Contestaţie la executare

Decizie 1109/R din 05.10.2012


Contestaţie la executare

(Tribunalul Mehedinţi - d.c. 1109/R/ 05.10.2012)

La data de 13.05.2009, a fost înregistrata la  Judecătoria Drobeta Turnu Severin sub nr.4287/225/2009, contestaţia la executare, formulata de contestatoarea B.I., în contradictoriu cu intimatele A.M. şi Cabinet Individual avocat A.M., prin care a solicitat anularea formelor de executare întocmite de BEJ P.Gr.A. în dosarul nr.92/E/2009 si suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare.

In motivarea contestaţiei s-a arătat, că  prin somaţia  nr. 92/E/2009 din 4 mai 2009 a BEJ P.Gr.A. din Dr.Tr.Severin, contestatoarea a fost încunoştinţată să se conformeze titlului executoriu, respectiv contractului de asistenţă juridică nr.43/27.05.2008 încheiat cu Cabinet Individual avocat A.M. In cuprinsul somaţiei era menţionată obligaţia contestatoarei de a plăti intimatei suma de 13.800,67 lei reprezentând onorariu de avocat, penalităţi de întârziere, cheltuieli de transport, taxe judiciare, copii xerox, constituire dosar executare, onorariu şi TVA. Suma de 1000 lei despre care contestatoarea a avut cunoştinţă a  plătit-o integral la data încheierii contactului de asistenţă juridică, precum si cheltuielile de transport la Tribunalul Timis, iar clauzele înserate de 10 % din valoarea drepturilor câştigate pentru client ca onorariu de succes, aplicat la valoarea tuturor drepturilor, penalităţi de 1 % din sumă  au fost completate ulterior, fără a avea cunoştinţă de ele, iar semnătura de pe contract nu-i aparţine. De asemenea,  potrivit art.135 din Statutul Profesiei de Avocat coroborat cu dispoziţiile Legii mr.51/1995, clauzele respective sunt lovite de nulitate absolută.

Contestaţia la executare nu a fost motivată în drept.

Prin încheierea de şedinţă din data de 27.07.2009 a fost conexat la prezenta cauză dosarul nr.6851/225/2009, înregistrat pe rolul instanţei la data de 13.07.2009, ce are ca obiect contestaţia la executare formulata de contestatoarea B.I., în  contradictoriu cu intimatele A.M., Cabinet Individual avocat A. M. prin care a solicitat anularea formelor de executare întocmite de BEJ P.Gr. A. în dosarele de executare  nr. 92/E/2009 şi nr.109/E/2009, anularea popririi înfiinţate pe conturile de la BRD, Banca Transilvania, Casa Judeţeană de Pensii şi întoarcerea executării silite prin restituirea tuturor sumelor încasate.

În motivarea contestaţiei a învederat că prin somaţia  nr. 92/E/2009 din 4 mai 2009 a BEJ P.Gr.A. din Dr.Tr.Severin, contestatoarea a fost încunoştinţată  să se conformeze titlului executoriu , respectiv unui contract de asistenţă juridică, încheiat cu Cabinet Individual avocat A.M., iar apoi a primit o nouă somaţie, din dosarul nr.109/E/2009. Somaţiile cuprindeau obligaţia sa de a plăti diverse sume de bani, reprezentând onorariu de avocat, penalităţi de întârziere, cheltuieli de transport, taxe judiciare, copii xerox constituire dosar de executare, onorariu şi TVA, fiind înştiinţată că aceste sume provin din două contracte de asistenţă juridică nr.43 /27.05.2008 şi nr. 3 /20.01.2009, contracte despre care nu a avut cunoştinţă. Suma de 1000 lei despre care contestatoarea a avut cunoştinţă a  plătit-o integral la data încheierii contactului de asistenţă juridică, iar clauzele înserate de 10 % si 5% din valoarea drepturilor câştigate pentru client reprezentând onorariu de succes din valoarea tuturor drepturilor, penalităţi de 1 % din sumă  au fost completate ulterior de intimata, fără a avea cunoştinţă de ele, iar semnătura de pe contract nu-i aparţine. În plus, intimata nu i-a acordat asistenţă juridică şi nici nu au avut vreo discuţie despre vreun procent pe care ar trebui să îl plătească. De asemenea, potrivit art.135 din Statutul Profesiei de Avocat coroborat cu dispoziţiile Legii mr.51/1995, clauzele respective sunt lovite de nulitate absolută.

Intimata A.M. a formulat întâmpinare la data de 27.07.2009  prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei A.M., excepţia insuficientei timbrări în dosarul nr. 6851/225/2009 conexat la cauza de faţă, întrucât contestatoarea nu a înţeles să timbreze în conformitate cu disp. art. 2 alin.2 din legea 146/1997, respectiv diferenţa de la suma de 86 lei până la  suma de 194 lei, având în vedere valoarea contestată care este de 7671,36 lei, cum rezultă din  ultimul act întocmit de executor  la data de 6 oct.2009 în dosarul nr. 109/E/2009,  excepţia netimbrării cererii de suspendare şi a achitării cauţiunii de 10 % din valoarea obiectului cererii, excepţia nulităţii absolute a măsurii de conexare luate de către instanţă, excepţia tardivităţii formulării contestaţiei în ceea ce priveşte poprirea efectuată la BRD şi excepţia lipsei calităţii de reprezentant a av. S.G. A solicitat introducerea în cauză în calitate de terţi popriţi a BRD, Banca Transilvania, Casa Judeţeană De Pensii Mehedinţi şi CEC Mehedinţi.

 În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării până la soluţionarea contestaţiei, a menţionat că aceasta nu  priveşte decât dosarul nr. 92/E/2009 şi că nu a fost motivată  în fapt şi drept, nu îndeplineşte condiţiile privind urgenţa, cazul să fie bine justificat, riscul producerii unui prejudiciu iminent şi major în patrimoniu contestatoarei ca urmare a executării silite .

 Pe fond a solicitat respingerea contestaţiei ca nefondată deoarece titlurile executorii nu sunt emise de o instanţă judecătorească, situaţie în care se pot invoca în contestaţia la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, doar dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac .

 Or, contestatoarea a cerut în cadrul dosarului nr.4288/225/2009 constatarea nulităţii contractelor de asistenţă juridică.

 În drept au fost invocate disp.art.115-118 c.p.civ.

 Sub aspectul materialului probator instanţa a administrat proba cu înscrisuri, scop în care la  dosarul cauzei s-a depus contractul de asistenţă juridică nr. 43/27mai 2008, Sentinţa Civilă nr. 634/PI din 7 aprilie 2005 a Tribunalului Timiş, Decizia civilă nr.428/17 martie 2008 a Curţii De Apel Timişoara, Sentinţa Civilă  nr. 3484/PI/28 oct.2008 a Tribunalului Timiş, adresă RAAN, chitanţe fiscale, un memoriu, borderou centralizator cu sumele  reţinute contestatoarei, Decizia civilă nr.1134/6.12.2007 a Curţii De Apel Timişoara, sentinţa comercială nr. 332/15 iunie 2009.

 Împotriva încheierii de şedinţa din data de 27 iulie 2009 intimata A.M. a formulat recurs, ce a format obiectul dosarului nr.6532/101/2009 care a fost admis prin decizia nr.1160/28 octombrie 2009 pronunţata de Tribunalul Mehedinţi in dosar nr. 6532/101/2009. Încheierea de şedinţa a fost casata parţial in ceea ce priveşte suspendarea executării, menţinându-se celelalte dispoziţii ale încheierii, iar cauza a fost trimisa spre rejudecarea aceleiaşi instanţei.

La termenul de judecată din 8 decembrie 2009 au fost introduşi în cauză terţii popriţi a BRD, Banca Transilvania, Casa Judeţeană De Pensii Mehedinţi şi CEC Mehedinţi.

 Au fost ataşate, în copii certificate dosarele de executare nr. 92/E/2009 şi 109/E/2009 ale BEJ P.A.

 Prin sentinţa civila nr. 5993/22 decembrie 2009 pronunţata de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosar nr.4287/225/2009 instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei A.M.

A respins contestaţia la executare formulată de către contestatoarea B.I., împotriva intimatei A.M., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins excepţia insuficientei  timbrări.

A respins excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare.

A respins excepţia lipsei calităţii de reprezentare a av. S.G.

A respins contestaţia la executare formulată de către contestatoarea B.I., împotriva intimatului Cabinet Individual - av. A.M., şi terţilor popriţi BRD, Banca Transilvania, Casa Judeţeană De Pensii Mehedinţi, CEC Mehedinţi, ca neîntemeiată.

A respins cererea privind întoarcerea executării silite.

A respins cererea de suspendare a executării silite.

Împotriva sentinţei civile nr.5993 din 22 decembrie 2009 pronunţata de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosar nr.4287/225/2009 contestatoarea B.I. a formulat recurs.

 Tribunalul Mehedinţi a reţinut ca prin sentinţa civilă nr.5993/22 decembrie 2009 (supusă prezentului recurs) Judecătoria Turnu Severin a respins în fond contestaţia la executare formulată de petentă, pronunţându-se doar asupra apărărilor ce vizează titlul executoriu, reţinând sub acest aspect inaplicabilitatea disp.art.399 al.3 C.pr.civ., pe motiv că contestatoarea are la îndemână calea unei acţiuni în anulare a celor două contracte de asistenţă juridică, acţiune pe care de altfel a şi promovat-o .

 Or, instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra motivelor contestaţiei la executare referitoare la formele de executare asupra unor sume de bani  mai mari decât cele cuprinse în titlul executor şi  care au caracter  de creanţă certă, lichidă şi exigibilă .

 Sub acest aspect, urmează a se constata că petenta a susţinut în permanenţă că nu datorează alte sume de bani decât onorariul de avocat de 1.000 lei care are caracter cert, lichid şi exigibil.

 Or, văzând dosarele de executare înaintate în copie certificată de către BEJ P.Gr.A. se constată că obiectul somaţiilor de executare în cele două dosare în constituie nu numai onorariul de avocat, ci şi sume reprezentând  reactualizarea  acestui onorariu până la data punerii în executare, penalităţi de întârziere aferente  sumei de executat, cheltuieli de hrană, de transport, taxe judiciare, copii xerox, etc.

 În raport  de  aceste sume  înscrise  în somaţiile de executare, instanţa de fond  trebuia  să verifice, în primul rând, dacă  toate acestea sunt înscrise  în contractele de asistenţă juridică, iar pentru aceasta trebuia să solicite intimatei o copie tehnografiată şi certificată pentru conformitate  a contractelor de asistenţă juridică, dat fiind că acestea sunt  nelizibile.

 Mai mult decât atât, instanţa de fond trebuia să verifice pentru care dintre sumele înscrise în contractele de asistenţă juridică, aceste contracte  reprezintă titlu executor şi dacă  printre sumele înscrise  se află şi  sume  pentru care  era nevoie  de alte titluri executorii; în acest sens să se pronunţe asupra legalităţii formelor de executare privitoare la fiecare dintre sumele cuprinse  în  somaţiile de executare în raport de titlul executoriu.

 Instanţa de fond  trebuia să se pronunţe  şi asupra caracterului  de creanţă  certă, lichidă şi exigibilă  a fiecărei sume  înscrisă în somaţiile de executare .

 Neprocedând în acest mod, instanţa de fond  nu a intrat  în cercetarea fondului cauzei, motiv de casare cu trimitere spre rejudecare în condiţiile art.312 al.3 C.pr.civ.

 Prin decizia nr.522/R/09 aprilie 2010 pronunţata în dosar nr. 4287/225/2009 Tribunalul Mehedinţi a admis recursul formulat de contestatoarea B.I., împotriva sentinţei civile nr.5593/22.12.2009 pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în contradictoriu cu intimaţii A.M., Cabinet Individual Avocat A.M. şi intimaţii terţ poprit  BRD Dr. Tr. Severin, Banca Transilvania, Casa Judeţeană de Pensii Mehedinţi şi CEC Tr. Severin; a casat sentinţa si a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond.

Cauza a fost înregistrata pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin sub nr. 6639/225/2010 la data de 13.05.2010.

Prin încheierea de şedinţa din data de 17.06.2010 pronunţata in prezentul dosar a fost admisa cererea de suspendare a executării silite începute in dosarul de executare nr. 92/E/2009 al BEJ P.Gr.A. pana la soluţionarea contestaţiei la executare si suspendarea cauzei in baza art.244 alin.1 pct.1 Cpc pana la soluţionarea irevocabila a dosarului nr. 4288/225/2009.

Împotriva încheierii de şedinţa din data de 17.06.2010 pronunţata de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosar nr. 6639/225/2010 contestatoarea B.I. si intimata A.M. au formulat recurs.

Tribunalul Mehedinţi a reţinut următoarele:

În primul rând contestaţia la executare se judecă cu precădere şi de urgenţă, iar în al doilea rând dacă legea nu prevede o altă cale de atac, în cadrul contestaţiei pot fi făcute apărări de fond.

În cauză titlurile executorii sunt reprezentate de contractele de asistenţă judiciară nr.3/20.01.2000 şi 43/27.05.2008. Cum potrivit art.30 alin.3 teza I, din Legea nr.51/1995, privind exercitarea profesiei de avocat, contractul de asistenţă juridică legal încheiat este titlu executoriu, este evident că cele două contracte de asistenţă încheiate se circumscriu celor avute în vedere de art.399 alin.3 C.pr.civ.

De altfel din chiar cuprinsul contestaţiei se desprinde cu evidenţă faptul că debitoarea a înţeles să se folosească de apărări de fond în cadrul contestaţiei formulate.

În aceste condiţii, chiar dacă împotriva acestor titluri executorii contestatoarea a formulat cereri separate, faţă de cele expuse instanţa de fond nu putea suspenda judecata contestaţiei până la soluţionarea cererilor având ca obiect anularea titlurilor executorii.

Asupra primului motiv de recurs Tribunalul l-a apreciat ca neîntemeiat, întrucât în faţa instanţei de fond nici prin cererea introductivă, prin care s-a constituit dosarul nr.6851/225/2009 şi nici prin cererile ulteriore nu s-a cerut suspendarea executării în dosar de executare nr.109/E/2009, această cerere fiind pentru prima dată formulată la momentul la care instanţa a dat cuvântul apărătorului contestatoarei asupra cererii de suspendare formulată în dosar nr.92/E/2009, aşa cum rezultă din practicaua încheierii recurate.

Asupra primului motiv de recurs formulat de intimatul-recurent Cabinet individual de avocat A.M., s-au considerat următoarele:

Potrivit art.85 C.pr.civ. judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, afară numai dacă legea nu dispune altfel.

Prin urmare cum citarea în cauză era obligatorie, judecătorul fondului nu putea soluţiona cererile formulate fără legala citare a intimatului Cabinet individual de avocat A.M. Este adevărat că recurenta intimată este titularul acestui cabinet, însă în condiţiile în care acesta are un sediu distinct de domiciliul recurentei intimate, procedura de citare trebuia realizată şi cu Cabinet individual de avocat A.M.

Cum prin citarea părţii în mod legal se asigură respectarea dreptului la apărare, în cazul încălcării dispoziţiei menţionate, se încalcă implicit dreptul la apărare, iar hotărârea pronunţată în aceste condiţii este anulabilă, astfel că primul motiv de recurs este întemeiat.

Neîntemeiat este însă motivul nr.2, întrucât BEJ nu trebuie să fie citat la soluţionarea unei contestaţii la executare, inclusiv cererea de suspendare a executării, cât timp nu sunt puse în discuţie cheltuielile de executare, întrucât el nu este parte în raportul juridic dedus judecăţii.

Întemeiat este însă motivul nr.3 privind obligativitatea hotărârilor instanţei de recurs, în aplicare art.315 C.pr.civ. Prin urmare, instanţa de fond era obligată să respecte îndrumările date de instanţa de casare sub aspectul probelor şi cercetărilor ce trebuiau efectuate.

Asupra motivului nr.5, întrucât prin analizarea motivului nr.2 formulat de recurenta B.I. s-a arătat că nu putea fi dispusă judecarea contestaţiei la executare,Tribunalul apreciază că nu se mai impune analizarea acestui motiv.

Neîntemeiate sunt motivele nr.7 şi 8 întrucât instanţa de fond motivând amplu, logic, necontradictoriu şi coerent aspecte analizate a răspuns la toate aspectele analizate.

Întemeiat este motivul arătat la pct.9 pentru următoarele considerente:

Art. 258 alin. 1 din Codul de procedură civilă, aşa cum a fost modificat prin art. I pct. 83 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.138/2000, dispune ca "după ce s-a întrunit majoritatea, se va întocmi de îndată dispozitivul hotărârii care se semnează, sub sancţiunea nulităţii, de către judecători şi în care se va arăta, când este cazul, opinia separată a judecătorilor aflaţi în minoritate".

Hotărârea trebuie să aibă acelaşi dispozitiv cu cel întocmit în momentul pronunţării. Dispozitivul fiind unic, nu poate fi modificat ulterior, în aşa fel încât să difere faţă de cel întocmit "de îndată ce s-a întrunit majoritatea.

Cerinţa legiuitorului are drept scop evitarea situaţiilor când după întocmirea minutei pot apărea modificări în cuprinsul minutei care va constitui dispozitivului hotărâri.

În cauză deşi instanţa a rămas în pronunţare asupra aspectelor puse în discuţia părţilor nu a consemnat rezultatul deliberării într-o minută, aceasta impunându-se cu atât mai mult cu cât, deşi se pronunţă în data de 17.06. 2010, comunicarea încheierii s-a făcut în data de 22.06.2010, şi în aprecierea, Tribunalului termenul de 6 zile de la momentul pronunţării şi până în momentul comunicării nu se circumscrie noţiunii „de îndată” arătată de legiuitor.

Faţă de acestea cum pe de o parte legiuitorul nu distinge între sentinţe şi încheieri, ci are în vedere orice hotărâre prin care instanţa soluţionează, prin deliberare în camera de consiliu, un aspect incident în cauză, iar pe de altă parte, dacă neconcordanţa dintre minută şi dispozitiv atrage nulitatea hotărârii, a fortiori, cu atât mai mult se impune desfiinţarea hotărârii pentru lipsa minutei.

Pentru toate aceste motive apreciind că motivul nr.2 al recurentei contestatoare şi motivele nr.1,3 şi 9 formulate de către recurentul intimat Cabinet individual de avocat A.M. sunt întemeiate, în baza art.312 alin.1 C.pr.civ., recursurile au fost admise, casata încheierea si cauza trimisa aceleiaşi instanţe pentru continuarea judecăţii după respectarea normelor ce privesc procedura de citare.

Astfel, prin decizia nr. 1474/R/04 noiembrie 2010 pronunţata de Tribunalul Mehedinţi in dosar nr. 5388/101/2010 au fost admise recursurile civile formulate de recurenta-contestatoare B.I., recurentele-intimate A.M. şi Cabinet Individual Avocat A.M., împotriva încheierii din 17.06.2010 pronunţată de Judecătoria Dr.Tr.Severin în dosar nr.6639/225/2010, în contradictoriu cu intimatele-terţ poprit B.R.D Dr.Tr.Severin, Banca Transilvania, Casa Judeţeană De Pensii Mehedinţi, C.E.C  Dr.Tr.Severin, a fost casata încheierea iar cauza a fost trimisa spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Împotriva deciziei nr.1474/R/04 noiembrie 2010 pronunţata de Tribunalul Mehedinţi in dosar nr. 5388/101/2010 contestator Cabinet Avocat A.M. a formulat contestaţie in anulare, care a fost anulata ca netimbrata prin decizia nr. 16/R/CA/22 februarie 2011 pronunţata de Tribunalul Mehedinţi în dosar nr. 337/101/2011.

La termenul de judecata din data de 27.01.2011 contestatoarea B.I. a depus la dosar nr. 6639/225/2010 borderou centralizator cu sumele reţinute de la reclamanta B.I., un set de înscrisuri, filele 30-47 dosar si decizia nr. 1732/R/20.12.2010 pronunţata de Tribunalul Mehedinţi in dosar nr. 4288/225/2009.

La solicitarea instanţei la dosarul cauzei a fost ataşata adresa nr. 242/04.02.2011 emisa de Baroul Dolj.

Intimatul Cabinet Individual de Avocat A.M. a depus la dosar note scrise prin care a invocat: excepţia insuficientei timbrări a contestaţiei la executare formulată în dosarul nr.6851/225/2009, excepţia nulităţii măsurii conexării, excepţia tardivităţii contestaţiei la executare formulată în dosar nr.6851/225/2009, excepţia lipsei de obiect, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei A.M., excepţia lipsei calităţii de reprezentant a avocat S.G.

Intimatul a depus la dosar, in copie întimpinare dosar nr. 6851/225/2009, somaţie nr. 109/E/2009 din 04 05 2009, dovada de îndeplinire a procedurii de comunicare din 04 05 2009, proces verbal din 05.05.2009 dosar nr. 109/E/2009, proces verbal din 12 06 2009 dosar nr. 92 si 109/2009, somaţie nr. 92,109/2009, dovada de îndeplinire a procedurii de comunicare din 12 06 2009, adresa dos.109/E/2009 din 23 12 2010, proces verbal din 23.12.2010 dosar nr.109/E/2009, contract de asistenta juridica nr. 43/27 mai 2008 semnat pentru conformitate cu originalul, contract de asistenta juridica nr. 3/20 ianuarie 2009 semnat pentru conformitate cu originalul, adresa dosar nr.92/E/2009, proces-verbal cheltuieli de executare dosar nr.92/E/2009, adresa dosar nr.109/E/2009, proces-verbal  cheltuieli de executare dosar ex. nr. 109/E/2009.

Contestator B.I. a ataşat la dosar, in copie, talon de pensie si borderou centralizator cu cheltuieli de judecata in dosar nr. 6639/225/2010.

Intimatul Cabinet Individual de Avocat A.M. la termenul de judecata din data de 24.02.2011 a formulat cerere de probatorii, iar pentru termenul de judecata din data de 03.03.2011 a depus la dosar note scrise însoţite de un set de înscrisuri filele 106-131.

La dosarul cauzei a fost ataşata adresa emisa de BEJ P.Gr.A. la data de 03.03.2011 cu privire la dosarele execuţionale nr.92/E/2009 si 109/E/2009.

Contestator B.I. la data de 04.03.2011 a depus la dosar chitanţele nr. 102/06.05.2009, nr. 11/17.07.2009, nr.104/4.09.2010 si nr.222/22.10.2010 in copie xerox si chitanţa nr.1033964/27.01.2011, proces-verbal  din data de 12.06.2009, iar intimat A.M. a depus concluzii scrise la dosar.

Prin sentinţa civila nr.1238/07.03.2011 pronunţata de Judecatoria Dr.Tr.Severin in dosarul nr.6639/225/2010 a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei A.M., a fost respinsă contestaţia la executare, formulată de contestatoarea B.I., în contradictoriu cu intimata A.M., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a fost respinge excepţia insuficientei timbrări a contestaţiei la executare formulată în dosarul nr.6851/225/2009, a tardivităţii contestaţiei la executare formulată în dosar nr.6851/225/2009, a lipsei de obiect, a nulităţii măsurii conexării şi a lipsei calităţii de reprezentant a avocat S.G., a fost admisa în parte contestaţia la executare formulată de contestatoarea B.I., au fost anulate formele de executare întocmite de BEJ P.Gr.A. în dosarul de executare nr.109/E/2009, s-a dispus întoarcerea executării silite efectuată în dosarul nr.109/E/2009 al BEJ P.Gr.A., a fost obligat intimatul Cabinet Individual Avocat A.M. la plata către contestatoare a sumei de 2400 lei, achitată de către contestatoare cu titlu de debit (2000 lei) şi cheltuieli de executare (400 lei) în dosar nr. 109/E/2009 al BEJ P.Gr.A., s-a constatat că executarea silită efectuată în dosarul de executare nr.92/E/2009 al BEJ P.Gr.A., în baza titlului executoriu – contract de asistenţă juridică nr.43/27.05.2008 priveşte un debit în sumă de 7649,56 lei, s-a dispus reducerea cuantumului onorariului executorului judecătoresc, de la 1223,73 lei fără TVA la 764,95 lei fără TVA (914,53 inclusiv TVA), s-a dispune anularea în parte a formelor de executare subsecvente procesului-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 30.04.2009, întocmit de BEJ în dosarul de executare nr.92/E/2009, în raport de limita legală a debitului de 7649,56 lei şi a onorariului executorului judecătoresc de 914,53 lei, s-a dispus întoarcerea executării silite efectuate în dosarul de executare nr.92/E/2009 al BEJ P.Gr.A., a fost obligat intimatul Cabinet Individual Avocat A.M. la plata către contestatoare a sumei de 905,14 lei, achitată de contestatoare cu titlu de debit (363,44 lei) şi cheltuieli executare, reprezentând diferenţă onorariu executor (541,7 lei), s-a luat act de renunţarea contestatoarei la cererea privind suspendarea contestaţiei la executare până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr.4288/225/2009, a fost admisa cererea contestatoarei privind suspendarea executării silite pornite în dosarul nr.92/E/2009, al BEJ P.Gr.A., până la soluţionarea irevocabilă a contestaţiei la executare si obligat intimatul Cabinet Individual Avocat A. M. la plata sumei de 624,62 lei  cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a se dispune acestea, s-au reţinut următoarele:

Conform dispoziţiilor art.137 C pr civ, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de procedură şi a celor de fond care face de prisos cercetarea în fond a pricinii.

Astfel, în temeiul art.402 alin.1 Cpc, contestaţia la executare se judecă cu procedura prevăzută pentru judecata în primă instanţă, care se aplică în mod corespunzător (...) Părţile vor fi citate în termen scurt, iar judecarea contestaţiei se face de urgenţă şi cu precădere. Aşadar, calitatea de părţi în cadrul contestaţiei la executare o au toate părţile implicate în executarea silită, iar soluţionarea contestaţiei la executare trebuie să aibă loc în contradictoriu cu toate părţile, pentru ca măsurile impuse de instanţa care soluţionează contestaţia la executare să producă efecte în raport cu toţi participanţii la o anumită procedură de executare silită.

Din cuprinsul dosarelor de executare nr.92/E/2009 al BEJ P.Gr.A. şi 109/E/2009 al BEJ P.Gr.A., reiese că părţile implicate în executare silită sunt contestatoarea debitoare B.I., intimatul creditor Cabinet Individual A.M. şi terţii popriţi BRD Dr.Tr.Severin, Banca Transilvania Dr.Tr.Severin, Casa Judeţeană de Pensii Mehedinţi şi CEC Dr.Tr.Severin. În consecinţă, cum calitatea de creditor o are Cabinet Individual Avocat A.M. şi nu persoana fizică A.M., aşa cum rezultă din titlurile executorii – contractele de asistenţă juridică nr.43/27.05.2008 şi 3/20.01.2009 încheiate între Cabinet Individual A.M. şi contestatoare, instanţa va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei A.M. şi va respinge contestaţia la executare, formulată de contestatoarea B.I., în contradictoriu cu intimata A.M., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

În dosarul nr.6851/225/2010 având ca obiect contestaţie la executare, la primirea cererii de chemare în judecată s-a pus în vedere contestatoarei să achite o taxă de timbru în cuantum de 86 lei şi timbru judiciar de 3 lei, obligaţie pe care contestatoarea şi-a îndeplinit-o, depunând la dosar chitanţa de plată a taxei de timbru (f.10) şi timbru judiciar. Mai mult, în dosarul nr. nr.4287/225/2009 recurs(f.64) a fost achitată o nouă taxă de timbru de 194 lei, aferentă contestaţiei la executare formulată în dosarul nr.6851/225/2010. În consecinţă, instanţa va respinge excepţia insuficientei timbrări a contestaţiei la executare formulată în dosarul nr.6851/225/2009.

 În ce priveşte excepţia tardivităţii contestaţiei la executare formulată în dosar nr.6851/225/2009, instanţa urmează a o respinge, întrucât din cuprinsul contestaţiei la executare ce face obiectul acestei cauze, contestatoarea a invocat apărări de fond împotriva titlurilor executorii -  contractele de asistenţă juridică nr.43/27.05.2008 şi nr.3/20.01.2009, or, în conformitate cu dispoziţiile art.401 alin.1 ind.1 C pr civ, contestaţia privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se poate face oricând înlăuntrul termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită.

 Instanţa va respinge şi excepţia lipsei de obiect din următoarele considerente:

Conform art.399 C pr civ, contestaţia la executare are drept scop verificarea legalităţii executării silite. În situaţia în care se constată, de instanţa de executare, că executarea silită nu a respectat normele prevăzute de lege, potrivit art.404 alin.1 C pr civ, instanţa poate anula actul de executare contestat sau dispune îndreptarea acestuia, ori poate dispune anularea ori încetarea executării silite înseşi, toate aceste soluţii fiind posibile în cadrul contestaţiei la executare propriu zise. Întrucât în cadrul contestaţiei la executare instanţa este ţinută a analiza legalitatea actelor de executare întocmite cu prilejul executării silite, este lipsit de relevanţă faptul că BEJ a solicitat sistarea popririi în dosarul de executare nr.109/E/2009.

În ce priveşte excepţia nulităţii măsurii conexării, aceasta urmează a fi respinsă, conexitatea fiind o măsură de bună administrare a justiţiei, lăsată la aprecierea instanţei de judecată, iar soluţia instanţei care s-a pronunţat asupra oportunităţii şi utilităţii acestei măsuri nu poate fi cenzurată decât de instanţa de control.

Instanţa va respinge excepţia lipsei calităţii de reprezentant a avocat S. G. a, întrucât în dosarul nr.4287/225/2009 (f.4), există împuternicire avocaţială emisă de Cabinet Individual S.G., pentru redactare şi susţinere contestaţie la executare.

Pe fondul cauzei, instanţa reţine că, în temeiul titlului executoriu – contact de asistenţă juridică nr. 3/20.01.2009, investit cu formulă executorie, BEJ P.Gr.A. a pornit executarea silită, fiind format dosarul execuţional nr.109/E/2009. La data de 30.04.2009, BEJ a emis Proces-verbal cheltuieli de executare, iar la 04.05.2009 a fost emisă somaţia de executare şi adresă de înfiinţare poprire către terţul poprit BRD, fiind înştiinţată contestatoarea cu privire la înfiinţarea popririi la aceeaşi dată, respectiv 04.05.2009.De asemenea, la data de 03.07.2009 a fost emisă adresa de înfiinţare a popririi către Casa Judeţeană de Pensii Mehedinţi, iar la 08.07.2009 BEJ a emis adrese de înfiinţare poprire către  Banca Transilvania Dr.Tr.Severin şi CEC Dr.Tr.Severin.

Prin decizia nr.1732/R din data de 20.12.2010 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr.4288/225/2009 (f.48-51), irevocabilă, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de asistenţă juridică încheiat între contestatoare şi intimat Cabinet Individual de Avocatură A.M. nr.3 din 20.01.2009, titlul executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea silită în dosarul de executare nr.109/E/2009 al BEJ P.Gr.A.

În conformitate cu prevederile art.379 ind.1 C pr civ, în cazul în care s-a desfiinţat titlul executoriu, toate actele de executare efectuate în baza acestuia sunt desfiinţate de drept, iar dispoziţiile art.404 ind.1-404 ind.3 sunt aplicabile.

Având în vedere că, prin decizia nr.1732/R din data de 20.12.2010 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr.4288/225/2009 a fost desfiinţat titlul executoriu – contract de asistenţă juridică nr.3 din 20.01.2009, în temeiul căruia a fost pornită executarea silită în dosarul de executare nr.109/E/2009 al BEJ P.Gr.A., raportat la dispoziţiile legale menţionate, instanţa va admite în parte contestaţia la executare formulată de contestatoarea B.I., în contradictoriu cu intimatul Cabinet Individual Avocat A.M. şi terţii popriţi BRD Dr.Tr.Severin, Banca Transilvania Dr.Tr.Severin, Casa Judeţeană de Pensii Mehedinţi şi CEC Dr.Tr.Severin şi va anula formele de executare întocmite de BEJ P.Gr.A. în dosarul de executare nr.109/E/2009.

Din adresa comunicată instanţei de BEJ P.Gr.A. (f.134) reiese că, în dosarul de executare nr.109/E/2009, s-a recuperat suma de 2400 lei, din care s-a restituit creditoarei suma de 2000 lei şi s-a reţinut suma de 400 lei cheltuieli de executare. Urmare a anulării titlului executoriu şi a actelor de executare emise în dosarul nr. nr.109/E/2009, instanţa va dispune, în temeiul art. 404 ind.1 C.pr.civ., întoarcerea executării silite efectuată în dosarul nr.109/E/2009 al BEJ P.Gr.A. şi va obliga intimatul Cabinet Individual Avocat A.M. la plata către contestatoare a sumei de 2400 lei, achitată de către contestatoare cu titlu de debit (2000 lei) şi cheltuieli de executare (400 lei) în dosar nr. 109/E/2009 al BEJ P.Gr.A.

În dosarul de executare nr.92/E/2009 al BEJ P.Gr.A., executarea silită a fost pornită în temeiul titlului executoriu – contract de asistenţă juridică nr.43/27.05.2008(f.85). În titlul executoriu s-a stipulat la art.2.1 un onorariu în sumă fixă de 1000 lei, la care se adaugă 10% din valoarea drepturilor câştigate pentru client, în dosar nr.5519.1/30/2006, aflat pe rolul Tribunalului Timiş, cu termen de judecată la data de 29.05.2008. La art.5 din contract s-a prevăzut că, în caz de nerespectare a termenului de plată a onorariului de succes de 10% din valoarea drepturilor salariale câştigate (termen ce s-a stabilit la data executării hotărârii de către RAAN, de bună voie sau prin executare silită) se vor percepe penalităţi de 1% din sumă pe zi de întârziere şi se va trece la executarea silită. De asemenea, la art.3 au fost stipulate cheltuieli în cuantum de 100 lei la fiecare termen.

Din adresa nr.66/08.04.2009 emisă de RAAN şi comunicată intimatului (f.5 dosar executare 92/E/2009), reiese că, potrivit sentinţei civile nr.3484/28.10.2008 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr.5519.1/30/2006, contestatoarea a beneficiat de drepturi băneşti în sumă totală de 76.495,62 lei.

Prin cererea adresată executorului judecătoresc, intimatul a solicitat executarea silită asupra valorii ce rezultă din aplicarea procentului de 10% la sumele încasate de intimat, respectiv 7649,56 lei, fapt ce denotă că la încheierea contractului de asistenţă juridică a fost achitat de către contestatoare onorariul de 1000 lei.

De asemenea, suma de 7649,56 lei,  a fost actualizată de intimat, pe perioada 04.03.2009-01.05.2009, rezultând un debit de 7726,25 lei. Intimatul a mai solicitat şi recuperarea sumei de 4360,25 lei, reprezentând penalităţi de întârziere de 1%, aferente perioadei 04.03.2009-30.04.2009 şi cheltuieli de executare de 150,84 lei, constând în cheltuieli de transport de 139,54 lei, taxe judiciare de timbru 4 lei, taxe judiciare de timbru pentru investire 4 lei, timbre judiciare 0,3 lei, copii xerox 3 lei.

Prin procesul verbal privind cheltuielile de executare (f.8 dosar executare nr.92/E/2009), BEJ P.Gr.A. a stabilit cheltuieli de executare în sumă de 1313 lei  (90 lei cheltuieli de executare şi onorariul executorului judecătoresc 1223,73 lei), la care se adaugă TVA 19% în cuantum de 249,60 lei, rezultând un total al cheltuielilor de executare în cuantum de 1563,33 lei.

La data de 04.05.2009, a fost emisă somaţia de executare nr.92/E/2009 prin care contestatoarea a fost somată ca, în termen de o zi să achite creditorului intimat suma de 13.800,67 lei, din care 7.726,25 lei, actualizarea sumei de 7619,56 lei, onorariu avocat neachitat pe perioada 04.03.2009-la zi, 4.360,25 lei penalităţi de întârziere pe perioada 4 martie 2009-30.04.2009, 150,84 lei cheltuieli de transport, taxe judiciare, copii xerox şi 1563,33 lei reprezentând constituire dosar executare, onorariu executor judecătoresc şi TVA.

Conform dispoziţiilor art.379 alin.1 C.pr.civ., nici o urmărire asupra bunurilor mobile sau imobile nu poate avea loc decât pentru o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, iar art.372 C.pr.civ. prevede că executarea silită se efectuează numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti sau a unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.

Analizând sumele cuprinse în somaţia de executare nr.92/E/2009, instanţa constată că doar pentru suma de 7619,56 lei, reprezentând 10% din suma încasată de contestatoare cu titlu de drepturi băneşti, contractul de asistenţă juridică reprezintă titlu executoriu şi putea fi pus în executare, această sumă reprezentând creanţă certă, lichidă şi exigibilă.

În ce priveşte actualizarea acestei sume, instanţa reţine că, potrivit art.371 ind.2 alin.3 C pr civ, în situaţia în care titlul executoriu nu conţine nici un criteriu în funcţie de care organul de executare poate actualiza valoarea obligaţiei principale, organul de executare va proceda, la cererea creditorului, la actualizare în funcţie de rata inflaţiei, calculată de la data la care creanţa a devenit exigibilă  şi până la data plăţii efective a  obligaţiei cuprinse în titlul executoriu.

Din documentele existente în dosarul de executare nr.92/E/2009 nu rezultă data la care suma de 76.495,62 lei, reprezentând drepturi salariale a fost achitată de către RAAN. Cum în contractul de asistenţă juridică s-a stipulat obligaţia contestatoarei de a achita 10% din valoarea drepturilor salariale câştigate la data executării hotărârii de către RAAN, de bună voie sau prin executare silită de către RAAN, iar adresa emisă de RAAN reiese că au fost achitate drepturile salariale către contestatoare, fără însă a se menţiona data la care au fost achitate aceste sume, dată de la care urma a se aplica indicele de inflaţie, instanţa constată că actualizarea sumei de 7649,56 lei nu îndeplineşte condiţiile prev. de art.379 alin.1 C.pr.civ. , aceasta făcându-se  de către intimat, pentru perioada 04.03.2009 până la 01.05.2009, prin aplicarea indicelui de consum în luna martie 2009 faţă de luna februarie 2009.

Cu privire la penalităţile de 1% pe fiecare zi de întârziere, datorate de la data exigibilităţii creanţei, respectiv la data executării hotărârii de către RAAN, instanţa reţine că, deşi acestea au fost stipulate în contractul de asistenţă juridică nr. 43/27.05.2008 (art.5 din contract), reprezintă o clauză penală al cărui cuantum urmează a fi stabilit de către instanţă, nefiind prin urmare îndeplinită condiţia certitudinii creanţei.

În ceea ce priveşte lichiditatea creanţei, instanţa reţine că potrivit disp.379 al.4 Cpc creanţa este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuşi actul de creanţă sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanţă sau şi a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui în baza unei dispoziţii legale sau a stipulaţiilor conţinute în actul de creanţă.

Prin raportare la existenţa clauzei penale în contractul de asistenţă juridică nr.43/27.05.2008, instanţa are în vedere faptul că în cazul existenţei unei clauze penale, potrivit doctrinei în materie, pentru acordarea sumei corespunzătoare acestei clauze, trebuie îndeplinite condiţiile existente în cazul răspunderii civile delictuale.

Prin urmare, instanţa a reţinut faptul că în cauză este necesară formularea unei acţiuni pe calea dreptului comun în vederea verificării îndeplinirii condiţiilor pentru acordarea sumei corespunzătoare clauzei penale, creanţa solicitată neîndeplinind condiţia lichidităţii creanţei.

Deşi executorul judecătoresc a înscris în somaţia de executare emisă şi cheltuielile de executare solicitate de creditor, în sumă de 150,84 lei, aceste cheltuieli nu pot fi solicitate ca şi cheltuieli de executare silită, ele nefiind cuprinse în procesul verbal privind cheltuielile de executare, emis de executorul judecătoresc la data de 30.04.2009 (f.8 dosar executare) şi care constituie titlu executoriu. Astfel, în conformitate cu prevederile art.371 ind.7 alin.3 şi 4 C pr civ, cheltuielile ocazionate de executarea silită sunt în sarcina debitorului urmărit, afară de cazul când creditorul a renunţat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ţinut să suporte cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii de executare şi până la data realizării obligaţiei stabilite în titlul executoriu prin executare voluntară. Sumele ce urmează să fie plătite se stabilesc de executorul judecătoresc, prin proces verbal, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condiţiile legii.

Analizând conţinutul procesului verbal privind cheltuielile de executare, care constituie titlu executoriu, raportat la dispoziţiile legale sus menţionate, instanţa constată că suma de 150,84 lei, reprezentând cheltuieli de executare, deşi a fost înscrisă în somaţia de executare, nu a fost cuprinsă de executorul judecătoresc în conţinutul procesului verbal privind cheltuielile de executare, astfel încât nu reprezintă creanţă certă, lichidă şi exigibilă.

Raportat la considerentele expuse, instanţa va constata că executarea silită efectuată în dosarul de executare nr.92/E/2009 al BEJ P.Gr.A., în baza titlului executoriu – contract de  asistenţă juridică nr.43/27.05.2008 priveşte un debit în sumă de 7649,56 lei.

De asemenea, având în vedere prevederile Ordinului nr. 2550/C din 14 noiembrie 2006 privind aprobarea onorariilor minimale şi maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătoreşti – Anexa 1, conform cărora în cazul executării silite prin poprire, onorariul poate fi până la 10% pentru sumele de până la 50.000 lei, se va dispune reducerea cuantumului executorului judecătoresc la 10% din valoarea debitului, respectiv de la 1223,73 lei fără TVA la 764,95 lei fără TVA (914,53 inclusiv TVA). În consecinţă, cheltuielile de executare se compun din onorariu executor, redus de la 1456,23 lei inclusiv TVA la 914,53 lei inclusiv TVA şi cheltuieli de executare de 207 lei, inclusiv TVA.

Se va dispune anularea în parte a formelor de executare subsecvente procesului-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 30.04.2009, întocmit de BEJ în dosarul de executare nr.92/E/2009, în raport de limita legală a debitului de 7649,56 lei şi a onorariului executorului judecătoresc de 914,53 lei.

Întrucât din adresa comunicată de BEJ P.Gr.A. (f.134) reiese că, în dosarul de executare nr.109/E/2009, s-a recuperat suma de 9503 lei, din care s-a restituit creditoarei suma de 8013 lei şi s-a reţinut suma de 1490 lei cheltuieli de executare, instanţa, constatând că suma recuperată de la contestatoare depăşeşte debitul de 7649,56 lei, iar suma reţinută cu titlu de cheltuieli de executare depăşeşte suma totală cuprinsă în procesul verbal privind cheltuielile de executare, respectiv onorariu executor 914,53 lei inclusiv TVA şi cheltuieli de executare de 207 lei, inclusiv TVA, instanţa va dispune întoarcerea executării silite efectuate în dosarul de executare nr.92/E/2009 al BEJ P.Gr.A. şi va obliga intimatul Cabinet Individual Avocat A.M. la plata către contestatoare a sumei de 905,14 lei, achitată de contestatoare cu titlu de debit (363,44 lei) şi cheltuieli executare, reprezentând diferenţă onorariu executor (541,7 lei).

În temeiul art.246 alin.2 Cod procedură civilă, instanţa va lua act de renunţarea contestatoarei la cererea privind suspendarea contestaţiei la executare până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr.4288/225/2009.

În ce priveşte cererea contestatoarei privind suspendarea executării silite instanţa reţine următoarele:

La dosarul nr. 4287/225/2009 a fost conexat dosarul nr. 6851/225/2009 ce are ca obiect contestaţie la executare formulată de contestatoarea B.I., prin care s-a solicitat anularea formelor de executare întocmite de BEJ P.Gr.A. în dosarele de executare nr.92/E/2009 şi nr.109/E/2009 şi întoarcerea executării silite prin restituirea tuturor sumelor încasate.

În cauză au fost respectate dispoziţiile art. 403 alin. 1 C.pr.civ şi s-a achitat cauţiunea legală fixată de instanţă prin încheierea de şedinţă din data de 23.06.2009 în cuantum de 1380 lei potrivit chitanţei seria TTC nr. 2207619/1604261/1/23.06.2009 şi recipisei de consemnare seria TA nr. 0497002/364731/1/23.06.2009 (f. 32 din dosarul nr. 4287/225/2009), precum şi taxa de timbru în cuantum de 10 lei conform chitanţei nr. 486638 (f.33) din data de 23.06.2009 împreună cu timbrul judiciar în cuantum de 0,3 lei, fiind îndeplinite condiţiile formale pentru admiterea cererii de suspendare a executării silite.

Deşi s-au îndeplinit condiţiile prevăzute de lege pentru admiterea cererii de suspendare a executării silite, instanţa trebuie să verifice dacă această măsură se impune în speţă, întrucât măsura suspendării silite are caracter excepţional, putând fi dispusă numai în cazuri temeinic justificate, simpla depunere a cauţiunii fixate de către instanţă neatrăgând automat acordarea suspendării executării silite până la soluţionarea contestaţiei.

Din actele dosarului rezultă că titlul executoriu – contract de asistenţă juridică nr. 3/20.01.2009, în temeiul căruia a fost pornită executarea silită în dosarul de executare nr.109/E/2009, a fost desfiinţat prin decizia nr.1732/R din data de 20.12.2010 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr.4288/225/2009(f.48-51), irevocabilă, iar debitul şi cheltuielile de executare, ce fac obiectul dosarul de executare nr.90/E/2009 al BEJ P.Gr.A., au fost recuperate.

În consecinţă, instanţa consideră că, prin continuarea executării silite pornite împotriva contestatoarei s-ar aduce prejudicii acesteia, cu atât mai mult cu un titlu executoriu a fost desfiinţat, iar debitul înscris în al doilea titlu executoriu a fost recuperat.

Instanţa constată însă că s-a formulat cerere de suspendare a executării silite numai cu privire la dosarul de executare nr. 92/E/2009 al BEJ P.Gr.A., pentru care, de altfel s-au stabilit şi achitat cauţiunea, taxa de timbru şi timbrul judiciar.

Suspendarea executării silite începute în dosarul nr.109/E/2009 al BEJ P.Gr.A. s-a solicitat pentru prima dată cu ocazia concluziilor pe fond, aceasta nefiind solicitată nici prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr.6851/225/2009, nici ulterior conexării la dosarul nr.4287/225/2009. De altfel, nu s-a achitat cauţiunea, taxa de timbru şi timbrul judiciar corespunzătoare unei asemenea cereri.

Prin urmare, instanţa nu se poate pronunţa asupra suspendării executării silite începute în dosarul nr.109/E/2009 al BEJ P.Gr.A., neputând fi formulate cereri noi cu ocazia susţinerii concluziilor pe fondul soluţionării unei anumite cereri.

Pentru toate aceste motive, instanţa a admis cererea contestatoarei privind suspendarea executării silite pornite în dosarul nr.92/E/2009, al BEJ P.Gr.A., până la soluţionarea irevocabilă a contestaţiei la executare.În temeiul art.274 C.pr.civ, instanţa a obligat intimatul Cabinet Individual Avocat A.M., ca parte căzută în pretenţii, la plata sumei de 624,62 lei  cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxe timbru (chitanţă f.97, în sumă de 22,32 lei, reprezentând c-val publicare citaţie, chitanţă f.5 reprezentând taxă timbru în sumă de 194 lei dosar nr.4287/225/2009 primul ciclu procesual, timbru judiciar 5 lei, chitanţă f.33 în sumă de 10 lei, reprezentând taxă timbru dosar nr.4287/225/2009, timbru judiciar 0,3 lei, taxă timbru 388 lei şi timbru judiciar 5 lei, achitate în dosar nr.4287/225/2009 recurs(f.64,65). În ce priveşte cheltuielile privind onorariile avocaţiale achitate de contestatoare, instanţa a constatat că, în chitanţele depuse la dosarul cauzei nu se menţionează numărul de dosar în care a fost acordată asistenţa juridică, astfel încât nu există certitudinea că aceste cheltuieli au fost efectuate în prezenta cauză.

Prin decizia nr.1054/R/14.07.2011 pronunţată de Tribunalul Mehedinti au fost admise recursurile civile formulate de recurentele-intimate A. M., Cabinet Individual Avocat A.M. împotriva sentinţei civile nr.1238/07.03.2011 pronunţată de Judecătoria Dr. Tr. Severin, casata parţial sentinţa, menţinute dispoziţiile sentinţei privitoare la soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale a recurentei-intimate A.M. si trimisa cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond, cu următoarea motivare:

În ceea ce priveşte recursul îndreptat împotriva încheierilor de şedinţă din  datele de 27.01,17.02, 24.02,şi 03.03.2011, motivele invocate nu pot fi primite pentru următoarele considerente;

În privinţa citării cu rea credinţă, cum citarea a fost făcută la adresa indicată de către intimata recurentă (în acest sens vz. dosar 337/101/2011,fil.1) şi cu toate acestea nu s-a îndeplinită nu se poate spune că intimata contestatoare a fost de rea credinţă când a solicitat citarea prin publicitate. Celelalte aspecte privind contradicţiile relevate de către recurentă faţă de precizările anterioare sunt nerelevante.

În ceea ce priveşte amânarea cauzei prin încheierea din data de 17.02.2011, la solicitarea apărătoarei contestatoarei deşi nu era temeinic motivată, tribunalul reţine că sancţiunea care poate fi aplicată în cazul amânării nejustificate constă, eventual, în despăgubiri conform art.1083 C.pr.civ. iar faptul că recurentei i-a fost pus în vedere să depună copiile contractelor de asistenţă nu poate fi apreciat ca fiind o încălcare a principiului imparţialităţii şi egalităţii în drepturi a părţilor cât timp instanţa poate lua diferite măsuri pentru o bună administrare a justiţiei.

Aceleaşi considerente sunt valabile şi pentru criticile aduse încheierii de şedinţă din data de 24.02.2011 cu precizarea că instanţa în faţa căreia se formulează cereri de probatorii are independenţă deplină în a aprecia care  probe sunt utile şi care nu soluţionării cauzei.

Neîntemeiate sunt şi criticile privind încheierea din data de 03.03.2011 întrucât pe de o parte recurentei nu i s-a produs nici un prejudiciu prin punerea în discuţie a cereri de suspendare, faţă de care de altfel s-a luat act de renunţare iar pe de altă parte instanţa de fond a prin apelarea cauzei la ora 11.30 a respectat dreptul la apărare al recurentei şi astfel aceasta a avut posibilitatea să observe înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către executorul judecătoresc.

Întemeiate sunt criticile privind modul de soluţionare a excepţiei tardivităţii contestaţiei la executare care a format obiectul dosarului nr.6851/225/2009.

Aşa cum se observă din cuprinsul dosarului nr.6851/225/2009 contestaţia la executare a fost formulată la data de 13.07.2009 şi a privit dosarele de executare nr.92/E/2009 şi nr.109/E/2009 şi ca principal motiv al anulării formelor de executare a constituit-o faptul că intimata contestatoare nu a ştiut de clauzele contractelor de asistenţă şi că acestea reprezintă de fapt pacte quota litis interzise de lege.

Dacă această contestaţie a privit ambele dosare de executare în mod nelegal instanţa de fond a calificat contestaţia la executare înregistrată sub nr.6851/225/ 2009 ca fiind contestaţie la titlu, în condiţiile în care prin decizia nr.1474/R/ 04. 11.2010 fusese stabilit că cele două contracte de asistenţă fac parte din titlurile ce sunt avute în vedere de art.399 alin. ultim C.pr.civ., contestatorul putând invoca apărări de fond. De altfel aşa cum s-a arătat mai sus contestatoarea a contestat titlul în fondul său şi nu întinderea obligaţiei, aceasta susţinând că nu are obligaţia de a plăti procentul de 10% şi 5% din cele două contracte.

Aşadar în mod greşit instanţa de fond a calificat contestaţia ca fiind contestaţie la titlu aceasta fiind o veritabilă contestaţie la executare iar instanţa de fond avea obligaţia de a verifica, în funcţie de data formulării contestaţiei şi a ultimului act de executare dacă este sau nu formulată în termenul de 15 zile prev.de art.401 C.pr.civ.

Tot în legătură că modul de soluţionare a acestei excepţii tribunalul apreciază că prin nepunerea în discuţia părţilor a disp.art.401 alin.11 C.pr.civ. , instanţa de fond a încălcat principiul oralităţii dar şi al dreptului la apărare întrucât a soluţionat o excepţie fără a da posibilitatea părţilor de a formula apărări în legătură cu acest temei iar aceasta reprezintă motivul de casare prev.de art.304 pct.5 C.pr.civ.

În ceea ce priveşte modul de soluţionare a excepţiei lipsei de obiect tribunalul constată că şi în legătură cu această excepţie instanţa de fond a aplicat în mod greşit legea.

Astfel aşa cum a reţinut şi instanţa de fond în cadrul contestaţii la executare se verifică legalitatea actelor de executare însă în situaţia în care se contestă obligaţia stabilită în titlul executoriu legalitatea actelor de executare este subsecventă motivului principal adică cel privind valabilitatea titlului.

În cauză se constată că titlul executoriu reprezentat de contractul de asistenţă judiciară nr.3/20.01.2009 şi în baza căruia a fost pornită executarea în dosar de executare nr.109/E/2009 a fost desfiinţat prin decizia nr.1732/R/20.12.2010 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi şi prin urmare potrivit art.3715C.pr. civ., executarea silită a încetat. Aşadar,cum contestatoarea a avut drept motiv al contestaţiei faptul că nu are obligaţia de a plăti un anumit procent, instanţa de fond avea obligaţia, dacă era investită cu o astfel de cerere,să constate eventual încetată executarea silită şi nu să anuleze actele de executare.

În ceea ce priveşte fondul  contestaţiei se constată că recursul formulat este întemeiat.

Aşa cum rezultă din cuprinsul contestaţiilor la executare înregistrate sub nr.4287/225/2009 şi nr.6851/225/2009 contestatoarea a contestat actele de executare arătând că a singurele sume pe care ar trebui să le plătească recurentei intimate sunt onorariile de 1000 lei şi respectiv 500 lei precum şi cheltuielile de transport iar toate celelalte sume reprezentate de procentul de 10 % , 5% şi respectiv 1% nu le datorează întrucât nu a ştiut de clauzele contractelor de asistenţă şi că acestea reprezintă de fapt pacte quota litis interzise de lege.

Dacă acestea sunt elementele care ar afecta valabilitatea obligaţiei reţinute în cuprinsul contractelor de asistenţă se constată că judecătorul fondului a analizat obligaţia intimatei contestatoare prin prisma penalităţilor stabilite în cele două contracte, deşi cele două contracte au fost verificate sub aspectul motivelor invocate în cadrul contestaţiilor prin decizia nr.1732/R/ 20.12.2010 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosar 4288/225/2009 şi în condiţiile în care în cadrul contestaţiilor arătate mai sus exceptând motivul necunoaşterii, contestatoarea nu a contestat sub alte aspecte penalităţile stabilite. Se constată de asemenea că judecătorul fondul a calculat cheltuielile de executare, deşi acestea nu au fost contestate.

Mai mult instanţa de fond, deşi contestatoarea nu şi-a precizat contestaţia cu late motive, nu numai că s-a pronunţat şi asupra anumitor aspecte cu care nu a fost investită dar nici nu le-a pus în discuţia părţilor pentru a da posibilitatea acestora să formuleze apărări.

Trebuie precizat că toate aceste aspecte privind nepunerea în discuţia părţilor a aspectelor menţionate şi a depăşirii limitelor investirii sunt motive de recurs (vz.fil.12, parg.1 şi ultimul) şi prin urmare Tribunalul trebuie să se pronunţe asupra acestora.

În cadrul exercitării controlului hotărârilor, instanţa de control verifică în limitele motivelor formulate de părţi sau al celor ce pot fi invocate din oficiu, dacă hotărârile atacate cuprind motivele pe care se sprijină soluţia dispusă ,dacă la pronunţarea acestei soluţii a fost respectată legea şi dacă pe parcursul derulării procesului a fost respectat dreptul părţilor la un proces echitabil. Pentru realizarea dezideratelor de mai sus din cuprinsul hotărârii trebuie să rezulte că instanţa a respectat dreptul părţilor la un proces echitabil,analizat mijloacele de probă încuviinţate şi a aplicat legea la starea de fapt expusă.

În ceea ce priveşte principiul dreptului la un proces echitabil acesta trebuie interpretat în concret,în lumina împrejurărilor specifice fiecărei cauze(Comisia E.D.O. dec.din 26.03.1963, plângerea nr.10000/82). Noţiunea de proces echitabil presupune egalitatea armelor,motivarea hotărârilor,principiul contradictorialităţii, publicitatea dezbaterilor etc.

În ceea ce priveşte principiul contradictorialităţii sarcina judecătorului este de a veghe ca toate elementele susceptibile să soluţioneze soluţionarea pe fond a litigiului să facă obiectul unei dezbateri contradictorii între părţi (cauza Ruiz-Mateos c.Spania ,hotărârea din 23.01.1993).Nerespectând acest principiu se ajunge implicit la încălcarea dreptului la apărare şi al oralităţii şedinţei de judecată.

Faţă de toate acestea constatând că recursul este fondat pentru motivele arătate şi apreciind că sunt întemeiate atât motive ce pot duce la casarea hotărârii cât şi la modificarea cesteia în baza art.312 alin.1 şi 3 C.pr.civ., tribunalul îl va admite şi pentru o judecată unitară sentinţa recurată va fi casată parţial, fiind menţinute dispoziţiile sentinţei privitoare la soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale a recurentei-intimate A.M., iar cauza trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe urmând ca la rejudecare acesta să aprecieze după punerea în discuţia părţilor asupra excepţiei tardivităţii având în vedere că în discuţie este o contestaţie la executare propriu-zisă şi nu o contestaţie la titlu, să se pronunţe asupra excepţiei lipsei obiectului având în vedere decizia nr.1732/R/20.12.2010 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosar 4288/225/2009 şi obiectul contestaţiilor formulate, să se pronunţe asupra legalităţii actelor de executare din dosar de executare nr.92/E/2009 numai în raport de obiectul contestaţiei, cu respectarea art.129 alin.6 şi numai după punerea în discuţia părţilor a tuturor aspectelor şi temeiurilor juridice pe care le apreciază ca fiind incidente în cauză pentru respectarea dreptului la apărare şi a principiului contradictorialităţii .

După casare, cauza a fost înregistrată sub nr. 6639/225/2010*, la data de 02.09.2011.

În prezenta cauză, contestatoarea a depus comunicarea pe care a primit-o de la BEJ P.Gr.A., cu privire la dosarul ex.92/2009, împuternicire avocaţială pentru contestatoare a avocatului S.G., chitanţa privind onorariul de avocat în cuantum de 1000 lei, adresa emisă în dosarul de executare nr. 109/2009 al BEJ P.Gr. A. la data de 29.09.2011, cererile de înfiinţare a popririi formulate de av. A. M. în dosarul nr.92/E/2009, comunicare din 16.09.2011, adresa emisă în dosarul nr. 92/E/2009 al BEJ P.Gr.A., prin care i se aduce la cunoştinţă contestatoarei că s-a înfiinţat poprire la tertul poprit, dovada comunicării, adresa emisă în data de 27.09.2011 în dosar nr. 92/2009 al BEJ P.Gr.A. prin care se comunică contestatoarei suma de bani reţinută în dosarul de executare nr.92/E/2009, dovada comunicării către contestatoare şi decizia civilă nr. 54/R/CA pronunţată la data de 1 iulie 2011 în dosar nr. 2116/101/2011.

Intimata A.M. a depus popriri pe lunile octombrie, noiembrie,  decembrie  2011, de la CJP Mehedinţi,  adresa din data de 16.11.2011 emisă de BEJ P.Gr. A., dovada de primire şi proces-verbal de predare, citaţie din dosar nr.16473/225/2011, încheierea din dosar nr. 4288/225/2009, cerere pentru eliberarea sumei de 1380 lei reprezentând cauţiune, la data de 16.01.2011 a depus lista cheltuielilor de judecată care se ridică la suma de 1699,88 lei, iar după pronunţare, a depus bonuri justificative în acest sens, aflate la filele 80-89 dosar.

La termenul din 30.09.2011, contestatoarea a solicitat suspendarea executării silite pornite în dosarul nr. 92/E/2009 al BEJ P.Gr.A., arătând că titlul executoriu este de 10% din suma de 7400 lei.

In ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării silite in dosarul nr.92/E/2009, instanţa a reţinut următoarele:

In dosarul de executare silita nr.92/E/2011 s-au intocmit acte de executare pentru recuperarea sumei de 13.960,67 lei, incluzând creante si cheltuieli de executare, din care pana in prezent a fost recuperata suma de 9506 lei, asa cum rezulta din adresa emisa de BEJ P.Gr.A. la data de 27.09.2011, depusa la acest termen de judecata de contestatoare.

Potrivit art. 403 din C.P.Civ. până la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune în cuantumul fixat de instanţă, în afară de cazul în care legea dispune altfel.

In cauza nr.4287/225/2009 s-a făcut dovada ca s-a achitat cauţiunea in cuantum de 1380 lei, prin recipisa seria TA nr.0497002/23.06.2009, precum si taxa de timbru aferenta acestei cereri.

Asupra cererii de suspendare a executării silite s-a pronunţat instanţa iniţial prin încheierea de şedinţa din data de 27.07.2009 in dosarul nr.4287/225/2009, încheiere ce a fost casata prin decizia nr.1160/R/28.10.2009 de Tribunalul Mehedinţi, apoi prin sentinţa civ. nr.5993/22.12.2009, ce a fost casata prin decizia nr.522/R/09.04.2010, apoi prin încheierea din 17.06.2010, ce a fost casata prin decizia nr.1474/R/04.11.2010, ulterior prin sentinta civila nr.1238/07.03.2011, ce a fost casata prin  decizia nr.1054/R/14.07.2011.

In toata aceasta perioada a fost executat 68% din valoarea creanţei urmărite, rămânând un rest de 4454,67 lei.

Instanţa constata ca in cauza nu s-a făcut dovada urgentei pentru suspendarea pe viitor a executării.

Fata de cerinţa ca titlurile executorii sa fie aduse la îndeplinire intr-un termen cat mai scurt, în vederea crealizarii drepturilor creditorilor, rezulta ca  masura suspendarii are caracter exceptional, putand fi acordata in acele situatii in care debitorul face dovada ca, prin continuarea acesteia, i s-ar crea grave prejudicii, care nu ar putea fi remediate pe calea intoarcerii executarii silite.

In cauza, contestatoarea nu a justificat prejudiciul grav care i se poate aduce, precum si faptul ca nu poate remedia prejudiciul pe calea intoarcerii executarii silite.

Fata de aceste motive, instanţa a respins cererea de suspendare a executării silite pana la soluţionarea contestaţiei la executare.

Împotriva încheierii din data de 30.09.2011, contestatoarea a formulat recurs ce a fost respins prin Decizia nr.1529/16.12.2011 în dosar nr. 7710/101/2011.

In motivarea cererii de recurs contestatoarea  a arătat că  conform art.403 alin.1 c.pr.civ. până la soluţionarea  contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea  silită, instanţa competentă poate să suspende executarea, dacă se depune o cauţiune în cuantumul fixat  de instanţă, în afară de cazul în care legea dispune altfel.

Instanţa de fond nu a ţinut cont de faptul că, executorul judecătoresc  BEJ P. Gr. A. trebuia să execute în dosarul de executare 92/E/2009, 10% din suma de 76495,62 lei reprezentând drepturile salariale încasate de contestatore, respectiv 7650 lei cu cheltuieli aferente de executare şi nu 13960,67 lei cum s-a menţionat în actele de executare. Executorul judecătoresc a trecut la executarea unei creanţe fără să ţină cont de aspectele invocate mai sus şi fără să respecte reguli elementare privind executarea silită, respectiv fără a emite o somaţie . In dosarul de executare nr. 92/E/2009, se află  adresa RAAN către Cabinet de avocatură al pârâtei, prin care se comunică faptul că s-au  încasat drepturi în cuantum de 76495,62 lei, iar până în prezent pârâta a primit prin poprirea conturilor suma de 9500 lei adică mai mult de 10% din suma de 76495,62 lei .

Al doilea motiv de recurs vizează nemotivarea de către instanţa de fond a încheierii de respingere a cererii ceea ce echivalează cu nulitatea acesteia .

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate raportat la disp. art. 304 c.pr.civ., tribunalul constată că este nefondat şi îl va respinge pentru următoarele considerente :

Suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare cât şi a altei cereri privind executarea silită este reglementată de disp. art. 403 c.pr.civ. care dispune ,, până la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune în cuantumul fixat de instanţă , în afară de cazul în care legea dispune altfel .,,

Această procedură a fost instituită de legiuitor pentru ca, până la soluţionarea contestaţiei la executare să nu se desăvârşească o procedură de executare realizată cu încălcarea prevederilor legii şi are rolul de a preîntâmpina producerea unor prejudicii grave , uneori ireparabile în natură, ce ar putea să fie determinate de continuarea executării ce a fost pornită, în mod vădit, în dispreţul legii.

În cauza de faţă în mod corect instanţa de fond a apreciat că măsura suspendării are caracter excepţional şi faţă de actele de executare întocmite de executor în baza titlului executoriu, aflate la dosarul cauzei, nu se impune suspendarea atâta vreme cât nu s-a făcut dovada că prin continuarea executării s-ar crea grave prejudicii care nu ar putea fi remediate pe calea întoarcerii executării.

Faţă de acestea se reţine că primul motiv de recurs nu este întemeiat cu atât mai mult cu cât suspendarea executării constituie o chestiune incidentă a contestaţiei şi nu un obiect al acesteia, aspectele invocate ca motive de recurs putând fi cercetate pe  fondul contestaţiei la executare .

Nici cel de-al doilea motiv de recurs nu poate fi primit, încheierea recurată cuprinzând motivele de fapt raportate la normele de drept care au format convingerea instanţei, neexistând contradicţie între considerente şi dispozitiv sau între considerente .

Pentru aceste motive s-a apreciat recursul nefondat şi a fost respins.

Judecătoria Drobeta Turnu Severin, prin sentinţa civilă nr. 215 din 13.01.2012, a respins excepţia netimbrarii acţiunii cu privire la capătul de cerere privind întoarcerea executării silite.

A respins ca prematura cererea de restituire a cauţiunii formulata de Cab.de Avocat A.M.

A respins excepţia lipsei de interes formulata de Cab.de Avocat A.M.

A admis excepţia tardivităţii contestaţiei la executare si excepţia lipsei de obiect formulata împotriva actelor de executare din dosarul nr.109/E/2009 al BEJ P.Gr.A.

A respins contestaţia la executare formulata de contestatoarea B.I. împotriva Cabinetului Individual de Avocat A.M., in ceea ce priveşte formele de executare din dosarul nr.109/E/2009 al BEJ P.Gr.A. şi terţii popriţi B.R.D Dr. Tr. Severin, Banca Transilvania, Casa Judeţeană de Pensii Mehedinţi, C.E.C Dr. Tr. Severin

A constatat desfiinţate de drept formele de executare din dosarul nr.109/E/2009 ca urmare a desfiinţării titlului executoriu constând în contractul de asistenta juridica nr.3/20.01.2009.

A dispus întoarcerea executării silite in dosarul nr.109/E/2009, urmând a fi restituita către contestatoare suma de 2400 lei, din care 2000 lei de către intimata Cabinet Individual de Avocat A.M. si 400 lei de către BEJ P.Gr.A.

A respins contestaţia la executare formulata de contestatoare împotriva actelor de executare din dosarul nr.92/E/2009 al BEJ P.Gr.A.

A obligat intimata Cabinet Individual de Avocat A.M. sa achite contestatoarei suma de 1800 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentând onorariu de avocat, iar in ceea ce priveşte restituirea taxelor de timbru contestatoarea poate cere restituirea lor conform art.23, lit. e din legea nr.146/1997.

A respins cererea Cabinetului Individual de Avocat A.M. de plata a cheltuielilor de judecata ca nedovedite.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că:

In dosarele nr.4287/225/2009 si nr.6851/225/2009 contestatoarea B.I. a solicitat anularea  formelor de executare întocmite  de BEJ P.Gr.A. în dosarul nr. 92/E/2009 si nr.109/E/2009, anularea popririi înfiinţate pe conturile de la BRD, Banca Transilvania, Casa Judeţeană de Pensii, întoarcerea executării silite prin restituirea tuturor sumelor încasate si suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare, motivand ca a fost somata sa plătească onorariu de avocat de succes de 10%, respectiv 5%, penalităţi de întârziere, cheltuieli de transport, taxe judiciare, copii xerox,  constituire dosar executare, TVA, in condiţiile in care ştia numai de plata sumei de 1000 lei cu titlu de onorariu, iar clauzele înserate de 10 %, respectiv 5% din valoarea drepturilor câştigate pentru client ca onorariu de succes, aplicat la valoarea tuturor drepturilor si clauza referitoare penalităţile de 1 % din sumă au fost completate ulterior, fără ca contestatoarea sa aibă cunoştinţă despre ele, iar semnătura de pe contracte nu-i aparţine.

Cauza a fost casata pe fond de doua ori, iar prin deciziile de casare nr.522/R/09.04.2010 şi nr.1054/R/14.07.2011 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi s-au stabilit îndrumări obligatorii in dezlegarea problemelor de drept incidente in cauza pentru instanţa de fond, conform art.315 din C.P.Civ.

Conform art.137 C.proc.civ, instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedura care fac de prisos in totul sau in parte cercetarea fondului.

In ceea ce priveşte excepţia netimbrării capătului de cerere privind întoarcerea executării silite, instanţa consideră următoarele:

Capatul de cerere privind intoarcerea executarii silite a fost formulat ca se capat accesoriu de contestatoare in cadrul dosarului nr.6851/225/2009, ce are ca obiect “contestatie la executare”, unde timbrajul a fost stabilit de instanta si platit de contestatoare astfel: 86 lei taxa de timbru achitata cu chitanta nr.4952863/27.07.2009 ( fila 10 dosar), timbru judiciar de 3 lei, 100 lei cu chitanta nr.57709725/09.03.2010 (fila 64 din dosar recurs si suma de 288 lei cu chitanta nr.579178139/11.03.2010 (fila 65 dosar recurs). In ceea ce priveste natura acestei cereri, se aprecieaza ca are o natura evaluabila in bani, ar trebui achitata o taxa de timbru la valoarea cererii, conform art.2, pct.1 din Legea nr.146/1997.

Cu toate acestea, cererea fiind formulata in cadrul unei contestatii la executare, unde potrivit art. 2, alin.2 din legea nr.146/1997  taxa se calculează la valoarea bunurilor a căror urmărire se contestă sau la valoarea debitului urmărit, când acest debit este mai mic decât valoarea bunurilor urmărite, taxa aferentă acestei contestaţii nu poate depăşi suma de 194 lei, indiferent de valoarea contestată, instanţa nu a mai stabilit o alta taxa de timbru separat de suma de 194 lei achitata deja de către contestatoare. Prin urmare, instanţa va respinge capătul de cerere privind excepţia netimbrarii, întrucât in cauza nu sunt incidente prevederile art.20 alin.1 si 2 din Legea nr.146/1997.

In ceea ce priveste cererea de restituire a cautiunii formulata la data de 13.01.2012, instanta considera ca aceasta este prematur formulata, avand in vedere ca potrivit dispozitiilor art.723 ind.1, alin.3 din CPCiv. contestatia la executare pe fond nu este irevocabila, iar intimata poate formula cerere de despagubire in termen de 30 de zile de la data ramanerii irevocabile.

In ceea ce priveste exceptia lipsei de interes in ceea ce priveste dosarul nr.6851/225/2009, instanta se va pronunta in sensul respingerii acesteia, avand in vedere ca dosarul priveste atat contestatia la executare, in care se solicita anularea formelor de executare, cat si intoarcerea executarii silite.

Pentru a fi parte într-o procedură judiciară se impun a fi îndeplinite anumite condiţii, reclamantul trebuind să facă dovada, printre altele, că are un interes juridic, recunoscut şi ocrotit de lege, născut şi actual, personal şi direct (a se vedea în acest sens, spre exemplu, Viorel Mihai Ciobanu, Gabriel Boroi-Drept procesual civil, Curs selectiv, Ed. 3, p. 4; Mihaela Tăbârcă-Excepţiile procesuale în procesul civil, Ed. A II-a, p. 179-186;). Prin urmare, instanţa constata ca la data formulării acţiunii, respectiv 13.07.2009 contestatoarea avea un interes juridic născut, actual, prezent, personal si direct.

In ceea ce priveşte excepţia tardivităţii contestaţiei la executare  formulata împotriva actelor de executare din dosarul nr.109/E/2009, instanţa se va pronunţa in sensul admiterii acesteia, pentru următoarele motive:

In dosarul de executare nr. 109/E/2009 a fost emisa somatia de plata la data de 04.05.2009 pentru suma de 7675,36 lei, ce a fost comunicata contestatoarei la data de 04.05.2009, ora 15,35.

Actele de executare din dosarul nr.109/E/2009 au fost contestate in cadrul actiunii ce formeaza obiectul dosarului nr.6851/225/2009, inregistrat la data de 13.07.2009 pe rolul Judecatoriei Dr.Tr.Severin, dosar ce a fost conexat la dosarul nr.4287/225/2009.

Potrivit deciziilor de casare mentionate mai sus, s-a stabilt irevocabil ca cele doua contestatii formulate impotriva dosarelor de executare nr.92/E/2009 si nr.109/E/2009 sunt contestatii la executare si nu contestatii la titlu, prin urmare in cauza se fac aplicabile dispozitiile art.401 alin.1, lit. c din c.p.civ si nu  cele ale art.401, alin.1 ind.1 din C.P.Civ.

Potrivit art.401 (1) lit. c din c.p.civ. contestaţia se poate face în termen de 15 zile de la data când  debitorul care contestă executarea însăşi a primit somaţia ori de la data când a luat cunoştinţă de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit somaţia sau executarea se face fără somaţie.

Prin urmare, instanţa considera ca in cazul de fata trebuie admisa excepţia tardivităţii contestaţiei la executare formulata împotriva actelor de executare din dosarul nr.109/E/2009.

Cu privire la excepţia lipsei de obiect a contestaţiei la executare formulata împotriva actelor de executare din dosarul nr.109/E/2009, instanţa se va pronunţa in sensul admiterii acesteia, pentru următoarele motive:

Dosarul de executare nr.109/E/2009 s-a format la cererea creditorului Cabinet de Avocat A.M. pentru executarea silita a titlului executoriu reprezentat de contractul de asistenta juridica nr.3/20.01.2009.

Potrivit deciziei nr.1732/R/20.12.2010 pronunţata de Tribunalul Mehedinţi in dosarul nr.4288/225/2009 s-a decis irevocabil ca este nul absolut contractul de asistenta juridica încheiat între reclamanta B.I. si Cabinetul Individual de Avocatura av. A.M. nr.3/20.01.2009, fiind îndeplinite condiţiile de existenta a pactului de „ quota litis”, interzis de art.135 (1) din Statutul profesiei de avocat.

In conformitate cu art.379 ind.1 din C.P.Civ., in cazul in care este desfiinţat titlul executoriu, toate actele de executare efectuate in baza acestui titlu sunt desfiinţate de drept.

Prin urmare, în cazul de fata instanţa nu se mai poate pronunţa asupra legalităţii actelor de executare, acestea fiind desfiinţate de drept, si prin urmare primul capăt al acţiunii din dosarul nr.6851/225/2009 a rămas fară obiect.

In ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei A.M., instanţa nu se va mai pronunţa, întrucât prin decizia nr.1054/R/14.07.2011 a fost menţinuta soluţia sentinţei nr. 1238/07.03.2011 cu privire la soluţionarea acestei excepţii, casarea fiind parţiala.

Pe fondul cauzei, instanta se va pronunta astfel:

In ceea ce priveste contestatia la executare pe fond impotriva actelor de executare din dosarul nr.109/E/2009 instanta considera urmatoarele:

In dosarul de executare nr.109/E/2009 a fost emisa somatie de executare pentru punerea in executare a contractului nr.3/20.01.2009, fiind somata contestatoarea sa achite suma de 7675,36 lei, din care 509,47 lei onorariu de avocat de 500 lei reactualizat pe perioada februarie 2009-mai 2009, 3863,13 lei reprezentand reactualizarea sumei de 3824,781 lei pe aceeasi perioada, suma calculata prin aplicarea procentului de 5% la suma de 76.495,62 lei ( din adresa nr.66/2009 emisa de RAAN), penalitati in suma de 2180,125 lei pe perioada 04.03.2009-30.04.2009, 60 lei cheltuieli pentru hrana, 70,8 lei cheltuieli de transport la Craiova pentru investire cu formula executorie, 68,6 lei cheltuieli de transport la Craiova pentru ridicarea contractului investit cu formula executorie, 8,3 lei taxe judiciare, 0,3 lei timbre judiciare si 3 lei c/val copii xerox si suma de 911,94 lei cheltuieli de executare.

In  conditiile in care titlul executoriu-contractul de asistenta juridica nr.3/20.01.2009 a fost desfiintat prin decizia nr.1732/R/20.12.2010 pronunţata de Tribunalul Mehedinti, in temeiul art.379 ind.1 c.p.civ., instanţa se va pronunţa in sensul constatării ca desfiinţate de drept a actelor de executare din dosarul nr.109/E/2009, neputând sa se pronunţe asupra legalităţii sau temeiniciei actelor de executate.

Prin urmare, se va respinge capătul de cerere privind anularea actelor de executare, ca fiind ramase fără obiect, in condiţiile in care actele de executare sunt desfiinţate de drept prin efectul legii, ca urmare a desfiinţării titlului executoriu.

In ceea ce priveşte capătul de cerere privind întoarcerea executării silite, formulata in dosarul nr.6851/225/2009, instanţa va constata următoarele:

Potrivit adresei emise la data de 29.09.2011 de BEJ P.Gr.A. (fila 53 din dosarul de rejudecare) in dosarul de executare nr.109/E/2009 a fost reţinuta suma de 2400 lei, din care suma de 2000 lei a fost restituita creditoarei, iar suma de 400 lei au reprezentat cheltuieli onorariu de executor.

Art.379 ind.1 din c.p.civ. în cazul în care s-a desfiinţat titlul executoriu, toate actele de executare efectuate în baza acestuia sunt desfiinţate de drept. Dispoziţiile art. 404^1 - 404^3 sunt aplicabile.

Potrivit art. 404^1 din c.p.civ, in toate cazurile în care se desfiinţează titlul executoriu sau însăşi executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia, bunurile asupra cărora s-a făcut executarea urmând a se restitui celui îndreptăţit, iar potrivit art. 404^2 in cazul în care instanţa judecătorească a desfiinţat titlul executoriu sau actele de executare, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeaşi hotărâre, şi asupra restabilirii situaţiei anterioare executării. Dacă instanţa care a desfiinţat hotărârea executată a dispus rejudecarea în fond a procesului şi nu a luat măsura restabilirii situaţiei anterioare executării, această măsură se va putea dispune de instanţa care rejudecă fondul.

Dacă nu s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare executării în condiţiile alin.1 şi 2, cel îndreptăţit o va putea cere instanţei judecătoreşti competente potrivit legii.

In cazul de fata, instanţa considera ca sunt aplicabile dispoziţiile  art.404 ind.2, alin.3 din c.p.civ. Astfel, chiar daca cererea de întoarcere a executării silite este formulata in cadrul unei contestaţii la executare, iar după introducerea ei, prin alta hotărâre judecătoreasca se constata nulitatea absoluta a titlului executoriu, fără a se dispune restabilirea situaţiei anterioare, instanţa poate dispune asupra întoarcerii executării silite in cadrul acestui litigiu, netrebuind a se introduce o alta cerere de întoarcere a executării silite, aşa cum a susţinut intimata.

Prin urmare, instanţa va dispune admiterea cererii de întoarcere a executării silite in dosarul nr.109/E/2009, urmând a fi restituita către contestatoare suma de 2400 lei, din care 2000 lei de către intimata Cabinet Individual de Avocat A. M. si 400 lei de către BEJ P.Gr.A.

In ceea ce priveşte contestaţia la executare formulata în dosarul nr.4287/225/2009, împotriva actelor de executare întocmite in dosarul de executare nr.92/E/2009, instanţa a constatat următoarele:

In dosarul de executare nr.92/E/2009 a fost emisa somatie de executare pentru punerea în executare a contractului de asistenta juridica nr.43/27.05.2008, fiind somata contestatoarea sa achite suma de 13800,67 lei, din care suma 7726,25 lei onorariu de succes, reprezentand suma de 7649,562 lei reactualizata pe perioada 04.03.-01.05.2009, suma calculata prin aplicarea procentului de 10%, suma de 4360,25 lei reprezentand penalitati pe perioada 4.03.2009-30.04.2009, suma de 69,6 lei cheltuieli de transport la Craiova pentru investire cu formula executorie, 69,94 lei cheltuieli de transport la Craiova pentru ridicarea contractului investit cu formula executorie, 8,3 lei taxe judiciare, 0,3 lei timbre judiciare si 3 lei c/val copii xerox si suma de 1563,33 lei cheltuieli de executare.

Potrivit deciziei nr.1732/R/20.12.2010 pronuntata de Tribunalul Mehedinti s-a constatat ca onorariul compus dintr-o suma fixa achitata anticipat de catre reclamanta si una variabila, respectiv procentul de 10% din valoarea bunurilor castigate, cu titlu de onorariu de succes nu reprezinta un pact de “quota litis”, intrucat cota procentuala nu reprezinta totalitatea onorariului si nu se acorda in functie de rezultatul judiciar al cauzei.

Prin urmare, punerea in executare a sumei rezultate din aplicarea procentului de 10% la suma drepturilor castigate de 76.495,62 lei ( mentionate in adresa nr.66/08.04.2009 emisa de RAAN) s-a facut in mod legal, onorariul de succes fiind cuprins in art.2,1 si art.5 din contractul de asistenta, iar in conformitate cu art.31 alin.3 din Legea nr.51/1995, contractul de asistenta juridica, legal incheiat este titlu executoriu, nemaifiind nevoie de pronuntarea unei alte hotarari pentru a conferii  acestei sume caracter executoriu.

Potrivit art.31 (1) din aceeasi lege si art.31 alin.3, teza a II-a pentru activitatea sa profesionala, avocatul are dreptul la onorariu si la acoperirea tuturor cheltuielilor facute in interesul procesual al clientului sau. Restantele la onorarii si la alte cheltuieli efectuate de avocat in interesul procesual al clientului se recupereaza potrivit dispozitiilor statutului profesiei.

In alin.2 se mentioneaza ca modul de administrare a sumelor preluate de avocat de la client pentru cheltuieli procesuale in interesul sau, va fi stabilit prin conventia dintre avocat si client, in conditiile prevazute de statutul profesiei.

In contractul de asistenta juridica s-a prevazut la art.2 si 5 ca onorariul de succes in cuantum de 10% din valoarea drepturilor salariale castigate va fi achitat la data executarii hotararii de catre RAAN ( data platii prin executare silita sau de buna voie), iar in caz de nerespectare a termenului se vor percepe penalitati de intarziere de 1% din suma pe zi de intarziere si se va trece la executare silita.

In ceea ce priveste penalitatile de intarziere, acestea au fost cuprinse in contract la art.2.2, clauza fiind insusita de contestatoare prin semnatura. Prin urmare si aceasta clauza fiind cuprinsa in contractul de asistenta juridica, are caracter executoriu.

Mai mult, se constata ca in cadrul contestatiei la executare onorariul de succes de 10% si penalitatile de intarziere de 1% nu au fost contestate decat sub aspectul necunoasterii lor, nefiind contestate sub alte aspecte, asa cum a stabilit irevocabil si decizia de recurs nr.1054/R/14.07.2011.

Celelalte sume, respectiv cheltuielile de transport, reactualizarea sumelor, precum si cheltuielile de executare nu au fost contestate in cadrul actiunii ce face obiectul dosarului nr.4287/225/2009.

Fata de cele de mai sus, instanţa va dispune respingerea contestaţiei la executare formulata de contestatoare împotriva actelor de executare din dosarul nr.92/E/2009 al BEJ P.Gr.A., menţinând ca valabile actele de executare întocmite pentru suma totala de 13.800,67 lei.

In ceea ce priveşte  cheltuielile de executare efectuate de contestatoare in cauza, instanta va considera ca acestea trebuie puse in sarcina intimatei, numai in proportia admiterii actiunii sale, in masura dovedirii lor, potrivit art.274-276 CPCiv.

Instanţa nu se va pronunta in ceea ce priveste obligarea intimatei la plata taxelor de timbru, întrucat contestatoarea are posibilitatea solicitarii restituirii lor, proportional, potrivit art.23 lit. e din Legea nr.146/1997, dupa ramanerea irevocabila a hotararii.

In ceea ce priveste sumele achitate cu titlu de onorariu de avocat, se constata ca la dosar au fost depuse chitante in original si in copie privind achitarea unor sume de bani, instanta urmand a tine cont numai de cele depuse in original, astfel: suma de 200 lei din chitanta nr.137/24.06.2009 si suma de 300 lei din chitanta nr.9/24.06.2009 (file 29 si 30 din dosarul nr.4287/2258/2009), suma de 1000 lei din chitanta nr.175/18.08.2009 din dosarul nr.6532/101/2009, suma de 100 lei din chitanta nr.11/17.07.2009 si 1000 lei din chitanta nr.102/06.05.2009 (fila 142 si 143 dosar nr. 6639/225/2010) si suma de 1000 lei din chitanta nr.110/30.09.2011 (fila 52 din dosarul nr.6639/225/2010*/2011), în total cu titlu de onorariu de avocat a fost achitata suma de 3600 lei. Instanta nu a tinut cont de chitanta nr.222/22.10.2010 in suma de 1000 lei, intrucat nu a fost depusa in original.

Cum in cazul de fata sumele au fost achitate pentru doua dosare de executare, conexate, din care intr-unul au fost constatate ca desfiintate de drept actele de executare, iar in celalalt a fost respinsa contestatia la executare, instanta va obliga intimata Cabinet Individual de Avocat A.M. sa achite contestatoarei suma de 1800 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentând onorariu de avocat.

In ceea ce priveşte cererea Cabinetului Individual de Avocat A.M. de plata a cheltuielilor de judecata instanta se va pronunta in sensul respingerii acestora ca nedovedite.

Astfel, in dosarul nr.6532/101/2009 chitanţele in suma de 2,4 lei, 3 lei, 1 leu sunt depuse in copie xerox (file 40), in dosarul nr.6639/225/2010 chitanţele de 4,5 lei, 4,5 lei sunt in copie xerox, la fel si cele 4 bonuri de achiziţionare combustibil depuse sunt in copie xerox. (file 151-153).

De asemenea, nu s-a ţinut cont de taxele de timbru achitate pentru eliberarea certificatelor de grefa, serviciul fiind taxat la solicitarea intimatei, motiv pentru care nu se justifica punerea acestor cheltuieli in sarcina contestatoarei.

La dosarul cauzei au fost depuse de către intimata chitantele in original, insa dupa pronunţarea hotărârii, astfel ca instanţa nu a ţinut cont de ele.

Prin cererea adresată instanţei la data de 05.03.2012, intimaţii A. M. şi Cabinet Individual de Avocatură A.M. au formulat  cerere de îndreptare a erorii materiale strecurată în dispozitivul şi considerentele sentinţei civile nr. 215/2012 pronunţată  de Judecătoria Dr. Tr. Severin în dosarul  nr.  6639/225/2010*.

 În motivarea cererii, au arătat  că  deşi  în practicaua hotărârii, instanţa  a reţinut în mod corect că au solicitat cheltuieli de judecată, inclusiv taxe judiciare de timbru (acestea  fiind  depuse cu  listă  la  dosarul  acuzei la  ora  10.40, iar documentele justificative după pronunţare, la ora 13.30) în considerente se menţionează în mod eronat că nu s-a dovedit cuantumul cheltuielilor de judecată  efectuate  în cauză.

 Au  precizat că taxele  judiciare de timbru  se găsesc în original la  fiecare din dosarele  ataşate, respectiv:chitanţa  nr. 74594 (40) în sumă  de 97  lei  la  fila  50 în dosarul  nr. 6639/225/2010 recurs, chitanţa nr. 74597 (41) în sumă  de 4 lei la  fila  nr. 51 în dosar  nr. 6639/225/2010 recurs şi  timbre judiciare de 0,3 lei, chitanţa nr.671383 (22) în sumă de 4 lei la fila 67 în dosar nr.  5388/101/2010 şi  timbre  judiciare de 0,3 lei, chitanţa  nr. 671382 (21) în sumă  de 4 lei la  fila  68 în dosar nr.5388/101/2010, chitanţa nr. 522233 (31) în sumă  de 5 lei la  fila 30 în dosar nr.  6532/101/2009 recurs.

Ca urmare a acestei  erori  materiale, constând  în neobservarea chitanţelor care  confirmă plata  taxelor  judiciare  de timbru aflate  în original la  dosarele  ataşate, prin dispozitiv s-a respins în totalitate cererea de acordare a  cheltuielilor de judecată ca nedovedite, ori ele  sunt  dovedite cel  puţin pentru  cuantumul de 114,6 lei. 

La acestea se adaugă taxele judiciare de timbru şi timbrele judiciare achitate, astfel la filele 19,20 şi 21 din dosar nr. 6639/225/2010, recurs al  Tribunalului  Mehedinţi se află  cererea şi chitanţele de plată  pentru  două  file  certificate  în conformitate.

În fine, solicită să se constate că menţiunea din primul aliniat fila  30 al  considerentelor  hotărârii în sensul  că  „în ceea ce priveşte cererea Cabinetului  individual de avocat A.M. de plată a cheltuielilor de judecată instanţa se va pronunţa în sensul respingerii acestora ca nedovedite” reprezintă o eroare  materială, respectiv o omisiune, în sensul disp. art. 281 alin. 1 CPC, cu  consecinţa  respingerii  în mod  greşit  a cererii  privind acordarea cheltuielilor  de judecată (taxe judiciare  de timbru şi  timbre  judiciare),  astfel că pe  care  de consecinţă urmează să se îndrepte şi eroarea materială din dispozitiv, deci  să  se admită cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 1192,2 lei, dar şi cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligat intimatul Cabinet de avocat, conform disp.  art. 274 şi  276 CPC.

Judecătoria Drobeta Turnu Severin, prin încheierea din camera de consiliu din 08.03.2012 a respins ca neîntemeiată cererea de îndreptare a erorilor materiale strecurate în considerentele şi în dispozitivul sentinţei civile nr. 215/2012, cerere formulată de intimaţii A.M. şi Cabinet Individual de Avocatură A. M.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond constată şi reţine că:

Prin sentinţa civilă nr. 215/13.01.2012, pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul nr.6639/225/2010*, soluţionându-se pe fond contestaţia la executare formulată de contestatoarea B.I., în contradictoriu cu intimaţii A.M., Cabinet Individual Avocat A.M., terţii popriţi BDR Dr. Tr. Severin, Banca Transilvania, C.J.P. Dr. Tr. Severin şi C.E.C. Dr. Tr. Severin, instanţa a obligat intimatul Cabinet Individual Avocat la plata sumei de 1.800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea contestatoarei, cererea intimatului Cabinet Individual Avocat cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată fiind respinsă ca nedovedită.

Potrivit  dispoziţiilor art.281 alin. 1 CPC, instanţa reţine că erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere”.

S-a constatat că aceasta excede domeniului restrâns de aplicare a art. 281 alin. 1 c.p.civ., în cauză nefiind vorba de erori sau omisiuni cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau  de calcul.

Instanţa reţine că de principiu, în categoria erorilor materiale nu pot fi  incluse erorile ce vizează fondul cauzei, cm ar fi cele referitoare la natura si întinderea drepturilor părţilor (petitul vizând cheltuielile de judecată reprezentând o cerere accesorie în dosar, care se analizează pe fon, întocmai ca orice capăt de cerere, în raport de dispoziţiile legale incidente şi de probele administrate cu referire la acest aspect), erori care se încadrează aşadar în categoria erorilor de judecată, ce nu pot fi îndreptate decât prin exercitarea cailor de atac prevăzute de Codul de procedura civilă.

Ca atare, chestiunea dacă instanţa a stabilit în mod corect suma de 1.800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la care a obligat intimatul Cabinet de Avocat sau dacă, dimpotrivă, a respins în mod corect cererea intimatului de acordare a  cheltuielilor de judecată solicitate, nu poate face obiectul unei cereri de îndreptare a unor pretinse erori materiale, ci doar obiectul unei cereri de recurs, în cadrul căreia persoana interesată îşi poate valorifica drepturile.

Nu în ultimul rând, instanţa reţine că greşelile asupra numelui părţii sau greşelile materiale, care pot sta la baza îndreptării unei hotărâri, nu vizează situaţia în care, prin remediere, s-ar schimba chiar soluţia dispusă de instanţa cu privire la capătul de cerere privind cheltuielile de judecată, întrucât aşa cum s-a arătat anterior, astfel de greşeli nu pot fi îndreptate decât pe calea controlului judecătoresc, prin exercitarea căilor de atac prevăzute de codul de procedură civilă.

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Drobeta Turnu Severin, la data de 02.03.2012 sub nr.6639/225/2010*, petenta intimată A.M. în nume propriu şi ca reprezentant al Cabinet Individual Avocat A.M. a solicitat în contradictoriu intimata contestatoare B.I. şi intimaţii terţi popriţi, Banca Română de Dezvoltare-Drobeta Turnu Severin, Banca Transilvania-Drobeta Turnu Severin, Casa Judeţeană de Pensii Mehedinţi şi C.E.C Drobeta Turnu Severin, să se dispună completarea dispozitivului sentinţei civile nr. 215 din 13.01.2012 pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, urmând ca prin hotărârea ce o va pronunţa instanţa să soluţioneze contestaţia la executare îndreptată împotriva intimatei A.M. şi cererea accesorie privind obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimata A.M. pentru apărare în acest dosar.

În motivarea acţiunii, petenta intimată A.M. a arătat faptul că în rejudecare după casarea cu trimitere instanţa nu s-a pronunţat asupra contestaţiei la executare îndreptată împotriva intimatei A.M., omisiune care rezultă din considerentele şi dispozitivul hotărârii unde lipsesc orice menţiuni referitoare la acest capăt de cerere al contestaţiilor care au format obiectul dosarelor nr. 4287/225/2009 şi 6851/225/2009. Astfel, prin Decizia de casare nr. 1045/R/20011 a fost casată parţial sentinţa civilă nr. 1238/2011 şi au fost menţinute dispoziţiile acestei sentinţe doar în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a recurentei intimate A.M., dar nu şi soluţia dată de instanţă contestaţiei la executare îndreptată împotriva intimatei A.M., care a fost casată cu trimitere spre rejudecare.

Instanţa de fond învestită cu soluţionarea dosarului nr. 6639/225/2010* trebuia să se pronunţe asupra tuturor cererilor din dosar, exceptând această excepţie care a trecut în puterea lucrului judecat.

 A menţionat faptul că, contestaţiile care au format obiectul dosarelor nr.4287/225/2009 şi 6851/225/2009 s-au judecat în contradictoriu cu intimata A. M., contestatoarea înţelegând să o cheme în judecată distinct, faţă de Cabinet Individual Avocat A.M., astfel cum reiese din cererile de chemare în judecată şi cum s-a reţinut de către toate instanţele de fond şi cele din recurs.

 Prin urmare, în rejudecare după casare  instanţa trebuia să se pronunţe asupra acestui capăt de cerere principal şi să respingă contestaţia introdusă împotriva intimatei A.M. ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar ca urmare a constatării culpei procesuale să soluţioneze cererea accesorie şi să oblige contestatoarea B.I. la plata cheltuielilor de judecată către intimat A. M.  şi  deşi instanţa a reţinut în mod corect la fila 26 alineat antepenultim că prin Decizia nr. 1954/R/2011 a fost menţinută soluţia sentinţei civile  nr.1238/2011 cu privire la soluţionarea doar  acestei excepţii şi nu se va pronunţa asupra ei, omis să se pronunţe asupra contestaţiei la executare formulată în contradictoriu cu intimata A.M.

 Faţă de faptul că la momentul soluţionării cererii având ca obiect completare dispozitiv se regăsesc la dosar toate documentele justificative privind cheltuielile de judecată, în original însoţită de lista acestora defalcată pentru intimata  A.M. şi  Cabinet Individual  Avocat  A.M., a solicitat completarea hotărârii şi în ceea ce priveşte cererea accesorie  privind cheltuielile de judecată formulată de intimata A.M. şi obligarea contestatoarei la plata sumei de 476,95 lei.

În drept a invocat dispoziţiile art. 2812, art. 2812a şi următoarele Cod procedură civilă.

Judecătoria Drobeta Turnu Severin, prin sentinţa civilă nr. 2298 din 29.03. 2012 a respins cererea de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 215/2012 pronunţată în dosarul nr.6639/225/2010* formulată de petenţii intimaţi A.M. şi Cabinet Individual  Avocat  A. M.

 Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a constatat că:

Prin sentinţa civilă nr.215/13.01.2012 pronunţată în dosarul nr.6639/225/2010*, instanţa de fond a respins exceptia netimbrarii actiunii cu privire la capatul de cerere privind intoarcerea executarii silite, a respins ca prematura cererea de restituire a cautiunii formulata de Cab.de Avocat A. M., a respins exceptia lipsei de interes formulata de Cab.de Avocat A.M., a admis exceptia tardivitatii contestatiei la executare si exceptia lipsei de obiect formulata impotriva actelor de executare din dosarul nr.109/E/2009 al BEJ P. Gr.A.,a respins contestatia la executare formulata de contestator B.I. impotriva Cabinetului Individual de Avocat A.M., in ceea ce priveste formele de executare din dosarul nr.109/E/2009 al BEJ P.Gr.A., a constatat desfiintate de drept formele de executare din dosarul nr.109/E/2009 ca urmare a desfiintarii titlului executoriu constand in contractul de asistenta juridica nr.3/20.01.2009. De asemenea, a dispus intoarcerea executarii silite in dosarul nr.109/E/2009, urmand a fi restituita catre contestatoare suma de 2400 lei, din care 2000 lei de catre intimata Cabinet Individual de Avocat A.M. si 400 lei de catre BEJ P. Gr.A. A respins contestatia la executare formulata de contestatoare impotriva actelor de executare din dosarul nr.92/E/2009 al BEJ P.Gr.A., şi a obligat intimata Cabinet Individual de Avocat A.M. sa achite contestatoarei suma de 1800 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, şi a respins cererea Cabinetului Individual de Avocat A.M. de plata a cheltuielilor de judecata ca nedovedite.

 Prin decizia nr.1054/R/14.07.2011 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr. 6639/225/2010, s-a casat parţial sentinţa civilă nr.1238/07.03.2011 pronunţată de Judecătoria Dr.Tr.Severin, s-au menţinut dispoziţiile sentinţei cu privire la soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale a intimatei A.M., şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond. 

Astfel, în ceea ce priveşte susţinerile petentei intimate conform cărora în rejudecare după casare, instanţa de fond ar fi trebuit să respingă contestaţia introdusă împotriva intimatei A.M. ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, nu pot fi reţinute de către instanţă deoarece prin decizia nr.1054/R/14.07.2011 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr. 6639/225/2010 s-au menţinut dispoziţiile sentinţei civile nr. 1238/07.03.2011 cu privire la soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei A.M., ceea ce evident implică şi menţinerea soluţiei corelative admiterii excepţiei, respectiv a respingerii contestaţiei la executare formulată în contradictoriu cu intimata A.M., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, astfel cum instanţa de fond s-a pronunţat prin sentinţa civilă nr.1238/07.03.2011 în ciclul procesual anterior. 

A solicitat din nou respingerea contestaţiei la executare formulată în contradictoriu cu intimata A.M., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, înseamnă a încălca puterea de lucru judecat a deciziei instanţei de control judiciar şi dispoziţiile art. 315 C.proc.civ., cu privire la statuarea instanţei de recurs asupra modului în care a fost soluţionată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei A.M. şi a soluţiei corelative de respingere a  contestaţiei la executare, formulată împotriva intimatei A.M., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

De altfel, şi instanţa de fond în considerentele sentinţei civile nr.215/13.01.2012 pronunţată în dosarul nr. 6639/225/2010*, a arătat că „în ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a intimatei A.M., instanta nu se va mai pronunta, intrucat prin decizia nr.1054/R/14.07.2011 a fost mentinuta solutia sentintei nr.1238/07.03.2011 cu privire la solutionarea acestei exceptii, casarea fiind partiala”.

În ceea ce priveşte completarea sentinţei cu privire la cererea accesorie privind  obligarea contestatoarei B.I. la plata cheltuielilor de judecată către intimata A.M., astfel cum a fost nuanţată prin precizarea depusă la dosar la data de 29.03.2012, prin care s-a solicitat obligarea la plata cheltuielilor de judecată până la data de 14.07.2011, respectiv până la momentul la care excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei A.M. a fost soluţionată irevocabil, instanţa consideră neîntemeiate şi aceste solicitări.

Astfel, instanţa a fost sesizată cu o cerere de completare a  dispozitivului  sentinţei civile nr. 215/2012 pronunţată în dosarul nr. 6639/225/2010*, în condiţiile art. 2812 Cod procedura civila, care dispune ca, daca prin hotărârea data instanţa a omis sa se pronunţe asupra unui capat de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotararii in acelasi termen in care se poate declara, dupa caz, apel sau recurs impotriva acelei hotarari, iar, in cazul hotararilor date in fond dupa casarea cu retinere, in termen de 15 zile de la pronuntare.

Având în vedere că, prin decizia nr.1054/R/14.07.2011 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr. 6639/225/2010, s-a casat parţial sentinţa civilă nr.1238/07.03.2011 pronunţată de Judecătoria Dr. Tr. Severin, şi s-au menţinut dispoziţiile sentinţei cu privire la soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale a intimatei A.M., aceasta nu mai avea calitate procesuală pasivă în cauza ce a format obiectul dosarului 6639/225/2010*, astfel încât nu se mai impunea conceptarea sa ca şi parte în rejudecarea cauzei după casare.

Este adevărat că în practicaua sentinţei civile nr.215/13.01.2012 pronunţată în dosarul nr. 6639/225/2010*, A.M. apare în calitate de intimată, însă faţă de dispozitivul deciziei nr.1054/R/14.07.2011, aceasta nu mai avea nicio calitate în cauză. Cum parte în dosar era şi Cabinet Individual Avocat  A. M., persoana fizică A.M. a reprezentat în cauză interesele Cabinetului Individual  de Avocat.

 Avocat A.M. a solicitat în practicaua sentinţei civile nr. 215/13.01.2012 obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată, însă nu le-a defalcat în faţa instanţei la susţinerea concluziilor pe fond, ca fiind solicitate parţial în numele Cabinetului Individual de Avocat şi parţial în numele persoanei fizice.

Pe de altă parte, în dosarul nr. 6639/225/2010* petenta intimată A.M. în nume propriu şi ca reprezentant al Cabinet Individual Avocat A.M. a depus la data de 16.01.2012 la dosarul cauzei înscrisuri în original privind justificarea cheltuielilor de judecată (f. 80-89), în condiţiile în care dezbaterile au fost închise în şedinţa publică din data de 13.01.2012.

Astfel, deşi se arată în motivarea cererii de completare că înscrisurile privind justificarea cheltuielilor de judecată sunt depuse în original la momentul soluţionării cererii de completare, instanţa reţine că şi soluţionarea propriu-zisă a cererii de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 215/2012 se raportează tot la momentul procesual al pronunţării sentinţei civile a cărei completare se solicita, dată la care intimata nu depusese dovezi ale cheltuielilor efectuate.

Împrejurarea ca legiuitorul a pus la îndemână părţii mijlocul procesual al completării hotărârii nu o îndreptăţeşte sa procedeze la administrarea altor dovezi in afara celor deja aflate la dosarul cauzei la data pronunţării sentinţei civile, pe calea acestei proceduri instanţa nefăcând altceva decât sa procedeze la completarea propriei sale hotărâri in caz de minus petita, pe temeiul probelor deja administrate.

Cererea de completare fiind  formulată de petenta intimată A.M. în nume propriu şi ca reprezentant al Cabinet Individual Avocat  A.M., instanţa reţine că, prin precizarea depusă la dosar la data de 29.03.2012 se solicită şi cealaltă jumătate din cheltuielile de transport efectuate în dosarele 5388/101/2010 şi 6639/225/2010 rejudecare şi în recurs (cheltuieli care au fost divizate între persoana fizică A.M. şi Cabinet Individual Avocat A.M., jumătate sau proporţional conform decontului aflat la dosar f.78-89), deşi prin sentinţa civilă nr.215/13.01.2012 pronunţată în dosarul nr. 6639/225/2010*, instanţa de fond a respins cererea Cabinetului Individual de Avocat A.M. de plata a cheltuielilor de judecata ca nedovedite.

Astfel cheltuielile efectuate în numele Cabinetului în nici un caz nu mai pot fi din nou analizate în cadrul procedurii de completare a sentinţei menţionate, pe baza unor înscrisuri depuse la dosarul cauzei după închiderea dezbaterilor, asupra acestora pronunţându-se instanţa de fond,  şi cu atât mai mult asupra unui nou capăt de cerere prin care se solicită în favoarea persoanei fizice o parte din aceste cheltuieli, aceasta având posibilitatea solicitării cheltuielilor efectuate până la momentul la care excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei A.M. a fost soluţionată irevocabil, pe cale separată.

Împotriva sentinţei civile nr. 215 din 13.01.2012 pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin a formulat recurs în termen legal, intimata A.M., în nume propriu şi ca reprezentant al Cabinetului Individual A.M., criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Susţine ca prim motiv de recurs că instanţa de fond nu a soluţionat contestaţia la executare îndreptată împotriva intimatei A.M., precizând că contestaţia la executare ce formează obiectul dosarelor nr. 4287/225/2009 şi nr. 6851/225/2009 s-a judecat în contradictoriu cu intimata A.M., contestatoarea înţelegând să o cheme în judecată distinct, faţă de Cabinet individual de avocat A.M., cum rezultă din cererile de chemare în judecată şi cum au reţinut toate instanţele care s-au pronunţat pe fond şi în recurs în cei 3 ani de când se judecă.

Prin al doilea motiv de recurs precizează că instanţa s-a pronunţat greşit pe excepţia de netimbrare a cererii de întoarcere a executării silite, hotărârea fiind dată cu încălcarea, respectiv aplicarea greşită a legii, dar şi contradictorie. Solicită în conformitate cu disp. art. 20 alin.5 din legea nr. 146/1997 să se constate că la fond taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal corespunzător fiecăruia din capetele de cerere şi să fie obligată intimata contestatoare la plata taxelor judiciare de timbru aferente.

Al treilea motiv de recurs vizează soluţia dată de instanţa de fond cu privire la cererea de întoarcere a executării în dosar nr.109/E/2009, raportat la soluţia dată excepţiei de tardivitate care a fost admisă, dar şi în ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes şi lipsei de obiect. Susţine că din moment ce a admis excepţia de tardivitate a contestaţiei la executare formulată împotriva actelor de executare din dosar nr. 109/E/2009, instanţa nu mai putea analiza nici o altă excepţie în acest dosar şi cu atât mai puţin cererea de întoarcere a executării. Conform disp. art. 137 cod procedură civilă, admiterea excepţiei de tardivitate face de prisos cercetarea fondului.

Prin al IV-lea motiv de recurs arată că hotărârea este contradictorie în ceea ce priveşte soluţionarea cererii de întoarcere a executării, iar instanţa a încălcat principiul imparţialităţii. Arată că o cerere de întoarcere a executării nu poate fi apreciată ca fiind formulată în cadrul contestaţiei la executare când este vorba de plata taxei judiciare de timbru aferentă acestei cereri (deşi şi în această situaţie se plăteşte taxa judiciară de timbru la valoarea pentru care se solicită întoarcerea) şi când trebuie să aibă soarta contestaţiei la executare (adică să fie respinsă), iar în acelaşi timp nu se poate aprecia că este formulată pe cale principală când e vorba de admiterea ei, eludând astfel plata taxei judiciare de timbru, dar şi soluţia de respingere.

Al V-lea motiv de recurs se referă la ordinea greşită în care au fost soluţionate excepţiile ridicate în acest dosar, cu consecinţa pronunţării unor soluţii greşite atât în ceea ce priveşte excepţiile, cât şi în ceea ce priveşte fondul, hotărârea fiind dată cu aplicare greşită a legii.

Prin al VI-lea motiv de recurs, arată că instanţa nu s-a conformat deciziei de casare nr.1054/R/2011, care era obligatorie pentru judecătorul de fond, conform disp. art. 315 c.pr. civ. şi care este în sensul că eventual instanţa de fond în rejudecare să constate încetată executarea în dosar nr. 109/E/2009 (la fila 22 alin. antepenultim), deci doar dacă nu admite excepţia de tardivitate, ori admiţând excepţia de tardivitate instanţa nu se mai putea pronunţa deloc asupra actelor de executare în acest dosar.

Prin al VII-lea motiv de recurs precizează că instanţa a schimbat natura şi înţelesul vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecăţii, a încălcat principiile disponibilităţii şi imparţialităţii la soluţionarea cererii de întoarcere a executării şi a acordat mai mult decât s-a cerut.

Solicită să se aibă în vedere modul contradictoriu şi incoerent în care instanţa motivează soluţia dată tuturor capetelor contestaţiei la executare care priveşte actele de executare din dosar nr.109/E/2009, raţionamentul logico-juridic al instanţei care nu respectă normele de procedură şi principiile dreptului procedural civil.

Al VIII-lea motiv de recurs vizează modul greşit în care instanţa de fond a soluţionat cererea contestatoarei privind acordarea cheltuielilor de judecată, cu încălcarea şi chiar în dispreţul legii. Arată că temeiul de drept al acordării cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală, respectiv art. 274 cod procedură civilă.

Prin al IX-lea motiv de recurs susţine că în mod eronat i-a fost respinsă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată în ceea ce o priveşte, instanţa apreciind că nu au fost dovedite. Chiar dacă documentele justificative au fost depuse după pronunţare, instanţa trebuia să le ia în considerare, deoarece la dosar existau chitanţele în original  pentru taxele judiciare de timbru plătite în recursuri.

În concluzie, arată că solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii în sensul respingerii contestaţiei la executare, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată conform listei şi documentelor justificative aflate la dosar, admiterea excepţiei de netimbrare a cererii de întoarcere a executării şi anularea ei ca netimbrată; în cazul în care veţi respinge excepţia solicită respingerea cererii de întoarcere a executării, soluţionarea corectă a excepţiilor în ordinea rezultată din lege şi din practica judiciară cu consecinţa modificării hotărârii, respingerea cererii contestatoarei de acordare a cheltuielilor de judecată şi exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată în totalitate ori micşorarea cheltuielilor de judecată.

Mai solicită anularea menţiunii „constată desfiinţate de drept formele de executare din dosarul nr.109/E/2009 ca urmare a desfiinţării titlului executoriu constând în contractul de asistenţă juridică nr. 3/20.01.2009.

Intimaţii A.M. şi Cabinet Individual de Avocatură A.M. au formulat recurs şi împotriva  încheierii din camera de consiliu din 08.03.2012 prin care s-a respins ca neîntemeiată cererea de îndreptare a erorilor materiale strecurate în considerentele şi în dispozitivul sentinţei civile nr. 215/2012.

Susţine că instanţa a respins cererea în mod eronat, sub ambele petite, apreciind că nu se aplică dispoziţiile art. 281 c. pr. civ.

La pct.1 al cererii a solicitat îndreptarea erorilor materiale, respectiv omisiuni şi de calcul strecurate în considerentele şi în dispozitivul sentinţei civile nr. 215/2012 pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în acest dosar la data de 13.01.2012.

Cererea de acordare a cheltuielilor de judecată a fost respinsă în totalitate ca urmare a erorii materiale constând în neobservarea chitanţelor care confirmă plata taxelor judiciare de timbru aflate în original la dosarele ataşate. Aceasta reprezintă o eroare materială, o omisiune, respectiv o greşeală de calcul, astfel, cum prevede art. 281 alin.1 cod procedură civilă,cel puţin în partea care se referă la „orice alte erori materiale” ci nu o greşeală de judecată cum greşit consideră instanţa.

La pct. 2 al cererii a solicitat instanţei ca din oficiu să îndrepte erorile materiale, respectiv de calcul care privesc suma acordată contestatoarei drept cheltuieli de judecată, ca urmare a neobservării tuturor actelor din dosar şi confundării datelor esenţiale, această cerere ar fi putut excede domeniului restrâns de aplicabilitate a disp. art. 281 cod pr.civ. dacă am fi solicitat să se modifice proporţia care a fost stabilită de instanţa de fond la o jumătate, apreciindu-se că au fost două dosare de executare, însă noi am cerut să se modifice doar cuantumul, păstrându-se proporţia.

Un al doilea motiv de recurs este acela că instanţa nu a observat că cererea se încadrează în disp. art. 281 cod procedură civilă, pentru că se referă la erori materiale, respectiv la omisiuni, deci a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii.

Prin al treilea motiv de recurs se arată că hotărârea este contradictorie, deoarece instanţa respinge cererea ca neîntemeiată, ci nu ca nefondată, apreciind că nu sunt aplicabile disp. art. 281, în această situaţie  trebuia să respingă cererea ca nefondată.

Al IV-lea motiv de recurs vizează faptul că instanţa a încălcat principiul imparţialităţii şi egalităţii părţilor.

În concluzie, solicită admiterea recursului, modificarea încheierii, iar pe fond să se admită în totalitate sau în parte cererea de îndreptare eroare materială.

Intimata A.M., în nume propriu şi ca reprezentant al Cabinetului Individual Avocat A.M. a formulat recurs împotriva sentinţei civile nr. 2298 din 29.03. 2012 prin care s-a respins cererea de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 215/2012 pronunţată în dosarul nr.6639/225/2010* formulată de petenţii intimaţi A.M. şi Cabinet Individual Avocat A.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Susţine ca prim motiv de recurs faptul că hotărârea încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr.1054/R/2011, apreciind în mod eronat că instanţa de recurs s-ar fi pronunţat şi în ceea ce priveşte menţinerea soluţiei de respingere a contestaţiei la executare formulată în contradictoriu cu intimata A. M.

Al doilea motiv vizează faptul că instanţa nu s-a pronunţat pe cererea de completare în ceea ce priveşte soluţionarea contestaţiei la executare îndreptată împotriva intimatei A.M.

Mai arată că hotărârea este contradictorie şi că instanţa a respins în totalitate cererea în mod eronat, apreciind că nu este întemeiată, deşi în considerente a invocat autoritatea de lucru judecat şi că ar fi a doua cerere, acesta fiind încă un aspect al contrarietăţii hotărârii.

Arată că instanţa a încălcat şi a aplicat în mod greşit legea.

Solicită admiterea recursului, modificarea sentinţei, iar pe fond admiterea în totalitate sau în parte a cererii de completare sub ambele petite.

Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate raportat la disp. art. 304 c.pr.civ precum şi în conformitate cu disp.art.304 indice 1 c.pr.civ., tribunalul reţine următoarele :

Instanţa de recurs a fost investită cu soluţionarea a trei recursuri îndreptate împotriva sentinţei pronunţate în contestaţia la executare , încheierii prin care s-a respins cererea de îndreptare eroare materială şi sentinţei prin care s-a respins cererea de completare dispozitiv, recursuri ce sunt formulate de către intimata A.M. atât în nume propriu cât şi ca reprezentant al Cabinetului Individual Avocat A.M.

În ceea ce priveşte recursul formulat de către A.M. (persoană fizică) împotriva sentinţei civile 215/13 ianuarie 2012 tribunalul reţine că acesta este inadmisibil atâta vreme cât prin sentinţa civilă nr.1238/7.03.2011 pronunţată de Judecătoria Dr.Tr.Severin a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei A.M., a fost respinsă contestaţia la executare formulată de B.I. în contradictoriu cu intimata A.M. ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă iar aceste  dispoziţii ale sentinţei au fost menţinute prin decizia civilă nr.1054/R/14.07.2011 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi.

Analizând recursul declarat de Cabinet Individual Avocat A.M. împotriva sentinţei civile nr.215 din 13.01.2012 se constată că este fondat şi va fi admis pentru următoarele considerente :

Faţă de motivele invocate care se circumscriu aceluiaşi scop instanţa le va analiza în mod unitar şi va răspunde tuturor printr-un considerent comun.

Astfel instanţa de fond a fost investită, după casarea parţială, cu soluţionarea a trei petite, două contestaţii la executare propriu zise îndreptate împotriva actelor de executare din dosarele nr.109/E/2009 şi nr.92 /E/2009 şi o cerere de întoarcere a executării ca urmare a desfiinţării titlului executoriu iar conform dispoziţiilor deciziei de casare, obligatorie pentru judecătorii fondului, în ceea ce priveşte problemele de drept dezlegate şi necesitatea administrării unor probe  art. 315 alin 1 c.pr.civ.) , trebuia să se pronunţe asupra excepţiei de tardivitate, excepţiei lipsei obiectului şi asupra legalităţii actelor de executare din dosarul de executare nr. 92/E/2009 numai în raport de obiectul contestaţiei.

Aşa fiind cum  în conformitate cu art.137 alin 1 c.pr.civ. ,, instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii ,,şi având în vedere ordinea de soluţionare a excepţiilor instanţa de fond trebuia să analizeze cu prioritate excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare împotriva actelor de executare din dosarul nr.109/E/2009 şi în funcţie de soluţie se mai putea pronunţa sau nu pe excepţia lipsei de obiect a contestaţiei .

Cum prin sentinţa atacată s-a admis excepţia tardivităţii, apare greşită soluţia adoptată de instanţa de fond în sensul analizării şi a excepţiei lipsei de obiect atâta vreme cât nerespectarea termenului imperativ de introducere a contestaţiei, determină, ca efect al decăderii, pierderea dreptului nevalorificat în termenul prevăzut de lege, admiterea acestei excepţii excluzând analizarea altor aspecte invocate  şi prin urmare  pe acest aspect recursul este fondat, va fi admis cu consecinţa înlăturării dispoziţiilor privitoare la soluţionarea excepţiei lipsei de obiect a contestaţiei la executare.

Întemeiat apare şi motivul de recurs ce vizează cuantumul cheltuielile de judecată la care a fost obligată intimata raportat la disp. art. 274 c.pr.civ care dispune ,, partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată,,. Astfel instanţa de fond a fost investită cu trei petite, din acestea fiind admis doar petitul vizând întoarcerea executării şi prin urmare, cum temeiul acordării cheltuielilor de judecată îl reprezintă culpa procesuală, cheltuielile de judecată trebuiau acordate proporţional cu capetele de cerere admise, aşa încât va fi modificată sentinţa în sensul că obligă intimatul Cabinet Individual Avocat A. M. să achite contestatoarei suma de 1200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorarii avocat, în loc de 1800 lei.

Un capăt de cerere cu care a fost investită instanţa de fond a vizat întoarcerea executării silite întemeiate pe art.379 ind.1 c.pr.civ care dispune ,,în cazul în care s-a desfiinţat titlul executoriu, toate actele de executare efectuate în baza acestuia sunt desfiinţate de drept, dispoziţiile art. 404 indice 1-404 indice 3 sunt aplicabile ,,.

În conformitate cu art. 404 indice 1 ,, în toate cazurile în care se desfiinţează titlul executoriu sau însăşi executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare ,,.

În speţa dedusă judecăţii titlul executoriu ce face obiectul dosarului de executare 109/E/2009 a fost desfiinţat prin decizia nr. 1732/R/20.12.2012 şi cum din actele dosarului de executare rezultă că în baza acestuia a fost reţinută suma de 2400 lei contestatoarea , în baza textelor de lege susmenţionate, este îndreptăţită să solicite întoarcerea executării.

 În ceea ce priveşte calea procedurală prin intermediul căreia poate solicita întoarcerea executării ne aflăm în situaţia prev. de art. 404 indice 2 alin 3 c.pr.civ., prevedere legală care acordă competenţă instanţei care soluţionează contestaţia la executare să se pronunţe şi asupra întoarcerii executării, soluţia dată contestaţiei la executare neavând relevanţă sub aspectul soluţionării cererii de întoarcere a executării, cerere ce  poate fi formulată şi pe calea unei acţiuni separate în faţa instanţei de drept comun. 

 Aşa fiind susţinerea potrivit căreia admiterea excepţiei de tardivitate a formulării contestaţiei la executare împiedică analizarea petitului privind întoarcerea executării nu poate fi primită cu atât mai mult cu cât acest petit a fost formulat în cursul soluţionării contestaţiei la executare ca urmare a pronunţării deciziei nr.1732/R/20.12.2012 prin care a fost desfiinţat titlul executoriu-contract de asistenţă juridică. .

Referitor la timbrajul cererii de întoarcere a executării, aceasta are natura unei cereri evaluabile în bani situaţie în care sunt aplicabile disp. art. 2 pct. 1 din Legea 146/1997 şi fiind formulată ca un capăt de cerere separat instanţa de fond a apreciat greşit  că nu este supusă timbrajului. Cum contestatoarei nu i-a fost adusă la cunoştinţă obligaţia de a timbra acest capăt de cerere nu se poate aplica sancţiunea prev. de legea taxelor de timbru pentru neîndeplinirea obligaţiei astfel că va fi dată în debit cu suma de 206 lei reprezentând 203 lei taxă judiciară de timbru şi 3 lei timbru judiciar.

Recursurile declarate împotriva încheierii de îndreptare eroare materială şi a sentinţei de completare dispozitiv sunt nefondate şi vor fi respinse pentru considerentele ce urmează:

Prin încheierea atacată a fost respinsă cererea de îndreptare eroare materială reţinându-se în mod corect că motivele invocate exced domeniului de aplicare a art. 281 c.pr.civ care vizează în mod expres erori cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, ori aspectele invocate de recurentă în cererea de îndreptare eroare materială (neobservarea chitanţelor care confirmă plata taxelor de timbru şi pronunţarea în sensul respingerii cererii de cheltuieli de judecată ca nedovedită ) se încadrează în categoria erorilor de judecată ce nu pot fi îndreptate pe calea prev. de art. 281 c.pr.civ.

De asemenea, în conformitate cu art. 281 indice 2 alin.1 cod procedură civilă ,,dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii,,.

Recurenta a solicitat completarea dispozitivului în ceea ce priveşte soluţionarea contestaţiei îndreptată împotriva intimatei A.M. şi a cererii accesorii privind obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimata A.M. iar prin sentinţa atacată s-a respins cererea, reţinându-se în mod legal că asupra contestaţiei îndreptată împotriva persoanei fizice A.M. instanţa de fond s-a pronunţat într-un ciclu anterior prin sentinţa civilă 1238/7.03.2011, soluţie menţinută prin decizia nr. 1054/R/14.07.2011, astfel că această cerere a fost soluţionată irevocabil în sensul respingerii contestaţiei ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă iar pe capătul de cerere privind cheltuielile de judecată instanţa s-a pronunţat în sensul respingerii astfel că acest capăt de cerere nu poate fi analizat din nou, cu atât mai mult cu cât recurenta A.M. poate solicita pe cale separată cheltuielile de judecată efectuate până la momentul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive.

 Pentru aceste considerente se va respinge ca inadmisibil recursul declarat de A.M. (persoană fizică) împotriva sentinţei, se va admite recursul intimatului Cabinet Individual Avocat A.M., împotriva sentinţei civile nr.215 din 13.01.2012 pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, se va modifica sentinţa în sensul că obligă intimatul Cabinet Individual Avocat A.M. să achite contestatoarei suma de 1200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorarii avocat, în loc de 1800 lei.

Se vor înlătura dispoziţiile privitoare la soluţionarea excepţiei lipsei de obiect a contestaţiei la executare şi se va da în debit contestatoarea B.I. cu suma de 206 lei reprezentând 203 lei taxă judiciară de timbru şi 3 lei timbru judiciar şi se vor menţine restul dispoziţiilor sentinţei.

Se vor respinge, ca nefondate recursurile declarate împotriva încheierii de îndreptare eroare materială din 08.03.2012 şi sentinţei de completare dispozitiv nr. 2298/29.03.2012.

În baza art. 274 c.pr.civ., va fi obligată  intimata B.I. la 455,9 lei reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea recurentului Cabinet Individual Avocat A.M.