Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)

Sentinţă penală 290 din 06.09.2011


Sentinta penala nr. 290

Data : 06.09.2011

Autor: Trandafirescu Zinica

Domeniu asociat: Procedura civila si penala (cai de atac, competente etc.)

Titlu :

Asupra cauzei penale de fata, constata :

Prin rechizitoriul nr.188/D/P/2011 al Directiei de Investigare a Infractiunilor de criminalitate organizata si Terorism - Biroul Teritorial Prahova s-a dispus trimiterea in judecata in stare de arest preventiv a inculpatului B. A. F., în prezent aflat în P. M. , pentru savârsirea infractiunilor prev. si ped de art. 13 al. I din Legea 678/2001 cu aplic. art. 41 al. 2 Cp, art. 329 al. 1, 2 Cp cu aplic. art. 41 al. 2 Cp, cu aplic. art. 33 lit. a Cp, constând în aceea ca începând cu luna iunie 2010 a înlesnit practicarea prostitutiei pentru C.N. în incinta Hotelului Prahova pe care o contacta telefonic în momentul în care gasea clienti care doreau sa întretina raporturi sexuale contra cost, raporturilor sexuale având loc în camerele în care clientii erau cazati, pentru aceasta inculpatul B. A. primind o anumita suma de bani; de asemenea s-a mai constatat ca inculpatul B. A. a mai recrutat doua minore, respectiv pe I.N. D., în vârsta de 16 ani, fiind nascuta la data de 10.10.1994 si pe V. O.M., în vârsta de 16 ani, fiind nascuta la data de 15.07.1994, la momentele când acestea au fost exploatate sexual, care au început sa întretina relatii sexuale, prin intermediul inculpatului.

Prin acelasi rechizitoriu s-a dispus  punerea în miscare a actiunii penale si trimiterea în judecata a inculpatului  R.T. L., pentru savârsirea infractiunii  prev. de art. 198 al. 3 Cp, constând în aceea ca în luna octombrie 2010, a întretinut, de mai multe ori, relatii sexuale cu minorele V. O.M. si I.N. D. cunoscând faptul ca acestea doua sunt minore, remitându-le acestora anumite sume de bani, suma oferita fiind de 100 lei de persoana pentru o fiecare relatie sexuala întretinuta.

De asemenea s-a dispus neînceperea urmaririi penale fata de inculpatul B.A., sub aspectul savârsirii infractiunii  prev. de art. 13 al. 1 din Legea 678/2001 parte vatamata C.M..

Neînceperea urmaririi penale fata de inculpatul B. A., sub aspectul savârsirii infractiunii  prev. de art. 198 al. 3 Cp parte vatamata I.N.D.

Parchetul de pe langa Înalta Curte de Casatie si Justitie -D.I.I.C.O.T- Serviciul Teritorial Prahova, a retinut aceasta situatie de fapt pe baza urmatoarelor probatorii administrate în faza de urmarire penala , respectiv : procesul verbal de sesizare, plângerile si declaratiile partilor vatamate,  declaratii învinuit,inculpat, procese verbale de efectuare a perchezitiei domiciliare si procese verbale de redare a interceptarilor telefonice.

Inainte de începerea cercetarii judecatoresti inculpatul B.A.F. declara ca recunoaste savârsirea faptelor asa cum au fost retinute în actul de sesizare, nu doreste administrarea de probatorii si solicita ca judecata sa se desfasoare în baza probelor administrate în faza de urmarire penala.

Din analiza actelor si lucrarilor dosarului , instanta retine pe baza acestora urmatoarea situatie de fapt:

In actul de sesizare s-a retinut ca în ceea ce îl priveste pe inculpatul B. A., acesta lucra ca receptioner în cadrul Hotelului Prahova. In momentul în care acesta gasea clienti care doreau sa întretina raporturi sexuale contra cost o contacta telefonic pe C. N. Raporturile sexuale aveau loc în camerele în care clientii erau cazati, de regula cetateni straini, sumele de bani cerute pentru întretinerea de raporturi sexuale fiind între 100 euro pentru o ora, respectiv 150 euro pentru doua ore.

În ceea ce o priveste pe C.N., la data de 30.03.2010 prin Rechizitoriul Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism - Serviciul Teritorial Ploiesti a fost trimisa în judecata, pentru savârsirea infractiunilor prev. si ped de art. 328 Cp cu aplic. art. 41 al. 2 Cp, retinându-se în sarcina sa faptul ca perioada iunie 2010 - februarie 2011 a întretinut raporturi sexuale contra cost, în zona padurii Paulesti, parcului Bucov, Blejoi, Albesti Paleologu, Buzau, în incinta Hotelul Prahova, din municipiul Ploiesti.

De asemenea, prin acelasi rechizitoriu au fost trimisi în judecata, în stare de arest preventiv si inculpatul A.N.V., pentru savârsirea infractiunilor prev. si ped de art. 13 al. 1 din Legea 678/2001 cu aplic. art. 37 lit. a Cp si art. 41 al. 2 Cp, art. 329 al. 1 Cp cu aplic. art. 37 lit. a Cp si art. 41 al. 2 Cp, cu aplic. art. 33 lit. a, T. M., pentru savârsirea infractiunilor prev. si ped de art. 13 al. 1 din Legea 678/2001 cu aplic. art. 37 lit. b Cp si art. 41 al. 2 Cp, art. 329 al. 1 Cp cu aplic, art. 37 lit. b Cp si art. 41 al. 2 Cp, cu aplic. art. 33 lit.a Cp, în sarcina acestora retinându-se ca în perioada iunie 2010 pâna la data de 13 septembrie 2010, au exploatat sexual pe minora C. M., care a întretinut raporturi sexuale, în zona padurii Paulesti, parcului Bucov, Blejoi, Albesti Paleologu, Buzau, în incinta Motelul Prahova, din municipiul Ploiesti. De asemenea au înlesnit practicarea prostitutiei lui C.N. în perioada iunie 2010 -februarie 2011 cei doi inculpati având si atributii de transport, de supraveghere a fetelor, de cazare, tinând constant legatura telefonic cu acestea, mereu fiind interesati de sumele de bani pe care acestea le obtineau si de numarul de clienti pe care l-au avut.

Faptele sunt dovedite si cu interceptarile telefonice, ce au fost autorizate începând cu data de 27.09.2010 în ceea ce-l priveste pe inculpatul B. A..

Referitor la C. N., mai rezulta din actele dosarului si în special din declaratia data de aceasta la organul de cecetare penala-fila 125- ca, a convietiut cu A. N.V., care ulterior a fost arestat si ca atât înainte de arestarea acestuia cât si dupa liberare a continuat sa se prostituieze în diferite locuri si locatii din jurul, si din orasul Ploiesti. Ca un capitol distinct din aceasta activitate, numita C. N. mai declara ca era sunata de inculpatul B.A. atunci când la Hotel Prahova erau cazate persoane care solicitau astfel de servicii contra cost. Dealtfel, chiar în rechizitoriu se motiveaza ca " începând cu luna iunie 2010 inculpatul, a înlesnit practicarea prostitutiei pentru C. N. în incita Hotelului Prahova pe care o contacta telefonic în momentul în care gasea clienti care doreau sa întretina raporturi sexuale contra cost."

Cu toata aceasta situatie de fapt, rezultata din probatoriu si retinuta corect si în actul de sesizare, se dispune trimiterea în judecta a inculpatului pentru savârsirea infractiunii prev. de art. 329 alin. 1 si 2 C.p. cu aplic. art. 41 C.p. cu referire la C. N..

Conform art. 329 alin.1 C.p. constituie infractiunea de proxenetism - îndemnul ori înlesnirea practicarii prostitutiei sau tragerea de foloase de pe urma practicarii prostitutiei de catre o persoana se pedepseste cu închisoarea de la 2 la 7 ani si interzicerea unor drepturi. În aliniatul 2 al aceluiasi text de lege, se încrimineaza recrutarea unei persoane pentru prostitutie ori traficul de persoane în acest scop, precum si constrângerea la prostitutie, fapte ce se pedepsesc cu închisoarea de la 3 la 10 ani si interzicerea unor drepturi.

Recrutarea unei persoane pentru prostitutie consta în descoperirea, atragerea, angajarea si îndrumarea unei persoane sa practice prostitutia, persoana care fara aceasta actiune din partea inculpatului, în cauza de fata, nu ar fi recurs la practicarea prostitutiei.Actiunea de recrutare se adreseaza unei persoane care nu luase deja hotarârea de a practica prostitutia. Asa cum rezulta din actele dosarului, numita C. N. luase hotarârea de practica prostitutia anterior si independent de activitatea inculpatului astfel ca, nu se poate vorbi de o actiune de recrutare în ceea ce o priveste pe C. N.. Infractiunea de proxenetism asa cum este retinuta în alin.1 din art.329 Cp. se realizeaza prin urmatoarele actiuni prevazute alternativ în textul de încriminare: actiunea de a îndemna sau a constrânge la prostitutie, actiunea de a înlesni practicarea prostitutiei, actiunea de a trage foloase de pe urma practicarii prostitutiei. Înlesnirea practicarii prostitutiei consta în ajutorul dat unei persoane sa practice prostitutia, ajutor regasit în activitatea inculpatului în ceea ce o priveste pe C.N..

La primul termen de judecata, înainte de citirea actului de sesizare, inculpatul B.A. declara ca doreste aplicarea disp. art. 3201C.p.p. deoarece, recunoaste în totalitate faptele retinute în actul de sesizare si pentru care s-a dispus trimiterea în judecata, motiv pentru care solicita ca judecata sa se faca în baza probelor administrate în faza de urmarire penala.

Din analiza continutului textului de lege invocat, respectiv art. 3201C.p.p. rezulta ca prin declaratia sa, inculpatul trebuie sa recunoasca existenta vinovatiei în comiterea faptei si a formei de vinovatie retinute prin actul de sesizare a instantei, conditie ce rezulta nu atât din cuprinsul articolului nou introdus în codul de procedura penala, cât mai degraba din denumirea sa marginala-"Judecata în cazul recunoasterii vinovatiei" Rezulta deci ca inculpatul nu este obligat sa recunoasca si încadrarea juridica a faptelor astfel cum au fost retinute în actul de sesizare legiuitorul prevazând posibilitatea schimbarii încadrarii juridice a faptelor în conditiile disp. art.334 C.p.p., invocat si în alin. 6 al art.3201 C.p.p.

Fata de aceasta situatie, tribunalul în baza art. 334 C.p.p., va admite cererea de schimbare a încadrarii juridice a faptei savârsita de inculpatul B.A., din infractiunea prev. de art.329 alin. 1 si 2 C.p. cu aplicarea art.41 alin. 2 C.p. fapta din iunie 2010, în infractiunea de proxenetism, prev. de art. 329 alin.1 C.p.-fata de numita C. N., text de lege în baza caruia va fi condamnat inculpatul.

Referitor la activitatea inculpatului de a recruta cele doua minore, respectiv I.N. D. si V. O. M., în vârsta de 16 ani, la momentele cand acestea erau exploatate sexual, care au inceput sa întretina raporturi sexuale prin intermediul inculpatului, aceasta întruneste elementele constitutive ale infractiunilor  prev. de art. 13 al. 1 din Legea 678/2001 cu aplic. art. 41 al. 2 Cp. Conform acestui text de lege, recrutarea, transportarea, transferarea, gazduirea sau primirea unei persoane cu vârsta cuprinsa între 15 si 18 ani, în scopul exploatarii acesteia constituie infractiunea de trafic de minori si se pedepseste cu închisoare de la 3 la 12 ani si interzicerea unor drepturi. Elementul material al laturii obiective al acestei infractiuni, se prezinta sub forma unei pluralitati de actiuni alternative prevazute în text. Astfel, cazarea este actiunea unei persoane de a asigura adapost, gazduirea, altei persoane în vederea exploatarii sau înlesnirii exploatarii acesteia.

In temeiul textelor de lege indicate, instanta va dispune condamnarea inculpatului B.A., pentru fiecare din infractiunile savârsite la câte o pedeapsa în limitele prevazute de textele de lege limite care vor fi reduse cu 1/3 conform art.3201 C.p.p.. Tribunalul nu va retine în favoarea inculpatului circumstante atenuante asa cum s-a solicitat prin aparator având în vedere faptul ca desi nu este cunoscut cu antecedenta penale, inculpatul a mai fost sanctionat administrativ pentru fapte de acelasi gen.

La individualizarea  pedepselor ce urmeaza a fi aplicate instanta va avea în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C.p. respectiv limitele minime si maxime ale textelor de lege incriminatoare, gradul de pericol social al faptelor în determinarea caruia se va tine cont si de comportarea si atitudinea partilor vatamate, consecintele faptelor si persoana inculpatului care beneficiaza de o pregatire scolara ce îi permite sa realizeze consecintele unor astfel de fapte mai ales ca urmare a perioadei petrecute în arest preventiv.

Pentru acesta în scopul realizarii dispozitiilor art. 52 C.p. privind prevenirea comiterii de noi infractiuni si reeducarea acestuia, instanta va aplica o pedepsa finala fara privare de libertate în conditiile art.821 alin. 1 si 2 C.p., orientata spre minimul prevazut de textele incriminatorii. 

Deoarece faptele au fost comise în concurs real se vor aplica disp. art. 33 si 34 C.p. urmând ca în final inculpatul sa execute pedeapsa cea mai grea.

Se va face aplicarea  disp.art.71 Cod Penal raportat la disp.art. 64 literele a si b Cod Penal, cu exceptia dreptului de a alege.

In baza  disp.art. 86/1 alin.1 si 2 Cod Penal se va  dispune suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere aplicata inculpatului.

În baza art.86/2 C.pen. termenul de încercare va fi format din durata pedepsei aplicate la care se va adauga un interval de timp de 4 ani.

În baza art.86/3 C.pen. pe durata termenului de încercare inculpatul urmeaza sa se supuna urmatoarelor masuri de supraveghere:

- sa se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probatiune de pe lânga Tribunalul Prahova, desemnat cu supravegherea sa;

- sa anunte în prealabil orice schimbare de domiciliu, resedinta sau locuinta si orice deplasare care depaseste 8 zile, precum si întoarcerea ;

- sa comunice si sa justifice schimbarea locului de munca ;

- sa comunice informatii de natura a putea fi controlate mijloacele lui de existenta;

În baza art.71 alin.5 C.pen.se va  suspenda executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevazute de art.64 lit.a, b C.pen. cu exceptia dreptului de a alege , pe durata termenului de incercare.

În baza art.359 C.p.p. se va  atrage atentia inculpatului, asupra disp. art.86/4 C.pen. privind revocarea suspendarii in cazul savârsirii unei noi infractiuni pe parcursul termenului de incercare sau a neindeplinirii cu rea credinta a masurilor de supraveghere prevazute de lege.

În baza disp.art.359 al.3 C.pr.Penala se va dispune comunicarea unei copii de pe prezenta hotarâre si Politiei  Municipiului Ploiesti.

În baza disp.art.350 alin.3. litera b Cod Pr.Penala, se va dispune punerea de îndata în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventiva nr. 11/U/04.02.2011 emis de Tribunalul Prahova, în baza încheierii nr.5/04.02.2011 din Camera de Consiliu a aceleiasi instante, daca acesta nu este retinut  sau arestat în alta cauza.

În baza disp.art. 88 Cod Penal se va scade din durata pedepsei aplicate inculpatului perioada retinerii si arestarii sale preventive începând cu data de 03.02.2011 la zi.

Se va lua act ca partile vatamate I.N.D.si V.O.M., nu s-au constituit parti civile în procesul penal.

În baza art.118 alin.1 lit.e  C.pen.,tribunalul va dispune confiscarea de la inculpat a sumelor ce reprezinta folosele primite de inculpat ca urmare a activitatii sale infractionale. În lipsa unor criterii certe de stabilire a acestor sume, instanta va avea în vedere declaratiile de recunoastere a inculpatului în sensul ca a intermediat practicarea prostitutiei de maxim 20 de ori, ca primea în medie 50 lei pentru fiecare activitate, aspecte ce se coroboreaza si cu declaratiile partilor vatamate. În acelasi context al laturii civile a cauzei, se mai retine ca prin ordonanta din data de 08.02.2011, a DIICOT Serviciul Teritorial Ploiesti, s-a dispus instituirea masurii asiguratorii asupra sumelor de bani ridicate cu ocazia perchezitiei domiciliare de la locuinta inculpatului, respectiv 3450 euro si 300 lei, motiv pentru care, în baza art, 348/ 1C.p.p, se va dispune restituirea catre inculpat a sumei de 3285 euro, reprezentând diferenta dintre sumele ridicate si consemnate la CEC BANK si suma ce va fi supusa confiscarii, ca urmare a infractiunilor comise.

În baza art. 191 al.1 c.p.p, va fi  obligat inculpatul la cheltuieli  judiciare catre stat.

1