Cerere de liberare condiţionată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1 si urmatoarele C.p.)

Decizie 169/R din 01.03.2010


Dosar nr. 1091/280/2010

R O M Â N I A

TRIBUNALUL ARGES

SECTIA PENALA

DECIZIE PENALA Nr. 169/R

Sedinta publica de la 01 Martie 2010

Completul compus din:

PRESEDINTE  M. N.

Judecator  M. D.

Judecator  V. V.

Grefier  P. T.

Parchetul de pe lânga Tribunalul Arges este reprezentat prin procuror D. T.

S-a luat în examinare, spre solutionare, recursul declarat de condamnatul  F. M. , fiul lui (...), nascut la (...), CNP (...), domiciliat în (...), împotriva sentintei penale  nr 149 din 21.01.2010, pronuntate de Judecatoria Pitesti, în dosarul nr. 1091/280/2010.

La apelul nominal facut în sedinta publica a raspuns recurentul condamnat în star de detinere si asistat de avocat  N. M. cu împuternicire avocatiala nr 850/23.02.2010 aflata la dosar.

Procedura legal îndeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care:

S-a procedat la înregistrarea audio a cauzei cu mijloace tehnice, potrivit art 304 C.p.p.

Aparatorul recurentului solicita admiterea recursului, admiterea cererii de liberare conditionata, aratând ca recurentul nu a avut abateri disciplinare , ca a fost recompensat si  a executat fractia prevazuta de lege.

Reprezentanta  Parchetului pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat.

Recurentul-condamnat având ultimul cuvânt, arata ca a gresit, ir mama sa este cea sufera cel mai mult.

TRIBUNALUL

Asupra  recursului penal de fata, deliberând,  constata urmatoarele:

Prin sentinta penala nr.149/21.01.2010 a Judecatoriei  Pitesti  s-a respins cererea de liberare conditionata formulata de petentul condamnat  F. M. detinut în Penitenciarul Colibasi si s-a mentinut termenul de rediscutare din 12.03.2010.

A fost obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare catre stat.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta de fond a retinut ca petentul se afla in executarea unei pedepse de 3 ani închisoare aplicata prin sentinta penala nr. 160/2007 a Judecatoriei Balcesti pentru savârsirea infractiunii de furt calificat. Executarea a început la data de 31.03.2008 iar pâna la data de 13.01.2010 a executat 730 zile. Pâna in prezent petentul a mai suferit alte patru condamnari fiind recidivist. In timpul detentiei a avut un comportament corespunzator, a participat la activitatile cultural educative, fiind recompensat de sapte ori, a fost folosit la munca câstigând ca urmare a muncii prestate 76 de zile si nu a fost sanctionat disciplinar.

Fata de cele retinute instanta a constatat ca desi petentul a executat fractia de 2/3 din pedeapsa prevazuta de art. 59 C.pen., totusi condamnarile succesive ale petentului dovedesc persistenta infractionala a acestuia, fapt ce conduce la concluzia ca nu este oportuna acordarea liberarii conditionate iar amânarea propusa de comisie este justificata.

Împotriva sentintei în termen legal a declarat recurs petentul solicitând admiterea cererii întrucât sunt îndeplinite toate cerintele legale.

Verificând sentinta prin prisma motivelor invocate cât si din oficiu, potrivit art.3856  alin.3 Cod pr.penala,  tribunalul constata ca recursul este fondat.

Din actele si lucrarile dosarului, instanta de fond retine în mod corect faptul ca recurentul petent a executat fractia  legala pentru a deveni propozabil, timp în care a avut un comportament corespunzator, nefiind sanctionat disciplinar. În plus a fost de 7 ori recompensat pentru îndeplinirea atributiilor de la punctul de lucru, fiind folosit la munca , câstigând astfel 76 zile.

Într-adevar recurentul  este recidivist, însa acest aspect nu poate  constitui temei pentru respingerea cererii de liberare conditionata, nefiind o conditie esentiala în analiza cerintelor cumulative ale acordarii beneficiului prev.de art.59 cod penal.

Recurentul a dat dovezi temeinice de îndreptare iar perioada executata a  realizat scopul  pedepsei prev.de art.52 cod penal, cu atât mai mult cu cât termenul de rediscutare propus de comisie si însusit de instanta de fond, aproape a expirat.

Reeducarea si îndreptarea recurentului se poate face si fara executarea în  penitenciar a restului de pedeapsa, astfel încât, se apreciata ca recursul este fondat si va fi admis în baza art.38515  pct.2 lit.d Cod pr.penala.

Se va casa sentinta, iar pe fond se va admite cererea si se va dispune liberarea conditionata a recurentului de sub puterea mandatului de executare nr.259/2007 al  Judecatoriei Balcesti.

Conform art.192 alin.3 cod pr.penala cheltuielile judiciare avansate de stat vor ramâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de condamnatul  F. M. , fiul lui (...), nascut la (...), CNP (...) domiciliat în (...),  împotriva sentintei penale  nr 149  din 21.01.2010 , pronuntate de Judecatoria Pitesti, în dosarul nr. 1091/280/2010.

Caseaza sentinta, iar pe fond admite cererea si dispune liberarea conditionata a recurentului de sub puterea mandatului de executare nr 259/2007 al Judecatoriei Balcesti.

Cheltuielile judiciare avansate de stat ramân în sarcina statului, iar onorariul avocat oficiu în suma de 100 lei J. A. M. conform împuternicirii avocatiale 301/18.01.2010 si 100 lei  N. M. conform împuternicirii avocatiale nr 850/23.02.2010 se suporta din fondurile MJLC.

Definitiva.

Pronuntata în sedinta publica de la 01 Martie 2010, la Tribunalul Arges sectia penala.

Presedinte, Judecator,  Judecator, Grefier,

M. N. M. D. V. V. T. P.