Anulare act administrativ

Sentinţă comercială 2909 bis din 15.09.2010


Prin cererea pe rolul Curtii de Apel Suceava – Sectia comerciala si contencios administrativ la 08.07.2009, reclamantii R.D. s.a.  au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lânga Curtea de Apel Suceava revocarea deciziei nr. 50 din 02.07.2009 emisa de Procurorul General al Parchetului de pe lânga Curtea de Apel Suceava prin care s-a dispus, începând cu 01.06.2009, suspendarea aplicarii deciziei nr. 18 din 01.06.2009, a aceluiasi pârât.

Se arata ca actul contestat a carui suspendare se solicita contravine dispozitiilor art. 15 alin. 1 din Constitutia României, întrucât desi este emis la 02.07.2009, se dispune suspendarea platii sporului de risc si suprasolicitare neuropsihica retroactiv, începând cu 01.06.2009.

De asemenea, decizia contravine dispozitiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, încalcându-se grav drepturile omului, legislatia interna si internationala.

În dovedire au fost depuse la dosarul cauzei Decizia nr. 50/02.07.2009, adresa nr. 1328/C/2009 din 02.07.2009 emisa de Procurorul General de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie.

Prin întâmpinare, pârâtul a invocat exceptia prematuritatii actiunii, în temeiul dispozitiilor at. 241 din OG nr. 8/2007 si exceptia necompetentei teritoriale a Curtii de Apel Suceava în baza art. 241 alin. 2 din acelasi act normativ. Pe fondul cauzei s-a solicitare respingerea cererii ca neîntemeiata.

Prin sentinta civila nr. 146/15.07.2009, Curtea de Apel Suceava a admis exceptia necompetentei materiale si a declinat competenta de solutionare a cauzei în favoarea Curtii de Apel Bucuresti – sectia contencios administrativ si fiscal, având în vedere dispozitiile art. 24 alin. 2 din OG nr. 8/2007.

Prin sentinta nr. 574 din 02.02.2010, Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal a declinat competenta de solutionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava – sectia contencios administrativ, fiind înregistrat la aceasta instanta  sub nr. 7506/86/2010 din 15.07.2010.

Examinând actiunea prin prisma probatoriul administrat în cauza, instanta constata urmatoarele:

Reclamantii  au solicitat, pe calea ordonantei presedintiale, atât suspendarea executarii Deciziei nr. 50 din 02.07.2009 emisa de catre Procurorul General al Parchetului de pe lânga Curtea de Apel Suceava, cât si anularea acestei decizii ca nelegala.

În ceea ce priveste primul capat de cerere, instanta constata ca în prezenta dispozitiilor cu caracter special privind suspendarea actului administrativ cuprinse la art. 14 si 15 din Legea nr. 554/2004, este inadmisibila în materia contenciosului administrativ cererea de ordonanta presedintiala  prevazuta de art. 581 Cod procedura civila, urmând a fi respinsa astfel ca inadmisibila cererea de suspendare a executarii.

Cât priveste cel de-al doilea capat de cerere si anume, anularea actului administrativ atacat, instanta constata ca cererea este nefondata atât timp cât, începând cu 1 ianuarie 2010, conform art. 4 al. 3 lit. b din Anexa VI din Legea nr. 330/2009 noua indemnizatie de încadrare bruta lunara si cu celelalte sporuri prevazute de lege trebuie sa fie egala cu câstigul salarial aferent lunii mai 2009, stabilit prin includerea unui spor de risc si suprasolicitare neuropsihica de 50% si a unui spor de confidentialitate de 15%.

Fata de cele ce preced, instanta va respinge cererea de ordonanta presedintiala  prin care s-a solicitat suspendarea executarii Deciziei nr. 50 din 02.07.2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lânga Curtea de Apel Suceava ca inadmisibila si va respinge cererea de ordonanta presedintiala prin care s-a solicitat revocarea Deciziei nr. 50/02.07.2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lânga Curtea de Apel Suceava ca nefondata.