Lipsa încheierii de amânare a pronunțării, consecințe- nulitatea hotărârii

DECIZIA CIVILĂ NR. 1721

Data: 15 Aprilie 2015

autor - GABRIELA MIHAI

domeniu asociat: Procedură civilă

titlu: LIPSA ÎNCHEIERII DE AMÂNARE A PRONUNȚĂRII, CONSECINȚE- NULITATEA HOTĂRÂRII

Deliberând asupra recursurilor civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti sub nr. 46090/281/2014, la data de 23.12.2014, reclamanta S.T. a solicitat pronunţarea unui ordin de protecţie pentru sine și pentru soţul său S.P. cât şi pentru celorlalţi copii si nepoţi ai săi, faţă de pârâta S.G.C.

În motivare, reclamanta a arătat că pârâta este fiica sa cu care locuieşte în aceeaşi casă alături de soţul său care suferă de o boală neuromotorie gravă, fiind nedeplasabil.

Reclamanta a mai susţinut că fiica sa este foarte violentă fizic şi verbal, că dispune de sumele încasate cu titlul de pensie de reclamantă şi de soţul său. Potrivit reclamantei, la începutul lunii decembrie 2014 pârâta avut o ieşire necontrolată şi deosebit de violentă, a îmbrâncit-o, i-a adresat injurii, a vrut să o lovească cu un lemn, i-a smuls pampersul tatălui sau, producându-i reclamantei o puternică stare de teamă. Din această cauză reclamanta a părăsit domiciliul locuind în prezent la o altă fiică. Potrivit reclamantei, soţul său grav bolnav a rămas în locuinţă şi îi este teamă să nu-l supună unor violenţe fizice şi psihice. Pentru a putea intra în domiciliu, reclamanta a susţinut că a trebuit să apeleze la organele de poliţie, deoarece fără sprijinul acestora nu a fost lăsată să intre în locuinţă.

În drept, au fost invocate prevederile Legii 217/2003.

În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri şi a solicitat administrarea probei testimoniale.

Legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare, nu s-a prezentat în faţa instanţei, nu a propus probe în combaterea acţiunii.

Asistenţa juridică obligatorie i-a fost asigurată pârâtei, în temeiul art. 27 alin 4 din Legea 217/2003.

La termenul de judecată din data de 29.01.2014, faţă de faptul că pârâta nu a propus probe în apărare s-a dispus decăderea acesteia din dreptul de a mai propune probe în temeiul art. 254 Cod procedură civilă.

În cauză a fost încuviinţată pentru reclamantă proba cu înscrisuri şi cea testimonială cu un martor.

 La data de 29.01.2015, după rămânerea în pronunţare, la dosarul cauzei a fost adus un înscris intitulat întâmpinare prin care pârâta şi-a expus punctul de vedere.

 În urma administrării probatoriului încuviinţat în cauză, instanţa de fond, prin sentinţa civilă nr. 1209/30.01.2015, a admis în parte cererea, a emis ordin de protecţie a reclamantei S.T. şi a soţului acesteia S.P., a dispus pentru o perioadă de şase luni de la data emiterii prezentului ordin, următoarele obligaţii şi interdicţii pentru pârâta S.G.C,: evacuarea temporară a pârâtei din locuinţă; reintegrarea victimei S.T.  în locuinţa familiei; obligând pârâta S.G.C să păstreze o distanţă minimă de 100 metri faţă de victima S.T.  interzice pârâtei S.G.C orice contact, inclusiv cel telefonic, prin corespondenţă sau în orice mod cu victima S.T..

Prin aceeaşi sentinţă, instanţa de fond a respins în rest acţiunea cu privire la celelalte măsuri de protecţie solicitate, ca neîntemeiată, a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată, a dispus ca onorariul apărătorului din oficiu Cristea Silvia în cuantum de 200 de lei pentru asistenţa juridică din oficiu asigurată pârâtului să fie avansat din fondurile Ministerului Justiţiei, iar în temeiul art. 31 alin. 2 din Legea 217/2003 a dispus punerea de îndată în executare a prezentului ordin de protecţie, sub supravegherea poliţiei.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că, în fapt, reclamanta este mama pârâtei, acestea locuind, până la începutul lunii decembrie împreună cu soţul reclamantei în acelaşi domiciliu.

Din ansamblul probator administrat în cauză, instanţa reţine că la începutul lunii decembrie 2014, pe fondul unor certuri violente, reclamanta a fost nevoită să părăsească locuinţa şi de atunci locuieşte la domiciliul unei alte fiice. Soţul reclamantei, S.P., suferă de o boală neuromotorie, este nedeplasabil şi a rămas în domiciliul împreună cu pârâta.

De la momentul plecării din domiciliu, pârâta nu a mai permis reclamantei să intre în casă, nici măcar pentru a vedea care este situaţia soţului său. Reclamanta şi celelalte fiice au reuşit să pătrundă în domiciliu cu sprijinul organelor de poliţie.

Atât reclamanta, cât şi soţul său au vârste înaintate, fiind născuţi în 1938, respectiv 1925, iar soţul reclamantei suferă de afecţiuni grave, care îl pun in imposibilitatea de a se apăra în faţa unor eventuale agresiuni, de orice natură.

Instanţa de fond a avut în vedere declaraţiile martorei audiate în cauză, aceasta arătând că a perceput în mod direct manifestările de agresivitate verbală ale pârâtei, deoarece acestea se desfăşurau de cele mai multe ori în curtea imobilului şi că în privinţa agresiunilor fizice cunoaşte aspecte din relatările reclamantei şi ale celorlalte fiice ale sale.

A reţinut instanţa de fond că a relatat martora că îi sunt cunoscute şi aspecte legate de faptul că pârâta dispunea de pensiile părinţilor săi şi că starea conflictuală porneşte de la drepturile asupra casei. 

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei instanţa de fond a reţinut că reclamanta şi soţul său au vândut celor trei fiice locuinţa lor la data de 03.12.1996, păstrând un drept de abitaţie viageră.

Instanţa de fond a avut în vedere şi poziţia procesuală a pârâtei, aceasta neexercitându-şi în termenele legale dreptul de a propune probe în apărare sau de a-şi spune punctul de vedere în faţa instanţei.

Drept urmare, instanţa de fond a apreciat, având în vedere procedura specială a ordinului de protecţie, că probele administrate în cauză fac dovada în mod suficient cu privire la agresiunile fizice, verbale, psihologice şi economice la care au fost suspuşi reclamanta şi soţul său. Acestea se încadrează în prevederile art. 4 litera a), b), c) şi e) din Legea 217/2003, care descriu formele de violenţă fizică, verbală, psihologică şi economică avute în vedere de legiuitor şi care au creat reclamantei stări de teamă şi tensiune, sentimente de insecuritate şi suferinţe nejustificate. Toate aceste aspecte sunt cu atât mai grave cu cât reclamanta şi soţul său sunt persoane extrem de vulnerabile, aflându-se în mod efectiv în imposibilitatea de a se apăra din cauza vârstei sau a afecţiunilor grave de care suferă.

Sub aspectul măsurilor de protecţie solicitate de reclamantă, instanţa de fond le-a admis în parte, şi astfel, având în vedere caracterul violenţelor exercitate, instanţa de fond a considerat întemeiată cererea privind evacuarea temporară a pârâtei din locuinţa, la reintegrarea victimei în domiciliu, pe cea privind obligarea pârâtei la păstrarea unei distanţe minime de 100 de metri faţă de mama sa şi pe ca a interzicerii oricărui contact cu victima.

Instanţa de fond a respins însă ca neîntemeiată cererea reclamantei de protecţia a surorilor pârâtei şi a copiilor acestora.

Cu privire la protejarea altor persoane decât reclamanta, în speţă surorile pârâtei şi copiii acestora, instanţa de fond a constatat că acestea nu au fost indicate în cuprinsul cererii. Oricum, în privinţa lor nu s-a făcut dovada existenţei unei stări de pericol sau a exercitării unor violenţe de orice natură care să le fi pus în pericol viaţa, integritatea fizică sau psihică. 

Împotriva acestei soluţii, în termen legal, au declarat recurs reclamantul stoica Gh. Petre şi pârâta S.G.C, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 153/18.03.2015 Tribunalul Prahova a admis excepţia inadmisibilităţii recursurilor, invocată de instanţă din oficiu,  constatând că, potrivit art. 457 Cod procedură civilă, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

Menţiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are nici un efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege.

Dacă instanţa respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, exercitată de partea interesată în considerarea menţiunii inexacte din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac, hotărârea pronunţată de instanţa de control judiciar va fi comunicată din oficiu tuturor părţilor care au luat parte la judecată, în care s-a pronunţat hotărârea atacată. De la data comunicării începe să curgă, dacă este cazul, termenul pentru exercitarea căii de atac prevăzute de lege.

S-a reținut că, în dispozitivul sentinţei civile nr. 1209/30.01.2015  prima instanţă a indicat recursul ca fiind calea de atac căreia îi este supusă respectiva hotărâre, menţiune inexactă în considerarea prevederilor art. 466 alin (1) Cod procedură civilă, ce statuează că hotărârile pronunţate în primă instanţă pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede în mod expres altfel.

Pe de altă parte, prima instanţă şi-a întemeiat menţiunea privind calea de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârii prin care s-a dispus ordinul de protecţie pe dispoziţiile legii speciale, respectiv pe prevederile art. 29 din Legea 25/2012 privind modificarea si completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea si combaterea violentei in familie. Lege nr. 25/2012, care stipulează că potrivit art. 27 ind. 6 alin. (1)  introdus prin  legea menţionată,  hotărârea prin care se dispune ordinul de protecţie este supusa numai recursului, in termen de 3 zile de la pronunţare daca s-a dat cu citarea părţilor si de la comunicare, daca s-a dat fără citarea lor.

Cu toate acestea, tribunalul a reținut că nu poate face abstracţie de prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, “...ori de câte ori printr-o lege specială de prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este “definitivă”, de la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară” – alin. (2) al aceluiaşi articol precizând expres că dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească este “supusă recursului” sau că “poate fi atacată cu recurs” ori, după caz, legea specială foloseşte o altă expresie similară.

Faţă de împrejurările arătate, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată promovate de intimata-reclamantă, respectiv cerere de emitere a unui ordin de protecţie, tribunalul a constatat că hotărârea supusă controlului judiciar poate fi atacată doar cu apel, iar nu cu/şi cu recurs, conform art. 483 alin. (2) Cod procedură civilă.

Prin urmare, în baza art. 248 alin. (1) cu aplicarea art. 494, art. 483, art. 466 şi art. 457 Cod procedură civilă rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 76/2012,  a admis excepţia inadmisibilităţii recursurilor declarate, invocată din oficiu, urmând a respinge aceste căi de atac, ca fiind inadmisibile.

După comunicarea acestei decizii împotriva sentinței civile nr.1209/30.01.2015 au declarat apel reclamanta S.T., reclamantul S.P. și pârâta S.G.C.

În apelul formulat reclamanta S.T. a arătat că dispozițiile din sentința apelată nu a fost executate de îndată, politia solicitând punerea in executare prin intermediul executorului judecătoresc, lucru nerealizat din motivele arătate de executor in cuprinsul procesului verbal încheiat.

A solicitat instanţei sa observe faptul ca, in cererea formulata, a precizat ca parata este asistentul personal al tatălui sau, S.P., însă instanţa de fond in mod nelegal a omis sa menţioneze acest aspect in considerentele sau dispozitivul sentinţei apelate, ceea ce a atras imposibilitatea punerii in executare a sentinţei. Executorul judecătoresc a considerat ca exista un impediment la executare si anume faptul ca parata este asistentul personal al tatălui sau, care nu putea rămâne fără îngrijire speciala, iar angajatorul nu a luat masuri imediate sau concomitente in vederea desemnării unei alte persoane care să asigure asistenta speciala.

Arată reclamanta că violentele psihologice asupra victimei au fost atât de puternice încât aceasta a refuzat reintegrarea, dacă fiica sa nu este evacuată. A motivat că atunci când a încercat sa se întoarcă in familie, nu a reuşit, întrucât parata fost extrem de violenta. De altfel, Politia A. si Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute si pedepsite de art.199 alin.1 raportat la art.193 alin.1 Cod penal, dosarul având numărul xxxx.

Mai arată că deși, instanţa de fond nu a considerat un impediment la executare faptul ca parata este asistent personal având contract de munca încheiat cu Primăria Apostolache, practica a dovedit contrariul, astfel ca solicită să se menţioneze in sentinţa faptul ca măsura evacuării agresoarei să fie luată chiar dacă există relaţii contractuale cu Primăria, ordinul de protecţie emis fiind chiar un motiv de desfacere imediata a contractului de munca si desemnarea unei alte persoane care să acorde asistenta speciala, astfel cum opinează Direcţia Generala de Asistenta Sociala si Protecţie Socială a Serviciul evaluare iniţiala, intervenţie in regim de urgenta, abuz si violenta in familie. Ordinul de protecţie trebuie sa-si producă efectele, imediat, executarea acestuia fiind urgentă, fără întârziere, așa cum de altfel s-a întâmplat in cauză.

Anexat cererii de apel reclamanta a depus înscrisuri, respectiv:

- punctul de vedere al Direcţiei Generale de Asistenta Sociala si Protecţie Sociala - Serviciul evaluare iniţiala, intervenţie in regim de urgenta, abuz si violenta in familie.

- adresele Politiei A. privind solicitarea de punerea in executare a sentinţei prin intermediul executorului judecătoresc si privind stadiul plângerilor înregistrate.

În apelul declarat S.P. a arătat că solicită admiterea apelului ca fondat, anularea sentinţei apelate cu trimiterea cauzei pentru rejudecare la Judecătoria Ploieşti pentru  se lua act si de părerea sa si pentru ca vrea sa fie audiaţi martorii săi.

In al doilea rând, arată că solicită  admiterea apelului, modificarea sentinţei apelate si pe fond respingerea cererii ca neîntemeiată, pentru următoarele motive:

Pârâta este singurul dintre copiii săi care i-a îngrijit, este asistentul său personal care îl îngrijeşte cu devotament, fără de care am fi ar muri, atât el cat si soţia sa, reclamanta.

Instanţa de fond avea la dosar datele sale persoanele, respectiv data naşterii de unde rezulta ca este major si nu a făcut niciun demers pentru a verifica daca a cerut ordin de protecţie ori dacă este de acord cu o astfel de măsura menita sa-i scurteze zilele acestei vieţi.

Arată că, nu a chemat-o in judecata pe fata sa, că nu i-a dat reclamantei, care l-a părăsit la greu din data de 28.11.2014, mandatul cerut de lege pentru formularea ordinului de protecţie împotriva fiicei părților, care l-a îngrijit zi si noapte.

Arată că NU suferă de bolile pe care le-a precizat reclamanta, fără a face dovada cu actele medicale pe care i le-a luat din casă când a plecat, mințindu-i ca o doare  rinichiul si trebuie sa meargă urgent la un control medical.

Arată că de atunci, reclamanta nu s-a mai întors niciodată acasă, ci doar cele doua fete ale părților Dana cu Mirela si o prietena a Mirelei au venit si au făcut scandal, i-au furat buletinul, banii, carnetele CEC si l-au lăsat de izbelişte tot pe spinarea bietei Gabița. Aceste doua fete ale sale au interesul să scape de el mai repede ca sa-l aducă in casa pe nepotul său - băiatul Danei.

 Mai arată că nevasta sa nu se mai interesează de el, că a vrut să divorțeze, dar a renunțat sfătuit de pârâtă și de fii apelantului.

Arată apelantul că , S.G.C i-a comunicat ca s-ar putea sa nu mai poată sa îl îngrijească așa cum s-a obligat prin Contractul încheiat cu Primăria, pentru ca sora ei Dana si cu soţia apelantului cer îndepărtarea ei din casă printr-un ordin de protecţie împotriva sa, că au venit de la Primărie si au controlat modul în care este îngrijit de pârâtă, au văzut cu ochii lor cat dă bine este îngrijit, ca nu are urme de lovituri, deci nu este agresat, au vorbit cu el si le-a spus ca nu este de acord sa fie îngrijit de altă persoana.

Susține apelantul că instanţa i-a încălcat drepturile, a dat o hotărâre contrara intereselor sale, în loc sa îl protejeze, fără sa fie măcar întrebat daca este de acord cu cererea făcuta de altul in numele său, fără ca  să confirme sau sa infirme cele relatate de alte persoane, în numele meu.

Arată că nu este de acord cu acest ordin de protecţie.

Prin apelul său pârâta S.G.C a arătat că în principal, solicită admiterea apelului ca fondat, anularea Sentinţei nr. 1209/ 30.01.2015, cu trimiterea cauzei spre legală soluţionare pe fond la aceeaşi Judecătorie, iar în subsidiar, solicită admiterea apelului, anularea hotărârii de primă instanţă, reţinerea cauzei spre rejudecare pe fond, in temeiul art. 476 alin.(2) C.pr.civ. să  îi admită cererea de administrare a probatoriilor: proba testimoniala cu martorii pe care-i va aduce personal, cu interogatoriul părţilor reclamante  - în numele cărora s-a emis ordinul de protecţie (al mamei si al tatălui paratei), probe care cere a fi administrate la imobilul situat in com. A., sat A., jud. Prahova, datorită imposibilităţii de deplasare la sediul instanţei a lui S.P..

In urma administrării acestor probe, solicită admiterea apelului ca fondat şi in temeiul disp. art.480 alin.(2) din C.pr.civ. instanţa de apel să dispună schimbarea în tot a sentinţei atacate, in sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată. Cu cheltuieli de judecată.

Arată că motivele de apel, sunt cele prevăzute de art. 466 si urm. C.pr.civ. rap. la disp. art. 30 din Legea nr.217/2003, pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, actualizată prin Lg. nr.25/2012, la disp.art.176 alin.(l) punctele 1,2 şi 6 C.pr.civ., la disp.art.480 alin.(3) din  C.pr.civ. şi corob. cu art. 6 CEDO.

Arată că nu a fost legal citata la primele 2 termene, că la data de 17.01.2015 grefierul de şedinţa i-a comunicat, telefonic, faptul ca este acţionată in judecata, ca trebuie să se prezinte in instanţa la termenul de la data de 29.01.2015, precum si că are apărător din oficiu, fără sa-i citească acţiunea. Copia de pe acţiune i-a fost comunicata paratei la data de 24.01.2014, acesta fiind primul termen pentru care a fost legal citata pentru data din 29.01.2014, sala 2 mezanin, ora 8,30.

Pârâta a formulat întâmpinare prin avocatul ales, la data de 29.01.2015, învederând instanţei că cele susţinute de reclamantă nu corespund adevărului, că nu a lovit-o niciodată pe aceasta, solicitând administrarea probelor cu acte, martori, interogatoriul reclamantei, precum şi amânarea cauzei pentru administrarea probelor, însă întâmpinarea nu a ajuns la dosarul cauzei, cererile sale nefiind puse in discuţie.

Prin Sentinţa apelată s-a admis în parte cererea, s-a emis ordin de protecţie a reclamantei S.T. şi a soţului acesteia S.P., s-au dispus, pentru o perioadă de şase luni de la data emiterii prezentului ordin, următoarele obligaţii şi interdicţii pentru pârâta S.G.C,: evacuarea temporară a pârâtei din locuinţă; reintegrarea victimei S.T. în locuinţa familiei, obligând pârâta S.G.C să păstreze o distanţă minimă de 100 metri faţă de victima S.T. şi interzicând pârâtei, S.G.C orice contact, inclusiv cel telefonic, prin corespondenţă sau în orice mod cu victima S.T.. S-a respins în rest acţiunea cu privire la celelalte măsuri de protecţie solicitate, ca neîntemeiată, s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată

Practic, reclamanta, S.T.-mama paratei, a cerut în nume propriu şi pentru soţul dumneaei, S.P. pe care l-a părăsit la greu, la data de 28.11.2014, pentru a se muta la fiica sa, R.D., sub a cărei captaţie/sugestie a căzut, instituirea şi luarea următoarelor masuri:

 a) limitarea dreptului de folosinţa numai asupra unei părţi a locuinţei comune astfel încât parata sa nu vina în contact cu noi sau evacuarea temporara a fiicei noastre din locuinţa familiei;

b)revenirea mea în locuinţa familiei, alături de soţul meu bolnav;

c)obligarea paratei la păstrarea unei distante minime fata de mine si soţul meu, fata de ceilalţi copii, nepoţi sau fata de alte rude ale noastre.

d)interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenta sau în orice alt mod,cu noi;".

Apelanta invocă nulitatea încheierii de Şedinţă de la data de 29.01.2015 şi a Sentinţei Civilă nr. 1209/ 30.01.2015, pronunţate de Judecătoria Ploieşti, în temeiul disp. Art. 176 alin.(l) punctele 1,2 şi 6 C.pr.civ. rap la disp. art. 178 C.pr.civ.

Susţine existenţa in cauza a unei vătămări neechivoce pe care au suportat-o întrucât a fost citata de instanţa fondului sa se prezinte la sediul Judecătoriei Ploieşti la data de 29.01.2015,orele 8,30, Sala 2 - mezanin unde s-a şi prezentat cu martorii, aşteptând zadarnic pana-n jurul la orelor 12,00, deoarece completul s-a constituit la „Camera de Consiliu" de la etajul 2, după orele 12,00, precum şi pentru că S.P., încadrat în grad de handicap grav, cu însoţitor permanent (asistentul personal al acestuia fiind pârâta), nu a fost reprezentat legal de reclamanta S.T., cu interese contrare, nici de avocatul ales.

Consideră că în cauza i-a fost încălcat dreptul la apărare, pentru ca instanţa fondului nu a ţinut şedinţa la etajul, sala si ora la care a fost citata parata. Şedinţa nu s-a ţinut între orele 8,30 -11,30 ci după orele 12 ,00 la o alta sala de la etajul 2 al instanţei, nicidecum la sala 2 de la mezanin. Nu s-a afişat pe ușa de la sala 2 schimbarea sălii si a orei pentru ca toate părţile din dosar sa cunoască modificarea orei si a sălii şedinţei, nici nu s-a acordat termen paratei, cu toate că a cerut amânarea cauzei, prin avocatul ales.

In acest context, instanţa de fond nu a motivat, intr-un sens sau altul, de ce nu a repus pe rol cauza daca întâmpinarea paratei a ajuns la dosar "după lăsarea cauzei in pronunţare, dar înainte de adoptarea soluţiei" pentru a da posibilitatea paratei sa-şi administreze probele cerute, motiv pentru care consideră că această cauza trebuie rejudecată, urmând ca instanţa de control judiciar sa dea îndrumări instanţei primare in sensul de a se administra toate probele necesare justei soluţionări a cauzei.

Încheierea de ședinţă de la termenul din 29.01.2015 nu cuprinde menţiunile prevăzute la art. 233 alin. (1) şi (2) ci s-a întocmit ca o " minuta", dezbaterile nefiind consemnate în încheierea de şedinţă, instanţa de fond ignorând total disp. art.233 C.pr.civ. pe care le-a golit de conţinut.

Sentinţa Civilă nr. 1209/30.01.2015 a Judecătoriei Ploieşti s-a redactat contrar disp. art. 425 C.pr.civ., în partea introductivă, nefăcându-se menţiunile prevăzute la art. 233 alin. (1) şi (2).

Astfel, partea introductivă a hotărârii cuprinde: denumirea instanţei, numărul dosarului, data de  30.01.2015, numele, prenumele şi calitatea membrilor completului, de judecată, numele şi prenumele grefierului, omițându-se numele şi prenumele procurorului care a participat la judecată, fără menţiunea că "celelalte date sunt arătate" în încheierea din 29.01.2015" . Rezulta fără echivoc faptul ca la momentul redactării Sentinţei apelata, nu se redactase încheierea de Şedinţă de la termenul din 29.01.2015 în care trebuiau consemnate dezbaterile, situaţie ce atrage anularea hotărârii recurate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond pentru buna administrare a justiţiei și pentru respectarea tuturor garanţiilor intrinseci ale unui proces echitabil, astfel cum este acesta reglementat în art. 6 din Convenţie.

Mai arată că reclamanta nu face nicicum dovada susţinerilor sale, nu depune niciun înscris din care sa rezulte ca a fost agresata de parată.

La data de 29.11.2014, numitele R.D. si S.M., cu acordul reclamantei, au sustras din imobilul reclamanţilor actul de identitate al reclamantului S.P., banii lichizi din casa - aferenţi îngrijirii dumnealui şi carnetele de economii emise de CEC BANK { au fost depuşi la CEC banii proveniţi din pensia pentru limită de vârsta a reclamanţilor, indemnizația pentru handicap a intimatului, precum şi cei rezultaţi din munca paratei}.

Judecătoria nu a administrat nicio proba pertinenta, concludenta si utila pentru justa soluţionare a cauzei, adoptând soluţia atacata pe baza susţinerilor reclamantei si a mărturiei nesincere a martorei R.G. - cumnata numitei R.D., aflata in relaţii de duşmănie cu parata. Aceasta a testat "pro-causa" pentru a-si ajuta fratele sa-si instaleze unul dintre copii in casa reclamanţilor, extinsa de parata.

Or, instanţa fondului avea obligaţia administrării probelor, chiar din oficiu, in baza rolului sau activ . Numai prin administrarea probelor puteau fi confirmate sau infirmate susţinerile reclamantei, respectiv ale pârâtei.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a achiesat injust la susţinerile reclamantei, nedovedite. S-a reţinut corect doar că reclamanta este căsătorită cu "reclamantul" S.P., iar parata este fiica dumnealor.

De fapt, reclamanta s-a despărţit de soţul dumneaei la data de 28.11.2014 când a părăsit domiciliul conjugal pretinzând ca necesita un consult urgent la medicul urolog. În realitate, nu a mers la niciun consult medical ci s-a mutat Ea fiica dumneaei, R.D.. De la data de 28.11.2014 si pana in prezent parata a continuat să locuiască împreuna cu "reclamantul", S.P. in "locuinţa familiei"- imobil situat în comuna A., sat A., judeţul Prahova, gospodărindu-se cum au putut, fără a manifesta fata de acesta atitudinea si comportamentul reclamat in cauza.

Parata locuieşte numai cu tatăl sau, "reclamantul" S.P., bolnav încadrat în grad de handicap grav, permanent, al cărei asistent personal este, a dat dovada de responsabilitate in exercitarea sarcinilor asumate si de dragoste/respect vis-a-vis de cel asistat.

Cu privire la pretinsele acte de violenta exercitate împotriva reclamantei, instanţa de fond a reţinut eronat ca, la începutul lunii decembrie 2014, pârâta ar fi agresat fizic reclamanta, aceasta nedepunând în acest sens un Certificat Medico-Legal. Reclamanta ar fi trebuit sa facă dovada ca a suferit leziuni traumatice care să necesite pentru vindecare acordarea unor zile de îngrijiri medico-legale.

Susţinerile reclamantei, necoroborate cu niciun mijloc de proba administrat la prima instanţă, ci doar cu declaraţia subiectiva, neconforma cu realitatea a martorei R.G.-sora ginerelui reclamanţilor, nu conferă certitudinea ca pârâta s-ar face vinovata de violentele puse injust in sarcina sa.

Prima instanţă a reţinut incorect existenţa unei "situaţii conflictuale între părţi " care nu a existat între reclamanţi şi pârâta, ci între pârâta şi surorile sale, din cauze care nu pot face obiectul analizei în prezentul dosar.

Din chiar susţinerile reclamantei reiese faptul că, în "urma incidentului" pretins, reclamanta s-ar fi mutat la fiica sa, R.D., locuind acolo atât la data promovării cererii (23.12.2014) cat şi-n prezent.  De altfel, sentinţa apelata s-a predat "reclamantei" la domiciliul acestei fiice care-i ridica/semnează corespondenta.

Consideră că instanţa de fond nu putea reţine cu certitudine faptul că reclamanta se află într-o imposibilitate obiectivă de a reveni la domiciliul comun sau că, odată întoarsă în această locuinţă, ar fi supusă de fiica sa, pârâta S.G.C unor violenţe fizice, psihice sau verbale de natura şi gravitatea celor avute în vedere de prevederile art. 2 din Legea 217/2003, aşa cum a fost modificată si republicată.

În speţă, instanţa fondului trebuia să aibă în vedere scopul reglementărilor legale invocate, precum şi raţiunea avută în vedere la momentul edictării actului normativ, privind protecţia împotriva violențe în familie.

Doctrina, literatura juridică, jurisprudenţa au statuat unitar că nu poate fi asimilată noţiunii de violentă în familie, în accepţiunea Legii nr.217/2003/R, așa cum a fost modificată, "orice formă de conflict între membrii unei familii".

De asemenea, ordinul de protecţie "nu poate fi utilizat ca metodă pentru reglarea unor nemulţumiri dintre membrii familiei sau pentru obţinerea evacuării unei persoane din domiciliu". Scopul acestui act normativ este acela de "a proteja victimele reale ale violentei in familie de abuzuri care le cauzează suferinţe semnificative şi le pun în primejdie viaţa, integritatea fizică sau psihică, sexuală sau emoţională."  Masurile de protecţie pe care reclamanta a ales sa le solicite, nu sunt justificate fata de modalitatea în care pretinde ca s-ar fi manifestat comportamentul paratei. Reclamantul, S.P., bolnav încadrat în grad de handicap grav, cu însoţitor permanent, asistentul personal al acestuia (desemnat legal) fiind pârâta, nu a fost "întrebat" de instanţa fondului daca-şi însuşeşte demersul judiciar promovat de soţia care l-a părăsit la sfârşitul lunii noiembrie, 2014

Lăsându-l fără ajutor, fără niciun ban si fără actul de identitate (banii, si actul au fost furaţi din casa de fiicele reclamantei, S.M. si R.D. - la care s-a mutat/locuiește reclamanta,cu ştirea si acordul sau) astfel ca reclamanta nu poate susţine ca doreşte sa fie reintegrată in domiciliu pentru a-i fi alături soţului sau, a cărui integritate corporala si psihica bănuieşte nelegitim ca ar putea fi periclitate de comportamentul "neadecvat" al paratei.

Ca atare, atât la momentul depunerii cererii cat şi în prezent reclamanta locuia/ locuieşte în comuna Apostolache, sat Apostolache, nr.289. judeţul Prahova şi nu face dovada ca există un motiv real/legal pentru emiterea ordinului de protecţie.

 Ordinul de protecţie reprezintă o măsură aflată la dispoziţia victimei violenţei în familie şi poate fi solicitat în temeiul dispoziţiilor capitolului VII din Legea nr. 217 din 22 mai 2003/R, astfel încât de la această dată persoanele care sunt victime ale violenţei în familie pot uza de această măsură juridică în scopul protejării integrităţii lor fizice sau psihice ori a libertăţii personale faţă de agresor.

Arată apelanta că, în opinia sa potrivit căreia acest dosar nu este un ordin de protecţie, ci constituie o răzbunare a familiei extinse a fiicei reclamantei - R.D. - prin care aceasta încearcă să obţină anumite bunuri, mijloace, să împiedice pur şi simplu accesul pârâtei in locuinţă, deși cunoaşte ca sora sa nu are o alta locuinţa.

Precizează că fiicele rebele ale reclamantei nu locuiesc in imobilul situat in com. Apostolache de la nr.330, iar la data de 28.11.2014 când au luat reclamanta din domiciliul comun au pretins ca aceasta ar avea nevoie urgenta de un consult renal, motiv pentru care ar trebui dusa la Spitalul Judeţean de Urgente Ploiești Secția Urologie. In realitate, reclamanta nu a fost dusa la niciun consult medical ci s-a mutat la familia Radu, iar de atunci nu a mai revenit in domiciliul comun pentru a fi alături de soţul dumneaei bolnav, situaţia reala fiind total opusa celei prezentata instanţei.

Fiicele reclamantei, S.M. si R.D., ajutate de martora R.G. - sora cu ginerele "reclamanţilor", au transformat părinţii paratei in aşa ziși reclamanţi, pentru atingerea unui scop ascuns, imoral si contrar ordinii publice, aspecte ce se pot observa din dosar.

Reclamanta nu a fost de acord să revină in locuinţa de la data de 28.11.2014 de când s-a mutat la fiica sa, R.D., astfel ca pârâta nu avea posibilitatea reala sa-i interzică mamei sale intrarea in locuinţă, cererea de "reintegrare in locuinţă" fiind pur-formala.

Acest ordin de protecţie este neîntemeiat, motivat de faptul că, însăşi martora R.G. a arătat că reclamanta nu a mai venit în locuinţă din luna decembrie 2014, moment de la care aceasta ar fi plecat din cauza pârâtei, aspecte nedovedite de reclamantă.

Martora reclamantei nu putea sa constate cu propriile-i simţuri cele declarate sub prestare de jurământ, pentru ca este menajera la fam. Avramescu Lucian din corn. Sângeru, jud. Prahova unde face naveta zilnic pentru a presta activitate de menaj, zi lumina - de dimineaţa pana seara, la vila acestuia, împreuna cu R.D. - cumnata sa.

Mai mult, martora reclamantei se afla in relaţii de duşmănie cu pârâta, nu-si vorbesc, situaţie trecuta sub tăcere.

Reclamanta nu a găsit un martor străin de situaţie, deși pretinde ca violentele fizice, psihice si verbale exercitate permanent împotriva dumneaei si a intimatului S.P. de către pârâta, S.G.C ar fi de notorietate în comunitatea restrânsă a satului.

Daca reclamanta ar fi adus un martor obiectiv - nu pe martora R.G. soră cu ginerele dumneaei - direct interesată de evacuarea pârâtei, S.G.C din locuinţa familiei - persoană care a fost indiscutabil părtinitoare, care nu ştia în ce condiţii a plecat reclamanta din domiciliul comun, dar a declarat nereal ca pârâta i-ar fi interzis să-si ia lucruri din domiciliu, respectiv că şi-ar fi luat numai "actele" iar bunurile proprii le-ar fi obţinut cu ajutorul politiei, prima instanţa ar fi putut adopta o soluţie judicioasa.

In subsidiar, solicită admiterea apelului, schimbarea in tot a hotărârii instanţei de fond şi respingerea ca neîntemeiat a acestui ordin de protecţie, cu atât mai mult cu cât, părţile sunt libere sa acceadă la căile permise de lege pentru rezolvarea litigiilor reale, de natura patrimoniala dintre dumnealor.

Solicită a se avea in vedere că reclamanta nici nu a mai fost în locuinţă, de peste patru luni, pârâta nefăcându-se vinovata de preferinţa reclamantei de a locui la fata/ginerele dumneaei, că nici măcar nu au existat pretinsele conflicte pe care le susţine şi le imaginează reclamanta, neimpunându-se nicio măsură de protecţie în favoarea "reclamanţilor" nici aceea de evacuare a pârâtei, prin ordin de protecţie.

Instanţa de fond nu şi-a motivat în niciun fel soluţia adoptată, singura aşa-zisă motivare constituind-o proba testimonială, cu o martoră care nu a perceput cu propriile-i simţuri cele declarate ci din "auzite" de la "reclamanta", declaraţia acesteia nefiind în concordanţă cu motivele impuse de lege pentru admisibilitatea ordinului de protecţie.

Masurile de protecţie pe care reclamanta a ales să le solicite nu sunt justificate fata de modalitatea in care pretinde ca s-ar fi manifestat comportamentul paratei.

În cauza nu s-au administrat probe care să ateste indubitabil că manifestările pârâtei faţă de reclamantă ar fi fost într-o anumită măsură necorespunzătoare, iar pe parcursul procesului reclamanta nu a fost în măsură să facă dovada culpei exclusive a pârâtei cu privire la plecarea sa din domiciliu si nici dovada exercitării de violente fizice, psihice, verbale împotriva dumneaei.

Reclamanta nu a dovedit faptul ca parata ar fi manifestat fata de tatăl sau S.P. al cărei asistent personal este, un comportament neadecvat, dovada fiind faptul ca deși l-a părăsit pe acesta de atâta timp, starea dumnealui s-a imbuntățit nu s-a alterat.

Ca atare, lipseşte orice pericol care prin natura sa să necesite o astfel de forma de protecţie. Or, în aceste condiţii, soluţia admiterii cererii reclamantei de către instanţa primara este vădit nelegala si contrara scopului legii.

Judecătorul fondului nu a interpretat şi nu a aplicat corect normele de drept material incidente în cauză, realitatea fiind total opusa situaţiei de fapt reţinuta incorect de către prima instanţă care a şi aplicat eronat prevederile Legii nr.217/2003/R, hotărârea supusă controlului judiciar fiind afectată de nelegalitate.

Potrivit disp. art 23 din Legea nr. 217/2003/R, modificată şi completată, persoana a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violentă din partea unui membru al familiei poate solicita instanţei ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecţie, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre următoarele măsuri - obligaţii sau interdicţii:

- evacuarea temporară a agresorului din locuinţa familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;

- reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor, în locuinţa familiei;

- limitarea dreptului de folosinţă al agresorului numai asupra unei părţi a locuinţei comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima;

- obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de copiii acesteia sau faţă de alte rude ale acesteia ori faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate;

- interdicţia pentru agresor de a se deplasa în anumite localităţi sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic;

- interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu victima;

- obligarea agresorului de a preda poliţiei armele deţinute;

- încredinţarea copiilor minori sau stabilirea reşedinţei acestora.

Prin aceeaşi hotărâre, instanţa poate dispune şi suportarea de către agresor a chiriei şi/sau a întreţinerii pentru locuinţa temporară unde victima, copiii minori

sau alţi membri de familie locuiesc ori urmează să locuiască din cauza imposibilităţii de a rămâne în locuinţa familială.

Pe lângă oricare dintre măsurile dispuse potrivit alin. (1), instanţa poate dispune şi obligarea agresorului de a urma consiliere psihologică, psihoterapie sau poate recomanda luarea unor măsuri de control, efectuarea unui tratament ori a unor forme de îngrijire, în special în scopul dezintoxicării.

Chiar dacă judecarea unui asemenea litigiu trebuie realizată de urgenţă, sarcina probei incumbă reclamantei care trebuia să-şi dovedească susţinerile, conform art.249 NCPC.

Or, reclamanta deşi invocă exercitarea de către pârâtă a unor acte de violenţă fizică şi psihică, nu a depus la dosar nicio dovadă. Consider că, faţă de declaraţia martorului reclamantei,instanţa putea emite o adresa către Secţia 1 de Politie Rurala Apostolache pentru a obţine relaţii,in vederea verificării celor afirmate de martor şi de reclamantă, instanţa neputându-se erija în apărător al reclamantei.

Judecătorul fondului a făcut abstracţie de existenţa înscrisurilor depuse de pârâtă la dosar, nu le-a acordat relevanţa probatorie cuvenită, în contextul lipsei dovezilor, neputându-se concluziona că pârâta  i-ar fi produs mamei sale şi tatălui (al cărui însoţitor permanent este), suferinţe fizice sau psihice considerabile, susceptibile a justifica intervenţia instanţei, prin pronunţarea unui ordin de protecţie.

Reclamanta nu a dovedit, cu probe, niciun act de violenţă săvârşit de către pârâtă împotriva dumneaei, a unui alt membru al aceleiaşi familii, care "provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferinţe fizice, psihice, emoţionale ori psihologice, inclusiv ameninţarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate" pentru a se justifica emiterea ordinului de protecţie, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, măsurile, obligaţiile, interdicţiile urmărite mascate injust de surorile pârâtei: evacuarea pârâtei din locuinţă-domiciliul acesteia, obligarea pârâtei să păstreze o distantă minimă de 100 m.l. faţă de tatăl său - S.P. şi faţă de mama sa - S.T., precum şi faţă de locuinţă - locul de muncă al pârâtei.

Prin emiterea ordinului de protecţie - în cauză, se creează un grav prejudiciu de imagine pârâtei, se încalcă arbitrar dreptul acesteia la muncă şi, ceea ce este cel mai important, este de natură a conduce la deteriorarea sănătăţii "reclamantului". S.P., în condiţiile în care acesta este la o vârstă înaintată, este grav bolnav, cu handicap permanent, are nevoie de ajutorul, îngrijirea,

 Simpla referire generică la depoziţia martorei, fără un Certificat medico-legal, care sa ateste "leziunile traumatice suferite de reclamanta", nu constituie o motivare convingătoare, iar în această situaţie, este imposibil de exercitat controlul judiciar, ceea ce atrage anularea Sentinţei nr. 1209/ 30.01.2015, cu trimiterea cauzei spre legală soluţionare pe fond la aceeaşi Judecătorie spre o nouă judecată.

Examinând sentința apelată, prin prisma motivelor de apel formulate de apelanți, a dispozițiilor legale incidente , dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, tribunalul constată că apelurile sunt fondate, urmând a le admite pentru următoarele considerente:

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active a apelantului reclamant S.P., invocată de intimata reclamanta S.T., tribunalul reține că aceasta este neîntemeiată și o va respinge ca atare.

Astfel, din dispozitivul sentinței apelate rezultă că instanța a emis ordin de protecție a reclamantei și a soțului acesteia S.P..

Art. 23 din Legea nr.217/2003 prevede că persoana a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei poate solicita instanţei ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecţie, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre următoarele măsuri - obligaţii sau interdicţii. Prezenta cerere de emitere ordin de protecție a fost formulată și pentru apelant, în condițiile în care nu se face dovada că S.T. este mandatarul sau reprezentantul acestuia, iar prin dispozitivul sentinței, așa cum am arătat s-a emis ordin de protective și pentru acesta.

Art. 25 din același act normativ prevede că cererea pentru emiterea ordinului poate fi introdusa de victima personal sau prin reprezentant legal, respectiv că poate fi introdusa in numele victimei si de: procuror; reprezentantul autoritatii sau structurii competente, la nivelul unitatii administrativ-teritoriale, cu atributii in materia protectiei victimelor violentei in familie;  reprezentantul oricaruia dintre furnizorii de servicii sociale in domeniul prevenirii si combaterii violentei in familie, acreditati conform legii, cu acordul victimei, S.T. neregăsindu-se în nici categorie dintre cele prevăzute de textul de lege.

Apelul este calea de atac prin care partea nemulțumită de hotărârea primei instanțe solicită instanței ierarhic superioare reformarea hotărârii atacate. Apelul este astfel calea de atac obișnuită prin care partea interesată invocă nemulțumiri în legătură cu hotărârea pronunțată de prima instanță.

 Din lecturarea motivelor de apel formulate de S.P. coroborat cu dispoziția legală sus citată care arată cine poate solicita emiterea ordinului de protecție rezultă, fără putință de tăgadă faptul că apelantul poate fi încadrat în categoria persoanelor interesate care invocă nemulțumiri în legătură cu hotărârea pronunțată de prima instanță, printre altele și aceea de a nu fi fost citat în cauză și de a nu i se fi cerut părerea cu privire la cererea formulată pentru acesta de S.T..

Cu alte cuvinte S.P. are calitate procesuală activă în promovarea prezentei căi de atac, situație în raport de care excepția invocată este neîntemeiată și va fi respinsă ca atare.

În ceea ce privește excepția lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a apelantului reclamant S.P. invocată de intimata reclamantă S.T., tribunalul o va respinge ca neîntemeiată, reținând că nu s-a făcut dovada lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a acestuia astfel cum este definită prin  art. 34-35 c.civ. raportat la art.56 c.pr.civ.

Referitor la excepția tardivităţii apelului declarat de reclamanta S.T. invocată din oficiu de instanţă astfel cum deja s-a arătat în practicaua prezentei decizii aceasta este întemeiată și a fost admisă de instanță potrivit considerentelor arătate  şi, pe cale de consecinţă, tribunalul va respinge apelul declarat de aceasta ca tardiv formulat.

Pe fondul celor două apeluri, tribunalul reține că ambele părți au invocat soluționarea cauzei fără legala citare a părților pentru termenul la care cauza a fost soluționată dar și lipsa încheierii de amânare a pronunțării, susținând că astfel s-a produs o vătămare de natură a atrage nulitatea hotărârii, sub acest aspect, cererea principală a părților fiind de admitere a apelului, de anulare a sentinței apelate și de trimitere a cauzei spre rejudecare, pentru legala soluționare pe fond a cererii cu respectarea dreptului la apărare a tuturor părților, situație prevăzută de art.480 alin.3 teza a doua c.pr.civ.

Criticile sunt fondate și vor fi admise potrivit celor ce se vor arăta în continuare:

Verificând actele dosarului, tribunalul reține că instanţa de fond a rămas în pronunţare la termenul din 29.01.2015, când a amânat pronunţarea la 30.01.2015, precum şi că la dosar nu se regăseşte încheierea de amânare de pronunţare din 29.01.2015, ba mai mult decât atât în practicaua sentinței apelate apar consemnări care încalcă prevederile art.233 c.pr.civ. devreme ce pentru data de 30.01.2015 nu a fost fixat termen de judecată ci doar a fost amânată pronunțarea.

Astfel cum a statuat și Înalta curte de Casație și Justiție în decizia nr. 1499 din 11 aprilie 2014 - Orice măsură, dispoziţie a instanţei trebuie să se regăsească într-o încheiere, care constituie o hotărâre relativ la cele petrecute la fiecare dintre termenele de judecată, aşa cum statuează dispoziţiile art. 424 raportat la art.232-233 c.pr.civ. și cuprinde dezbaterile urmate în şedinţă.

Instanţa de fond, rămânând în pronunţare la termenul din 29.01.2015, a amânat pronunţarea la 30.01.2015 fără a întocmi încheierea de ședință impusă de prevederile legale anterior arătate ci doar a întocmit o minută prin care a arătat că amână pronunțarea la data de 30.01.2015.

Dispoziţiile art. 396 C.pr.civ. prevăd, pentru situaţia în care instanţa nu ia hotărârea  de îndată, posibilitatea amânării pronunţării pentru un termen ce va fi anunţat de preşedinte, care în speța de față decât cel mult 24 de ore potrivit prevederilor art.27 alin.8 din Legea nr.217/2003 republicată.

Astfel, la termenul din 29.01.2015, instanţa fondului trebuia ori să soluţioneze cauza, ori, aşa cum s-a întâmplat în cauză, să amâne pronunţarea cel mult 24 de ore, ceea ce s-a și întâmplat.

Amânarea de pronunţare trebuia să se concretizeze într-o încheiere de şedinţă care să respecte condiţiile impuse de art. 233 C.pr.civ., care cuprinde norme imperative, de ordine publică, potrivit căreia hotărârea şi, implicit, încheierea, ca varietate a acesteia, se dă în numele legii şi trebuie să cuprindă: denumirea  instanţei şi numărul dosarului; data ședinței de judecată, numele, prenumele și calitatea membrilor completului de judecată, precum și numele grefierului; numele și prenumele sau, după caz , denumirea părților, numele și prenumele persoanelor care le reprezintă sau le asistă, ale apărătorilor și celorlalte persoane chemate la proces, cu arătarea calității lor, precum și dacă au fost prezente sau au lipsit; numele, prenumele procurorului și parchetului de care aparține, dacă a participat la ședință; dacă procedura a fost legal îndeplinită; obiectul procesului; probele care au fost administrate; cererile, declarațiile și prezentarea pe scurt a susținerilor părților, precum și a concluziilor procurorului, dacă acesta a participat la ședință; soluția dată și măsurile luate de instanță, cu arătarea motivelor, în fapt și în drept; dacă judecarea a avut loc în ședință publică, fără prezența publicului ori în camera de consiliu; semnătura membrilor completului și a grefierului.

Totodată încheierea trebuie să arate cum s-a desfășurat ședința.

Aceste menţiuni sunt de natură să asigure transparenţa actului de justiţie, atestând faptul dacă s-au asigurat condițiile ca desfăşurarea procesului să se facă sub auspiciile prevederilor  art. 6 alin.1 din Convenţia Europeană privind Drepturile Omului, pentru ca părțile să poată beneficia de un proces echitabil, în faţa unei instanţe competente, precum şi posibilitatea verificării legalităţii şi temeiniciei hotărârii în căile de atac.

Cum încheierea de amânare a pronunțării face parte integrantă din hotărârea pronunţată, tribunalul reține că lipsa încheierii de amânare de pronunţare de la 29.01.2015  nu permite părţilor să cunoască ce s-a întâmplat la acea dată şi nici instanţei de control judiciar legal investită cu soluționarea apelurilor, să cenzureze legalitatea măsurilor adoptate legate de judecarea cererii sub toate aspectele, vătămarea produsă apelanților fiind evidentă, în condiţiile în care, aşa după cum s-a arătat anterior, această omisiune nu permite cenzura legalităţii hotărârii în calea de atac.

Astfel, tribunalul reține că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 174 și urm. C.pr.civ., potrivit cărora actele de procedură efectuate cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă sunt sancționate cu nulitatea, vătămarea produsă neputând fi înlăturată decât prin anularea lor.

Având în vedere că au fost apreciate ca fondate criticile de nelegalitate de ordine publică, analizate celorlalte motivele de apel formulate de este de prisos, acestea urmând a fi avute în vedere de instanța de fond în rejudecare.

Concluzionând, tribunalul reține că instanța fondului nu a pronunțat hotărârea atacată cu respectarea art. 425 c.pr.civ., motiv pentru care, în temeiul art. 480 alin. 3 teza a doua c.pr.civ. va admite apelurile declarate de S.P. și S.G.C, va anula sentinţa apelată şi va trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Ploieşti care va soluționa cauza cu legala citare a părților, inclusiv a apelantului S.P..

Urmează ca instanța fondului să procedeze la încuviințarea și administrarea probatoriului solicitat de toate părțile, cu respectarea principiului contradictorialității și cu garantarea dreptului la apărare  și a celorlalte garanții procesuale prevăzute expres de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a apelantului reclamant S.P., invocată de intimata reclamanta S.T., ca neîntemeiată.

Respinge excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a apelantului reclamant S.P. invocată de intimata reclamantă S.T., ca neîntemeiată.

Admite excepţia tardivităţii apelului declarat de reclamanta S.T., invocată din oficiu de instanţă şi, pe cale de consecinţă, respinge apelul acesteia ca tardiv formulat.

Admite apelurile declarate de apelatul reclamant S.P. și de apelanta-pârâtă S.G.C, , împotriva sentinţei civile nr. 1209/30.01.2015 pronunțată de Judecătoria Ploieşti,în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.T.

Anulează sentinţa apelată şi trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Ploieşti potrivit considerentelor prezentei decizii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.04.2015.

Domenii speta

Spete similare