Liberare condiţionată

Sentinţă penală 806 din 16.04.2015


Liberare condiţionată. Lege penală mai favorabilă. Termenul maxim de 20 de ani prevăzut de art. 100 alin. 1 lit. a) Cod penal.

Dosar nr.  3641/55/2015

Prima instanţă :

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Arad la data de 16.03.2015, petentul KC a solicitat ca la stabilirea termenului de liberare condiţionată să se ţină cont de dispoziţiile art. 100 alin. 1 lit. a Cod penal.

În conformitate cu dispoziţiile art. 59 alin. 1 Cod penal 1968, după ce a executat treimi pătrimi din durata pedepsei închisorii ce depăşeşte  10 ani, condamnatul poate fi liberat condiţionat, dacă sunt îndeplinite cumulativ şi celelalte condiţii prevăzute de textul legal. Dimpotrivă, conform art. 100 alin. 1 lit. a Cod penal liberarea se poate dispune după executarea unei fracţii identice care însă nu poate în nicio situaţie să depăşească 20 de ani. Prin urmare, în situaţia petentului condamnat la o pedeapsă de 29 de ani dispoziţiile legii noi apar ca fiind în mod vădit mai favorabile, urmând a fi avute în vedere la calculul termenului de discutare în vederea liberării condiţionate.

Admite cererea  formulată de petentul KC, şi fixează termen pentru rediscutarea situaţiei petentului după împlinirea fracţiei prevăzute de art. 100 alin. 1 lit. a Cod penal, teza finală.

Instanţa de control :

Respins contestaţia. Examinând hotărârea atacată, pe baza lucrărilor şi a materialelor din dosarul cauzei, tribunalul constată că prima instanţă a apreciat corect cauza dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată fiind legală şi temeinică.

Aceasta pentru că, în raport de situaţia condamnatului, legea penală mai favorabilă este Noul Cod Penal respectiv art. 100 alin.1 lit.a, potrivit căruia liberarea se poate dispune după executarea unei fracţii de trei pătrimi din durata pedepsei închisorii, care însă nu poate în nici o situaţie să depăşească 20 de ani, astfel că aceste dispoziţii urmează a fi avute în vedere la calculul termenului de discutare în vederea liberării condiţionate a acestuia.