Constatare nulitate act

Dosar nr. ….

Cod operator 2443/2442

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA A II-A CIVILĂ

DECIZIE Nr. 209/2015

Şedinţa publică de la 18 Mai 2015

Completul compus din:

PREŞEDINTE ....

Judecător ....

Grefier ....

Pe rol fiind pronunţarea asupra dezbaterilor din şedinţa publică din 11.05.2015 privind soluţionarea apelurilor civile declarate de apelanţii-reclamanţi M.M.C. şi M.M.GH.V. şi de apelanta-pârâtă P.B.R. SA, împotriva sentinţei civile nr. 6975 din 13.11.2014 pronunţată de Judecătoria ....în dosarul nr. ..... şi în contradictoriu cu intimata-pârâtă P.B. - S.T.J., având ca obiect constatare nulitate act.

Procedura legal îndeplinită din ziua dezbaterilor.

Deliberând, tribunalul pronunţă următoarea decizie;

TRIBUNALUL

Asupra apelurilor civile de faţă ;

Prin sentinţa nr. 6975 din 13.11.2014 pronunţată în dosarul nr. ....., Judecătoria ....a admis în parte  cererea reclamanţilor M.M.C. şi M.M.Gh.V., a constatat că sunt abuzive clauzele prevăzute de art. 1.3 lit a din contractul de credit nr 2000000000038065/14.10.2008, referitoare la comisionul de acordare în sumă de 1332 CHF, la art.1  in actul adiţional nr 1/09.05.2012 privind comisionul de restructurare/reeşalonare  în valoare de 150 euro şi art.1 din actul adiţional nr 2/01.11.2012 privind comisionul de restructurare/reeşalonare  in valoare de 250 euro şi, în consecinţă, constată nule aceste clauze.

A fost obligată pârâta  la restituirea către reclamanţi a următoarelor sume  1332 CHF, 150 euro, 250 euro, cu dobânda legală aferentă  debitului  datorat şi an respins cererile de la capătul 3 şi 4 din acţiune.

Pentru a pronunţa această sentință instanţa de fond a reţinut că, părțile au convenit cu privire la acordarea de către banca a unui împrumut în franci elvețieni, respectiv 66.600 CHF, consumatorului revenindu-i obligația de a  restitui suma împrumutată  în aceeași monedă în care a fost  contractată și de a plăti dobânda .

Din răspunsurile la interogatoriu, instanța a reținut că la momentul semnării convenției, consumatorul a apreciat că acel contract era avantajos pentru el, tocmai  datorită dobânzi acordate la CHF, astfel că instanța reține că părțile au fost de acord ca moneda creditului  să fie francii elvețieni.

Așadar, la momentul contractării creditului părțile nu se aflau într-un dezechilibru contractual.

Chiar dacă pe parcursul derulării contractului, a crescut cursul valutar al CHF,  instanţa a apreciat că  reclamanţii şi-au asumat  şi acest risc  şi totodată şi-au asumat şi existenţa unui dezechilibru ce a apărut ulterior, o dată cu creşterea cursului valutar,  între  drepturile şi obligaţiile contractule, astfel că cerinţa existenţei relei credinţe a băncii nu subzistă. 

In analiza  caracterului abuziv  al unei clauze trebuie verificat dacă la încheierea  contractului consumatorul este în posesia tuturor  elementelor care pot avea  efect asupra  întinderii obligaţiilor sale.

Or, în speţa dedusă judecăţii, reclamanţii au încheiat contractul cunoscând şi asumându-şi riscul variaţiunilor de curs valutar al CHF, astfel că  aceştia şi-au exprimat un consimţământ  neechivoc în baza unei clauze  clare şi inteligibile  de a suporta diferenţele de curs valutar.

În  privinţa  schimbării  esenţiale a împrejurărilor avute în  vedere  de  părţi, la momentul  încheierii  convenţiilor,  instanţa are în vedere că variaţia circumstanţelor și, prin urmare,  noile sarcini ce afectează  executarea, fac  parte  din riscul contractual  pe care-l  suportă  debitorul  obligaţiei de  executat, în lipsa  unei  dispoziţii contrare.

Instanţa a apreciat că, în speţă nu subzistă reaua credinţă a băncii, condiţie pentru constatarea clauzei abuzive, întrucât banca nu putea  cunoaşte evoluţia ulterioară  a situaţiei economice şi bancare pentru a putea prevedea existenţa unor fluctuaţii  ale cursului de schimb valutar care să afecteze capacitatea de rambursare a împrumutaţilor săi.

Totodată, instanţa a avut în vedere principiului nominalismului monetar,  conform căruia suma acordată  cu titlul de împrumut trebuie  restituită întocmai, indiferent de valorizarea sau devalorizarea  acesteia.

Acest principiu se aplică şi in cazul contractelor de credit, legea  permiţând  acordarea creditului şi în monedă străină, astfel că  împrumutatul are obligaţia de a restitui lucruri de  aceeaşi cantitate şi calitate.

Astfel, instanţa a apreciat ca nu este o clauză abuzivă aceea în care consumatorul îşi asumă riscul  valutar  generat de deprecierea  monedei în care îşi realizează veniturile faţă de moneda în care a contractat creditul  şi în care trebuie să îl restituie.

De altfel,  ambele părţi își asumă riscul ca pe parcursul  executării contractului suma restituită  de împrumutat să valoreze mai puţin la momentul restituirii decât la momentul  acordării.

S-a reținut că  reclamanții nu au solicitat să se constate caracterul abuziv al clauzelor ce vizează cuantumul dobânzii, ci au solicitat numai ca  instanța să diminueze sau să mențină dobânda inițială de la data semnării contractului. 

Astfel, s-a respins acest capăt de cerere  având în vedere că părțile au convenit prin semnarea actului adițional cu privire la noul cuantum al dobânzii, iar instanța nu poate interveni în sensul modificării unei clauze contractuale, substituindu-se astfel acordului de voință al părților.

Instanța a apreciat ca neîntemeiată și cererea privind constatarea caracterului abuziv al clauzei privind  efectuarea plății în moneda  creditului și suportarea de către  consumator al  diferențelor de curs valutar și să se dispună înghețarea  cursului de schimb valutar  CHF-leu la valoarea de la data semnării  convenției.

S-a reţinut că reclamanților  nu li s-a explicat motivul pentru care trebuie să plătească acest comision de acordare menţionat la  art 1.3 lit a, care este destinaţia finală a acestei sume care nu privește o  contraprestaţie a băncii și nu se referă  la vreun serviciu pe care banca îl face în favoarea împrumutaţilor, mai mult nu se prevede posibilitatea restituirii acestora.

Astfel, s-a apreciat că acest comision nu reprezintă decât o dobândă mascată, lezând interesele reclamanților, dezavantajând băncile concurente prin prezentarea unor dobânzi doar aparent reduse.

În consecinţă, această clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul, fiind de natură a crea, în detrimentul acestuia, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, apare ca fiind o clauză abuzivă, sancționată, potrivit legii, cu nulitatea absolută.

Pentru acoperirea prejudiciului suferit de reclamant, pentru restabilirea situaţiei anterioare şi pentru înlăturarea tuturor consecinţelor patrimoniale produse de clauzele abuzive, lovite de nulitate absolută, instanţa a obligat pârâtele  să restituie reclamanților  sumele de 1332 CHF, 150 euro, 250 euro,  încasate cu titlu de comision  de acordare şi  comision  de  restructurare/reeșalonare.

Instanța a constatat că reclamanţii și-au întemeiat solicitările pe caracterul abuziv al clauzelor contractuale din  convenţia de credit, invocând în principal dispoziţiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori.

Împotriva sentinţei au declarat apel, atât reclamanţii M.M.C. şi M.M.Gh.V.,  cât şi pârâta P.B.R. SA, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

În motivele de apel, apelanţii reclamanţi M.M.C. şi M.M.Gh.V., au arătat că în mod corect instanţa de fond a apreciat cu referire la comisionul de administrare că el reprezintă o dobândă mascată, dispunând restituirea lui, respectiv suma de 1332 CHF, însă deşi prin acţiune s-a solicitat câtimea din dobânda percepută plus câtimea din prima de asigurare anuală, de la data tragerii creditului până la returnarea efectivă, instanţa nu s-a pronunţat asupra acestui capăt de cerere şi în mod eronat a asociat câtimea solicitată dobânzii legale pe care a acordat-o.

Referitor la comisionul de refinanţare, deşi s-a dispus restituirea acestuia ca urmare a constatării caracterului abuziv a clauzelor care îl prevedeau, instanţa nu a constatat ca abuzive în ansamblu cele două acte adiţionale, care de altfel rămăseseră fără obiect.

Mai este criticată sentinţa şi pentru faptul că deşi prin acţiune s-a solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzei ce prevedea perceperea comisionului ascuns conform punctului 2 al cererii, instanţa nu s-a pronunţat asupra acestui comision care a fost actualizat şi în cadrul concluziilor scrise, fiind stabilit la acea dată un cuantum de 162,14 CHF.

Cu privire la rata dobânzii, reclamanţii arată că greşit a reţinut instanţa în motivare faptul că reclamanţii nu au solicitat să se constate caracterul abuziv al clauzelor ce vizează cuantumul dobânzii ci au solicitat numai ca instanţa să diminueze sau să menţină dobânda iniţială de la data semnării contractului, deşi în realitate această solicitare era cuprinsă în cererea introductivă de instanţă, iar din graficele de plată depuse la dosar se putea observa faptul că banca a modificat dobânda numai atunci când au existat creşteri ale indicelui LIBOR, iar majorarea componentei fixe nu a fost adusă la cunoştinţă reclamanţilor la momentul încheierii contractului, astfel încât consumatorii nu puteau fi obligaţi la acceptarea ei.

Caracterul abuziv al clauzelor contractuale privind efectuarea plăţilor în moneda creditului şi suportarea de către consumator a diferenţelor de curs valutar rezultă din împrejurarea că a existat o creştere a cursului de schimb CHF/LEU la valori procentuale excesiv de mari, între 58 – 65 % în raport de cursul existent la acordare, producându-se astfel un dezechilibru contractual ca urmare a clauzei de risc valutar.

Apelanta-pârâtă P.B.R. SA a criticat sentinţa cu motivarea că hotărârea apelată a fost dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a legii.

Astfel, în mod greşit prima instanţă a reţinut existenţa capacităţii procesuale4 a pârâtei P.B.R. SA – Sucursala Tg.-Jiu, deşi aceasta este un dezmembrământ fără personalitate juridică a societăţii comerciale SC P.B.R. SA şi faţă de disp.art.57 alin.2 C.Pr.Civ. coroborate cu art.43 alin.1 din Legea nr.31/1990, aceasta nu are capacitate de exerciţiu şi nu poate sta în proces în

nume propriu.

Tot cu aplicarea greşită a legii a reţinut instanţa caracterul abuziv al clauzelor referitoare la comisionul de restructurare/reeşalonare credit, deşi în privinţa acestuia a fost îndeplinită condiţia negocierii dintre bancă şi consumator, iar pe de altă parte nu a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Astfel, înainte de semnarea contractului de credit, banca a acordat reclamanţilor o perioadă de timp rezonabilă înainte de data semnării contractului, astfel cum chiar reclamanţii au recunoscut prin răspunsurile la interogatoriu şi, mai mult, a acordat acestora o amânare a plăţii dobânzii, ceea ce a reprezentat un avantaj pecuniar.

Prin urmare, între părţi nu s-a creat un dezechilibru semnificativ cu privire la drepturi şi obligaţii, iar banca a avut o contraprestaţie pentru dobânda şi comisionul de acordare credit.

De altfel, dobânda bancară împreună cu comisionul de acordare credit reprezintă preţul contractului iar clauza cuprinsă la art.1 pct.3 lit.a este exprimată într-un mod clar şi într-un limbaj uşor inteligibil, referindu-se la preţul datorat de către împrumutaţi pentru împrumutul contractat de la bancă.

În aceste condiţii, clauza care reglementează comisionul de acordare credit nu are un caracter abuziv, întrucât face parte din restul contractului, a fost supus negocierii şi nu creează un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Aceleaşi considerente există şi cu privire la comisionul de rambursare anticipată, precum şi cu privire la comisionul de restructurare/reeşalonare credit, ambele comisioane fiind negociate cu reclamanţii, redactate în termeni clari, uşor de înţeles, presupunând o contraprestaţie din partea băncii, astfel încât nu au produs un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Apelanţii reclamanţi au formulat întâmpinare la apelul declarat de apelanta pârâtă, solicitând respingerea acestuia  ca nefondat, cu motivarea că în mod corect instanţa de fond a reţinut caracterul abuziv al comisioanelor de acordare şi restructurare/reeşalonare, interpretând corect probatorul administrat în cauză şi făcând o corectă aplicare a dispoziţiilor legale.

Astfel, cu privire la aceste clauze nu a existat o negociere între părţi la data încheierii contractului, ele determinând un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor, datorită lipsei unei contraprestații din partea băncii.

Apelanta pârâtă P.B.R. SA a formulat întâmpinare la apelul declarat de apelanții reclamanți, solicitând respingerea acestuia ca nefondat, cu motivarea că în mod corect instanța de fond a reținut faptul că aceștia nu au solicitat o constatare a caracterului abuziv al clauzei privind marja băncii, astfel încât o cerere de modificare a dobânzii apare ca inadmisibilă.

În ceea ce priveşte solicitarea de îngheţare a cursului valutar la valoarea de la data contractării creditului, se arată că nicio clauză contractuală nu prevede că perceperea se face după un curs majorat faţă de cel de la data acordării creditului, astfel că sub acest aspect cererea apare ca nefondată din moment ce nu există o prevedere contractuală care să corespundă afirmaţiilor reclamanţilor.

Pe de altă parte, în condiţiile în care ar fi eliminată în totalitate clauza privind rambursarea creditului în moneda în care a fost acordat, nu ar mai exista obligaţia de restituire a sumei împrumutate, ceea ce ar face ca instanţa să transforme contractul de împrumut într-un contract de donaţie, ceea ce este în dezacord cu voinţa părţilor la momentul semnării acestuia, dar şi cu specificul activităţii instituţiilor de credit şi cu principiile generale ale dreptului.

Analizând apelul declarat de apelanţii reclamanţi, tribunalul îl apreciază ca fondat sub aspectul criticii referitoare la respingerea capătului de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzei privind efectuarea plăţilor în moneda creditului şi suportarea de către consumator a diferenţelor de curs valutar, cu următoarea motivare :

Între pârâta P.B.R. SA şi reclamanţii M.M.C. şi M.M.Gh.V. s-a încheiat contractul de credit nr.200000000038065 din 14.10.2008, prevăzându-se la art.6 pct.3 că împrumutatul este obligat ca cel târziu în ziua scadenţei să constituie suma necesară rambursărilor în contul deschis la bancă în valuta prevăzută în graficul de rambursare, iar dacă moneda oricărui astfel de cont diferă de moneda în care sunt datorate obligaţiile de plată, banca poate utiliza disponibilităţile respective pentru a cumpăra o sumă egală cu cea în moneda obligaţiilor de plată, aplicând cursul său de schimb şi poate debita contul respectiv cu costul aferent cumpărării, şi alte taxe, după caz.

Prin acest contract banca a acordat consumatorilor un credit în cuantum de 66.600 CHF, transferând această sumă în contul deschis pe numele consumatorilor tot în CHF şi stabilindu-se ca restituirea creditului, prin plata unor rate lunare, să se facă în aceeaşi monedă, însă în condiţiile de schimb valutar instituite de bancă, astfel că în derularea contractului consumatorii au achitat ratele în lei, monedă care a fost convertită în CHF de către bancă la cursul valutar al acesteia.

Astfel cum însăşi pârâta menţionează în întâmpinarea depusă faţă de apelul declarat de apelanţii reclamanţi, fila 66, în niciuna dintre clauzele contractuale nu se prevede că perceperea ratelor se face după un curs majorat faţă de cel de la data acordării creditului, afirmaţie reală, însă, în realitate în baza prevederilor art.6.3 din contact ratele au fost percepute de bancă prin raportare la cursul valutar CHF/LEU de la data plăţii efective a acestora, curs majorat faţă de cel existent la momentul încheierii contractului.

Constată astfel tribunalul că în acest mod, neexistând o clauză referitoare la suportarea riscului în caz de devalorizare sau hipervalorizare a monedei CHF, reclamanţii urmau să achite şi de altfel au şi achitat fiecare rată lunară la cursul de schimb LEU/CHF, valabil la data de 30 a fiecărei luni şi astfel riscul de hipervalorizare a monedei CHF a fost suportat exclusiv de reclamanţi.

Mai constată tribunalul faptul că francul elveţian este o monedă că nu are o circulaţie efectivă pe piaţa românească, nu este utilizată în tranzacţiile civile sau comerciale, în numerar sau prin virament bancar, fiind de notorietate că la momentul încheierii contractului, în anul 2008, precum şi în prezent, pe piaţa monetară internă plăţile se fac în RON sau în EURO, francul elveţian fiind o monedă de refugiu folosită de marii investitori pentru a-şi conserva capitalurile, aceasta datorită stabilităţii sale, însă criza economică demarată la finele anului 2007 a cauzat o creştere fără precedent a achiziţiilor de monedă elveţiană, astfel încât valoarea CHF a crescut succesiv şi la niveluri extrem de ridicate, încât nici Banca Centrală a Elveţiei nu a putut stopa fenomenul.

Tocmai datorită gradului ridicat de stabilitate a francului elveţian, care presupunea ca fiind exclusă o devalorizare a acestei monede a fost iniţiată oferta băncii pârâte de acordarea  creditelor în CHF, precum şi acceptarea creditului în franci elveţieni de către reclamanţi.

În concluzie, se constată că obiectul real şi efectiv al contractului de credit a fost acordarea unei sume de bani în moneda naţională RON echivalentă însă sumei etalon de 66.600 CHF la cursul de schimb de la acea dată, întrucât pentru a intra în posesia sumei în RON reclamanţii au trebuit să vândă băncii pârâte suma în franci elveţieni şi să cumpere de la aceasta moneda naţională, iar pentru restituirea ratelor lunare mecanismul de plată a fost în sens invers, respectiv reclamanţii au cumpărat cu moneda naţională RON moneda străină CHF de la banca pârâtă, pentru a putea achita rata în contul pentru operaţiuni în CHF.

 Creşterea accelerată a valorii francului elveţian în raport cu moneda naţională, precum şi cheltuielile generate de mecanismul de schimb valutar din lei în franci elveţieni, şi din franci elveţieni în lei., lipsa francilor elveţieni de la casele de schimb valutar o perioadă îndelungată de timp, diferenţele dintre cursul practicat de bancă şi casele de schimb valutar, respectiv cursul stabilit de BNR, diferenţele dintre cursul de vânzare şi cel de cumpărare au condus la majorarea continuă a costului contractelor, producând un dezechilibru major al prestaţiilor reciproce ale părţilor, în detrimentul împrumutaţilor, cu efectul obţinerii unor foloase de către banca împrumutătoare, fără contraprestaţie din partea acesteia.

În conformitate cu prevederile art.4 din Legea nr.193/2000, clauza contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi contractuale creează în detrimentul consumatorului contrar cerinţelor bunei credinţe un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiilor părţilor contractante, art.2 din Legea nr.193/2000 prevăzând că o clauză contractuală va fi considerată ca ne4fiind negociată direct cu consumatorul dacă ea a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura ei cum este cazul contractelor standard preformulate, sau condiţiile generale de vânzare, practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.

Legea nr.193/2000 a fost adoptată pentru transpunerea în dreptul intern a directivei Consiliului European nr.93/13/CEE din 05.04.1993 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii, reglementându-se în favoarea acestora o protecţie mai mare decât minimul oferit de Directivă, în condiţiile în care extinderea limitelor directivelor relative la protecţia consumatorilor este permisă expres de dreptul comunitar.

Astfel, în cauza C-484/08 Caja de Ahorros Y Mote de Piedad de Madrid prin Hotărârea din 03.06.2010 CEJ consfinţeşte dreptul statelor de a aplica o protecţie mai mare consumatorilor decât minimul prevăzut de Directivă şi permite instanţelor naţionale constatarea caracterului abuziv şi în cazul clauzelor privind definirea obiectului principal al contractului şi caracterul adecvat al preţului sau remuneraţiei, faţă de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar şi inteligibil.

În cauza Salvat Editores S A v Jose M. Sanchez Alcon Prades, C 241/98 Curtea de Justiţie a Uniunii Europene recunoaşte judecătorului puterea de a declara din oficiu ca nule clauzele abuzive4 ale unui contract, această putere încadrându-se în contextul general al protecţiei speciale pe care Directiva tinde să o recunoască interesului colectivităţii, care făcând parte din ordinea publică economică depăşeşte interesele specifice ale unor părţi.

Cu alte cuvinte, există un interes public ca aceste clauze prejudiciabile pentru consumator să nu-şi producă efectele.

Potrivit dispoziţiilor legale mai sus menţionate, este abuzivă o clauză care nu a fost negociată individual, care este contrară bunei credinţe şi creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorului.

Clauza de efectuare a plăţilor în moneda creditului cu suportarea exclusivă a riscului valutar de către împrumutat nu a fost negociată direct cu reclamanţii având în vedere caracterul prestabilit şi impus consumatorilor al contractului de credit, consumatorii exprimându-şi adeziunea la contractul tipizat, fără a avea posibilitatea de a influenţa natura clauzelor şi din acest punct de vedere a existat o poziţie de inegalitate a părţilor în vederea asigurării angajării în deplină cunoştinţă de cauză a consumatorului în contractul de credit, banca având o poziţie dominantă în raport cu consumatorul şi implicit cu privire la îndatorarea şi suportarea riscurilor reprezentate de volatilitatea cursului valutar.

Omisiunea băncii de a informa consumatorul asupra riscului de hipervalorizare a CHF, fenomen care era previzibil pentru experţii financiari dat fiind faptul că CHF-ul este o monedă instabilă iar la momentul încheierii contractului valoarea ei era la un minim istoric şi în consecinţă creşterea valorii faţă de moneda naţională apărea inevitabilă, constituie o încălcare a obligaţiei de consiliere sancţionată în dreptul european şi naţional, întrucât determină angajarea din punct de vedere juridic a consumatorilor, plecând de la o imagine deformată a întinderii drepturilor şi obligaţiilor asumate, consumatorul fiind pus în imposibilitate de a cunoaşte şi anticipa mărimea obligaţiilor sale.

Banca a stipulat în contractul încheiat cu reclamanţii, obligaţia acestora de a suporta exclusiv diferenţele de schimb valutar, fără a limita în vreun fel întinderea acestei obligaţii, astfel că în situaţia dublării valorii francului elveţian în raport cu moneda naţională convenţiile de credit încheiate între părţi dobândesc un caracter aleatoriu, ceea ce conduce la încălcarea criteriului echivalenţei prestaţiilor. Clauza de risc valutar prevăzută exclusiv în sarcina consumatorilor denaturează raportul juridic obligaţional prin îngreunarea excesivă a situaţiei consumatorului şi în acelaşi timp prin conferirea în favoarea băncii a unui avantaj economic vădit disproporţional, aceasta obţinând un câştig injust în detrimentul consumatorilor, contrar principiilor echităţii şi bunei credinţe,  care trebuie să guverneze relaţiile contractuale.

În acest sens, CJUE s-a pronunţat în cauza C-26/13 Kasler vs Ungaria, referitoare la Directiva 93/13/CEE şi mai precis la aprecierea  caracterului abuziv al clauzelor prevăzute în contacte de împrumut ipotecar încheiat în valută garantat printr-o ipotecă.

Astfel, s-a stabilit că art.4 alin.2 din Directiva 93/13/CEE trebuie interpretată în sensul că termenii „obiectul principal al contractului” nu acoperă o clauză cuprinsă într-un contract de împrumut încheiat într-o monedă străină între un vânzător sau un furnizor şi un consumator şi nu a făcut obiectul unei negocieri individuale, în temeiul căreia pentru calcularea ratelor împrumutului se aplică cursul de schimb la vânzare al acestei valute, decât în cazul în care se constată că respectiva clauză stabileşte o prestaţie esenţială a acestui contract care îl caracterizează; o astfel de clauză în măsura în care cuprinde o obligaţie pecuniară a consumatorului de a plăti în cadrul ratelor împrumutului sumele care rezultă din diferenţa dintre cursul de schimb la vânzare şi cursul de schimb la cumpărare al monedei străine nu poate fi considerată ca cuprinzând o „remuneraţie” al cărei caracter adecvat, în calitate de contrapartidă a unei prestaţii efectuată de împrumutător s nu poată face obiectul unei aprecieri pentru a se stabili dacă este abuzivă în temeiul art.4 alin.2 din Directiva 93/13.

Acest articol din Directivă trebuie interpretat în sensul că în ceea ce priveşte o clauză contractuală, cerinţa potrivit căreia aceasta trebuie redactată în mod clar şi inteligibil, trebuie înţeleasă ca impunând nu numai redactarea inteligibilă pentru consumator din punct de vedere gramatical, ci şi să expună în mod transparent funcţionarea concretă a mecanismului de schimb al monedei străine, adică ea să fie inteligibilă din punct de vedere juridic şi consumatorul să poată aprecia consecinţele economice negative la care se expune prin încheierea contractului.

Cerinţa privind transparenţa clauzelor contractuale prevăzute de Directiva 93/13 nu poate fi redusă astfel  numai la caracte4rul inteligibil al acestora pe plan formal şi gramatical, întrucât consumatorul se află într-o poziţie de inferioritate faţă de bancă şi astfel transparenţa trebuie înţeleasă în mod extensiv.

În lumina acestor considerente, tribunalul apreciază că în speţă nici anterior şi nici în momentul încheierii contractului de credit, între părţi nu a avut loc o negociere a clauzei de risc valutar, iar în condiţiile în care pe parcursul derulării contractului reclamanţi au achitat suplimentar pârâtei sume apreciabile de bani, decurgând din variaţia cursului de schimb CHF/RON, calculate atât asupra debitului principal cât şi a dobânzii lunare, există un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în defavoarea consumatorilor, neexistând o contraprestaţie a băncii pentru sumele încasate în plus.

După cum a statuat CJUE în aceeaşi cauză C26 Kasler vs Ungaria paragraful 85 art.6 alin.1 din Directiva 93/13, trebuie interpretat în sensul că în situaţia în care un contract nu poate continua să existe după eliminarea unei clauze abuzive, această dispoziţie nu se opune unei norme de drept naţional care permite instanţei naţionale să remedieze nulitatea clauzei respective prin înlocuirea acesteia cu o dispoziţie de drept naţional cu caracter supletiv.

Pe de altă parte contractul de credit se supune regulilor generale prevăzute de Codul civil cu privire la obligaţii, el neavând un caracter aleatoriu  ci un contract comutativ caracterizat prin faptul că întinderea drepturilor şi obligaţiilor părţilor la momentul încheierii contractului este determinat sau determinabilă, astfel încât părţile se angajează din punct de vedere juridic tocmai în considerarea efectelor contractului pentru care şi-au manifestat acordul , fiind exclusă expunerea uneia dintre părţi la riscul unei pierderi cazate de un eveniment viitor şi incert şi oferirea celeilalte părţi a unei şanse de câştig.

Stipularea unei clauze de risc valutar cu consecinţa strămutării în întregime asupra împrumutaţilor a riscului generat de hipervalorizarea CHF  este contrară dispoziţiilor legale întrucât această hipervalorizare constituie un eveniment imprevizibil, viitor şi incert, raportat la punerea de înţelegere a consumatorilor care, neavând cunoştinţe de specialitate în domeniul financiar-bancar nu au posibilitatea să anticipeze o creştere accelerată a cursului de schimb şi în consecinţă să îşi asume în cunoştinţă de cauză, riscul valutar.

Conform art.75 şi at.76 din Legea nr.296/2004 privind Codul consumatorului, contractele de credit trebuie să conţină clauze clare , corecte, care să nu determine interpretări echivoce şi pentru înţelegerea cărora să nu fie necesare cunoştinţe de specialitate, art.77 prevăzând că în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, ele vor fi interpretate în favoarea consumatorului.

Norma BNR nr.17/2003 prevede obligaţia băncii de a admini8stra riscul în sensul diminuării lui, prin organizare de control a activităţii de creditare, obligaţie prevăzută tocmai pentru a exclude asumarea riscului operaţiunii de creditare de către consumatori, iar o măsură în acest sens o constituie îngheţarea cursului de schimb valutar la momentul încheierii contractului, măsură ce corespunde cerinţelor echităţii şi bunei credinţe.

Conform disp.art.966-970 Cod civil, în vigoare la momentul încheierii contractului între părţi, părţile trebuie să acţioneze cu bună credinţă atât la negocierea şi încheierea contractului, cât şi pe parcursul executării acestuia, neputându-se înlătura sau limita această obligaţie, consecinţa fiind că distribuţia între părţi a pierderilor şi beneficiilor rezultate ca urmare a creşteri valorii CHF faţă de moneda naţională apare ca o soluţie justă şi echitabilă.

Având în vedere că schimbarea condiţiilor economice a fost imprevizibilă iar reclamanţii nu au avut cunoştinţele de specialitate în domeniul financiar-bancar care să le permită anticiparea unei devalorizări vădite a leului faţă de francul elveţian se poate considera că revizuirea efectelor contractului corespunde acordului de voinţă al părţilor întrucât hipervalorizarea CHF deturnează contractele de la scopul în vederea cărora au fost încheiate schimbând natura acestora, astfel că executarea lor în contextul actual nu mai corespunde voinţei părţilor de la momentul încheierii contractului.

Sunt incidente totodată disp.art.1578 Cod civil în vigoare la data încheierii contractului, care consacră principiul nominalismului monetar în cafrul contractelor de împrumut şi care prevede că obligaţia ce rezultă dintr-un împrumut în bani este întotdeauna pentru aceeaşi sumă numerică arătată în contract şi că întâmplându-se o sorire sau o scădere a preţului monedelor înainte de a sosi epoca plăţii, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată şi nu este obligat a restitui această sumă decât în speciile aflătoare în curs în momentul plăţii.

Faţă de toate aceste considerente, tribunalul apreciază că instanţa de fond a făcut o greşită palicare a dispoziţiilor legale, respectiv art.4 din Legea nr.193/200, art.75, 76, 77 din Legea nr.296/2004, art.966 – 970 Cod civil, atunci când a respins capătul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzei referitoare la riscul de curs valutar, astfel încât urmează ca în baza art.480 Cod civil să admită apelul reclamanţilor din acest punct de vedere şi să schimbe sentinţa în sensul constării nulităţii absolute a clauzei prevăzute la art.6.3 din contractul de credit.

În consecinţă, se va dispune îngheţarea cursului de schimb valutar CHF/LEU pentru efectuarea plăţilor în temeiul contractului de credit, la valoarea de la data încheierii contractului, respectiv calcularea şi plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în lei a francului elveţian de la data încheierii contractului pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului, urmând ca pârâtele să restituie reclamanţilor sumele plătite în plus de către aceştia.

Va fi menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.

Se privesc ca nefondate celelalte critici aduse de apelanţii reclamanţi sentinţei instanţei de fond, pentru următoarele considerente :

Reclamanţii au solicitat prin cererea introductivă de instanţă constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale referitoare la comisionul de acordare, la comisionul de restructurare/reeşalonare,  solicitând totodată să fie diminuată sau cel puţin menţinută dobânda iniţială de la data semnării contractului de credit.

Faţă de limitele investirii instanţei de către reclamanţi, instanţa nu se putea pronunţa prin verificarea şi altor clauze contractuale invocate de reclamanţi în apel, respectiv comision de administrare, comision de refinanţare sau comision ascuns.

Deşi la punctul 2 din acţiune reclamanţi folosesc o denumire generică de „comisioane suplimentare”, aceştia în definirea respectivei denumiri menţionează explicit numai comisionul de restructurare/reeşalonare, asupra căruia instanţa de fond s-a şi pronunţat.

Cu privire la dobânda variabilă, în mod corect instanţa de fond a reţinut că prin acţiune reclamanţii nu au solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzei ce vizează cuantumul dobânzii, ci au solicitat numai ca instanţa să diminueze sau să menţină dobânda iniţială de la data semnări contractului şi din acest punct de vedere instanţa  nu se poate substitui acordului de voinţă al părţilor, care prin contract şi acte adiţionale au stabilit de comun acord un anumit cuantum al dobânzii.

Analizând apelul declarat de apelanta pârâtă, tribunalul îl apreciază ca nefondat pentru următoarele considerente :

Referitor la critica adusă respingerii excepţiei lipsei capacităţii procesuale a pârâtei P.B.R. SA – Sucursala Tg.-Jiu, aceasta apare ca nefondată, întrucât conform disp.art.56 C.Pr.Civ. poate fi parte în judecată orice persoană care are folosinţa drepturilor civile, însă cu toate acestea pot sta în judecată asociaţiile, societăţile sau alte entităţi fără personalitate juridică dacă sunt constituite potrivit legii.

În speţă, pârâta P.B.R. SA – S.T.J., deşi este un dezmembrământ fără personalitate juridică al societăţii comerciale SC P.B.R. SA, ea fiind constituită potrivit legii, poate sta în judecată în baza disp.art.56 alin.2 C.Pr.Civ.

Referitor la reţinerea de către instanţa de fond a caracterului abuziv al clauzelor contractuale prev. la art.1 pct.3 lit.a din contractul de credit ce reglementează comisionul de acordare, art.1 din actul adiţional 1 din 09.05.2012 şi art.1 din actul adiţional nr.2 din 01.11.2012, privind comisionul de restructurare/reeşalonare, tribunalul apreciază că în mod corect instanţa de fond le-a considerat ca fiind abuzive, pe considerentul că pe de o parte ele nu au fost supuse unei negocieri efective, fiind cuprinse într-un contract standard preformulat iar pe de altă poarte au creat un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor, în defavoarea consumatorilor, în condiţiile în care nu a existat o contraprestaţie din partea băncii pentru sumele încasate cu acest titlu, neputându-se reţine că respectivele comisioane fac parte din cotul contractului dat fiind cuantumul mare al sumelor percepute şi lipsa unei definiţii clare a acestor comisioane, care să dea posibilitatea consumatorilor să înţeleagă destinaţia sumelor plătite.

Fiind astfel sentinţa dată cu aplicarea corectă a disp.art.4 din Legea nr.193/2000, tribunalul urmează ca în baza art.480 C.Pr.Civ., să respingă apelul declarat de apelanta pârâtă ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă P.B.R. SA, împotriva sentinţei civile nr. 6975 din 13.11.2014 pronunţată de Judecătoria ....în dosarul nr. ......

Admite apelul declarat de apelanţii-reclamanţi M.M.C. şi M.M.Gh.V..

Schimbă sentinţa în sensul că, constată nulitatea absolută a clauzei prevăzută la art. 6.3 din contractul de creditnr.200000000038065 din 14.10.2008.

Dispune îngheţarea cursului de schimb valutar CHF - leu şi efectuarea plăţilor în temeiul contractului de credit la valoarea de la data încheierii contractului, respectiv calcularea şi plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în lei a francului elveţian de la data încheierii contractului pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului urmând ca pârâtele să restituie reclamanţilor sumele plătite în plus de către aceştia.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Mai 2015, la Tribunalul Gorj.

Preşedinte,

....Judecător,

....

Grefier,

....

Domenii speta

Spete similare