Transferul procedurii penale catre un stat strain.

Hotărâre 28 din 16.02.2011


R O M Â N I A

TRIBUNALUL MUREŞ

SECŢIA PENALĂ

Dosar nr. 4599/102/2010 (Număr în format vechi 8301/2010)

Operator de date cu caracter personal inregistrat sub nr. 2991

ÎNCHEIERE PENALĂ NR. 28

Şedinţa publică din 16 februarie 2011

Completul compus din:

PREŞEDINTE: S.D.

GREFIER: S.T.T.

Ministerul Public a fost reprezentat de doamna procuror C.C. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism-Serviciul Teritorial Tg Mureş.

 

Pe rol fiind pronunţarea asupra soluţiei aduse propunerii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism-Serviciul Teritorial Tg Mureş- privind transferul procedurii penale în dosarul nr. 40/D/P/2010, privind pe învinuiţii C.A. şi A.D. către autorităţile competente din Germania.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se constată lipsa părţilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Mersul dezbaterilor şi susţinerile în fond ale reprezentantei Ministerului Public şi avocaţilor învinuiţilor, au fost consemnate în cuprinsul încheierii din 04 februarie 2011, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când pronunţarea asupra soluţiei a fost amânată pentru data de 08 februarie 2011, şi apoi din nou pentru data de azi, 16 februarie 2011.

INSTANŢA

Prezentarea sesizării:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Mureş sub dosar nr. 4599/102/2010 ( 8301/2010), din data de 15 noiembrie 2010, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Tg Mureş în temeiul art. 109 şi următoarele din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală şi Legea nr. 236/1998 pentru ratificarea Convenţiei europene de asistenţă judiciară în materie penală, a propus transferul procedurii penale în dosarul nr. 40/D/P/2010 privind pe învinuiţii C.A. şi A.D., către autorităţile competente din Germania.

În motivarea propunerii se arată că sunt întrunite condiţiile generale în materie de asistenţă judiciară internaţională prevăzute în Titlul I din Legea nr. 302/2004, precum şi condiţiile speciale prevăzute în art. 110 din Legea nr. 302/2004 în sensul că statul german are competenţă de jurisdicţie în cauză, faptele săvârşite de numiţii C.A. şi A.D., constituind infracţiuni potrivit legii statului german, împotriva acestora fiind  începută o procedură judiciară de către Procuratura in Landshut, iar extrădarea celor doi învinuiţi neputând fi solicitată, întrucât nu este realizat cadrul juridic prevăzut de art. 65 din Legea nr. 302/2004, faţă de cei doi nefiind pusă în mişcare acţiunea penală în condiţiile prevăzute de Codul de procedură penală.

În plus se apreciază că transferul procedurii penale serveşte intereselor bune a administrării justiţiei, întrucât învinuiţii nu se află pe teritoriul României, fiind în arest de cercetare pe teritoriul Germaniei în baza unor mandate de arestare emise de Judecătoria de Primă instanţă din Landshut.

2. Punctul de vedere al instanţei:

Instanţa constată că în dosarul nr. 40/D/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Tg Mureş-, s-a început urmărirea penală faţă de C.A. şi A.D. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 şi prev. de art. 270 din Legea nr. 86/2006.

S-au efectuat cercetări şi s-au administrat mijloace de probă constând în  activităţi de supraveghere, interceptări ale unor convorbiri telefonice şi investigaţii ale căror rezultate au fost cuprinse în procese verbale.

De asemenea, s-au efectuat cercetări şi de către autorităţile germane, cercetări care completează actele de urmărire penală, în urma cărora s-au identificat persoanele la care cei doi învinuiţi transportau ţigaretele de contrabandă.

Conform celor comunicate de autorităţile germane, cei doi învinuiţi sunt  inculpaţi pe teritoriul Germaniei de către Procuratura din Landshut,  de a fi comis un import  organizat conform diviziunii muncii de tigări nevămuite şi  neimpozitate din România pe teritoriul Republicii Federale Germania, via  Ungaria şi Austria, prin punctul de frontieră Pasau - Subem- autostradă, începând cu luna februarie 2010, după care a urmat comercializarea cu profit în Germania, fapte pasibile de evaziune fiscală într-un  caz deosebit de grav, în concurs infracţional cu tăinuire fiscală la nivel  profesionist, conform art. 370 al. 1 nr. 2; al. 3 fraza 2 nr. 1 şi 5; art. 374 al. 1 şi 2 din Codul fiscal german.

La data de 17.09.2010, învinuiţii C.A. şi Abraham Dzso au fost arestaţi în localitatea Landshut în baza unui mandate de arestare emis de Judecătoria de Primă instanţă din Lasndshut, asupra lor fiind descoperite un număr de 400.000 buc. ţigări de contrabandă, cei doi aflându-se  în prezent în arest de cercetare. La aceeaşi dată, respectiv 17.09.2010, în paralel cu cele 10 percheziţii efectuate de autorităţile  germane la diverşi destinatari ai ţigaretelor de contrabandă din Germania, în România au fost efectuate,. În baza autorizaţiilor emise de către instanţa  de judecată, respectiv Tribunalul Mureş în dosarul nr. 3247/102/2010, mai multe percheziţii domiciliare, ocazie cu care  au mai fost descoperite un număr de 2.470.000 pachete de ţigări de contrabandă  marca " LM", care fuseseră  depozitate anterior, în scopul transportării în Germania la acea locaţie de către cei doi învinuiţi.

Organele de urmărire penală din Germania au solicitat transmiterea dosarului de urmărire penală instrumentat de DIICOT - Serviciul Teritorial Tg Mureş-, înregistrat sub nr. 40/D/P/2010, având ca obiect cercetarea învinuiţilor Cociş Andrian şi A.D. pentru contrabandă cu ţigări, pentru a fi implementat şi luat în considerare în mod suplimentar în procedura  de cercetare germană.

Instanţa apreciază că sunt întrunite  condiţiile prev. de art. 109, 110 alin 2 din Legea nr. 302/2004 care prevăd că transferul procedurii penale poate fi solicitat şi atunci când autorităţile judiciare române apreciază, funcţie de particularităţile cauzei, că prezenţa persoanei învinuite de săvârşirea infracţiunii la cercetarea penală nu poate fi asigurată şi acest lucru este posibil în  statul străin, şi are în vedere că cei doi învinuiţi au fost arestaţi preventiv pe teritoriul statului german.

Staul german are competenţă de jurisdicţie în cauză, având în vedere că faptele săvârşite de cei doi învinuiţi constituie infracţiuni, potrivit legii statului german, împotriva acestora a fost începută o procedură judiciară de către Procuratura din Landshut iar extrădarea celor doi nu poate fi solicitată întrucât nu este realizat cadrul juridic prevăzut de art. 65 din Legea nr. 302/2004, faţă de învinuiţi nefiind pusă în mişcare acţiunea penală în condiţiile prevăzute de Codul de procedură penală.

De asemenea, sunt întrunite şi condiţiile prevăzute de art. 111 din Legea nr. 302/2004, în sensul că  Tribunalul Mureş este instanţa căreia i-ar reveni competenţa să soluţioneze cauza în primă instanţă.

Pentru aceste considerente, în baza art. 109, 110 alin. 2 şi art. 111 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, vom admite propunerea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Tg Mureş, formulată în dosarul nr. 40/D/P/2010, şi, în consecinţă:

Vom dispune transferul procedurii penale în dosarul nr. 40/D/P/2010 privind pe învinuiţii C.A. şi A.D. cercetaţi sub aspectul săvârşirii de infracţiuni prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 şi contrabandă prev. de art. 270 din Legea nr. 86/2006, către autorităţile competente din Germania.

3. Cheltuielile judiciare:

Pornind de la soluţia ce urmează a fi pronunţată în cauză, în temeiul art. 192 alin 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză, rămân în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

În baza art. 109, 110 alin. 2 şi art. 111 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, admite propunerea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Tg Mureş, formulată în dosarul nr. 40/D/P/2010, şi, în consecinţă:

Dispune transferul procedurii penale în dosarul nr. 40/D/P/2010 privind pe învinuiţii C.A.,  fiul lui Alexandru şi Ileana, născut la data de 22.04.1968 în Tg. Mureş, jud. Mureş, posesor al CI seria MS nr. 444925, CNP XXXXX domiciliat în XXXXX jud. Mureş şi A.D., fiul lui Dezideriu şi Ileana, născut la data de 15.05.1976 în Tg Mureş, CNP XXXXX domiciliat în XXXX jud. Mureş,  cercetaţi sub aspectul săvârşirii de infracţiuni prev de art 8 din Legea nr. 39/2003 şi contrabandă prev de art. 270 din Legea nr. 86/2006, către autorităţile competente din Germania.

În baza art. 192 alin 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză, rămân în sarcina acestuia.

Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunţare.

Pronunţată în şedinţa publică  azi, 16 februarie 2011.

Preşedinte,Grefier,

S.D.S.T.T.