Contestaţie decizie de concediere

Dosar nr.

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA CONFLICTE DE MUNCA ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

Sentinţa nr.992

Şedinţa publică din data de  26 februarie  2015

Completul constituit din:

Preşedinte

Asistent  judiciar

Asistent  judiciar

Grefier

Pe rol fiind judecarea cererii formulate de reclamantul V A împotriva pârâtei A D G, având ca obiect contestaţie  decizie de concediere şi drepturi băneşti.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns reclamantul V A şi avocat LE pentru pârâta A D G.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:

Interpelat fiind de instanţă, reclamantul a arătat că i-au fost acordate drepturile salariale pentru perioada mai-iulie 2014.

Reprezentantul pârâtei depune la dosar, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, statele de plată a salariilor pentru perioada mai-iulie 2014 pentru a face dovada achitării drepturilor salariale reclamantului.

Reprezentantul pârâtei a arătat că nu poate face dovada că reclamantului i s-a oferit posibilitatea de a presta activitate cu jumătate de normă.

Nemaifiind cereri de formulat şi probe de administrat, constatând cercetarea judecătorească încheiată şi cauza în stare de judecată, în baza art.392 Cod de procedură civilă,  instanţa declară deschise dezbaterile asupra fondului şi acordă cuvântul părţilor în ordinea şi în condiţiile prevăzute la art.216 Cod de procedură civilă.

Reclamantul V A  solicită admiterea acţiunii.

Apărătorul pârâtei  solicită respingerea acţiunii conform motivelor inserate în apărările depuse la dosar.

Instanța, constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul art.394 Cod de procedură civilă,  declară închise dezbaterile pe fondul cauzei si o reţine spre soluţionare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj-Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale la data de,  sub nr., reclamantul V A a chemat în judecată pârâta A D G, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să fie anulată decizia de concediere nr., să fie reîncadrat  pe funcţia ocupată anterior concedierii, respectiv paznic de vânătoare,  obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în calitate de angajat, calculată de la data încetării contractului, respectiv până la data reîncadrării efective, precum  şi plata drepturilor salariale aferente lunilor mai, iunie şi iulie 2014.

În motivarea cererii a arătat că a încheiat  în data de contractul individual de muncă nr., prin care a fost angajat începând cu data de, pe perioadă nedeterminată, pe funcţia de paznic de vânătoare. In data de, pârâta i-a comunicat notificarea de preaviz nr., prin care i-a adus la cunoştinţă desfiinţarea postului ocupat în temeiul art.65 din Legea nr.53/2003, republicată, şi termenul de preaviz de 30 de zile lucrătoare, întrucât nu exista posibilitatea asigurării salariului pentru paznicul de vânătoare. In data de a fost emisă decizia de concediere nr. prin care s-a dispus încetarea, începând cu data de a contractului individual de muncă, în temeiul art.65(1) Codul muncii, ca urmare a desfiinţării postului ocupat. Decizia de concediere este nelegală, întrucât aceasta nu putea să fie emisă de către pârâtă în calitate de angajator, deoarece din parcurgerea contractului individual de muncă nr. se poate constat că, deşi în preambul, la datele angajatorului este trecută A D G, în realitate contractul este semnat de angajator A V P S E, deci din acest contract reiese că angajator este A V P S E şi nu A D G, care a emis decizia de concediere nr. . Neavând calitatea de angajator,  nu putea înceta raporturile de muncă ale altui angajator.  În cazul în care instanţa constată că raportul de muncă s-a încheiat cu A D G, consideră decizia de concediere nr. , ca fiind nelegală sub aspectul condiţiilor obligatorii prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii absolute.

A susţinut că angajatorul nu a arătat motivele care au determinat concedierea angajatului, simpla menţiune a desfiinţării postului din cauza dificultăţilor economice nefiind suficientă. S-a încălcat astfel art.76 din Codul muncii, conform căruia în decizia de concediere  trebuie să se menţioneze în mod obligatoriu motivele care determină concedierea, iar, faţă de prevederile art.79  din Codul muncii, angajatorul nu poate invoca în faţa instanţei alte motive de fapt şi de drept, decât cele precizate in decizia de concediere, lipsa din cuprinsul deciziei a unor elemente prevăzute de art.76 din Codul muncii neputând fi suplinită prin alte acte anterioare, ulterioare sau concomitente emiterii deciziei.

Totodată, motivarea în fapt nu trebuie să se limiteze la afirmaţii generale şi vagi, precum dificultăţi economice, reorganizarea activităţii, reducerea cheltuielilor,  ci presupune menţionarea concretă a elementelor care au dus la desfiinţare locului de muncă ocupat de salariat, apte a oferi posibilitatea efectuării verificării şi temeiniciei desfiinţării postului, respectiv a caracterului efectiv, real şi serios al concedierii. In consecinţă, simpla menţionare a "dificultăţilor economice" nu respectă cerinţa prevăzută de art.76 lit. a din Codul muncii, referitoare la arătarea motivelor care au determinat concedierea. De asemenea, consideră că decizia nr.  este nulă şi în ceea ce priveşte prevederea termenului de contestare a decizie, întrucât în aceasta se prevede un termen de contestare de 30 de zile calendaristice de la data comunicării, iar,  în conformitate cu art.211 din Legea 62/2011, termenul de contestaţie împotriva decizie de concediere este de 45 de zile, angajatorul limitând dreptul angajatului de a formula contestaţie, inducându-l în eroare cu privire la termenul legal de contestare.

In ceea ce priveşte temeinicia decizie de concediere nr., a arătat că pârâta a încălcat prevederile art.65 (2) din Codul muncii republicat, potrivit căruia desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă, fiind astfel lovită de nulitate decizia contestată. Desfiinţarea  locului de muncă nu a fost efectivă şi nu a avut o cauză reală şi serioasă. Desfiinţarea locului de muncă este efectivă atunci când postul este suprimat din structura funcţional-organizatorică şi implică  caracterul definitiv al suprimării. Desfiinţarea  locului de muncă are o cauză reală când prezintă un caracter obiectiv, fiind determinate de unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana salariatului, cauza trebuind să fie independentă de factorii subiectivi ai angajatorului şi este serioasă când are la bază studii temeinice ce asigură îmbunătăţirea activităţii şi nu disimulează realitatea, motivele  fără legătură cu persoana salariatului trebuind să  aibă o anumită gravitate care să impună cu adevărat desfiinţarea locului de muncă.

Angajatorul nu a îndeplinit cerinţele imperative ale Codului Muncii, întrucât, concret, concedierea prin desfiinţarea postului a fost doar un pretext pentru  a-l concedia, vizând persoana sa, între el şi angajator intervenind tensiuni generate de neplata salariului la termen, fiind întârzieri şi de câte o lună la plata acestuia, iar din luna mai până la încetarea contractului, angajatorul a refuzat să îi mai plătească salariu, astfel încât nu a intervenit o reala reducere a postului.

Mai mult decât atât, în cuprinsul deciziei nu se face trimitere la un plan de reorganizare a activităţii din care să reiasă că măsura desfiinţării postului ocupat ar fi fost apreciată ca fiind oportună şi aptă să conducă la atingerea obiectivului stabilit şi nici nu s-a efectuat o analiză la nivelul angajatorului care să vizeze îmbunătăţirea activităţii de natură a dovedi caracterul serios al desfiinţării. Având în vedere că  a fost angajat la pârâtă din data de si la acea dată avea previzionat un buget de venituri şi cheltuieli pentru 2014, nu este justificata desfiinţarea postului după doar câteva luni, datorită dificultăţilor financiare, în condiţiile în care in cadrul societăţii s-au făcut angajări,  cum ar fi angajarea domnului P G.

În acest context, concedierea nu a avut la bază motive independente de persoana sa, astfel cum prevede art.65 din Codul muncii, dimpotrivă, motivul real la concedierii tine de persoana sa, între părţi existând un istoric de relaţii tensionate, iar angajatorul a optat pentru  reducerea postului persoanei în cauză doar pentru că urmărea îndepărtarea sa din cadrul asociaţiei.

Referitor la capătul 2 şi 3 al cererii, întrucât concedierea a fost dispusă cu încălcarea prevederilor art.65, art. 76 şi art.79 din Codul muncii, a arătat că este întemeiată solicitarea de a obliga pârâta la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care aş fi beneficiat în calitate de angajat, calculată de la data încetării contractului, respectiv 15.07.2014 până la data reîncadrării efective în funcţia deţinută anterior. Nelegalitatea şi netemeinicia deciziei nr.  atrage  repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii actului de concediere, în conformitate cu art. 80 alin. 1 şi 2 din Codul muncii, respectiv reintegrarea în funcţia deţinută anterior concedierii şi plata despăgubirii mai sus menţionate.

In ceea ce priveşte capătul patru al cererii, întrucât angajatorul a refuzat plata drepturilor salariate aferente lunilor mai, iunie şi iulie 2014, solicită admiterea şi acestui capăt de cerere şi obligarea pârâtei la plata acestor sume, la care să se calculeze dobânzi penalizatoare conform legislaţie până la data plăţii efective.

În dovedirea cererii a depus la dosar, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, decizia nr.  emisa de pârâtă, notificarea de preaviz nr. emis de pârâtă, notificarea de preaviz  nr. emis de pârâtă, adresa nr. emisa de pârâtă, contractul individual de muncă nr..

În drept şi-a întemeiat cererea pe art. 10, art. 65, 76-80 şi art. 266-275 Codul muncii, art. 211 Legea nr. 62/2011 şi pe art. 194 şi următoarele din Codul de procedură civilă.

Pârâta A D G a formulat întâmpinare, prin care a  solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată.

Cu privire la capătul de cerere privind anularea deciziei de concediere că, la litera A din contractul individual de muncă al reclamantului, întocmit în forma legală, conform modelului cadru al contractului individual de muncă, prevăzut în anexa la Ordinul ministrului muncii şi solidarităţii sociale nr.64/2003, cu modificările ulterioare, este nominalizată pârâta, cu datele de identificare, în calitate de angajator. La întocmirea contractului s-a săvârşit o eroare materială, prin aceea că a folosit un model de contract cadru completat anterior cu datele aparţinând altor părţi contractante, înregistrat în computerul unităţii pârâte şi s-a omis să se modifice, la finalul modelului, denumirea angajatorului. Contractul a fost semnat de către reprezentatul legal al pârâtei şi nu a fost contestat în termenul prevăzut la art.268 alin.1 lit.d din Codul muncii.

În cazul deciziei de concediere pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, legea nu obligă la motivarea deciziei. Norma de la art.76 lit.a din Codul muncii dispune că decizia trebuie să conţină motivele care determină concedierea. Dacă termenul ,,motivare,, poate să atragă  detalieri asupra motivelor pe care se întemeiază decizia, termenul  ,,motiv,, nu presupune astfel de detalieri,  decât dacă acestea sunt anume prevăzute de lege. Or, pentru felul deciziei în cauză, legea nu obligă la detalierea motivului/motivelor.

A precizat că reclamantul a avut cunoştinţă despre dificultăţile economice, prin natura funcţiei în care era încadrat, fiind obligat să facă evaluarea vânatului şi să participe la evaluările făcute, să cunoască principalele date privind cotele de recoltă a vânatului, în cadrul fondului cinegetic a cărui pază i-a fost încredinţată, era obligat să ştie că în sezonul de vânătoare 2014-2015 nu există cote de recoltă în cadrul Fondului cinegetic nr.28-Boboieşti şi că, în lipsa cotelor, trebuia să interzică în calitate de paznic de vânătoare, recoltarea (productivă) a vânatului, aceasta însemnând lipsirea pârâtei, de sursele de venit provenind din plăţi ale cotizaţilor de membru vânător din cadrul fondului şi din contravaloarea autorizaţiilor de vânătoare, astfel de autorizaţii nemaiputând fi emise de către pârâtă. Conform pct.25 din fişa postului, reclamantul era obligat să cunoască până în cele mai mici amănunte fondul de vânătoare dat în grija sa, iar conform pct.37, trebuia să asigure evaluarea, inventarierea şi selecţia efectivului cinegetic, evaluare în baza căreia, potrivit legii, se stabileşte cota de recoltă. De la înfiinţare a gestionat doar un singur fond cinegetic, aspect cunoscut de reclamant si, cum nu existau  surse de venit rezultate din gestionarea fondului, era evident că salariul reclamantului nu mai putea fi asigurat.

Totodată, reclamantul a luat cunoştinţă despre detaliile dificultăţilor economice şi amploarea acestora, din decizia Consiliului Director si din procesul-verbal de şedinţă a Consiliului din data de 30.05.2014, care au fost adus la cunoştinţa membrilor şi salariaţilor, prin afişare la sediul pârâtei, timp de 30 de zile. O altă dovadă că reclamantul a luat cunoştinţă de detaliile privind dificultăţile financiare  o reprezintă preavizul nr.48/30.05.2014, primit de reclamant, motivat de lipsa cotei de recoltă în cadrul Fondului Cinegetic nr.28 Boboieşti. Ordinul  nr.359/07.05.2014 privind  aprobarea cotelor de recoltă  a fost publicat in M.O. nr.353/14.05.2014, iar anexele nr.1-6 la ordin au fost publicate în M.O. nr.35 bis, cele două specii la care a fost aprobată  cota fiind fără relevanţă, iar cota aprobată fiind nesemnificativă. În baza atribuţiilor sale reclamantul trebuia să cunoască toate aceste aspecte, astfel că susţinerea că decizia de sancţionare este insuficient motivată nu este întemeiată.

Cu privire la termenul de contestare a deciziei de concediere s-a arătat că legea nu obligă la includerea în conţinutul deciziei de concediere pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, a termenului şi instanţei la care decizia poate fi atacată (a se vedea art.76 din Codul muncii). Eventuala lipsă a indicării în cuprinsul deciziei a termenului şi a organului la care poate fi atacată sau precizarea greşită a termenului de atac şi/sau a instanţei, nu atrag nulitatea acesteia, ci repunerea salariatului în termen şi/sau îndreptarea cererii către instanţa competentă.

Referitor la  lipsa cauzei reale şi serioase pentru desfiinţarea locului de muncă, s-a arătat că în fapt, începând cu data de 19.12.2013, reclamantul a fost încadrat în funcţia de paznic de vânătoare, în cadrul Fondului cinegetic nr.28-Boboieşti, gestionat de către pârâtă. Dreptul de a gestiona acest fond cinegetic a aparţinut fostei A V P S L D (AVPS Lupul Dacic), conform contractului de gestiune înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare (I.T.R.S.V.), cu nr.122/5470 din 27.06.2011 şi a fost transferat subscrisei în baza încheierii nr.6341/10.10.2013 a Judecătoriei Târgu-Jiu, prin care s-a dispus fuziunea prin absorbţie, dintre absorbita A.V.P.S. Lupul Dacic şi absorbanta A D-G. Transcrierea dreptului în evidenţa administratorului fondului, s-a făcut baza actului adiţional nr.1596 din 10.02.2014, la contractul nr.122/5470/27.06.2011. Potrivit disp.art.18 din Legea nr.407/2006, gestionarii sunt obligaţi să asigure paza faunei de interes cinegetic, în condiţiile legii, cu cel puţin un paznic de vânătoare pe fond.

Faţă de susţinerea reclamantului privind angajarea numitului P G pe unul din  posturile  de paznic  de vânătoare, acesta a fost angajat înainte de concedierea reclamantului şi ambii paznici de vânătoare au primit preaviz la data de 30.05.2014.

A mai arătat că, in urma controalelor efectuate de I.T.R.S.V.Rm-Vâlcea s-au constatat deficienţe în cadrul Fondului cinegetic nr.28 Boboieşti, o parte din acestea constând în degradarea avansată a amenajărilor  şi instalaţiilor vânătoreşti sau lipsa acestora, raportată la necesarul fondului, potrivit pct.3 din procesul-verbal din si pct.8 din nota de constatare nr.38/10.03.2014. Pentru înlăturarea deficienţelor era astfel nevoie de încă un paznic de vânătoare în cadrul fondului, fiind in interesul pârâtei ca, prin dublarea volumului de acţiuni, ce ţin de exercitarea atribuţiilor paznicilor de vânătoare si a altor sarcini  încredinţate paznicilor să asigure creşterea populaţiei de vânat în cadrul fondului respectiv, spre a evita în viitor diminuarea sau anularea cotelor de vânat. Lipsa cotei de recoltă a dus la lipsirea de sursele de venit provenind din gestionarea fondului, dar, potrivit legii, cheltuielile de gestionare a fondului au rămas in sarcina pârâtei. La data de 30.05.2014 exista următoarea situaţie financiară: datorii rezultate din împrumuturi 76.200 lei, datorii rezultate din aporturi asociaţi 20.000 lei; restanţe la toate obligaţiile de plată, rezultate din contracte - chirii, abonamente, utilităţi; despăgubiri datorate persoanelor afectate de faună din cadrul fondului cinegetic - peste 20.000 lei; nicio sursă de venit pentru asociaţie.

Faţă de această situaţie, consiliul director al asociaţiei a hotărât, în şedinţa din 30.05.2014, desfiinţarea unuia din cele 2 posturi de paznic de vânătoare şi reducerea timpului de lucru la jumătate, pentru celălalt post, iar, în cazul în care niciunul din paznici nu ar fi fost de acord cu reducerea programului de lucru, să fie desfiinţate ambele posturi, iar funcţia să fie asigurată prin cumul de către alt salariat al societăţii. Paznicul de vânătoare P G şi-a exprimat consimţământul  cu privire la reducerea timpului de lucru, iar pârâta a renunţat la preavizul acordat acestuia si a încheiat act adiţional la contractul individual de muncă pentru program de lucru cu timp parţial. Desfiinţarea postului în care a fost încadrat reclamantul a avut o cauză reală şi serioasă, devreme ce salariul său nu mai putea fi asigurat din venituri proprii ale pârâtei.

În ceea ce priveşte includerea în conţinutul deciziei de concediere a trimiterilor la planul de reorganizare a activităţii, a arătat că aceasta  nu este prevăzută de lege.

Referitor la plata salariului reclamantului, a susţinut că, după concediere, reclamantul nu s-a mai prezentat o perioadă  pentru a-şi ridica drepturile salariale, dar ulterior acestea i-au fost achitate.

A depus la dosar, în copie certificată pentru conformitate cu originalul: certificat de înregistrare al A D-G în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor; certificat de înregistrare fiscală al Asociaţie Diana-Gorj; încheierea nr.6341/10.10.2013 a Judecătoriei Târgu-Jiu; prima şi ultima pagină din contractul de gestiune ; act  adiţional  la  contractul  de  gestiune  ; fişa postului reclamantului; proces-verbal de control al I.T.R.S.V.; nota de constatare; comunicările ale I.T.R.S.V.; contractele de împrumut /Biroul Notarului Publici Claudiu Manta, registrele de casă pentru perioada 01.10.2013-31.09.2014, dispoziţiile de încasare/plată aferente ale A D-G; extras privind pe A D-G din anexele nr.1-6 la Ordinul ministrului delegat pentru ape, păduri şi piscicultura din cadrul MMSC; proces-verbal de şedinţă al Consiliului Director; decizia Consiliului Director, preaviz, privind pe salariatul P G, referat; stat de funcţii al A D-G; organigrama A D-G, procesul-verbal  din, statul de funcţii si organigrama din  .

Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare, depus la dosar la data de 29.10.2014, prin care a arătat că  sancţiunea pentru nerespectarea condiţiilor de formă prevăzute de art. 76 din Codul muncii este nulitatea absolută,  ce rezultă din redactarea imperativă a  acestui articol -  decizia de concediere trebuie în mod obligatoriu să cuprindă  motivele ce au determinat concedierea.

 A susţinut că pârâta nu a făcut dovada că a cunoscut situaţia financiară precară a societăţii si că nu a fost de competenţa sa încasarea sumelor reprezentând  cotizaţiile membrilor. Mai mult decât atât,  în perioada in care a fost angajat, au fost aprobate cote considerabile de vânat prin Ordinul  nr.1225/13.05.2013, valabil în perioada 15 mai 2013-14 mai 2014, cotele de vânătoare fiind preluate de la Asociaţia Lupul Dacic, cu care a fuzionat, iar faptul  că pârâta nu a făcut demersurile necesare pentru aprobarea cotelor de vânat pentru 2014-2015 nu ii este imputabil.

A arătat că nu i s-a adus la cunoştinţă  decizia  nr.46/30.05.2014 a Consiliului Director, şi nici procesul-verbal al şedinţei, că pârâta nu şi-a respectat propria decizie  prin care trebuia să-i ofere posibilitatea de a  accepta reducerea timpului de lucru la 4 ore, propunere ce nu i-a fost niciodată formulată, că pârâta a angajat un al doilea paznic de vânătoare, deşi, potrivit legii, trebuia sa aibă unul singur,  angajarea celui de-al doilea paznic fiind făcută cu intenţia clară de a da aparenţa unei desfiinţări de post pentru ca ulterior acest salariat să fie menţinut in funcţie.

A mai susţinut că  pentru repararea amenajărilor  şi instalaţiilor vânătoreşti  nu se justifica angajarea unei alte persoane, nefiind principala atribuţie a  unui paznic de vânătoare, aceasta putându-se realiza de către o persoană autorizată sau o societate de profil, precum si că  este suspecta noua angajare, deşi pârâta cunoştea greutăţile financiare şi că nu are aprobate cotele de vânat.

În probaţiune, instanţa a încuviinţat proba cu înscrisurile depuse la dosar de părţi.

De asemenea, din oficiu, a dispus depunerea la dosar de către pârâtă a  extrasului din revisal pentru lunile  mai si august 2014,  contractul individual de muncă al salariatului P G, documente privind situaţia financiara în 2014. La solicitarea reclamantului, a încuviinţat proba cu extrasul revisal privind pe salariatul P G, organigramele si statele de funcţii din ianuarie, mai si august 2014. Pârâta a depus la dosar înscrisurile solicitate.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Reclamantul V A a fost angajat al pârâtei A D-în baza contractului individual de muncă  nr., pe postul de paznic de vânătoare,  pe durată nedeterminată(filele 22-23).

 Prin decizia nr. pârâta a  dispus concedierea reclamantului, în baza art.65 alin.1 din Codul muncii, începând cu data de 15.07.2014(fila 12).

Decizia de concediere emisă de pârâtă, concretizând o măsură de desfacere a contractului individual de muncă luată de  angajator pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, trebuie să fie deopotrivă legală si temeinică, iar analizarea cerinţelor de legalitate prevalează celor referitoare la temeinicia deciziei.

Sub aspectul legalităţii, reclamantul susţine că  decizia nu putea fi emisă de pârâtă în calitate de angajator,  întrucât contractul  este semnat, în calitate de angajator, de A V P S E, şi nu de A D-G.

 Instanţa nu reţine critica reclamantului, angajatorul său fiind pârâta A D-G.

 Conform menţiunilor din contractul individual de muncă al reclamantului, de la cap.A, intitulat ,,Părţile contractului,, , acesta a fost încheiat între pârâta A de V D-Gşi reclamantul V A(filele 13-15). Contractul poartă ştampila unităţii pârâte şi nu se contestă împrejurarea că  persoana ce a semnat  contractul în numele angajatorului  nu ar fi fost reprezentantul pârâtei.

De asemenea, din fişa postului reclamantului, anexă la contractul individual de muncă nr., rezultă că angajatorul reclamantului este pârâta(filele 22-23).Totodată, în registrul general de evidenţă al salariaţilor angajator al reclamantului a figurat A D-G(filele 90, 91).

Şi  alte acte emise de pârâtă în cadrul activităţii sale, semnate inclusiv de reclamant(filele 24, 25, 81) confirmă calitatea de angajator a A D-G.

În concluzie, instanţa consideră că în baza contractului individual de muncă nr. nr. s-au stabilit raporturi de muncă între  reclamant şi pârâtă A D-G,  menţiunea de la finalul contractului prin care este indicat angajator A V P S E fiind o simplă eroare materială.

 Reclamantul  susţine, de asemenea, că  decizia nu îndeplineşte toate condiţiile de formă  prevăzute de art.76 din Codul muncii, întrucât nu au fost indicate motivele ce au determinat concedierea salariatului.

În conformitate cu art.76 lit.a din Codul muncii, decizia de concediere trebuie să cuprindă în mod obligatoriu motivele ce au determinat concedierea. Din modul imperativ de redactare a textului rezultă că sancţiunea ce intervine în cazul nerespectării acestei cerinţe este nulitatea absolută. Arătarea motivelor presupune indicarea atât a motivelor de fapt, cât şi a motivelor de drept ale concedierii. Motivele care  conduc la concediere permit, pe de o parte, salariatului să îşi formuleze apărări, pe de altă parte instanţei de judecată să verifice şi să cenzureze manifestarea de voinţă a angajatorului, să verifice obiectivitatea măsurii adoptate de angajator.

În decizia  contestată se precizează ca  temei legal al concedierii  art.65 alin.1 din Codul muncii, iar în fapt se justifică măsura luată prin desfiinţarea locului de muncă, cu arătarea motivului ce a stat la baza desfiinţării, respectiv dificultăţile economice ale asociaţiei.

Faţă de aceste menţiuni, instanţa apreciază că decizia îndeplineşte cerinţa de formă privind indicarea motivelor ce au determinat concedierea, oferind posibilitatea reclamantului de a formula apărări raportat la motivul concedierii. Reclamantul pretinde că motivarea în fapt a deciziei nu trebuie să se limiteze la afirmaţii generale, ci trebuie menţionate concret  elementele ce au dus la desfiinţarea locului de muncă, fără a preciza însă în ce ar consta aceste elemente. În motivarea netemeiniciei deciziei face referire la lipsa indicării in decizie a planului de reorganizare al asociaţiei, însă o astfel de menţiune nu este impusă de legiuitor.

Decizia a  fost criticată şi cu privire la  menţiunea duratei termenului în care putea fi contestată - 30 de zile calendaristice, susţinându-se că, în conformitate cu art.211 din Legea nr.62/2011, termenul în care se poate contesta decizia de concediere este de 45 de zile.

Sub aspectul condiţiile de formă, conform art.76 alin.1 din Codul muncii,  în decizia de concediere se cuprind în mod obligatoriu: motivele concedierii, durata preavizului, criteriile de stabilire a ordinii de priorităţi în cazul concedierii colective, lista tuturor locurilor de muncă disponibile in unitate şi termenul în care salariaţii optează pentru a ocupa un loc de muncă vacant, in condiţiile art.64.

Prin urmare, menţiunea privind termenul de contestare a deciziei de concediere nu este o menţiune obligatoriu a fi cuprinsă în decizie. Pe de altă parte, reclamantul a formulat  contestaţia în termenul legal şi, în consecinţă, nu a suferit nicio vătămare prin indicarea în decizie a unui alt termen de contestare.

În ceea ce priveşte temeinicia deciziei de concediere, se retine că, potrivit art.65 Codul muncii republicat, concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.

 Desfiinţarea locului de munca este efectivă, atunci când acesta este suprimat din structura funcţional-organizatorică a angajatorului si implică cu necesitate caracterul definitiv al suprimării.

 După cum rezultă din organigramele şi statele de funcţii, anterioare şi ulterioare deciziei  de concediere, locul de muncă al reclamantului a fost desfiinţat efectiv, din două posturi de  paznic de vânătoare, rămânând unul singur.

În ceea ce priveşte sintagma “cauză reală şi serioasă”, astfel cum a reţinut Curtea Constituţională în decizia nr.420/2013 publicată în Monitorul Oficial al României nr.48/2014, acesta invocă fapte, ipoteze determinabile care să excludă abordările subiective. Curtea a apreciat, că textul de lege asigură posibilitatea manifestării libertăţii angajatorului în funcţie de factorii obiectivi care o influenţează, excluzând însă o eventuală atitudine abuzivă a angajatorului faţă de salariat.

Cauza este serioasă dacă este precisă(exactă), constituie veritabilul motiv al concedierii şi nu disimulează un alt temei, cum ar fi intenţia de a  concedia  un anumit  salariat, susţinându-se formal că ar exista unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana salariatului, iar motivele invocate  să aibă o anumită gravitate care să impună cu adevărat reducerea locului de muncă, şi este reală dacă există cu adevărat, şi nu disimulează realitatea, fiind impusă de motive fără legătură cu persoana salariatului.

În speţă,  instanţa consideră că decizia de concediere  nu a avut o cauză reală şi serioasă, care să fie  fundamentată pe motive independente de persoana reclamantului, aşa cum  impune art.65 alin.2 din Codul muncii, ci, dimpotrivă, angajatorul a urmărit îndepărtarea reclamantului din cadrul asociaţiei, în acest sens reţinând  următoarele:

Reclamantul a fost concediat începând cu data de  15.07.2014.

Anterior  concedierii sale, la data de 27.05.2014,  pe cel de-al doilea  post de paznic de vânătoare existent în cadrul asociaţiei a fost angajat,  pe durată nedeterminată, P G, în baza contractului individual de muncă  nr.5/27.05.2014(fila 92).

A treia zi de la încheierea acestui contract, prin decizia nr.46/30.05.2014, Consiliul Director al asociaţiei a stabilit  desfiinţarea  unui post de paznic de vânătoare din cele două existente în organigrama asociaţiei(fila 66 din dosar).

Prin aceeaşi decizie s-a stabilit că ambii paznici de vânătoare din cadrul fondului cinegetic nr.28 Boboieşti primesc preaviz începând cu data acestei decizii şi că se va renunţa la  preavizul paznicului de vânătoare care acceptă să fie  încadrat cu timp  de muncă parţial,  iar in cazul acceptării de către ambii paznici de vânătoare  a timpului  de muncă parţial, se renunţă la preavizul acordat salariatului  celui mai vechi.

În aceeaşi zi (30.05.2014) s-a emis notificarea de preaviz a reclamantului nr.48/30.05.2014(fila 8), precum şi notificarea de preaviz a  angajatului P. G.(fila 67).

Prin cererea înregistrată sub nr. 54/27.06.2014, formulată în termenul de preaviz(fila 68), salariatul P G a arătat că este de acord cu reducerea programului de lucru, la aceeaşi dată încheind cu pârâta  actul adiţional nr.5/27.05.2014 la contractul individual de muncă, prin care se modifica programul de lucru, începând cu data de 01.07.2014, de la 8 ore/zi, la 4 ore/zi, precum şi  salariul brut lunar, de la 850 lei la 450 lei(fila 93).

Referitor la situaţia financiară a asociaţiei, din actele depuse la dosar de pârâtă(contracte de împrumut, dispoziţii de încasare a aportului în numerar, registre de casă, ordine încasare numerar, balanţă de verificare din 31.12.2014) rezultă că, întradevăr, asociaţia avea dificultăţi financiare la data  concedierii reclamantului, ce persistau de mai mult timp.

În acest context însă, este greu de înţeles angajarea unei alte persoane, în speţă P  G, pe un post similar celui ocupat de reclamant, pe perioadă nedeterminată şi aceasta, cu doar 3 zile înainte de a se hotărî desfiinţarea unuia din cele două posturi de paznic de vânătoare.

Pârâta a susţinut că  lipsa surselor de venit  agrava situaţia financiară a asociaţiei, în condiţiile în care, prin  Ordinul nr.359/07.05.2014 privind  aprobarea cotelor de recoltă,  publicat in M.O. nr.353/14.05.2014, cota de vânat aprobată a fost nesemnificativă, dar acest ordin fusese deja  publicat  în Monitorul Oficial la data de 14.05.2014, fiind cunoscut de pârâta la data angajării celui de-al doilea paznic de vânătoare.

Pârâta a mai arătat că angajarea salariatului P G a fost necesară pentru înlăturarea deficientelor constatate de I.T.R.S.V. Râmnicu-Vâlcea, invocând procesul-verbal de control din 10.03.2014 si nota de constatare nr.38/10.03.2014. Din aceste acte rezultă că instalaţiile de vânătoare erau într-o stare avansată de degradare, dar nu sunt în măsură să explice această angajare, pentru o perioadă nedeterminată de timp, în condiţiile în care  efectuarea reparaţiilor  era o activitate temporară şi nu era principala atribuţie a unui paznic de vânătoare.

Motivul invocat de pârâtă pentru menţinerea salariatului P G pe postul de paznic de vânătoare rămas, respectiv împrejurarea  că doar acesta a  fost de acord cu reducerea timpului de muncă, nu poate fi primit de instanţă. Reclamantul a susţinut că nu i s-a oferit niciodată posibilitatea de a lucra cu timp de muncă parţial, iar  pârâta, deşi îi revenea sarcina probei, conform art.272 din Codul muncii, nu a făcut dovada contrară, arătând chiar, la solicitarea instanţei,  că nu poate face probe în acest sens.

Procedând în acest mod, pârâta şi-a încălcat propria decizie(decizia nr.46/30.05.2014), în baza căreia ambilor paznici trebuia să li se ofere posibilitatea de a accepta să fie  încadrati cu timp  de muncă parţial, cu renunţarea la preavizul acordat salariatului  celui mai vechi, care  era chiar reclamantul.

Totodată, se reţine că, potrivit extrasului din registrul general de evidenţă al salariaţilor(fila 101), salariatul P G a lucrat cu timp parţial, cu reducerea corespunzătoare a salariului, timp de trei luni(01.07.2014-30.09.2014), după care, începând cu luna octombrie 2014,  i s-a acordat salariul  pentru timp  normal de lucru. Aşadar, pârâta nu a intenţionat menţinerea unui angajat cu timp parţial de lucru, aşa cum stabilise, datorită dificultăţilor privind plata salariilor, ci a urmărit îndepărtarea reclamantului din asociaţie.

Pentru considerentele de fapt şi de drept arătate, instanţa apreciază că este întemeiată contestaţia împotriva deciziei de concediere, astfel că va anula decizia şi, în temeiul dispoziţiilor art.80 alin.1 si 2 din Codul muncii  republicat, va dispune reintegrarea reclamantului pe postul deţinut anterior concedierii şi  va obliga pârâta să plătească reclamantului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi actualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul de la data concedierii si până la  data reintegrării efective.

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind  drepturile salariale aferente  lunilor mai 2014, iunie 2014 si iulie 2014, acesta va fi respins ca rămas fără obiect, întrucât pârâta a acordat reclamantului drepturile salariale solicitate, după cum rezultă din statele de plată depuse la dosar, împrejurare confirmată şi de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite în parte cererea formulată de reclamantul V A, împotriva pârâtei A D- G.

 Anulează decizia de concediere nr. emisă de pârâtă.

 Dispune reîncadrarea reclamantului pe postul deţinut anterior concedierii.

 Obligă pârâta la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate si  reactualizate si cu celelalte drepturi de care  ar fi beneficiat  reclamantul, de la data concedierii(15.07.2014) şi până la data reîncadrării efective.

Respinge capătul de cerere privind  drepturile salariale aferente  lunilor mai 2014, iunie 2014 si iulie 2014, ca rămas fără obiect.

Sentinţă executorie.

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se depune la T G.

Pronunţată în şedinţa publică, azi, 26.02.2015, la T G.

Red.B.C.N.

Thred.B.C.N.

5 exp.

28.03.2015

Domenii speta

Spete similare