Confiscare speciala

Hotărâre 2 din 25.09.2015


Dosar nr.

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA RÂMNICU SARAT

ÎNCHEIERE

Şedinţa Camerei de Consiliu de la

Completul compus din:

PREŞEDINTE AP

Grefier AM

 Pe rol  pronunţarea  cererii de luare a măsurii de siguranţă a confiscării speciale  față de învinuitul BN domiciliat in R S , jud.B.

Dezbaterile cauzei au avut loc în şedinţa camerei de consiliu din când s-au pus concluzii în fond ce s-au consemnat în încheierea din acea zi şi care fac parte integrantă din prezenta, însă instanţa având nevoie de timp în vederea deliberării, a amânat pronunţarea la data de azi când în urma deliberării se pronunţă următoarea  încheiere:

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei penale de faţă:

La data de sub dosar nr.  , această instanţă a fost sesizată de Parchetul de pe lângă Judecătoria RS, în conformitate cu prevederile art. 5491 al. 3 C.p.c., pentru luarea măsurii confiscării speciale conform prevederilor art. 112 lit. f  C.p.p. a unui pistol de autoapărare şi a cartuşelor, ca urmare a  adoptării unei soluţii de clasare în dosarul nr.

Suspectul BN a fost cercetat în dosarul nr. al Parchetului de pe lângă Judecătoria RSpentru comiterea infracţiunii de port de armă neletală fără autorizaţie, prev. şi ped. de art. 342 alin. 2 C.p. (fost art. 134 din Legea nr. 295/2004 rep. ).

Prin ordonanţa din data de 2.06.2014 adoptată în dosarul nr. faţă de prevederile art. 19 din Legea nr. 255/2013  s-a dispus clasarea cauzei  apreciindu-se că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

Prin aceeaşi  ordonanţă, în temeiul prevederilor art. 112 al. 1 lit. f C.p., s-a propus luarea măsurii confiscării armei şi a cartuşelor, aflate în camera de corpuri delicte a IPJ Buzău, conform Procesului-verbal 

Potrivit prevederilor art. 5491 C.p.p. procurorul care a dispus clasarea a sesizat judecătorul de cameră preliminară în vederea luării măsurii de siguranţă a confiscării speciale, a înaintat  dosarul cauzei, după înregistrare, o copie a ordonanţei fiind comunicată suspectului. Deşi acesta a recepţionat comunicarea, în termenul  de 10 zile de la primirea acesteia, stabilit conform art. 5491  al. 2  C.p.c. nu a depus note scrise.

Analizând actele şi lucrările de la dosar, în fapt şi în drept, instanţa reţine următoarele :

Numitul BN, deţinea o armă neletală  din cele supuse autorizării  pentru care, în anul 2008, obţinuse în condiţiile prevăzute de Legea nr. 295/2004 rep. , certificat de deţinător  seria CN nr. 009862 – depus în copie la dosar.

Ulterior, urmare modificărilor legislative intervenite, deţinătorilor de arme neletale le revenea obligaţia să se prezinte în termen de 6 luni de la adoptarea legii,  la unitatea de poliţie în vederea preschimbării certificatului de deţinător, aşa cum rezultă din  dispoziţiile  art. V al. 4 din Lege art. 117/2011.

În data de, în urma unui control efectuat la domiciliul suspectului cu privire la  respectarea prevederilor  legii nr. 295/2004 rep., arma neletală în al cărei încărcător se aflau 5 cartuşe a fost găsită în torpedoul maşinii şi nu în locuinţa  deţinătorului şi constatându-se că certificatul nu a fost reînnoit,  pistolul şi cartuşele au fost ridicate şi depuse în camera de corpuri delicte a Poliţiei B pe bază de dovadă. 

Potrivit prevederilor art. 112 al. 1 lit. f C.p. sunt supuse confiscării speciale bunurile a căror deţinere este interzisă de lege.

În cazul în care deţinătorul armei nu se prezenta în termenul de 6 luni prevăzut de textul menţionat pentru îndeplinirea formalităţilor de preschimbare, certificatul de deţinător de armă neletală  obţinut anterior, conferea  posesorilor doar un drept de deţine a armelor înscrise în acest document,  aşa cum  reiese din prevederile art. V al. 4 din Legea nr. 117/2011.

Prin urmare, arma neletală şi cartuşele nu sunt bunuri a căror deţinere să fie interzisă de lege, iar neîndeplinirea formalităţilor legate de schimbarea certificatului de deţinător – impuse prin Lege art. 117/2011 - nu fac ca arma să devină un bun  interzis, ci generează  modificări doar cu privire la dreptul  dobânditorului  asupra bunului, fiind interzis doar portul, nu şi deţinerea, dispoziţie clar stipulată în lege.

Faţă de cele ce preced reţinând că arma a fost dobândită legal şi că prin neîndeplinirea formalităţilor de preschimbare a certificatului nu se piere dreptul de deţinere, instanţa apreciază că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 112 al. 1 lit. f  C.p. coroborat cu art. 5491 C.p.p., urmând să respingă sesizarea parchetului şi pe cale de consecinţă să dispună restituirea bunurilor – pistol cu gaze marca  , seria  , val. 9 mm cu încărcător aferent , trei cartuşe cu gaze cal. 9 mm şi tub cartuş cal. 9 mm - către proprietar, numitul BN.

Pentru aceste motive

În numele legii

Dispune :

Respinge propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătorie RS privind aplicarea măsurii confiscării speciale a armei neletale - pistol  cu gaze marca seria  , val. 9 mm cu încărcător aferent , trei cartuşe cu gaze cal. 9 mm şi tub cartuş cal. 9 mm.

Dispune restituirea bunurilor  ridicate şi depuse în camera de corpuri delicte, către numitul BN

Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii.

Pronunţată  camera de consiliu la data de

Preşedinte, Grefier,

AP AM