Antecontracte

Hotărâre 2 din 20.09.2011


Prin acţiunea civilă înregistrată la această instanţă, reclamanta FL a chemat în judecată pe pârâtul FA, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa, să constate intervenită, la data de 25 octombrie 2010, vânzarea-cumpărare suprafeţei totale de 13,1721 ha.

În motivarea acţiunii, a arătat reclamanta că pârâtul a fost împuternicit de mai multe persoane să vândă suprafeţe de teren aparţinând acestora (în total suprafaţa de 13.1761 ha teren arabil extravilan, situat pe raza comunei P, judeţul Teleorman). Întrucât intenţiona să cumpere teren în zonă, a încheiat cu pârâtul un antecontract de vânzare-cumpărare, prin care pârâtul se obliga să îi vândă, până la 1 ianuarie 2011, suprafaţa totală de 13.1761 ha, teren extravilan, situat în comuna P, judeţul Teleorman.

Preţul vânzării, de 11000 lei, l-a achitat integral la data încheierii antecontractului, iar terenul ce face obiectul antecontractului a aparţinut mandanţilor pârâtului şi ea, reclamanta, este în posesia terenului.. Până în prezent însă, pârâtul nu şi-a respectat obligaţia asumată, de a se prezenta la notar în vederea încheierii actului în formă autentică.

În susţinerea acţiunii, a depus, în copii, antecontractul încheiat la 25 octombrie 2010, procurile nr. 1133, 1125,1134, 1122, 971, 967, 1046, 1234, 1121, 1233, 1043, 20, 1120, 1011, 1044, 1132, 1157, 1155, 1158, 1038, 1015, 1159, 1040, 2006, 1041, 1039, 1048, 21, 969, 970, 943, 1123, 1042, 968, 1126, 22, 175/2010, titlurile de proprietate nr. 5501203 din 11.11.1996,  nr. 5501262 din 20.11.1996, nr. 5501061 din 13.12.1995, nr. 5501060 din 13.12.1995, nr. 5501024 din 6.11.1995, nr. 5500902 din 2.10.1995, nr. 5500512 din 30.01.1995, nr. 5501047 din 11.12.1995, nr. 5500701 din 12.06.1995, nr. 5501119 din 1.10.1996, nr. 5500526 din 21.02.1995, nr. 5500431 din 21.11.1994, nr. 5501025 din 6.11.1995, nr. 5500699 din 11.05.1995, nr. 5500445 din 23.11.1994, nr. 5501650 din 9.03.2004, nr. 5500854 din 25.08.1995, nr. 5501104 din 28.08.1996, nr. 5501636 din 9.03.2004, nr. 5500841 din 22.08.1995, nr. 5501606 din 21.10.2002, nr. 5501029 din 7.11.1995, nr. 5501065 din 13.12.1995, nr. 5500786 din 5.07.1995, nr. 5501109 din 9.09.1996, nr. 5501607 din 30.06.2003, nr. 5501150 din 29.10.1996, nr. 5500962 din 18.10.1995, nr. 5501475 din 19.01.1998, nr. 5501493 din 31.03.1999, nr. 5500360 din 31.10.1994, nr. 5500741 din 23.05.1995, nr. 5500520 din 21.02.1995, nr. 5500522 din 21.02.1995, nr. 5501209 din 11.11.1996, nr. 5501031 din 7.11.1995, eliberate de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Teleorman, certificate de moştenitor nr. x/1998, nr. x/2006, nr. x/1996, contract de donaţie nr. x/1996, contract de întreţinere nr. x/2002, sentinţa civilă nr. xxx/2008 a Judecătoriei Zimnicea, contract de vânzare-cumpărare nr. x/2001.

Pârâtul nu a formulat întâmpinare, însă a recunoscut susţinerile reclamantei din acţiune, prezent la instanţă la termenul din 20 septembrie 2011.

La termenul din 20 septembrie 2011, instanţa a invocat din oficiu excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului FA.

Astfel, din înscrisurile depuse la dosar, cât şi din susţinerile părţilor, rezultă că pârâtul nu este proprietarul terenurilor ce au făcut obiectul antecontractului, ci mandatarul proprietarilor acestor suprafeţe de teren, fiind împuternicit de aceştia să le vândă.

Potrivit disp.art. 1532 c.civ., mandatul este un contract în puterea căruia o persoană se obligă de a face ceva pe seama unei alte persoane de la care a primit însărcinare, text de lege din care rezultă că raporturile juridice născute din actul încheiat de mandatar există între mandant şi cel cu care se contractează, în speţă între proprietarii terenurilor şi reclamantă, iar nu între pârât şi reclamantă, iar condiţiile de validitate ale convenţiei se apreciază cu privire la persoana mandantului, acesta trebuind să fie chemat în proces ca pârât.

Aşa fiind, văzând şi disp.art. 137 c.pr.civ., instanţa urmează să admită excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului, invocată din oficiu, şi să respingă cererea ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.