Restituirea cauzei pentru refacerea urmăririi penale –art. 332 c.p.p.-

Conform art. 332 al. 2 C.p.p. "Instanţa se desesizează şi restituie cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale în cazul nerespectării dispoziţiilor privitoare la competenţa după materie sau după calitatea persoanei, sesizarea instanţei, prezenţa învinuitului sau a inculpatului şi asistarea acestora de către apărător".

Întrucât urmărirea penală s-a desfăşurat fără încunoştinţarea inculpatului cu privire la procedura penală desfăşurată împotriva sa şi în lipsa acestuia, fiindu-i încălcat dreptul la apărare, sunt îndeplinite cerinţele art. 197 alin. 2 şi 3 C.p.p., astfel că se impune restituirea cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale.

Tribunalul Mehedinţi, prin sentinţa penală nr. 186 din 26.09.2012 în baza art. 332 alin. 2, 3 şi 4 Cod  pr. penală, a dispus restituirea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism –Biroul Teritorial Mehedinţi, pentru refacerea urmăririi penale, a dosarului privind pe inculpatul S.T.F.N., trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 12 pct. 1, art. 13 pct. 2  şi art. 13 pct. 1 din Legea 678/2001.

Pentru a hotărî astfel s-a reţinut că, potrivit art. 332 al. 2 C.p.p. "Instanţa se desesizează şi restituie cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale în cazul nerespectării dispoziţiilor privitoare la competenţa după materie sau după calitatea persoanei, sesizarea instanţei, prezenţa învinuitului sau a inculpatului şi asistarea acestora de către apărător".

Conform art. 171 alin. 2 C.p.p., asistenţa juridică este obligatorie şi în situaţia în care învinuitul sau inculpatul este reţinut sau arestat în altă cauză.

De asemenea, conform art. 197 al. 2 C.p.p., dispoziţiile relative la prezenţa învinuitului sau a inculpatului şi asistarea acestora de către apărător, când sunt obligatorii, potrivit legii, sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii. Conform al. 3 al aceluiaşi articol, nulitatea prevăzută în al. 2 nu poate fi înlăturată în niciun mod, ea putând fi invocată în orice stare a procesului şi se ia în considerare chiar din oficiu.

În cauză, instanţa de fond a fost sesizată de DIICOT - Biroul Teritorial Mehedinţi, cu  rechizitoriul din data de 27.01.2010, prin care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului S. T. F. N., pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori, prevăzute de art. 12 pct. 1, art. 13 pct. 2 şi art. 13 pct. 1 din Legea nr. 678/2001, privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, cu aplicarea disp. art. 33-34 C.P., fapte penale comise în dauna părţilor vătămate C.A.O., B. C. A. şi C. L..

În fapt, s-a reţinut că, la sfârşitul anului 2007, inculpatul S. T. F. N., prin amăgire, le-a recrutat, din România, pe părţile vătămate minore, C.A.O., B. C. A şi  pe partea vătămată majoră, C.L., pe care le-a obligat să practice prostituţia în Portugalia, în folosul său.

Instanţa a constatat că urmărirea penală a fost începută la data de 10.03.2009,  când faţă de inculpat exista emis un mandat de detenţie, din data de 03.03.2009, de către Departamentul de Investigaţie şi Acţiune Penală din Porto.

Ulterior, la data de 20.03.2009,  Tribunalul de Instrucţie Criminală din Porto a dispus o altă măsură preventivă, faţă de inculpat, fiindu-i impuse următoarele obligaţii : să plătească suma de de 25.000 euro cauţiune, de a se prezenta zilnic la Postul de Poliţie al zonei sale de reşedinţă, să se prezinte în instanţă, de fiecare dată când va fi înştiinţat sau când legea o pretinde, să nu-şi schimbe reşedinţa sau să absenteze de la ea pe timp de peste 5 zile, fără să comunice instanţei noua reşedinţă sau locul unde poate fi găsit şi să nu comunice cu alţi suspecţi şi cu victimele A. O. C., A. F. şi A..

În raport de obligaţiile impuse inculpatului, s-a constatat că, faţă de acesta, autorităţile portugheze au dispus o măsură privativă de libertate, cea a  arestului la domiciliu.

 România a ratificat prin Legea nr. 30/1994 Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi protocoalele adiţionale la această convenţie, care împreună cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului au devenit drept intern, formând un bloc de convenţionalitate cu aplicabilitate directă în sistemul de drept român, potrivit art. 20 din Constituţia României.

    Art. 5 § 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale reglementează dreptul la libertate şi la siguranţa persoanei. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia cazurilor limitativ prevăzute la lit. a)-f).

  Prin dreptul la libertate, Curtea Europeană înţelege dreptul la libertate fizică al persoanei, ce constă în posibilitatea acesteia de a se mişca, de a se deplasa în mod liber.

    În jurisprudenţa Curţii Europene nu rezultă o definiţie a noţiunii de "privare de libertate", analiza acesteia fiind făcută în mod concret, în funcţie de particularităţile fiecărei cauze, avându-se în vedere natura şi durata măsurii, efectele acesteia sau modalităţile de executare.

    În cauzele Giulia Manzoni contra Italiei, Hotărârea din 1 iulie 1997, §22, Mancini contra Italiei, Hotărârea din 2 august 2001, § 17, Vachev contra Bulgariei, Hotărârea din 8 iulie 2004, § 64, Lavents contra Letoniei, Hotărârea din 28 februarie, § 63, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că gradul de constrângere impus de o asemenea măsură a arestului la domiciliu este suficient pentru ca aceasta să fie considerată "o privare de libertate" în sensul art. 5 din Convenţia europeană a drepturilor omului.

    În Codul de procedură penală sunt reglementate în mod concret măsurile preventive în partea generală, titlul IV cap. I, acestea fiind reţinerea, obligarea de a nu părăsi localitatea, obligarea de a nu părăsi ţara şi arestarea preventivă.

     Astfel, în legislaţia procesual penală română nu este reglementată măsura preventivă privativă de libertate a arestului la domiciliu, care însă este  prevăzută în proiectul Codului de procedură penală în dispoziţiile art. 218-222.

    În acest sens, în proiectul Codului de procedură penală român, în conţinutul art. 222 alin. 9 teza I, se prevede că un inculpat aflat în stare de arest la domiciliu este considerat în stare de arest preventiv, iar conform art. 88 alin. 1 lit. a, asistenţa juridică este obligatorie în ipoteza în care suspectul sau inculpatul este reţinut sau arestat, chiar în altă cauză.

Faţă de cele de mai sus, instanta a apreciat că, prin nerespectarea disp. art. 171 alin. 2 C.p.p. şi nedesemnarea unui apărător din oficiu, inculpatului i s-a adus o vătămare care nu poate fi înlaturată în nici un mod, fiind îndeplinite cerintele art. 197 alin. 2 şi 3 Cod procedură penală, motiv pentru care se impune restituirea dosarului la procuror, pentru refacerea urmăririi penale.

De asemenea, s-a constatat că, în faza urmăririi penale, nu au fost respectate dispoziţiile cu privire la prezenţa învinuitului, fiind încălcat art. 6 C.proc.pen. raportat la art. 70 alin. (2) C.proc.pen. cu privire la garantarea dreptului la apărare, cât şi, art. 6 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în condiţiile în care acesta nu a fost citat în vederea audierii în cursul urmăririi penale, nu i-a fost asigurată posibilitatea de a lua la cunoştinţă de învinuirea care i se aduce, de a fi audiat, de a formula apărări sau de a-şi angaja apărător ales.

 Inculpatul a fost trimis în judecată în lipsă, reţinându-se că se sustrage de la urmărirea penală.

 În acest sens, în actul de sesizare, s-au reţinut următoarele : ,,Din momentul începerii urmăririi penale şi până la întocmirea rechizitoriului învinuitul a fost citat permanent atât la domiciliu, cât şi în străinătate, dar acesta a refuzat să se prezinte sustrăgându-se de la cercetări - fapt ce nu împiedică trimiterea în judecată ( vezi Revista de Drept Penal anul IV , nr. 4, pag. 163).”

 Instanţa nu a fost de acord cu acestea, pentru următoarele considerente :

 În faza actelor premergătoare, s-a procedat la citarea făptuitorului, la adresa de domiciliu din România, dar a rezultat că nu mai locuieşte aici, de aproximativ 4 ani -  – f. 144 d.u.p..

 Urmărirea penală a fost începută la data de 10.03.2009, iar după acest moment, s-a constată că  învinuitul nu a fost citat legal.

Astfel, la data de 08.05.2009, după începerea urmării penale, învinuitul F. N. S. T. fost citat, în străinătate, la adresa comunicată de autorităţile portugheze, dar citaţia a fost restituită la data de 21.05.2009, cu menţiunea că nu există strada indicată – f. 147 d.u.p.; totodată, la data de 08.10.2009, învinuitul a fost căutat la adresa situată în România, dar a rezultat că nu mai locuieşte aici, de aproximativ 4 ani – f. 144 d.u.p., aspect cunoscut încă din faza actelor premergătoare.

S-a menţionat că din citaţia transmisă învinuitului  în Portugalia, acesta este invitat să se prezinte la organele de cercetare penală la data de 29 mai 2009, respectiv în termen de 21 zile, pentru a fi audiat în calitate de făptuitor.

Potrivit art. 177 alin. 8 şi alin. 8 ind. 1 C.proc.pen., dacă învinuitul sau inculpatul locuieşte în străinătate, citarea se face potrivit normelor de drept internaţional penal aplicabile în relaţia cu statul solicitat, în condiţiile legii. În absenţa unei asemenea norme sau în cazul în care instrumentul juridic internaţional o permite, citarea se face prin scrisoare recomandată. În acest caz, avizul de primire a scrisorii recomandate, semnat de destinatar, sau refuzul de primire a acestuia ţine loc de dovadă de îndeplinire a procedurii de citare. La stabilirea termenului pentru înfăţişarea învinuitului sau inculpatului aflat în străinătate se ţine seama de normele internaţionale aplicabile în relaţia cu statul pe teritoriul căruia se află învinuitul sau inculpatul, iar în lipsa unor astfel de norme, de necesitatea ca citaţia să fie primită cu 40 de zile înainte de ziua stabilită pentru înfăţişare.

Aceste dispoziţii au fost încălcate de organul de urmărire penală, în condiţiile în care nu există dovada îndeplinirii procedurii de citare concretizată într-un aviz de primire semnat de destinatar sau refuzul de primire al acestuia, iar termenul de prezentare pentru înfăţişare în faţa organului emitent al citaţiei este de numai 21 zile.

Înfrângerea acestor dispoziţii, prin nerespectarea  au condus la desfăşurarea urmăririi penale fără încunoştinţarea învinuitului cu privire la procedura penală desfăşurată împotriva şi în lipsa sa, încălcându-i-se astfel dreptul de a lua parte la procesul penal şi de a-şi exercita dreptul la apărare, în conformitate cu art. 6 C.proc.pen. şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

 Astfel de încălcări atrag incidenţa prevederilor art. 197 alin. (2) C.proc.pen. ce sancţionează cu nulitatea absolută actele de urmărire penală efectuate de procuror, precum şi aplicarea art. 332 C.proc.pen. pentru restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale.

De asemenea, s-a mai reţinut că încălcarea prevederilor legale, în ceea ce priveşte asistenţa juridică obligatorie şi prezenţa inculpatului în faza urmăririi penale, sunt imputabile organului de cercetare penală care, în virtutea rolului activ consacrat de art. 4 C.P.P., avea obligaţia de a face demersuri concrete pentru a stabili situaţia juridică a învinuitului, în cauza aflată pe rolul autorităţilor judiciare portugheze, dar şi, adresa unde locuieşte efectiv acesta, în Portugalia, pentru îndeplinirea legală a procedurii de citare.

În acest sens, s-a constatat că, în cursul urmăririi penale, din relaţiile comunicate de autorităţile portugheze, rezultă în mod cert că învinuitul  era cercetat pentru comiterea unor fapte penale în străinătate, astfel încât existau posibilităţi legale de a se stabili situaţia acestuia.

 Faţă de cele de mai sus, în baza art. 332 alin. 2, 3 şi 4 C.proc.pen., s-a restituit cauza procurorului, pentru refacerea urmăririi penale, dosarul privind pe inculpatul S.T.F.N., trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 12 pct. 1, art. 13 pct. 2  şi art. 13 pct. 1 din Legea 678/2001.

Sentinţa penală nr. 186/26.09.2011 a Tribunalului Mehedinţi a rămas definitivă prin decizia penală nr. 598/13.03.2012 a Curţii de Apel Craiova prin care  s-a respins ca nefondat recursul procurorului.

Domenii speta

Spete similare