Contract de credit. Clauze abuzive

Dosar nr. 95/223/2013

Decizia civilă nr. 537/R/2014/ 23 mai 2014

Contract de credit. Clauze abuzive

În principiu, o clauză care dă dreptul  furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii unilateral, nu este abuzivă, cu condiţia ca  acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut şi în contract şi, totodată, cu condiţia informării imediate a clientului, care să aibă, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul.

Motivul întemeiat prevăzut în contractul supus analizei este acela al „evoluţiei pieţei financiare sau politica de credite a băncii, fără prezentarea  altor elemente de identificare,  a unei situaţii clare, corespunzător descrisă , care să dea posibilitatea clientului să cunoască de la început că, dacă respectiva situaţie se va produce, dobânda va fi crescută.

Motivele menţionate,”evoluţia pieţei financiare, politica băncii”, nu îndeplinesc această condiţie, astfel că, în eventualitatea unui litigiu, nu numai că nu se poate aprecia dacă este întemeiat sau nu, dar, nici măcar nu se poate stabili conform unor criterii obiective, dacă s-a produs, fiind de necontrazis că piaţa financiară are evoluţii diferite în funcţie de indicele de inflaţie la care se raportează.

Această modalitate de formulare a clauzelor contractuale bancare determină a fi  interpretate doar în favoarea împrumutătorului, numai în interesul acestuia şi fără a da posibilitatea împrumutatului (consumatorului)  să verifice dacă majorarea dobânzii este judicios abordată, dacă era necesară  şi proporţională cu finalitatea ce se urmăreşte.

Prin Sentinţa civilă nr. 896 din 20 martie 2013, Judecătoria Drăgăşani a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanţii B.A.I. si B.S., contradictoriu cu pârâţii SC Volksbank Romania SA si SC Volksbank SA – Sucursala Dragasani. A constatat nulitatea absolută a clauzelor prevăzute în cadrul Secţiunii 8 "Scadenţa anticipată" din Condiţiile generale ale contractului de credit nr.0167249/09.10.2008, care dau dreptul băncii să declare scadenţa anticipată "în cazul apariţiei unei situaţii neprevăzute care, în opinia băncii, face să devină improbabil ca împrumutatul să-şi poată îndeplini obligaţiile asumate în cadrul convenţiei" respectiv "în cazul apariţiei unei situaţii neprevăzute conform căreia, în opinia băncii, creditul nu mai este garantat corespunzător".

Prin aceeaşi sentinţă, a respins capetele de cerere ce vizează constatarea nulităţii absolute a celorlalte clauze invocate, precum şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune privitor la restituirea sumei de 2564 CHF (9794 lei).

A respins cererea referitoare la restituirea sumei de 2564 CHF (9794 lei) ca neîntemeiată şi a obligat pârâta SC Volksbank Romania SA la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanţi.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, în acord cu prevederile art.4 al.1 din Legea nr.193/2000, o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea însasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creează in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. La al.2 se prevede ca o clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fără a-i da acestuia posibilitatea sa influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi, pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.

În raport de aceste prevederi legale s-a apreciat că, pentru a se reţine natura abuzivă a unei clauze contractuale, se impune ca aceasta să nu fi fost negociată direct şi să creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligaţiile părţilor.

De asemenea, s-a considerat că pentru a se retine caracterul abuziv al clauzelor arătate, nu se poate face abstracţie de prevederile art.4 al.6 din Legea nr.193/2000.

În acest context, prima instanţă a reţinut că prevederile contractuale referitoare la dobânzi si comisioane sunt elemente care determina costul total al creditului, formând preţul contractului, iar aprecierea asupra caracterului abuziv al clauzelor nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al preţului sau remuneraţiei raportat la serviciul furnizat.

Prin urmare, s-a reţinut că, atât dobânda, cat si comisioanele impuse reclamanţilor prin clauzele criticate, intra in sfera noţiunii de preţ, fiind prevăzute clar si fără echivoc si care, prin semnarea contractului a devenit legea părţilor, reclamanţii având posibilitatea sa ia cunoştinţă de existenta acestora iar in cazul in care nu ar fi corespuns intereselor lor, să refuze a şi le însuşi.

Soluţia nu diferă nici în privinţa comisionului de administrare aplicat începând cu data de 20.10.2010 si adoptat prin actul adiţional la convenţia de credit, care a înlocuit comisionul de risc. OUG nr.50/2010, prin prevederile art.36, a instituit iniţial în sarcina băncilor obligaţia de a percepe doar patru tipuri de comisioane la creditele acordate, eliminând comisionul de risc. La art.95 din ordonanţă s-a menţionat că pentru contractele aflate în curs de derulare, creditorii au obligaţia ca, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, să asigure conformitatea contractului cu dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă iar la al.2 se prevedea că modificarea contractelor aflate în derulare se va face prin acte adiţionale în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. După ce se menţionează că, creditorul trebuie să poată face dovada că a depus toate diligenţele pentru informarea consumatorului cu privire la semnarea actelor adiţionale, în alineatul final se stipula că nesemnarea de către consumator a actelor adiţionale prevăzute la alin. (2) este considerată acceptare tacită.

În consecinţă, s-a apreciat că susţinerile reclamanţilor, în sensul că nu au semnat actul adiţional, sunt lipsite de relevanţă câtă vreme societatea pârâtă şi-a îndeplinit obligaţia de a-i informa cu privire la transformarea comisionului de risc în comision de administrare, astfel cum rezultă din recunoaşterea acestora efectuată prin cererea introductivă cât şi din cuprinsul înscrisurilor ataşate la dosar.

Clauzele privind cele doua comisioane nu sunt de natura să creeze un dezechilibru intre drepturile si obligaţiile părţilor, debitorul băncii, suportând preţul creditului, având obligaţia să suporte cele două componente ale acestuia: dobânda şi comisioanele.

În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, privitor la restituirea sumei de 2564 CHF (9794 lei), instanţa de fond a respins-o, reţinând că acţiunea în restituirea prestaţiilor, întemeiată pe o plată nedatorată, este asimilabilă din punct de vedere din punct de vedere al începutului prescripţiei extinctive cu acţiunea în răspundere civilă delictuală, fiind incidente dispoziţiile art.8 din Decretul nr.167/1958 (în vigoare la momentul încheierii convenţiei), astfel încât termenul de prescripţie a dreptului de a solicita restituirea sumelor începe să curgă din momentul constatării caracterului abuziv al clauzelor şi, implicit, al declarării nulităţii absolute a acestora prin hotărâre judecătorească.

În acelaşi timp, având în vedere că pretenţiile ce vizează restituirea acestei sume au caracter accesoriu faţă de cererea ce vizează anularea clauzelor referitoare la comisionul de risc şi administrare, în raport de soluţia dată acestui capăt de cerere, instanţa de fond a respins pretenţiile solicitate cu acest titlu ca neîntemeiate.

A mai reţinut instanţa de fond că, în cadrul Secţiunii 8 „Scadenţa anticipată” din „Condiţii generale ale Convenţiei”, au fost prevăzute o serie de cazuri la ivirea cărora banca avea dreptul, pe baza unei notificări trimise împrumutatului/ codebitorului/garantului, să declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat împreună cu dobânda acumulată şi toate celelalte costuri datorate băncii conform convenţiei. Între acestea, s-a prevăzut cazul apariţiei unei situaţii neprevăzute care, în opinia băncii, face să devină improbabil ca împrumutatul să-şi poată îndeplini obligaţiile asumate conform convenţiei, respectiv cazul apariţiei unei situaţii neprevăzute conform cărei, în opinia Băncii, creditul nu mai este garantat corespunzător.

Instanţa a constatat că, prin cele două clauze, pârâta şi-a rezervat un drept discreţionar de a caracteriza o anumită împrejurare ca fiind de natură a să ducă la declararea scadenţei anticipate; ceea ce este determinant în definirea situaţiei respective este opinia băncii şi nu o realitate obiectivă, verificabilă în funcţie de anumite criterii prestabilite. Cu alte cuvinte reperul după care se caracterizează o astfel de situaţie este numai opinia băncii, ceea ce înseamnă că dacă banca a definit în opinia sa o anume situaţie ca fiind de natură să ducă la scadenţa anticipată, reclamanţii nu ar mai putea contesta această decizie din moment ce au abandonat în favoarea băncii dreptul de a interpreta o anumită situaţie de fapt.

Prin aceste clauze se creează o nesiguranţă perpetuă a menţinerii contractului în condiţiile iniţiale, o insecuritate a raporturilor juridice izvorâte din contract, din moment ce banca este abilitată contractual să definească prin propria voinţă modalităţile de modificare a contractului, inclusiv prin scadenţare anticipată.

Potrivit art. 1 lit. a din anexa nr. 1 a Legii nr. 193/2000  sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care: a) dau dreptul profesionistului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Or, aşa cum s-a arătat mai sus banca pârâtă şi-a rezervat un drept de modificare a contractului prin scadenţarea anticipată fără a preciza în contract acele motive întemeiate care ar permite o asemenea modificare, precizând în schimb că opinia sa este determinantă, hotărâtoare în calificarea unei situaţii de fapt ca fiind de natură să impună modificarea contractului.

Potrivit art. 1 alin. 3 din Legea nr. 193/2000 se interzice comercianţilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

Sancţiunea încălcării unei juridice imperative este nulitatea. Întrucât legea abilitează şi anumite autorităţi administrative să verifice din oficiu contractele dintre comercianţi şi consumatori şi să aplice eventual sancţiuni contravenţionale, regimul juridic al nulităţii este cel al nulităţii absolute.

În ceea ce priveşte celelalte clauze din acestea secţiune, instanţa de fond a apreciat că nu sunt de natură să creeze un dezechilibru intre drepturile si obligaţiile părţilor, motivele pentru care banca are dreptul de a declara scadenţa anticipată a creditului fiind expres prevăzute, în termeni clari şi precişi, fiind vizată situaţia în care împrumutatul nu îşi îndeplineşte obligaţia de plată a sumei principale, a dobânzilor sau a oricăror alte costuri datorate.

De asemenea, la pct.2 din secţiunea 8 s-a prevăzut că, la data scadenţei anticipate, banca este autorizată prin efectul convenţiei să debiteze orice cont de disponibilităţi sau de depozit al împrumutatului, chiar neajuns la termen, pentru stingerea sumelor datorate în baza convenţiei.

În ceea ce priveşte secţiunea 10 „Costuri suplimentare” pct.1 din Condiţiile generale de contractare, arată că, referitor la convenţie, pot apărea la data semnării sau ulterior modificări (inclusiv de interpretare) ale oricăror acte normative care: a) supun banca la orice impozit , taxă cu privire la creditele acordate sau la obligaţiile sale de acorda credite, sau care schimbă baza de impozitare pentru suma principală şi dobânzi la creditele acordate sau care se referă la orice alte sume datorate rezultând din contract, cu privire la creditele acordate sau la obligaţia sa de a acorda credite în conformitate cu prevederile legale în baza cărora funcţionează şi este organizată banca; b) impun , modifică sau consideră aplicabile orice rezerve, depozit special sau orice cerinţă similară  (de exemplu în corelaţie/legătură cu propunerea noului Acord de la Basel privind capitalul propus de către Comitetul de Supraveghere a Băncilor de la Basel) afectează activele băncii, depozitele constituite cu sau pentru conturile băncii sau care impun băncii orice altă condiţie care afectează creditele acordate sau obligaţia de a acorda credite; c) al căror rezultat este: i) creşterea costurilor băncii legate de acordarea sau de punerea la dispoziţie a oricărui credit; ii) reducerea cuantumului oricărei sume primite sau a oricărei creanţe a băncii în baza convenţiei.

Potrivit art. 10.2 din condiţiile generale de contractare în oricare din cazurile mai sus menţionate, în termen de 15 zile lucrătoare bancare de la data la care a fost notificat în scris de către bancă, împrumutatul va plăti acesteia sumele suplimentare astfel încât să compenseze banca pentru creşterile costurilor sau altor rambursări.

Întrucât banca a prevăzut în contract, în mod expres, acele motive care ar impune creşterea costurilor creditului, astfel încât, s-a apreciat că, clauza nu poate fi considerată ca abuzivă.

În ceea ce priveşte susţinerea bănciii pârâte în conformitate cu care instanţa nu ar putea pronunţa nulitatea clauzelor decât prin raportare la prevederile dreptului comun şi nu în condiţiile legii speciale, aceasta a fost înlăturată, instanţa putând verifica concordanţa contractelor încheiate cu exigenţele impuse prin Legea nr.193/2000.

De asemenea, s-a apreciat că sunt neîntemeiate şi susţinerile băncii, conform cărora, în raport de calea procedurală aleasă, reclamanţii nu ar putea solicita anularea doar a unor clauze şi menţinerea altora, câtă vreme legea specială prevede posibilitatea de a se solicita doar modificarea contractului sau anularea în întregime a acestuia.

Astfel, în reglementarea Legii nr.193/2000 ce a intrat în vigoare începând cu data de 01.07.2013, în ideea de a se înlătura orice ambiguităţi, se prevede în mod expres dreptul consumatorului căruia i se opune un contract de adeziune ce conţine clauze abuzive de a invoca nulitatea clauzei pe cale de acţiune ori pe cale de excepţie, în condiţiile legii.

Împotriva sentinţei judecătoriei au declarat apel reclamanţii.

Criticile se referă, în esenţă, la greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente în cauză de instanţa de fond, ca şi a probelor administrate în cadrul procesului.

Arată recurenţi că, în mod greşit a reţinut prima instanţă că părţile au negociat clauzele ce se consideră de reclamanţi ca fiind abuzive.

Potrivit dispoziţiilor art. 4,alin.2 din Legea 193/2000, o clauză  contractuală va fi considerată ca fiind negociată direct cu consumatorul, dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influenţeze  natura ei, cum ar fi contractele standard, preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.

În acest sens, art.4,alin.3, teza finală din aceeaşi lege prevede că, dacă un comerciant pretinde că o clauză a fost negociată direct cu consumatorul,  este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.

Se susţine de recurenţi că intimata pârâtă nu a făcut nici un fel de dovadă a acestei negocieri şi, prin urmare, aceste clauze care nu au fost negociate cu consumatorul, sunt abuzive, deoarece, prin ele însele şi coroborate între ele au creat în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei –credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Clauzele referitoare la perceperea comisionului de risc nu sunt definite în Condiţiile generale ale contractului, astfel că, asemenea clauze sunt abuzive.

Contractul de credit bancar, nu este unul aleatoriu, obligaţiile pentru una sau mai multe părţi  fiind cunoscute de la încheierea convenţiei.

Contractul de credit bancar este un contract comutativ, întinderea obligaţiilor părţilor fiind determinată la data încheierii acestuia.

Pentru acoperirea riscurilor băncii, aceasta percepe dobândă la creditul acordat, ca parte a preţului contractului. Creditoarea este obligată să perceapă garanţii pentru rambursarea împrumutului şi să refuze încheierea contractului dacă aceste garanţii nu sunt considerate a fi suficiente.

Nici motivul unor schimbări semnificative pe piaţa monetară nu poate fi reţinut, dat fiind că aceste riscuri au fost deja suportate tot de reclamanţi prin plata unor rate cu o valoare dublă faţă de valoarea la care a fost contractat creditul, din cauza majorării schimbului valutar în ceea ce priveşte  francul elveţian .

Pe de altă parte, perceperea unui comision de risc, redenumit comision de administrare, fără ca banca să ofere în schimb o contraprestaţie, contravine caracterului sinalagmatic al contractului.

Clauza prevăzută la punctul 3 litera d din convenţie este în totală contradicţie cu cea prevăzută la litera a din aceeaşi convenţie, astfel că, în baza art. 1 alin.1 din Legea 193/20000, interpretarea trebuie făcută în favoarea reclamanţilor, dat fiind că la punctul 3, litera d din contract creditorul îşi conferă dreptul de a modifica unilateral rata dobânzii curente fără o negociere prealabilă cu clientul, care urmează să fie doar înştiinţat.

Examinând recursul, în contextul întregului dosar, raportat la  probele administrate, la dispoziţiile legale aplicabile în cauză, art.969 C.civil, Legea 288/2010, Legea 193/2000,OUG 50/2010 cu aplicarea art. 3041C.proc.civ., tribunalul a apreciat  că recursul este fondat.

Prima instanţă a considerat în argumentarea soluţiei de respingere în cea mai mare parte a acţiunii că, nu prezintă relevanţă în cauză faptul că recurenţii reclamanţi au semnat sau nu actul adiţional, câtă vreme pârâta intimată şi-a îndeplinit obligaţia de a-i  informa pe debitori cu privire la transformarea comisionului de risc în comision de administrare.

Un astfel de argument nu distinge între precizările şi solicitările aduse la cunoştinţa reclamanţilor prin informarea de la fila 10 dosar fond de banca pârâtă, şi poziţia reclamanţilor faţă de acestea exprimată în notificarea adresată creditoarei.

Instanţa de fond pierde evident din vedere tocmai raţiunea demersurilor părţilor la care s-a făcut mai sus referire şi care, urmează dispoziţiile Legii 193/2000, art.4,alin 2 ce prevăd că o clauză contractuală este considerată ca nefiind negociată dacă aceasta a fost stabilită, fără a da posibilitatea consumatorului să influenţeze asupra naturii ei. Or, creditoarea intimată, prin informarea adusă la cunoştinţa debitorilor recurenţi, a stabilit de plano excluderea comisionului de risc din planul eliminărilor din contractul de credit.

Pe de altă parte, dacă în interpretarea instanţei de fond, ca şi a  creditoarei, nu prezintă relevanţă nesemnarea actului adiţional de reclamanţi, propunerile de modificări devenite în mod automat clauze contractuale (unilaterale) inserate în actul adiţional, ca şi dispoziţiile Legii 193/2000 din art.4, alin.2, privind negocierea clauzelor din convenţie, apar ca fiind pur formale, ceea ce excede interpretării obiective a contractului ca lege a părţilor (art.969 Cod civil ) şi a dispoziţiilor legale imperative ale legii speciale.

De altfel, chiar intimata pârâtă subliniază în ultimul aliniat al informării de la fila 10 din dosarul de fond, că îi aşteaptă pe reclamanţi să se prezinte la sediul Agenţiei VBRO, unde s-a încheiat contractul de credit „in vederea clarificării  condiţiilor contractuale, a discutării şi semnării actului adiţional  corespunzător, după caz”. Contradicţia dintre formalităţile purtate cu reclamanţii şi demersurile reale întreprinse de bancă prin încheierea unui act adiţional la contractul părţilor, care este parte intrinsecă a respectivului contract independent de acordul părţii cocontractante se manifestă flagrant în raport de  lege (art.969 Cod civil), ignorând caracterul sinalagmatic al convenţiei şi natura juridică a acesteia care, aşa cum corect susţin recurenţii , nu este un contract aleatoriu, ci unul comutativ, la încheierea căruia părţile  îşi cunoşteau drepturile şi obligaţiile.

Prin urmare, de vreme ce actul adiţional nu a fost semnat de reclamanţi, acest act nu poate fi considerat ca fiind acceptat tacit de reclamanţi, date fiind dispoziţiile Legii 288/2010 pentru aprobarea OUG nr. 50/2010, privind contractele de credit  pentru consumatori.

Motivaţia perceperii acestor comisioane de risc nu este detaliată, nici în cuprinsul condiţiilor speciale şi nici în cel al condiţiilor generale ale contractului analizat, cum nu sunt  menţionate în cuprinsul contractului  criterii certe de justificare a acestor comisioane.

Prin modul în care a fost redactată clauza de la pct.5,lit.a din contractul părţilor, fără nici o posibilitate de negociere, aceasta îmbracă forma clauzei abuzive, urmărindu-se de fapt, perceperea unui nou comision.

În ceea ce priveşte clauza de la punctul 3 lit.d , potrivit căreia  „banca poate revizui rata dobânzii curente  în cazul apariţiei unor schimbări semnificative pe piaţa  monetară, urmând să se aducă la cunoştinţa  împrumutatului noua rată a dobânzii; rata dobânzii  astfel modificată se va aplica de la data comunicării”, considerentele primei instanţe în sensul că, atât dobânda, cât şi comisioanele impuse reclamanţilor prin clauzele criticate, întră în sfera noţiunii de preţ, fiind prevăzute clar şi fără echivoc, sunt netemeinice şi contrare interpretării corecte a dispoziţiilor art. 1, lit.a din anexa la Legea 193/2000.

Potrivit acestui text de lege, în principiu, o clauză care dă dreptul  furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii unilateral, nu este abuzivă, cu condiţia ca  acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut şi în contract şi, totodată, cu condiţia informării imediate a clientului, care să aibă, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul.

Motivul întemeiat prevăzut în contractul supus analizei este acela al „evoluţiei pieţei financiare sau politica de credite a băncii, fără prezentarea  altor elemente de identificare,  a unei situaţii clare, corespunzător descrisă , care să dea posibilitatea clientului să cunoască de la început că, dacă respectiva situaţie se va produce, dobânda va fi crescută.

Motivele menţionate,”evoluţia pieţei financiare, politica băncii”, nu îndeplinesc această condiţie, astfel că, în eventualitatea unui litigiu, nu numai că nu se poate aprecia dacă este întemeiat sau nu, dar, nici măcar nu se poate stabili conform unor criterii obiective, dacă s-a produs, fiind de necontrazis că piaţa financiară are evoluţii diferite în funcţie de indicele de inflaţie la care se raportează.

Această modalitate de formulare a clauzelor contractuale bancare determină a fi  interpretate doar în favoarea împrumutătorului, numai în interesul acestuia şi fără a da posibilitatea împrumutatului (consumatorului)  să verifice dacă majorarea dobânzii este judicios abordată, dacă era necesară  şi proporţională cu finalitatea ce se urmăreşte.

Interpretarea adusă de instanţa de  fond clauzei de modificare a ratei dobânzii ca fiind însuşită de reclamanţi prin semnarea contractului care constituie legea părţilor, intră în neconcordanţă cu natura juridică reală a contractului bancar în cauză, care având prestabilite clauzele apare ca un veritabil contract de adeziune, practic banca neprocedând anticipat la o negociere contractuală cu clienţii.

La încheierea contractului reclamanţii s-au manifestat de pe o poziţie inegală faţă de bancă. Contractul încheiat este unul de adeziune, clauzele fiind prestabilite de bancă, fără a da posibilitatea consumatorului de  a modifica sau înlătura vreuna dintre clauze.

Din cuprinsul art. 4 , alin. ultim din Legea 193/2000,  reiese că  banca era obligată să probeze că a negociat în mod direct această clauză cu împrumutatul, ceea ce nu s-a dovedit în speţă.

Tribunalul, consideră în raport de prevederile art.4, alin.1 din Legea 193/2000, că raţionamentul primei instanţe privind aprecierea ca fiind legală clauza contractuală din secţiunea 10, art.1 şi 2, este unul greşit.

Conform acestor clauze, în situaţiile în care, din diferite motive arătate, costurile băncii în general şi cele legate de împrumutul ce face obiectul contractului analizat cresc, această creştere este suportată exclusiv de client.

Este evident dezechilibrul semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul împrumutatului şi cu încălcarea principiului bunei credinţe. Această clauză a fost şi ea preformulată şi nenegociată cu clientul, acesta este obligat să suporte toate costurile băncii, fără a se stabili dacă acestea au sau nu legătură şi cu obiectul contractului dintre părţi.

În concluzie, potrivit clauzelor analizate mai sus, opţiunea de a contracta a reclamanţilor, nu a fost liberă, banca prestabilind clauzele contractului, ca şi ale actului de adeziune ulterior, fără a da posibilitatea cocontractantului să negocieze convenţia, întregul act juridic fiindu-i impus în forma respectivă de către bancă.

Astfel, clauzele ce apar ca fiind abuzive, se referă la revizuirea ratei dobânzii, perceperea comisionului de risc, dreptul băncii de a declara scadenţa anticipată a creditului, rambursabil imediat, împreună cu dobânda acumulată şi cu toate celelalte costuri datorate băncii, la costurile suplimentare, or, preţul datorat este acela prevăzut la art. 1 din convenţia de credit şi anume, valoarea creditului ce urmează a fi restituit.

Jurisprudenţa Curţii Europene şi dispoziţiile art.4, alin.2 şi 8 din Directiva nr. 93/13/CEE trebuie interpretate în sensul că, nu se opun unei reglementări care autorizează un control jurisdicţional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale, privind definirea obiectului principal  al contractului sau caracterul adecvat al preţului, sau remuneraţiei, pe de o parte, faţă de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, iar pe de altă parte,  chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar şi inteligibil (Hot.CJUE –C-484 Cja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid Piedad).

Pentru considerentele ce preced, in baza art.312 Cod proc.civ., recursul a fost  admis, raportat la art.304, pct .7,8,9 C. proc.civ., iar hotărârea instanţei de fond s-a modificat în parte, în conformitate cu cele de mai sus. S-a constatat nulitatea clauzelor abuzive din contractul supus analizei de la punctul 3,lit.d, pct.5,lit.a, secţiunea 10, pct.1, 2 şi au fost obligate pârâtele să plătească reclamanţilor suma reprezentând comisionul de risc, până la data de 20.10 2010 şi cea reprezentând comisionul de administrare, până la data  de 20.05.2014.

Domenii speta

Spete similare