Excepţie de nelegalitate a unui act administrativ emis anterior intrării în vigoare a legii 554/2004

Sentinţă civilă 75 din 15.01.2009


 Excepţie de nelegalitate a unui act administrativ emis anterior intrării în vigoare a legii 554/2004 : controlul judiciar privind legalitatea actului administrativ, în raport de actele normative în vigoare la data adoptării acestuia . Existenţa dreptului de proprietate al reclamantei asupra unui bun imobil supus regimului de domeniu public al unităţii administrativ teritoriale . Efecte asupra legalităţii actului administrativ

O.U.G. nr. 30/2000 ; Legea 113/2002; art. 41 din Constituţie ; art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional C.E.D.O.

Hotărârea Consiliului Local prin care se transmite din domeniul privat al persoanei juridice în domeniul public, este nelegală în condiţiile în care încalcă dreptul de proprietate al unei persoane juridice de drept privat, drept dobândit prin edificarea imobilului .

Chiar în condiţiile unei afectaţiuni speciale, relevantă asupra nelegalităţii actului administrativ supus excepţiei este încălcarea garanţiilor constituţionale ale dreptului de proprietate privată, precum şi condiţiile atingerii prerogativelor dreptului de proprietate privată, reglementate de disp. art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional C.E.D.O.

Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei la data de 15.12.2005, reclamanta SC C. SA prin lichidator N.I. SRL  a chemat în judecată pe pârâţii P. M. C. ,  C. L. ,Grădiniţa  cu Program Prelungit nr….., I. Şc. J., C. N. „Şt. V.” şi Grădiniţa de program prelungit nr…. solicitând instanţei să dispună obligarea pârâţilor să lase SC C. SA în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul din str. Amaradiei nr…. Bl… să se dispună evacuarea pârâtelor Grădiniţa cu Program Prelungit  nr…. şi Grădiniţa cu Program Prelungit nr…., din imobilul mai sus menţionat.

Prin sentinţa civilă nr. 2610/4.04.2006, a Judecătoriei Craiova a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj - Secţia Civilă.

 Cauza s-a înregistrat pe rolul Secţiei Civile sub nr.2049/CIV/2006 ,iar prin încheierea din 22 mai 2006 s-a înaintat cauza spre competentă soluţionare Secţiei Comerciale a Tribunalului Dolj.

Cauza s-a înregistrat pe rolul Secţiei Comerciale a Tribunalului Dolj sub nr.. 3078/63/2006.

La data de 23.03.2007 s-a depus cerere de intervenţie în interesul reclamantei de către SC R/J I. Bucureşti SA şi R.J. Import R. J. AG prin care s-a solicitat admiterea acţiunii,obligarea pârâtelor să lase reclamantei în deplină proprietate şi posesie imobilul din Craiova str. Amaradia nr….bl…., evacuarea pârâtelor Grădiniţa cu program prelungit nr…. şi nr…. din acest imobil, cu cheltuieli de judecată.

 Prin sentinţa nr. 4310 din 20.12.2007 Tribunalul Dolj, secţia comercială a respins acţiunea şi cererea de intervenţie.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamantul şi intervenienţii.

Apelul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Craiova, sub nr. 3078/63/2006 şi s-a acordat termen pentru când s-a dispus citarea părţilor.

La data de 11.09.2008 reclamantul prin reprezentantul său legal a invocat nelegalitatea parţială a H.C.L. Craiova nr. …/2001 şi s-a solicitat anularea trecerii în domeniul public a imobilului proprietatea SC C. SA, situat în Craiova, str. Amaradiei, bl. …., .

În motivare a arătat că S.C C. S.A fosta I.S. a construit în 1987 în baza planului locativ aprobat societăţii şi conform legislaţiei din acea vreme, un imobil cu 16 apartamente având ca destinaţie locuinţe de serviciu, situat in Craiova cartier G.E. bloc ….

Toate lucrările au fost efectuate cu fonduri provenind de la I.S.

Imobilul a fost proiectat iniţial ca bloc de locuinţe destinat personalului angajat la aceasta întreprindere si care nu avea unde să locuiască.

Datorită faptului că societatea avea încadraţi în muncă un număr foarte mare de salariaţi cu numeroşi copiii, fosta conducere a I.S. în conformitate cu politica generală dusă la nivel naţional în perioada anterioară anului 1989, a luat decizia ca în acest imobil să fie amenajată o grădiniţă pentru copii angajaţilor societăţii din acel cartier.

In aceste condiţii au fost înfiinţate cu sprijinul I. Şc. doua grădiniţe ce îşi desfăşurau activitatea în acel imobil: Grădiniţa cu Program Prelungit nr…. si Grădiniţa cu Program Prelungit nr. ….

Ca urmare a reorganizării IS. şi-a luat un nou nume denumindu-se S.C C S.A . Noua societate înfiinţată a preluat tot patrimoniul fostei I.S. imobilul situat în cartierul G.E. bloc ….. In aceasta clădire a continuat sa-si desfăşoare activitatea paratele Grădiniţa cu Program Prelungit nr…. si Grădiniţa cu Program Prelungit nr…. deservind in continuare personalul angajat al S.C C. S.A .

In anul 1994 dat fiind faptul ca S.C C. S.A nu mai avea mulţi angajaţi, a încheiat contract de închiriere cu Grădiniţa cu program prelungit nr…. si …. Acestea continuau sa-si desfăşoare activitatea in imobilul de pe str. Amaradiei bloc …. in calitate de chiriaşi.

In 2001 chiriaşii Grădiniţa cu program prelungit nr…. si … au întocmit procese verbale de predare primire, prin care au dat  instituţiei publice reprezentând administraţia publică locală imobilul in care pana atunci erau chiriaşi.

In baza acestor protocoale de predare primire a emis fost emis un HCL nr…/2001 , fiind trecut din domeniul privat în domeniul public, un imobil asupra căruia unitatea administrativ teritorială nu avea nici un drept de proprietate.

Prin aceasta hotărâre ilegala S.C C. S.A a fost păgubita in mod irevocabil, Primăria Craiova devenind proprietara peste un imobil care nu îi aparţine.

Prin încheierea din 11 septembrie 2008 Curtea de Apel a suspendat cauza şi în temeiul art. 244 c.pr.civ. coroborat cu art. 3 alin.3 şi art. 4 din L. 554/2004 a înaintat spre soluţionare excepţia de nelegalitate, invocată, către Tribunalul Dolj – secţia contencios administrativ şi fiscal.

Primind cauza, în vederea soluţionării excepţiei de nelegalitate a fost înregistrată sub nr. 16002/63/2008 şi s-a acordat termen pentru când s-a dispus citarea părţilor.

Analizând pe cale de excepţie legalitatea  HCL nr. …./2001 instanţa se va raporta la actele normative cu forţă juridică superioară acesteia, în vigoare la data emiterii hotărârii. Prin urmare se va stabili concordanţa HCL menţionată atât cu OU.G. 30/2000, în temeiul căreia a fost adoptată, cu Constituţia în vigoare la momentul adoptării, precum şi cu normele internaţionale care prin ratificare au devenit parte a dreptului intern, respectiv Protocolul 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În acest context, instanţa reţine că, bunurile ce au făcut obiectul HCL nr. …./2001 şi care privesc excepţia de nelegalitate invocată, erau la momentul adoptării actului administrativ contestat proprietatea SC C. SA. Astfel, în cursul anului 1987, I.S a construit un imobil cu 16 apartamente cu destinaţia de locuinţe de serviciu, imobil situat în Craiova, str. Amaradiei nr. …, bl. F …., în care au început să-şi desfăşoare activitatea Grădiniţa cu program prelungit nr. …. şi Grădiniţa cu program prelungit nr. ….. În dosarul nr. 3078/63/2006 al Tribunalului Dolj, de la filele 26-48, reclamanta a depus o serie de acte care atestă dreptul de proprietate asupra imobilului la momentul respectiv, printre care: contract ferm nr. 42/09.05.1986 privind preluarea în antrepriză a execuţiei lucrărilor de construcţii montaj, procese-verbal de control a calităţii lucrărilor, proces-verbal de recepţie tehnică nr. 126, proces-verbal de recepţie preliminară, dispoziţii de plată, taloane situaţie de plată, precum şi altele.

După 1989, în baza HG nr. 103/1991, privind înfiinţarea unor societăţi comerciale de sere, pe acţiuni, prin reorganizarea întreprinderilor de sere, I.S. şi-a încetat existenţa, activul său, printre care şi imobilul sus menţionat, fiind preluat de SC C. SA .

Revenind la analiza legalităţii actului administrativ contestat, instanţa reţine că prin O.U.G. nr. 30/2000, s-a introdus la art. 166 din Legea învăţământului nr. 84/1995 alin.41 potrivit căruia, terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea unităţile de învăţământ preuniversitar – grădiniţe, şcoli generale, licee, grupuri şcolare, seminarii teologice, şcoli profesionale şi şcoli post-liceale – fac parte din domeniul public al comunelor, oraşelor, municipiilor şi sectoarelor municipiului Bucureşti, în a căror rază îşi desfăşoară activitatea. O.U.G. nr. 30/2000 a fost ulterior respinsă prin L. 113/2002, însă efectele juridice produse până la momentul respingerii au rămas în vigoare, efecte printre care se numără şi H.C.L. nr. 26/2001. Actul administrativ menţionat a fost adoptat în concordanţă cu O.U.G. nr. 30/2000, prin acesta aprobându-se trecerea în patrimoniul public de interes local al municipiului Craiova a clădirilor şi terenurilor în care îşi desfăşoară activitatea unităţile de învăţământ preuniversitar, conform anexelor 1 şi 2 care fac parte integrantă din hotărâre. Astfel, în anexa nr.1 la H.C.L. nr.96/2001 figurează Grădiniţa nr. … şi Şcoala Normală "Şt V" în cadrul căreia funcţionează Grădiniţa nr. … (conform adresei nr. 31801/22.05.2007 a Primăriei Craiova aflată la fila 206 a dosarului 3078/63/2006), grădiniţe care îşi desfăşurau activitatea în imobilul proprietatea reclamantei SC C. SA situat în Craiova str. Amaradiei nr. …, bl. …..

În consecinţă, în urma adoptării H.C.L. nr. 96/2001 spaţiul locativ aferent Grădiniţelor nr. 53 şi 12 a trecut din proprietatea privată a unei persoane juridice în domeniul public de interes local al municipiului Craiova, fără ca reclamanta SC C. SA să fie despăgubită corespunzător. Astfel, dispoziţiile art. 41 alin. 1- 5, din Constituţia României, în vigoare în anul 2001, garantează dreptul de proprietate, stabilind că nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilit potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire. Totodată art. 1 din Protocolul 1 la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului stabileşte că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale, nimeni neputând fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. Curtea Europeană a drepturilor omului a stabilit în mod constat în jurisprudenţa sa că o condiţie esenţială a lipsirii unei persoane de proprietatea sa este acordarea unei juste despăgubiri.

În acest context, lipsirea reclamantei SC C. SA , de dreptul de proprietate asupra spaţiului în care îşi desfăşoară activitatea Grădiniţele nr…. şi …, fără acordarea unei juste despăgubiri, contravine dispoziţiilor constituţionale citate şi art. 1 din Protocolul 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, H.C.L. nr.96/2001 fiind prin urmare nelegală, întrucât a fost adoptată cu nesocotirea acestor dispoziţii legale. Din aceste motive, şi în raport de dispoziţiile art. 4 din L. nr.554/2004, instanţa va admite excepţia de nelegalitate şi va constata nelegalitatea parţială a Hotărârii nr. 96 din 30.04.2001, adoptată de Consiliul Local Craiova, respectiv a menţiunilor din anexa 1 privind trecerea în patrimoniul public de interes local  a clădirii în care îşi desfăşoară activitate Grădiniţa nr. … şi Grădiniţa nr. …. (din cadrul Şcolii Normale "Şt. V."), imobil situat în Craiova, str. Amaradiei nr. …, bl. …..

Tribunalul Dolj

Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal

Sentinţa  nr. 75 din 15 ianuarie 2009, pronunţată în dosar nr. 16002/63/2008