Acte ale autorităţii publice. Nerespectarea unor instrucţiuni interne; modul de comunicare al acestora către funcţionarul public.

Sentinţă civilă 3271 din 05.04.2013


Acte ale autorităţilor publice. Nerespectarea unor instrucţiuni interne; modul de comunicare al acestora către funcţionarul public

Tribunalul Mehedinţi – sentinţă din 05.04.2013. Antrenarea răspunderii materiale conform prevederilor articolului 20 alineatul 1 din Ordonanţa de Guvern cu  nr. 121/1998

Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei, reclamantul GN, a chemat în judecată pârâţii Ministerului Administraţiei şi Internelor Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor, IPJ Mehedinţi - Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor, pentru anularea hotărârii Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor dată în dosarul nr. 2224535/2011 şi a deciziei de imputare nr. 107135/20.01.2011.

În motivare, a susţinut că prin decizia menţionată i s-a imputat suma de 494 lei ca urmare a alimentării cu 106,16 l carburant la 29.09.2010 şi 2.10.2010, pe baza cardului Petrom de la alte staţii Petrom decât cele oferite în procedură conform contractului încheiat între IGPR şi OMV Petrom SA. S-a imputat faptul că nu au fost respectate instrucţiunile nr. 345701/07.10.2009 iar decizia nu a fost anulată ca urmare a contestaţiilor formulate în cadrul procedurii administrative.

A susţinut că interdicţia de alimentare de la alte staţii neînscrise în contractul încheiat de IGPR cu OMV Petrom, nu i-a fost adusă la cunoştinţă şi nu a cunoscut staţiile Petrom agreate de unde se puteau efectua alimentări cu carburant. Reclamantul a apreciat că suma imputată nu reprezenta un prejudiciu real pentru că tot carburantul a fost folosit pentru îndeplinirea misiunilor de serviciu.

Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

La data de 29 septembrie 2010 agentul şef principal de poliţie GN, în calitate de conducător auto al autospecialei MAI-25985  a alimentat autoturismul pe care îl conducea cu o cantitate de 56 litri , iar la data de 02.10.2010 acelaşi mijloc de transport a fost încărcat cu 50 litri benzină. Toată cantitatea de carburant a fost cumpărată de la Staţia Petrom Şimian, spaţiul în care s-a dorit a se face o nouă alimentare la 05.10.2010, dar cardul agentului şef principal de poliţie a fost blocat.

Modul în care reclamantul a efectuat alimentările de carburant a condus la efectuarea unei cercetări administrative în urma căreia s-a întocmit o decizie de imputare la data de 20.01.2011, prin care agentul şef principal de poliţie era obligat să plătească suma de 494 lei, această sumă reprezentând contravaloarea combustibilului alimentat în data de 29.09.2010 şi 02.10.2010.

Împotriva deciziei de imputare reclamantul a formulat contestaţie, la data de 18.03.2011 Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor din IPJ Mehedinţi respingând prin Hotărârea nr. 7654 ( fila 26 ). Împotriva acestei hotărârii s-a formulat plângere, iar prin hotărârea din 07.06.2011 Comisia  de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor a respins această cale de atac, menţinând decizia de imputare.

După parcurgerea acestei procedurii jurisdicţionale reclamantul s-a adresat şi instanţei de contencios administrativ dorind anularea deciziei de imputare. Două sunt elementele care vor conduce la admiterea cererii de chemare în judecată. 

Astfel, reclamantului i-a fost imputată contravaloarea celor 106 litri de benzină întocmai ca şi când acesta ar fi utilizat carburantul în interes propriu, iar nu în interesul instituţiei din care face parte. De asemenea alimentarea s-a făcut pe baza unui card pus la dispoziţie de instituţia militară, card care a permis primele două alimentări cea din 29.09.2010, respectiv cea din 02.10.2010. Abia când s-a dorit a se cumpăra carburant a treia oară, la data de 05.10.2010 cardul nu a mai fost acceptat. A existat aşadar o posibilitate tehnică pe care  Ministerului Administraţiei şi Internelor nu au utilizat-o blocarea cardului, metodă la care dacă s-ar fi recurs mai devreme nu s-ar mai fi ajuns la litigiu de faţă.

Ceea ce a declanşat neînţelegerile dintre reclamant şi instituţia din care face parte a fost înlăturarea de pe lista staţiilor Petrom agreate a aceleia din Comuna Şimian, spaţiu la care până atunci reclamantul alimenta autoturismul. IPJ Mehedinţi  a transmis doar la data de 05.10.2010 către Poliţiile Municipale, Orăşeneşti din cadrul IPJ Mehedinţi lista acestora, aşa cum rezultă din adresa nr. 18915 ( fia 20 la dosar).

Concluzionând, se reţine că cele două alimentări din data de 29.09.2010, respectiv 02.10.2010 sunt anterioare adresei nr. 18915, iar pe de altă parte că acelui card din posesia reclamantului nu i-a fost refuzat cumpărarea cantităţi de 106 litri de carburanţi.  Ar fi nedrept ca reclamantul să fie obligat să suporte contravaloarea benzinei, acesta cu atât mai mult cu cât respectivul produs nu a fost achiziţionat şi utilizat în interes propriu de reclamant ci în cadrul misiunilor pe care le-a efectuat cu autoturismul din dotarea instituţiei.

Pentru aceste considerente, se va admite acţiunea , se va anula hotărârea din 7 iunie 2011 din cadrul Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor precum şi decizia de imputare.

Prezenta sentinţă este irevocabilă prin respingerea recursului.