Plangere contraventionala

Sentinţă civilă 4561 din 07.10.2014


Dosar nr. 6956/288/2014

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA RÂMNICU VALCEA

CIVILA

Operator de date cu caracter personal nr.4246

SENTINŢA CIVILA Nr. 4561

Şedinţa publică de la 07 Octombrie 2014

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE Mitu Dragan

Grefier Zenovia Popescu

Pe rol fiind judecarea cauzei civil privind pe petentul AISM  în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL JUDEŢEAN DE POLIŢIE V, având ca obiect plângere contravenţională.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit părţile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul se află la primul termen de judecată.

Se constată că prin serviciul registratură, intimatul a depus la dosar copia tehnoredactată a procesului verbal ce se solicită a fi anulat.

Instanţa constată că este prima zi de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, astfel că, potrivit art. 94 alin. 4 C.pr.civ., combinat cu art. 118 din OUG nr. 195/2002, constată că Judecătoria Rm. Vâlcea este competentă din punct de vedere general, material şi teritorial cu soluţionarea prezentei cauze.

Constatând că în afară de înscrisurile depuse a dosar, alte cereri nu au mai  fost formulate de către părţi, instanţa reţine cauza pentru soluţionare.

INSTANŢA

Deliberând, constată următoarele:

Sub  nr. 6.956/288/2014 a fost înregistrată plângerea formulată de către AISM împotriva procesului verbal de contravenţie seria CP nr. 7068947/08.07.2014 emis de intimatul IPJ V.

În fapt arată că prin procesul verbal de mai sus i s-a aplicat sancţiunea contravenţională a amenzii în cuantum de 180 lei şi şase puncte penalizare, motivându-se că în data de 08.07.2014 a condus autoturismul proprietate a SC ETL din BM în localitatea B, depăşind limita legală de viteză.

Consideră că cele susţinute în descrierea contravenţiei nu corespund adevărului. La data de mai sus, se deplasa pe acesta rută însă viteza de deplasare nu era cea care i-a fost comunicată de organele de poliţie respectiv 94 km/oră. După ce a fost oprit de către un echipaj al poliţiei rutiere şi i-a adus la cunoştinţă că a depăşit limita legală de viteză, a solicitat să îi arate pe aparatul radar care este viteza cu care a circulat însă agentul de poliţie a refuzat acest lucru. 

Solicită admiterea plângerii şi să se anuleze acest proces verbal, susţinând că nu este vinovat de comiterea vreunei contravenţii.

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată. Solicită instanţei se verifice dacă  plângerea a fost introdusă în termen şi dacă s-au achitat taxele judiciare de timbru.

Consideră că nu există nici un motiv de nulitate absolută a procesului verbal de contravenţie, acesta fiind întocmit cu respectarea tuturor condiţiilor de formă şi fond prevăzute de OG nr. 2/2001 cu modificările si completările ulterioare. Singurele menţiuni a căror lipsă atrage nulitatea absolută procesului verbal de contravenţie sunt cele stabilite în mod expres şi limitativ în textul de lege al art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.

Pe fond, arată că petentul a fost sancţionat contravenţional prin procesul verbal de contravenţie seria CP nr. 7068947 întrucât a condus un autovehicul cu viteză mai mare decât cea legal admisă pe sectorul respectiv de drum precum şi pentru faptul că a circulat având defecţiuni la sistemul de iluminare.

În esenţă, intimatul precizează că fapta este probată cu înregistrarea video efectuată în cauză de operatorul radar, că acesta nu prezintă eroare iar în cuprinsul procesului verbal au fost înserate menţiunile necesare stabilirii identităţii cinemometrului.

Cu privire la cea de a doua faptă, arată că petentul nici nu a infirmat-o iar procesul verbal de contravenţie a fost semnat de contravenient fără vreo altă obiecţie.

În ceea ce priveşte pericolul social al faptelor menţionează că agentul constatator a aplicat sancţiunea contravenţională în mod corect şi în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare,  sancţiunea fiind direct proporţională cu gradul de pericol social al faptei comise.

Spre dovadă a depus la dosar înscrisuri.

Analizând actele dosarului instanţa constată şi reţine că petentul a fost sancţionat cu avertisment şi amendă de 180 lei prin procesul verbal de contravenţie seria CP nr. 7068947/08.07.2014. 

S-a reţinut din procesul verbal de contravenţie aflat la fila 7, greu inteligibil, că aceasta a  condus autoturismul marca M cu nr. de înmatriculare ….. pe raza localităţii B  cu viteza de 94 Km/h şi cu defecţiuni la sistemul de iluminare. Nici în întâmpinare intimatul nu prezintă starea de fapt concretă, ci noţiuni generale despre faptele reţinute în procesul verbal de contravenţie, unele care nici nu au legătură cu cauza.

Plângerea a  fost formulată în termenul legal şi s-a achitat taxa judiciară de timbru. 

Sub aspectul legalităţii, instanţa reţine că procesul verbal cuprinde menţiunile obligatorii prevăzute de lege  sub sancţiunea nulităţii.

Sub aspectul temeiniciei se reţine că, potrivit prevederilor art. 109 alin. 2 din OG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, constatarea contravenţiilor se poate face şi cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenţiei. Potrivit prevederilor art. 121 alin. 2 din Regulamentul de aplicare a OG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice aprobat prin HG nr. 1391/2006, nerespectarea regimului de viteza stabilit conform legii se constată de către poliţiştii rutieri, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic.

De asemenea, potrivit art. 181 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a OG nr. 195/2002, în situaţia în care fapta a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau unui mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic, poliţistul rutier încheie un proces-verbal de constatare a contravenţiei, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1D, după prelucrarea înregistrărilor şi stabilirea identităţii conducătorului de vehicul.

Pentru ca înregistrarea să poată fi folosită ca probă, potrivit prevederilor pct. 3.5.1 din Norma de metrologie legală 021-05 NML "Aparate pentru măsurarea vitezei de circulaţie a autovehiculelor (cinemometre)", aprobată prin Ordinul Biroului Român de Metrologie nr. 301/2005, modificat prin Ordinul Biroului Român de Metrologie Legală nr. 153/2007, înregistrările efectuate trebuie să cuprindă cel puţin următoarele:

- data şi ora la care a fost efectuată măsurarea;

- valoarea vitezei măsurate;

- faptul că a fost efectuată autotestarea (conform paragrafului 3.2.6.), dacă aparatul poate să treacă în regim de măsurare fără să efectueze autotestarea;

- imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidenţă numărul de înmatriculare al acestuia.”

Acuzaţia adusă petentului este o acuzaţie penală în sensul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, iar acesta beneficiază şi în procedura contravenţională de prezumţia de nevinovăţie, care a fost instituită cu scopul de a proteja indivizii faţa de posibilele abuzuri din partea autorităţilor, motiv pentru care sarcina probei în procedura contravenţională desfăşurată în faţa instanţei de judecată revine în primul rând organului constatator şi nu petentului.

În privinţa probaţiunii, petentul ar trebui să facă dovada contrarie, celor consemnate în procesul-verbal, doar în situaţia în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanţa în privinţa vinovăţiei lui dincolo de orice îndoiala rezonabilă. Din faptul că petentul a semnat procesul verbal de contravenţie nu trebuie să se înţeleagă că acesta a recunoscut săvârşirea faptelor şi agentul constatator nu mai este obligat să prezinte probe pentru a  demonstra vinovăţia lui.

În speţă organul constatator deşi a depus la dosar înregistrarea pe suport  DVD, din analizarea înregistrării nu se poate identifica în niciun fel autoturismul condus de petent pentru a se verifica dacă acesta avea defecţiuni la sistemul de iluminare şi faptul că a circulat cu viteza menţionată în actul sancţionator.

Pentru aceste motive, înregistrare nu poate fi folosită ca probă în cauză.

Cum intimatul nu a făcut cu alte mijloace de probă dovada faptelor reţinute în sarcina petentului, plângerea urmează a fi admisă şi a se dispune anularea procesului verbal contestat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite plângerea privind pe petentul AISM în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL JUDEŢEAN DE POLIŢIE V.

Anulează procesul verbal de contravenţie seria CP nr. 7068947/08.07.2014 emis de intimat.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria  V. 

Pronunţată în şedinţă publică azi  7 octombrie 2014.

 Preşedinte, Grefier,

Mitu Drăgan   Zenovia Popescu

Red.M.D.tehnored.P.Z./14.10.2014/4ex

Com.părţilor azi 15.10.2014

1