Imposibilitatea victimei de a-şi exprima voinţa raportat la vârsta acesteia, în cazul infracţiunii de viol

Sentinţă penală 169 din 24.10.2012


Imposibilitatea victimei de a-şi exprima voinţa raportat la vârsta acesteia, în cazul infracţiunii de viol.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului G.C.R.,  pentru săvârşirea infracţiunii de viol prev. de art. 197 alin. 1 şi 3 teza I C.p., cu aplicarea art. 41 alin. 2 cp, constând în aceea că, în perioada 15-27 iunie 2011, a întreţinut, în mod repetat, relaţii sexuale cu minora B.Ş.M., în vârstă de 13 ani, profitând de imposibilitatea acesteia de a-şi exprima voinţa, în timp ce se aflau la locuinţa inculpatului, în comuna T..

În cauză, instanţa a reţinut că, deşi în rechizitoriu s-a reţinut o stare de fapt corectă, încadrarea juridică a faptei comise de inculpat este greşită, iar acesta a comis infracţiunea de raport sexual cu un minor, motiv pentru care a fost schimbată încadrarea juridică în acest sens, din infracţiunea de viol.

Astfel, în actul de sesizare infracţiunea de viol a fost reţinută pe considerentul că partea vătămată, fiind în vârstă de 13 ani, a fost în imposibilitate de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa.

În condiţiile în care partea vătămată a consimţit la întreţinerea raporturilor sexuale şi nu există nici un fel de probă că aceasta se afla în imposibilitate de a-şi exprima voinţa sau de a se apăra, instanţa a constatat că această împrejurare este complet eronată şi lipsită de suport probator, astfel încât cererea de schimbare a încadrării e întemeiată şi a fost admisă, în condiţiile în care încadrarea juridică corectă a faptei este cea prevăzută de art. 198 alin. 1 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. penal, respectiv infracţiunea de act sexual cu un minor şi nu viol aşa cum s-a reţinut prin actul de sesizare.

Instanţa a reţinut că infracţiunea de viol se realizează, din punct de vedere al elementului material al laturii obiective, prin modalităţi alternative, şi anume constrângere – fizică sau morală sau profitând de neputinţa victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, fiind vorba despre un raport sexual realizat fără consimţământ, respectiv prin încălcarea libertăţii şi inviolabilităţii sexuale a victimei.

Pe de altă parte, infracţiunea de act sexual cu un minor, prev. de art. 198 C.pen., presupune realizarea raportului sexual cu un minor care nu a împlinit vârsta de 15 ani, însă cu consimţământul acestuia.

Instanţa a reţinut că vârsta victimei poate constitui un criteriu pentru a încadra fapta fie în infracţiunea prev. de art. 198 C.pen., fie în cea prev. de art. 197 C.pen., însă starea de neputinţă a victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa trebuie stabilită în concret, de la caz la caz, existând posibilitatea ca o persoană sub 15 ani să se găsească într-o asemenea stare, după cum este la fel de posibil ca victima – chiar dacă are 13 ani - să aibă aptitudinea de a se apăra şi de a-şi exprima voinţa.

 În acest sens, din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică, întocmit în cauză, a rezultat că, la data examinării, partea vătămată prezenta personalitate insuficient structurată, imatură, la data săvârşirii faptei nu avea capacitatea psihică de a-şi exprima un acord valabil pentru faptele sale şi nu prezenta patologie psihiatrică care să o pună în imposibilitatea de a-şi exprima voinţa.

Astfel, la data săvârşirii faptei, partea vătămată nu s-a aflat în imposibilitate de a-şi exprima voinţa, fiind nerelevant că nu avea capacitatea psihică de a-şi exprima un acord valabil pentru faptele sale.

În drept, instanţa a reţinut că fapta inculpatului G.C.R. care, cunoscând vârsta victimei şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada 15-27 iunie 2011, a întreţinut, în mod repetat, relaţii sexuale cu minora B.Ş.M., în vârstă de 13 ani, cu acordul său, în condiţiile în care aceasta nu se afla în imposibilitate de a-şi exprima voinţa, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de raport sexual cu un minor, în formă continuată prev. de art. 198 alin. 1  C.p., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, s-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.

Pentru exercitarea acţiunii civile, în procesul penal sunt necesare a fi îndeplinite cumulativ următoarele condiţii : infracţiunea trebuie sa fi cauzat un prejudiciu material sau moral; b) între infracţiunea săvârşită si prejudiciul cerut a fi acoperit sa existe o legătură de cauzalitate ;c) prejudiciul trebuie sa fie cert; d) prejudiciul sa nu fi fost reparat; e) în cazul persoanelor fizice cu capacitate deplina de exerciţiu, să existe cererea de constituire ca parte civilă în cadrul procesului penal.

Instanţa a reţinut că acţiunea civilă se porneşte şi se exercită din oficiu, când persoana vătămată este o persoana lipsită de capacitatea de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă (art. 17 alin. 1 Cod procedură penală).

În cauza de faţă, s-a constatat că, prin fapta comisă, părţii vătămate nu i-a fost produs vreun prejudiciu material sau moral,  în condiţiile în care relaţia de prietenie dintre părţi continuă şi în prezent, iar acestea şi-au manifestat intenţia de se căsători ulterior.

În raport de cele de mai sus, s-a constatat că, în urma exercitării din oficiu a acţiunii civile, nu se impune acordarea de despăgubiri civile părţii vătămate minore.

Apelul declarat de parchet, prin care a fost criticată sentinţa în ceea ce priveşte soluţiile de schimbare a încadrării juridice şi sub aspectul laturii civile, a fost respins de instanţa de control judiciar.