Titlu: Anulare Decizie de invalidare emisă de .... Legea nr. 165/2013

Sentinţă civilă 281 din 11.02.2015


TRIBUNALUL CONSTANŢA

SECŢIA I CIVILĂ

SENTINŢA CIVILĂ NR.281

Şedinţa publică din 11 februarie 2015

PREŞEDINTE - ...

GREFIER – ...

S-a  luat  în  examinare  acţiunea  civilă  având  ca  obiect – anulare act – Legea nr.165/2013, acţiune  formulată de  reclamantul ... cu domiciliul în ..., în  contradictoriu  cu  pârâţii ..., cu sediul în ... şi ..., cu sediul în ....

La  apelul  nominal  făcut în  şedinţa  publică se prezintă reclamantul personal, care se legitimează cu .. seria … nr … eliberat de … la data de …, lipsind pârâţii.

S-a  făcut  referatul  cauzei de  către  grefierul de şedinţă  prin care se învederează că procedura de citare este legal îndeplinită şi că prin serviciul registratură s-a depus la dosar de către pârâtul ... note de şedinţă prin care se invocă excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei de judecată şi pe fond solicită respingerea acţiunii ca neîntemeiată, după care:

 Instanţa pune în discuţie excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Constanţa invocată de pârâtul ... prin notele de şedinţă depuse la dosar.

Reclamantului solicită respingerea excepţiei necompetenţei teritoriale apreciind că este corect să fie soluţionată cauza la aceasta instanţa de judecată.

Instanţa rămâne în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei teritoriale a Tribunalul Constanţa, excepţie invocată de  pârâtul ....

T R I B U N A L U L

Prin cererea înregistrată sub nr. 17546/3/2014 pe rolul Tribunalului Bucureşti reclamantul ... a solicitat ca în contradictoriu cu pîrîţii ... şi ... să se dispună anularea Deciziei de invalidare nr. 596/13.03.2014 şi obligarea pîrîtelor la emiterea unei decizii de compensare pentru terenul în suprafaţă de 6,65 ha ce a aparţinut autorului ..., teren situat în ....

În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că prin  anularea Deciziei de invalidare nr. 596/13.03.2014 adoptată de ... a fost invalidată măsura acordării de despăgubiri stabilită prin Hotărîrea Comisiei Judeţene Constanţa pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor nr. 538/15.09.2006 prin care autorul ... a fost înscris în anexa 23 cu suprafaţa de 6,65 ha.

A învederat reclamantul că urmare a demersurilor întreprinse pe lîngă Comisia … pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor i s-a comunicat documentaţia care a format dosarul constituit în baza Hotărîrii nr. 538/2006 şi care a fost înaintată către ….

Reclamantul a susţinut că motivele de invalidare ale  ... sunt total nefondate. Astfel, arată reclamantul că a depus la dosar un extras nr. 5985/1998 de la Direcţia Generală a Arhivelor Statului prin care a dovedit că autorul său deţinea teren pe teritoriul localităţii, aceasta reprezentînd dovada dreptului de proprietate potrivit art. 6 alin 1 din Legea nr. 1/2000.

A apreciat reclamantul că lipsa anexei de despăgubire, în format complet, nu constituie motiv de invalidare atîta timp cît a depus la dosar un extras al anexei 23.

În referire la lipsa actelor doveditoare privind preluarea de către stat a terenului, precizează reclamantul că, inexistenţa terenului în suprafaţă de 6,65 ha în patrimoniul autorului ... la momentul intrării în vigoare a legilor cu caracter reparatoriu echivalează cu o preluarea abuzivă, fără titlu valabil.

Pîrîtele ... şi ... au formulat întimpinare solicitînd respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Prin sentinţa civilă nr. 1279/3.11.2014 Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive a Tribunalului Bucureşti, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei Tribunalului Constanţa.

În motivarea soluţiei date Tribunalul Bucureşti a reţinut că Decizia contestată este emisă de pîrîta ... în aplicarea art 25 alin 2 din Legea nr. 165/2013, iar noţiunea de „entitate învestită de lege” în accepţiunea actului normativ special intră, potrivit art. 3 pct. 4 lit. d şi ….

S-a apreciat că, din interpretarea coroborată a textelor de lege evocate, interpretare ce se impune a fi făcută în spiritul legii, ceea ce prezintă relevanţă în determinarea competenţei teritoriale de soluţionare a contestaţiei este sediul Judeţene de fond Funciar emitente a hotărîrii prin care s-au acordat măsuri compensatorii, iar nu sediul ….

Au fost invocate, în acest sens principiul celerităţii şi faptul că dacă legiuitorul ar fi înţeles ca soluţionarea unor astfel de litigii să fie făcută de Tribunalul Bucureşti ar fi exprimat expres acest lucru în lege. Un alt argument a mai fost acela că o interpretare contrară ar duce la un blocaj al procesului de restituire a imobilelor preluate abuziv.

După înregistrarea cauzei pe rolul Tribunalului Constanţa, pîrîta ... a formulat note de şedinţă prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Constanţa.

Asupra exceptiei

Potrivit art. 248 c.pr.civ. „Instanţa se va pronunţa mai întîi asupra excepţiilor de procedura precum si asupra celor de fond care fac de prisos in totul sau in parte cercetarea in fond a pricinii „

În prezenta cauză, reclamantul solicită anularea Deciziei de invalidare nr. 596/13.03.2014 emisă de către ... prin care s-a invalidat măsura acordării de despăgubiri stabilită prin Hotărîrea Comisiei Judeţene Constanţa pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor nr. 538/15.09.2006 şi obligarea pîrîtelor la emiterea unei decizii de compensare pentru terenul în suprafaţă de 6,65 ha ce a aparţinut autorului ..., teren situat în ....

Potrivit art 35 alin 1 din Legea nr. 165/2013 „Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.”

Dispoziţiile art 33 şi 34 arătate în articolul citat se referă atît la deciziile ce se emit de către entităţile învestite de lege cu obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001 cît şi la deciziile compensare sau de invalidare emise potrivit art. 25 de către … în urma soluţionării dosarelor transmise ….

Potrivit art. 3 pct. 4 lit. g din Legea nr. 165/2013 „În înţelesul prezentei legi, expresiile şi termenii de mai jos au următoarele semnificaţii: 4.entitatea învestită de lege - următoarele structuri cu atribuţii în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii: g) ..., înfiinţată potrivit prezentei legi;”

Totodată, potrivit art. 3 pct. 5 din aceeaşi lege „În înţelesul prezentei legi, expresiile şi termenii de mai jos au următoarele semnificaţii: decizia entităţii învestite de lege - decizia/dispoziţia/ ordinul/hotărârea emisă de către entitatea învestită de lege, prevăzută la pct. 4;”

Faţă de textele de lege citate mai sus, Tribunalul apreciază că nu există echivoc în ceea ce priveşte competenţa teritorială de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva deciziilor emise de ..., legiuitorul stabilind o competenţă teritorială exclusivă în favoarea secţiei civile a Tribunalului Bucureşti, … avînd sediul în Municipiul Bucureşti.

Tribunalul apreciază că nu se poate interpreta din nicio regulă de procedură enunţată în cuprinsul Legii nr. 165/2013 aspectul potrivit căruia prin entitate învestită de lege s-ar înţelege doar … şi nici că principiul celerităţii  procesului civil ar fi în vreun fel încălcat prin stabilirea de către legiuitor a unei competenţe teritoriale exclusive.

Faptul că legiuitorul nu a arătat expres în textul legii că pentru contestarea deciziilor emise de ... competenţa revine Tribunalului Bucureşti nu are relevanţă, aceasta fiind o problemă de tehnică legislativă şi nu de aplicare a legii. Atîta timp cît în lege sunt suficiente criterii pentru determinarea competenţei, interpretarea normei expusă în art 35 nu poate ridica probleme.

Faptul că Tribunalul Bucureşti ar deveni instanţa cu plenitudine de competenţă în soluţionarea contestaţiilor promovate potrivit art. 35 raportat la art. 34 din Legea nr. 165/2013 nu poate duce la un blocaj al procesului de restituire a imobilelor preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii întrucît, odată formulată o contestaţie, durata procesului nu mai depinde de legiuitor, ci de managementul instanţei de judecată şi, în principal, de cel al completului de judecată care va trebui să aibă în vedere termenele scurte ce sunt reglementate pentru astfel de cauze atît în ceea ce priveşte efectuarea procedurii regularizării cît şi în ceea ce priveşte termenele acordate şi termenele de redactare.

Pentru cele expuse, instanţa va admite excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Constanţa şi va declina cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti.

Văzînd că există un conflict negativ de competenţă, potrivit art 133 pct 2 c.pr.civ., Tribunalul va suspenda judecata şi, în baza art 135 alin 1 c.pr.civ va înainta caza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

 ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Admite excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Constanţa.

Declină cauza având ca reclamant pe ... cu domiciliul în ... şi ca pârâţii ..., cu sediul în ... şi ..., cu sediul în ..., spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti secţia a V-a civilă.

Constată ivit conflict negativ de competenţă drept pentru care trimite cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 11.02.2015

PREŞEDINTE,GREFIER,

... ...

Red.jud.

4 ex./17.02.2015

Domenii speta