Infractiunea de sustragere de sub sechestru. Sustragerea presupune luare in stapanire a unui bun mobil legal sechestrat. De esenta infractiunii prev de art. 242 Cod penal este existenta unui bun mobil si nu a unui bun imobil. Bunurile imobile aflate ...

Dosar nr. 4606/62/2006

Decizia penala nr. 5/A

Apel 

Infractiunea de sustragere de sub sechestru. Sustragerea presupune luare in stapanire a unui bun mobil legal sechestrat. De esenta infractiunii prev de art. 242 Cod penal este existenta unui bun mobil si nu a unui bun imobil. Bunurile imobile aflate sub puterea unui sarcini pot forma obiectul unei instrainari in conditiile acceptarii sarcinii de catre oricare dintre parti. Bunul imobil nu poate fi sustras, dar prin vanzarea sa poate sa isi schimbe proprietarul, sustragerea putand interveni doar in conditiile dezmembrarii acestuia, caz in care vorbim insa tot de bunuri mobile.

Infractiunile de falsa se comit cu intentie; fapta inculpatului constand in aceea ca a declarat in mod nereal in fata notarului la momentul incheierii contractelor de vanzare-cumparare ca cele doua hoteluri nu sunt indisponibilitate, pentru a fi infractiune trebuie dovedita intentia inculpatului. Chiar daca inculpatul a fost reprezentatul societatii SC CG, se constata ca nu exista nicio proba care sa ateste faptul ca a avut cunostinta despre instituirea sechestrului asupra celor doua imobile ce au format obiectul tranzactiei. Intentia inculpatului trebuie dovedita si nu prezumata; in conditiile in care cumparatorului i-au fost aduse la cunostinta sarcinile ce grevau imobilele – in favoarea unor unitati bancare – nu exista niciun impediment ca inculpatul sa aduca la cunostinta si alte situatii de indisponibilizare a bunului in conditiile in care acestea ar fi fost cunoscute.

Infractiunea de inselaciune consta in fapta persoanei care induce in eroare, prin prezentarea ca adevarata a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasa a unei fapte adevarate, in scopul de a obtine pentru sine sau pentru altul un folos material injust si daca s-a pricinuit vreo paguba. Lipsa dovezii certe a faptului ca inculpatul a cunoscut despre sechestrul aplicat asupra obiectului tranzactiei de catre AVAB, in conditiile in care acest sechestru a fost inregistrat in CF dupa incheierea contractelor de vanzare-cumparare, denota lipsa intentiei necesara existentei infractiunii de inselaciune. Simpla supozitie ca inculpatul ar fi dorit in fapt sa scoata de la masa credala o parte din bunurile societatii nu este dovedita in cauza, cu atat mai mult cu cat in situatia existentei unor sarcini ce grevau bunurile acestea nu ar fi disparut datorita incheierii unor contracte de instrainare.

De esenta infractiunii de inselaciune este crearea unui prejudiciu; plata taxelor notariale cade in marea majoritate a cazului in sarcina cumparatorului. Asumandu-si riscul contractului, asa cum mai sus am aratat, nu se poate retine ca SC V SRL ar fi suferit vreun prejudiciu urmare a platii acestor taxe. De altfel, reprezentantul societatii cumparatoare nu a precizat sa fi suferit vreun prejudiciu.

Constata ca prin sentinta penala  nr.2392/2005 pronuntata in dosar penal nr.1545/2004 Judecatoria Brasov a dispus in baza art.334 cod procedura penala schimbarea incadrarii juridice a infractiunilor retinute in sarcina inculpatului PV, prin actul de sesizare, astfel, din art.244 alin.1 cod penal in art.244 alin.1 cod penal cu aplic.art.41 al.2 cod penal – 2 acte materiale; din art.292 cod penal in art.292 cod penal cu aplic.art.41 alin.2 cod penal – 2 acte materiale si art.31 rap. la art.289 cod penal cu aplic. art.41 al.2 cod penal – 2 acte materiale.

In baza art.11 pct.2 lit. a cod procedura penala  rap. la art.10 lit. d cod procedura penala  inculpatul PV a fost achitat pentru infractiunile prevazute de art.272 alin.1 pct.2 din Legea 31/1990 rep. - 2 fapte, art.244 alin.1 cod penal, art.41 al.2 cod penal – 2 acte materiale(sustragere de sub sechestru), art.292 cod penal, art.41 alin.2 cod penal – 2 acte materiale (fals in declaratii); art.31 rap. la art.289 cod penal, art.41 al.2 cod penal – 2 acte materiale (participatie improprie la fals intelectual) si art.215 al.1,3 cod penal (inselaciune).

In baza art.346 al.1 cod procedura penala  s-a constatat ca partile vatamate SC AVAB Bucuresti, SC CG SRL prin lichidator SC I SRL, SC V SRL si SC PA SA nu s-au constituit parti civile in cauza.

Pentru a dispune astfel instanta de fond a retinut ca inculpatul PV a fost trimis in judecata pentru savarsirea infractiunilor prev de art 266 pct 2 din L 31/1990 – doua fapte, art 244 al 1 Cod penal, art 292 Cod penal si art 215 al 1,3 Cod penal.

Urmare a analizarii materialului probatoriu – descrise pe larg de prima instanta – s-a retinut ca stare de fapt:

- inculpatul PV, in calitate de asociat unic al SC CG SRL Oradea, detinea si functia de presedinte al Consiliului de administratie al acestei societati. La data de 21.09.1996 intre SC P B pe de o parte si SC CG – reprezentata de inculpat se realizeaza un contract de asociere prin care ia fiinta SC PC SA, cotele de participare in cadrul societatii fiind de 49 % PB, 50,4 % SC CG si trei cote de cate 0,2 % apartinand numitilor TD, CD si respectiv inculpatul PV. Ulterior , in data de 17.09.1999, PB cesioneaza partile sociale catre SC CG” astfel incat aceasta devine actionar majoritar cu 99,4 % din actiunile apartinand SC PC.

- La data de 20.12.1999 intre SC C si  NV intervine un contract de vanzare-cumparare  prin care SC C vinde un numar de 55 % din actiuni catre cumparator la pretul de 1.737.000 USD, suma din care s-a platit astfel: 729.000 USD s-au achitat inculpatului PV, 846.000 USD s-au platit la semnarea contractului in contul SC CT SRL – societate apartinand de asemenea inculpatului, iar suma de 164.000 USD urmau a se plati in termen de 90 zile; in cuprinsul contractului s-a prevazut ca: partile convin sa pastreze confidentialitatea tranzactiei pana la data de 15.03.2000, data dupa care se vor efectua mentiunile necesare in registrul comertului si s-a mai prevazut ca partile convin ca in termen de 90 zile de la data semnarii contractului sa revoce contractul, urmand a se intoarce pretul cumparatorului. Cumparatorul avea drept garantie 99.258 actiuni detinute de inculpat.

 1.Cu privire la infractiunea prev. de art.266 pct.2 din L.31/1990 instanta a retinut ca intr-adevar intre inculpat in calitate de reprezentant al SC CG si NV  a intervenit un contract de vanzare de actiuni, astfel cum mai sus a fost descrisa. Instanta de fond  a constatat ca initial contractul partilor avea caracterul unui  contract de imprumut, s-a incheiat cu acordul AGA, care a stabilit necesitatea contractarii unor credite in vederea realizarii obiectivului societatii. S-a mai constatat ca un  contract de vanzare-cumparare nu face dovada, fara nici un dubiu, decat a tranzactiei intervenite intre parti, iar imprejurarea ca modalitatea de plata prevedea ca o parte din suma sa fie incasata de inculpat, iar o alta parte in contul unei societati apartinand aceluiasi inculpat nu poate face dovada relei-credinte a inculpatului in intelesul art.266 pct.2 din L.30/1990.  S-a mai retinut ca lichidatorul judiciar instituit pentru SC CG SRL  nu a constatat existenta vreunui prejudiciu incercat de societate si drept urmare nu s-a constituit parte civila pentru societate, fiind astfel dovedita afirmatia inculpatului in sensul ca sumele de bani incasate au fost justificate in fata lichidatorului judiciar.

Instanta de fond a mai retinut ca imprumutul acordat inculpatului, realizat cu acordul AGA, nu a fost in detrimentul societatii, in conditiile in care banii ar fi fost utilizati in efectuarea unor investitii la/de societate. S-a constatat ca infractiunea prev de art.266 pct.2 din L 31/1990 este o infractiunea de pericol si nu impune, pentru constatarea existentei acesteia, a stabilirii unui eventual prejudiciu, insa din modul in care a fost descrisa fapta in actul de sesizare ar rezulta ca societatea apartinand inculpatului ar fi incercat un prejudiciu urmare a infractiunii comise; cum nu s-a constatat existenta unui prejudiciu in cauza si a unei legaturi de cauzalitate intre un eventual prejudiciu si fapta inculpatului, nu poate exista, in opinia primei instante, infractiunea prev. de art.266 al.1 pct.2 din L.31/1990 – in prezent art.272 al.1 pct.2 din aceeasi lege.

2. cu privire la fapta descrisa la pct.2 in rechizitoriu, instanta de fond a constatat ca inculpatul a fost trimis in judecata pentru necontabilizarea imprumuturilor obtinute de la Banca A si W Bank, imprumuturi garantate cu bunurile societatii. Prima instanta a constatat ca fapta prev de art. 266 al 1 pct. 2 din L 31/1990 incrimineaza folosirea cu rea-credinta a bunurilor societatii  in scop contrar intereselor acesteia sau in folosul faptuitorului sau a unei alte societati comerciale, iar fapta prev de art. 38 pct. 1 din L 82/1991 sanctioneaza contraventional fapta de a detine obiecte materiale sau banesti sub orice titlu si sub orice forma, precum si existenta oricaror drepturi patrimoniale fara a fi inregistrate in contabilitate. S-a retinut ca SC PC SA a fost infiintata pe o perioada nedeterminata, organul de conducere al societatii este AGA, societatea fiind administrate de un Consiliu de administratie compus din 3 membrii, iar in cadrul SC CG 49% din actiuni erau detinute de Fondul Proprietatii de Stat; in raporturile cu tertii societatea era reprezentata de presedintele  Consiliului de administratie in limitele imputernicirii stabilite de AGA. S-a constatat ca prin actul aditional la contractul de societate incheiat in anul 1997 capitalul social al SC CG a fost majorat, SC P Brasov participand la majorare cu un aport in natura reprezentand valoarea de expertiza a complexului A, Grupului de productie si a vilei P. Terenurile aferente imobilelor aduse ca aport in natura erau in proprietatea Statului Roman si in administrarea operativa a ONTCB, SC  PC SA dobandind doar un drept de folosinta asupra acestora. S-a mai retinut ca in luna septembrie 1998, prin hotararea nr.24 SC PC decide emiterea de obligatiuni in valoare de 50 miliarde lei vechi, inculpatul fiind mandatat sa realizeze toate demersurile in acest sens. Ulterior in luna noiembrie 1998 a avut loc o noua AGA care analizeaza stadiul derularii creditului obligatar cu Banca A SA, aprobandu-se constituirea unei ipoteci sau garantii pentru acest credit, cat si deschiderea contului la Banca A. Dupa deschiderea contului, inculpatul se prezinta la sediul Bancii A unde, in baza documentului de oferta privind emiterea de obligatiuni si contractului de plasament intermediar dintre  SVM AN SA si SC C SA, incheie un contract avand ca obiect vanzarea de obligatiuni in suma de 39.1 miliarde lei vechi, cumparatorul avand obligatia de a le achita in termen de o zi lucratoare.  Banca a solicitat constituirea unei garantii, situatie acceptata de inculpat, insa s-a retinut ca imprejurarea ar fi fost imposibil de materializat, deoarece terenurile aferente hotelurilor nu erau intabulate in CF, aspect ce a determinat imposibilitatea constituirii garantiilor ipotecare in favoarea bancii. Instanta de fond a retinut ca in cauza este culpa unitatii creditoare, a bancii, care a acordat cu prea multa usurinta creditul obligatar fara o serioasa si minutioasa verificare prealabila. Suma solicitata a fost insa virata in contul deschis de inculpat. Inainte cu 53 de zile de termenul scadent, Banca Agricola a depus plangere penala solicitand tragerea la raspundere penala a inculpatului pentru inselaciune si fals in declaratii.

La data de 30.12.1999 s-a retinut ca Banca A a cesionat obligatiunile la o valoare totala de 72.082.189.017; controlul efectuat de Garda Financiara  in luna iulie 2000 la SC CG SA a constatat ca in evidentele contabile nu se regasesc inregistrate creditele de 3 milioane USD, 70 miliarde lei si 160 miliarde lei pentru care s-a garantat cu hotelurile S si A, motiv pentru care s-a aplicat o amenda contraventionala potrivit legii contabilitatii.

Instanta de fond a considerat ca pentru existenta infractiunii prev.de art.266 pct.2 din L.31/1990 – actualmente art.272 -  este necesar ca faptuitorul sa exercite actiuni contrare intereselor societatii in orice modalitate, nefiind necesar pentru existenta infractiunii crearea unui prejudiciu pentru societate; s-a mai retinut ca potrivit  CS PA SA - fosta SC PC  SA , societatea nu a suferit nici un prejudiciu, iar AVAB Bucuresti, care prin actiunile pornite a urmarit readucerea bunurilor in patrimoniul societatii debitoare, a precizat ca in fapt, creditele contractate nu au fost acordate niciodata, intrucat prin contractarea lor s-a urmarit crearea sau marirea unei stari de insolvabilitate a SC PC. Instanta de fond a constatat ca neexistand elementul material al infractiunii prev.de art.272 al.1pct.2 din L.31/1990 – respectiv banii imprumutati - nu exista elementul material al infractiunii.

3. cu privire la fapta descrisa la punctul 3 in actul de sesizare: – infractiunea prev.de art.244 al.1 Cp – doua fapte, instanta de fond a facut aplicarea art.334 Cpp dispunand schimbarea incadrarii juridice intr-o singura infractiune de sustragere de sub sechestru, dat fiind faptul ca instituirea sechestrului a privit mai multe bunuri printre care si cele doua hoteluri ce au format obiectul contractului incheiat de inculpat pentru SC CG.

Totodata, s-a constatat ca legalitatea sechestrului aplicat a fost verificata de instanta, care a stabilit validitatea acestuia. Instanta de fond a mai constatat ca inculpatul nu a cunoscut ca imobilele care au format obiectul contractului de vanzare-cumparare erau sechestrate; pentru a retine astfel, s-a avut in vedere faptul ca inculpatului nu i-a fost adus la cunostinta, de catre directorul general al societatii sau de catre  persoana in prezenta careia s-a instituit sechestrul, de faptul ca bunurile erau  indisponibilizate.

4. cu privire la infractiunea prev.de art.292 Cod penal, instanta de fond a constatat ca se impune a se face aplicarea art.334 Cpp si s-a dispus schimbarea de incadrare juridica in infractiunea prev.de art.292 Cp cu aplic.art.41 al.2 Cp – 2 acte materiale si art.31 rap.la art.289 Cp cu aplic.art.41 al.2 Cod penal- 2 acte materiale, retinandu-se ca inculpatul a declarat in fata notarului aspecte nereale determinandu-l pe acesta sa incheie actele autentice.

Instanta de fond a constatat ca infractiunile de fals se produc, sub aspectul laturii subiective, cu intentie or, in speta, s-a retinut ca inculpatul a declarat cu ocazia incheierii contractelor de vanzare-cumparare ca cele doua hoteluri nu sunt indisponibilizate, neexistand certitudinea ca inculpatul a cunoscut adevarata situatie juridica a imobilelor in momentul declararii necorespunzatoare adevarului in fata notarului.

5. referitor la infractiunea de inselaciune, instanta de fond a retinut ca potrivit actului de sesizare fapta ar consta in aceea ca la momentul incheierii contractelor inculpatul nu a prezentat cumparatorului adevarata situatie juridica a hotelurilor ce au format obiectul contractului de vanzare-cumparare. Prima instanta a constatat ca actele de vanzare-cumparare au fost desfiintate de instanta constatandu-se ca pretul contractelor este neserios si nesincer, ca inculpatul nu a cunoscut situatia juridica reala a imobilelor, iar cumparatorul, la momentul intocmirii inscrisurilor in forma autentica a declarat ca intelege sa dobandeasca imobilul fara depunerea de catre vanzator a situatiei fiscale si funciare a acestora, asumandu-si intregul risc la achizitionare. Mai mult, s-a retinut ca reprezentantul SC V SRL, prin NS, nu a declarat ca ar fi suferit vreun prejudiciu urmare a incheierii celor doua tranzactii.

S-a constatat ca partile vatamate nu s-au constituit parti civile in cauza.

Impotriva acestei hotarari a declarat apel in termen legal, Parchetul de pe langa Judecatoria Brasov,  criticand solutia instantei sub aspectul legalitatii.

In dezvoltarea motivelor de apel se invedereaza ca: actul de vanzare-cumparare a pachetului de actiuni apartinand SC CG incheiat de inculpat cu numitul NV a avut ca efect incasarea de catre inculpat a sumei de bani, suma de bani care, dupa revocarea de drept a tranzactiei, revenea spre plata  societatii SC CG; suma de 846.000 USD s-a dovedit a fi incasata de SC ST - societate apartinand inculpatului, iar potrivit art.14 al.1 din L.31/1990 o persoana fizica nu poate fi asociat unic decat intr-o singura societate comerciala cu raspundere limitata; se apreciaza eronata sustinerea instantei in sensul ca CG, prin lichidator, nu s-a constituit parte civila, motiv pentru care nu ar fi dovedita reaua-credinta a inculpatului in comiterea infractiunii prev.de art.272 pct.2 din L31/1990, iar potrivit art. 22 Cpp hotararea instantei civile nu are autoritate de lucru judecat cu privire la existenta faptei; se apreciaza ca nu are relevanta sustinerea instantei in sensul ca vanzarea-cumpararea s-a realizat cu acordul AGA, in conditiile in care inculpatul era unic asociat si administrator al SC CG. In cauza se impunea efectuarea unei expertize contabile care sa stabileasca daca sumele de bani incasate au fost utilizate in interesul societatii. Se apreciaza ca inculpatul a garantat imprumuturile de la societatile bancare cu bunuri apartinand societatii si nu a evidentiat contabil sumele imprumutate; se precizeaza ca imprumuturile au fost contractate prin emiterea de obligatiuni catre cele doua societati bancare, cu termen de rascumparare la 12 luni; se apreciaza nelegale atat motivarea instantei, care se bazeaza exclusiv pe declaratiile inculpatului, cat si aprecierea in sensul ca efectuarea unei expertize ar putea conduce la tergiversarea solutionarii cauzei. Totodata se mentioneaza ca este in sarcina inculpatului proba dovedirii folosirii bunurilor in interesul societatii.

Se apreciaza ca inculpatul a sustras de sub sechestru hotelurile Alpin si Soimul, bunuri sechestrate de AVAB, declarand in acelasi timp, in fata notarului, ca aceste bunuri nu fac obiectul unei masuri de indisponibilizare; se apreciaza ca solutia pronuntata de instanta de fond este nelegala, intrucat nu au fost analizate declaratiile date in cursul urmaririi penale si in faza judecatii de martorii N si P, iar inculpatul avea obligatia de a cunoaste situatia juridica a imobilelor in conditiile in care detinea functia de presedinte al consiliului de Administratie; se invedereaza ca nu are relevanta riscul asumat de partea vatamata in momentul incheierii contractului de vanzare-cumparare, sustinerea instantei fiind o simpla prezumtie in conditiile in care atitudinea parti vatamate de a nu solicita extras de CF putand fi foarte bine interpretata in sensul ca partea vatamata cunostea imprejurarea ca bunurile sunt ipotecate in favoarea WEST BANK.

In apel s-a dispus efectuarea unei expertize contabile cu urmatoarele obiective: a se stabili daca sumele de bani incasate de inculpat urmare a cesionarii pachetului de actiuni de 55 % si a contractarii de credite bancare au fost inregistrate in evidentele contabile ale societatilor la care inculpatul detinea calitatea de administrator, sa se stabileasca daca PC si SC C au inregistrat sau nu prejudicii in urma modalitatii in care inculpatul a folosit sumele de bani ; sa se stabileasca daca sumele de bani au fost folosite in interesul societatilor comerciale beneficiare in scopul realizarii unor lucrari de investitii la complexurile A, Vila P si GG; sa se stabileasca daca au existat relatii comerciale intre SC Sirius Trade si SC CG in care SC ST sa fi avut calitatea de creditor; sa se stabileasca daca SC CG a fost creditata de inculpat si daca aceste sume au fost utilizate in interesul s0ocietatilor; sa se stabileasca care este valoarea investitiilor efectuate la cele doua Hoteluri A si S sa se stabileasca daca inculpatul  sau CG au creditat SC PC  SRL. Totodata s-a efectuat in cauza si un supliment la expertiza.

Totodata in apel s-a procedat la audierea inculpatului si la audierea martorului BI – acesta din urma prin comisie rogatorie efectuata la Tribunalul Oradea; instanta nu a mai putut proceda la audierea martorei NE. datorita decesului acestei martore.

Examinand cauza sub toate aspectele de fapt si de drept, Tribunalul constata apelul formulat in cauza ca nefiind fondat pentru urmatoarele considerente:

1. in ceea ce priveste fapta descrisa la pct. 1 din rechizitoriu instanta retine urmatoarele: inculpatul PV, in calitate de reprezentant al SC CG SRL, imputernicit prin hotararea nr. 32/15.12.1999 de catre AGA , vinde la data de 20.12.1999 numitului NV un pachet de 55 % actiuni ale societatii SC CG; pretul stabilit in contract a fost de 1.737.000 USD care s-au achitat lui PV (729.000 USD), catre SC ST  (846 USD, iar restul in termen de 90 zile de la data semnarii contractului la cererea inculpatului. In continutul contractului se prevede ca  partile convin sa pastreze confidentialitatea tranzactiei pana la data de 15.03.2000, dupa care s-ar fi aplicat dispozitiile L  26/1990; de asemenea, s-a prevazut ca in termen de 90 zile partile sa revoce contractul, situatie in care vanzatorul ar fi restituit suma initiala. Se apreciaza de Ministerul Public ca, in fapt, partile au incheiat un contract de imprumut cu conotatie civila, fapta care insa ar fi prejudiciat societatea C cu suma de 1.737.000 USD, chiar in conditiile in care contractul s-a revocat de drept dupa 90 zile.

Se apreciaza eronata sustinerea instantei in sensul ca CG prin lichidator nu s-a constituit parte civila motiv pentru care nu ar fi dovedita reaua-credinta a inculpatului in comiterea infractiunii prev de art. 271 pct. 2 din L 31/1990, iar potrivit art. 22 Cpp hotararea instantei civile nu are autoritate de lucru judecat cu privire la existenta faptei; se apreciaza ca nu are relevanta sustinerea instantei in sensul ca vanzarea-cumpararea s-a realizat cu acordul AGA, in conditiile in care inculpatul era unic asociat si administrator al SC CG.

Instanta are a observa ca intr-adevar contractul incheiat de parti constituie un contract de imprumut, insa este de remarcat faptul ca pentru garantarea acestuia inculpatul a utilizat pachetul de actiuni pe care le detinea la societatea creditata. In mod judicios instanta de fond a retinut ca inculpatul a avut acordul AGA pentru obtinerea unor credite pentru societate in vederea realizarii unor investitii, aspect omis a fi retinut in actul de sesizare, dar care rezulta din cuprinsul hotarari AGA. Modalitatea in care s-a procedat la plata pretului – fila 85 dosar u.p) nu are relevanta in  ceea ce priveste intentia inculpatului in a prejudicia societatea sau  a relei sale credinte in administrarea societatii. Obligatia de a dovedi reaua-credinta apartine acuzarii si nu apararii, cum gresit se sustine in  motivele de apel. Imprejurarea ca sumele de bani stipulate in contract au fost incasate direct de inculpat sau pentru o alta societate – care apartine tot inculpatului – nu are nici o relevanta in dovedirea laturii subiective a infractiunii prev de art. 272 pct. 2 din L 31/1990.

Instanta de fond a retinut in mod corect ca fapta prev de art. 272 pct. 2 din L 31 constituie o infractiunea de pericol si nu impune in mod necesar existenta unui prejudiciu, insa asa cum a remarcat si instanta de fond se invoca faptul ca prin actiunile sale inculpatul ar fi produs un prejudiciu societatii CG un prejudiciu in cuantum de 1.737.000 USD, prejudiciu care insa nu este “revendicat” de societate. Folosirea bunurilor sau creditelor societatii in alte scopuri decat pentru societate trebuie sa fie realizata cu rea-credinta; reaua-credinta nu se prezuma, ea trebuie dovedita si nu orice folosire a creditului/bunului unei societati presupune folosirea lui scopul producerii unui prejudiciu.

Desi contractul incheiat de parti are initial valoarea unui contract de vanzare cumparare, in final se stipuleaza clauze din cuprinsul carora se poate observa intentia reala a partilor; vanzarea cu pact de rascumparare, imprumutul  sau vanzarea cumpararea reala sunt chestiuni care nu intereseaza procesul penal de fata, avand in vedere infractiunea ce formeaza obiectul inculparii. Instanta este datoare a verifica daca actiunile intreprinse de inculpat, respectiv folosirea cu acordul AGA, a bunurilor societatii si a sumelor de bani rezultate din contract s-au facut cu rea-credinta de catre inculpat. Societatea nu a reclamat vreun prejudiciu, iar organul de cercetare penala releva ca tocmai aceasta ar fi starea de fapt supusa cercetarii. Instanta constata in acelasi timp ca potrivit expertizei incheiate in cauza in fata instantei de apel nu s-a retinut ca societatea reprezentata de inculpat ar fi suferit vreun prejudiciu ori ca bunurile societatii – prin aceasta intelegand inclusiv sumele de bani obtinute de societate prin contractul de vanzare-cumparare de actiuni  – ar fi fost prejudiciate prin actiunile inculpatului. Existenta contractelor de imprumut cu garantie mobiliara sau imobiliara (ambele fiind stipulate in cauza) nu constituie in sine o actiune pagubitoare pentru debitor.

Este in acelasi timp de observat ca o parte a sumei stipulate in contract  ar fi fost deja platita de cumparator la data incheierii contractului de vanzare-cumparare, mai precis, la data de 5.02.1999, iar o parte din suma urma a fi platita in termen de 90 de zile de la data perfectarii contractului; despre aceasta din urma suma de bani nu se face vorbire daca a fost sau nu vreodata achitata vanzatorului. Sumele de bani obtinute de inculpat au fost garantate cu bunuri ale societatii si in aceasta ar consta in fapt infractiunea ce formeaza obiectul cercetarii. Potrivit art.272 pct.2 din L.31/1990 constituie infractiune fapta fondatorului, administratorului, directorului, directorului executiv sau reprezentantului legal al societatii care  foloseste, cu rea-credinta, bunuri sau creditul de care se bucura societatea, intr-un scop contrar intereselor acesteia sau in folosul lui propriu ori pentru a favoriza o alta societate in care are interese direct sau indirect; se constata insa ca inculpatul a avut acordul AGA pentru incheierea contractului de vanzare-cumparare, folosind bunurile societatii cu acordul acesteia; in cursul urmaririi penale nu s-a facut dovada ca inculpatul, in calitate de reprezentat al societatii ar fi utilizat bunurile cu rea-credinta.

Potrivit expertizei contabile efectuate in cauza (fila 294 dosar apel) nu s-au gasit documente sau inscrisuri in arhivele societatilor P C si ST care sa demonstreze ca inculpatul sau societatea ST au beneficiat in interes propriu de sumele aferente contractului incheiat de inculpate pentru SC CG. Tot prin acelasi raport de expertiza contabila s-a stabilit ca nu au fost inregistrate pierderi financiare pentru SC CG si SC PC sin u exista vreun document care sa ateste ca inculpatul a intrat in posesia efectiva a sumelor de bani. De altfel, contractul de vanzare-cumparare, incheiat  de inculpat pentru SC CG face dovada pretului nu si a achitarii efective a acestuia.

In ceea ce priveste relatiile dintre SC PC si SC ST, se constata ca intre cele doua societati a existat un contract de asociere in participatiune prin care cele doua societati s-au obligat sa realizeze de comun acord activitati de productie  si de valorificare in domeniul industriei alimentare si alimentatiei publice, iar contributia SC P era sa asigure finantarea acestui proiect. Contractul de asociere in participatiune este depus in copie in dosar - la fila 36 dosar apel. Prin urmare, retinem ca suma de bani de care ar fi beneficiat SC ST nu a fost folosita cu rea-credinta de inculpat in interesul acestei societati si in defavoarea societatii pe care a reprezentat-o, cu atat mai mult cu cat societatea SC ST a fost reprezentata de MC. In cuprinsul expertizei s-a invederat faptul ca in evidentele contabile ale SC Poiana C au fost gasite facturi si receptii pentru marfa livrata de SC ST.

Expertiza dispusa in cauza mentioneaza ca in evidentele contabile ale SC ST nu s-a identificat suma de bani trecuta in contractul de vanzare-cumparare – 846.000 USD, suma care nu apare nici in documentele contabile ale SC  PC.

Intrucat nu s-a facut dovada  certa ca inculpatul chiar a incasat banii din contractul semnat, sumele (suma) trecute in contract releva doar scriptic actiunea partilor. Altfel spus, nu exista nici o dovada a faptului ca sumele de bani au fost platite in realitate.

Asa fiind, intreg contractul incheiat de parti, in special datorita mentiunilor potrivit cu care acesta isi inceteaza efectele la 90 de zile de la perfectarea sa , apare ca fiind intocmit in cu totul alte scopuri decat cele privind un eventual imprumut sau vanzare-cumparare, fara nici o intentie de a folosi bunurile societatii cu rea-credinta. Prin urmare, solutia instantei de fond de achitare a inculpatului pentru infractiunea prev de art.272 pct.2 din L 31/1990 este temeinica si legala, nefiind dovedita reaua-credinta a inculpatului in utilizarea bunurilor/creditului societatii intr-un scop contrar intereselor societatii sau in folosul sau propriu.

2.cu privire la infractiunea prev de art. 272 pct. 2 din L 31/1990 descrisa la pct. 2 in actul de inculpare, se retine ca stare de fapt: ca in anul 1998, luna noiembrie, s-a incheiat intre SC PC in calitate de emitent - reprezentata de inculpat si Banca A- in calitate de comparator - un contract prin care emitentul vinde,in cadrul unui plasament privat cumparatorului un numar de 391.000 obligatiuni in valoare de 39.100.000.000lei vechi; la semnarea contractului emitentul a predat cumparatorului obligatiunile, iar acesta le-a achitat la maxim o zi lucratoare de la data predarii obligatiunilor; scadenta obligatiunilor era prevazuta la 12 luni de la data achizitionarii. Drept garantie inculpatul, pentru emitent, este de acord sa constituie ipoteci asupra urmatoarelor bunuri : Hotel S, Hotel A, Vila P, Complexul PPS situate in PBrasov, Banca A urmand ca in termen de maxim 10 zile sa instituie ipoteci pe bunurile emitentului la alegere. Banca A la nu a constituit aceste ipoteci, desi inculpatul a incasat de la banca suma de 39 miliarde lei vechi care nu s-a inregistrat in contabilitatea SC PC SA. Intrucat inculpatul nu a rascumparat obligatiunile, la data 30.12.1999  Banca A si AVAB semneaza un contract de cesiune de obligatiuni la suma de 72.082.189.017 lei vechi, motiv pentru care SC PC devine debitoarea AVAB pentru aceasta suma. Acest debit nu se regaseste in bilantul contabil si nici in balanta de verificare a SC PC Brasov. In aceeasi perioada s-au contractat creante si de la WB in valoare de 3 milioane USD pentru care s-a garantat cu aceleasi imobile apartinand SC PC, fara ca aceste sume sa fie inregistrate in contabilitate, aspect evidentiat si de expertiza contabila efectuata in cauza.

In actul de inculpare se retine ca fapta prev de art. 272 pct. 2 din L 31/1990 consta in aceea ca inculpatul a garantat cu bunurile societatii, folosindu-se in acest sens de aceste sume de bani cu rea-credinta. Intocmai ca si in cazul precedent, instanta fond a retinut in mod judicios ca pentru existenta infractiunii prev de art. 266 pct. 2 din L 31/1990 – actualmente art. 272 -  este necesar ca faptuitorul sa exercite actiuni contrare intereselor societatii in orice modalitate, nefiind necesar pentru existenta infractiunii crearea unui prejudiciu pentru societate; s-a mai retinut ca potrivit  CS PA SA - fosta SC Poiana C  SA , societatea nu a suferit nici un prejudiciu , iar AVAB Bucuresti, prin actiunile pornite a urmarit readucerea bunurilor in patrimoniul societatii debitoare. Totodata, se remarca faptul ca creditele contractate nu au fost acordate niciodata , astfel incat societatea SC PC nu a inregistrat nici un  prejudiciu. S-a apreciat insa ca prin contractarea creditelor s-ar fi urmarit crearea sau marirea unei stari de insolvabilitate a SC PC .

Insa, intrucat bunurile apartinand societatii debitoare nu au iesit niciodata din patrimoniul societatii, nu se poate constata existenta elementului material al infractiunii prev de art. 272 al 1 pct. 2 din L 31/1990. Spunem aceasta intrucat dovedirea relei-credinte a inculpatului nu poate fi prezumata. Avand in vedere faptul ca nici in evidentele contabile ale societatii SC PC si nici in evidentele bancilor creditoare nu apar, potrivit raportului de expertiza intocmit in cauza, sumele de bani despre se face vorbire in rechizitoriu, nu se poate aprecia asupra relei-credinte a inculpatului in folosirea bunurilor societatii. Dat fiind faptul ca in cadrul activitatilor de modernizare a unitatilor hoteliere apartinand societatii s-au efectuat investitii si s-au produs creditari ale societatii in acest sens, tinand seama de faptul ca SC PC si SC C Grup nu au inregistrat pierderi prin actiunile inculpatului, nu se poate retine ca acesta ar fi actionat cu rea-credinta in folosirea bunurilor societatilor.

Folosirea bunurilor societatii in alte scopuri contrare intereselor acestora, presupune o gama larga de actiuni care ar putea avea sau care au ca efect producerea unui prejudiciu  de orice natura – spunem noi chiar si patrimonial. Trebuie insa sa se constate ca inculpatul, prin faptele sale,  a actionat in detrimentul societatii, insa se constata ca din actiunile invederate in actul de inculpare PV. nu rezulta aceste aspecte.

Este de remarcat faptul ca inculpatul nu putea garanta creditele solicitate unitatilor bancare datorita faptului ca imobilele nu erau inscrise in CF; in contabilitatea societatilor SC PC si SC CG nu apar evidentiate sumele de bani prevazute in contractele de creditare, intrucat aceste credite nu au fost incasate niciodata. Nu putem afirma ca datorita actiunilor inculpatului bunurile societatii pe care o reprezenta au fost folosite in contra intereselor acesteia. Nu putem imbratisa opinia exprimata de AVAB Bucuresti in sensul ca prin actiunile sale inculpatul a incercat sa creeze o stare de insolvabilitate, caci in conditiile in care creditele nu au fost niciodata incasate nu se putea produce o stare de insolventa; spunem aceasta intrucat banca creditoare trebuia sa faca dovada efectuarii platii imprumutului – ceea ce la dosar nu s-a atasat, nefiind evidentiate in actele institutiilor bancare sume acordate societatii administrate de inculpat si nici acestuia in calitate de persoana fizica.

Daca in situatia prezentata la pct. 1 contractul de vanzare-cumparare exprima clar vointa partilor, plata efectiva a pretului nu a fost dovedita, cu atat mai mult cu cat pentru sume de valoarea celor mentionate in contract plata se face in marea majoritatea cazurilor prin intermediul unitatilor bancare.

In conditiile in care societatile comerciale, precum si AVAB, nu au mentionat faptul ca inculpatul prin actiunile sale a creat un prejudiciu societatilor SC PC si SC CG sau eventualitatea producerii acestuia, in conditiile in care expertiza contabila efectuata in cauza a relevat faptul ca cele doua societati nu au inregistrat pierderi si nu au fost afectate de sume niciodata, Tribunalul imbratiseaza opinia primei instante de achitare a inculpatului pentru infractiunea prev de art. 272 al 1 pct. 2 din L 31/1990.

Se apreciaza in cuprinsul motivelor de apel ca fapta inculpatului ar consta in aceea ca inculpatul a dispus emiterea de obligatiuni cu scadenta la 12 luni – folosind asadar aceste bunuri ale societatii in aprobarea creditelor de la unitatile bancare. In conditiile in care creditele nu au fost niciodata acordate, unitatea bancara  nu avea posibilitatea sa solicite rascumpararea lor.

Simpla folosire a bunurilor societatii administrate de inculpat in cadrul derularii unor contracte – contracte care pot fi discutate sub aspectul legalitatii si a formei – nu pot fi apreciate din punct de vedere subiectiv ca fiind intocmite cu rea credinta, ci eventual cu neglijenta atat de o parte cat si de alta.

Mai mult decat atat, din cuprinsul expertizei retinem si faptul ca lucrarile de investitii planificate la hotelurile A si S s-au ridicat la suma de 2.580.361 USD – totalul investitiilor fiind de peste 14.000.000 USD – in conditiile in care sumele care se pot aprecia ca fiind incasate – desi nu exista vreo dovada certa a platii pretului  - sunt de 1.737.000 lei (pentru sumele imprumutate de la banci nu exista dovezi care sa ateste existenta imprumutului).

Prin urmare, Tribunalul nu apreciaza ca fiind intemeiata aceasta critica din apel.

3. in ceea ce priveste infractiunea de sustragere de sub sechestru: Tribunalul isi insuseste pe deplin motivarea instantei de fond, in sensul ca legalitatea sechestrului aplicat a fost verificata de instanta care a stabilit validitatea acestuia. Instanta de fond a mai constatat , in lumina probelor de la dosar, ca inculpatul nu a cunoscut ca imobilele care au format obiectul contractului de vanzare-cumparare erau sechestrate; pentru a retine astfel, s-a avut in vedere faptul ca inculpatului nu i-a fost adus la cunostinta de catre directorul general al societatii sau de catre  persoana in prezenta careia s-a instituit sechestrul  de faptul ca bunurile erau  indisponibilizate. Sustinerea din motivele de apel in sensul ca instanta de fond a acordat intaietate declaratiilor inculpatului in detrimentul declaratiilor martorilor de la urmarire penala nu poate fi primita de instanta, in conditiile in care martorii au fost audiati si in fata instantei de fond exprimandu-si punctul de vedere cu privire la aceasta problema; de altfel martora N a afirmat ca a anuntat despre situatia creata o cu totul alta persoana decat inculpatul; reaudierea martorei N nu a fost posibila in fata instantei de apel in conditiile decesului acesteia .

Constatam insa ca in cuprinsul actului de sesizare se mentioneaza ca simplul fapt al vanzarii unor bunuri sechestrate reprezinta in fapt infractiunea prev.de art.242 Cod penal. Sustragerea presupune luare in stapanire a unui bun mobil legal sechestrat. De esenta infractiunii prev de art. 242 Cod penal este existenta unui bun mobil si nu a unui bun imobil. Bunurile imobile aflate sub puterea unui sarcini pot forma obiectul unei instrainari in conditiile acceptarii sarcinii de catre oricare dintre parti. Bunul imobil nu poate fi sustras, dar prin vanzarea sa poate sa isi schimbe proprietarul, sustragerea putand interveni doar in conditiile dezmembrarii acestuia, caz in care vorbim insa tot de bunuri mobile.

Prin urmare, Tribunalul constata ca nu poate fi primit motivul de critica formulat de Ministerul Public.

4. cu privire la infractiunea prev de art 292 Cod penal in mod corect instanta de fond  dispus potrivit art 334 Cod procedura penala schimbarea de incadrare juridica in cauza, retinandu-se ca inculpatul a declarat in fata notarului aspecte nereale determinandu-l pe acesta sa incheie actele autentice.

Infractiunile de fals, asa cum corect a retinut si instanta de fond, se produc cu intentie; fapta inculpatului in prezenta cauza ar consta in aceea ca a declarat in mod nereal in fata notarului la momentul incheierii contractelor de vanzare-cumparare ca cele doua hoteluri nu sunt indisponibilitate. Chiar daca inculpatul a fost reprezentatul societatii SC CG, se constata ca nu exista nici o proba care sa ateste faptul ca a avut cunostinta despre instituirea sechestrului asupra celor doua imobile ce au format obiectul tranzactiei. Intentia inculpatului trebuie dovedita si nu prezumata; in conditiile in care cumparatorului i-au fost aduse la cunostinta sarcini ce grevau imobilele – in favoarea unor unitati bancare – nu vedem care ar fi fost impedimentul ca inculpatul sa aduca la cunostinta si alte situatii de indisponibilizare a bunului in conditiile in care acesta ar fi fost cunoscut.

Martora N a afirmat ca despre situatia imobilelor nu a informat direct pe inculpat ci pe directorul societatii – martorul PN, martor a carui declaratie a fost corect apreciata de instanta avand in vedere relatiile tensionate dintre acesta si inculpat.

Nu exista vreun inscris care sa dovedeasca faptul ca inculpatului i s-a adus la cunostinta despre situatia imobilelor hoteluri S si A, iar inscrierea in CF a sechestrului a fost efectuata dupa incheierea contractelor de vanzare-cumparare, la aproape 4 luni de la aplicarea acestuia.

Asa fiind, in mod corect instanta de fond a constatat ca nu exista vreo dovada a faptului ca inculpatul a actionat cu intentie in momentul declararii in fata notarului a imprejurarii ca imobilele nu au alte sarcini decat cele deja cunoscute acestuia – creantele unitatilor bancare. De altfel, era obligatia notarului sa verifice legalitate celor sustinute, insa datorita faptului ca sechestrul asupra imobilelor a fost inscris in CF numai ulterior incheierii contractelor de vanzare-cumparare, acest fapt nu ar fi avut nici o relevanta.

5. in sarcina inculpatului s-a retinut si comiterea unei infractiuni de inselaciune constand in aceea ca inculpatul a indus in eroare pe reprezentantul SC V SRL la momentul incheierii unui contract de vanzare-cumparare prin faptul ca nu i-a adus la cunostinta ca bunurile ce formau obiectul  vanzarii erau sechestrate, creandu-i un prejudiciu constand in valoarea taxelor notariale. Se mentioneaza insa faptul ca pretul nu a fost niciodata platit.

Contractul dintre parti a fost ulterior desfiintat, constatandu-se de catre instanta ca pretul este nereal.

Infractiunea de inselaciune consta in fapta persoanei care induce in eroare, prin prezentarea ca adevarata a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasa a unei fapte adevarate, in scopul  de as obtine pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust si daca s-a pricinuit vreo paguba.

Asa cum mai sus am aratat si cum corect a retinut si instanta de fond, nu exista o dovada certa a faptului ca inculpatul a cunoscut despre sechestrul aplicat asupra obiectului tranzactiei de catre AVAB, in conditiile in care acest sechestru a fost inregistrat in CF dupa incheierea contractelor de vanzare-cumparare. Prin urmare nu se poate retine intentia inculpatului in a induce in eroare persoana cocontractantului.

Mai este de observat ca in actul de inculpare se precizeaza cu claritate ca pretul nu a fost achitat de comparator si nu este indicate nici o alta modalitate in care inculpatul ar fi putut beneficia el sau alta persoana, urmare a acestui contract. Simpla supozitie ca inculpatul ar fi dorit in fapt sa scoata de la masa credala o parte din bunurile societatii nu este dovedita in cauza, cu atat mai mult cu cat in situatia existentei unor sarcini ce grevau bunurile acestea nu ar fi disparut datorita incheierii unor contracte de instrainare ce s-ar fi incheiat.

Aducand la cunostinta cocontractantului despre situatia juridica a bunurilor ce formau obiectul vanzarii – ipoteca detinuta de societati bancare – nu se poate retine ca inculpatul ar fi incercat sa induca in eroare in vreun fel pe cumparator. De altfel, asa cum corect a retinut si prima instanta, acceptand ca la incheierea contractului de vanzare-cumparare sa nu fie prezentata situatia fiscala si  funciara a imobilelor, cumparatorul si-a asumat riscul contractului, astfel incat va suporta toate consecintele preluarii bunului.

De esenta infractiunii de inselaciune este crearea unui prejudiciu; plata taxelor notariale cade in marea majoritate a cazului in sarcina cumparatorului. Asumandu-si riscul contractului, asa cum mai sus am aratat, nu se poate retine ca SC V SRL ar fi suferit vreun prejudiciu urmare a platii acestor taxe. De altfel, reprezentantul societatii cumparatoare nu a precizat sa fi suferit vreun prejudiciu. Se sustine in apelul Ministerului Public ca nu are relevanta ca partea vatamata nu  a solicitat extras de CF privind situatia imobilelor ce formau obiectul contractelor, acest fapt putandu-se interpreta ca partea vatamata cunostea despre situatia ipotecilor in favoarea W Bank. Chiar si asa, este greu de presupus ca o persoana juridica accepta cu usurinta ceea ce sustine vanzatorul si nu doreste sa fie in cunostinta de cauza in momentul semnarii unui contract. Acest fapt dovedeste cu si mai mare certitudine ca partea vatamata si-a asumat pe deplin riscul contractului.

Pentru toate aceste considerente, vazand ca solutia instantei de fond este la adapost de orice critica, ca motivele de apel nu sunt intemeiate, in baza art 379 al 1 pct 1 lit b Cod procedura penala apelul declarat de Parchetul de pe langa Judecatoria Brasov se va respinge, mentinandu-se hotararea primei instante.

Vazand si dispozitiile art 189,192 al 3 Cod procedura penala, cheltuielile judiciare avansate de stat in apel, suma ce include si onorariu partial expertiza achitat din fondurile Tribunalului Brasov – 2000 lei, vor ramane in sarcina statului.

1

Domenii speta

Spete similare