Imposibilitatea obigării pârâtei de a elibera o adeverintă din care să reiasă veniturile de care a beneficiat reclamantul pe toată perioada angajării. Lipsa unor înscrisuri doveditoare.

Deoarece societatea angajatoare a avut foarte multe unităţi şi subunităţi cu gestiune economică proprie, astfel că nu s-au predat documentele cu valoare arhivistică întreprinderii „mamă”.

Obligaţia societăţii pârâte să îi elibereze reclamantului o adeverinţă privind veniturile încasate în perioada 02.07.1977 - 10.07.1992 este o obligaţie imposibil de executat pentru întreaga perioadă, deoarece din arhiva cu valoare practică rămasă de la antecesoarea sa lipseşte o mare parte, iar pentru perioada din care există aceasta este incompletă.

În lipsa unor înscrisuri doveditoare, angajatorul sau deţinătorul fondului arhivistic nu poate fi obligat să elibereze date care nu rezultă din documentele contabile de evidenţă primară sau din contractul individual de muncă ale fostului salariat.

Pârâta nu poate fi obligată să ateste împrejurări referitoare la veniturile reclamantului, sporurile încasate de acesta, pe care nu le cunoaşte, deţinătorul fondului arhivistic neputând să îşi asume răspunderea pentru date care nu rezultă din evidenţele sale.

Art. 40 alin. (2) lit. h) Codul muncii

Art. 11 alin. 2 din Decretul 92/1976

Art. 13 alin. 1 din Decretul nr. 92/1976

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia I civilă, sub nr.5224/118/2013, reclamantul [...] a solicitat obligarea pârâtei S.C. [...] S.A. ca instanţa să pronunţe o hotărâre prin care să se dispună obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverinţe din care să reiasă veniturile nete şi brute de care reclamantul a beneficiat pe perioada angajării, respectiv pentru perioada 02.07.1977-10.07.1992.

În fapt, reclamantul a învederat că pentru munca sa a încasat o remuneraţie, fiind îndreptăţit la eliberarea adeverinţei solicitate, faţă de prevederile cap. V din O.U.G. nr. 4/2005.

Reclamantul susţine că O.U.G. nr. 4/2005 recunoaşte posibilitatea valorificării unor venituri, în măsura în care s-au achitat contribuţiile de asigurări sociale.

Reclamantul a mai arătat că pentru perioada în care arhiva este lipsă sau incompletă urmează a se avea în vedere prevederile Legii nr. 82/1991 şi ale O.U.G. nr. 37/2011, care prevăd obligaţia de păstrare a statelor de plată timp de 50 de ani.

În drept, s-au invocat art. 154 şi 155 din C. Muncii, Decretul-Lege nr. 68/1990, Legea nr. 57/1974, O.U.G. nr. 4/2005, Legea nr. 263/2010, Decret 389/1972.

În apărare, pârâta S.C. [...] S.A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat admiterea în parte a acţiunii, în sensul ca societatea să fie obligată la eliberarea adeverinţei numai în măsura în care există în arhivă statele de plată corespunzătoare.

 Pe fond, pârâta susţine că reclamantul a prestat activitate la mai multe unităţi şi subunităţi ale Centralei [...]: [...], [...], [...]-[...], [...], [...].

Pârâta susţine că la data înfiinţării a conservat arhiva fostei [...], însă pe parcurs a constatat că cea mai mare parte a statelor de plată lipsesc.

Situaţia a fost urmarea faptului că fosta [...] a avut foarte multe unităţi şi subunităţi (secţii, filiale, uzine) cu gestiune economică proprie, amplasate inclusiv pe teritoriul ţării, care de-a lungul timpului au fost reorganizate de mai multe ori.

La înfiinţarea în anul 1991 a societăţii pârâte, aceste subunităţi fără personalitate juridică nu au predat documentele cu valoare arhivistică, motiv pentru care s-a constatat că arhiva este incompletă.

În urma verificărilor efectuate, s-a aflat că statele de plată erau întocmite pe baza documentelor lunare denumite "foi de lucru", cu termen de păstrare 5 ani, spre deosebire de statele de plată, care au termen de păstrare 50 de ani. Aceste foi de lucru se întocmeau de fiecare subunitate până la cel mai mic nivel.

Pârâta a învederat că a solicitat şi sprijinul I.T.M. Constanţa pentru a găsi soluţii la situaţia creată, iar imposibilitatea eliberării adeverinţei este rezultatul apariţiei unei cauze străine, ce nu poate fi imputată societăţii.

Pentru termenul de judecată din data de 25.11.2013, pârâta S.C. [...] S.A. a depus o precizare, prin care a învederat că, în lipsa unor înscrisuri doveditoare care să fi fost întocmite de fosta [...], societatea nu mai poate întocmi înscrisuri referitoare la perioadele anterioare care să stea la baza unei adeverinţe de venituri. Pârâta a învederat că şi-a îndeplinit obligaţia legală cu privire la perioadele pentru care deţine arhivă, în vreme ce pentru restul perioadei acţiunea trebuie respinsă ca nefondată.

Prin sentinţa civilă nr.4520 din data de 5 decembrie 2014, pronunţată în dosarul civil nr.5224/118/2013, Tribunalul Constanţa a respins ca rămasă fără obiect acţiunea privind eliberarea unei adeverinţe din care să reiasă veniturile nete şi brute de care reclamantul a beneficiat pe perioada ianuarie 1979 - februarie 1985.

A respins acţiunea formulată de reclamantul [...], in contradictoriu cu pârâta S.C. [...] SA., ca nefondată acţiunea privind eliberarea unei adeverinţe din care să reiasă veniturile nete şi brute de care reclamantul a beneficiat pe perioada martie 1985 - iulie 1992.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:

Reclamantul a sesizat instanţa cu o acţiune având ca obiect obligarea pârâtei la emiterea unei adeverinţe din care să reiasă veniturile nete şi brute de care a beneficiat pe perioada angajării, respectiv pe perioada 02.07.1977-10.07.1992.

Interesul formulării acţiunii este unul legitim, reclamantul fiind îndreptăţit să valorifice la casa teritorială de pensii orice perioadă contributivă, care să aibă ca finalitate stabilirea în mod just a întinderii drepturilor sale de pensie.

Conform disp. art. 40 alin. (2) lit. h) Codul muncii, reclamantul are dreptul de a se adresa angajatorului său pentru a i se elibera adeverinţă privind activitatea desfăşurată, iar angajatorul are obligaţia de a elibera la cerere, toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului.

Ca regulă generală, obligaţia emiterii adeverinţei revine angajatorului sau deţinătorului arhivei. Corelativ, este dreptul salariatului sau al fostului salariat să îi fie comunicate date despre activitatea sa prestată şi despre toate condiţiile şi sporurile de care a beneficiat în timpul muncii prestate. 

Eliberarea unei adeverinţe este necesară la calcularea drepturilor de pensie, deoarece sporurile de care un salariat a beneficiat nu sunt menţionate în carnetul de muncă al acestuia, iar pentru a putea fi avute în vedere la calcularea drepturilor de pensie este necesară prezentarea unei adeverinţe în original la Casa judeţeană de pensii în care să fie evidenţiate sporurile respective (pct. VI din anexa la O.U.G. nr. 4/2005).

Pârâta a învederat că este succesor al fostei [...] şi nu deţine o arhivă cu valoare practică completă, deoarece această ultimă societate a avut foarte multe unităţi şi subunităţi cu gestiune economică proprie, astfel că nu s-au predat documentele cu valoare arhivistică întreprinderii "mamă".

Pârâta a mai învederat că o altă dificultate a fost generată de împrejurarea că în perioada respectivă statele de plată au fost întocmite având la bază documentele lunare denumite "foi de lucru" cu termen de păstrare de numai 5 ani.

Experiza contabilă propusă de reclamant pentru reconstituirea veniturilor nete şi brute nu poate aduce lămuriri instanţei, întrucât are la bază premisa că statele de plată au timp de păstrare de 50 de ani, în condiţiile în care, în fapt, la baza întocmirii acestora au stat foile de lucru cu termen de păstrare de numai 5 ani.

Instanţa a reţinut că reclamantului i s-a eliberat în cursul judecăţii adeverinţa nr. 1335/08.10.2013 care conţine cuantumul salariilor brute realizate de reclamant în perioadele pentru care în arhiva societăţii s-au găsit state de plată.

S.C. [...] S.A. a fost înfiinţată prin H.G. nr. 80/1991 privind înfiinţarea unor societăţi comerciale pe acţiuni din sectorul construcţiilor, comunicaţiilor şi hidrotehnice, cu această ocazie încetând activitatea CAGCH Constanţa - IUGC.

În condiţiile în care o parte a arhivei este lipsă, obligaţia pârâtei se reduce exclusiv la a atesta existenţa unor date ce rezultă din fondul arhivistic deţinut, ceea ce s-a şi întâmplat în cauză.

Societatea pârâtă nu poate fi ţinută răspunzătoare pentru modalitatea în care înainte de anul 1989 unităţile şi subunităţile din cadrul fostei [...] ţineau evidenţa datelor care ulterior erau preluate în statele de plată.

De altfel, cu privire la perioadele de timp pentru care în arhiva societăţii s-au găsit state de plată, pârâta şi-a îndeplinit obligaţia de a elibera adeverinţă în acest sens.

Instanţa a respins în consecinţă ca rămasă fără obiect acţiunea privind eliberarea unei adeverinţe din care să reiasă veniturile nete şi brute de care reclamantul a beneficiat pe perioada ianuarie 1979 - februarie 1985.

Neputând fi identificată o culpă a societăţii pârâte în ceea ce priveşte modalitatea de întocmire şi păstrare a statelor de plată care nu se regăsesc în arhiva existentă, instanţa a respins acţiunea ca nefondată pe capătul de cerere privind eliberarea unei adeverinţe din care să reiasă veniturile nete şi brute de care reclamantul a beneficiat pe perioada martie 1985 - iulie 1992.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel reclamantul [...], pe care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub următoarele aspecte:

Apelantul a formulat cerere de chemare în judecată împotriva pârâtei SC [...] SA, prin care a solicitat obligarea acesteia la eliberarea unei adeverinţe din care să reiasă veniturile nete şi venituri brute de care a beneficiat pe toată perioada angajării sale, respectiv pentru perioada 02.07.1977 - 10.07.1992.

Consideră că lucrarea de expertiză propusă prin cererea de chemare în judecată şi conform obiectivelor depuse, sunt de natură a aduce lămuriri asupra situaţiei deoarece:

Art. 11 alin. 2 din Decretul 92/1976 prevede modalitatea în care se efectuează înregistrările în carnetul de muncă:

„Actele pe baza cărora se fac înscrieri în carnet, privind activitatea desfăşurată, vor cuprinde: denumirea unităţii şi perioada în care  s-a lucrat, cu indicarea datei de începere şi de încetare a raportului de muncă, precum şi precizarea modului de încadrare – pe durată nedeterminată sau determinată, prin transfer în interesul serviciului sau la cerere -, în toate cazurile cu menţionarea temeiurilor legale pe baza cărora a avut loc încadrarea, modificarea sau încetarea contractului de muncă; de asemenea, în acte se vor menţiona şi funcţia, meseria sau specialitatea exercitată, retribuţia tarifară de încadrare, precum şi alte drepturi ce se includ în aceasta şi, după caz, locurile de muncă cu condiţii deosebite care au dreptul la încadrarea în grupele 1 şi 2 de muncă la pensie”.

În continuare, legiuitorul a precizat în mod clar intenţia privind necesitatea verificării de către fiecare salariat, respectiv de către instanţă, în cadrul art. 13 alin. 1 din Decretul nr. 92/1976:

„Actele originale pe baza cărora se fac înscrieri în carnetul de muncă şi vizate de către jurisconsultul care asigură asistenţa juridică a unităţii sau de o altă persoană cu pregătire corespunzătoare, delegată pentru acestea de conducerea unităţii. Actele originale de studii şi calificare, certificatele de stare civilă şi secretul militar nu se vizează”.

În conformitate cu dispoziţiile Ordinului 136/1976 privind metodologia de întocmite, completare, înregistrare şi evidenţă a carnetului de muncă rezultă cu certitudine că nu sunt înscrise în carnetul de muncă: orele suplimentare, salariul brut, compensaţii, ore efectuate pe timp de noapte, sporurile nu sunt evidenţiate etc.

Acestea se regăsesc în statele de plată aflate în posesia angajatorului şi care are obligaţia, conform art. 13 din Decretul nr. 92/1976 şi cele ale art. 272 Codul muncii  pentru a le preda pentru verificare, atât angajatului, cât şi instanţelor de judecată.

Evidenţierea perioadelor ce se încadrează în grupele I şi II pentru pensie se face cu precizarea locului de muncă, a grupei de muncă şi a punctului din tabelul anexă la ordinul ministrului muncii şi ministrului sănătăţii, la care figurează acest loc şi cu precizarea timpului, cât şi cel în cauză se află în această unitate, în raport cu programul de muncă. Când se produc schimbări ale locului de muncă, în cadrul aceleiaşi grupe sau de la o grupă de muncă la alta, se fac înscrieri corespunzătoare situaţiei nou create.

Mai mult, aşa cum a menţionat şi în cadrul obiectivelor propuse angajatorul sau deţinătorul legal al arhivei unităţii angajatoare are obligaţia de a păstra documentele financiar contabile pe baza cărora a fost atribuit.

De asemenea, se prevede de legiuitor şi obligaţia angajatorului de a reconstitui documentele financiar contabile în termen de 30 zile de la data constatării pierderii, sustragerii sau distrugerii înscrisurilor necesare.

Este prevăzută şi o excepţie şi anume forţa majoră caz în care documentele urmează a fi reconstituite în termen de 60 zile de la data constatării.

Astfel, în situaţia de faţă, a sesizat deţinătorul legal al arhivei în anul 2012, iar până în prezent acesta nu a efectuat niciun demers în reconstituirea documentelor sus-menţionate, mai mult s-a limitat la a oferi numai un răspuns că nu se pot elibera înscrisurile solicitate de apelant datorită lipsei arhivei.

Reţinerea instanţei de fond cu privire la faptul că societatea ce a preluat arhiva angajatorului nu poate fi făcută răspunzătoare este în contradicţie cu prevederile legale sus-menţionate, deţinătorul arhivei având obligaţia de a reconstitui înscrisurile financiar contabile.

Analizând sentinţa apelată din prisma criticilor formulate Curtea a respins apelul ca nefondat pentru următoarele considerente:

Prin cererea formulată reclamantul [...] a solicitat obligarea pârâtei SC [...] SA la eliberarea unei adeverinţe din care să reiasă veniturile nete şi brute de care a beneficiat pe toată perioada angajării, respectiv pentru perioada 02.07.1977-10.07.1992.

Pârâta i-a eliberat reclamantului adeverinţa nr. 1335/08.10.2013 din care rezultă veniturile brute încasate de reclamant în perioada 1979-1985, pentru care în arhiva societăţii s-au găsit state de plată.

S.C. [...] S.A. a fost înfiinţată prin HG nr. 80/1991 privind înfiinţarea unor societăţi comerciale pe acţiuni din sectorul construcţiilor, comunicaţiilor şi hidrotehnice, cu această ocazie încetând activitatea CUGC.

Pârâta a învederat că este succesor al fostei [...] şi nu deţine o arhivă cu valoare practică completă.

Deoarece această societate a avut foarte multe unităţi şi subunităţi cu gestiune economică proprie, astfel că nu s-au predat documentele cu valoare arhivistică întreprinderii „mamă”.

Pârâtul a mai arătat că o altă dificultate a fost generată de împrejurarea că în perioada respectivă statele de plată au fost întocmite având la bază documentele lunare „foi de lucru” cu termen de păstrare de numai 5 ani.

Din raportul de expertiză contabilă efectuat în apel de expert contabil [...], rezultă că veniturile indicate de pârâtă în adeverinţa nr. 1335/08.10.2013 sunt corect evidenţiate.

Expertul a arătat că a efectuat personal, verificarea documentaţiei cu valoare practică existentă în arhiva societăţii.

Din statele de plată existente nu a rezultat că reclamantul [...] ar fi beneficiat de spor pentru lucrul peste programul normal şi nici de spor de noapte.

Pentru anii şi lunile care nu au fost menţionate în arhiva societăţii nu s-au găsit state de plată.

S-a constatat lipsa „foilor de lucru”, documente care au stat la baza determinării salariului brut preluat în „statul de plată pentru muncitori”, acestea fiind întocmite de fiecare subunitate şi care conţineau în detaliu elemente de salarizare, ore lucrate, sporuri, indemnizaţii. Aceste „foi de lucru” aveau termen de păstrare de 5 ani.

Obligaţia societăţii pârâte să îi elibereze reclamantului o adeverinţă privind veniturile încasate în perioada 02.07.1977 - 10.07.1992 este o obligaţie imposibil de executat pentru întreaga perioadă, deoarece din arhiva cu valoare practică rămasă de la antecesoarea sa lipseşte o mare parte, iar pentru perioada din care există aceasta este incompletă.

Deţinătorul fondului arhivistic are obligaţia de a atesta doar acele date care rezultă din fondul arhivistic pe care îl deţine, iar nu şi date care nu rezultă din înscrisurile deţinute, foi de lucru, pontaje, state plată.

În lipsa unor înscrisuri doveditoare, angajatorul sau deţinătorul fondului arhivistic nu poate fi obligat să elibereze date care nu rezultă din documentele contabile de evidenţă primară sau din contractul individual de muncă ale fostului salariat.

Pârâta nu poate fi obligată să ateste împrejurări referitoare la veniturile reclamantului, sporurile încasate de acesta, pe care nu le cunoaşte, deţinătorul fondului arhivistic neputând să îşi asume răspunderea pentru date care nu rezultă din evidenţele sale.

Pentru considerentele expuse mai sus, potrivit art. 480 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea a respins apelul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare