Conform art. 89 din o.g. 92/2003” dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în 5 ani”.

Conform art. 89 din O.G. 92/2003” dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în 5 ani”.

Plata voluntară a sumei considerate ca datorată  are efect întreruptiv de prescripţie, chiar dacă ulterior banii au fost restituiţi reclamantei.

Prin Sentinţa civilă nr.80/AF/4.07.2006 a Tribunalului Braşov  s-a respins acţiunea formulată de reclamanta T. M. A. în contradictoriu cu intimatele D.G.F.P. Braşov şi D.R.V. Braşov. Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut următoarele:

Reclamanta T. .M. A.  a introdus în ţară în regim de repatriere, la data de 8.02.1999, un autoturism marca Toyota Land Cruiser, beneficiind de scutire de taxe vamale conform HG nr.626/1997.

Biroul Vamal Giurgiu, în baza OUG nr.82/1997, prin actul constatator nr.215/2.12.1999 a calculat accize în sumă de 5.448 RON, aplicând un procent de 18% asupra bazei de impozitare, în loc de 9% cum ar fi fost corect.

Prin sentinţa civilă nr.8295/27.06.2002 a Judecătoriei Braşov, rămasă irevocabilă conform deciziei civile nr.2426/R/21.10.2002 a Tribunalului Braşov, actul constatator nr.215/2.12.1999 a fost anulat, instanţa reţinând că trebuiau calculate accizele aplicând procentul de 9% asupra bazei de impozitare în loc de 18%.

După pronunţarea sentinţei civile nr.8295/27.06.2002, la data de 25.09.2002 reclamanta a achitat suma de 2.724 RON reprezentând acciza de 9% asupra bazei de impozitare, cum este corect potrivit normelor legale şi cum a reţinut instanţa.

Ulterior, prin rămânerea irevocabilă a sentinţei prin care actul constatator a fost anulat, reclamanta la 20.07.2005 a solicitat restituirea sumei de 2.724 RON, considerând că plata s-a făcut fără titlu.

Biroul Vamal Giurgiu i-a restituit suma, iar la data de 28.10.2005 a întocmit un nou act constatator cu nr.35, recalculând corect acciza în sumă de 2.724 RON, aplicând procentul legal de 9% asupra bazei de impozitare.

Reclamanta contestă acest act, susţinând că el a fost întocmit după împlinirea termenului de prescripţie de 5 ani, reglementat de  art.88 alin.1 din Codul de procedură fiscală, republicat.

Contestaţia reclamantei este neîntemeiată deoarece actul constatator nr.35/28.10.2005 a fost întocmit în termen, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit art.89 alin.1 Cod procedură fiscală, termenul de prescripţie se întrerupe sau se suspendă în condiţiile stabilite de lege pentru întreruperea şi suspendarea termenului de prescripţie a dreptului la acţiune din dreptul comun.

În dreptul comun prescripţia extinctivă este reglementată de Decretul nr.167/1958.

Conform art.16, lit.a din acest act normativ, prescripţia se întrerupe prin recunoaşterea dreptului a cărei acţiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia.

În speţă, prescripţia curgea în folosul reclamantei. Ea nu s-a întrerupt în momentul introducerii contestaţiei la judecătorie împotriva actului constatator nr.215/1999, dar s-a întrerupt la data de 25.09.2002 la care a achitat suma de 2.724 RON, reprezentând acciza legală de 9% calculată asupra bazei de impozitare. Prin această plată, independent de existenţa sau inexistenţa actului constatator nr.215/1999, reclamanta a recunoscut că datorează statului suma respectivă.

Faptul că ulterior suma i-a fost restituită nu are nici o relevanţă asupra întreruperii prescripţiei şi cum de la data de 25.09.2002 a început să curgă un nou termen de prescripţie de 5 ani, rezultă că actul constatator nr.35 din 28.10.2005 este întocmit în termen.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta T. M.A. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie în baza art.304 pct.9 şi 3041  Cod procedură civilă.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că prima instanţă a interpretat greşit prevederile art.16 alin.1 lit.a din Decretul nr.167/1958, era necesar ca plata făcută în data de 25.09.2002 să fie una voluntară, făcută  de bunăvoie, ca şi condiţie a recunoaşterii libere a debitului datorat ori în cazul reclamantei plata s-a făcut în contextul în care era formulată o contestaţie pe rolul instanţei de judecată fiind sub ameninţarea suportării pe lângă debitul principal şi a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere la plată; plata nu s-a făcut de bunăvoie neoperând astfel o recunoaştere a datoriei în accepţiunea legii; mai mult suma a fost restituită de organele vamale; emiterea unui nou act constatator trebuia să se facă în termenul de prescripţie de 5 ani începând de la data de 1 ianuarie 2000. Concluzionează că nu a operat întreruperea termenului de prescripţie şi solicită admiterea recursului său.

La dosar au depus întâmpinare intimatele pârâte DGFP Braşov şi D.R.V. Braşov solicitând respingerea recursului declarat cu menţinerea sentinţei atacate. Se arată că prin plata efectuată de bunăvoie s-a întrerupt cursul prescripţiei, după această dată curge o nouă prescripţie. D.G.F.P. Braşov susţine că prescripţia s-a întrerupt şi prin introducerea acţiunii în justiţie până la finalizarea procesului.

În drept s-au invocat prevederile art.89 alin.1 şi 2 şi art.90 din OG 92/2003; art.16 şi 17 din Decretul nr.167/1958.

Analizând actele şi lucrările dosarelor, sentinţa atacată raportat la motivele de recurs invocate Curtea a constat că recursul este nefondat.

Situaţia de fapt a fost corect reţinută de tribunal şi nu s-a contestat în recurs.

Reclamanta a introdus în ţară un autoturism pentru care i s-au calculat în 1999 taxe vamale. Ea a formulat contestaţie la executare prin care a solicitat şi anularea titlului executoriu nr.215/2.12.1999 emis de D.G.V. – Direcţia Regională Vamală Giurgiu. Prin sentinţa civilă nr.8295/27.06.2002 a Judecătoriei Braşov contestaţia i-a fost admisă şi actul constatator anulat reţinându-se că s-au calculat greşit accizele în procent de 18% şi nu 9% cum era corect.

În data de 25.09.2002 reclamanta a achitat suma de 27.238.500 lei în contul D.R.V. Suma reprezintă taxa vamală calculată cu accize de 9% asupra bazei de impozitare. În recursul de faţă aceasta susţine că nu a recunoscut datoria, nu a făcut plata de bunăvoie ci a fost constrânsă de „ ameninţarea”  suportării de dobânzi şi penalităţi pe lângă debitul principal.

Poate această susţinere era pertinentă atâta timp cât pe rolul instanţelor judecătoreşti exista o acţiune nesoluţionată. Reclamanta, la data plăţii, obţinuse o hotărâre definitivă favorabilă prin care i se anulase titlul executoriu. De observat şi faptul că suma achitată coincide cu cea indicată de prima instanţă prin considerente.

Reclamanta a recunoscut că are de achitat accize calculate prin aplicarea unui procent de 9% asupra bazei de impozitare.

Prin Decizia nr.2426/R/2002 Tribunalul Braşov a respins recursul declarat şi a menţinut dispoziţiile  Sentinţei nr.8295/2002 a Judecătoriei Braşov. Deoarece titlul se anulase reclamantei i s-au înapoiat banii. Aceasta, însă nu schimbă caracterul plăţii efectuate şi faptul recunoaşterii acestei datorii vamale de către reclamantă.

Conform art.89 din OG nr.92/2003 „dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 5 ani…”  Art.90 alin.1 din acelaşi act normativ prevede că „ întreruperea şi suspendarea termenului de prescripţie … se întrerup şi se suspendă în cazurile şi condiţiile stabilite de lege pentru întreruperea şi suspendarea termenului de prescripţie a dreptului la acţiune potrivit dreptului comun”. Dreptul comun este reprezentat în această materie de Decretul nr.167/1958. Potrivit art.16 lit.a din Decretul 167/1958 „prescripţia se întrerupe prin recunoaşterea dreptului a cărei acţiune se prescrie făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia”. Cerinţele acestui articol sunt întrunite în speţa: recunoaşterea reclamantei a fost expresă (a achitat acciza de 9% în contul D.G.V.) ; nu se poate reţine constrângerea ( a plătit după obţinerea unei hotărâri favorabile); prescripţia curgea în favoarea sa.

Întreruperea cursului prescripţiei extinctive produce următoarele efecte juridice: înlăturarea, ştergerea prescripţiei scurse anterior datei cauzei de întrerupere (recunoaşterea dreptului vămii de a calcula accize în procent de 9% - 25.09.2002) şi începerea cursului unei noi prescripţii extinctive posterior încetării cauzei de întrerupere. Noul act constatator  este întocmit în termen (28.10.2005).

Curtea de Apel prin Decizia nr. 264/R din 27 octombrie 2006 a respins recursul declarat.

Decizia nr. 264/R din 27 octombrie 2006Dosar nr. 333/CA/R/2006

Domenii speta

Spete similare