Anulare act - constatarea nulităţii contractului

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurenta-reclamantă M.S., împotriva sentinţei civile nr. 1205 din data de 09 decembrie 2009, pronunţată de Judecătoria Târnăveni în dosarul nr. 491/323/2009.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se constată lipsa părţilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Mersul dezbaterilor şi concluziile în fond ale părţilor au fost consemnate în încheierea de şedinţă din data de 22 aprilie 2010, încheiere care face parte integrantă din prezenta şi când instanţa a dispus amânarea pronunţării asupra deciziei pentru data de 29 aprilie 2010, apoi pentru data de 06 mai 2010, iar apoi pentru data de azi, 13 mai 2010.

I N S T A N Ţ A

Prin  sentinţa civilă nr. 1205/ 9 decembrie 2009 pronunţată de Judecătoria Târnăveni  în dosarul nr. 491/323/2009 a fost respinsă  cererea  formulată de reclamanta  M.S. împotriva pârâtei F.E. , cu obligarea reclamantei  la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă în sumă de 1500 lei.

Pentru a pronunţa această hotărâre , prima instanţă  reţinut că prin cererea de chemare în judecată reclamanta M.S. a solicitat  să se dispună  nulitatea absolută a contractului de donaţie autentificat sub nr. 1144 /21.08.2006 , pentru  eroare asupra substanţei obiectului, respectiv lipsa discernământului. , iar în subsidiar să se constate că actul de donaţie amintit  este un contract de întreţinere iar ca o consecinţă a neîndeplinirii de către debitoare a obligaţiei de întreţinere să dispună rezoluţiunea contractului de întreţinere .

Instanţa a reţinut că la data de  21.08.2006 între reclamanta M.S. şi pârâta F.E. a fost încheiat  un contract de  donaţie  având ca obiect imobilul intabulat în C.F. 97/N Adămuş .

Conform art 954 C.civ. eroarea nu produce nulitate decât când cade asupra substanţei obiectului convenţiei.

Atât doctrina cât şi practica judiciară sunt unitare şi consecvente în interpretarea regimului juridic al sancţiunii nulităţii, aplicabil în cazul identificării viciului de consimţământ al erorii asupra substanţei obiectului, în cauză intervenind sancţiunea nulităţii relative ; însă această categorisire nu–şi găseşte aplicabilitate doar la nivel doctrinar ci are şi un scop practic bine determinat, în sensul că, prin intervenţia nulităţii relative a unui act juridic se sancţionează nerespectarea unor interese particulare , individuale, într-un termen de prescripţie determinat, nelăsând la aprecierea părţilor să acţioneze oricând şi oricum  asupra desfiinţării unui act juridic , contribuind în acest fel la securitatea circuitului civil.

Pe de altă parte regimul juridic al sancţiunii nulităţii absolute, este diametral opus regimului juridic al nulităţii relative,  acesta intervenind numai la încălcarea unei norme care ocroteşte un interes general , cum ar fi de exemplu nerespectarea de către părţi a formei autentice a unui contract ( acolo unde este obligatoriu respectarea acestei forme), sau când părţile au încheiat un contract determinaţi de o cauză ce contravine dispoziţiilor legii sau este imorală.

Or, raportat la cazul în speţă, instanţa a constatat că reclamanta a solicitat  constatarea nulităţii absolute a contractului de donaţie, având drept cauză eroarea asupra substanţei obiectului, însă, sancţiunea ce intervine în cazul existenţei unor asemenea vicii este nulitatea relativă .

Raportat la principiul disponibilităţii ce guvernează procesul civil, instanţa a apreciat  că cererea  formulată nu este întemeiată . 

De asemenea , analizând acelaşi capăt de cerere, instanţa a  constatat că reclamanta, pe lângă eroare – viciu de consimţământ, a  invocat drept cauză şi lipsa discernământului  . 

Faţă de această cerere , instanţa a arătat că  o asemenea cauză care alterează consimţământul părţii, exprimat cu ocazia încheierii actelor juridice, intră în contradicţie cu viciul de consimţământ, invocat anterior, în sensul că, lipsa discernământului presupune că partea nu are puterea de a aprecia, de  a-şi da seama asupra consecinţelor pe care le poate avea încheierea actului juridic, pe când eroarea viciu de consimţământ în cauză, presupune că partea are capacităţile mentale de a înţelege efectele ce se vor naşte în urma încheierii actului , însă este indusă în eroare în ceea ce priveşte obiectul obligaţiei.

Totodată , instanţa a arătat că şi în cazul lipsei discernământului, sancţiunea ce intervine, este nulitatea relativă şi nu cea absolută aşa cum a invocat reclamanta, astfel că, pentru aceleaşi considerente  ,a procedat la respingerea cererii . 

În ceea ce priveşte, cererea formulată în subsidiar, şi anume interpretarea contractului de donaţie ca un contract de întreţinere prin simulare, instanţa a arătat că  pentru existenţa unui act simulat este necesar ca actul secret ( contraînscrisul ) să fie încheiat concomitent sau eventual înainte de încheierea contractului aparent .

Or, în cazul în speţă contractul de întreţinere ( contractul secret )a fost  încheiat la data de 05.09.2006 iar  contractul de donaţie ( contract public ) a fost  încheiat la data de 21.08.2006, deci ulterior contractului public , prin urmare instanţa a dispus respingerea acestei cereri .

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta M.S., solicitând admiterea recursului  , modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul  admiterii cererii introductive  , respectiv : constatarea nulităţii absolute a actului intitulat „ contract de donaţie”  autentificat sub nr. 1142/21. 08.2006 de către BNP Rusu  Manuela  pentru eroare asupra substanţei  obiectului convenţiei , respectiv pentru lipsa discernământului  ; constatarea că acest act intitulat „contract de donaţie” este un contract de întreţinere  şi ca o consecinţă a neîndeplinirii de către debitoare a obligaţiei de întreţinere  rezoluţiunea acestuia ; restituirea bunului  imobil ce a făcut obiectul contractului prin radierea dreptului de nudă proprietate al pârâtei din CF şi reînscrierea reclamantei , cu  cheltuieli de judecată .

Întrucât eroarea asupra substanţei  obiectului convenţiei în actele juridice este  greşita reprezentare a realităţii – un anumit element sau aspect al actului juridic , doctrina făcând distincţie între eroare a de fapt şi eroarea de drept .

În cauză , este vorba de eroarea asupra substanţei obiectului  , iar potrivit art. 954 alin.1 Cod civil , „eroarea nu produce nulitate decât când cade asupra substanţei obiectului convenţiei „  - în practică înţelegându-se  substanţa prestaţiunii la care s-au obligat părţile , iar nu materialitatea lucrului care a format  obiectul direct al convenţiei . Se maia rată că prin regimul juridic al nulităţii se înţeleg regulile cărora le este supusă  nulitatea absolută sau relativă  , sub aspectul persoanelor care pot invoca nulitate , a termenului în care poate fi invocată  şi a faptului dacă nulitatea poate fi acoperită prin confirmare . Prin prisma  acestor trei criterii , se susţine că eroarea asupra substanţei lucrului  este un caz de nulitate absolută  , chiar dacă ar fi sancţionată cu nulitatea relativă . Referitor la efectul nulităţii , se arată că  acesta constă în desfiinţarea raportului juridic  generat de actul juridic  , fapt care trebuie să se întâmple  şi în speţa în cauză .

Se mai arată că în fapt , pârâta a promis că vor încheia un contract de întreţinere  , însă profitând de vârsta înaintată a reclamantei recurente , de problemele medicale ale acesteia  , s-a încheiat un act de donaţie , reclamanta susţinând că nu avea motive pentru care să transmită nuda proprietate asupra singurului  ei bun doar pentru „recunoştinţa”  unei persoane străine .

Raportat la valabilitatea contractului de donaţie  , prin prisma dispoziţiilor art. 948 Cod civil , se arată că în urma examenului psihologic făcut de către psihologul Groza Maria  , reclamanta a fost diagnosticată  cu „scădere semnificativă a funcţiilor psihice bazale  …instabilitate emoţională  şi infantilism  voliţional şi decizional …” iar conform raportului de expertiză efectuat în cauză  au fost confirmate afecţiunile medicale  – ATC , demenţă senilă , episod depresiv major  pe fond organic şi senil – însă nu în măsură de a o lipsi de discernământ .

Referitor la petitul privind constatarea faptului că în fapt este vorba de un contract de întreţinere  şi se impune rezoluţionarea acestuia pentru neîndeplinirea  de către debitor a obligaţiei de întreţinere  , se arată că sunt semnificative răspunsurile date de pârâtă la interogatori  , recunoscând că a promis întreţinere reclamantei recurente.

În consecinţă , problema legată de anterioritatea sau concomitenţa înscrisului secret , poate fi analizată prin prisma răspunsurilor date de pârâtă  , avându-se în vedere şi faptul că la data încheierii contractului  pârâta se afla  în proces de divorţ  şi pentru a evita regimul comunităţii de bunuri  s-a ales varianta încheierii contractului de donaţie ca formă publică şi a celui de întreţinere ca formă secretă .

În drept au fost invocate  prevederile art. 304 indice 1 şi art. 312 Cod de procedură civilă .

Prin întâmpinare , intimata F.E.  a solicitat respingerea recursului , cu obligarea  recurentei  la plata cheltuielilor de judecată . În acest sens e arată că reclamanta recurentă nu a făcut dovada faptului că a fost în eroare asupra  substanţei obiectului contractului de donaţie , acest contract înainte de a fi semnat a fost citit părţilor de notarul public  , constatând că el corespunde voinţei şi condiţiilor stabilite de părţi  de comun acord , iar cu privire la aceste menţiuni din contract pârâte nu s-a înscris în fals .

Referitor la încheierea celor două contracte , se arată că  pârâta intimată nu putea profita de actul sub semnătură privată pentru a o determina să creadă că încheie un act de întreţinere , deoarece contractul de întreţinere sub semnătură privată a fost încheiat la data de 05.09.2006 iar contractul de donaţie autentifica la data de 21.08.2006 . În consecinţă , încheierea  celui de-al doilea contract infirmă susţinerile recurentei privitoare la obiectul primului contract .

Se mai arată că nu au fost dovedite nici susţinerile privitoare la faptul că reclamanta nu a  avut discernământ  la data semnării contractului  , în raportul de expertiză medico – legală  reţinându-se că acest discernământ a fost diminuat – fără a fi complet abolit , în consecinţă  diagnosticul stabilit de medicul  psiholog Groza Maria .

De altfel susţinerile reclamantei sunt contradictorii , întrucât dacă aceasta  nu avea discernământ , nu  putea ştii dacă a fost în eroare cu privire la substanţa obiectului  acelui contract .

Chiar dacă  pârâte a promis  reclamantei recurente că o va ajuta şi îngriji  , contractul de donaţie nu a fost  condiţionat de această întreţinere  , iar răspunsurile date de pârâta intimată la interogatoriu nu fac dovada simulaţiei .

Instanţa , examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs şi văzând  dispoziţiile art. 304 1 Cod de procedură civilă constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente :

Petitul principal cu care reclamanta recurentă a sesizat instanţa a vizat constatarea nulităţii absolute a contractului de donaţie autentifica sub nr. 1144/21.08.2006 de BNP Rusu Manuela  , susţinând că a fost indusă în eroare cu privire la natura contractului de a fost încheiat , în fapt reclamanta având reprezentarea faptului că încheie un contract de întreţinere – respectiv eroare asupra substanţei obiectului convenţiei . 

După cum a arătat şi prima instanţă , potrivit prevederilor art. 954 Cod civil „ eroarea  nu produce  nulitate decât când cade asupra substanţei obiectului convenţie” şi într-adevăr , după cum se arată în declaraţia de recurs , această eroare nu se referă doar la lucrul considerat în materialitatea lui  ci şi la conţinutul prestaţiei  ca constituie obiectul actului juridic .

Sub acest aspect , tribunalul reţine că în mod corect a arătat prima instanţă că  fiind invocată o eroare  - viciu de consimţământ , sancţiunea atrasă este nulitatea relativă  , iar chiar dacă efectele  produse  de constatarea nulităţii absolute sau  a nulităţii relative  sunt identice – respectiv lipsirea de efecte a actului juridic – nu pot fi primite criticile recurentei privitoare la faptul că  prima instanţă nu a apreciat  corect regimul  juridic al nulităţii invocate .

Tribunalul constată că în mod corect prima instanţă a  expus distincţia dintre  nulitatea absolută şi cea relativă ; prima instanţă nu a contestat calitatea reclamantei recurente de a invoca nulitatea , ci potrivit principiului disponibilităţii părţilor – principiu care guvernează procesul civil , a constatat că se solicită constatarea nulităţii absolute invocându-se motive ce pot eventual atrage nulitatea relativă a actului juridic încheiat între părţi .

De altfel se poate observa că deşi prin expunerea de motive din cererea introductivă se arată că  reclamanta  s-a aflat în eroare cu privire la  natura actului juridic încheiat (error in negotium )  , aceasta nu a înţeles să invoce această eroare ( eroare obstacol )  , care ar fi putut să atragă nulitatea absolută a actului juridic .

Referitor la lipsa discernământului  , aşa cum s-a invocat de către reclamanta recurentă , după cum a remarcat şi prima instanţă  , se constată existenţa unei contradicţii  cu viciul de consimţământ invocat ( reprezentat de eroarea  cu privire la substanţa obiectului  )  , întrucât în lipsa discernământului  nu se poate aprecia că partea cocontractantă are posibilitatea de a înţelege efectele ce se vor naşte în urma încheierii actului dar este indusă în eroare cu privire la obiectul obligaţiei .

În acest sens , prima instanţă a reţinut în mod corect că  întrucât eventuala lipsă a discernământului atrage nulitatea relativă a unui act juridic ,  sunt valabile considerentele privitoare la  faptul că  potrivit principiului disponibilităţii părţilor  a fost investită cu o cerere de constatare  a  nulităţii absolute , însă au fost invocate motive ce atrag nulitatea relativă. 

Referitor la criticile aduse pin declaraţia de recurs referitoare la probele din care reiese – în opinia reclamantei recurente faptul că a fost indusă în eroare şi de asemeni că ar fi fost lipsită de discernământ -  , tribunalul constată că aceste critici nu privesc soluţia instanţei de fond – care  pentru motivele reţinute nu a mai analizat existenţa erorii şi a lipsei discernământului ; totodată tribunalul constată că aceste motive infirmă în fapt susţinerile recurentei expuse  prin declaraţia de recurs  - afirmaţia recurentei privitoare la faptul că s-a recurs la încheierea unui contract de donaţie întrucât  pârâta intimată era în divorţ de soţul ei relevă faptul că aceasta a cunoscut natura actului juridic încheiat şi de asemenea că avea discernământ la momentul încheierii actului .

În ceea ce priveşte simulaţia invocată în subsidiar ,  tribunalul are în vedere că , în interpretarea prevederilor art. 1175  Cod civil , practica judiciară a stabilit  ca şi condiţii ale simulaţiei următoarele: contraînscrisul să fie un act secret ( existenţa şi conţinutul său să fie  necunoscute  terţilor )  , contraînscrisul să fie un act contemporan  cu actul aparent  ( sau anterior )  iar intenţia  comună a părţilor să fie aceea de a simula .

Prima instanţă a reţinut în mod  corect că  nu este îndeplinită una dintre aceste condiţii , respectiv faptul că  actul public a fost încheiat  anterior ( 21.08.2006 ) actului secret (  05.09.2006 ) , dar tribunalul constată  şi faptul că  nu este îndeplinit nici condiţia ca actul secret – în cauză contratul de întreţinere  - să fie necunoscut terţilor ( câtă vreme acest înscris a fost semnat de o martoră) , iar răspunsurile pârâtei la interogatoriu  nu pot fi considerate  ca relevante  privitoare la  intenţia comună a părţilor de a simula .

În consecinţă , pentru motivele mai sus expuse  , tribunalul consideră că soluţia primei instanţe este legală şi temeinică şi prin urmare ,  în baza art. 312 Cod de procedură civilă , se va respinge ca nefondat recursul promovat de recurenta M.S. .

Recurenta fiind în culpă procesuală  , în temeiul prevederilor art. 274 Cod de procedură civilă , urmează a fi obligată la plata sumei de 1000 lei în favoarea intimatei F.E. , cu titlu de cheltuieli de judecată , constând în onorariu avocaţial .

PENTRU ACESTE MOTIVE,  ÎN NUMELE LEGII  HOTĂRĂŞTE:

Respinge ca nefondat  recursul declarat de recurenta M.S., domiciliată în  Adămuş, sat Corneşti, str.Liliacului, nr.2, jud.Mureş,  împotriva sentinţei civile nr. 1205 din data de 09 decembrie 2009, pronunţată de Judecătoria Târnăveni în dosarul nr. 491/323/2009.

Obligă recurenta la plata către intimata F.E. domiciliată în  Adămuş, sat Corneşti, nr.12, jud.Mureş, a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică azi, 13 mai 2010.

Domenii speta

Spete similare