie-aprilie 2011, văzând că nu s-a

realizat scopul pentru care dăduse cei 2.500 de euro, la reproşurile şi nemulţumirile

exprimate de [...] în discuţiile purtate la vorbitorul arestului cu avocatul [...], acesta din

urmă s-a oferit să-i facă rost de un denunţ nou cu privire la fapte penale de care nu ştia,

în vederea beneficierii de înjumătăţirea pedepsei în dosarul în denunţătorul era arestat

preventiv în acea perioadă; pentru obţinerea unui asemenea denunţ, inculpatul [...] i-ar fi

50

pretins lui [...] suma de 5 000 de euro în schimbul intervenţiilor sale la ofiţeri de poliţie

din cadrul BCCO CONSTANŢA, pentru obţinerea unui denunţ care, în urma valorificării

în dosar penal să faciliteze aplicarea pentru denunţător a dispoziţiilor legale ce impun

înjumătăţirea pedepsei; [...] s-a înţeles cu inculpatul [...] să-i dea în contul sumei de 5.000

de euro toate bunurile mobile din barul [...], din Constanţa, pentru care să întocmească

acte de vânzare fictivă a lor, chitanţă în dublu exemplar, o factură în trei exemplare şi o

anexă la acestea ce conţinea inventarul bunurilor din bar fiind aduse în aceeaşi zi de către

inculpatul [...] la vorbitorul din cadrul Arestului IPJ Constanţa, [...] completând factura şi

chitanţa adusă, consemnând înstrăinarea bunurilor menţionate în anexă şi primirea sumei

de 20.000 de lei de la o persoană cu datele de identitate precizate de avocat, aceste acte,

ce au fost remise avocatului, având în cele din urmă doar rolul de garantare faţă de

inculpatul [...] a primirii ulterioare a sumei pretinse în schimbul intervenţiilor la poliţişti

din cadrul BCCO CONSTANŢA, dat fiind că în concret acesta nu a ridicat bunurile din

bar; martorul denunţător [...] a precizat că la scurt timp după înmânarea către avocat a

facturii şi chitanţei, un lucrător de poliţie din cadrul BCCO CONSTANŢA a venit la

arest şi i-a dictat lui [...] un denunţ în care s-au invocat infracţiuni de trafic de droguri

comise de o persoană cu numele [...], fapte şi persoană de care denunţătorul nu ştia.

Examinând ansamblul mijloacelor de probă administrate în cauză cu privire la

această faptă, Curtea reţine că nu reiese în mod neîndoielnic comiterea de către

inculpatul [...] a acestei fapte.

În acest sens, Curtea are în vedere că denunţul efectuat de către martorul [...] la data

de 12.08.2011 în care a arătat inculpatul [...] i-a solicitat suma de 5.000 euro pentru

obţinerea “art.19” şi, nedispunând de această sumă, i-a dat inculpatului o factură şi o

chitanţă pentru toate bunurile din barul [...] pentru suma de 20.000 lei nu se coroborează

cu nici un alt mijloc de probă administrat în cauză.

Cu privire la această faptă, Curtea reţine că în cursul urmăririi penale s-au

administrat doar alte două mijloace de probă:

- martora [...] a declarat că a fost sunată de către [...] care a rugat-o să întocmească

un act în care să menţioneze inventarul bunurilor din bar şi stocul de marfă, înscrisuri pe

care le-a lăsat unei angajate din bar, respectiv [...] căreia i-a spus să i le dea lui „[...]” însă

nu reiese în mod cert cine a venit să ia acele înscrisuri şi scopul pentru care au fost

întocmite;

- discuţia telefonică interceptată din data de 24.05.2012, ora 11.03, din care reiese că

martorul [...] îi spune inculpatului [...]: “Ce vroiam să te rog! A, să-mi aduci şi mie

chitanţele alea că trebuie să le depun. Da? Factura şi chitanţa.”

Din conţinutul acestei discuţii telefonice, Curtea constată că nu se poate reţine în

mod cert că factura şi chitanţa la care face vorbire martorul [...] la data de 24.05.2011

sunt chiar actele pe care a pretins în denunţ că le-a dat inculpatului [...] în martie-mai

2011, deci cu aprox. 1 an înainte, în condiţiile în care din conţinutul convorbirii

interceptate nu reiese conţinutul facturii şi chitanţei solicitate.

51

În acelaşi sens, Curtea are în vedere şi conţinutul convorbirii în mediu ambiental

dintre inculpatul [...] şi martorul [...] din data de 29.05.2012, interceptată în baza

autorizaţiei nr.87/23.05.2012 emisă de către Curtea de Apel Bucureşti, din care reiese că

factura şi chitanţa îi trebuie martorului [...] pentru a le da unui executor deoarece i-a

intrat societatea în dizolvare, fără însă a reieşi în mod cert conţinutul acelor înscrisuri şi

cu privire la ce societate comercială se referă.

Curtea mai reţine că fiind audiat de către Curte la termenul de judecată din data de

03.04.2012, inculpatul [...] a negat comiterea prezentei fapte, precizând că “factura şi

chitanţa menţionată într-o convorbire telefonică interceptată pe care [...] mi le solicita să i

le aduc erau înscrisuri cu privire la utilaje pe care dânsul le-a achiziţionat în leasing”.

La solicitarea inculpatului [...], Curtea a audiat martorii [...] [...] şi [...], aceştia

declarând că martorul [...] a avut discuţii în luna aprilie sau mai 2011 pentru vânzarea

barului [...] pentru suma de 2.000 euro martorului [...], acesta din urmă precizând că nu a

discutat cu inculpatul [...] privind cumpărarea acestui bar iar inculpatul nu i-a spus că ar

fi dorit el să cumpere acel bar.

Prin urmare, Curtea constată că această faptă denunţată de martorul [...] este negată

de către inculpatul [...], cele două mijloace de probă menţionate mai sus administrate în

cursul urmării penale nefiind în măsură să confirme denunţul martorului [...], în

condiţiile în care se fac referiri generale la o factură şi o chitanţă, fără a fi menţionate

conţinutul acestora sau ce operaţiune comercială vizează.

De asemenea, Curtea constată că nu este întemeiată nici susţinerea martorului

denunţător [...] în sensul că la scurt timp după înmânarea facturii către avocat, un lucrător

de poliţie din cadrul BCCO CONSTANŢA a venit la arest şi i-a dictat un denunţ în care

s-au invocat infracţiuni de trafic de droguri comise de o persoană cu numele [...], fapte şi

persoană de care denunţătorul nu ştia, acest fapt fiind contrazis de evidenţa vizitelor la

arestul IPJ Constanţa din care reiese că martorul denunţător [...] a fost vizitat în Centrul

de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul PIJ Constanţa doar de către agent [...] din cadrul

BCCO în data de 24.02.2011 şi 03.03.2011 (cu privire însă la denunţul privind fapta de

trafic de droguri comisă de numitul [...] şi nu de către [...]), nefiind vizitat de vreun alt

poliţist din cadrul BCCO Constanţa în perioada februarie-mai 2011.

În acelaşi sens, Curtea mai reţine că prin rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale

dată la data de 14.01.2014 în dosar nr. 323/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casaţi şi Justiţie s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de mai mulţi ofiţeri

din cadrul B.C.C.O. Constanţa privind săvârşirea unor infracţiuni de luare de mită, trafic

de influenţă şi permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii care nu sunt

destinate publicităţii, dispunându-se de asemenea neînceperea urmării penale faţă de [...]

(martorul denunţător din prezentul dosar) sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de dare de

mită şi cumpărare de influenţă prev. de art. 255 cod penal 1969 rap. la art.7 alin.2 din

Legea nr.78/2000 şi de 61

 alin.1 din Legea nr.78/2000, reţinându-se că martorul [...] a

precizat că denunţul cu privire la intrarea în ţară a 1 kg heroină ascuns într-un autoturism

i-a fost dictat nu de către inculpatul [...] ci de către un poliţist care s-a recomandat „[...]”

52

care a fost identificat după semnalmentele fizice ca fiind „[...] [...]” (un lucrător de poliţie

care nu a lucrat în cadrul BCCO Constanţa ci doar în cadrul IGPR), poliţist care însă nu

figurează în evidenţele Arestului din cadrul IPJ Constanţa cu privire la anchetele şi

grefele de care a beneficiat [...].

Curtea mai constată că factura şi chitanţa respectivă nu au fost identificate şi nu

au fost depuse la dosar pentru a se putea constata în mod cert conţinutul acestora.

Prin urmare, raportat la ansamblul mijloacelor de probă administrate cu privire la

această faptă, Curtea apreciază că nu s-a dovedit în mod cert comiterea acesteia de către

inculpatul [...], existând un puternic dubiu cu privire la pretinderea de către inculpatul

[...], în perioada martie-aprilie 2011, de la martorul denunţător [...] a sumei de 5.000 de

euro în schimbul intervenţiilor sale la ofiţeri de poliţie, pentru obţinerea unui denunţ

care, în urma valorificării în dosar penal, să ducă la tragerea la răspundere penală a

infractorului şi la aplicarea pentru denunţător a dispoziţiilor legale de înjumătăţire a

pedepsei.

4.1.3. Fapta din data de 14.06.2012

Prin rechizitoriu s-a reţinut că la data de 14.06.2012, inculpatul [...] a pretins bani lui

[...] (nu a precizat suma), în schimbul intervenţiei sale la ofiţeri de poliţie din cadrul

BCCO CONSTANŢA, pentru obţinerea unui denunţ cu privire la traficarea unei cantităţi

de droguri mai mare de 100 de g, în scopul facilitării pentru denunţător a unei reduceri cu

jumătate a pedepsei în dosarul penal în care era judecat în acea perioadă.

Curtea constată că ulterior formulării de către martorul [...] la data de 12.08.2011 a

denunţului faţă de comiterea de către inculpatul [...] (avocat în cadrul Baroului

Constanţa) a infracţiunii de trafic de influenţă cu privire la faptele expuse mai sus la

punctele 5.1.1. şi 5.1.2., toate convorbirile telefonice interceptate dintre martorul [...] şi

inculpatul [...] au fost iniţiate de către martorul [...].

În acest sens, Curtea are în vedere procesele verbale de transcriere a convorbirilor

telefonice din datele de 24.05.2012 (cu menţiunea că inculpatul [...] îl reapelează pe [...]

deoarece nu putuse răspunde la apelul anterior al acestuia), 28.05.2012, 29.05.2012 şi

30.05.2012, 06.06.2014, 07.06.2014, 13.06.2014 şi 14.06.2014, inculpatul [...] revenind

cu apeluri telefonice către martorul [...] doar în situaţia în care nu putea vorbi în acel

moment şi îi spunea că îl va suna mai târziu (v. apelurile din data de 28.05.2012 ora

14:46:48 şi ulterior la data de 28.05.2012 ora 15:34:37).

Din toate aceste convorbiri care au avut loc în lunile mai-iunie 2012, deci ulterior

formulării denunţului de către martorul [...] cu privire la comiterea de către inculpatul

[...] a infracţiunilor de trafic de influenţă din februarie 2011 şi din martie-aprilie 2011,

Curtea reţine că martorul [...] îi solicita inculpatului [...] cu privire la situaţia valorificării

denunţurilor făcute pentru a putea beneficia de reducerea limitelor speciale de pedeapsă

având în vedere că se apropia finalizarea cercetării judecătoreşti privind pe [...] în dosarul

penal aflat pe rolul Tribunalului Constanţa, martorul precizând inculpatului în

53

convorbirea telefonică din data de 13.06.2012 că are termen pe “douăzeci” şi că îi este

teamă că judecătorul îl va lăsa “în pronunţare”.

De asemenea, Curtea constată că întâlnirea din data de 14.06.2012 a fost solicitată

tot de către martorul [...], astfel cum reiese din convorbirea interceptată din data de

14.06.2012 ora 10.52:01.

Faţă de toate aspectele expuse mai sus, Curtea apreciază că fapta inculpatului din

data de 14.06.2014 reprezintă rezultatul unei activităţi a martorului [...] de provocare a

inculpatului [...] de comitere a infracţiunii de trafic de influenţă.

În acest sens, Curtea are în vedere următoarele:

Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a stabilit că utilizarea unor

tehnici speciale de investigaţie nu este incompatibilă cu dreptul la un proces echitabil

însă utilizarea acestor tehnici trebuie să aibă limite clare; astfel, procedura de simulare a

comportamentului infracţional (un set de acţiuni care întrunesc elementele unei

infracţiuni şi care sunt autorizate cu scopul protejării intereselor legitime ale statului,

societăţii sau ale persoanei) reprezintă tehnici specifice de investigaţie care nu pot fi

folosite pentru a provoca sau instiga la săvârşirea unei fapte penale căreia nu-i

corespunde încă o rezoluţie infracţională sau a instiga o persoană care a renunţat la

planul de a comite o infracţiune.

Legislaţia română nu prevede o definiţie a acestei provocări, însă jurisprudenţa

Curţii Europene a Drepturilor Omului a stabilit existenţa unei provocări dacă sunt

îndeplinite condiţiile:

1. situaţia presupus infracţională tinde să fie probată prin solicitarea emanând de

la o persoană ce avea sarcina să descopere infracţiunea sau când există o invitaţie directă

la comiterea unei infracţiuni din partea unui denunţător sau a unui martor anonim;

2. lipsa oricărui indiciu că fapta ar fi fost săvârşită fără această intevenţie.

Astfel, în cauza Edwards şi Lewis c. Regatul Unit, hotărârea CEDO din 27

octombrie 2004, sunt enunţate criterii pe baza cărora judecătorul naţional trebuie să

examineze dacă acuzatul a fost sau nu victima unei provocări ilicite:

- motivul pentru care operaţiunea poliţiei a fost organizată;

- natura şi întinderea participării poliţiei la săvârşirea infracţiunii;

- natura determinării şi a presiunilor efectuate.

De asemenea, într-o cauză recentă, Ramanauskas c. Lituaniei, hotărârea CEDO din

5 februarie 2008, Curtea a avut în vedere următoarele aspecte:

- organele de urmărire penală sunt cele care au sarcina de a dovedi inexistenţa vreunei

instigări, cu excepţia situaţiei în care susţinerile petentului sunt neverosimile;

- în absenţa unei asemenea dovezi, autorităţile judecătoreşti sunt obligate să

analizeze aspectele de fapt ale cauzei şi să ia măsurile necesare pentru a descoperi

adevărul şi pentru a stabili dacă a existat vreo instigare;

- toate întâlnirile dintre petent şi A.Z. au avut loc la iniţiativa lui A.Z., ceea ce

conduce la concluzia că acţiunile au depăşit nivelul cercetării pasive a unei

activităţi infracţionale;

54

- autorităţile nu pot fi exonerate de răspundere pentru acţiunile ofiţerilor de poliţie,

prin simpla susţinere că ei au acţionat în nume propriu, deşi îndeplineau îndatoriri de

serviciu şi chiar prin procedura de autorizare a comportamentului simulat, autorităţile

au legitimat post factum faza preliminară şi s-au folosit de rezultatele ei;

- instanţele nu au analizat în mod serios susţinerile petentului, motivele pentru care

s-a recurs la simularea comportamentului infracţional, gradul de implicare al

poliţiei, natura oricărei instigări sau presiuni, nu s-au stabilit motivele iniţiativei

personale a lui A.Z. în faza preliminară;

- nu există nici un indiciu că infracţiunea ar fi fost săvârşită fără această

intervenţie,

şi, în consecinţă, a stabilit că art.6 par.1 din Conveţie a fost încălcat, plângerea

petentului referitor la art.6 par.3 lit.d din Convenţie neputând fi disociată de invocarea

violării art.6 par.1, deoarece vizează un aspect al procedurilor pe care Curtea le-a

apreciat ca fiind inechitabile.

S-a mai stabilit necesitatea analizării atente a declaraţiilor martorului denunţător,

stabilirea bunei sale credinţe, a interesului în cauză, a cazierului său, a împrejurărilor

formulării denunţului, dacă se află sau nu sub influenţa unei persoane, dacă a fost

determinat de organele de urmărire penală să formuleze denunţul, mai ales în situaţia

martorului cercetat pentru infracţiuni şi în special, chiar arestat sau aflat în detenţie,

dacă a provocat săvârşirea unei infracţiuni, în scopul obţinerii de probe, dacă este

interesat în obţinerea unei reduceri de pedepse.

În ceea ce priveşte înregistrarea convorbirilor, jurisprudenţa CEDO a statuat că este

aplicabil art.8 din Convenţie şi statul este responsabil când ingerinţa în dreptul la viaţă

privată aparţine unei persoane private, dar are la bază un act al statului sau este

confirmată ulterior de către stat.

 Astfel, în cauza M.M. c. Olandei, hotărârea CEDO din 08.04.2003, s-a stabilit că

înregistrarea efectuată de o persoană privată a convorbirilor cu reclamantul, beneficiind

de asistenţă din partea procurorului, care i-a sugerat să efectueze înregistrarea

convorbirilor telefonice şi din partea poliţiştilor care au instalat la locuinţa sa sistemul de

înregistrare, ambele organe judiciare acţionând în exercitarea îndatoririlor de serviciu,

jucând un rol determinant în toata afacerea angajează răspunderea statului.

O altă condamnare pentru încălcarea art.8 din Convenţie este hotărârea CEDO din

25 octombrie 2007 în cauza Van Vodel c. Olandei cu privire la înregistrarea unor

conversaţii realizate de un terţ şi echipamentul tehnic furnizat de către autorităţile de stat

în care Curtea a reţinut rolul statului în efectuarea interceptărilor, persoana primind din

partea autorităţilor atât echipamentul tehnic cât şi instrucţiunile de folosire, iar legea

internă nu stabilea anumite garanţii împotriva unor interceptări arbitrare.

Curtea apreciază că fapta inculpatului din data de 14.06.2014 reprezintă rezultatul

unei activităţi de provocare a inculpatului [...] de comitere a infracţiunii de trafic de

influenţă, fiind îndeplinite condiţiile provocării stabilite în practica Curţii Europene a

Drepturilor Omului, raportat la următoarele aspecte:

55

- a existat o invitaţie directă la comiterea unei infracţiuni din partea martorului

denunţător [...], care a iniţiat toate convorbirile telefonice din perioada 24.05.2012-

14.06.2012 şi a solicitat să se întâlnească cu inculpatul [...] în data de 14.06.2012, din

convorbirile dintre aceştia reieşind că martorul [...] îi cerea inculpatului efectuarea de

demersuri privind valorificarea unui denunţ pentru a putea beneficia de dispoziţiile art.19

din Legea nr.682/2002;

- scopul real urmărit de fapt de către martorul [...] a fost acela de a se obţine

probe cu privire la comiterea anterioară de către inculpatul [...] a infracţiunilor de

trafic de influenţă menţionate la punctele 5.1.1. şi 5.1.2., pentru ca în final să fie

valorificat denunţul făcut de [...] la data de 12.08.2011 (deci cu aprox. 10 luni anterior)

cu privire la acele infracţiuni şi astfel să beneficieze, în dosarul penal nr. 4128/118/2011

al Tribunalului Constanţa (în prezent pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) în care

are calitatea procesuală de inculpat, de cauza de reducere la jumătate a limitelor pedepsei

prev. de art.19 din Legea nr.682/2002;

- convorbirea din mediul ambiental dintre martorul denunţător [...] şi inculpatul

[...] a fost interceptată prin mijloacele tehnice puse la dispoziţie martorului [...] de

către organele de cercetare penală (DNA), astfel cum reiese din declaraţia dată în faţa

instanţei de către martorul [...] la termenul din data de 23.04.2013, fiind astfel incidente

hotărârea CEDO din 08.04.2003 în cauza M.M. c. Olandei şi hotărârea CEDO din 25

octombrie 2007 în cauza Van Vodel c. Olandei;

- din nici un mijloc de probă administrat în cauză nu rezultă nici un indiciu că

fapta din data de 14.06.2014 ar fi fost săvârşită fără aceste insistenţe ale martorului

[...], în condiţiile în care toate convorbirile telefonice dintre cei doi au fost iniţiate de

către [...] iar în perioada de aprox. 1 an şi 3 luni ulterioară faptei din februarie 2011

inculpatul [...] nu a avut iniţiativa de a-i propune martorului [...] să-i facă rost (pentru

care să solicite vreun folos patrimonial) de vreun denunţ pentru a beneficia de

dispoziţiile art.19 din Legea nr.682/2002.

4.2. Cu privire la fapta denunţată de [...]

În cursul anilor 2005-2006, martorul [...] a fost cercetat în calitate de inculpat în

dosar penal nr.562/2005 al Judecătoriei Constanţa pentru săvârşirea infracţiunilor prev.

de art.239 alin.3 şi 4 cod penal 1969 şi de art.3 alin.1 din D.328/1966, ambele cu

aplicarea art.37 lit.a C.pen. 1969; judecarea acelei cauze a avut loc în lipsa inculpatului

[...] care plecase din România.

Inculpatul din prezenta cauză [...] a fost angajat în calitate de avocat pentru [...] în

acel dosar de către [...], tatăl lui [...], onorariul de avocat solicitat fiind de aprox. 2.500

euro, onorariu pe care [...] l-a achitat în câteva tranşe la primele termene de judecată în

faţa instanţei de fond.

În momentul în care Judecătoria Constanţa a rămas în pronunţare cu dosarul penal

nr.562/2005 (pronunţarea fiind amânată), martorul [...] (aflat în Spania) a avut o discuţie

telefonică cu inculpatul [...] prin care acesta din urmă i-a solicitat suma de 2.000 euro cu

56

justificarea că această sumă urmează a fi dată judecătorului cauzei pentru a pronunţa o

hotărâre de achitare a lui [...].

Martorul [...] a luat legătura telefonic cu tatăl său [...] căruia i-a spus că trebuie să-i

dea inculpatului [...] suma de 2.000 euro, sumă pe care i-a trimis-o prin Western Union.

După aprox. 2-3 zile, martorul [...] i-a remis inculpatului [...] suma de 2.000 euro,

inculpatul spunându-i că va fi bine dacă nu se va schimba judecătorul.

Prin sentinţa penală nr. 454/03.03.2006 pronunţată de Judecătoria Constanţa în

dosarul penal nr. 562/2005, definitivă prin decizia penală nr.389/P/05.07.2006 a Curţii de

Apel Constanţa, prin care s-a respins ca nefondat recursul declarat de inculpat, inculpatul

din acel dosar [...] a fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani închisoare, sub aspectul

săvârşirii infracţiunii prevăzute de art.239 alin.3 şi 4 cod penal 1969, cu aplicarea art.37

lit.a C.pen. 1969 şi la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii

prevăzute de art.3 alin.1 din D.328/1966, cu aplicarea art.13 şi art.37 lit.a C.pen. 1969, sa

făcut aplicarea art.33 lit.a şi art.34 lit.b C.pen. 1969, astfel că s-au contopit pedepsele,

în final inculpatul [...] executând pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 7 ani

închisoare.

Din ansamblul mijloacelor de probă administrate în cauză, Curtea constată că reiese

în mod cert că inculpatul [...] a pretins la sfârşitul lunii februarie - începutul lunii martie

2006 martorului [...] suma de 2.000 euro (sumă pe care a primit-o prin intermediul

martorului [...] înainte de pronunţarea sentinţei penale nr. 454/03.03.2006 a Judecătoriei

Constanţa) pentru a interveni pe lângă judecătorul care soluţiona dosarul penal nr.

562/2005 al Judecătoriei Constanţa pentru ca acesta să dispună achitarea martorului [...]

pentru infracţiunile pentru care era cercetat în acel dosar penal.

Curtea constată că inculpatul [...] nu a contestat conţinutul acestei discuţii.

Faptul că inculpatul [...] a susţinut în declaraţia dată în faţa instanţei la termenul din

data de 03.04.2014 că efectiv l-a minţit pe martorul [...] în sensul că i-a dat suma de

2.000 de euro unei judecătoare pentru a crea o justificare pentru faptul că a primit o

pedeapsă de 7 ani închisoare constituie practic o recunoaştere a faptului că anterior a

primit acea sumă de 2.000 de euro, sumă care a fost suplimentară onorariului de avocat

încasat anterior de către inculpatul [...], astfel cum reiese din coroborarea discuţiei

telefonice înregistrate pe telefonul martorului [...] cu declaraţiile martorilor [...], [...].

Coroborând aceste mijloace de probă pentru stabilirea realităţii faptice, Curtea

constată că reiese în mod cert că la sfârşitul lunii februarie - începutul lunii martie 2006

inculpatul [...] a pretins de la martorul [...] şi primit de la acesta (prin intermediul

martorului [...]) suma de 2.000 de euro, în baza promisiunii că va interveni la doamna

judecător în dosarul în care denunţătorul a fost judecat pentru comiterea unor infracţiuni,

pentru influenţarea acesteia să dispună o soluţie favorabilă singurului inculpat din acea

cauză, respectiv martorul denunţător [...] din prezenta cauză.

57

5. Rezolvarea acţiunii penale

Dispoziţiile legale care reglementează rezolvarea acţiunii penale sunt cele prev. de

art. 396 alin.(1) cod procedură penală care prevede: “(1) Instanţa hotărăşte asupra

învinuirii aduse inculpatului, pronunţând, după caz, condamnarea, renunţarea la aplicarea

pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal”.

În ceea ce priveşte încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu, Curtea reţine

că inculpatul [...] a fost trimis în judecată pentru pentru săvârşirea a două infracţiuni de

trafic de influenţă:

1. prev. de art. 257 al. 1 din Codul penal 1969 cu apl. art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi

art. 41 alin. 2 din Codul penal 1969, ce conţine trei acte materiale de executare (realizate

faţă de denunţătorul [...]);

2. prev. de art. 257 al. 1 din Codul penal 1969 cu apl. art. 6 din Legea nr. 78/2000

(realizată faţă de denunţătorul [...]), ambele infracţiuni cu aplicarea art. 33 lit.a) din

Codul penal 1969.

 La termenul de judecată din data de 13.02.2014 procurorul de şedinţă a formulat o

cerere de schimbare a încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu (cerere pusă în

discuţia părţilor la termenul din data de 03.04.2014, din infracţiunea continuată de trafic

de influenţă prevăzută de art.6 din Legea nr.78/2000 referitor la art.257 alin.(1) Cod

penal 1969 cu aplicarea art.41 alin.(2) Cod penal 1969, infracţiune în conţinutul căreia

intrau trei acte materiale comise în luna februarie 2011, martie-aprilie 2011 şi data de 14

iunie 2012 în trei infracţiuni de trafic de influenţă prevăzute de art.6 din Legea

nr.78/2000 în referire la art.291 Cod penal şi din infracţiunea de trafic de influenţă

comisă în perioada ianuarie-martie 2006 prev. de art.6 din Legea nr.78/2000 în referire la

art.257 alin.(1) Cod penal 1969 în infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art.6

Legea nr.78/2000 în referire la art.291 Cod penal, toate cu aplicarea art.33 lit.a) Cod

penal, raportat la schimbările legislative intervenite de la data de 01.02.2014, motivat de

împrejurarea că în noile reglementări ale noului cod penal pentru a fi reţinută

infracţiunea continuată se impune pentru aplicarea legii noi ca unul dintre actele

materiale să fie comise sub imperiul legii noi.

 Curtea constată că solicitarea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea

continuată de trafic de influenţă comisă de inculpatul [...] faţă de martorul denunţător [...]

(3 acte materiale) în trei infracţiuni de influenţă comise de către inculpatul [...] faţă de

martorul denunţător [...] este întemeiată, însă pentru alte motive decât cele invocate.

Astfel, motivul invocat pentru schimbarea încadrării juridice nu este întemeiat,

având în vedere că art.10 din Legea nr.187/2012 de punere în aplicare a noului cod penal

nu priveşte infracţiunea continuată ci condiţiile de aplicare a regimului sancţionator al

pluralităţii de infracţiuni potrivit legii noi doar în situaţia în care cel puţin una dintre

infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, ceea ce nu este cazul

în prezentul dosar având în vedere că toate faptele au fost comise anterior datei de

01.02.2014 când a intrat în vigoare noul cod penal.

58

Curtea constată însă că nu se poate reţine existenţa unei rezoluţii infracţionale unice

a inculpatului [...] pentru comiterea faptelor de trafic de influenţă faţă de martorul [...],

raportat la starea de fapt reţinută şi expusă la punctele 5.1.2., 5.1.3., respectiv că:

- pentru fapta din perioada februarie-mai 2011 nu s-a dovedit fără putinţă de tăgadă

traficarea influenţei de către inculpatul [...],

- fapta din 14.06.2014 comisă de inculpatul [...] a fost comisă în urma provocării de

către martorul denunţător [...].

În consecinţă, faţă de ansamblul considerentelor expuse, în baza art.386 cod

procedură penală, Curtea va schimba încadrarea juridică dată faptelor reţinute

inculpatului [...] din infracţiunile de trafic de influenţă prev. de art.257 alin.1 cod penal

1969 cu aplicarea art.6 din Legea nr.78/2000 şi art.41 alin.2 cod penal 1969 (3 acte

materiale) şi de art.257 alin.1 cod penal 1969 cu aplicarea art.6 din Legea nr.78/2000, cu

aplicarea art.33 lit.a) cod penal 1969 în 4 infracţiuni de trafic de influenţă prev. de

art.257 alin.1 cod penal 1969 cu aplicarea art.6 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.33

lit.a) cod penal 1969 şi art.5 cod penal.

5.1. Cu privire la fapta din februarie 2011 faţă de denunţătorul [...]

Raportat la starea de fapt reţinută şi expusă la punctul 4.1.1., Curtea constată că

fapta inculpatului [...] care în februarie 2011 a pretins de la martorul [...] suma de 3.000

de euro, primind de la acesta suma de 2.500 euro prin intermediul martorelor [...] şi [...],

în schimbul intervenţiilor inculpatului [...] la poliţişti din cadrul BCCO CONSTANŢA în

legătură cu un denunţ făcut de martorul [...] privind comiterea unei infracţiuni de trafic

de droguri de către o altă persoană pentru ca martorul [...] să beneficieze de prev. art.19

din Legea nr.682/2002 privind înjumătăţirea pedepsei în dosarul penal nr.4128/118/2011

al Tribunalului Constanţa în care era cercetat în acea perioadă, întruneşte elementele

constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 257 al. 1 din Codul penal

1969 cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Curtea constată că infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 257 al. 1 din Codul

penal 1969 (sancţionată cu închisoare de la 2 la 10 ani) este incriminată sub acelaşi

conţinut constitutiv prin art.291 cod penal în vigoare din 01.02.2014 (sancţionată cu

închisoare de la 2 la 7 ani).

Deşi sub aspect sancţionator incriminarea actuală este mai favorabilă deoarece

prevede o limită maximă specială mai mică, Curtea reţine că minimele speciale ale

pedepsei sunt identice iar regimul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni este mai

favorabil inculpatului în regelementarea prev. de art.33, art.34 cod penal 1969 pentru

motive care vor fi expuse la punctul 7 de mai jos cu privire la individualizarea judiciară a

pedepselor.

În acelaşi sens, Curtea are în vedere şi decizia Curţii Constituţionale nr.

265/06.05.2014 (publicată în Monitorul Oficial nr.372/20.05.2014), prin care, cu

unanimitate de voturi, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că

dispoziţiile art.5 din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care nu permit

59

combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai

favorabile, decizia fiind definitivă şi general obligatorie.

În consecinţă, Curtea va reţine încadrarea juridică a infracţiunii de trafic de influenţă

prev. de art. 257 al. 1 din Codul penal 1969 cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În ceea ce priveşte conţinutul constitutiv al infracţiunii, Curtea constată că elementul

material al infracţiunii de trafic de influenţă s-a realizat prin pretinderea de către

inculpatul [...] de la martorul denunţător [...] a sumei de 3.000 de euro şi primirea sumei

de 2.500 euro prin intermediul martorelor [...] şi [...], inculpatul [...] creând martorului

[...] impresia că are influenţă asupra unor poliţişti din cadrul BCCO Constanţa pentru ca

aceştia să valorifice un denunţ făcut de martor în scopul beneficierii de către acesta de

cauza de reducere a pedepsei prev. de art.19 din Legea nr.682/2002 pentru infracţiunile

în care era cercetat dosarul penal nr.4128/118/2011 al Tribunalului Constanţa.

Curtea constată că în practica judiciară şi în literatura juridică s-a stabilit că

infracţiunea de influenţă se săvârşeşte şi atunci când inculpatul lasă să se creadă că are

influenţă asupra unui funcţionar, ceea ce se întâmplă atunci când, fără a avea trecere pe

lângă acel funcţionar, creează persoanei falsa credinţă că s-ar bucura de această trecere,

nefiind important dacă inculpatul a precizat sau nu numele funcţionarului asupra căruia a

lăsat să se creadă că are influenţă, fiind suficient să-l fi determinat numai prin calitatea

acestuia deoarece ceea ce este important este ca influenţa presupusă a inculpatului să fi

constituit pentru persoana interesată motivul important al tranzacţiei.

Curtea mai reţine că actul pentru care inculpatul [...] a promis intervenţia intra în

atribuţiile de serviciu ale poliţiştilor BCCO Constanţa, practica judiciară şi literatura

juridică stabilind că nu are importanţă dacă intervenţia promisă a avut sau nu loc, dacă

prin intervenţie s-a urmărit efectuarea de către funcţionar a unui act legal sau a unui act

ilegal şi nici dacă acel act a fost efectuat sau nu, fiind suficient ca folosul să fi fost

pretins sau primit pentru a-l determina pe funcţionar în sensul celor dorite de persoana

interesată.

Sub aspectul laturii subiective, Curtea constată că inculpatul [...] a comis

infracţiunea de trafic de influenţă cu intenţie directă, acesta dându-şi seama şi vrând să-şi

trafice influenţa presupusă pe lângă poliţiştii din cadrul BCCO Constanţa, nefiind

necesar ca scopul urmărit (determinarea poliţiştilor din cadrul BCCO Constanţa să

valorifice denunţul făcut de martorul [...]) să fie efectiv realizat, în practica judiciară şi în

literatura juridică stabilindu-se că este suficient că inculpatul l-a urmărit şi l-a acceptat în

momentul pretinderii şi primirii sumei de bani.

Nu este întemeiată apărarea inculpatului în sensul că există o contradicţie între

faptele constatate de către procuror în rechizitoriul întocmit în prezenta cauză şi rezoluţia

de neîncepere a urmăririi penale dată la data de 14.01.2014 în dosar nr. 323/P/2012 al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere că rezoluţia de

neîncepere a urmării penale nu îl vizează pe inculpatul [...] ci pe lucrători de poliţie din

cadrul BCCO Constanţa care ar fi fost implicaţi în activitatea infracţională a inculpatului

[...].

60

Prin urmare, faptul că prin rezoluţia menţionată mai sus s-a constat că nu s-a putut

stabili cu certitudine existenţa faptelor de luare de mită şi de permitere a accesului unor

persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii sesizate de către

denunţătorul [...] cu privire la anumiţi poliţişti din cadrul BCCO Constanţa, confirmă de

fapt aspectele expuse mai sus cu privire la comiterea de către inculpatul [...] a infracţiunii

de trafic de influenţă prin modalitatea creării aparenţei că are influenţă asupra polţiştilor

din cadrul BCCO Constanţa.

În consecinţă, având în vedere că fapta din februarie 2011 faţă de martorul

denunţător [...] a fost dovedită că a fost comisă, dincolo de orice îndoială, de către

inculpatul [...], că această faptă constituie infracţiune, Curtea urmează a pronunţa

condamnarea inculpatului [...], fiind îndeplinite cerinţele prev. de art.396 alin.(2) cod

procedură penală: “Condamnarea se pronunţă dacă instanţa constată, dincolo de orice

îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat”.

5.2. Fapta din martie-aprilie 2011 faţă de denunţătorul [...]

Curtea are în vedere considerentele expuse mai sus la punctul 4.1.2. cu privire la

fapta din perioada martie-aprilie 2011 în sensul că, raportat la ansamblul mijloacelor de

probă administrate cu privire la această faptă, nu s-a dovedit în mod cert comiterea

acesteia de către inculpatul [...], existând un puternic dubiu cu privire la pretinderea de

către inculpatul [...], în perioada martie-aprilie 2011, de la martorul denunţător [...] a

sumei de 5.000 de euro în schimbul intervenţiilor sale la ofiţeri de poliţie, pentru

obţinerea unui denunţ care, în urma valorificării în dosar penal, să ducă la tragerea la

răspundere penală a infractorului şi la aplicarea pentru denunţător a dispoziţiilor legale

de înjumătăţire a pedepsei.

Pentru aceasta, Curtea constată că această faptă denunţată de martorul [...] este

negată de către inculpatul [...], cele două mijloace de probă administrate în cursul urmării

penale (declaraţia martorei [...] şi discuţia telefonică interceptată din data de 24.05.2012,

ora 11:03 cu privire la întocmirea unei facturi şi a unei chitanţe) nefiind în măsură să

confirme denunţul martorului [...], în condiţiile în care:

- se fac referiri generale la o factură şi o chitanţă, fără a fi menţionate conţinutul

acestora sau ce operaţiune comercială vizează;

- factura şi chitanţa respectivă nu au fost identificate şi nu au fost depuse la dosar

pentru a se putea constata în mod cert conţinutul acestora;

- nu s-a dovedit susţinerea martorului denunţător [...] în sensul că la scurt timp după

înmânarea facturii către avocat, un lucrător de poliţie din cadrul BCCO CONSTANŢA a

venit la arest şi i-a dictat un denunţ în care s-au invocat infracţiuni de trafic de droguri

comise de o persoană cu numele [...], fapte şi persoană de care denunţătorul nu ştia, acest

fapt fiind contrazis de evidenţa vizitelor la arestul IPJ Constanţa din care reiese că

martorul denunţător [...] a fost vizitat în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul

PIJ Constanţa doar de către agent [...] din cadrul BCCO în data de 24.02.2011 şi

03.03.2011 (cu privire însă la denunţul privind fapta de trafic de droguri comisă de

61

numitul [...] şi nu de către [...]), nefiind vizitat de vreun alt poliţist din cadrul BCCO

Constanţa în perioada februarie-mai 2011.

În consecinţă, Curtea constată că sunt aplicabile cu privire la această faptă

prevederile:

- art.4 alin.2 cod procedură penală: “După administrarea întregului probatoriu, orice

îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea

suspectului sau inculpatului”;

- art.103 alin.(1) cod procedură penală: “Probele nu au o valoare dinainte stabilită

prin lege şi sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor

probelor administrate în cauză”;

- art.103 alin.(2) teza a II-a cod procedură penală: “Condamnarea se dispune doar

atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială

rezonabilă”.

Prin urmare, faţă de aspectele expuse mai sus cu privire la existenţa un puternic

dubiu cu privire la comiterea acestei fapte de către inculpatul [...], raportat la probatoriul

administrat în cauză, neputându-se reţine că acuzaţia cu privire la fapta de trafic de

influenţă din martie-aprile faţă de martorul denunţător [...] a fost dovedită dincolo de

orice îndoială rezonabilă, Curtea urmează să facă aplicarea prevederilor:

- art.396 alin.(5) cod procedură penală: “Achitarea inculpatului se pronunţă în cazul

prevăzut la art.16 alin.(1) lit.a)-d)”;

- art.16 alin.(1) lit.c) cod procedură penală: “Acţiunea penală nu poate fi pusă în

mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă: …. c) nu există

probe că o persoană a săvârşit infracţiunea”.

În consecinţă, în baza art.396 alin.5 cod procedură penală cu referire la art.16 lit.c)

cod procedură penală, Curtea va dispune achitarea inculpatului [...] pentru comiterea

infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art.257 alin.1 cod penal 1969 cu aplicarea art.6

din Legea nr.78/2000 (fapta din martie-aprilie 2011 faţă de denunţătorul [...]).

Curtea are în vedere tot încadrarea juridică a infracţiunii de trafic de influenţă prev.

de art.257 alin.1 cod penal 1969 şi nu cea prev. de art.291 cod penal, având în vedere

aplicarea globală a legii penale mai favorabile, potrivit argumentelor expuse mai sus la

punctul 6.1. şi celor care vor fi expuse la punctul 7 privind individualizarea judiciară a

pedepselor pentru infracţiunile reţinute ca fiind comise de către inculpatul [...].

5.3. Fapta din 14.06. 2011 faţă de denunţătorul [...]

Curtea are în vedere considerentele expuse mai sus la punctul 5.1.3. cu privire la

fapta din 14.06.2011 în sensul că această faptă reprezintă rezultatul unei activităţi a

martorului denunţător [...] de provocare a inculpatului [...] de comitere a infracţiunii de

trafic de influenţă, fiind îndeplinite condiţiile provocării stabilite în practica Curţii

Europene a Drepturilor Omului, raportat la următoarele aspecte:

- a existat o invitaţie directă la comiterea unei infracţiuni din partea martorului

denunţător [...], care a iniţiat toate convorbirile telefonice din perioada 24.05.2012-

62

14.06.2012 şi a solicitat să se întâlnească cu inculpatul [...] în data de 14.06.2012, din

convorbirile dintre aceştia reieşind că martorul [...] îi cerea inculpatului efectuarea de

demersuri privind valorificarea unui denunţ pentru a putea beneficia de dispoziţiile art.19

din Legea nr.682/2002;

- scopul real urmărit de fapt de către martorul [...] a fost acela de a se obţine probe

cu privire la comiterea anterioară de către inculpatul [...] a infracţiunilor de trafic de

influenţă menţionate la punctele 5.1.1. şi 5.1.2., pentru ca în final să fie valorificat

denunţul făcut de [...] la data de 12.08.2011 (deci cu aprox. 10 luni anterior) cu privire la

acele infracţiuni şi astfel să beneficieze, în dosarul penal nr. 4128/118/2011 al

Tribunalului Constanţa (în prezent pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) în care are

calitatea procesuală de inculpat, de cauza de reducere la jumătate a limitelor pedepsei

prev. de art.19 din Legea nr.682/2002;

- convorbirea din mediul ambiental dintre martorul denunţător [...] şi inculpatul [...]

a fost interceptată prin mijloacele tehnice puse la dispoziţie martorului [...] de către

organele de cercetare penală (DNA), astfel cum reiese din declaraţia dată în faţa instanţei

de către martorul [...] la termenul din data de 23.04.2013, fiind astfel incidente hotărârea

CEDO din 08.04.2003 în cauza M.M. c. Olandei şi hotărârea CEDO din 25 octombrie

2007 în cauza Van Vodel c. Olandei;

- din nici un mijloc de probă administrat în cauză nu rezultă nici un indiciu că fapta

din data de 14.06.2014 ar fi fost săvârşită fără aceste insistenţe ale martorului [...], în

condiţiile în care toate convorbirile telefonice dintre cei doi au fost iniţiate de către [...]

iar în perioada de aprox. 1 an şi 3 luni ulterioară faptei din februarie 2011 inculpatul [...]

nu a avut iniţiativa de a-i propune martorului [...] să-i facă rost (pentru care să solicite

vreun folos patrimonial) de vreun denunţ pentru a beneficia de dispoziţiile art.19 din

Legea nr.682/2002.

Ca urmare a constării existenţei unei provocări a inculpatului din partea martorului

denunţător [...] pentru comiterea acestei fapte, Curtea constată că sunt aplicabile

prevederile art.101 alin.3 cod procedură penală: “Este interzis organelor judiciare penale

sau altor persoane care acţionează pentru acestea să provoace o persoană să

săvârşească ori să continue săvârşirea unei fapte penale, în scopul obţinerii de probe”.

Pronunţarea unei condamnări a inculpatului [...] pentru comiterea faptei de trafic de

influenţă din data de 14.06.2012, comisă în circumstanţele expuse la punctul 5.1.3., ar

constitui o încălcare a dreptului la un proces echitabil prev. de art.6 par. 1 din Convenţia

Europeană a Dreptului Omului, în condiţiile în care nu există indicii că inculpatul [...] iar

fi solicitat altă sumă de bani (în afara celei pretinse în luna februarie 2011, deci cu

aprox. 1 an 4 luni anterior) în lipsa insistenţelor martorului denunţător [...] pentru

obţinerea unui alt denunţ pentru obţinerea beneficiului prev. de art.19 din Legea

nr.682/2002.

În consecinţă, Curtea constată că mijlocul de probă constând în convorbirea

ambientală din data de 14.06.2012 interceptată dintre martorul denunţător [...] şi

inculpatul [...] a fost obţinut în urma provocării de către martorul denunţător, proba astfel

63

obţinută echivalând cu o probă obţinută în mod nelegal, deoarece nu a fost obţinută doar

printr-o cecetare pasivă a comiterii infracţiunii de către inculpat.

Sunt aplicabile astfel prev. art.102 alin.(2) cod procedură penală: “Probele obţinute

în mod nelegal nu pot fi folosite în procesul penal”.

Prin neluarea în seamă a convorbirii ambientale din data de 14.06.2012 interceptată

dintre martorul denunţător [...] şi inculpatul [...] (singurul mijloc de probă administrat cu

privire la această faptă), Curtea constată că nu există alte probe cu privire la comiterea

infracţiunii de trafic de influenţă din data de 14.06.2012 de către inculpat.

Prin urmare, faţă de aspectele expuse mai sus, Curtea urmează să facă aplicarea

prevederilor:

- art.396 alin.(5) cod procedură penală: “Achitarea inculpatului se pronunţă în cazul

prevăzut la art.16 alin.(1) lit.a)-d)”;

- art.16 alin.(1) lit.c) cod procedură penală: “ Acţiunea penală nu poate fi pusă în

mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă: …. c) nu există

probe că o persoană a săvârşit infracţiunea”.

 În consecinţă, în baza art.396 alin.5 cod procedură penală cu referire la art.16 lit.c)

cod procedură penală, Curtea va achita pe inculpatul [...] pentru comiterea infracţiunii de

trafic de influenţă prev. de art.257 alin.1 cod penal 1969 cu aplicarea art.6 din Legea

nr.78/2000 (fapta din 14.06.2012 faţă de denunţătorul [...]).

Curtea are în vedere tot încadrarea juridică a infracţiunii de trafic de influenţă prev.

de art.257 alin.1 cod penal 1969 şi nu cea prev. de art.291 cod penal, având în vedere

aplicarea globală a legii penale mai favorabile, potrivit argumentelor expuse mai sus la

punctul 6.1. şi celor care vor fi expuse la punctul 7 privind individualizarea judiciară a

pedepselor pentru infracţiunile reţinute ca fiind comise de către inculpatul [...].

5.4. Fapta din februarie-martie 2006 faţă de denunţătorul [...]

Raportat la starea de fapt reţinută şi expusă la punctul 5.2., Curtea constată că fapta

inculpatului [...] care a pretins la sfârşitul lunii februarie 2006 de la martorul [...] suma de

2.000 euro (sumă pe care a primit-o prin intermediul martorului [...]) pentru a interveni

pe lângă judecătorul care soluţiona dosarul penal nr. 562/2005 al Judecătoriei Constanţa

pentru ca acesta să dispună achitarea martorului [...] pentru infracţiunile pentru care era

cercetat în acel dosar penal, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de

influenţă prev. de art. 257 al. 1 din Codul penal 1969 cu aplicarea art. 6 din Legea nr.

78/2000.

Curtea constată că infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 257 al. 1 din Codul

penal 1969 (sancţionată cu închisoare de la 2 la 10 ani) este incriminată sub acelaşi

conţinut constitutiv prin art.291 cod penal în vigoare din 01.02.2014 (sancţionată cu

închisoare de la 2 la 7 ani).

Curtea constată că şi în cazul acestei infracţiuni sunt incidente argumentele expuse

mai sus la punctul 6.1., în sensul că:

64

- sub aspect sancţionator incriminarea actuală este mai favorabilă deoarece prevede

o limită maximă specială mai mică, Curtea reţine că minimele speciale ale pedepsei sunt

identice iar regimul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni este mai favorabil

inculpatului în regelementarea prev. de art.33, art.34 cod penal 1969 pentru motive care

vor fi expuse la punctul 7 de mai jos cu privire la individualizarea judiciară a pedepselor.

- Curtea are în vedere şi decizia Curţii Constituţionale nr.265/06.05.2014 (publicată

în Monitorul Oficial nr.372/20.05.2014), prin care, cu unanimitate de voturi, s-a admis

excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.5 din Codul penal sunt

constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în

stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile, decizia fiind definitivă şi general

obligatorie.

În consecinţă, Curtea va reţine încadrarea juridică a infracţiunii de trafic de influenţă

prev. de art. 257 al. 1 din Codul penal 1969 cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În ceea ce priveşte conţinutul constitutiv al infracţiunii, Curtea constată că elementul

material al infracţiunii de trafic de influenţă s-a realizat prin pretinderea de către

inculpatul [...] de la martorul denunţător [...] a sumei de 2.000 de euro şi primirea sumei

de 2.000 euro prin intermediul martorului [...] (tatăl martorului [...]), inculpatul [...]

creând martorului [...] impresia că are influenţă asupra judecătoarei din dosarul penal nr.

562/2005 al Judecătoriei Constanţa pentru a se pronunţa o hotărâre de achitare pentru

infracţiunile în care martorul [...] era cercetat în acel dosar penal în calitate de inculpat.

Curtea constată că sunt incidente şi în cazul acestei infracţiuni argumentele expuse

mai sus la punctul 6.1. în sensul că în practica judiciară şi în literatura juridică s-a stabilit

că infracţiunea de influenţă se săvârşeşte şi atunci când inculpatul lasă să se creadă că are

influenţă asupra unui funcţionar, ceea ce se întâmplă atunci când, fără a avea trecere pe

lângă acel funcţionar, creează persoanei falsa credinţă că s-ar bucura de această trecere,

nefiind important dacă inculpatul a precizat sau nu numele funcţionarului asupra căruia a

lăsat să se creadă că are influenţă, fiind suficient să-l fi determinat numai prin calitatea

acestuia deoarece ceea ce este important este ca influenţa presupusă a inculpatului să fi

constituit pentru persoana interesată motivul important al tranzacţiei.

Curtea mai reţine că actul pentru care inculpatul [...] a promis intervenţia intra în

atribuţiile de serviciu ale judecătorului investit cu soluţionarea dosarului penal nr.

562/2005 al Judecătoriei Constanţa, practica judiciară şi literatura juridică stabilind că nu

are importanţă dacă intervenţia promisă a avut sau nu loc, dacă prin intervenţie s-a

urmărit efectuarea de către funcţionar a unui act legal sau a unui act ilegal şi nici dacă

acel act a fost efectuat sau nu, fiind suficient ca folosul să fi fost pretins sau primit pentru

a-l determina pe funcţionar în sensul celor dorite de persoana interesată.

Sub aspectul laturii subiective, Curtea constată că inculpatul [...] a comis

infracţiunea de trafic de influenţă cu intenţie directă, acesta dându-şi seama şi vrând să-şi

trafice influenţa presupusă pe lângă judecătorul investit cu soluţionarea dosarului penal

nr. 562/2005 al Judecătoriei Constanţa, nefiind necesar ca acest scopul urmărit

(influenţarea judecătorului) să fie efectiv realizat, în practica judiciară şi în literatura

65

juridică stabilindu-se că este suficient că inculpatul l-a urmărit şi l-a acceptat în

momentul pretinderii şi primirii sumei de bani.

Obţinerea sumei de 2.000 de euro s-a realizat în urma promisiunilor de determinare

a judecătorului, fără ca sub aspect subiectiv inculpatul [...] să fi intenţionat să facă astfel

de demersuri; traficarea influenţei presupuse s-a realizat de inculpatul [...] cu scopul de a

mai primi bani de la denunţător, suplimentar faţă de cei încasaţi pentru serviciile sale de

apărător ales în dosar.

Ca motiv de nereuşită a ajutării lui [...] prin intervenţiile la judecător, inculpatul [...]

a susţinut faţă de denunţător că de fapt judecătorul de caz a dorit să dea o soluţie

favorabilă şi a primit banii, dar nu a fost de acord superiorul ierarhic, în urma unor

telefoane.

Curtea constată că toate aceste explicaţii formulate de inculpatul [...] nu au o bază

faptică reală şi relevă hotărârea iniţială de traficare de influenţă prin inducerea în eroare

cu privire la următoarele aspecte:

- pretinsa influenţă faţă de judecător;

- intervenţiile făcute la magistrat;

- remiterea celor 2 000 de euro către judecător;

- refuzul şefei doamnei judecător de a adopta soluţia favorabilă, cauza explicit

arătată de avocat fiind „că s-a primit telefoane”.

În consecinţă, având în vedere că fapta de la sfârşitul lunii februarie - începutul lunii

martie 2006 faţă de martorul denunţător [...] a fost dovedită că a fost comisă, dincolo de

orice îndoială, de către inculpatul [...], că această faptă constituie infracţiune, Curtea

urmează a pronunţa condamnarea inculpatului [...], fiind îndeplinite cerinţele prev. de

art.396 alin.(2) cod procedură penală: “Condamnarea se pronunţă dacă instanţa constată,

dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost

săvârşită de inculpat”.

6. Individualizarea judiciară a pedepselor

Faţă de modalitatea de soluţionare a acţiunii penale astfel cum a fost expusă mai sus

la punctele 5.1., 5.2., 5.3. şi 5.4, Curtea constată că inculpatul urmează a fi condamnat

doar pentru:

- săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă comisă în februarie 2011 faţă de

denunţătorul [...];

- săvârşirea infracţiunii de trafic de de influenţă comisă în februarie-martie 2006 faţă

de denunţătorul [...],

- pentru celelalte două infracţiuni din martie-aprilie 2011 şi din 14.06.2011 comise

faţă de denunţătorul [...] urmând a se pronunţa soluţii de achitare.

La stabilirea pedepselor ce vor fi aplicate inculpatului [...] pentru comiterea celor

două infracţiuni pentru care va fi condamnat, Curtea are în vedere criteriile generale de

individualizare a pedepselor, respectiv limitele de pedeapsa prevăzute de lege, modul şi

împrejurările de săvârşire a faptelor, gradul de pericol social al faptelor (infracţiuni de

66

corupţie, respectiv de trafic de influenţă cu privire la corectitudinea actelor de cercetare

penală şi de judecată), datele personale ale inculpatului (studii superioare, avocat,

căsătorit, 1 copil minor).

Curtea va avea în vedere şi cuantumul sumelor primite de către inculpatul [...]

(2.500 euro de la denunţătorul [...] prin intermediul martorelor [...] şi [...], 2.000 euro de

la denunţătorul [...] prin intermediul martorului [...]), precum şi faptul că inculpatul [...]

este infractor primar, că după comiterea infracţiunilor a avut o atitudine corectă,

prezentându-se la termenele de judecată fixate şi a respectat obligaţiile aferente măsurilor

preventive luate faţă de el iar din recomandarea eliberată de către decanul Baroului

Constanţa, prin care s-a realizat o caracterizare a activităţii de avocat a inculpatului [...],

reiese că inculpatul nu a avut sancţiuni disciplinare, nu au existat conflicte cu colegii sau

sesizări din partea justiţiabililor sau instanţelor.

Faţă de toate aspectele expuse mai sus, Curtea se va orienta spre pedepse constând

în minimul special de 2 ani închisoare, neimpunându-se reţinerea în favoarea inculpatului

a vreunei circumstanţe atenuante, raportat la atitudinea nesinceră de recunoaştere a

infracţiunilor care i-au fost reţinute precum şi la gradul de pericol social al infracţiunilor

de corupţie comise.

Curtea reţine că minimele speciale ale pedepsei sunt identice pentru infracţiunea de

trafic de influenţă prev. de art.257 cod penal 1969, a cărei incriminare se regăseşte în

infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art.291 cod penal în vigoare de la data de

01.02.2014, însă regimul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni este mai favorabil

inculpatului în reglementarea prev. de art.33, art.34 cod penal 1969.

Astfel, din perspectiva regimului sancţionator al concursului de infracţiuni, Curtea

constată că legea penală mai favorabilă potrivit art.5 cod penal este codul penal 1969,

având în vedere că sporul de pedeapsă prev. de art.34 alin.1 lit.b) cod penal 1969 nu este

obligatoriu, pe când art. 39 alin.1 lit.b) cod penal în vigoare din data de 01.02.2014

prevede aplicarea în mod obligatoriu pe lângă pedeapsa cea mai grea a unui spor de

pedeapsă de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite (în prezenta cauză sporul de

pedeapsă ar fi de 1/3 din 2 ani închisoare = 8 luni închisoare care s-ar adăuga la pedeapsa

de 2 ani închisoare, în final pedeapsa calculată potrivitart. 39 alin.1 lit.b) cod penal în

vigoare din data de 01.02.2014 care s-ar aplica inculpatului [...] fiind de 2 ani şi 8 luni

închisoare.

În acelaşi sens, Curtea are în vedere şi decizia Curţii Constituţionale nr.

265/06.05.2014 (publicată în Monitorul Oficial nr.372/20.05.2014), prin care, cu

unanimitate de voturi, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că

dispoziţiile art.5 din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care nu permit

combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai

favorabile, decizia fiind definitivă şi general obligatorie.

În consecinţă, efectuând o aplicare globală a legii penale mai favorabile, Curtea va

reţine încadrarea juridică a infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 257 al. 1 din

Codul penal 1969 cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, urmând a se aplica regimul

67

sancţionator al concursului de infracţiuni prev. de art.33 lit.a) rap. la art.34 alin.1 lit.b)

cod penal 1969.

Faţă de ansamblul considerentelor expuse, în baza art.257 alin.1 cod penal 1969 cu

aplicarea art.6 din Legea nr.78/2000, Curtea va condamna pe inculpatul [...] la pedeapsa

de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă (fapta din februarie

2011 faţă de denunţătorul [...]).

În baza art.257 alin.1 cod penal 1969 cu aplicarea art.6 din Legea nr.78/2000,

Curtea va condamna pe inculpatul [...] la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea

infracţiunii de trafic de influenţă (fapta faţă de denunţătorul [...]).

 În baza art.33 lit.a) cod penal 1969 cu referire la art.34 lit.b) cod penal 1969 şi cu

aplicarea art.5 cod penal, Curtea va contopi pedepsele stabilite şi aplică inculpatului [...]

pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, apreciind că nu se impune aplicarea vreunui

spor de pedeapsă raportat la faptul că cele două infracţiuni au fost comise la un interval

mare de timp una de cealaltă, respectiv 5 ani.

În ceea ce priveşte aplicarea pedepselor accesorii, Curtea constată că sunt aplicabile

prev. art.12 alin.1 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009

privind noul cod penal: “În cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea

definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii şi complementare se aplică

potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea

comisă”.

În consecinţă, în raport de aspectele expuse mai sus prin care s-a constatat că legea

penală mai favorabilă global este codul penal 1969, Curtea urmează a face aplicarea

prev. art. 71 cod penal 1969.

Prin urmare, în ceea ce priveşte interzicerea cu titlul de pedeapsă accesorie, a

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) Cod penal 1969, Curtea constată, în baza art. 1

din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului, corelat cu art. 1 din Legea 30/1994

privind ratificarea Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a protocoalelor

adiţionale la aceasta convenţie, şi cu art. 11 din Constituţia României, inaplicabilitatea de

plano a acestor dispoziţii legale interne, în lumina celor statuate de Curte in cauza Hirst

c. Marii Britanii.

Astfel, Curtea a stabilit că interzicerea absolută a drepturilor electorale, automată şi

discreţionară, ca urmare a condamnării unei persoane la o pedeapsă privativă de libertate,

este de natură să încalce dreptul prevăzut de articolul 3 din Protocolul nr. 1, constând în

dreptul la alegeri libere.

În acest sens, Curtea nu poate accepta o interzicere absolută a dreptului de vot al

unui condamnat, indiferent de circumstanţe, în temeiul dreptului intern şi intră în marja

de apreciere a fiecărui stat stabilirea de limitări ale drepturilor cetăţeneşti, fie pe cale

legislativă, fie pe cale judiciară a individualizării sancţiunilor, cu singurul amendament al

stabilirii unor criterii rezonabile şi pertinente, ţinând de natura sau de gravitatea faptelor

săvârşite.

68

Pe cale de consecinţă, Curtea nu va face aplicabilitatea art. 64 alin. 1 lit. a) teza I

Cod penal constând în interzicerea dreptului de a alege autorităţile publice sau în funcţii

elective publice.

Faţă de ansamblul motivelor expuse, în baza art. 71 cod penal 1969 cu referire la

art.12 alin.1 din Legea nr.187/2012, Curtea va aplica inculpatului [...] pedeapsa accesorie

a interzicerii drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a) (teza a II-a), lit.b) cod penal 1969.

7. Individualizarea judiciară a modalităţii de executare a pedepsei şi dispoziţii

cu privire la măsurile preventive

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a modalităţii de executare a pedepsei,

Curtea are în vedere asigurarea îndeplinirii scopului educativ, preventiv şi coercitiv al

pedepsei.

Pentru aceasta, Curtea are în vedere natura infracţiunilor reţinute că au fost comise

de către inculpatul [...] care reprezintă infracţiuni de corupţie, fenomenul de corupţie

reprezentând un fenomen deosebit de amplu care se manifestă în domenii diverse în

societatea românească, care afectează o normală dezvoltare a societăţii şi pentru care s-au luat multiple măsuri pentru diminuarea acestui fenomen infracţional atât la nivelul

reglementărilor interne din România cât şi la nivel european.

Curtea apreciază că toate măsurile luate pentru diminuarea acestui fenomen infracţional al corupţiei nu îşi ating scopul dacă infracţiunile de corupţie descoperite nu sunt sancţionate într-un mod aspru în ceea ce priveşte modalitatea de executare pentru a

se asigura scopul educativ, preventiv şi coercitiv al pedepsei; o pedeapsă aplicată într-un cuantum mai ridicat dar într-o modalitate de executare neprivativă de libertate nu este în

măsură să realizeze acest scop al pedepsei pentru a se obţine rezultatele dorite în diminuarea fenomenului de corupţie din societatea românească ci poate fi în măsură să

încurajeze comiterea chiar de către inculpat sau de către alte persoane a unor fapte de corupţie, atâta timp cât practica judiciară a instanţelor de judecată cu privire la

modalitatea de executare a pedepselor aplicate ar fi aceea de neexecutare în regim de detenţie.

Curtea mai are în vedere în ceea ce-l priveşte pe inculpatul [...] că prin infracţiunile care i-au fost reţinute s-a creat o percepţie a justiţiabililor a existenţei unei corupţii în

justiţie, în sensul că actul de justiţie poate fi influenţat prin oferirea unor sume de bani organelor de cercetare penală sau judecătorilor pentru a influenţa ancheta în diferite

cauze penale sau pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti, aspecte natură a crea o percepţie publică negativă asupra actului de justiţie în general şi o lipsă de încredere în

general asupra actului de justiţie.

Curtea mai reţine că inculpatul [...] nu a avut o atitudine sinceră de recunoaştere a infracţiunilor care i-au fost reţinute, dovedind astfel o lipsă de asumare a

comportamentului său infracţional, Curtea apreciind astfel că scopul educativ preventiv al pedepsei în ceea ce-l priveşte pe acest inculpat nu poate fi atins în situaţia în care

pedeapsa nu s-ar executa în regim privativ de libertate, neputându-se reţine că

pronunţarea condamnării la o pedeapsă în regim neprivativ de libertate ar constitui un

avertisment pentru acest inculpat şi, chiar fără executarea pedepsei, nu va mai săvârşi alte infracţiuni.

Faţă de ansamblul motivelor expuse, Curtea va stabili ca pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare care se va aplica inculpatului [...] se va execută în regim de detenţie

potrivit art.60 cod penal, nefiind întemeiate solicitările acestui inculpat de stabilire a unui regim de executare a pedepsei neprivative de libertate.

În ceea ce priveşte măsurile preventive, Curtea constată că în cursul urmării penale s-au luat faţă de inculpatul [...] măsurile preventive constând în:

- reţinere la data de 16.10.2012: prin ordonanţa nr. 187/P/2011 din 16.10.2012, ora 16:25 s-a dispus reţinerea inculpatului [...] pentru 24 de ore, de la data de 16.10.2012, ora

16:25, până la data de 17.10.2012, ora 16:25;

- arestare preventivă la data de 17.10.2012: prin încheierea din data de 17.10.2012 dată în dosarul nr. 7774/2/2012 Curtea de Apel Bucureşti a dispus arestarea preventivă,

pentru 29 de zile, a inculpatului [...]; la soluţionarea recursului împotriva acestei încheieri, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la data de 23.10.2012, a dispus punerea în libertate a inculpatului şi luarea faţă de acesta a măsurii obligării de a nu părăsi ţara, pentru perioada

23.10.2012-21.11.2012.

Având în vedere modalitatea de executare în regim de detenţie a pedepsei aplicate inculpatului [...], în baza art.72 alin.1 cod penal, Curtea va scadea din pedeapsa aplicată

inculpatului [...] perioada reţinerii şi arestării preventive începând din data de 16.10.2012 până în data de 23.10.2012 inclusiv.

Curtea mai reţine că măsura preventivă a obligării inculpatului de a nu părăsi ţara, pentru perioada 23.10.2012 - 21.11.2012, dispusă prin încheierea de şedinţă nr. 3428/23.10.2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în dosar nr. 7774/2/2012, a fost ulterior prelungită de către procuror.

 Fiind sesizată instanţa de judecată, prin încheierea de şedinţă din data de 26.03.2012 Curtea a constatat încetată de drept măsura obligării de a nu părăsi ţara dispusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin încheierea din data de 23.10.2012 (în cursul urmăririi

penale) şi, în baza art. 1451 cod procedură penală, a dispus luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara faţă de inculpatul [...].

 La primul termen de judecată după intrarea în vigoare noului cod de procedură penală la data de 01.02.2014 (având în vedere că măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara nu

mai este prevăzută de noul cod de procedură penală), prin încheierea de şedinţă din data de 14.02.2014 Curtea a dispus, în baza art.16 alin.3 din Legea nr. 255/2013 cu referire la art.

211 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 214 C. proc. pen., luarea măsurii controlului judiciar faţă de [...] până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Având în vedere scopul măsurii preventive a controlului judiciar, pentru asigurarea unei bune desfăşurări a procesuluipenal, raportat şi la pedeapsa aplicată şi modalitatea de

executare stabilită, în baza art.404 alin.4 lit.b) cod procedură penală, Curtea va menţine

măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul [...] prin încheierea de

şedinţă din data de 14.02.2014 a Curţii de Apel Constanţa, în dosar nr. 1426/36/2012.

8. Măsuri privind sumele primite de inculpatul [...] de la denunţători şi cu privire la măsura asiguratorie

Curtea constată că inculpatului [...] i s-a reţinut comiterea a două infracţiuni de trafic de influenţă:

- săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă comisă în februarie 2011 faţă de denunţătorul [...], de la care a primit prin intermediari suma de 2.500 euro;

- săvârşirea infracţiunii de trafic de de influenţă comisă în februarie-martie 2006 faţă de denunţătorul [...], de la care a primit prin intermediar suma de 3.000 euro.

În consecinţă, Curtea va face aplicarea prev. art.257 alin.2 cod penal 1969 cu referire la art.256 alin.2 cod penal 1969 şi la art.19 din Legea nr.78/2000, şi va dispune

confiscarea de la inculpatul [...] a următoarelor sume:

- suma de 2.000 euro (primită de la denunţătorul [...]);

- suma de 2.500 euro (primită de la denunţătorul [...]).

Curtea constată că prin ordonanţa procurorului nr.187/P/2011 din data de 14.11.2011 s-a luat măsura asiguratorie constând în sechestru, în limita sumei de 4.500

euro, asupra autoturismului marca [...], fabricat în anul 2002, carte de identitate seria D 62146, serie saşiu [...], număr de înmatriculare [...], proprietatea inculpatului [...].

Având în vedere scopul luării măsurii asiguratorii şi faptul că se va dispune prin prezenta hotărâre confiscarea de la inculpatul [...] a sumei totale de 4.500 euro, în baza

art.404 alin.4 lit.c) cod procedură penală, Curtea va menţine măsura asiguratorie luată prin ordonanţa procurorului nr.187/P/2011 din data de 14.11.2011 constând în sechestrul,

în limita sumei de 4.500 euro, asupra autoturismului marca [...], fabricat în anul 2002, carte de identitate seria D 62146, serie saşiu [...], număr de înmatriculare [...],

proprietatea inculpatului [...].

9. Măsuri cu privire la cheltuielile judiciare Curtea constată că potrivit art.274 alin.(1) cod procedură penală: “În caz de

renunţare la urmărirea penală, condamnare, amânare a aplicării pedepsei sau renunţare la aplicarea pedepsei, inculpatul este obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de

stat, cu excepţia cheltuielilor privind avocaţii din oficiu şi interpreţii desemnaţi de organele judiciare, care rămân în sarcina statului”.

Curtea are în vedere la evaluarea cuantumului cheltuielilor judiciare avansate de către stat următoarele:

- prin rechizitoriu s-a stabilit efectuarea unor cheltuieli judiciare în cuantum de 3.000 lei;

- cercetarea judecătorească a durat aprox. 1 an şi 4 luni, fiind acordate 15 termene de judecată, fiind citate părţile, martorii propuşi din rechizitoriu şi cei solicitaţi de către

inculpat şi s-au efectuat adrese pentru solicitarea unor informaţii şi comunicarea unor înscrisuri, apreciindu-se că s-au avansat cheltuieli judiciare în cuantum de 2.000 lei.

În consecinţă, în baza art.274 alin.1 cod procedură penală, Curtea va obliga pe inculpatul [...] la plata sumei de 5.000 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Curtea constată că inculpatul [...] nu a fost asistat sau reprezentat în cursul urmăririi penale sau al cercetării judecătoreşti de vreun avocat desemnat din oficiu, nefiind astfel incidente prev. art.272 cod procedură penală.

Domenii speta

Spete similare