Răspundere patrimonială. Lipsa caracterului ilicit al faptei producătoare de prejudicii.

Sentinţă civilă 917 din 16.04.2014


Deliberând asupra cauzei civile de faţă constată:

Prin cererea formulată de reclamantul ... În contradictoriu cu pârâta ... se solicita obligarea pârâtei la plata sumei de 9072 ,80 lei reprezentând prejudiciul adus societăţii prin neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu .

În motivare reclamanta arată că pârâta era angajată cu contract individual de muncă nr.1503/2005 ca administrator hotel-şef unitate hotelieră pe perioadă nedeterminată având gestiunea unor active din Eforie Nord pe perioada de extrasezon îndeplinind atribuţii de asigurare a integrităţii bunurilor încredinţate. În acest sens, avea atribuţii de asigurare a conservării şi depozitare corespunzătoare a bunurilor precum şi atribuţii de pază conform legii nr.333/2003; regulamentul de pază şi a graficului de pază nr.56277/2011 şi certificatului de calificare profesională pentru calificarea de agent pază.

Se mai arată că potrivit deciziei conducerii societăţii din 14.12.2010 pe perioada efectuării concediului de odihnă de către gestionarul titular al unei unităţi un alt angaja gestionar îl înlocuieşte preluând responsabilitatea gestiunilor şi că la 2.10.2012 pârâta împreună cu ... au preluat gestiunile ... întrucât gestionarul titular ... urma să plece în concediu de odihnă. În acest sens au fost verificate toate spaţiile în care erau depozitate bunuri , încuiate aceste spaţii şi sigilate încheindu-se în acest sens proces verbal.

La data de 6.10.2012 în ... au pătruns persoane necunoscute în urma inventarului constatându-se lipsa următoarelor bunuri:un calculator P4 3GHZ , un seif cu cheie , o maşină de îngheţată , un frigider Arctic cu 2 uşi şi o combină frigorifică a căror valoare totală este de 28..400 lei.

Reclamanta  concluzionează că pârâta avea două atribuţii pe care nu le-a respectat , respectiv cu ocazia preluării activului trebuia să conserve , să depoziteze bunurile în camere magazii , să încuie şi să sigileze încăperile respective , să asigure paza unităţii , având potrivit fişei postului răspunderea pentru paza şi protecţia tuturor bunurilor încredinţate .

Faţă de prejudiciul înregistrat în sumă de 28.400 lei reclamanta a avut în vedere recuperarea acestuia de la cele 3 angajate sens în care a procedat la împărţirea prejudiciului proporţional cu salariul net al fiecăreia

Pârâta a formulat întâmpinare prin care solicita respingerea acţiunii arătând că iniţial a refuzat preluarea postului de pază 18 din graficul de pază prin referate adresate conducerii deoarece planul era neviabil iar distanţa dintre posturi era foarte mare şi nu se puteau realiza decât maxim 2 vizualizări ale obiectivului în timpul unei ture , ulterior la ameninţarea angajatorului pârâta a semnat de preluare a postului. Se mai arată că la preluarea postului pârâta a observat deficienţe în conservarea bunurilor de către gestionarul ... pe care le-a şi consemnat în procesul verbal de preluare .Prin procesul verbal din 2.10.2012 se menţionează preluarea responsabilităţii de asigurarea a integrităţii mijloacelor fixe , obiectelor de inventar şi a altor mijloace materiale existente în cadrul gestiunilor .Cu această ocazie pârâta a făcut menţiune asupra faptului … fusese spart  fără ca pagubele să fi fost constatate iar cu privire la obiectivul 18 pârâta a formulat obiecţiuni că nu pot fi exercitate atribuţii de pază la acest obiectiv deoarece distanţa dintre active este foarte mare şi este imposibil de efectuat traseul.Se mai arată că deşi s-a propus modificarea graficului de pază de responsabilul serviciului de pază conducerea nu a aprobat noul grafic .Se mai arată că graficul de pază nu este avizat de poliţie .

Pârâta apreciază că nu se poate reţine în sarcina sa o culpă în exercitarea atribuţiilor de serviciu pentru a i se antrena răspunderea patrimonială, existând de altfel o culpă a reclamantei.

A fost administrată proba cu înscrisuri şi interogatoriul părţilor .

Analizând materialul probator administrat în cauză , instanţa reţine următoarele:

Pârâta ...  este angajată a reclamantei .... din anul 2005 în funcţia de Administrator ... .Atribuţiile sale au fost stabilite în baza fişei postului , pârâta îndeplinind , conform acestui înscris , „atribuţii de asigurare a integrităţii şi securităţii bunurilor materiale din cadrul gestiunilor ... stabilite prin grafic de Departamentul Producţie Marketing şi Departamentul Tehnic Transport –Pază potrivit prevederilor legii nr.333/2003 „

Conform procesului verbal din 2.10.2012 pârâta a preluat responsabilităţile de asigurare a integrităţii mijloacelor fixe , obiectelor de inventar şi a altor valori materiale existente în cadrul gestiunilor ... ,... pe perioada concediului de odihnă a gestionarului ....De menţionat este ca preluarea gestiunilor a fost semnată de către pârâta ... cu menţiunea că „nu poate face de pază la postul nr.18 deoarece este distanţă prea mare , nu din rea voinţă , este imposibil de realizat traseul”.

Aşa cum rezultă din raportul înregistrat sub nr.8813/2.11.2012 „Prin referatul înregistrat la societate sub nr.7963/8.10.2011 pârâta a informat conducerea societăţii reclamante cu privire la faptul că în data de 6.10.2011 în jurul orei 13 00 în momentul efectuării obiectivelor arondate la posturile de pază nr.16 şi 18 a constatat că obiectivul ...„pătrunderea  prin efracţie a unor persoane necunoscute în incinta hotelului. Evenimentul menţionat a fost adus la cunoştinţă şi prin referatul înregistrat la societate sub nr.7964/8.10.2011 de către responsabilul cu organizarea şi coordonarea activităţii de pază pe perioada extrasezonului în staţiunile Eforie Nord şi Eforie Sud.”

Din acelaşi raport rezultă că membrii comisiei de cercetare administrativă au ajuns la concluzia că responsabili pentru neasigurarea bunurilor aflate în gestiune în perioada de extrasezon sunt atât gestionara ... care deşi a fost sesizată de gestionarele primitoare de acest lucru nu a luat măsurile necesare  pentru securizarea şi conservarea bunurilor cât şi gestionarele primitoare ... şi ... care deşi cunoşteau faptul că în holul recepţiei se aflau depozitate bunuri neconservate au semnat procesul verbal de predare preluare a responsabilităţilor de asigurare a integrităţii bunurilor fără a menţiona acest lucru şi nici nu au sesizat conducerea societăţii faptul că în momentul preluării existau bunuri care nu erau conservate corespunzător , propunând sancţionarea disciplinară cu reducerea salariului de bază cu 10% pe 3 luni , recuperarea prejudiciului material creat prin evenimentul de efracţie în valoare de 28.400 lei de la salariaţi .

În consecinţă , pentru punerea în aplicare a propunerilor formulate  angajatorul a emis în privinţa pârâtei , pe de o parte decizia nr.951/28.11.2012 prin care i s-a aplicat pârâtei sancţiunea disciplinară constând în reducerea salariului de bază pe o perioadă de 3 luni cu 10% conform prevederilor art.248 alin.1 lit. d din legea nr.53/2003 începând cu 1.12.2012 , iar pe de altă parte, pentru recuperarea prejudiciului , a promovat acţiunea de faţă.

În ceea ce priveşte decizia de sancţionare disciplinară aceasta a făcut obiectul controlului judecătoresc , instanţa dispunând irevocabil anularea deciziei nr.951/28.11.2012 şi restituirea sumelor reţinute în baza acestei decizii prin decizia civilă nr. . 858/CM/7.10.2013 pronunţată de Curtea de apel Constanţa în dosarul civil nr.15773/118/2012.

În ceea ce priveşte acţiunea de faţă , instanţa constată că reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art.254 c.muncii care prevăd” Salariaţii rãspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor rãspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legãturã cu munca lor.”

Răspunderea patrimonială este grefată pe raportul juridic de muncă , raport care îşi are izvorul în contractul individual de muncă .

Din interpretarea dispoziţiei legale instanţa constată că pentru angajarea răspunderii patrimoniale se cer a fi îndeplinite următoarele condiţii: calitatea de salariat al autorului faptei , existenţa prejudiciului cert , lichid , exigibil , a legăturii de cauzalitate dintre fapta angajatului şi prejudiciu , precum şi a vinovăţiei salariatului , fapt producătoare de prejudicii a salariatului să fie săvârşită în legătură cu munca sa.

Caracterul  ilicit al faptei trebuie apreciat prin raportare la obligaţiile de serviciu , astfel cum rezultă din lege , contractul individual de muncă şi fişa postului.

În motivarea deciziei civile nr.858/CM/7.10.2013 , instanţa de control judiciar a arătat că „În ceea ce priveşte presupusa neîndeplinire a obligaţiei de pază a unor spaţii, pârâta nu a dovedit în nici un mod nici legătura de cauzalitate dintre o astfel de omisiune şi sustragerea bunurilor prin efracţie dar nici faptul că reclamanta-pârâtă în prezentul dosar - ar fi putut în mod real şi eficient să asigure paza tuturor bunurilor sustrase şi să împiedice sustragerea lor prin efracţie, mai ales în condiţiile în care rezultă că acestea se aflau în spaţii diferite – restaurantul şi hotelul.”

Conform art.430 alin.2 c.pr.civ.” Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.”

Instanţa constată astfel că instanţa de control judiciar a statuat asupra neîncălcării obligaţiei de pază a pârâtei în legătură cu fapta producătoare de prejudicii.

Mai mult , tribunalul , în prezenta acţiune , în analizarea îndeplinirii condiţiilor pentru antrenarea răspunderii patrimoniale , reţine şi lipsa vinovăţiei pârâtei având în vedere pe de o parte menţiunea existentă pe procesul verbal de preluare a gestiunii iar pe de altă parte  existenţa unor deficienţe imputabile reclamantei în organizarea sistemului de pază pentru cele două obiective deficienţe semnalate acesteia de însăşi persoana responsabilă cu paza ... (fila 141) care a propus un nou grafic de pază cu trecerea pârâtei ca înlocuitor al gestionarei ... cu primirea atribuţiunilor de pază pentru postul nr.18 şi doamna ... să rămână cu atribuţiunile de pază pentru postul nr.16 , fără ca societatea să accepte modificarea graficului de pază , acceptând astfel consecinţele propriilor inacţiuni.

Pentru aceste considerente , constatând în cauză neîntrunirea condiţiilor legale pentru antrenarea răspunderii patrimoniale , instanţa urmează a respinge acţiunea ca nefondată .