Anulare act administrativ

Sentinţă civilă 186 din 13.03.2015


R O M Â N I A

TRIBUNALUL COVASNA

SECŢIA CIVILĂ

SENTINŢA CIVILĂ NR.186

Şedinţa publică din 13 martie 2015

Completul constituit din:

PREŞEDINTE: …………

GREFIER: …………….

Pe rol fiind pronunţarea asupra acţiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul M. M., în contradictoriu cu pârâta CNAS- Casa de Asigurări de Sănătate Covasna, având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică de astăzi, la pronunţare, se constată lipsa părţilor.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:

Dezbaterile asupra cauzei de faţă au avut loc în şedinţa publică din 13 februarie 2015 susţinerile părţilor fiind consemnate în încheierea de şedinţă din aceea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentinţă, iar instanţa în vederea deliberării a amânat pronunţarea asupra cauzei pentru data de 27 februarie 2015 şi apoi pentru astăzi 13 martie 2015

T R I B U N A L U L

I. Prin acţiunea formulată la data de 23.09.2014 şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Sfântu Gheorghe sub nr. ………… reclamantul M. M. a chemat în judecată pe pârâta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE COVASNA solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea Deciziei de impunere din oficiu rectificativă nr. 11239/26.02.2014 şi a Deciziei rectificative referitoare la obligaţii de plată accesorii nr. 11239/26.02.2014 precum şi anularea Deciziei nr. Ad. 11239/16.05.2015 de soluţionare a contestaţiei administrative prealabile, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii se arată că, în fapt, începând cu data de 01.04.2004 reclamantul s-a înregistrat la Registrul Comerţului ca Persoană Fizică Autorizată, însă nu a desfăşurat niciun fel de activitate, fapt care reiese din documentele depuse la ANAF, iar la data de 16.09.2010, prin Rezoluţia nr. 3435 s-a dispus radierea din oficiu a acestei PFA.

Se arată că actele administrative atacate sunt nelegale, în mod greşit pârâta invocând prevederile art. 83 alin.4 din OG 92/2003, în condiţiile în care reclamantul a depus declaraţiile la ANAF, iar pe de altă parte, stabilirea din oficiu a obligaţiilor fiscale nu se face în cazul contribuabililor inactivi, situaţie în care se află şi reclamantul.

De asemenea, se arată că potrivit art. 83 alin.4/1 din OG 92/2003, decizia de impunere se desfiinţează de organul fiscal la data depunerii  declaraţiei fiscale.

Totodată, se arată că, în ceea ce priveşte invocarea art. 257 alin.2 lit.b din legea 95/2006, nu poate fi ignorat faptul că reclamantul nu obţine în mod efectiv niciun fel de venit din activităţi independente, nu are pensie şi nici alte surse de venit, astfel încât s-a stabilit în sarcina acestuia contribuţia la asigurările de sănătate.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii 554/2004, ale Legii 95/2006 şi pe cele ale O.G. nr. 92/2003.

II. La data de 11.11.2014 pârâta a depus în apărare la dosar întâmpinare (fila 22), solicitând respingerea cererii ca fiind nelegală şi netemeinică.

În motivarea întâmpinării se arată că, în fapt,  deciziile de impunere invocate în cerere de reclamant au fost întocmite cu respectarea dispoziţiilor art. 83 alin 4 din OG nr. 2 privind Codul de procedură fiscală, vizând perioada 1 ian. 2008-30 iunie 2012, pe baza datelor transmise de ANAF.

Se arată că asigurările sociale sunt obligatorii şi funcţionează ca un sistem unitar, persoanele fizice autorizate fiind obligate să depună la casele de asigurări declaraţiile privind obligaţiile fiscale şi dovada plăţii contribuţiilor.

Se arată totodată că partea a fost înştiinţată şi i s-au stabilit obligaţii imediat ce a fost identificată, contribuţia calculându-se şi neputând fi mai mică decât cea calculată la nivelul salariului minim brut pe ţară lunar pentru veniturile obţinute din activităţi independente, dacă acestea sunt singurele venituri asigurate.

Se arată că partea a făcut dovada faptului că a încetat activitatea în data de 16.09.2010, motiv pentru care i-au fost recalculate obligaţiile, fiind însă respectat art. 257 alin.2 lit.b din Legea 95/2006.

În sfârşit, în ceea ce priveşte invocarea faptului că persoana fizică autorizată ar fi fost declarată contribuabil inactiv, se arată că nu a fost depus niciun act administrativ emis în acest sens în conformitate cu art. 78 indice 1 pct.2 din OG. 92/2003.

În drept, întâmpinare se întemeiază pe prevederile art. 205 NCPC. şi pe cele ale Legii 95/2006.

III. În conformitate cu art. 131 alin.1 NCPC. instanţa a constat la primul termen la care părţile au fost legal citate competenţa generală, materială şi teritorială a Tribunalului Covasna de soluţionare a pricinii, pentru considerentele cuprinse în încheierea interlocutorie pronunţată la data de 16 ianuarie 2015.

IV. În dovedirea acţiunii şi respectiv în apărare, părţile au depus la dosar înscrisuri, respectiv actele administrative a căror anulare s-a solicitat  - Deciziile nr. 11239/26.02.2014 şi nr. 11239/26.02.2014 şi respectiv  Decizia nr. Ad. 11239/16.05.2015, dovada de comunicare a acestora şi, în conformitate cu art. 13 alin.1 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii acestora, fiind totodată depusă de către reclamant adeverinţa de coasigurat emisă la data de 27 mai 2014 (fila 51).

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

V. În fapt, organul administrativ Casa de Asigurări de Sănătate Covasna a emis la data de  26 februarie 2014 decizii de impunere din oficiu, prin aceste acte administrative fiind stabilite în sarcina părţii reclamantei obligaţii fiscale, după cum urmează:

• prin decizia de impunere din oficiu rectificativă nr. 11239/26.02.2014 a fost stabilită obligaţia de plată a sumei totale de 1033,2 lei reprezentând contribuţie la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate pentru intervalul de timp 1 ianuarie 2008-30 septembrie 2010;

• prin decizia rectificativă referitoare la obligaţii de plată accesorii nr. 11239/26.02.2014 a fost stabilită obligaţia de plată a accesoriilor calculate pentru obligaţia principală aferentă perioadei de mai sus în sumă totală de 584,62 lei

Instanţa reţine că deciziile de impunere au fost emise în contextul comunicării de către AJFP Covasna către CAS Covasna a veniturilor realizate de reclamant începând cu anul 2009, în conformitate cu extrasul depus la fila 47 dosar.

Împotriva celor două decizii de impunere emise în data de 26 feb. 2014  reclamantul a formulat contestaţie administrativă (fila 10) aceasta fiind respinsă prin decizia nr. Ad. 11239/16.05.2015, formulând totodată prezenta acţiune în contencios administrativ.

VI. Pe fond, tribunalul reţine că obligaţiile fiscale au fost stabilite prin raportare la calitatea reclamantului de persoană fizică autorizată (PFA), calitate avută de reclamant până la data de 16 septembrie 2009, aspect însuşit de ambele părţi în cauză.

Soluţionând acţiunea, instanţa va avea în vedere, în drept, instanţa va avea în vedere că în conformitate cu art. 208 alin.3 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii şi funcţionează ca un sistem unitar, iar unul dintre principiile care guvernează acest sistem este acela că participarea la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate este obligatorie, astfel cum prevede art. 208 alin.3 lit.f din acest act normativ.

Prin raportare la această prevedere legală instanţa reţine că asigurarea socială de sănătate este obligatorie, regimul acestei categorii de asigurare fiind reglementat de legiuitor, persoanele fizice şi juridice având obligaţia legală de achita contribuţia la fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, atât baza de calcul cât şi procentul aplicat fiind de asemenea stabilite prin lege, art. 256 alin. 2  din Legea 95/2005 stipulând că, în ceea ce priveşte persoanele juridice şi fizice care au calitate de angajator contribuţia se colectează prin ANAF, iar în cazul celorlalte persoane fizice (pentru care colectarea nu se face prin ANAF) colectarea se face prin casele de asigurări.

În ceea ce priveşte baza de calcul şi respectiv categoriile de persoane care au obligaţia de a achita contribuţia, art. 257 alin.1 din Legea 95/2006 stipulează, între altele, că procentul legal de calcul al contribuţiei se aplică asupra veniturilor impozabile realizate de persoane care desfăşoară activităţi independente care se supun impozitului pe venit; dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuţia, aceasta nu poate fi mai mică decât cea calculată la un salariu de bază minim brut pe ţară, lunar.

Raportând aceste prevederi legale, instanţa urmează a analiza în cele de mai jos modul de stabilire şi de calcul al obligaţiei de plată a contribuţiei prin deciziile atacate.

În ceea ce priveşte anul 2008, instanţa va avea în vedere că reclamantul a avut calitate de persoană fizică autorizată, iar conform deciziei s-a pornit de la premisa că acesta a realizat venituri a căror medie lunară a fost mai mică decât salariul de bază minim brut pe ţară lunar stabilit prin HG nr. 1507/2007 din 12 decembrie 2007 pentru stabilirea salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata şi prin HG 1051/2008 (500 pentru lunile ian-sept. şi 540 lei pentru lunile oct-dec.), sens în care a fost stabilită  baza de calcul la suma totală aferentă anului 2008 de 6.120 lei (fila 13), fiind calculate obligaţii suplimentare de plată a CAS în sumă de 367,20 lei;

Cu toate acestea, tribunalul constată că  din documentaţia depusă la dosar de către pârâtă (fila 35 şi urm.), documentaţie care a stat la baza deciziei atacate,  nu rezultă care a fost baza de calcul prin raportare la care organul administrativ a calculat contribuţia, extrasul comunicat de ANAF în conformitate cu Protocolul încheiat între cele două instituţii încă din anul 2007 evidenţiind doar veniturile aferente ulterioare acestui an, adică începând cu anul 2009.

Pentru aceste considerente, instanţa constată că în cauză pârâta a stabilit obligaţia de plată aferentă anului 2008 fără a analiza în mod efectiv veniturile realizate de contribuabil, în esenţă fără a deţine informaţii cu privire la aceste venituri şi fără a le indica în mod efectiv, pentru ca instanţa să poată stabili dacă norma legală în baza căreia a fost calculată obligaţia a fost corect aplicată, sub acest aspect acţiunea reclamantei fiind întemeiată.

În anul 2009 a obţinut venituri nete în calitate de PFA în sumă de 10  lei, astfel cum rezultă din extrasul din raportul ANAF (fila 47), iar în condiţiile în care media lunară a  acestor venituri  este evident mai mică decât salariul de bază minim brut pe ţară lunar stabilit prin HG 1051/2008 ( de 600 lei lunar), a fost majorată baza de calcul la suma totală aferentă anului 2009 de 7.200 lei (fila 13), fiind în mod legal calculate obligaţii suplimentare de plată a CAS în sumă de 468 lei prin aplicarea procentului de 6,5% prevăzut de art. 257 alin.2 din Legea 95/2006;

În primul semestru al anului 2010 reclamantul a avut calitate de persoană fizică autorizată şi a obţinut un venit net de 10 lei astfel cum rezultă din extrasul din raportul ANAF (fila 47), iar în condiţiile în care media lunară a  acestor venituri  este mai mică decât salariul de bază minim brut pe ţară lunar stabilit prin HG 1051/2008 (de 600 lei), a fost majorată baza de calcul la suma totală aferentă anului 2010 la suma de 7200 lei, avându-se însă în vedere ca bază de calcul jumătate din această sumă, deoarece perioada avută în vedere este de doar 6 luni, baza de calcul fiind deci de 3600 lei, la care a fost aplicat procentul de 5,5% prevăzut de art. 7 alin. (2) lit.f din Legea nr. 11/2010, rezultând obligaţia de plată a CAS în sumă de 198 lei, calculată în mod legal de pârâtă.

Faţă de aceste considerente de fapt şi de drept, luând în considerare că veniturile nete declarate de contribuabil pentru anii 2009 şi semestrul I 2010 se încadrează în ipoteza art. 257 alin.2 lit.b din Legea 95/2006, în sensul că sunt inferioare salariului de bază minim brut pe ţară lunar, instanţa nu va reţine susţinerea reclamantului potrivit căreia ar fi trebuit să fie avut în vedere ca bază de calcul venitul net declarat, în mod corect procedând pârâta la recalcularea bazei de calcul în conformitate cu art. 257 alin.2 lit.b din Legea 95/2006, sens în care instanţa constată că în cauză pârâta a stabilit în mod legal obligaţiile de plată aferente anului 2009 şi primului semestru al anului 2010, în această măsură impunându-se menţinerea deciziei de calcul al obligaţiilor principale.

Pe de altă parte, relativ la faptul reclamantul nu a încheiat un contract de asigurare, având în vedere că obligaţia de plată a contribuţiei este una legală, imperativă, care nu este lăsată la latitudinea persoanei care obţine această calitate de venituri, obligaţia de plată a contribuţiei fiind reglementată de legiuitor, iar calitatea de asigurat fiind conferită chiar de plata efectivă a contribuţiei la fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, astfel cum prevede în mod expres art. 211 alin.1 din Legea 95/2006 potrivit căruia "Sunt asiguraţi, potrivit prezentei legi, toţi cetăţenii români ... care ...  fac dovada plăţii contribuţiei la fond, în condiţiile prezentei legi."

În ceea ce priveşte apărarea potrivit căreia reclamantul are calitate de coasigurat, instanţa nu o va reţine, având în vedere că adeverinţa invocată depusă la fila 51 dosar vizează o perioadă ulterioară celei în discuţie, ulterioară anului 2010.

Pentru toate motivele expuse, instanţa constată că decizia de impunere  din oficiu nr. 11239/26.02.2014 este în parte nelegală, reclamantul datorând contribuţia la fondul naţional pentru perioada 1 ianuarie 2009-semestrul I 2010, baza de calcul fiind corect stabilită pentru acest interval de timp, iar contribuţia corect calculată prin aplicarea cotei legale mai sus arătate, însă pentru anul 2008 aceasta fiind nelegal calculată, impunându-se anularea parţială a acestui act administrativ atacat.

VII. În ceea ce priveşte însă decizia de calcul al accesoriilor, instanţa va avea în vedere că acestea au fost calculate pentru neplata contribuţiei aferente  intervalului de timp începând cu anul 2008, obligaţiile principale de plată fiind stabilite pentru prima dată în luna octombrie 2013 (prin prima decizie emisă), adică după 5 ani de la momentul de început al intervalului avut în vedere la calcul, odată cu creanţa principală stabilindu-se şi obligaţia de plată a accesoriilor, contribuabilul fiind astfel informat simultan cu privire la faptul că datorează contribuţia pentru o perioadă începând cu cinci ani înainte şi de asemenea cu privire la faptul că datorează majorări pentru că nu a executat la termen obligaţii cu privire la care nu  a fost niciodată încunoştinţat.

În acest sens, în drept, instanţa va avea în vedere că potrivit art. 261 alin.1 din Legea 5/2006 angajatorii şi asiguraţii care au obligaţia plăţii contribuţiei în condiţiile prezentei legi şi care nu o respectă datorează pentru perioada de întârziere majorări de întârziere în condiţiile Codului de procedură fiscală, în acelaşi sens fiind art. 41 alin.2 din Ordinul 617/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calităţii de asigurat, respectiv asigurat fără plata contribuţiei, precum şi pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate

Totodată, se va avea în vedere că potrivit art. 261 alin.5 din Legea 95/2006 persoanele prevăzute la art. 257 şi 258, adică persoanele asigurate sau persoanele juridice sau fizice care au calitatea de angajator, au obligaţia de a pune la dispoziţia organelor de control ale ANAF sau ale caselor de asigurări, după caz, documentele justificative şi actele de evidenţă necesare în vederea stabilirii obligaţiilor la fond.

De asemenea, în conformitate cu art. 222 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii  fiecare asigurat are dreptul de a fi informat cel puţin o dată pe an, prin casele de asigurări, asupra serviciilor de care beneficiază, a nivelului de contribuţie personală şi a modalităţii de plată, precum şi asupra drepturilor şi obligaţiilor sale.

Coroborând toate aceste norme legale, instanţa reţine, în primul rând, că obligaţia de plată a contribuţiei se stabileşte de casa de asigurări şi se calculează pe baza declaraţiei de venituri care putea fi depusă atât la casa de asigurări cât şi la organul fiscal.

În al doilea rând, se reţine că legiuitorul a stabilit obligaţia legală a case de asigurări de a informa anual asiguratul cu privire la nivelul contribuţiei şi modul în care se plăteşte precum şi cu privire la drepturile şi obligaţiile acestuia, raţiunea acestei obligaţii vizând inclusiv posibilitatea efectivă a asiguratului de a cunoaşte cuantumul contribuţiei datorate pentru a-şi executa obligaţia de plată la scadenţă.

Or, în speţa de faţă, astfel cum rezultă din cele reţinute, deşi casa de asigurări a încheiat încă din anul 2007 Protocolul cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, astfel că avea la dispoziţie veniturile obţinute de asigurat, cunoscând prin urmare atât existenţa obligaţiei acestuia de plată a contribuţiei la fond şi a întinderii sale, cu toate acestea pârâta nu a procedat la informarea asiguratului şi a emis deciziile de impunere la limita termenului de prescripţie, nedând posibilitatea acestuia de a-şi executa la termen obligaţia legală.

Pentru toate considerentele expuse, reţinând că modul de administrare a drepturilor şi obligaţiilor asiguratului cu privire la plata contribuţiei la fondul naţional al asigurărilor de sănătate excede culpei asiguratului, acesta nefiind informat cu privire la obligaţia de plată a contribuţiei şi neavând posibilitatea de achita la scadenţă sumele datorate, modul defectuos în care casa de asigurări şi-a îndeplinit obligaţiile analizate mai sus neputând fi imputat asiguratului, tribunalul constată că decizia de calcul al accesoriilor este nelegală, impunându-se anularea acesteia.

VIII. Faţă de toate cele reţinute, în conformitate cu art. 218 alin.2 Cod procedura fiscala din Codul de procedură fiscală raportat la art. 18 alin.1 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ urmează a fi admisă în parte acţiunea formulată de reclamant, dispunându-se anularea parţială a deciziei nr. 11239/16.05.2015 emisă de pârâtă de soluţionare a contestaţiei administrative, anularea parţială a Deciziei de impunere din oficiu rectificativă nr. 11239/26.02.2014 emise de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Covasna, în sensul înlăturării obligaţiei de plată a sumei de 367,20 lei reprezentând contribuţia aferentă anului 2008 şi al menţinerii obligaţiei de plată a sumei totale de 666,00 lei reprezentând contribuţia stabilită pentru anii 2009 şi 2010.

Totodată, se va dispune anularea deciziei rectificative referitoare la obligaţii de plată accesorii nr. 11239/26.02.2014 emise de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Covasna.

IX.  Faţă de soluţia de admitere în parte a acţiunii, instanţa va dispune conform art. 453 NCPC. obligarea pârâtei - aflată în culpă procesuală - la plata cheltuielilor de judecată către reclamant în cuantum de 100 lei reprezentând taxa judiciară de timbru achitată conform chitanţei depuse la fila 18 dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul M. M. domiciliat în ………,având C.N.P. ……….., în contradictoriu cu pârâta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE COVASNA, cu sediul în mun. …………….

Anulează parţial decizia nr. 11239/16.05.2015 emisă de pârâtă de soluţionare a contestaţiei administrative, în sensul celor de mai jos.

Anulează parţial Decizia de impunere din oficiu rectificativă nr. 11239/26.02.2014 emisă de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Covasna, în sensul că:

• înlătură obligaţia de plată a sumei de 367,20 lei reprezentând contribuţia aferentă anului 2008;

• menţine obligaţia de plată a sumei totale de 666,00 lei reprezentând contribuţia stabilită pentru anii 2009 şi 2010.

Anulează Decizia rectificativă referitoare la obligaţii de plată accesorii nr. 11239/26.02.2014 emisă de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Covasna.

Obligă pârâta la plata sumei de 100 lei către reclamant - cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs care se va depune la Tribunalul Covasna în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi  - 13.03.2015.

Preşedinte Grefier