Exceptie de tardivitate a recursului. Decaderea din termenul de recurs

DREPT PROCESUAL CIVIL

Exceptie de tardivitate a recursului. Decaderea din termenul de recurs

- art. 103, 301, 310 Cod de procedura civila

Conform art. 301 Cod de procedura civila, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotarârii daca legea nu dispune altfel.

Conform art. 103 Cod de procedura civila, neexercitarea oricarei cai de atac, deci si a recursului, în termenul legal, atrage decaderea, daca legea nu dispune altfel, sau partea nu face dovada ca a fost împiedicata printr-o împrejurare mai presus de vointa sa.

În cauza având ca obiect Legea nr. 10/2001, termenul de recurs a fost de 15 zile, pe care recurenta nu l-a respectat, astfel ca neexercitarea caii de atac în acest termen atrage decaderea, partea nefacând dovada existentei unei împrejurari mai presus de vointa sa, ca sa o fi împiedicat în acest sens.

Termenul de exercitare a unei cai de atac este imperativ si peremptoriu, astfel ca exercitarea caii de atac dupa împlinirea termenului este tardiva, sanctiunea fiind decaderea, care poate fi invocata de oricare dintre parti, de procuror, sau de catre instanta din oficiu.

În situatia în care norma încalcata are caracter imperativ, decaderea poate fi invocata în orice moment al procesului.

În cazul de fata, având în vedere prevederile art. 310 Cod de procedura civila care stipuleaza ca daca nu se dovedeste la prima zi de înfatisare ca recursul a fost depus peste termen, el va fi socotit în termen. Asadar exceptia de tardivitate poate fi invocata doar la prima zi de înfatisare, ceea ce instanta de recurs a si facut, iar partea recurenta nu a facut dovada ca s-ar fi depus în termen sau ar fi fost împiedicata printr-o împrejurare mai presus de vointa sa, desi s-a si amânat pronuntarea hotarârii în acest sens, conform art. 146 Cod de procedura civila.

Curtea de Apel Oradea, Sectia I-a civila

Decizia nr. 238/2015-R din 23.06.2015 (dosar nr. 9293/111/2003/a1*)

Prin sentinta civila nr. 11 din data de 30 ianuarie 2015 Tribunalul Bihor a admis exceptia autoritatii de lucru judecat invocata din oficiu si în consecinta, a respins actiunea principala formulata de M. C.R., în calitate de succesor al reclamantei R. M., succesoare a reclamantului R. C.L. în contradictoriu cu pârâtii Primaria A., jud. Bihor, Spitalul de Pneumoftiziologie A., Sanatoriul TBC G., jud. Bihor, Spitalul de Pneumoftiziologie O., Ministerul Finantelor Publice Bucuresti, Consiliul Local A., jud. Bihor, Primarul Comunei A., Statul Român prin Prefectura B., SC S. SRL, pe motivul existentei autoritatii de lucru judecat, a fost respinsa actiunea reconventionala formulata de reclamanta reconventionala Spitalul de Pneumoftiziologie O., au fost respinse cererile de interventie formulate de intervenientii S. L., M. S., N. L., S. A., S. G., S. M., S. V., S. G. A., S. I. L., R. A. O., fara cheltuieli de judecata.

Pentru a pronunta aceasta hotarâre prima instanta a retinut urmatoarele:

Prin sentinta civila nr. 108/24.02.2009 pronuntata de Tribunalul Cluj, irevocabila prin decizia civila nr. 1989/R/2009 pronuntata de Curtea de Apel Cluj, s-a dispus anularea Deciziilor nr. 41, 42, 43 din 21.01.2002, emise de Spitalul de Pneumoftiziologie A. prin care s-au respins notificarile privind restituirea în natura a imobilelor înscrise în CF 447 G. si s-au stabilit masuri reparatorii prin echivalent în favoarea def. R. C.L., în calitate de succesor dupa def. tabular M. (M.) A.

Totodata s-a dispus restituirea în natura în favoarea reclamantei a imobilelor din CF 447 G., nr. topo 113, casa si curte intravilan, în suprafata de 4043 mp, nr. topo 114, teren arator în intravilan, în suprafata de 4629 mp, nr. topo 120, teren arator în intravilan, în suprafata de 1719 mp, toate foste imobile ale unitatii spitalicesti, sectia II G., din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie A., acestea fiind compuse din cladiri: pavilion bolnavi, magazie, uzina de apa, locuinta medic, sopron, doua garaje, ghereta paza, statie clorinare si teren mentionat mai sus, s-a dispus întabularea în c.f. a dreptului de proprietate a reclamantei asupra imobilelor din c.f. 447 G., nr. top. 113, 114, 120, s-a respins capatul de cerere referitor la constatarea faptului ca imobilele de mai sus au trecut în proprietatea Statului Român în mod abuziv.

Fata de împrejurarea ca obiectul  prezentului litigiu este identic cu cel solutionat irevocabil prin sentinta si decizia civila mai sus amintita, instanta a invocat din oficiu în sedinta publica din 30 ianuarie 2015 exceptia autoritatii de lucru judecat cu privire la care retine urmatoarele:

În esenta, puterea de lucru judecat a unei hotarâri judecatoresti semnifica faptul ca o cerere nu poate fi judecata în mod definitiv decât o singura data (bis de eadem re ne sit actio), iar hotarârea este prezumata a exprima adevarul si nu trebuie sa fie contrazisa de o alta hotarâre (res judicata pro veritate habetur).

Dupa cum se poate observa efectul de „lucru judecat” al unei hotarâri judecatoresti are doua acceptiuni:

Stricto sensu autoritatea de lucru judecat (bis de eadem), face imposibila judecarea unui nou litigiu între aceleasi parti, pentru acelasi obiect, cu aceeasi cauza (exclusivitatea);

Astfel trebuie subliniat faptul ca „pentru ca sa existe identitate de obiect între doua actiuni, nu este nevoie ca obiectul sa fie formulat în ambele actiuni în acelasi mod, ci este suficient ca din cuprinsul acestor actiuni sa rezulte ca scopul final urmarit de reclamant este acelasi în ambele actiuni si, chiar daca în primul litigiu s-a discutat numai pe cale incidenta un drept invocat de o parte, solutia data de instanta are putere de lucru judecat într-o actiune în care se încearca valorificarea aceluiasi drept”.

Mai mult „Principiul puterii lucrului judecat împiedica nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având acelasi obiect, aceeasi cauza si fiind purtat între aceleasi parti, ci si contrazicerea între doua hotarâri judecatoresti, adica infirmarea constatarilor facute într-o hotarâre judecatoreasca definitiva printr-o alta hotarâre judecatoreasca posterioara, data în alt proces”.

Foarte important este faptul ca puterea de lucru judecat nu este limitata la dispozitivul hotarârii, ci ea se întinde si asupra considerentelor hotarârii, care constituie sustinerea necesara a dispozitivului,  facând corp comun cu acesta. În acest sens s-au pronuntat doctrina si practica judiciara.

Asadar, de vreme ce aceeasi problema dedusa judecatii într-un litigiu dintre aceleasi parti a fost solutionata irevocabil pe cale incidentala sau pe fond într-un anumit sens, rezulta ca acest aspect retinut de instanta, care a stat la baza solutiilor din dispozitivul hotarârilor, a dobândit putere de lucru judecat si, în mod corect, trebuie avut în vedere de instanta sesizata ulterior.

Argumentele prezentate la acest punct sunt valabile în mod egal în solutionarea aceleiasi probleme într-un litigiu cu aceleasi parti, cât si împreuna cu alte parti iar problema juridica transata este identica.

Prin urmare, întrucât în speta cu privire la deciziile contestate  s-a pronuntat în mod irevocabil Curtea de Apel Cluj prin decizia civila nr.1989/R/2009, Tribunalul a admis în baza art. 166 Cod procedura civila exceptia autoritatii de lucru judecat invocata din oficiu si în consecinta a respins actiunea formulata de reclamant pe motivul existentei autoritatii de lucru judecat.

În ceea ce priveste actiunea reconventionala instanta a respins-o întrucât pârâta reconventionala nu a facut dovada pretentiilor sale, nu a produs nici o proba si nu a depus nici un înscris care sa ateste lucrarile efectuate precum si valoarea acestora.

În ceea ce priveste cererile de interventie, instanta a retinut urmatoarele:

Între parti s-au purtat mai multe litigii privind recunoasterea calitatii de mostenitor dupa defunctul proprietar tabular din CF 114 G. însa intervenientii nu au prezentat o hotarâre definitiva si irevocabila prin care sa se ateste ca sunt mostenitorii lui M. A. si mai mult nu au depus notificari în baza Legii 10/2001 care sa îi îndreptateasca sa spere ca au calitatea de persoane îndreptatite în sensul art. 3 din Legea 10/2001.

Prin urmare ei fiind în mod cert persoane care nu au depus notificare la Legea 10/2001 cu privire la acest imobil, instanta a apreciat prin prisma dispozitiilor Legii 10/2001 ca cererea lor nu are o justificare legala.

Fata de considerentele mai sus expuse instanta a respins actiunea principala pe motivul existentei autoritatii de lucru judecat si ca neîntemeiate actiunea reconventionala si cererile de interventie formulate de intervenientii S. L., M. S., N. L., S. A., S. G., S. M., S. V., S. G.A., S. I.L., R. A.O.

Împotriva acestei hotarâri a formulat recurs la data de 14 aprilie 2015, (data postei) recurenta intervenienta R. A.O.A. solicitând instantei admiterea recursului si în principal casarea sentintei si trimiterea cauzei spre rejudecare pentru solutionarea fondului cauzei, iar în subsidiar modificarea acesteia si pe fond admiterea actiunii astfel cum a fost precizata, cu cheltuieli de judecata.

În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta arata ca instanta nu a solutionat fondul cauzei.

Sustine ca motivele expuse de Tribunalul B. în considerentele sentintei conduc la concluzia ca actiunea a fost respinsa pe exceptia autoritatii de lucru judecat invocata din oficiu de instanta de judecata, în acelasi timp instanta disjungând precizarile de actiune depuse ulterior formându-se un nou dosar pe rolul Tribunalului B., înregistrat sub nr. 352/111/2015, cu termen de judecata la data de 27 martie 2015, termen la care a fost admisa exceptia lipsei competentei materiale a Tribunalului B., iar cauza a fost trimisa spre rejudecare Judecatoriei O.

Învedereaza recurenta ca prin hotarârea pronuntata instanta a pronuntat o hotarâre care nu poate fi opozabila partilor.

Arata ca reclamantul M. C.R. este mentionat ca si succesor al defunctei R. M., (bunica sa paterna), dar în conditiile în care dezbaterea succesorala nu era finalizata, nu se putea pune în discutie exceptia autoritatii de lucru judecat.

Mai arata ca în mod gresit instanta de fond a respins cererea de suspendare a prezentei cauze raportat la prevederile art. 244 pct. 1 din Codul de procedura civila, aceasta cerere fiind întemeiata având în vedere ca la acea vreme se aflau în curs de judecata dosarul nr. 5519/107/2012 aflat pe rolul Tribunalului Timis (stramutat) conexat cu dosarul 2760/111/2012 al Tribunalului Vâlcea având ca obiect anularea contractului de întretinere, dosarul nr. 2620/176/2012 aflat pe rolul Judecatoriei Alba Iulia având ca obiect succesiune/constatarea nulitatii absolute a testamentului autentificat sub nr. xxxx/31.05.2007 de BNP T. E. întocmit în favoarea lui M. C.R. ( fiul lui M. E.).

Ca urmare arata ca se impune casarea sentintei si trimiterea cauzei spre rejudecare pentru solutionarea exceptiilor si a fondului.

Subliniaza recurenta ca nu i-a fost respectat nici dreptul la aparare deoarece instanta nu i-a comunicat înscrisurile depuse de parti sau modalitatea prin care putea intra în posesia acestora, deoarece tinând cont de distanta dintre Timisoara si Oradea nu avea cum sa studieze dosarul si eventual sa vada înscrisurile depuse astfel încât sa-si poata pregati apararea fata de cele invocate.

Mai arata ca a solicitat amânarea cauzei o singura data pentru termenul din 1 martie 2013, termen la care instanta a dispus suspendarea litigiului în baza art. 1551 din Codul de procedura civila fara a mai pune în discutie cererea sa de suspendare sau sa-i fie comunicate înscrisurile. Subliniaza ca nici precizarea de actiune ce a fost depusa în data de 29.09.2014 nu i-a parvenit.

Fata de aceste aspecte apreciaza ca nu a beneficiat în mod real de dreptul la un proces echitabil devreme ce cerintele de legalitate ale desfasurarii procesului sunt viciate si influentate de modul de solutionare a litigiului, în acesta sens statuând si Curtea Europeana a Drepturilor Omului.

În drept a invocat dispozitiile art. 312 alin. 5,  art. 304 pct. 7-9 si art. 3041 din Codul de procedura civila.

Prin întâmpinarea depusa la dosar prin serviciul registratura la data de 28 mai 2015 intimata SC S. SA A. a solicitat respingerea recursului si mentinerea în întregime a sentintei pronuntate de instanta de fond ca fiind legala si temeinica, aratând în esenta ca în mod corect instanta de fond a respins actiunea principala retinând ca în acest litigiu exista autoritate de lucru judecat raportat la sentinta civila nr. 108/2009 a Tribunalului Cluj mentinuta prin Decizia nr. 189/R/2009 a Curtii de Apel Cluj.

În drept a invocat dispozitiile art. 312 din Codul de procedura civila.

Prin concluziile scrise depuse la dosar prin serviciul registratura la data de 11 iunie 2015 intimatul M. C.R. a solicitat respingerea recursului si mentinerea hotarârii atacate, cu cheltuieli de judecata.

Instanta din oficiu, în sedinta publica din data de 16 iunie 2015 a invocat si a pus în discutia partilor exceptia de tardivitate a declararii recursului.

Analizând recursul declarat prin prisma exceptiei de tardivitate invocata, instanta retine urmatoarele:

Din actele de la dosar rezulta ca sentinta civila nr. 11/C din 30 ianuarie 2015 pronuntata de Tribunalul B., i-a fost comunicata recurentei la data de 27.03.2015 (fila 72 dosar fond), iar recursul a fost declarat în data de 14.04.2015 (data postei) – fila 5 dosar recurs - cu depasirea termenului de declarare a recursului, termen care a expirat la data de 13.04.2015. De mentionat ca ultima zi de declarare a recursului era de fapt data de 12 aprilie 2015 dar fiind vorba de o zi nelucratoare, potrivit art. 101 alin. 5 din Codul de procedura civila acest termen s-a prelungit pâna la sfârsitul primei zile de lucru urmatoare, respectiv 13 aprilie 2015.

În aceste conditii, în cauza opereaza exceptia de tardivitate a recursului potrivit art. 301 raportat la art. 103 din Codul de procedura civila.

Astfel, art. 301 din Codul de procedura civila prevede ca „termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotarârii, daca legea nu dispune altfel”, iar art. 103 Cod procedura civila, stipuleaza ca neexercitarea caii de atac în termenul legal, în speta 15 zile de la comunicarea hotarârii, atrage decaderea – afara daca partea nu dovedeste ca a fost împiedicata printr-o împrejurare mai presus de vointa ei.

Recurenta nu a facut dovada unei situatii imposibile mai presus de vointa sa, care sa o împiedice în respectarea termenului de 15 zile recurs.

În acest caz, fata de prevederile art. 103 Cod procedura civila raportat la art. 301 din Codul de procedura civila, a fost admisa exceptia de tardivitate si a fost respins ca tardiv recursul.

Fata de prevederile art. 137 alin. 1 Cod procedura civila, care obliga instanta sa se pronunte mai întâi asupra exceptiilor de procedura si de fond, iar admiterea unei exceptii, în speta de tardivitate, face inutila cercetarea pe fond a cauzei, instanta nu a mai verificat pe fond recursul recurentei.

Fata de toate cele ce preced, instanta a respins ca tardiv recursul formulat de recurenta intervenienta R. A.O.A. si a mentinut în întregime sentinta recurata.

Ca o consecinta a respingerii recursului nu au fost acordate cheltuielile de judecata solicitate de recurenta care de altfel nici nu au fost dovedite, iar pe de alta parte nu au fost acordate nici cheltuielile de judecata solicitate de intimatul M. C.R., nefacându-se dovada acestora.

Domenii speta

Spete similare