Cereri de deschidere a procedurii insolvenţei formulate de creditori şi debitor. Actul de procedură prin care se soluţionează. Cale de atac. Soluţii

Hotărâre 48 din 04.02.2015


În cazul în care sunt formulate cereri de deschidere a procedurii de creditori anterior ori ulterior cererii debitorului se soluţionează cererea debitorului în procedură necontencioasă, prin încheiere. Judecătorul sindic dispune conexarea cererilor creditorilor, care în cazul deschiderii procedurii devin declaraţii de creanţă.

Cererea creditorilor va fi soluţionată conform art. 72 şi urm. din Legea nr. 85/2014 numai în cazul respingerii cererii debitorului.

Curtea de apel, învestită cu soluţionarea apelului declarat împotriva sentinţei prin care s-au admis cererile formulate de creditori şi debitor a anulat hotărârea şi a trimis cauza judecătorului pentru deschiderea procedurii insolvenţei, prin încheiere.

Temei de drept: Legea nr. 85/2014 art. 66 şi art. 43.